
Interviu cu preşedintele PNL Covasna, Olimpiu Floroian
- Domnule Olimpiu Floroian, a trecut un an de când sunteţi preşedintele Organizaţiei Judeţene Covasna a Partidului Naţional Liberal. S-au petrecut mai multe lucruri importante pe scena politică naţională de atunci, din primăvara anului trecut, când aţi acordat un interviu în exclusivitate în paginile publicaţiei noastre.
- S-au întâmplat, într-adevăr, multe în ultimul an pe scena politică. Noua guvernare a schimbat trei prim-miniştri în toată perioada asta, şi cine ştie dacă au încetat spectacolul acesta jalnic sau încă mai au resurse să surprindă opinia publică românească şi internaţională..?! Dar, pe noi, cei de la PNL, ne interesează, în special, activitatea pe care a avut-o partidul nostru în toată această perioadă. Lucrurile merg pentru noi într-o direcţie bună, în sensul că au început să se îngroaşe rândurile partidului, au început oamenii să vină către noi, atât la nivel naţional, cât şi local. Avem o bună vizibilitate, iar acest lucru înseamnă că ne putem expune mai bine acţiunile şi proiectele noastre populaţiei. Acum un an de zile spuneam că vreau să atrag oameni noi către organizaţia Covasna a PNL, şi mă bucur că am reuşit acest lucru; sunt oameni serioşi, care fac cinste partidului, şi îmi pare bine că şi în acest fel reuşesc să îmi îndeplinesc angajamentul pe care l-am făcut în faţa colegilor atunci când m-au ales preşedinte.
- Revenind la guvernanţii de astăzi, şi la măsurile pe care ei le iau de mai bine de un an de zile încoace în societatea românească, spuneţi-mi, vă face bine sau rău că PSD este la putere? Cum se vede, din interiorul PNL, faptul că PSD va avea un mandat întreg la guvernare?
- Trebuie să vă spun că, paradoxal, de câte ori vine PSD la guvernare, PNL-ului îi este bine, în sensul că populaţia este atât de bulversată de măsurile pe care socialiştii le iau, încât instinctiv oamenii vin către noi, văzând în partidul nostru salvarea. Iar acesta este adevărul, că de câte ori PNL s-a aflat la guvernare, a remediat cât a putut toate legile contradictorii date de PSD şi toate acţiunile făcute împotriva populaţiei şi a firmelor de aceştia. Vă mai amintiţi, desigur, de toate măsurile care au bulversat, în acest început de 2018, mediul privat, activitatea firmelor care este practic dată peste cap. Şi sunt atâtea măsuri la care pot face referite, dintre care însă voi aminti aici doar contul special de TVA, mărirea salariului minim la 1.900 de lei şi mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat, măsură care a dus de fapt la scăderea salariilor. Pentru mine personal, PSD reprezintă o mare dilemă - nu ştiu cum reuşeşte, dar reuşeşte de fiecare dată să aducă populaţia în stare de disperare. De fiecare dată preţurile cresc şi salariile scad, iar acestea se întâmplă în vreme ce populismul este la cote de neimaginat.
- Cândva la începutul lunii martie, a avut loc câte un eveniment major în cadrul fiecăruia dintre cele două partide mari, Congresul Naţional la PSD şi Convenţia Naţională la PNL. Care sunt noutăţile, în opinia dumneavoastră, aduse de aceste întruniri?
- Am văzut la televizor Congresul Naţional socialist, s-a desfăşurat după un tipic al Partidului Comunist Român, unde un preşedinte domină şi îşi doreşte puterea absolută, iar toată lumea i se înclină, îl ovaţionează, pe tovarăşul prim-conducător al partidului. Tare aş vrea şi eu să ştiu dacă Poporul Român, la 28 de ani de la schimbarea fostului regim, mai poate suporta, îndura aşa ceva, ce am văzut cu toţii la TV la realegerea în fruntea PSD a lui Liviu Dragnea..., sau mai bine preferă să meargă pe calea stabilită de România împreună cu Uniunea Europeană?! Cât despre Convenţia Naţională de la PNL, în cadrul acesteia s-a stabilit strategia partidului pentru viitoarele alegeri prezidenţiale, şi anume faptul că îl vom susţine pentru a obţine un nou mandat pe preşedintele României în funcţie, Klaus Iohannis. De asemenea, s-a mai stabilit că în momentul în care PNL va accede la guvernare, prim-ministru va fi, aşa cum este şi normal, Ludovic Orban, preşedintele partidului. Aceste aspecte au fost stabilite foarte clar şi, prin urmare, ele nu se negociază cu alte partide, aşa încât dacă cineva va vrea să negocieze, la un moment dat, ne vom alia, sigur, cu oricare formaţiune de dreapta, sau cu toate la un loc, dar în condiţiile în care candidatul susţinut pentru funcţia de preşedinte va fi Klaus Iohannis, iar pentru cea de premier, Ludovic Orban. Am repetat acest lucru ca să fie foarte clar.
- Domnule preşedinte, la început de luna martie, şi în anul acesta al Centenarului Marii Uniri a românilor, sângele din venele unora s-a încins din nou pe-aici prin inima Ţării şi, după cum ştiţi, acţiuni şi manifestări cu caracter şovin au avut loc prin mai toate târgurile din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, ele culminând cu manifestarea din 10 martie de la Târgu-Mureş şi cu arborarea steagului statului vecin Ungaria, din 13 până în 16 martie, în Sfântu-Gheorghe. Cum comentaţi aceste evenimente, în calitatea de preşedinte al PNL Covasna?
- Pentru mine este din ce în ce mai evident faptul că şi maghiarii au aceleaşi probleme existenţiale, în această Ţară, ca şi românii. Este deja vizibil faptul că şi din rândurile lor, oamenii de rând, adică marea majoritate, nu îşi mai urmează orbeşte liderii, că şi pentru maghiari traiul, viaţa lor de zi cu zi este prioritară. Este evident atât pentru noi, românii, cât şi pentru maghiari, că această autonomie teritorială etnică, în inima României, nu se va înfăptui niciodată! Politicienii îşi fac treaba lor, îi incită în continuare pentru a-i atrage, dar repet, este tot mai clar că pe maghiarii de rând nu îi mai interesează autonomia, ci traiul lor să fie unul cât mai bun. Este adevărat că mai există nostalgici ai Ungariei Mari, şi vor exista întotdeauna, dar numărul lor este insignifiant în comparaţie cu cel al celor care văd realitatea şi ştiu şi îşi doresc să se plaseze şi să trăiască în ea. Ce altă dovadă în acest sens, mai bună, doriţi, decât manifestarea despre care aţi amintit chiar dumneavoastră, de la Târgu-Mureş, unde organizaţiile maghiare, partide şi ONG-uri la un loc, anunţau ele, cu gura lor, că vor atrage la eveniment 40.000 de maghiari, şi au fost... 2.000?! Eu cred că acest lucru confirmă întocmai cele spuse de mine. Nu ştiu, eu dacă aş chema la şedinţă 40 de oameni şi ar veni 2, m-aş simţi cel puţin stânjenit! Cât priveşte arborarea steagului Ungariei la Sfântu-Gheorghe, în preajma zilei de 15 martie, nu vă pot spune decât că nu este în regulă acest lucru, pentru că aici nu avea loc o vizită oficială de stat, aşa cum prevede legea că se poate arbora drapelul altui stat în România. Mie mi se pare normal ca la Sfântu-Gheorghe, în România, să fie arborat drapelul românesc. De aici încolo, consider că prefectul judeţului a luat măsura legală pe care el era, practic, obligat să o ia, dar şi că... mai mult de atât deja revine în sarcina statului România să se apere, să aplice legile, să îşi apere cetăţenii, români, maghiari şi toate celelalte naţionalităţi, şi să nu se mai lase batjocorit de influenţele altor state pe teritoriul său.
- Domnule preşedinte, sunteţi totodată şi consilier judeţean din partea PNL; cum vedeţi, cum simţiţi că decurge activitatea în acest for de aproape doi ani de când aţi fost ales în „legislativul” judeţului?
- Este foarte adevărat că nici aici noi, românii, nu putem schimba soarta votului, fiind numai şase consilieri judeţeni, trei de la PNL şi trei de la PSD. Dar, de fiecare dată când constatăm derapaje, luăm atitudine, mai ales în comisiile de specialitate, şi încercăm să le explicăm colegilor maghiari, prin discuţii deschise, că şi comunitatea românească din judeţul Covasna este plătitoare de taxe şi impozite şi are drepturi egale cu cea maghiară. Dar, în consecinţă, nu pot spune că, în toată această perioadă de doi ani, în mare parte lucrurile nu s-au rezolvat şi pentru zonele româneşti, pentru că atunci nu aş fi cinstit cu mine însumi. Colegii maghiari au înţeles că şi localităţile populate de români trebuiesc sprijinite şi, prin urmare, că aproximativ un sfert din resursele judeţului trebuie să se îndrepte către români. Nemulţumirea mea, însă, anul acesta este alta, şi anume că bugetul este diminuat şi nu vom putea beneficia de proiectele care până acum s-au derulat pe domenii ca sportul, cultura etc., poate numai după o eventuală rectificare să reuşim să finanţăm aceste proiecte. Şi, pentru că ne aflăm la acest capitol, trebuie să vă dau şi o veste bună, şi anume că Drumul Judeţean 121 A (Întorsura-Buzăului - Valea-Mare - Boroşneu-Mic - Boroşneu-Mare) va beneficia, în sfârşit, de o asfaltare totală. Cum fondurile au fost deja aprobate, anul acesta se va intra în linie dreaptă şi, după atâta amar de luptă, iată, drumul spre Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Valea-Mare va fi asfaltat, din ambele direcţii, atât dinspre oraşul Întorsura-Buzăului, cât şi dinspre reşedinţa judeţului, Sfântu-Gheorghe.
- Domnule preşedinte, o ultima întrebare: se apropie, cu paşi repezi, „Zilele Sfântu-Gheorghe” şi, aproape firesc, disputele dintre maghiarii din administraţie care provoacă şi românii din societatea civilă care le răspund au escaladat de săptămâni întregi; cum aţi perceput, anul acesta, această întreagă realitate, având ca punct terminus faptul că Primăria nu a mai vrut să lase scena centrală în faţa Magazinului „Şugaş”, acolo unde şi românii aveau mai mult timp de evoluţie?
- Da. Noi, cei de la PNL, suntem un pol de echilibru între populaţia românească şi cea maghiară. Am ascultat părerile ambelor părţi şi nu am putut decât să dăm dreptate fiecăruia atâta câtă are. Totuşi, primarul are un rol principal în toată această poveste şi consider că trebuia să vină cu argumente mai solide decât acela că bugetul este anul acesta mai mic. Noi nu contestăm faptul că bugetul este mai mic cu 20% în acest an, şi că asta infulenţează, evident, organizarea „Zilelor Sfântu-Gheorghe”, dar de aici şi până la a arăta domnia sa că dacă banii care i-au fost luaţi de Guvern ar fi daţi înapoi, atunci şi domnia sa ar face orice pentru comunitatea românească, mi se pare că e o cale foarte lungă... Dar să ne spună domnul primar, dacă tot stau lucrurile aşa, ai cui parteneri de guvernare sunt cei care au făcut ca bugetul să fie mai mic anul acesta, oare nu ai UDMR-ului din care şi domnia sa face parte? Prin urmare, acesta nu cred că este un mod sănătos de a pune problema. Adică să înţelegem că dacă banii nu ar fi fost luaţi de Guvern, toate propunerile românilor ar fi fost îndeplinite? Aceste fapte şi declaraţii le percepem ca pe o presiune pusă pe noi românii. Asta în vreme ce dânşii, cei de la UDMR, sunt cei care sunt mână în mână cu PSD, iar atunci când le convine cum merge treaba, tac mâlc. Totuşi, noi, cei de la PNL, în ciuda acestor evidenţe pe care vi le-am descris, nu puteam să ne raliem mitingurilor organizate în faţa Primăriei, ci mai degrabă am dori ca anul viitor să vedem că şi societatea civilă românească va fi consultată din timp şi, prin urmare, lucrurile vor merge în direcţia bună, civilizată, echilibrată, pentru ca atât românii cât şi maghiarii să fie mulţumiţi de organizarea acestui eveniment al oraşului nostru.
- Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru amabilitatea acordării în exclusivitate a acestui nou interviu în „Condeiul ardelean”!
- Şi eu vă mulţumesc!