Autor:

Există multe datini și obiceiuri care au îmbogățit activitățile tradiționale necesare existenței locuitorilor satului românesc tradițional.
În trecut, în fiecare gospodărie se desfășurau anumite munci indispensabile vieții omului. Erau munci de îndemânare, care se transmiteau din tată-n fiu, din generație în generație, înmănunchindu-se într-o adevărată industrie casnică, specifică muncilor bărbătești și femeiești. Materiile prime erau cât se poate de naturale, iar prelucrarea acestora, în folosul omului, se făcea aproape sută la sută, manual, cu o îndemânare de-a dreptul de invidiat.
Îmi amintesc, cu nostalgie, de câteva munci specifice, femeiești, de la scărmănatul și pieptănatul lânii, până la tors, îndeletniciri în care se foloseau furca și fusul la tors, răschiratul, cu ajutorul rășchitorului, depănatul de pe vârtelniță, făcutul țevilor cu sucala, și țesutul cu stativile și suveica.
De asemenea, era interesant lucrul cânepii și a inului, făcut de femei și fete, indispensabil în gospodăria țărănească pentru a obține firul din lână, din care se făceau țoale, lepidee, păretare, sumane, bundițe, cioareci, obiele pentru opinci etc., iar cearșafuri, fețe de pernă, cămăși, izmene, prosoape de șters și de dus mămăliga și pita la munca câmpului (merindarea), fețe de mese și de pat, haine și altele se făceau din firul de cânepă și in. Cum am mai precizat, toate se efectuau manual cu o îndeletnicire și o măiestrie de invidiat.
Toate aceste munci casnice femeiești se făceau mai ales iarna, deoarece de primăvara până toamna târziu femeia participa la lucrul câmpului, alături de bărbat.
Am amintit numai câteva îndeletniciri femeiești din serile de toamnă târzie și de iarnă, care se desfășurau, în mare parte, în șezători.
Șezătoarea tradițională este una dintre datinile cu cele mai complexe funcții din viața satului, fiind socotită una dintre marile bogății spirituale ale țăranului, care își ducea viața în vatra satului românesc de odinioară.
În serile de toamnă târzie și de iarnă, fete, femei măritate, bătrâne, feciori, bărbați însurați, bătrâni și chiar copile mai mari se adunau la o gospodărie, numită gazdă. Aici, femeile torceau din caiere de lână, in și cânepă, ștricăneau (croșetau) ciorapi, jerseuri, bluze, coseau, răsuceau tort etc.. În satul românesc tradițional se organizau mai multe șezători, feciorii umblând în grup de la o șezătoare la alta.
La șezătoare era o atmosferă deosebită în care se discutau diferite întâmplări reale din viața satului, se spuneau povești, ghicitori, cilimituri, glume, se cânta, se jucau, jocuri populare și hazlii, iar unele fete săvârșeau practici magice pentru a aduce cât mai mulți feciori la șezătoare.
Șezătorile se organizau, în special, după sărbătorile de iarnă, până la Postul Paștilor, perioadă care se numea „Câșlegi”.
O asemenea datină străbună din viața satului românesc de altădată - șezătoarea, a adus-o în realitate, de curând, la Toplița, nimeni alta decât interpreta de muzică populară și profesoara Livia Harpa, împreună cu Grupul Folcloric „Flori Toplițene” al Casei Municipale de Cultură Toplița, a cărui activitate o coordonează de la înființare și care, în acest an, își aniversează 10 ani de activitate.
Prof. dr. Viorica Macrina Lazăr, împreună cu salariatele Bibliotecii „George Sbârcea” din Toplița au oferit spațiul necesar desfășurării șezătorii, iar „Florile Toplițene” îmbrăcate în minunate costume populare au creat cadrul, cât mai aproape de realitate, al șezătorii de altădată și au dat viață șezătorii specifice satului tradițional românesc.
Pe lângă faptul că participantele la șezătoare au lucrat, practic au tors cu furca și fusul caierul de lână, au depănat cu vârtelnița, au făcut țevi cu sucala pentru războiul de țesut, au ștricălit, au făcut sculuri și alte lucruri, au cântat, au spus povești, ghicitori și altele, enumerate mai sus, într-o atmosferă de râsete și veselie.
Au cântat: Mădălina Roman, Emanuela Țepeș, Larisa Truța, Alexandra Țifrea, Antonia Lazăr, Diana Szakacs, Olivia Morari, Daria Mihai, Andreea Neag, Ilinca Bena, Denisa Alungulesei și Eliza Țepeș.
Din atmosfera specifică șezătorii n-au lipsit nici feciorii: Mihai Pop, Tudor Truța și Alexandru Țifrea, care s-au jucat diferite jocuri hazlii, printre care „bâza”, dar nici muzicanții: acordeonistul Nelu Stoian, poreclit, Șpiru, și Darius Roman la vioară.
Gazda șezătorii, Livia Harpa, a servit pe cei prezenți cu bucate tradiționale, ce se pregăteau la șezătorile de demult, respectiv: scorușe, pancove și pupci cu brânză, după rețete tradiționale.
A fost o activitate plăcută și educativă, care a adus în realitate acest obicei străvechi - șezătoarea.
În trecut, în fiecare gospodărie se desfășurau anumite munci indispensabile vieții omului. Erau munci de îndemânare, care se transmiteau din tată-n fiu, din generație în generație, înmănunchindu-se într-o adevărată industrie casnică, specifică muncilor bărbătești și femeiești. Materiile prime erau cât se poate de naturale, iar prelucrarea acestora, în folosul omului, se făcea aproape sută la sută, manual, cu o îndemânare de-a dreptul de invidiat.
Îmi amintesc, cu nostalgie, de câteva munci specifice, femeiești, de la scărmănatul și pieptănatul lânii, până la tors, îndeletniciri în care se foloseau furca și fusul la tors, răschiratul, cu ajutorul rășchitorului, depănatul de pe vârtelniță, făcutul țevilor cu sucala, și țesutul cu stativile și suveica.
De asemenea, era interesant lucrul cânepii și a inului, făcut de femei și fete, indispensabil în gospodăria țărănească pentru a obține firul din lână, din care se făceau țoale, lepidee, păretare, sumane, bundițe, cioareci, obiele pentru opinci etc., iar cearșafuri, fețe de pernă, cămăși, izmene, prosoape de șters și de dus mămăliga și pita la munca câmpului (merindarea), fețe de mese și de pat, haine și altele se făceau din firul de cânepă și in. Cum am mai precizat, toate se efectuau manual cu o îndeletnicire și o măiestrie de invidiat.
Toate aceste munci casnice femeiești se făceau mai ales iarna, deoarece de primăvara până toamna târziu femeia participa la lucrul câmpului, alături de bărbat.
Am amintit numai câteva îndeletniciri femeiești din serile de toamnă târzie și de iarnă, care se desfășurau, în mare parte, în șezători.
Șezătoarea tradițională este una dintre datinile cu cele mai complexe funcții din viața satului, fiind socotită una dintre marile bogății spirituale ale țăranului, care își ducea viața în vatra satului românesc de odinioară.
În serile de toamnă târzie și de iarnă, fete, femei măritate, bătrâne, feciori, bărbați însurați, bătrâni și chiar copile mai mari se adunau la o gospodărie, numită gazdă. Aici, femeile torceau din caiere de lână, in și cânepă, ștricăneau (croșetau) ciorapi, jerseuri, bluze, coseau, răsuceau tort etc.. În satul românesc tradițional se organizau mai multe șezători, feciorii umblând în grup de la o șezătoare la alta.
La șezătoare era o atmosferă deosebită în care se discutau diferite întâmplări reale din viața satului, se spuneau povești, ghicitori, cilimituri, glume, se cânta, se jucau, jocuri populare și hazlii, iar unele fete săvârșeau practici magice pentru a aduce cât mai mulți feciori la șezătoare.
Șezătorile se organizau, în special, după sărbătorile de iarnă, până la Postul Paștilor, perioadă care se numea „Câșlegi”.
O asemenea datină străbună din viața satului românesc de altădată - șezătoarea, a adus-o în realitate, de curând, la Toplița, nimeni alta decât interpreta de muzică populară și profesoara Livia Harpa, împreună cu Grupul Folcloric „Flori Toplițene” al Casei Municipale de Cultură Toplița, a cărui activitate o coordonează de la înființare și care, în acest an, își aniversează 10 ani de activitate.
Prof. dr. Viorica Macrina Lazăr, împreună cu salariatele Bibliotecii „George Sbârcea” din Toplița au oferit spațiul necesar desfășurării șezătorii, iar „Florile Toplițene” îmbrăcate în minunate costume populare au creat cadrul, cât mai aproape de realitate, al șezătorii de altădată și au dat viață șezătorii specifice satului tradițional românesc.
Pe lângă faptul că participantele la șezătoare au lucrat, practic au tors cu furca și fusul caierul de lână, au depănat cu vârtelnița, au făcut țevi cu sucala pentru războiul de țesut, au ștricălit, au făcut sculuri și alte lucruri, au cântat, au spus povești, ghicitori și altele, enumerate mai sus, într-o atmosferă de râsete și veselie.
Au cântat: Mădălina Roman, Emanuela Țepeș, Larisa Truța, Alexandra Țifrea, Antonia Lazăr, Diana Szakacs, Olivia Morari, Daria Mihai, Andreea Neag, Ilinca Bena, Denisa Alungulesei și Eliza Țepeș.
Din atmosfera specifică șezătorii n-au lipsit nici feciorii: Mihai Pop, Tudor Truța și Alexandru Țifrea, care s-au jucat diferite jocuri hazlii, printre care „bâza”, dar nici muzicanții: acordeonistul Nelu Stoian, poreclit, Șpiru, și Darius Roman la vioară.
Gazda șezătorii, Livia Harpa, a servit pe cei prezenți cu bucate tradiționale, ce se pregăteau la șezătorile de demult, respectiv: scorușe, pancove și pupci cu brânză, după rețete tradiționale.
A fost o activitate plăcută și educativă, care a adus în realitate acest obicei străvechi - șezătoarea.