Manifestarea din Capitala Banatului a fost una de un real succes, la care au participat personalităţi din multe colţuri ale Ţării, în ciuda faptului că ea este sabotată de ani de zile - aşa cum în publicaţia „Condeiul ardelean” s-a mai scris de-a lungul vremii - chiar de către conducerea instituţiei sub egida căreia se organizează: Muzeul Naţional al Banatului!!! X Da, acesta este un paradox, iar motivele pot fi lesne intuite. Şi ele nu au nicio legătură cu românismul, ci cu antiromânismului desfăşurat subliminal de o instituţie a Statului Român: Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara (nota redacţiei)

Reîntregirea României de la 1918 este marcată în acest an, atât din punct de vedere istoric cât şi cultural, prin diverse evenimente organizate în toată Ţara, dar şi în afara graniţelor ei. Simpozionul Internaţional „100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, dedicat Zilei Naţionale a României, ediţia a VII-a, a avut loc şi de această dată în capitala Banatului - Timişoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, în organizarea Muzeului Naţional al Banatului şi cu sprijinul Bibliotecii Judeţene Timiş şi Casei de Cultură Municipale, în zilele de 22-24 noiembrie 2018, sub coordonarea cercetătorului Adrian Deheleanu, doctor în domeniul filologiei şi muzeograf pentru perioada contemporană la Muzeul Banatului din Timişoara.
În deschiderea lucrărilor ştiinţifice, care s-a desfăşurat la Rectoratul Universităţii Politehnica Timişoara - Sala Senatului, l-am ascultat pe Pr. Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei, urmat de dr. Alin Spânu, din Bucureşti, al cărui discurs a fost intitulat Anul 1918, lumini şi umbre. O amplă prezentare cu un caracter profund emoţional i-a aparţinut prof. univ. dr. Viorica Bălteanu, din Timişoara, care a vorbit despre preocuparea literară a prinţesei Elena Ghica, viitoarea Dora D’Istria, o personalitate feminină marcantă a secolului al XIX-lea, a cărei activitate intelectuală ne face să o aşezăm printre numele de seamă ale poporului nostru. Prof. univ. dr. Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar din Constanţa, a vorbit despre Evenimentele militare din Europa în anul 1918, prezentându-i, totodată, şi pe membrii Asociaţiei Culturale Tomis, care l-au însoţit pe întreaga perioadă a amplei manifestări din Banat, aceştia evidenţiindu-se prin ţinuta adoptată, cea a militarilor români din timpul Primului Război Mondial.
Momentul poetic a fost susţinut de prof. Loredana Livia Lupescu, din Lugoj, în recitarea căreia am ascultat poezia Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, de Mihai Eminescu, şi de prof. Tatiana Scurtu Munteanu, din Galaţi, care a venit cu o creaţie proprie - Imnul Centenarului, şi cu volumul de versuri Mănăstirile din gânduri, apărut la Editura „Inforapart”, al cărui pictural zugrăveşte un singur pământ românesc şi cele două ceruri înălţate deasupra râului Prut.
Partea introductivă a comunicărilor ştiinţifice a continuat cu lansările editoriale, respectiv Societatea Enciclopedică a Banatului - In Honorem Magistri Simion Dănilă 75, volum îngrijit de prof. univ. dr. Crişu Dascălu, prof. univ. dr. Doina Bogdan Dascălu, prof. univ. dr. Ioan David şi prof. dr. Hans Dama. Prof. Constantin Tufan Stan a vorbit despre lucrarea Banat. Miscellanea musicological, iar Marcin Marynowski, din Cracovia (Polonia), şi-a prezentat cartea intitulată Negustorii din Polonia pe drumurile comerciale ale Moldovei şi Transilvaniei în secolele XV-XVIII. Istoriografia şi izvoarele în limba română. Parada de reconstituire istorico-militară dedicată Centenarului Marii Uniri a fost efectuată de Asociaţia Culturală Tomis din Constanţa în Piaţa Victoriei din municipiul Timişoara.
Secţiunile simpozionului s-au desfăşurat pe parcursul zilelor de 22 şi 23 noiembrie în cadrul Rectoratului Universităţii Politehnica Timişoara, la Biblioteca Judeţeană Timiş şi la Muzeul Naţional al Banatului - Bastionul Theresia, unde au fost susţinute 77 de lucrări, printre care: Participarea bârlădenilor la Răzvoiul de Întregire Naţională, de Laurenţiu Chiriac (Vaslui), Dovezile simpatiei faţă de Regatul României din partea Poloniei renăscute în 1918, de Marcin Marynowski (Cracovia, Polonia), Cronica Mărăştiului povestită de piatra, bronzul şi cristalul mausoleului, de Andreea Pop (Bucureşti), Îţi scriu carte de pe front - din corespondenţa soldatului Mircea Iozsef către familia din Bocşa în anul 1918, de Iulian Boţoghină (Piteşti), Evenimentele din anul 1918 în câteva localităţi din fostul judeţ Severin (chestionarele lui Nicolae Ilieşiu), de Lavinia Diana Micu (Caransebeş), Patrimoniu material şi imaterial: picture pe sticlă din Banat, de Andreea Foanene Petcu (Timişoara), Unele particularităţi în graiul bănăţean din Banatul sârbesc, de Mărioara Sfera (Vârşeţ, Serbia) şi multe alte subiecte frumos ilustrate în tezele participanţilor.
În cea de-a doua zi, în jurul orei prânzului, au fost depuse coroane la bustul generalului Eremia Grigorescu din Piaţa Mărăşti din Timişoara, acţiune urmată de defilarea grupului de reconstituire istorico-militară din Constanţa şi de vernisarea expoziţiei România în anii Primului Război Mondial. Marea unire din anul 1918 şi Banatul la Muzeul Naţional al Banatului. Vernisajul fotografic a avut drept scop crearea unui arc peste timp pentru a le aminti românilor de astăzi faptul că lupta naţională desfăşurată de secole de către românii bănăţeni s-a finalizat prin unirea celei mai mari părţi a Banatului cu Patria-Mamă. Dr. Alin Spânu a făcut o prezentare a fotografiilor expuse şi a remarcat că „expoziţia este realizată într-un spaţiu extrem de generos” şi că „aceasta nu este o expoziţie a războiului de întregire, ci una care începe cu Primul Război Mondial, cauzele acestuia, fronturile pe care s-au dus cele mai importante lupte, comandanţi, militari, ororile războiului, efectele bombardamentelor aviaţiei germane asupra populaţiei Bucureştilor, cum intră România în război şi pierderea bătăliei de la Turtucaia…”. Alături de prezentarea foto-documentară a evenimentelor istorice, în expoziţie au putut fi admirate obiecte istorice reprezentative din patrimoniul muzeului, între care şi portretul lui Titus Olariu, realizat în anul 1919.
În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Călin Ionel Dobra, gazda expoziţiei, directorul Muzeului Naţional al Banatului, Claudiu Ilaş, deranjat probabil de afirmaţiile istoricului Alin Spânu cu privire la rolul pe care l-au avut vecinii noştri din Vest în timpul războiului, a ţinut să puncteze, în câteva secunde, doar că „părinţii şi Ţara nu se vorbesc de rău!”, deşi oameni din toată Ţara şi din afara ei ne adunaserăm acolo tocmai pentru a cinsti un moment unic în istorie, pentru a-i comemora pe eroi şi pentru a ne aduce aminte de ceea ce am fost, de ceea ce suntem, cui datorăm fiecare zi de pace pe pământul nostru românesc, al unei naţiuni de oameni paşnici şi muncitori, aşa cum ne-o arată istoria celor 2000 de ani.
Ultima zi a evenimentului, 24 noiembrie, a culminat cu o vizită de documentare memorabilă în localitatea Eftimie Murgu din judeţul Caraş-Severin, cu popas la unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, Cascada Bigăr, care face parte din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, din acelaşi judeţ bănăţean. Situată la câţiva metri distanţă de şosea, cascada poate fi admirată de trecători, încărcându-i în orice anotimp cu linişte, pace, bucurie, speranţă şi preaplin de înalt, ceea ce ar trebui cu toţii să simţim în aceste zile de mare sărbătoare pentru Poporul Român, dar şi în fiecare clipă a trecerii noastre prin această lume.
În final, doresc să le mulţumesc pentru călduroasa primire gazdelor noastre, ale românilor veniţi la Timişoara din toata Ţara, dr. Adrian Deheleanu şi minunata lui soţie, Adriana, care şi-au dovedit calitatea intelectuală şi umană încă odată, dacă mai era nevoie, în ciuda tuturor şicanelor la care este supusă această nobilă manifestare desfăşurată în Banat, în fiecare an, în preajma Zilei Naţionale a României! Sincere aprecieri din partea noastră, a oaspeţilor dumneavoastră, şi numai gânduri frumoase în speranţa proximei revederi… Felicitări! Trăiască România dodoloaţă!

Colocviile Naţionale „O.C. Tăslăuanu” de la Bilbor (Harghita), ediţia a XII-a, 1-3 februarie 2019

Cine a fost Constantin Argetoianu?
Viitorul diplomat şi om de stat român, Constantin Argetoianu, s-a născut la 3 martie 1871, în Craiova. Tatăl, Ion Argetoianu, era ofiţer superior, general de brigadă (1894), membru marcant al Partidului Conservator, viitor deputat, senator şi ministru de Război, în 1912, în Guvernul Titu Maiorescu şi făcea parte dintr-o veche familie boierească românească. Mama, Constanţa, născută Oteteleşanu, „feministă cu însuşiri intelectuale alese, a avut o înrâurire covârşitoare asupra educaţiei şi instrucţiei fiului”. Şcoala primară o urmează la Şcoala nr. 1 de băieţi „Obedeanu” din Craiova. Îşi continuă studiile la renumitele licee „Matei Basarab”, „Sf. Sava” şi „Sf. Gheorghe” din Bucureşti, promovând, în iunie 1888, bacalaureatul „în Litere şi ştiinţe”, cu note de 9 şi 10, în faţa unei comisii constituită din profesori ai Universităţii din Bucureşti. Cursurile universitare le urmează la Paris, unde între anii 1888-1891 obţine Licenţa în Drep, iar între anii 1891-1896, Diploma de doctor în Medicină. În perioada 1 februarie 1897 - 1 februarie 1898, urmează stagiul militar fiind medic de batalion. De la începutul anului 1898 îşi va desfăşura activitatea, pentru o perioadă îndelungată, în domeniul diplomaţiei ca: ataşat de Legaţie la Constantinopol, Roma, secretar de Legaţie la Roma, Constantinopol, Viena, Budapesta, St. Petersburg şi Paris. A servit în diplomaţie, în total, peste 15 ani. „Datorită reglementărilor greoaie din diplomaţie, în 15 ani de activitate, Argetoianu parvenise doar până la gradul de prim-secretar de Legaţie. Intrase în al 42-lea an de viaţă şi perspectivele avansărilor, consilier de Legaţie, ministru plenipotenţiar (II, I), ambasador, erau încete, nesigure, aleatorii. În ritmul dat, Constantin Argetoianu ar fi ajuns în vârful piramidei ierarhice cam după vârsta de 50 de ani. Sumbre perspective pentru o fiinţă plină de dinamism, setoasă de acţiune. Se mai adaugă şi inconvenientul depărtării de soţie, cantonată în Viena, în special după naşterea, în 1912, a fiicei lor Marie Jeane. Toate acestea… îl vor fi decis pe Argetoianu să părăsească definitiv cariera diplomatică, în favoarea intrării în viaţa politică, unde ascensiunea şi notorietatea aveau alt ritm şi altă dimensiune publică.” Astfel, la 29 aprilie 1913, s-a adresat primului ministru şi ministrului Afacerilor Stăine, „Titu Maiorescu, rugându-l să binevoiască a-i primi demisia irevocabilă din corpul diplomatic”.
Despre activitatea politică a lui Constantin Argetoianu, doctor în istorie Alin Spânu, într-unul din colocviile noastre de la Bilbor (ediţia a VI-a, 2013), ne-a informat pe larg în articolul său intitulat „Portretele lui Octavian Codru Tăslăuanu sub pana lui Constantin Argetoianu”. În acelaşi timp, a ridicat o problemă controversată privind activitatea desfăşurată de ministrul Octavian C. Tăslăuanu în timpul guvernării Alexandru Averescu, a vinovăţiilor sau nevinovăţiilor lui O.C. Tăslăuanu. Atunci am ridicat problema de a discuta această temă într-o viitoare întâlnire de la Bilbor. Astăzi întreb, şi supun dezbaterii noastre, următorul aspect: Este mai bine a rămâne o pată, deocamdată neelucidată, asupra activităţii guvernamentale (corupţiei), omului O.C.T. sau să cunoaştem toate dedesubturile, „afaceri” şi gradul de implicare, de vinovăţie sau nevinovăţie, ale ministrului Tăslăuanu? În istoria oficială, vezi Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, vol. II, 1918-1933 (1.172 pagini), Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pag. 274 şi 295, numele lui Octavian C. Tăslăuanu este pomenit de 12 ori (în prima parte, pag. 80-295, de 10 ori), acuzat de corupţie însă de două ori. La Centenar, mă gândesc că nu ar fi potrivită această temă, dar în anul când Guvernul Alexandru Averescu va împlini secolul de la începutul guvernării sale, cred că tema ar putea fi înscrisă ca una dintre cele pe care trebuie să le dezbatem la Colocviile Naţionale de la Bilbor.
Privind trecerea din diplomaţie în politica naţională interbelică a lui Constantin Argetoianu, cred că istoricul Stelian Neagoe suprinde cel mai bine performanţele acestuia în domeniu: „Ca o ironie a vieţii o personalitate complexă, cu idei şi programe bine conturate - a ratat în politică. N-a devenit ceea ce-ar fi meritat să fie. Şi atunci, inteligenţa rafinată a lui Argetoianu şi-a găsit compensaţie în scris, devenind nu doar cel mai mare memorialist şi cronicar politic, dar şi un prozator de un admirabil talent. În Memorii şi Însemnări Zilnice, cinicul Constantin Argetoianu n-a mai ratat, ci, dimpotrivă, şi-a răzbunat cu asupra de măsură, neşansa şi obsesia neîmplinirii plenare”.
Domnişoara Adelina Olteanu-Maior, viitoarea Doamnă Adelina Tăslăuanu
Adelina Olteanu-Maior (1877-1910), era fiica prof. Constantin Olteanu-Maior din Craiova, de loc din Reghin, coborâtor din neamul lui Petru Maior, deci strănepoată a lui Petru Maior. Era şi scriitoare, publicase şi în „Luceafărul” poezii sub pseudonimul A. O. Maior. „În vara lui 1903, Goga a cunoscut-o pe Adelina Olteanu, până atunci profesoară la Azilul „Elena Doamna” din Bucureşti şi scriitoare, stabilită o vreme la Sibiu pentru a se îngriji de nepoţii de soră, rămaşi orfani (6 nepoţi, copiii surorii sale, Silvia, şi ai lui Danil P. Barcianu - 1847-1903 - professor de teologie, director al şcolii de fete a Asociaţiunii, inspector al şcolilor confesionale ortodoxe din Ardeal, secretar al ASTREI, membru al PNR, unul dintre iniţiatorii Memorandumului în 1892, pentru care a făcut doi ani şi şase luni de închisoare). Chiar dacă aceasta era mai în vârstă decât el cu vreo patru ani, Octavian Goga a făcut pentru Adelina o veritabilă pasiune, ce s-a întins şi de-a lungul anului 1904, este drept, cei doi văzându-se doar în vacanţele petrecute de poet la Sibiu. Mai mult chiar, iubirea nutrită de Goga s-ar fi dorit încununată şi printr-o… căsătorie, poate şi pentru că Adelina Olteanu nu răspundea întru totul aşteptărilor mai tânărului student. Oricum, scrisorile expediate de aceasta înflăcăratului admirator par extrem de „decente”, trădând mai curând o atitudine de soră decât de iubită, Adelina adresându-i-se cu „d-le Goga” şi aducându-i oarecare beneficii poetului pe cale de afirmare prin lobby-ul ce i-l făcea prin mediile intelectuale bucureştene (de pildă, pe lângă Nicolae Iorga, a cărui casă o vizita frecvent - n.n.). Cu toate acestea, este posibil ca O. Goga să fi înţeles altceva din relaţia cu Adelina, imaginaţia lui să fi mers mult mai departe decât realitatea.”
Octavian C. Tăslăuanu o va cunoaşte în august 1905, când s-a deplasat pentru prima dată la Sibiu, cu ocazia serbărilor Asociaţiunii. Ştiind că este prieten apropiat a lui Goga, Adelina îi mărturiseşte că poetul a stăruit să fixeze ziua logodnei. „Deşi nu i-am dat nicio nădejde, nu pot să-i spun un „nu” brutal. Mi-e milă de el. Te rog pe d-ta să-l determini să-şi ia gândul de la mine…”
„Femeia iubită îl admira ca poet, dar mai puţin ca om, aşa cum rezultă dintr-o patetică epistolă a lui Octavian Tăslăuanu, adresată în 1905 lui Goga, prin care-l ruga să adopte o atitudine onestă faţă de Adelina: „A avut dragostea nefăţărită pentru comoara din tine, pentru poezie. Tu, pe această dragoste, ai clădit în închipuirea ta şi pe cealaltă. Ai cerut să iubească pe lângă melodie şi pe ceteraş”. De asemenea, cerându-i să o „cruţe”, Tăslăuanu îi dădea sfaturi de bun simţ lui Goga: „Tu o să-ţi vindeci în curând sau mai târziu rănile ambiţiei sfărâmate, o să uiţi toate, şi când îţi va veni vremea de căpătuială o să te alipeşti de o floare plăpândă, care te va înţelege în întregime, care-ţi va iubi întreaga fiinţă”. Cum de la sine se înţelege, aşa s-a şi întâmplat. Numai că, în cele din urmă, Adelina Olteanu va deveni soţia sfătuitorului de mai sus, Octavian Tăslăuanu (14 noiembrie 1906 - n.n.) în acelaşi an în care şi Octavian Goga s-a căsătorit cu Hortensia Cosma (iunie - n.n.) în 1906.”
Una dintre rudele apropiate ale lui Constantin Argetoianu la Sibiu era Adelina Olteanu-Maior. Acesteia, în perioada 1900-1909, Constantin Argetoianu i-a adresat mai multe scrisori, din care şase se păstrează în Biblioteca Academiei Române, Secţia manuscrise, cota S 8(1) - (6)/DCCCXLIII. Subsemnatul, am reuşit să aduc la cunoştinţa publicului cititor, din memoriile diplomatului, doar două scrisori: cea expediată din Roma la 15 aprilie 1902, prin care secretarul de Legaţie îi cerea o favoare Adelinei. „Având trebuinţă de o carte intitulată Familiile nobile româneşti (sau aşa ceva) de G. Lecca, scrisesem librăriei Socec din Bucureşti care îmi răspunde prin alăturata carte poştală. Recurg la tine şi te rog a trece pe la menţionata librărie şi a ordona trimiterea cărţii sus-arătată contra ramburs pe adresa mea.” Rugămintea era cu atât mai uşor de îndeplinit, cu cât în acea primăvară, Adelina Olteanu se afla într-o vizită-vacanţă de câteva luni de zile la castelul Argetoienilor, unde, peste câţiva ani va avea loc şi nunta Adelinei cu Octavian Tăslăuanu: „În iunie 1906, în bisericuţa de lemn din comuna Breasta, de lângă Craiova, de pe moşia familiei Argetoianu, care ocrotise părinteşte pe ruda lor apropiată, rămasă orfană”.
A doua scrisoare cunoscută de noi, a trimis-o de la Viena, în septembrie 1907, din care reieşeau o parte din preocupările diplomatului. „Mă interesez foarte mult de chestiunea noastră naţională în Transilvania şi spre a mă pune mai bine în curent despre lucrurile de acolo, te-aş ruga să iei următoarele informaţiuni şi a mi le transmite:
1. Cât costă un abonament pe un an la Tribuna din Sibiu şi cui trebuie să mă adresez pentru a mă putea abona?
2. Unde şi cum aş putea să-mi procur un exemplar din faimosul Memorandum al tinerimii universitare;
3. Există oare ceva publicaţiuni asupra acestei chestiuni? Care? Unde se pot afla?
Presupun că printre cunoştinţele tale la Sibiu trebuie să fie şi cineva în curent cu aceste daraveri”.
Era cunoscută poziţia exagerat de prudentă a prim-ministrului român, naţional-liberalul D.A. Sturdza, faţă de susceptibilităţile Cancelariei de la Viena, vizavi de sprijinul acordat de Vechiul Regat, românilor de peste Carpaţi, aflaţi în lupta pentru eliberare naţională. Argentoianu reprezenta Guvernul României la Viena şi n-ar fi fost indicat să nu ţină cont de liniile directoare din politica externă. Motiv în plus pentru prim-secretarul de Legaţie, Constantin Argetoianu, să stăruie asupra confidenţialităţii rugăminţilor sale către ruda din Sibiu: „Te rog însă a culege aceste informaţii fără să spui pentru cine sunt, căci dată fiind situaţia mea oficială aici, dacă ar afla ungurii sau Sturdza că mă ocup cu cu aşa ceva, mi-ar face vânt în 24 de ore”.
Nu cunoaştem finalizarea acestor informaţii, dar am ridicat problema corespondenţei dintre cei doi şi a eficienţei acesteia în speranţa de a deschide viitorilor participanţi la Colocviile Naţionale de la Bilbor noi direcţii de cercetare privind viaţa şi activitatea eroului nostru bilborean.

Pentru început, o scurtă biografie a Domnului cred că este strict necesară pentru înţelegerea conţinutului articolului de faţă. Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 8 martie 1820, în Bârlad, fiind descendent al unei vechi familii de boieri, deţinători de dregătorii înalte, precum cea de postelnic pe care o deţinea tatăl său. Mama sa, Sultana, născută Cozadini, provenea dintr-o familie de vază din Genova. A început studiile, potrivit rangului, la Pensionul francez Sachetti din Galaţi, unde a învăţat până în anul 1831, apoi cursurile Pensionului Cuenim din Iaşi, un francez, unde nu se învaţă mare lucru: „Un pic de franţuzească, un pic de nemţească, un pic de grecească, ceva istorie şi ceva geografie pe deasupra”. În anul 1834, alături de foştii săi colegi - Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Matei Millo - au plecat pentru studii la Paris, locuind împreună în „rue Notre-Dame des Champs”. În 1835, obţine Bacalaureatul în litere, înscriindu-se la facultatea de medicină şi apoi la drept, nefinalizând însă cursurile acestora. Revine în Ţară şi, în septembrie 1837, se înrolează în Armata Moldovei cu gradul de cadet. În februarie 1840, demisionează pentru a-şi continua studiile universitare la Paris. Din 1842, îl găsim la Covurlui, ocupând postul de Preşedinte al Judecătoriei, ajungând apoi până la demnitatea de director în Ministerul din Lăuntru (de Interne). În aprilie 1844, s-a căsătorit cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache şi al Ecaterinei, din neamul Sturdza, înrudindu-se cu două mari familii boiereşti din Moldova. Semnificativ, pentru viitoarea orientare politică a lui Cuza, este faptul că a refuzat categoric ca din lista dotală a soţiei sale să facă parte robii ţigani, acceptând astfel hotărârea Adunării Obşteşti a Moldovei, din 31 ianuarie 1944, privind dezrobirea ţiganilor de pe moşiile domneşti şi mănăstireşti. În anii următori, s-a apropiat din ce în ce mai mult de politica promovată de adepţii principiilor democratice, depărtându-se de regimul lui Mihail Sturdza, participând la 27 martie 1848 la Adunarea Populară desfăşurată la Hotelul Petersburg din Iaşi, unde a şi fost arestat, împreună cu alţi 13 revoluţionari, şi trimis în deportare la Constantinopol. La Brăila, Alexandru Ioan Cuza a reuşit să se refugieze la viceconsulul englez din oraş şi, de aici, să treacă în Transilvania, unde va participa la Adunarea Naţională de la Blaj, din 3/15 mai 1848, cunoscând astfel revendicările românilor ardeleni. Apoi, va călători la Cernăuţi, Viena, Paris şi Constantinopol, de unde, în 1849, a revenit în Moldova în compania noului Domn Grigore Al. Ghica, sub domnia căruia a ocupat funcţii de conducere devenind un excelent cunoscător în domeniul administrativ al Ţării şi un notoriu unionist în perioada anilor 1857-1858, motiv pentru care a şi fost propus a fi Domn al Moldovei, de Partida Naţională, prin glasul lui Mihail Kogălniceanu, în 4 ianuarie 1859. Alegerea sa a fost primită cu nemărginită bucurie: „Entuziasmul pe care l-a produs această alegere, scria Vasile Alecsandri, este un lucru cu neputinţă… Timp de trei zile populaţia din Iaşi s-a dedat la adevărate nebunii”. Sau: „Când s-a ales Cuza Domn - scria în „Foaie pentru minte”, din Braşov, Alexandru Papiu Ilarian -, entuziasmul la românii Transilvaniei era poate mai mare decât în Principate”. Transilvănenii ştiau bine că „Unirea cea mică”, grăbeşte „Unirea cea Mare”, venită la aproape 60 de ani (1 Decembrie 1918).
Dar, despre alegerea sa ca Domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, şi al Ţării Româneşti, la 24 ianuarie 1859, despre rodnica şi reformatoarea sa domnie, precum şi despre înlăturarea sa de la conducerea Statului Român am mai scris în precedenţii ani în paginile publicaţiei noastre, „Condeiul ardelean”. În articolul de faţă, prin apelul la scrierile unor istorici români, ţin să aduc în faţa cititorilor noştri portretul, personalitatea şi importanţa domniei sale pentru Istoria României moderne:
Istoric, scriitor, prof. univ. Dumitru Almaş (1908-1995)
„Îi zicem domnitor. Dar adevărul este că a semănat prea puţin cu domnitorii de mai înainte; a fost un şef de stat ales de popor. … Se intitula „domn”, dar în fapt a guvernat şapte ani ca un preşedinte de republică, ales. A condus aşa cum va fi gândit şi plănuit în 1848, când se lansa în revoluţia moldoveană, alături de tot tineretul, splendidul tineret al epocii paşoptiste: Alecsandri, Russo, Kogălniceanu, Negri, Zaharia Moldovanu… Se intitula „domn”, dar nu iubea nici sângele albastru, nici solemnităţile, nici fasturile, nici pozele teatrale învăluite în tămâia linguşirii. Nu-i plăcea nici siropul minciunii, nici apa inodoră şi incoloră a deşertăciunii. N-a stat trufaş şi teribil pe tron aurit, ci a coborât jos, în oraşe şi sate, în pieţe şi în case, în mijlocul poporului. Să-i vadă traiul. Să-i asculte durerea şi suferinţa. Să repare marile nedreptăţi ori măruntele sâcâieli. Să pedepsească pe tâlhari. Să expună oprobiului public pe cei prinşi „cu ocaua mică”. Să-şi bată joc de şarlatani şi leneşi. Dar mai ales să simtă inima omului din popor alături de inima lui şi să ocârmuiască Ţara după bătăile acestei inimi… A fost, aşa cum i s-a urat: om nou la legi noi. Sau omul legilor noi. S-a străduit din răsputeri să consolideze unirea, în interior şi în afară. S-a aliat cu cei mai buni dintre români şi s-a ridicat împotriva lăcomiei, ambiţiei şi prostiei politicienilor. S-a sfădit cu toţi „fonfii şi flecarii”, apăruţi, spontan, pe trupul unei societăţi tinere şi în administrarea unei ţări noi. Din înţelegerea realităţilor şi a nevoilor Ţării au izvorât legile administrative, legea de secularizare a averilor mănăstireşti, legea de reorganizare a armatei, legea rurală din 1864, legile privitoare la învăţământul obligatoriu şi gratuit, înfiinţarea universităţilor din Iaşi şi Bucureşti. … Faptele lui Cuza, reformele lui şi mai cu seamă consolidarea Unirii au întărit considerabil inima fraţilor transilvăneni, aflaţi încă sub stăpânire străină. Mulţi gândeau că Alexandru Ioan Cuza nu va pregeta să alipească Transilvania la România, la nevoie chiar cu sabia. Alexandru Papiu Ilarian, de pildă, îi înainta un memoriu în care arăta că toţi românii din Transilvania erau gata să moară pentru Domnul Cuza, ca pentru un ocârmuitor al tuturor românilor. Şi, după ce amintea numele lui Mihai Viteazul, înfăptuitorul Unirii de la 1600, exclama din străfundul sufletului: «O, principe şi domn al românilor! Fie ca să vă stea întru ajutor geniul românesc, ca să răzbunaţi cu înţelepciune moartea (lui Mihai Viteazul) şi să fiţi executorul fericit al planului celui mai mare domn şi român ce a avut vreodată Dacia lui Traian». … Istoria nu i-a hărăzit acest rol. Însă, prin tot ce a făcut în cei şapte ani de domnie, Cuza a intrat în hronic ca un ocârmuitor prin excelenţă popular, ca un domn al poporului.”
Academician, istoric A.D. Xenopol (1847-1920) - istoric, fost profesor universitar la Iaşi, membru al Academiei Române
„Mai întâi ca fizic Alexandru Cuza era „un bărbat de statură mijlocie, însă arătos, cu o înfăţişare plăcută şi ademenitoare. Manierele lui erau distinse, ceea ce nu puţin îl ajuta în izbânzile sale diplomatice”. Când îl atingeai, niciodată nu-ţi rămânea dator cu răspunsul. El era foarte sincer, şi prieten adevărat; dar şi către cine nu-l plăcea, se arăta îndată, căci el nu ştia să făţărească (să fie făţarnic - n.n.). El nu iubea pompa şi arătările exterioare şi făcea foarte puţin caz de ovaţii şi de sărbătoriri, pe care, cele mai de multe ori, le ştia că sunt de comandă. Era nelacom la bani, şi cea mai bună dovadă despre aceasta este că, după cum spunea Bolintineanu, el a fost unul din Domnitorii ce au ieşit din Domnie, fără să fi făcut avere mare. El însă nici nu avea nevoi pre mari; nu iubea luxul; masa şi traiul său erau cumpătate; avea însă mare plăcere pentru cai frumoşi, cu toate că nu era bun călăreţ. Într-un grad înalt era dezvoltat la el simţământul dreptăţii, pe care o recunoştea chiar şi către duşmanii săi. Pe lângă dreptate, avea însă şi o mare delicateţe de simţăminte. Asupra acestui punct, domnul I. Zane spune că pe când Bolintineanu, fostul ministru şi prieten al lui Cuza, stătea în casa părintelui domnului Zane, şi era plin de datorii, pe lângă că şi greu bolnav, Cuza ştiindu-l mândru, întrebuinţase următorul mijloc pentru a-l face să primească ajutor. Pusese pe un negustor să-i scrie, că odată l-a înşălat cu o sumă de bani; dar că mustrându-l conştiinţa, i-o restituie. Cuza era foarte mândru şi nu pleca uşor capul înaintea altuia. Încă din timpul pârcălăbiei lui, pe când oştile austriece ocupau Galaţul, soldaţii nemţi obişnuiau a face multe necuviinţi. Cuza ceru de mai multe ori de la comandamentul trupelor din Galaţi să-şi înfrâneze oamenii, la care i se răspundea tot cu glume. Într-o zi el trimise o companie de soldaţi români, ca să prindă pe cei austrieci prin crâşme şi alte locuri publice, îi legă cot la cot şi-i aduse la cazarmă. Comandamentul, pentru a nu păţi şi altă dată atare ruşine, sau spre a nu fi nevoit a se opune cu puterea şi a vărsa sânge, luă măsura de a pune pe soldaţii săi în rânduială. Această notă a caracterului lui Cuza va domina mai ales în politica lui exterioară. Cuza era un înfocat naţionalist şi patriot, precum o dovedeşte mai întâi răsunătoarea lui demisie [din pârcălăbie], apoi ţinuta sa mândră şi vrednică faţă cu toate Puterile, în tot timpul Domniei lui, ţinta lui supremă fiind ridicarea politică a poporului său; după cum o dovedeşte şi, după ieşirea lui din Domnie, refuzul său de a reintra în Ţară cu ajutorul baionetelor străine, când Franţa îi făcu această propunere.”
Academician, istoric Nicole Iorga (1871-1940)
„Cuza a fost mai iubit chiar decât cele mai mari chipuri din trecutul nostru”, istoricul amintindu-i pe: Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare. „Dimpotrivă iubirea se îndreaptă către Cuza Vodă, iubire pentru dezrobirea ţăranilor fără îndoială, iubire pentru înapoierea către naţiune a teritoriului naţional uzurpat în largă parte de călugării greci; iubire, în ceea ce ne priveşte pe noi, pentru demnitatea cu care a reprezentat Ţara, pe care el a întemeiat-o unitar şi solid aşa cum a fiinţat pe urmă. … Sincer şi franc în gândul şi vorba sa, necruţând pe nimeni şi, pe de altă parte, nedispreţuind pe nimeni, Cuza Vodă, deprins a spune adevărul cu curaj, a câştigat iubirea tuturor, chiar a celor care puteau fi mustraţi de dânsul prin această libertate cavalerească a limbajului său. Căci el n-a cruţat pe nimeni, nici chiar pe cutare tânăr, mai târziu rector al Universităţii Bucureşti, clădită de dânsul, care abia întors din străinătate, arhitect cu reputaţie mare Alexandru Orăscu, se învrednicise, înaintea legii cumulului şi prin urmare în proporţie mai mică decât după legea cumulului, de un mare număr de slujbe şi care, la prezentarea sa Domnitorului, fu apostrofat de dânsul cu cuvintele: «Tu eşti acela care mănânci şapte chite? (pite, pâini - n.n.)» … Generaţiile următoare îşi aduc aminte de asemenea lucruri şi de aceea îl iubesc încă pe Domnitorul care ştia să vorbească fiecăruia, nu după rangul său sau folosul pe care îl putea trage de la dânsul, ci după munca pe care o cheltuise, după priceperea pe care o dovedise, după valoarea morală a actelor sale. … A mai fost iubit Cuza Vodă până la fanatism - un fanatism care se păstrează şi până astăzi - pentru vitejia sa. Căci a fost fără îndoială un viteaz, unul din cei mai buni viteji: niciodată nu i-a păsat de dânsul, de Tronul său, de sănătatea sa, de vitejia şi chiar reputaţia sa. Ţara era totul pentru dânsul, Ţara pe care a întemeiat-o, pe care a ştiut să o reprezinte cu demnitate şi pe care a putut s-o părăsească fără blestem. Astfel de viteji nu se formează prin niciun exemplu şi nicio lectură: ei se nasc. Ferice de ţara care ajunge să-i aibă în fruntea sa, căci altfel, viteazul vegetează fără folos pentru dânsa într-o situaţie care-l împiedică de a avea înrâurirea binefăcătoare asupra mersului poporului său! Om fără frică, dar nu fără prevedere; fără cruţare de sine, dar nu fără grija Ţării, Cuza a meritat astfel pe deplin, şi în această privinţă, recunoştinţa contemporanilor săi, ca şi a celor care au venit după dânsul.”
Academician, istoric C.C. Giurescu (1901-1977)
„Timpul, acest judecător inexorabil (neînduplecat) şi drept, care aşează pe fiecare la locul ce i se cuvine, nu în raport cu pretenţiile şi larma pe care a stârnit-o, ci cu opera pe care a creat-o şi cu iubirea şi înţelegerea pe care a avut-o faţă de semenii săi, a dat dreptate lui Alexandru Ioan Cuza. În perspectiva istorică, slăbiciunile sale omeneşti se estompează; rămâne opera sa, de mari proporţii, una din cele mai mari din întreaga istorie a Poporului Român. Domnitorul Unirii, al secularizării averilor mănăstireşti, al dreptului lărgit la vot, al desfiinţării clăcii şi al împroprietăririi ţăranilor, ... a fost reprezentativ pentru aspiraţiile societăţii noastre, pentru ce a realizat Poporul Român în vremea sa. De aceea chipul lui Cuza creşte cu trecerea timpului, pe când chipurile adversarilor lui scad şi devin disparente.”
Constantin C. Giurescu scoate în relief şi personalitatea de talie europeană a Domnitorului Cuza: „Prin felul cum, ajutat de sfetnici luminaţi, Cuza a ştiut să rezolve, în împrejurări dificile, marile probleme ale naţiunii, Unirea deplină, secularizarea averilor mănăstireşti, lărgirea dreptului de vot, desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor, precum şi formarea unui cadru modern al Statului prin legi speciale privind organizarea judiciară, militară, administrativă şi culturală - toate deziderate ale revoluţionarilor din 1848, din rândurile cărora a făcut el însuşi parte -, Cuza poate fi socotit ca un remarcabil - aş îndrăzni să spun chiar admirabil - exponent al simţului politic românesc. Dintre oamenii de Stat, contemporani din Europa, el poate fi pus alături de Cavour, iar dintre cei ai Americii, Abraham Lincoln. Şi unul şi celălalt au asigurat unitatea politică a naţiunii lor; şi unul şi celălalt au împărtăşit concepţiile înaintate ale vremii, au mers pe calea progresului social. Au avut însă avantajul de a se sprijini pe formaţiuni de Stat independente şi suverane: Regatul Sardiniei pentru cel dintâi, Republica Statelor Unite pentru cel de-al doilea; ei au fost mult mai liberi în acţiunile lor. Cu atât mai mare este - fără exagerare - meritul lui Alexandru Ioan Cuza, care, într-o ţară înconjurată de rivalităţile a trei Mari Puteri autocrate, acţionând într-o adevărată ţesătură de interese ale tuturor Puterilor europene în sud-estul continentului, a ştiut, ajutat de spiritele reprezentative ale generaţiei lui, să-şi croiască drum propriu şi să realizeze nobilele deziderate ale revoluţionarilor patrioţi de la 1848”.
Mihail Kogălniceanu, la Ruginoasa, în mai 1873, la înmormântarea lui Alexandru Ioan Cuza
„Cuza nu este decât renaşterea României…, ci şi conştiinţa naţională… Naţiunea vroia legi noi şi oameni noi. Cuza a fost omul nou şi a făcut legi noi, care au făcut apoi lume nouă, căci lumea de la `63 este alta. Astăzi Statul Român nu mai este provincia vasală a Moldovei sau a Valahiei. … Iată ce a făcut Alexandru Ioan! Nu greşelile lui l-au răsturnat…, ci faptele mari. Aceste fapte mari sunt nepieritoare, aprind chiar moartea. Alexandru Ioan nu poate să moară, o dovedesc lacrimile unui popor întreg, lacrimi ce se varsă de oriunde se vorbeşte româneşte. Veşnica lui amintire… nu se va şterge din lacrimile noastre şi ale fiilor noştri; şi cât va avea Ţara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină… va fi aceea a lui Alexandru Ioan!”

15 ianuarie - o zi dedicată lui Eminescu şi culturii naţionale

Poet, prozator, jurnalist şi om politic, literat cu o activitate extrem de bogată, Eminescu rămâne şi azi o importantă voce a literaturii şi culturii noastre. O dată pe an, pe 15 ianuarie, ecoul vocii sale răsună şi mai puternic şi trece dincolo de timp, ajungând la fel de vie la urechile generaţiilor de azi. „Totul ia timp, iar timpul ia tot”, spunea Eminescu. Poetul-filozof în a cărui versuri se regăseşte atât de des tema timpului, marcată cu frământare şi greutate, nu a fost învins de timp. Dovadă e faptul că tinerii îi rostesc numele cu bucurie şi preţuire.
Mihai Eminescu a fost aniversat şi anul acesta în şcoli prin ample activităţi în care s-au implicat, la Topliţa, în nordul judeţului Harghita, zeci de profesori şi elevi. Şcoala Gimnazială „Miron Cristea” şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din municipiu au marcat acest eveniment important pentru cultura noastră prin ample programe de activităţi, desfăşurate în mai multe zile. De asemenea, o bogată activitate culturală dedicată poetului a avut loc şi la Liceul „Miron Cristea” din comuna învecinată Subcetate. Elevii, coordonaţi de profesorii lor, şi-au exprimat preţuirea faţă de Eminescu în moduri diverse, prin muzică, desen, recitări sau prezentări despre viaţa şi opera Poetului Naţional.
„Darul lui Eminescu”
La Şcoala Gimnazială „Miron Cristea” din Topliţa, elevii şi profesorii au pregătit un vast program de activităţi sub forma unui proiect intitulat „Darul lui Eminescu”, desfăşurat în intervalul 12-17 ianuarie a.c.. Prima activitate, „Mihai Eminescu - Luceafărul literaturii române”, s-a desfăşurat, sâmbătă, 12 ianuarie, la biblioteca şcolară şi în sala de clasă şi a presupus o selecţie a informaţiilor referitoare la biografia şi activitatea literară a poetului. A doua zi, duminică, elevii au participat la activitatea „Eminescu mai aproape de noi”, în cadrul căreia au memorat versuri şi au participat la o expoziţie de carte cu principalele opere ale poetului. În a treia zi, luni, în cadrul activităţii „Omagiu Luceafărului”, copiii coordonaţi de cadrele didactice au recitat versuri şi au realizat pagini de portofoliu cu creaţii din opera marelui poet.
Luni, 14 ianuarie, elevii şi profesorii au luat parte la programul „Medalion literar - Mihai Eminescu”, desfăşurat la şcoală, în Sala Unirii. Programul a cuprins activitatea „Darul lui Eminescu” şi realizarea unor lucrări plastice inspirate din versuri eminesciene. În ultimele două zile au fost expuse şi prezentate lucrările realizate de elevi, iar ulterior au fost selectate şi premiate cele mai bune dintre acestea.
„Darul lui Eminescu”, proiect conceput de prof. Anda Ianoşi, prof. Floarea Nistea, prof. Anca Vâlcan şi prof. Cristina Ciubîcă, „s-a dorit a fi o lecţie deschisă, asemănătoare unei şezători desfăşurate, ca în cazul cenaclurilor literare, sub un anumit patronaj. De data aceasta, patronii au fost elevi ai claselor a VIII-a B şi a VI-a A, elevi talentaţi, iubitori de literatură, buni organizatori, care prin activităţile desfăşurate au vrut să-şi învingă emoţiile şi să transmită colegilor cunoştinţele lor despre poetul nepereche. Proiectul a cuprins prezentări PPT ale elevilor despre viaţa şi opera lui Eminescu, o expoziţie de carte şi de lucrări practice realizate de elevi, ateliere de creaţie în versuri şi proză, recitări, cântece, rebusuri cu teme literare”, a afirmat prof. Anda Ianoşi, directorul Şcolii Gimnaziale „Miron Cristea”. Pentru implicarea în toate aceste activităţi, elevii au fost premiaţi şi au rămas cu amintiri frumoase şi cunoştinţe noi, după cum declară chiar ei.
Impresii ale elevilor
„În momentul în care evenimentul a început, timpul s-a întors parcă în vremea lui Eminescu…” (Dragoş Pantea - clasa a VIII-a B)
„Evenimentul pe care l-au coordonat colegii mei a fost memorabil. Eminescu a fost printre noi.” (Adriana Mariş - clasa a VIII-a B)
„Cu toţii ne-am pregătit din răsputeri pentru a le oferi şi celorlalţi din emoţia plăcută şi constructivă în legătură cu această activitate.” (Daria Dunăraş - clasa a VIII-a B)
„Darul lui Eminescu - o oră cum am aşteptat de multă vreme, 60 de minute minunate au trecut ca o clipă… A fost o activitate antrenantă, neaşteptată, interesantă şi, nu în ultimul rând, plăcută. Literatura, artele, fotografia, matematica, tehnologia, geografia, provocările… toate împletite într-un adevărat dar… Darul Nemuritorului Eminescu.” (Alexia Bucur - clasa a VII-a B)
„Se lăsa o tăcere sublimă atunci când domnii şi doamnele profesoare rosteau cuvinte despre Omul şi Poetul Eminescu…” (Tamas Evelyn - clasa a VII-a B)
Eminescu - patronului spiritual al Colegiul Naţional din municipiul Topliţa
Pentru elevii, profesorii şi conducerea Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, ziua de 15 ianuarie are mereu o semnificaţie profundă şi asta pentru că marele poet este patronul spiritual al colegiului. Aici s-au pregătit ample manifestări culturale, desfăşurate în intervalul 14-19 ianuarie. Ziua Culturii Naţionale (împlinirea a 169 de ani de la naşterea lui Eminescu) a fost sărbătorită de elevii şi profesorii colegiului prin proiectul de activitate extracurriculară ce a cuprins o expoziţie de carte în biblioteca şcolară, pregătită de bibliotecara Rodica Gal, un „Maraton de lectură şi cultură”, un concurs de recitări şi spectacolul aniversar intitulat „Eminescu, geniu sublim la poeziei noastre”, care a avut loc la Casa de Cultură Topliţa şi în care s-au implicat elevi din clasele a IX-a A, a X-a A şi B şi a XII-a A. În cadrul activităţilor coordonate de Catedra de limbă şi comunicare din care fac parte prof. Cristina Coşarcă, Ligia Cătinean, Anca Hîngan-Ţifrea, Emanuela Tănasă şi Timea Vodă-Bartha, elevii colegiului au recitat versuri din lirica eminesciană, printre care fragmente din „Luceafărul” în 8 limbi şi au cântat pe versurile poetului, dedicându-i 6 zile pline de activităţi menite să-i onoreze numele şi memoria.
Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Liceul „Miron Cristea” din Subcetate
Elevii şi profesorii Liceului „Miron Cristea” din comuna Subcetate l-au sărbătorit pe Eminescu vineri, 18 ianuarie, recitându-i poeziile, realizând colaje din versurile sale şi prezentând publicului date din viaţa şi opera poetului. Versurile lui Eminescu au fost puse pe acorduri de chitară de elevi aflaţi sub îndrumarea prof. Daniela Buzilă.
„Activitatea noastră de Ziua Culturii Române se doreşte a fi un pas înainte pentru formarea elevilor noştri ca români de excepţie. Am încercat s-o marcăm cât de frumos am putut: prin recitări de poezie, cântece, expoziţie de carte şi prezentare de referate. Este un mic dar, o mică mulţumire, un mic omagiu al comunităţii noastre pentru marea moştenire pe care poetul ne-a dăruit-o”, spunea prof. Anişoara Balog, director adjunct al liceului din Subcetate. „A fost un om al timpului său, dar prezent şi pentru generaţiile care i-au urmat şi, probabil, pentru cele care vor veni după noi. Fiecare faţetă a operei eminesciene, posibil că aceasta are mai multe decât un diamant nepreţuit, este o nouă provocare a eminescologilor, şi va fi şi pentru cei care o vor aprofunda. Proza şi publicistica, deseori virulentă, sunt de excepţie, dar moştenirea pe care a lăsat-o Eminescu prin poezia sa rămâne un punct de referinţă pentru limba română, o limbă pe care poetul a îmbogăţit-o”, a mai adăugat prof. Anişoara Balog.
La biblioteca şcolară s-a pregătit o expoziţie de carte, organizată de bibliotecara Daniela Cotfas. Coordonatorii activităţii au fost dirirectorul Vasile Dobrean, directorul adjunct Anişoara Balog, prof. Maria Ciobotă şi Catedra de limbă şi comunicare alcătuită din prof. Crina Gabor, Cristina Iacob şi Adriana Stoicescu.

Comunicat de presă

Conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) a luat la cunoştinţă cu surprindere de lipsa de reacţie a Guvernului, Preşedinţiei şi Parlamentului României faţă de ştirea transmisă de Agenţia MTI, potrivit căreia, în decembrie 2018, a fost lansat Programul pentru dezvoltarea economică a Ţinutului Secuiesc, pentru finanţarea căruia Guvernul Ungariei a alocat un buget de 25 de miliarde de forinţi.
Această atitudine incalificabilă trebuie coroborată cu faptul că instituţiile abilitate ale Statului Român nu analizează temeinic consecinţele, pe termen mediu şi lung, a obţinerii dublei cetăţenii de către concetăţenii noştri maghiari, şi ale circulaţiei libere a proprietăţilor funciare şi nu numai, a investiţiilor strategice realizate de statul maghiar în zonă şi a lipsei unor asemenea investiţii din partea României.
Pentru menţinerea la guvernare, cu sprijinul parlamentarilor UDMR, partidele româneşti aflate la putere au făcut concesii liderilor maghiari, în detrimentul intereselor naţionale şi ale comunităţii româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Ultima dintr-o serie lungă de asemenea concesii, o reprezintă Hotărârea de Guvern 1044/2018, publicată în Monitorul Oficial nr.19/ 08.01.2019, privind transmiterea stadionului cu teren de fotbal, pistă de atletism şi tribune, Sala Sporturilor cu suprafaţă construită la sol de 2.407 mp, hotelul cu cantină şi vestiare şi un teren suprafaţă totală măsurată de 49.246 mp, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului - Clubul Sportiv Municipal Sfântu-Gheorghe, în domeniul public al Municipiului Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna.
În acest sens, „descentralizarea” mult trâmbiţată de către UDMR Covasna, prin reprezentanţii ei, la nivelul sportului covăsnean, este o mare minciună politică, demascată procedural. Niciun moment nu s-a dorit preluarea secţiilor sportive, ci doar baza materială a acestui club. Astfel, Ministerul Tineretului şi Sportului, în loc să beneficieze de venituri proprii în cuantum de cca. 550-600 mii lei anual, urmează să scoată bani din buget pentru cheltuieli cu chirii/întreţinere, de aproximativ 250-300 mii lei anual, în detrimentul activităţii sportive, adică un deficit de 800-900 mii lei, cu specificaţia că CSM Sfântu-Gheorghe a devenit chiriaş în propria casă.
În acest mod s-a ajuns la situaţia în care UDMR administrează, aproape independent, judeţele Covasna şi Harghita, nesocotind până la dispreţ interesele comunităţii româneşti. Oportunismul politic al guvernelor postdecembriste, cu sprijinul tacit al preşedinţilor, a permis instaurarea în chiar inima Ţării a unei veritabile stări de co-suveranitate cu Ungaria.
Abandonaţi de facto de către autorităţile statale de la Bucureşti, în schimbul susţinerii unei majorităţi parlamentare, românii din cele două judeţe au ajuns la cheremul administraţiei publice judeţene şi locale, care promovează o politică segregaţionistă şi obiectivul strategic al obţinerii autonomiei teritoriale pe criteriu etnic. Spre deosebire de „minoritatea majoritară maghiară”, care beneficiază de un suport financiar întreit: Bucureşti, Budapesta şi bugete locale, gestionate de UDMR şi partenerii săi, majoritatea proiectelor promovate de instituţiile, publicaţiile şi ONG-urile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita nu cunosc finalitate din cauza lipsei suportului financiar, cu excepţia unor sporadice şi nesemnificative sume alocate în plan local.
Marele risc sub care stă comunitatea românească din judeţele menţionate, pe lângă cel al scăderii demografice, proces întâlnit la nivel naţional, este acela că îşi vede cadrul comunitar românesc distrus, că nu mai are potenţial şi mijloace de a-şi susţine şi proteja idealul etnic românesc. Românii numeric minoritari, din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş, lipsiţi de suportul general al societăţii şi al statului, constată cu durere că nu se mai regăsesc în proiecţia de viitor a zonei, reflectând dacă să-şi mai conceapă viitorul aici, sau nu.
Având în vedere gravitatea problemelor semnalate, FCRCHM, conform obiectivelor asumate prin statut, se vede nevoit să atace în instanţă o hotărâre a Guvernului României, adoptată cu abuz de putere şi cu nesocotirea situaţiei disperate a românilor din Covasna (Hotărârea de Guvern 1044/2018, publicată în Monitorul Oficial nr.19/08.01.2019).
Totodată, FCRCHM solicită Preşedintelui României, Klaus Iohannis, să dezbată problemele din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, ce vizează siguranţa naţională, într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Biroul de presă
Sfântu-Gheorghe,
10 ianuarie 2019

Primăria Sfântu-Gheorghe a preluat, de curând, baza sportivă a Clubului Sportiv Municipal (CSM), respectiv Sala Sporturilor „Szabo Kati”, hotelul sportiv şi circa patru hectare de teren, care au fost trecute recent din proprietatea Statului Român şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului în proprietatea autorităţilor locale.
Primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că joi (17 ianuarie 2019 - n.n.) a avut o întâlnire cu reprezentanţii ministerului pentru a perfecta protocolul de predare-primire.
„Anul trecut, la sfârşitul lunii decembrie, Guvernul a adoptat această hotărâre prin care transferă baza materială către municipalitate. La începutul lunii ianuarie a apărut în Monitorul Oficial, astăzi sau mâine vom semna protocolul de predare-primire, urmând ca zilele următoare să intabulăm baza sportivă pe numele municipalităţii. Eu vreau să apreciez acest gest al Guvernului, de a răspunde pozitiv la solicitarea noastră care este veche de 10 ani şi în sfârşit am reuşit să rezolvăm această problemă. În mod special mulţumesc domnului ministru, în care am avut ocazia să cunosc un om devotat sportului şi descentralizării”, a declarat primarul Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a mai spus că municipalitatea doreşte să dezvolte baza sportivă şi, printre altele, să construiască aici un bazin olimpic de înot.
„Noi dorim să dezvoltăm baza sportivă (…), dorim să modernizăm tot ce este acolo. (…) Am convingerea că toţi iubitorii sportului, toată comunitatea din oraşul nostru şi oraşul nostru vor avea de câştigat din acest transfer. (…) Îmi pare nespus de rău că s-a încercat etnicizarea acestei chestiuni şi îmi pare rău că mai sunt oameni care consideră că ceea ce este al Statului Român este al românilor, iar ceea ce este al Primăriei este al maghiarilor, pentru că este un lucru fals. Eu consider că tot ce este pe teritoriul municipiului Sfântu-Gheorghe este pe teritoriul României şi este al comunităţilor care trăiesc în acest oraş, indiferent de etnie, de vârstă şi aşa mai departe”, a mai spus acesta.
Antal Arpad a menţionat că CSM va putea folosi în continuare gratuit baza sportivă şi că autorităţile locale se vor implica mai mult în sprijinirea sportului de performanţă, atât pe echipe, cât şi individuale.
„Nu cred că există vreun perdant în acest proces. (…) Din păcate, ceea ce în Constanţa este un lucru normal, la Sfântu-Gheorghe nu este, pentru că anul trecut şi baza din Constanţa a fost predată către municipalitate şi nimeni nu a ţipat. (…) Eu cred că fiecare municipalitate care îşi asumă să investească în baze sportive ar trebui să primească aceste baze, pentru că se vede foarte clar că Ministerul Sportului nu are posibilităţi materiale de a le dezvolta şi nici nu are capacitatea de a organiza acele tipuri de programe pe care le putem organiza noi la nivelul Consiliului local”, a mai spus Antal Arpad.
Printre planurile Primăriei se mai numără iluminarea pistei de atletism, încălzirea terenului de fotbal şi construirea unui teren de skateboard în incinta acestei baze sportive.

N-ar fi un neadevăr dacă am afirma că intervenţia germană asupra Ţării noastre se manifestă ciclic, precum cutremurele. Din ghearele lor ne-am salvat Ţara în Primul Război Mondial şi tot din ghearele lor ne-am salvat în finalul celui de Al Doilea Război Mondial, iar crimele ungurilor din nordul Ardealului tot de la ei au pornit. Urmează să ne salvăm din nou din gheare nemţeşti, pornite să răstoarne normalul din viaţa Ţării.
Să ne amintim că, în anii fascizării Ţării, scriitorul Tudor Arghezi a avut curajul, în anul 1943, să formuleze o aspră satiră la adresa lui von Killinger, reprezentantul Germaniei hitleriste la Bucureşti, în pamfletul „Baroane”, din care redăm câteva fraze: „Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înşfăcat de ceafă cine pofteşte… Ce scrie pe cârpele tale? Degete şterse de sânge? Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit?”.
Urmare acestei satire, Tudor Arghezi a fost încarcerat la Târgu-Jiu, unde directorul român al închisorii îl cinstea cu vin şi rachiu. Acolo n-a stat decât câteva luni.
În zilele noastre, jurnaliştii cu simţire naţională ţin în frâu pornirile antiromâneşti ale acestui preşedinte cu aceleaşi apucături de baron. De aceea, se cuvine să-i formulăm un rechizitoriu privind funcţia pe care o deţine şi pe care o exercită fără niciun folos pentru Ţară. Cu ce drept îţi baţi joc de Guvernul ales de popor, ca să-ţi înscăunezi „guvernul tău”? Numai pentru faptul că nu eşti din neam, deci eşti un tolerat pe glia românească, ai putea măcar să te abţii de la astfel de batjocură. Dar, unde nu este cap… şi, mai ales, suflet… Aşa cum este, este un Guvern ales de români, nu prin fraudă electorală. Şi nu el este ciumă în Ţara noastră, ciumă este străinul care nu acceptă ca România să se îngrijească de viitorul naţiei sale. Venit pe scaunul de preşedinte fiind sponsorizat de străinii otrăviţi contra României, otrăvit te porţi de patru ani cu jalnică ură împotriva a tot ce este românesc. Venit pe scaunul de preşedinte, ai târât după tine vrafuri de dosare care dezvăluie fapte penale săvârşite în postura de primar, în Sibiul care colcăie de organizaţii săseşti fasciste pe care le-ai hrănit îndestulător. Se pare că de acolo curg ocazionalii protestatari care îţi susţin dorinţa ca Guvernul să demisioneze. Ca individ titrat, ce simţi când acuzi pe alţii că sunt penali şi nu au dreptul de a îndeplini funcţii înalte în stat, în timp ce, aflat la Cotroceni, târăşti talanga penalităţii multiple de când îndeplineai funcţia de primar? Nu simţi că te postezi amarnic în rolul lupului moralist? Unde îţi este demnitatea bărbătească? Când vorbeşti atât de acuzator la adresa unor români, ar fi bine să te uiţi în oglindă să vezi câtă otravă arunci pe gură, pe nas, din ochi, imprimând feţei o imagine nu doar dizgraţioasă, ci de-a dreptul înfiorătoare, cu o rânjire gata să înfigă dinţii, imagine care confirmă din ce naţie descinzi. Un gând se impune despre calitatea de om aflat într-o asemenea funcţie, atunci când îţi denigrezi Ţara al cărei preşedinte eşti. Ar trebui să se afle opiniile sincere ale europenilor despre moralitatea caracterului unui astfel de preşedinte, care, reprezentând România, coboară dezgustător nivelul de etică în politica de la Bruxelles a Consiliului Europei, alături de căzăturile PNL-iste, în frunte cu Monica Macovei, această cucuvea al cărei glas dă semnalul răului în viaţa oamenilor.
La nivelul rangului de preşedinte nu dovedeşti nicio valoare, pentru că n-o ai. Cu un astfel de preşedinte, Ţara n-are conducător, pentru că neamţul mai mult lipseşte din palatul prezidenţial, este mai mult plecat în spaţii străine de relaxare, se pronunţă mai mult în contra bunului mers al activităţii Guvernului, în loc să-l sprijine. Ni se înfăţişează, astfel, un orgolios degradat, un infatuat josnic. România nu merită o asemenea decădere. Ştim cu toţii povestea cu putregaiul de la cap. Depinde de noi să-l radem şi suntem în prag de a acţiona în acest sens, punând în fruntea Ţării o persoană cu sânge românesc, cu creier înzestrat cu inteligenţă, cu suflet care să resădească patriotismul. În trecutul Ţării sunt destule momente în care am avut curajul şi înţelepciunea de a ne scutura de uscăturile străine care ne incomodau viaţa. Acum este un alt moment. Un preşedinte neaoş va găsi soluţii ca românii să nu mai plece, lăsând în urma lor atâtea nenorociri în rândul copiilor şi bătrânilor părăsiţi. Un preşedinte de-al nostru va găsi soluţia să ne luăm pământul înapoi şi să-l lucreze românii cu tractoarele româneşti, care au reînceput să iasă pe porţile noilor fabrici. Pe un preşedinte de-al nostru nu-l lasă grijile să se plimbe cu bicicleta şi să se arunce în băi de mulţime, ci va fi preocupat de scoaterea din sărăcie a familiilor cu mulţi copii şcolari. La nivelul întregii Ţări să se acţioneze curajos spre descoperirea retrocedărilor de edificii cu acte false, mai ales ale celor din Ardeal, care fuseseră despăgubite nemeşilor unguri. Toate acestea să fie reînregistrate în folosul statului şi atribuite săracilor. Aici să se afirme justiţia cu demnitate şi cutezanţă! Aici este nevoie de un preşedinte cumpătat, nu un orgolios deşănţat. Burduşit de prostie, Iohannis s-a făcut de râs, spunându-ne nouă că cele şapte case le-a procurat cu bani din meditaţii. Nu-şi dă seama că se face se râs ascunzându-se în spatele soţiei privind fraudele săvârşite de el. Nemernicia l-a coborât din jilţul de preşedinte în rândul protestatarilor, încurajându-i să distrugă, să lovească, să urle sălbatic.
Sunt oameni, locuri şi fapte care au repornit Ţara spre bine în urma totalei distrugeri a industriei şi agriculturii. Constatăm cu bucurie că începem a pune frâu avântului hrăpăreţ, care a profitat de dezechilibrul şi lipsa de experienţă a românilor în faţa vijeliei capitalismului abătută asupra Ţării noastre. Glasul poporului, propagat de jurnaliştii cuminţi, a oprit marele jaf asupra aurului, a oprit încercarea de a exploata gazele prin metode distrugătoare ale solului, a reuşit să ţină în frâu procentele de profit, cerute de hapsânii acţionari străini, în perspectiva exploatării gazelor din fondul marin. Deci se poate! Se poate să ne ridicăm fruntea de stăpâni! Se poate să slujim Ţara în folosul românilor! Nu e vorba de „socialismul uman”, cum zicea Ion Iliescu. Este vorba de readucerea la zi a mândriei naţionale care ne străbate istoria şi ne-a pus în mână sceptrul de stăpân al unei ţări libere. În acest spirit, trebuie să ne smulgem din coada Europei şi să ne ocupăm locul pe care valorile româneşti îl merită sau, poate, luăm hotărârea de a ne formula la nivel naţional legile evoluţiei Ţării. Să ieşim din clasamentul european şi să atingem un loc al nostru, românesc. Că suntem pe drumul bun o dovedesc locul de frunte al creşterii economice şi performanţele agriculturii, dar tot România deţine cel mai mare procent la numărul proprietarilor de locuinţe, fapt datorat lui Ceauşescu, pentru că le-a construit, şi lui Petre Roman, că le-a atribuit, pe un preţ infim, ocupanţilor de la acea dată. Locul întâi la aceste trei aspecte nu-i de aruncat. E şi meritul Guvernului, dar mai trebuie şosele!
Avem trista amintire a preşedinţiei cu străini de neam, cum a fost cea a lui Băsescu, un ziditor de rebuturi în structura politică, justiţiară şi economică a Ţării, iar în aceste zile asistăm cu îngrijorare şi revoltă unanimă la spectacolul de opoziţie al acestui clovn, care a transformat Cotroceniul în arenă de circ săsesc.
Să salvăm Ţara! Să ne alegem un român deştept, vrednic, îndrăzneţ şi devotat Ţării. Şi atunci vom vedea Noua Românie pornită în linişte spre redresare.

După ce am citit „Din durerile lumii”, o proză răscolitoare scrisă de Alexandru Vlahuţă, dragostea pentru acest tragic poet a devenit înflăcărată. Compătimirea ce răzbate din mireasma paginilor sale m-a dus cu gândul la Idiotul lui Dostoievski. Din orice pagină izvorăşte parfumul inefabil, daco-latin, din românitatea străveche a neamului nostru românesc.
Cine caută plânsul pentru curăţirea sufletului trebuie să zăbovească o clipă şi asupra operei rămasă de la Vlahuţă. Cu siguranţă că nici Faust şi nici Divina Comedie nu sunt în stare să aprindă sufletul nostru mioritic precum o face scriitorul de pe colinele Tutovei.
Dacă mi-ar sta în putinţă i-aş dărui, pentru scrierea, „Din durerile lumii”, premiul Meşterul Manole şi premiul special din partea Ţăranului Român. Ţăran care pe noi toţi ne-a ţinut adunaţi la lumina Ortodoxiei prin dragostea către Dumnezeu şi iubirea pentru neam.
Se nimerise o zi rece de octombrie. Plecasem de acasă cu gândul de a zăbovi câteva ceasuri în pădurea din muntele Agapiei. Am ajuns şi chiar am intrat în codrul întunecos. Dar frigul, vântul şi norii ameninţători m-au izgonit înapoi. Fiind în grabă prins de un frison de răceală, am luat-o direct pe uliţa ce o formează căsuţele maicilor, drum care m-a scos la zidul de apărare al mănăstirii.
Cu toată graba, mă opresc totuşi, fiindcă pe peretele zidului zăresc o pictură care mă cheamă la ea. O fată cu chip romantic şi deosebit de contemplativ ce ţine o carte în mâini fără să o citească, e prinsă într-o tristă meditaţie. Fata stă pe o bancă din faţa casei tatălui său, nimeni altul decât poetul Alexandru Vlahuţă. În cadrul tabloului, pictorul, deosebit de inspirat, a muncit şi a aşezat şi o scrisoare a lui Vlahuţă către fiica sa Margareta.
Conţinutul scrisorii m-a dus cu gândul la apoftegmele din Pateric şi Filocalie.
Iată cum scriau şi gândeau poeţii noştri din vremurile apuse:
„… Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: Uitaţi-vă la mine!
Dar mai ales vreau să scrii de-a dreptul în sufletul tău aceasta: să nu faci nicio faptă, a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.
Păstrează scrisoarea aceasta…”.
Tare m-a entuziasmat această scrisoare prin… sinceritate, adevăr, simplitate, dar mai cu seamă prin iubire şi multă atenţie plămădită cu grijă şi suferinţă părintească. E scrisă cu o gingăşie la care nu ştiu câţi tineri mai vibrează în zilele noastre. Am copiat-o. Citirea scrisorii mi-a alungat toată răceala şi graba. Am venit în sat şi nu am reuşit să mă abţin până când nu am prezentat-o părintelui Dumitru din Filioara şi soţiei.
Coala cu scrisoarea am atârnat-o într-un cui de care este agăţat covorul din odaia în care vieţuiesc. De câte ori mă cuprinde tristeţea ce o aduce lipsa de sens a existenţei, caut scrisoarea, care prin lectură îmi aduce pace şi echilibru în suflet.
În încheiere doresc să mai adaug faptul că Alexandru Vlahuţă a fost prieten cu Eminescu. L-a căutat cu stăruinţă pe poetul martir şi nepereche. L-a ajutat atâta cât l-au ţinut puterile. L-a mângâiat cu vorbe bune. A încălzit şi a alungat de mai multe ori tristeţea sfâşietoare a Poetului Naţional.
Alexandru Vlahuţă n-a reuşit să înţeleagă cum nu s-a aflat nimeni care să poarte de grijă unui poet cu un suflet aşa bun ca Mihai Eminescu.

Cu profundă durere, conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a aflat vestea tristă a trecerii la cele veşnice a poetului şi publicistului Lazăr Lădariu, membru în Consiliul Director al Forumului, născut la 25 martie 1939, în Idicel-Sat, comuna Brâncoveneşti, judeţul Mureş.
Cărturarul şi patriotul român Lazăr Lădariu a fost o personalitate cunoscută şi recunoscută, apreciată şi respectată, un demn continuator şi apărător al tradiţiilor valoroase româneşti din spaţiul ardelenesc, autor şi coautor a peste 40 de cărţi de poezie, de publicistică şi eseistică, apreciat de critica literară, distins cu şase premii ale Asociaţiei Scriitorilor din Târgu-Mureş, „Cetăţean de Onoare” al municipiului Târgu-Mureş şi al altor localităţi mureşene, preşedinte al Despărţământului Central Judeţean Mureş al ASTREI, onorat cu „Fibula de la Suseni”, cea mai înaltă distincţie judeţeană, răsplătit pentru eforturile sale cu sute de Diplome de Excelenţă, inclusiv cu „Placheta Eminescu”, consilier judeţean, Senior al Târgu-Mureşului, prezent în dicţionare ale unor personalităţi, organizator de activităţi culturale, implicat profund şi benefic în viaţa Cetăţii, deputat de Mureş în Parlamentul României, în două mandate.
În calitate de poet, scriitor, publicist, cât şi de parlamentar, consilier judeţean, lider al societăţii civile, Lazăr Lădariu a fost un apărător al valorilor naţionale şi a celor religios-morale şi spirituale. Personalitate complexă, om al timpului său, implicat profund în viaţa cetăţii, cunoscut luptător „cu pana şi cu cuvântul” pe baricadele românităţii, om de cultură, formator de opinie şi fruntaş al societăţii civile, Lazăr Lădariu şi-a pus viaţa în slujba binelui public, a apărării identităţii naţionale şi a afirmării valorilor culturii şi spiritualităţii româneşti. „Luptător pe baricada neliniştii” şi a Interesului Naţional, „câine de pază” al dăinuirii româneşti în Transilvania, „simbol şi efigie a românismului ardelenesc”, „străjer care veghează la vatra românismului”, „reper moral”, „omul care a sfinţit locul”, poetul şi jurnalistul Lazăr Lădariu şi-a asumat starea de veghe a naţiunii, fiind prezent în spaţiul public mureşean şi naţional, de peste o jumătate de veac, din care, la „cârma” cotidianului „Cuvântul liber”, aproape trei decenii.
În calitate de membru fondator al Uniunii Naţionale „Vatra Românească”, al Partidul Unităţii Naţionale Române, al Despărţământului Central Judeţean Mureş al ASTREI, al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi a altor asociaţii cultural-patriotice şi civice, Lazăr Lădariu a promovat cu curaj, o atitudine de demnitate naţională, de apărare a specificului şi identitarului românesc, pronunţându-se răspicat împotriva răului şi a minciunii. În întreaga sa viaţă a rămas omul verticalităţii, constant în convingeri, un luptător pentru adevăr, un patriot exemplar şi „apostol” al culturii româneşti.
Ca prieten devotat şi consecvent al românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, Lazăr Lădariu a fost un excelent „ambasador” şi un avizat „purtător de cuvânt” al problemelor cu care se confruntă aceştia, în lupta lor cu răutăţile vremurilor actuale şi cu neprietenii. În calitate de membru în conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Lazăr Lădariu a susţinut şi mediatizat demersurile întreprinse de Forum pentru stoparea acţiunilor separatiste şi a celor care urmăresc obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „ţinut secuiesc”. Pentru toate acestea, şi-a dobândit o bine meritată notorietate, în viaţa publică locală, regională şi naţională, notorietate care va dăinui, cu siguranţă, peste veacuri.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, iar pe noi să ne întărească pentru a-i cinsti memoria aşa cum se cuvine!

Biroul de presă al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş

Ceea ce nu doream să se întâmple, s-a întâmplat. A plecat să se veşnicească în ceruri bunul nostru prieten, LAZĂR LĂDARIU, marele patriot român, ziaristul desăvârşit, pesonalitate a culturii naţionale, descoperitor şi îndrumător de tinere talente, cel care purta în înimă şi în gînd toată istoria neamului nostru, pe care a iubit-o şi a preţuit-o ca nimeni altul.
Nu avem cuvinte spre ai mulţumi la câte a făcut el pentru noi, românii cei trăitori aici, în Ardealul nostru cel răbdător şi sfielnic, aflat mereu sub umbra ocrotitoare a marilor noştri bărbaţi, Avrămuţ cu a lui tribuni jertfelnici, Papiu, Maior, Netea, cu toţi luminătorii neamului ce şi-au luat puterea şi nădejdea din focul revoluţiei, spre a ne-o lăsa nouă ca sfântă moştenire din veac în veac până la el, cel chemat acum la Domnul.
Ne tot răreşti, Mărite Doamne, de oamenii noştri cei buni şi învăţaţi, de cei de care avem atâta nevoie, acum, când ei ne-ar fi fost de mare trebuinţă în aceste vremuri tulburi, nesigure şi neguroase. Poate că ai vrut să ne arăţi, prin lipsa lor, cât de valoroşi sunt ei cât îi avem în viaţă, tocmai pentru a le da importanţa ce li se cuvine şi ai preţui ca atare, iar Lazăr Lădariu al nostru a fost unul dintre ei.
Nădăjduim ca bunul Dumnezeu să-l ierte, să-l aşeze spre veşnicire în nesfârşitele sale raiuri şi să-i odihnească acolo suflettul său cel care a urmat mereu calea cinstei, a corectitudini şi a adevărului, aleasă moştenitre primită ca dar de la bunii şi străbunii lui.

Membrii asociaţiilor, ligilor, fundaţiilor, societăţilor cultural-patriotice româneşti - „Avram Iancu”, „Alexandru Papiu Ilarian”, „Vasile Netea”, „Cultul Eroilor”, „Romulus Guga”, „Liga Scriitorilor Români”

VREDNICITUL

În casa bătrână cu oameni de treabă,
Pe dealul cu soare de vânt răsfăţat,
În lacrima iernii plecate în grabă
Venit-a pe lume urmaş aşteptat.

Cuibarul acela cu vieţi mestecate,
Cu legi şi cu datini din timpul străbun,
Umplut-a copilul cu sete de carte
Cu tot ce avut-a atuncea mai bun.

I-a pus în desagă, să ducă prin lume
Dreptate şi cinste şi pur adevăr
Şi dragul de Ţară, iar faptele bune
Să-i facă prin suflet bătute cărări.

Aşa învăţat-a că viaţa nu-i miere,
Că oamenii-s hulpavi trăind în trădări,
Că vorbele-s false la cei cu putere
Iar nouă ni-s date tăcute răbdări.

Că suntem nimicuri din ce-am fost odată,
Că Ţara-i pe mâna la falşi patrioţi,
C-averea-i vândută, moşia e dată
Pe-o pungă de galbeni la vameşi şi hoţi.

Că mâine Ardealul, a Maicii Grădină,
Va trece la alţii luat pe bucăţi,
Noi slugi vom fi iară cu capul în tină
La alte imperii şi-n altele hărţi.

Cât el mai trăit-a avut-am nădejdea
Că neamul acesta îmi e ocrotit,
Că fi-va un cine ne strige durerea
Dar glasul acesta i-acum amuţit.

Mircea Dorin Istrate

Prima zi a Noului An, 2019, prima veste tristă. Un telefon din Târgu-Mureş mi-a adus trista, nedorita şi dureroasa veste că bunul şi vechiul meu prieten, scriitorul, gazetarul, patriotul, omul minunat, de care mă leagă o veche şi statornică prietenie, LAZĂR LĂDARIU, nu mai este printre noi, cei vii. Lacrămi de durere mi-au inundat ochii. Îl ştiam grav bolnav, însă nu puteam crede că nu se va face bine. După cum acum nu accept ideea dispariţiei sale. Aproape nu-mi pot închipui cum va arăta cotidianul „Cuvântul liber” fără Lazăr Lădariu! L-a condus, cu pricepere şi abnegaţie atâţia ani! Lazăr Lădariu a fost un profesionist al condeiului gazetăresc! Ca să nu vorbesc de zecile de volume de poezii, care l-au impus în rândul poeţilor contemporani importanţi.
Dar Lazăr Lădariu va rămâne în memoria noastră şi a celor care vor veni după noi ca străjer neadormit care a vegheat la vatra românismului, la apărarea identităţii româneşti din Transilvania, vatra milenară în care s-a plămădit Poporul Român. Pe cei care au atentat şi atentează la integritatea Ţării, prin aşa-zisele „autonomii”, Lazăr Lădariu i-a lovit fără cruţare, prin pana ascuţită şi neiertătoare a condeiului său. Fiindcă acele cuvinte rostite cândva de un alt mare român, anume că „România nu poate fi întreagă fără Ardeal!”, i s-au întipărit în suflet şi le-a purtat în inima sa de luptător. Tocmai de aceea Lazăr Lădariu a devenit pentru unii „un naţionalist înrăit”! Doamne bine ar fi să avem cât mai mulţi astfel de „naţionalişti înrăiţi”, aşa cum a fost Lazăr Lădariu!
Prin dispariţia lui Lazăr Lădariu, Transilvania şi Ţara pierd un mare român, un mare patriot, devotat, trup şi suflet, cauzei Poporului Român. Iar noi, care i-am fost aproape şi ne-am bucurat de prietenia sa, pierdem un prieten drag şi adevărat a cărui dispariţie o vom simţi multă vreme de acum încolo.
Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa cea cerească, unde Lazăr Lădariu îşi va găsi odihna de care nu a avut parte în viaţa aceasta, pământească!

O nouă apariţie editorială

Scriam în urmă cu mai mulţi ani că, pentru mine, imaginea profesorului Ilie Şandru este cea sugerată de o scurtă povestioară a poetului Valentin Marica, narată la Topliţa cu prilejul lansării uneia dintre multele cărţi scrise de nea Ilie: „O femeie - relata poetul - purta sub braţ o pâine. Se ducea după apă, se ducea la o vecină, se ducea la primărie, se ducea la muncile câmpului, pâinea nu-i lipsea de sub braţ. Întrebată de ce poartă permanent pâinea cu sine, femeia a răspuns: Să nu fiu singură”. Aşa l-am văzut şi eu pe profesorul Şandru. La Iaşi sau Ploieşti, la Chişinău sau Timişoara, la Roman sau Sfântu-Gheorghe, la Miercurea-Ciuc sau Paşcani, la Caransebeş, Topliţa sau Bilbor, unde ne-am întâlnit la diverse manifestări literar-ştiinţifice, în geanta, care-l însoţea neîncetat, erau întotdeauna cărţi, de obicei, din recenta sa apariţie editorială. Niciodată singur, permanent însoţit de cărţile sale dragi. Şi mai scriam că nu puteam să mi-l imaginez altfel decât: „Omul cu cartea. Omul, însoţit permanent de creaţia sa, în dialog continuu cu ea întru-perfecţionarea ei, cu o trudă, comparabilă cu cea a bijutierului - minuţioasă şi stăruitoare. Cineva afirma că Ilie Şandru este aproape un taciturn, vorbeşte puţin şi concentrat. Nu, Ilie Şandru vorbeşte necontenit, dar, cu opera sa. Acasă, pe stradă, în desele sale călătorii în Ţară sau în afara graniţelor sale”.
Că am avut atunci dreptate o dovedeşte activitatea sa scriitoricească ce se desfăşoară şi în prezent la „foc continuu”. De peste două decenii, profesorul Şandru ne-a obişnuit cu publicarea, de obicei la începutul anului, a unei noi cărţi pe care o lansa la Topliţa de „Ziua Ilie Şandru” (aproximativ în perioada 20-22 martie), cum ne-am obişnuit să spunem noi, participanţii la această manifestare. În anul 2018 însă, scriitorul Ilie Şandru ne-a mai făcut o bucurie foarte plăcută, surprinzându-ne în „vâltoarea” Centenarului, cu publicarea a două cărţi. De „Ziua Ilie Şandru” era lansat, în preajma sărbătoririi Unirii cu Patria-Mamă a Basarabiei (27 martie), volumul „Basarabia iarăşi şi iarăşi…”, iar „ca o continuare a acestui volum, cum mărturisea autorul, cartea „Eroica îndârjire - Evocare romanţată a eroismului românesc, la aniversarea Centenarului Marii Uniri: 1918-2018”, apărut în luna noiembrie, la Editura „Vatra veche” din municipiul Târgu-Mureş.
Cunoscându-l foarte bine pe scriitorul, profesorul de istorie şi publicistul Ilie Şandru, ştiind respectul său profund faţă de momentele fundamentale ale istoriei neamului, sunt convins că această a doua apariţie editorială a anului 2018 se datorează dezamăgirii profunde, chiar revoltei aş spune, pe care i-a produs-o spectacolul dezagreabil prezentat de politicienii Ţării (guvernanţii momentului şi prostănaca opoziţie), care „s-au unit” în a caricaturiza această măreaţă sărbătoare a neamului. Apariţia volumului „Eroica îndârjire” este reacţia firească a lucidităţii scriitorului patriot, care a gândit că darul cel mai de preţ pe care-l poate face cu acest prilej Neamului său este o carte a readucerii aminte a faptelor glorioase ale înaintaşilor, o carte de „evocare a eroismului românesc, la Centenarul Marii Uniri”. În acest sens, ţin să subliniez faptul că cei ce „le pasă de pământul ăsta, de Ţara numită România, pentru întrupatul nostru ideal naţional de la 1 Decembrie 1918” gândesc la fel, independent unul de celălalt. Astfel, gândurile scriitorului Ilie Şandru s-au identificat cu cele ale academicianului Ioan Aurel Pop, rostite de curând la Ateneul Român (18 septembrie 2018): „Unirea i-a coagulat pe români şi în formele de manifestare ale vieţii cotidiene, de aceea unirea trebuie făurită, refăurită şi retrăită mereu şi mai ales acum la un secol de la împlinirea României Întregite. Unirea nu este un dat, ci este o grea cucerire, iar cuceririle nu se lasă de izbelişte, ci se apără, se ocrotesc şi se primenesc în fiecare zi, după exemplul generaţiilor trecute”.
De-a lungul timpului am avut multiple motive pentru a deveni un avid cititor al lucrărilor semnate de Ilie Şandru. Cărţile literar-istorice ale lui Ilie Şandru, mai bine spus, cronicile evenimentelor majore din istoria Patriei tratate de dânsul au suplinit, în măsura în care cititorii şi mai cu seamă elevii au avut acces la ele, lipsa de informaţie istorică patronată de instituţiile abilitate ale Statului Român (Ministerul Învăţământului, sau Educaţiei, sau Ştiinţei sau cum s-ar mai numi el, Ministerul Culturii) şi, mai direct spus, abandonarea cu bună ştiinţă de către guvernanţii români din ultimul sfert de veac, a predării în şcoală a istoriei naţionale, impusă treptat din anii 1995-1998, prin: reducerea numărului de ore săptămânal; eliminarea unor teme şi reducerea conţinuturilor celor rămase; negarea şi falsificarea unor date şi evenimente importante din istoria naţională; integrarea Istoriei Românilor în istoria universală fără niciun fel de discernământ; înlocuirea însăşi a titlului disciplinei „Istoria Românilor” cu „Istorie”. În concluzie, după cum afirma şi academicianul Dinu C. Giurescu, „Şcoala românească trece printr-o nesfârşită criză, tot ce ţine de istoria, cultura şi civilizaţia naţională este trecut pe linie de garaj. Scoatem generaţii în şir fără sentimentul de patrie. Să-ţi iubeşti Ţara a devenit o infracţiune!”. Ori romanul istoric şi publicistica sa acoperă în mare măsură lacunele programelor şcolare actuale. Cărţile lui Ilie Şandru - „Patriarhul Miron Cristea”, „Pe urmele lui Octavian C. Tăslăuanu”, „Peste hotarele timpului”, „Ani de zbucium”, „Destine după… destine”, „Eroica îndârjire” - sunt adevărate cronici între ale căror file sunt ilustrate fapte şi întâmplări reale din viaţa românilor desfăşurate de-a lungul câtorva secole în spaţiul Văii Mureşului superior şi limitrof acestuia. Asemenea şi volumele de publicistică - „Basarabia iarăşi şi iarăşi...” şi „Jurnal de Basarabia” - se constituie, cu certitudine, în materiale auxiliare predării istoriei, suplinind, în cea mai mare parte, lipsa de informaţie din manualele şcolare actuale privind istoria contemporană a acestei provincii româneşti.
Actualul roman istoric înfăţişează, pe parcursul a 22 de episoade, momentele esenţiale ale desfăşurării Primului Război Mondial şi ale consecinţelor acestora asupra atitudinii şi poziţiilor politico-militare adoptate de Statul Român, partidele politice şi categoriile sociale din România şi teritoriile aflate sub ocupaţie străină de-a lungul unor faze ale războiului: a neutralităţii (iulie 1914 - august 1916), a principalelor bătălii (august 1916 - octombrie 1917), a armistiţiului (noiembrie 1917 – octombrie 1918), a reluării ostilităţilor militare şi înfăptuirii Marii Uniri. Autorul, un cunoscător profund al istoriei şi un talentat literat, reuşeşte în prima parte a volumului să evidenţieze factorii externi ai izbucnirii războiului, prezentând contextul internaţional de la început de secol XX, cât şi poziţiile forţelor politice din întregul spaţiu românesc vizând rezolvarea idealurilor naţionale ale Poporului Român. Semnificativ în acest sens este scurtul şi inspiratul dialog purtat între eroul său preferat, Octavian C. Tăslăuanu şi marele istoric Nicolae Iorga, scriitorul reuşind, în acelaşi timp, să ne introducă, încă din primele rânduri, în atmosfera specifică romanului său istoric.
Cea mai mare parte a volumului este dedicată marilor bătălii purtate de Armata Română pe frontul din Moldova, începând cu luptele din trecătoarea Oituzului, din toamna anului 1916, şi continuând cu cele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, din vara şi toamna anului 1917. Desfăşurarea bătăliilor de pe văile Oituzului, Trotuşului, Caşinului, Tişiţei, Putnei, Plaiurile Fata Moartă sau Clăbucelului, Vârfurile Cernica sau Bradului, Dealul Tălâmba sau Măgura Caşinului, dă posibilitatea autorului de a evidenţia „eroica îndârjire” şi spiritul de jertfă al soldatului-ţăran şi corpului ofiţeresc român pentru aş apăra Ţara în condiţiile inferiorităţii dotării cu armament şi echipament militar modern, obosiţi până la epuizare şi flămânzi, dar mobilizaţi de exemplul strămoşilor şi nemărginita dragoste faţă de neamul lor. Un episod romantic şi interesant, integrat acţiunilor militare, îl constituie cel trăit de eroul principal al romanului, artizanul victoriilor Armatei Române de la Oituz şi Mărăşeşti, cel care a simplificat tot ce înseamnă patrie şi patriotism prin lozinca „Pe aici nu se trece!”, generalul Eremia Grigorescu.
Încetarea luptelor, în iarna şi primăvara anului 1917, dă posibilitatea autorului de a reliefa eforturile autorităţilor române, ajutate de Misiunea militară franceză, pentru reorganizarea, înarmarea, echiparea şi instruirea Armatei Române, precum şi efortul de combatere a epidemiei de tifos exantematic prin dezinsecţie sau „citirea jurnalului” care presupunea, cum ne spune autorul, „curăţatul păduchilor, pentru a depista noutăţile” în materie. În acelaşi timp, a însemnat intensificarea strădaniilor monarhiei şi a guvernanţilor de a diminua şi elimina influenţa bolşevică, exercitată prin intermediul soldaţilor ruşi de pe frontul românesc, de a îndârji ţăranul-soldat în lupta pentru apărarea pământului sfânt al Ţării, adoptând „Proclamaţia regelui Ferdinand I” în care se promitea pământ ţăranilor şi drepturi cetăţeneşti, fapt bine subliniat în paginile romanului lui Ilie Şandru.
Descrierea acţiunilor militare şi a faptelor de eroică îndârjire din vara anului 1917 ne dovedeşte atât bogata documentare a autorului, cât şi credinţa sa nestrămutată că numai această atitudine fermă, neclintită a soldatului-ţăran, a fost determinantă pentru însăşi existenţa viitoare a României şi realizarea idealului său naţional: Marea Unire. Episoadele finale ale volumului nu întâmplător sunt intitulate: „Odiseea Basarabeană”, „Bucovina-Românească este această Ţară” şi „Vă aşteptăm de o mie de ani…”, povestindu-ne încheierea chinurilor acestor trei provincii româneşti prin Unirea cu Patria-Mamă, România.
Mulţumesc, domnule profesor Ilie Şandru, pentru noua pagină de istorie românească dăruită cititorilor şi iubitorilor de istorie, cât şi pentru facilul şi minunatul mijloc didactic - romanul istoric - pus la dispoziţia profesorilor şi elevilor români cu prilejul Centenarului Marii Uniri. Îţi doresc să ai parte de mulţi şi sănătoşi ani, multă putere de muncă şi noi împliniri în activitatea publicistică şi scriitoricească, de satisfacţii şi bucurii alături de cei dragi!
Cu preţuire şi consideraţie, al tău prieten,
prof. Vasile Stancu

Începând din vremuri imemorabile, ba chiar biblice, de la Adam şi Eva, Dumnezeu ne-a dat nouă, oamenilor, coroana creaţiei Lui, darul minunat pe care nu-l au nici heruvimii, nici serafimii, de a alege liber în viaţă, adică liberul arbitru. De-a lungul istoriei zbuciumate a omenirii, istorici, filozofi, oameni de stat şi-au pus întrebarea dacă liberul arbitru, adică acea capacitate a omului de a alege liber, este adevărată sau falsă, ca o fata morgana a deşertului, cu alte cuvinte o iluzie.
După 1989, românii au crezut că în sfârşit libertatea, democraţia şi puterea de a alege singuri au intrat triumfătoare în casele lor. Echitate, transparenţă, încredere, cooperare şi prosperitate, acestea erau aşteptările românilor atunci, în acei ani entuziaşti postrevoluţionari. Se părea că lucrurile au intrat pe făgaşul lor normal. Şi iată că în magazinele de pe vremea comunismului, care atunci erau aproape goale, ca nişte case bântuite de fantome, au început să apară de toate, pentru ca să ajungem azi să fie chiar o supraabundenţă de produse. Încet, încet în România capitalistă, dar şi în lumea întreagă, încep să se dezvolte zece corporaţii gigantice care controlează tot ce cumpărăm, de la hrană, băutură, haine, obiecte de gospodărie şi chiar blue-jeans-ii care au devenit pantalonii mondiali. Acum, dacă intrăm într-un supermarket avem de unde alege, fiindcă îţi iau ochii produse de tot felul, dar, trebuie să alegem cu grijă, mai ales băuturile şi alimentele, fiindcă trebuie să le alegem pe acelea care au cele mai puţine E-uri cancerigene.
Pe vremea comunismului aveam o singură televiziune la care ne uitam, o oră sau două pe zi, cu aceleaşi filme în care eroul principal era ori un secretar de partid, ori un propagandist, ori un preşedinte de CAP. Astăzi avem o groază de televiziuni private cu abundenţă de filme, programe de divertisment, canale porno, alături de canale de desene animate, şi multe altele. Pe vremea comunismului aveam maxim două, trei ziare: Scânteia, Scânteia tineretului şi Sportul, astăzi avem sute de ziare. Pe vremea comunismului aveam un radio naţional şi câteva radiouri regionale, care în ultimul timp al comunismului s-au desfiinţat. Şi, ca să mai cunoaştem adevărul, ascultam Europa Liberă sau Radio America. Astăzi, avem zeci de radiouri care de care mai sofisticate, cu muzică de tot felul, doar să avem timp să le ascultăm. Din păcate, în zilele noastre, şi la noi în România ca şi în America, mass-media a trecut încet, încet în mâinile unor mari corporaţii care decid ce variante ale realităţii şi adevărului să audă şi să vadă publicul. În SUA, şase corporaţii mass-media întreţin iluzia visului american şi dacă doresc să se creadă că Irak-ul are arme de distrugere în masă, respectiv chimice, atunci chiar le are, sau dacă doresc ca preşedintele Maduro al Venezuelei să fie comunist, atunci el este chiar comunist şi multe, multe altele. În România, două trusturi mass-media, Intact Media Group şi Realitatea, decid ce variante ale realităţii şi adevărului va auzi publicul, expunându-şi în fiecare seară frenetic adevărul lor pe care vor să-l insufle în sufletul românilor.
Când auzi cuvântul libertate, imediat, în aceeaşi propoziţie, aproape invariabil, auzi şi cuvântul democraţie. Este de-a dreptul fascinant cum românii din ziua de astăzi pot să creadă că în realitate au o influenţă asupra oamenilor politici şi conducătorilor Ţării. Românii au văzut că după 1989 fiecare Guvern, fie el de dreapta sau de stânga, a vândut ceva din această Ţară frumoasă. Se creează iluzia libertăţii din 4 în 4 ani, când românii merg la vot pentru a-şi vota preşedintele, parlamentul şi guvernul. Însă, după o experienţă de trei decenii, românii ar cam trebui să ştie că votează aceeaşi oameni, aduşi în prim-planul mass-media de puternice organizaţii financiare care conduc lumea şi, bineînţeles, şi România. În fiecare an, alegerile politice vor înflori pe seama letargiei noastre în sensul că ei, oamenii politici, contează pe faptul că noi, cei mulţi, vom rămâne pasivi, vom aştepta cu seninătate publicitatea lor din campania ce o vor intona la nesfârşit, ca o litanie, făcându-ne să cumpărăm la nesfârşit în economia de piaţă, să ne vindem şi să ne distrugem Ţara în continuare. Oare când ne vom trezi? Sunt convins că ne vom trezi la realitate şi că putem aduce schimbarea în bine, că vom putea să ne recuperăm împreună puterea şi nu vom mai sta impasibili, anesteziaţi de promisiunile lor înşelătoare din mass-media aservită. Noi, tu şi cu mine, ar trebui să alegem de această dată pentru România!

E o sintagmă verosimilă care exprimă realitatea din comunitatea românilor de pretutindeni. S-a răspândit vestea în toată lumea că zavistia, pizma şi ura fac ravagii între românii de acasă şi din diaspora. Dacă trei români se întâlnesc în societate şi se văd pentru prima oară, după primul schimb de replici, doi se vor uni în mod tacit şi viclean pentru a-l reduce la tăcere pe al treilea. Balada Mioriţa este pilduitoare în acest sens.
Oriunde ai intra, în cancelaria unei şcoli, în spitale, cazărmi şi instituţii de tot soiul veţi fi martorii unei atmosfere de încrâncenare, de pizmă şi de ură a unora împotriva celorlalţi. E o stare vecină cu nebunia de clevetire, de defăimare şi de instigare la ură de îţi vine să iei calea pustiei.
Chiar nu aveau loc cei doi ciobani, dintr-o mie şi mai bine de munţi câţi alcătuiesc Carpaţii româneşti, să pască oile? Chiar nu aveau aer să respire şi loc să trăiască? Noi, când nu avem duşmani în afara hotarelor, ne facem fulgerător în interiorul Ţării.
Desigur că este loc destul pe pământ, dar avem în genă răutatea lui Cain. Toţi, fără excepţie, am moştenit starea de cuget trupesc a lui Cain. Ne salvează doar împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu din Evanghelie.
Nu aveau loc în Ţară cei cinci milioane de români care suferă acum în bolgia emigraţiei sau a străinătăţii? Aveau şi este loc berechet! Dar nimeni nu se ridică dintre ai noştri să pacifice stare de război dintre români. Dacă în Parlament e sfadă, la televizor este mândrie drăcească şi senzualitate maximală. Pe internet domneşte pornografia şi vulgul; atunci chiar nicio instituţie nu se angajează să cureţe internetul de abjecţia sodomiei?! În timp ce musulmanii şi budiştii au scos de pe internet orice vulgaritate, la noi domnesc Drepturile omului inspirate din atmosfera infernului şi a iraţionalului. Deci instituţiile par a fi apocaliptice, iar cei care le conduc nici nu au discernământul cuvenit să înţeleagă că slujesc forţei răului. Cum facem să vină pacea pe cerul şi pământul României? Fără îndoială că apelăm la Sfinţi, la prietenii lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur „… descoperă oamenilor că refacerea morală şi spirituală a lumii e strâns legată de ascultarea şi împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu”.
Dar… mai suntem capabili să lăsăm telefonul, televizorul şi internetul şi să citim Cartea Cărţilor? Şi să începem cu Vieţile Sfinţilor, aşa cum cu atâta dragoste şi patos îndemna Părintele Nicolae Steinhardt. Să mergem la Sfânta Biserică. Să rugăm preotul din Parohie să slujească Sfânta Liturghie în fiecare zi.
Să ducem copiii şi tinerii la Cateheză în fiecare sâmbătă înainte de Vecernie, cum au îndemnat o mulţime de cuvioşi Sfinţi Părinţi. Prin urmare, rugăciunea la Domnul Iisus Hristos poate într-o clipă aduce pacea între români.

Covasna
Autorităţile locale solicită sprijinul Guvernului pentru finalizarea Aeroportului de la Ghimbav-Braşov

Autorităţile covăsnene i-au adresat primului ministru Viorica Dăncilă o scrisoare prin care solicită sprijinul Guvernului pentru construirea Aeroportului Internaţional Ghimbav-Braşov.
În scrisoarea semnată de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, şi primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, se arată că aeroportul va aduce beneficii economice întregii regiuni.
„Faptul că un aeroport aduce dezvoltare economică pe o rază de 60 kilometri se poate demonstra prin cifre, deci, şi judeţul Covasna este interesat direct de construirea acestuia. Noi trebuie să ne pregătim aici, în judeţul Covasna, pentru dezvoltarea asigurată de aeroport. În acelaşi timp, considerăm că este important să ne alăturăm judeţului Braşov şi să sprijinim construirea aeroportului, colegii noştri nu se lasă înfrânţi, în ciuda faptului că autorităţile centrale prin toate mijloacele încearcă să împiedice realizarea acestei investiţii”, susţine Tamas Sandor, potrivit unui comunicat de presă remis luni (4 februarie 2019 - n.n.).
În context, semnatarii scrisorii subliniază că subscriu cererii adresate Guvernului de către autorităţile braşovene de a repartiza în acest an suma de 178,731 de milioane de lei către bugetul judeţului Braşov în vederea finanţării aeroportului.
"Poziţia geografică a aeroportului este oricum benefică pentru municipiul Sfântu-Gheorghe, lucru pe care-l putem valorifica atât din punct de vedere economic, cât şi turistic. Aeroportul de la Braşov este un proiect regional care este şi un semnal puternic că liderii autorităţilor locale şi judeţene au realizat că nu se pot baza întotdeauna pe sprijinul Bucureştilor. Construcţia a început la Ghimbav, procesul de autorizare este în desfăşurare, realizarea aeroportului se apropie de final, deci este momentul să acţioneze şi Guvernul, fiind nevoie de sprijinul autorităţii centrale pentru finalizarea acestei investiţii făcute în beneficiul comunităţii”, a afirmat primarul Antal Arpad, conform sursei citate.
CJ Covasna şi Primăria municipiului Sfântu-Gheorghe s-au angajat să contribuie la construirea aeroportului cu câte 3 milioane de euro fiecare, cu condiţia ca această sumă să fie folosită exclusiv pentru finalizarea lucrărilor, se mai arată în comunicat.

Harghita
Kelemen Hunor (UDMR): „Orban ori are o ţintă greşită, ori nu are curaj să lupte cu ţinta adevărată”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a reacţionat la declaraţia de sâmbătă (2 februarie 2019 - n.n.) a liderului liberal, Ludovic Orban, afirmând că acesta ori face o eroare strategică fundamentală, ori nu are curaj să lupte cu adevăraţii competitori politici şi i-a transmis că este bine să lase loc de „bună ziua”, fiindcă peste câteva luni va cere sprijinul uniunii pentru susţinerea vreunei moţiuni de cenzură.
Orban a spus la Cluj că aşteaptă ca UDMR, ca partid membru al Partidului Popular European, din care fac parte şi liberalii, să revină la o strategie conformă cu familia politică din care face parte.
În replică, Kelemen a precizat, duminică (3 februarie 2019 - n.n.), că declaraţia lui Ludovic Orban l-a luat prin surprindere şi o consideră inutilă.
„Am rămas uşor perplex după ce am citit această declaraţie, din punctul meu de vedere inutilă. Nu văd raţiunea unei astfel de declaraţii. Şi vă spun şi de ce. Noi nu suntem competitori electorali. Noi am fi şi suntem interesaţi să avem un grup în Parlamentul European, în interiorul grupului politic PPE, cât mai puternic, să întărim şi noi, cum putem - şi ei, şi noi - cu contribuţia noastră, şi nu suntem competitori pe piaţa politică internă. Eu am impresia că Orban ori are o ţintă greşită, ori nu are curaj să lupte cu ţinta adevărată şi cu adversarii adevăraţi, competitorii adevăraţi ai PNL, adică USR, PLUS, PSD şi alţii. Deci, am impresia că ori are o eroare strategică fundamentală, ori lipsă de curaj, pe de o parte”, a afirmat Kelemen Hunor.
Acesta a adăugat că nu poate accepta lecţii politice de la Ludovic Orban despre Partidul Popular European, amintindu-i acestuia că în urmă cu câţiva ani milita pentru Internaţionala Liberală şi că PNL şi PSD au dat jos Guvernul Ungureanu, format din partide membre ale PPE.
„În 2012, când Congresul PPE era la Bucureşti şi unde a fost adoptat programul care este în vigoare şi astăzi, inclusiv un capitol despre minorităţi etnice, domnul Orban făcea încă stagiunea politică în Internaţionala Liberală. Deci, acum câţiva ani încă milita pentru Internaţional Liberală şi dădea jos, cu PSD-ul împreună, sub forma USL-ului, singurul guvern format din partide care erau şi sunt membre PPE, e vorba de Guvernul Ungureanu. Şi atunci nu am auzit urletele şi chinurile dureroase ale lui Orban despre valorile PPE şi cum sunt acele valori crucificate de către el şi de către PSD. Atunci nu avea astfel de probleme. Noi i-am primit pe liberali cu mare drag, i-am îmbrăţişat când au venit în PPE, dar nu putem accepta să primim astfel de lecţii de la nimeni”, a mai spus liderul UDMR.
Kelemen a ţinut să puncteze faptul că, în opinia sa, Ludovic Orban are informaţii eronate legate de felul în care votează parlamentarii uniunii şi i-a recomandat acestuia să lase loc de "bună ziua", fiindcă peste câteva luni, la o viitoare moţiune de cenzură, va cere sprijinul UDMR. (…)
Kelemen Hunor a mai spus că i-a trimis invitaţie lui Ludovic Orban pentru a participa la Congresul uniunii, care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 22 -23 februarie şi, dacă acesta nu a primit-o, aşa cum a afirmat, o va retrimite.
„Dacă nu a ajuns, noi am trimis pe adresa oficială, pe e-mailul oficial, mai trimitem o dată, nu e problemă, şi îl aşteptăm cu drag. Deci, dacă nu a ajuns la el, în mâna lui, poate undeva e o chestiune administrativă, dar atunci când le-am trimis şi celorlalţi lideri din Parlament i-am trimis şi lui, aşa cum facem de fiecare dată”, a subliniat Kelemen.

Mureş
Cătălin Ivan (PSD): „Voi cere conducerii Parlamentului European sancţionarea disciplinară a lui Tokes Laszlo”

Europarlamentarul Cătălin Ivan a declarat, joi (31 ianuarie 2019 - n.n.), că va înainta conducerii Parlamentului European (PE) un memoriu cu situaţia reală de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu-Mureş şi va solicita sancţionarea disciplinară a europarlamentarului Tokes Laszlo pentru declaraţiile făcute de acesta în plen.
„Având în vedere ultimele declaraţii ale lui Tokes Laszlo din PE, voi înainta conducerii instituţiei un memoriu în care voi prezenta situaţia reală de la UMFST din Târgu Mureş şi voi cere sancţionarea disciplinară a lui Tokes. Un Parlament European angajat ferm în lupta împotriva „fake news”, a ştirilor false, nu poate tolera declaraţii mincinoase, manipulatoare, spuse cu vădită rea intenţie la tribuna propriei instituţii. Tokes Laszlo dovedeşte, o dată în plus, că este doar un instrument folosit de Orban Viktor împotriva României şi în special împotriva românilor din Mureş, Harghita şi Covasna”, a declarat Cătălin Ivan.
Ivan consideră declaraţia europarlamentarului FIDESZ, Tokes Laszlo, ca fiind „scandaloasă” şi susţine că din acest motiv nu poate să rămână nesancţionată de către PE.
Joi, în PE, Tokes Laszlo, eurodeputat din partea formaţiunii de guvernământ din Ungaria, a afirmat că „a apărut o situaţie de necesitate în centrul Ţinutului Secuiesc, la Târgu-Mureş”, unde studenţii şi profesorii maghiari protestează împotriva faptului că, „după ce universitatea lor de limbă maghiară a fost asimilată de o majoritate română, conducerea şovină actuală de limbă română le îngrădeşte şi mai mult, pas cu pas, dreptul la învăţământul în limba maternă”.
„Parlamentul European a condamnat pe bună dreptate situaţia statului de drept în România, ne aşteptăm de la preşedintele actual al Consiliului Uniunii Europene, România, să pună capăt politicii antimaghiare şi să asigure drepturile fundamentale şi colective ale maghiarilor din Transilvania. Solicităm în acest context reinstituirea în forma iniţială a UMFST din Târgu-Mureş. Nu vrem o dublă măsură din partea UE, în timp ce ia partea, fără niciun motiv, Universităţii Central-Europene a lui Soros, să nu uite de această universitate maghiară din România”, a spus Tokes Laszlo, potrivit traducerii oficiale.

Covasna
Instituţia Prefectului: Primăria Sfântu-Gheorghe, singura din judeţ care nu a soluţionat cererile pe Legea 10

Primăria Sfântu-Gheorghe este singura din judeţul Covasna care nu a soluţionat cererile depuse pe Legea 10/2001, privind restituirea imobilelor naţionalizate, iar conducerea Prefecturii spune că va lua măsuri.
Potrivit unui bilanţ al Prefecturii Covasna, prezentat joi (31 ianuarie 2019 - n.n.) în cadrul Colegiului Prefectural, în luna noiembrie 2018 figurau ca nesoluţionate, la nivelul judeţului, un număr de 481 de notificări pe Legea 10, toate fiind înregistrate la Primăria municipiului Sfântu-Gheorghe.
Prefectul Sebastian Cucu a apreciat că numărul este foarte mare, amintind, totodată, că deşi primarul a mai fost amendat în urmă cu câţiva ani pentru nesoluţionare la termen a cererilor, lucrurile tot nu s-au mişcat.
„La Sfântu-Gheorghe stăm rău, sunt un număr mare de notificări. În urmă cu câtva timp am aplicat o sancţiune …, dar rezultatele tot nu se văd. (…) Primăria Sfântu-Gheorghe a invocat tot felul de argumente, că nu sunt oameni, că nu sunt corect plătiţi. Începând cu 2017 s-au reglementat aceste lucruri, dar văd că sunt în continuare un număr substanţial de notificări, ceea ce ne dă de gândit şi ne pune în situaţia să luăm măsuri pe viitor”, a spus prefectul Sebastian Cucu, în cadrul şedinţei.
Primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, a fost amendat în anul 2015 cu suma de 10.000 de lei pentru nesoluţionarea la termen a cererilor depuse pe Legea 10/2001, privind restituirea imobilelor naţionalizate.
La acea vreme, prefectul Sebastian Cucu precizase că aceasta a fost aplicată în urma unui control solicitat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), care a vizat stadiul aplicării Legii 10. Primarul Antal Arpad a contestat sancţiunea în contencios administrativ, invocând, printre altele, atât faptul că primarii nu au atribuţii directe în aplicarea acestei legi, cât şi lipsa personalului specializat, însă a pierdut procesul.

Prezentul proiect de acţiune post-Centenar, pentru o Românie unită, demnă, prosperă, a fost lansat în anul 2018 la Albac, judeţul Alba, în cadrul ediţiilor XI şi XII ale Festivalului cultural-patriotic „Ţara Crăişorului” (www.taraiancului.ro), când s-au celebrat:
- 100 de ani de la Marea Unire a românilor, urmare a celei de a treia Revoluţii române transilvane (1784, 1848, 1918) şi a Marii Adunări de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918;
- 419 ani de la intrarea lui Mihai Vodă Viteazul în Cetatea Alba-Iulia, făuritor la 1600 a Unirii românilor într-o singură Ţară;
- 580 de ani de la aprobarea, în anul 1438, a convenţiei rasiste „Unio Trium Nationum”, încheiată între asupritori unguri, saşi şi secui, declanşatoare oficială a înrobirii românilor ardeleni, declaraţi „toleraţi” în propria Ţară de către „barbarii de tirani”;
- 2100 de ani de la urcarea pe tronul Daciei a marelui rege Burebista, făuritorul primei Mari Uniri a daco-românilor.

Motto:
1) „Unicul dor al vieţii mele fiind ca să-mi văd Naţiunea mea fericită (…) tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunei mele.”
(Avram Iancu, „Ultima mea voinţă” - Câmpeni, 20 decembrie 1850)

2) „Un veac de Românie n-a şters Mileniul de robie!”
(O vorbă populară din Ardeal)

Sentimentul de unire a tuturor daco-românilor din spaţiul geto-dacic a existat, există şi persistă de milenii: a fost prezent şi în inimile înaintaşilor de pe vremea lui Burebista, a lui Decebal, a domnitorilor Ştefan, Mircea, Mihai, a marilor eroi Horea, Avram Iancu şi a corifeilor Marii Uniri de acum un veac; există şi azi, cu putere, în inimile milioanelor şi milioanelor de oameni care vorbesc şi simt româneşte, înăuntrul şi în afara graniţelor României.
În ceea ce priveşte Transilvania, cei 100 de ani de Unire cu România nu puteau şterge urmările celor 1000 de ani de robie a românilor de sub domnia grofilor, caracterizată printr-un regim despotic, rasist, de spoliere şi exterminare a românilor, majoritari ca număr dar minoritari („toleraţi”) în drepturi, robie oficializată şi ridicată la rang de politică de stat prin convenţii rasiste precum Unio Trium Nationum. Au rămas multe răni şi cicatrici, probleme nerezolvate, încurcate, nedesluşite, voit sau nu, dacă ne-am gândi în mare, doar la cedarea cu uşurinţă, după niciun sfert de secol de la Marea Unire, a Ardealului de Nord, iar după 1989, dacă ne-am gândi doar la Roşia Montană, la minerit şi retrocedările controversate. Bucuria generală, legitimă a Centenarului Marii Uniri, a fost, însă, şi ea otrăvită cu declaraţii şi atitudini autonomiste, revanşarde, provocatoare, din interior şi din afară. Să nu uităm nicio clipă de duşmanii de ieri şi de azi ai daco-românilor, din interiorul sau din afara Ţării, care prin trădări, conspiraţii, uneltiri şi jocuri politice, corelate şi cu lipsa noastră de vigilenţă şi atitudine, au cauzat tragedii care ne-au zguduit istoria şi viaţa; e destul să ne gândim la Burebista, Decebal, Viteazul Mihai, Alexandru Ioan Cuza. De aceea avem datoria noi, dar mai ales parlamentarii şi guvernanţii noştri, să ţinem seama de unele semnale şi atenţionări, de ieri şi de azi, formulate fie colectiv, fie individual, care ne îndeamnă la o stare de veghe, de vigilenţă şi de atitudine. Vom consemna părerile a doi mari fii ai României, şi anume:
- savantul şi inventatorul român Traian Vuia, partizan şi protagonist al unei uniri condiţionate, care, într-o scrisoare adresată, în anul 1922, prietenului său prefect de Lugoj, spunea: „Unirei trebuia să-i precedeze un pact bilateral între guvernul român şi mandatarii poporului nostru întrunit la Alba-Iulia şi ratificat apoi printr-o Constituantă… Unirea n-a fost decât o anexare deghizată!”.
- poetul Adrian Păunescu, care, în 1992, îndemna: „Iubit Ardeal, fii pregătit de luptă / Dacă voieşti să supravieţuieşti, / Că lancea ne e ruptă şi coruptă / De marii trădători din Bucureşti”… Dacă au avut sau nu dreptate, dacă Unirea a fost o „înfrăţire” sau doar o „alipire”, dacă am fost sau nu trădaţi chiar de fraţii noştri (din care unii, chiar ardeleni fiind, luau decizii trădătoare în forurile din Capitală), istoria şi faptele o vor stabili. Nouă ne revine datoria, ca demnitatea şi drepturile noastre legitime de ardeleni români să le promovăm… Speranţa spre mai bine ne-o redă inegalabilul Avram Iancu, care, după genocidul antiromânesc din anii 1848-1849, care a cauzat moartea a 40.000 de români şi nenumărate silnicii şi dezastre provocate de cotropitorii şi tiranii unguri, avea generozitatea de a-şi dona averea Naţiunii sale şi avea puterea, pe un ton iertător şi blând, să declare testamentar în ultima sa voinţă (1850): „… tare crezând că luptătorii cu arma legii vor scoate drepturile Naţiunii mele”. Se pune întrebarea: avem noi astăzi astfel de luptători cu arma legii în sfera politică şi instituţională, parlamentară şi guvernamentală? Ştiu ei care sunt azi drepturile Naţiunii Române în general şi a celei transilvane în special şi luptă ei eficient pentru rezolvarea lor?
Încă mai sperăm, şi de aceea adresăm tuturor „luptătorilor cu arma legii” de astăzi şi de mâine, din România, de la toate nivelele, îndrituiţi, pe banii contribuabililor, să reprezinte românii şi interesele lor legitime, de la consilieri locali la preşedintele Ţării, de la instituţii locale la cele centrale, guvernamentale şi parlamentare, să analizeze, să ia în dezbatere şi rezolvare propunerile de mai jos, izvorâte din zbuciumul de astăzi al românilor ardeleni, urmaşi ai foştilor „toleraţi”, şi cuprinse în prezentul Memorandum:
1. Împlinirea hotărârii plebiscitare de la 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia („Rezoluţiunea Adunării Naţionale” pct. III. 1 şi pct. III. 5), care nu a funcţionat în totalitate pentru românii ardeleni nici până în prezent: „Fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea Ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”. … „Poporul” românilor ardeleni, minoritar în drepturi timp de 1000 de ani şi „tolerat” oficial 480 de ani, trebuie să se regăsească în toate instituţiile Ţării, în toate „corpurile legiuitoare şi de guvernarea Ţării”, în raportul de 4 la 1 faţă de maghiari, atât cât este raportul numeric români faţă de maghiari în Transilvania sau în raportul 1/ 1 români-moţi faţă de români-maghiari.
2. „Eroii Naţiunii Române şi ai Neamului daco-românesc multimilenar” să aibă statut, respect, cinstire şi acţiuni alocate din partea Guvernului României şi a Oficiului Naţional „Cultul Eroilor”, la fel cum au „eroii patriei”. În acest scop, spre exemplu, se consideră necesar ca în H.G. 635 din 29.04.2004 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE) aflat în subordinea Guvernului României, precum şi în alte legi şi normative specifice, să fie modificată corespunzător sintagma „eroii patriei” după cum urmează: la art. 3, textul „În îndeplinirea scopului său, Oficiul îşi desfăşoară activitatea pe baza următoarelor principii: a) cinstirea eroilor patriei (...) se va înlocui cu „În îndeplinirea scopului său, Oficiul îşi desfăşoară activitatea pe baza următoarelor principii: a) cinstirea eroilor patriei, ai Naţiunii Române şi ai Neamului daco-românesc multimilenar”; la fel şi la art. 33 în textul „Lucrările de restaurare se execută în scopul eternizării memoriei celor căzuţi pentru patrie şi au în vedere respectarea, pe cât posibil, a formei şi amenajărilor iniţiale ale mormântului sau operei comemorative de război...”, sintagma „căzuţi pentru patrie” de înlocuit corespunzător. De asemenea, mormintele şi locurile de supliciu ale românilor căzuţi în Revoluţiile transilvane de la 1784-1785, 1848-1849, 1918-1919, precum şi în Revoluţia din 1989, să fie considerate morminte de război sau de onoare, după caz. Dacă nu se operează modificările semnalate, marii eroi ai Neamului şi Naţiei Române dinainte de constituirea / recunoaşterea oficială a României „mici” (24.01.1859 / 11.12.1861), respectiv a României Mari (01.12.1918 / 28.10.1920), precum Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Iancu de Hunedoara, Horea, Cloşca, Crişan şi atâţia alţii, în mod oficial, nu ar mai fi consideraţi ca eroi, iar numele, cinstirea lor, mormintele sau monumentele lor nu s-ar putea bucura de cinstire, îngrijire, fonduri.
3. Promovarea unui adevărat CULT al EROILOR: al eroilor Neamului nostru daco-românesc multimilenar, al eroilor Naţiunii Române şi eroilor Patriei noastre România, la toate nivelele Statului Român de la Preşedinte până la copilul de grădiniţă, de la un simplu cetăţean până la orice instituţie, şcoală, organizaţii politice sau nonguvernamentale. În acest scop considerăm necesar:
3.1. Statul Român trebuie să acrediteze una sau mai multe din instituţiile sale (inclusiv Guvernul şi Academia Română) pentru a se implica şi ocupa de cunoaşterea, recunoaşterea, cinstirea şi punerea în valoare a Eroilor Naţiunii şi ai Neamului daco-românesc. Înfiinţarea unei secţii pentru „Eroii Neamului” în cadrul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE) ar fi benefică;
3.2. Eroii, martirii şi luptătorii pentru un Ardeal daco-românesc liber şi fericit să fie scoşi din uitare şi să fie puşi în locul care li se cuvine. Numai între 1848-1849 au fost omorâţi peste 40.000 de români; unde se pomeneşte numele lor? unde îşi au Mausoleul?;
3.3. Să apară în Monitorul Oficial liste nominale oficiale cu eroii şi martirii ucişi în revoluţiile conduse de Horia 1784-1785 şi respectiv, Avram Iancu, 1848-1849, în număr de peste 40.000, similar cu listele publicate pentru martirii şi revoluţionarii din 1989. În Monitorul Oficial nu apar ca şi eroi naţionali nici măcar prefecţii şi tribunii lui Avram Iancu, iar Avram Iancu abia în 2017 a fost declarat ca şi Erou Naţional, după îndelungi tergiversări, deşi în conştiinţa ardelenilor români era declarat Erou al Naţiunii Române încă de la 1848 încoace;
3.4. Să fie gravate numele eroilor şi martirilor români din confruntările pentru apărarea, eliberarea sau dezrobirea Ardealului pe zidul exterior reabilitat al Pantheonului Naţional de la Ţebea, care va deveni astfel „îmbrăcat” cu plăci de granit scrise cu nume de eroi şi martiri (vezi Certificatul de urbanism eliberat prin grija Asociaţia noastre în anul 2005 de Primăria Baia de Criş);
3.5. Să fie construit un Mausoleu la Ţebea pentru eroii din toate timpurile care au luptat pentru libertatea şi fericirea Neamului daco-românesc, nu departe de actualul Pantheon, prin implicarea financiară şi efectivă a Guvernului, Bisericii şi Armatei Române, unde să fie aduse, funcţie de posibilităţi, şi oseminte ale unor eroi şi martiri ai neamului (vezi detalii în numerele 3 şi 4 din revista „Ţara Iancului”), inclusiv realizarea de amenajări exterioare şi interioare adecvate;
3.6. Ridicarea unor monumente / plăci pentru evocarea de evenimente importante istorice şi cinstirea unor eroi, martiri, luptători, personalităţi româneşti (vezi şi pct. 3.7. de mai jos) trebuie să stea permanent în atenţia instituţiilor locale, judeţene şi centrale. Spre exemplu, în municipiul Deva, capitala judeţului Hunedoara, implicat activ în toate cele trei Revoluţii transilvane, lipsesc monumente spre cinstea unor mari eroi şi personalităţi ai Neamului pe care i-a dat acest judeţ: Burebista, Iancu de Hunedoara, Aurel Vlaicu, Nicolae Densuşianu, Ovid Densuşianu ş.a.; lipseşte un monument pe măsură în memoria unui mare carnagiu petrecut la 8 noiembrie 1784 la asaltul asupra Cetăţii Deva, când un număr de 72 de iobagi au căzut în luptă şi 86 de iobagi au fost decapitaţi; de asemenenea, un monument în cinstea lui Avram Iancu şi generalii (prefecţii) săi prezenţi la Deva, în 18 august 1849, la capitularea unei părţi a armatei cotropitoare ungureşti;
3.7. Să fie declarate prin lege sau H.G. localităţi martir acele sate, comune, oraşe care în timpul luptelor şi revoluţiilor de la 1784-1785, 1848-1849, 1918-1919 etc., prin martirajul locuitorilor săi, merită acest titlu (exemplu: dacă localitatea Ip a fost declarată prin Legea 76/95, pe bună dreptate, localitate martir datorită genocidului provocat de horthyişti în data de 13/14 septembrie 1940, cu 157 de morţi, şi localitatea Târnava de Criş, judeţul Hunedoara, unde au fost ucişi într-o singură zi circa 1.000 de români ardeleni, în data de 8 noiembrie 1848, de către ungurii invadatori, ar trebui declarată, ca şi multe altele, localitate-martir);
3.8. Eroii şi martirii locali, din comune şi oraşe să dobândească, prin grija primăriilor şi consiliilor locale, titlul de „Cetăţean de Onoare Postmortem” a localităţii respective (cum a procedat comuna Albac din judeţul Alba), iar străzi, amfiteatre, săli festive etc. să poarte nume ale acestora;
3.9. În unităţi şcolare, prin grija Ministerului de resort, cultul eroilor daco-români trebuie să răzbată ca un fir roşu prin programe, manuale, vizite tematice pentru cunoaşterea faptelor, vieţii, luptei şi jertfei înaintaşilor pentru libertate, glie, credinţă, drepturi şi dreptate;
3.10. În spiritul echităţii şi dreptăţii, la postul naţional de televiziune - TVR 1, emisiunea „Ora Regelui” ar trebui să se transforme în „Ora regilor, domnitorilor, eroilor şi martirilor daco-români”, pentru ca să poată fi cunoscute şi faptele unei pleiade de regi şi domnitori cu merite extraordinare pentru soarta Ţării, a Poporului daco-român şi chiar a Europei, ca Burebista, Decebal, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş ş.a., precum şi a unor eroi şi martiri ca Horea, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu şi alţii.
4. Să fie condamnate şi înfierate prin declaraţii, hotărâri, legi, crimele imprescriptibile contra umanităţii, genocidul, rasismul, atrocităţile, jafurile, distrugerile practicate împotriva românilor ardeleni de către tirania ungurească în decursul veacurilor (inclusiv documentele şi legile permisive, ca „Unio Trium Nationum”), culminând cu: cele din războiul nedrept al Ungariei condus de Kossuth pentru cucerirea Ardealului de la 1848-1849; cu cele din războiul din 1916-1919 (inclusiv în perioada guvernării ungare comuniste asupra Ardealului din anul 1919); cât şi cu cele din perioada ocupaţiei vremelnice a Ardealului de Nord între anii 1940-1945), şi să fie prezentate în faţa opiniei publice şi justiţiei naţionale, europene şi internaţionale, obligând Ungaria la scuze şi compensaţii pentru aceste atrocităţi.
5. Înfiinţarea la posturile naţionale de televiziune a unor emisiuni aparţinând grupurilor entice româneşti din Ardeal. Ca de exemplu o emisiune intitulată „Glasul Moţilor”, având o anumită zi şi oră de difuzare, iar organizarea şi numărul de minute de emisie asemănător cu cel al Emisiunii în limba maghiară, pentru că şi numărul moţilor-români este cam acelaşi cu cel al maghiarilor-români, iar maghiarii au fost declaraţi minoritari abia de la 1918, pe când moţii de la 1437 („toleraţi”). De asemenea, în scopul unei armonizări a grupurilor etnice din România, emisiunea „Convieţuiri” ar trebui extinsă ca durată şi complexitate, pentru a putea să fie prezentate nediscriminatoriu nu numai doar cele vreo 20 de grupuri etnice „neromâneşti”, ci şi celelalte vreo 80 de grupuri etnice româneşti, vezi www.romanianmuseum.com, în care se regăsesc şi moţii, pădurenii, oşenii, bănăţenii, oltenii, moldovenii etc., toţi „trăind împreună” = convieţuind.
6. Să fie restituite sau acordate compensaţii pentru minele şi şteampurile naţionalizate de către stat, în 11 iunie 1948, urmaşilor vechilor proprietari sau comunităţilor (localităţilor) de care aparţineau, care ar crea locuri de muncă şi bunăstare localnicilor. Spre exemplu, cele 300 de şteampuri naţionalizate de pe Valea Roşiei Montane valorau peste 1.200 kg de aur.
7. Elaborarea, în virtutea art. 47 (1) din Constituţia României, a unui Program de lungă durată pentru dezvoltarea şi emanciparea Ardealului în general şi a Munţilor Apuseni în special, asumat prin Lege şi de toate forţele politice, asigurându-se fonduri aferente prin care să fie realizate măsuri privind:
7.1. În conformitate cu art. 135.2. a. (d) din Constituţie să fie repus în funcţie şi dezvoltat mineritul în Ţară, pentru valorificarea tuturor bogăţiilor naturale (aur, argint, cupru, sulf, zinc, fier, molibden, uraniu, caolin, calcită, cuarţ etc.) pe baza unui proiect şi program complex desfăşurat pe perioade scurte, medii şi lungi, dar fără desfiinţări de localităţi şi strămutări de populaţie, adoptat în consens de către toate forţele politice, sociale, economice cu implicarea financiară şi managerială a Statului Român. (Prin anii ’80 au fost elaborate de specialiştii români proiecte pentru dublarea producţiei de aur a României; cine valorifică astăzi aceste proiecte?);
7.2. Acordarea de facilităţi localnicilor din Ardeal şi nu numai, pentru revigorarea ocupaţiilor de obţinere a aurului prin meserii şi mijloace tradiţionale meşteşugăreşti.
Exemple:
a) repunerea în aplicare, în formă adaptată, a vechiului Decret nr. 46/1980 privind extragerea şi valorificarea aurului din nisipurile aluvionare, decret abrogat nejustificat prin Legea 7/1998;
b) redobândirea de către localnici de a avea mine de aur. Să nu-l uităm pe minerul Mihăilă Gritta din Roşia Montană, care a construit în secolul XIX, din aurul minei sale, în 7 localităţi, 7 biserici şi 7 şcoli!;
7.3. Desfiinţarea sau reducerea drastică a taxelor şi impozitelor pentru cetăţenii şi microîntreprinderile din comunele Munţilor Apuseni în scopul evitării depopulării acestora;
7.4. Dezvoltarea infrastructurii de drumuri şi căi ferate inclusiv prin repunerea în funcţiune a liniilor ferate Brad-Deva şi Abrud-Turda, şi modernizarea reţelelor de drumuri;
7.5. Adaptarea ramurilor economice şi a sistemului de învăţământ la specificul Munţilor Apuseni, în domenii ca: obţinerea şi prelucrarea aurului tradiţional (inclusiv înfiinţarea de „muzee vii” de la obţinerea aurului cu şaitrocul sau exploatare subterană pe filon până la bijuterii); silvicultură; agricultura de munte; creşterea vitelor; turism; cultivarea inului şi cânepii; dezvoltarea industriei textile tradiţionale din produse vegetale şi animale (incusiv „muzee vii”) cu sprijinirea masivă de către stat a unor astfel de activităţi;
7.6. Fiecare ciclu de învăţământ - gimnazial, liceal, universitar - ar trebui dimensionat ca pe lângă cunoştinţele teoretice să „producă” meseriaşi pentru toate sectoarele economice;
7.7. Instituirea unui patriotism sănătos în toate sectoarele de activitate (cultural, educativ, economic etc.): „Consider că avem şi noi nevoie, la fel ca şi alte ţări, de o politică bazată pe patriotism economic. În actualele condiţii, cred că patriotismul economic în România nu ar însemna nimic mai mult decât a fi realist şi sincer cu propriul popor” (prof. univ. dr. Mircea Coşea);
8. Crearea unor institute şi instituţii pentru păstrarea identităţii românilor din Ardeal similare cu unele existente deja în România, a căror sediu să fie în Ardeal sau cu filiale în localităţi-martir şi istorice de pe văile Arieşului şi Crişului, cum ar fi de exemplu:
8.1. Înfiinţarea unui Institut al celor trei Revoluţii Române transilvane de la 1784-1785, 1848-1849 şi 1918-1919 (peste 40.000 de morţi), după modelul actualului Institut (IRRD) al Revoluţiei Române din 1989 (1.104 morţi), care are 25 de posturi bugetate;
8.2. Crearea în cadrul Guvernului României al unui Secretariat pentru problemele revoluţionarilor, voluntarilor, luptătorilor şi eroilor români transilvăneni, din Revoluţiile de la 1784-1785, 1848-49, 1918-1919, pentru memoria lor şi problemele urmaşilor acestora, având ca model actualul Secretariat de Stat pentru problemele revoluţionarilor din 1989 (34 de posturi bugetate);
8.3. Înfiinţarea unui Institut de Investigare a crimelor şi samavolniciilor contra românilor „toleraţi” în perioadele 1437-1918 şi 1940-1945, investigând genocidul în masă, crimele împotriva umanităţii, nedreptăţile, deportările, confiscările de avere săvârşite contra românilor din Transilvania în aceste perioade, având ca model Institutul (IICMR) de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (care are acum 35 de posturi bugetate);
8.4. Extinderea atribuţiilor actualului Institut pentru Studierea Problemelor Minorităţilor (ISPMN) cu sediul în Cluj-Napoca, aflat în subordinea Secretariatului General al României (cu un număr actual de 36 de salariaţi), astfel încât să fie studiate pe lângă problemele unor grupuri etnice care au un statut de „minorităţi” numai de un veac şi problemele grupurilor entice de români „tolerate” pe teritoriul actual al României de 1.000 de ani şi oficial de 5 veacuri (deci inclusiv românii din Ardeal „toleraţi” între anii 1437-1918 şi 1940-1945), înfiinţând în acest sens şi o filială la Câmpeni, capitală revoluţionară a lui Avram Iancu şi a românilor „toleraţi”.
9. Stoparea şi reconsiderarea tuturor retrocedărilor de averi şi imobile din Ardeal şi Munţii Apuseni, până când nu se realizează următoarele deziderate:
9.1. Aplicarea hotărârii plebiscitare de la 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia („Rezoluţiunea Adunării Naţionale” pct. III. 5), care nu este împlinită nici azi pentru mulţi români ardeleni: „Reforma agrară radicală: (…) i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui”;
9.2. În contul celor 4 zile pe săptămână prestate gratuit de iobagii români ardeleni în perioada genocidului rasist anti-românesc (1437-1918), care ar valora astăzi în jur de 2.000 de miliarde de euro, să fie trecute şi întabulate în proprietatea localităţilor respective sau a Statului Român (ori compensate în bani) cote de ½ parte din toate proprietăţile restituite sau restituibile urmaşilor grofilor şi nobililor unguri, austrieci sau nemţi care au beneficiat de acele prestaţii. Până atunci să fie stopate toate retrocedările de terenuri, pământ, păduri, imobile;
9.3. Să fie considerate ilegale restituirile de proprietăţi din Ardeal operate deja în favoarea urmaşilor grofilor şi nobililor şi a bisericilor neortodoxe, şi considerate ca fiind date în folosinţă, nu în proprietate, până când Ungaria nu îşi îndeplineşte obligaţia de a restitui arhivele cu documentele originale ale cărţilor funciare ale proprietăţilor din Ardeal, obligaţie care îi revenea după 1918, fără de care orice retrocedare este îndoielnică. Retrocedările din ultimii ani sunt „un tablou de coşmar al Transilvaniei abandonate de guralivii ei politicieni de la Bucureşti” (Ion Longin Popescu, „Formula AS”, nr. 1078). „Transilvania avea, până la Marea Unire din 1918, statut de provincie feudală aparţinând Ungariei. Deci, erau în jur de 200 de familii de magnaţi, grofi, conţi care deţineau 80 la sută din proprietăţile Transilvanei, pentru faptul că restul populaţiei nu avea dreptul să le deţină. (…) Aceste proprietăţi au fost preluate de către Statul Român în urma unui contencios purtat la organismele internaţionale de atunci: Liga Naţiunilor, Conferinţa Ministrilor de Externe.” … „România a plătit 3,2 tone de aur în franci şi coroane, pentru acele terenuri şi proprietăţi.” … „Un sat întreg din Arad - Nadăş, a fost retrocedat şi 1.200 de oameni ar putea fi obligaţi să-şi părăsească locuinţele” (prof. univ. dr. av. Ioan Sabău Pop - ediţia de duminică, 13 octombrie 2013, a emisiunii „Secvenţial” de la Antena 3);
9.4. Retrocedarea moştenirii marelui mecena Emanoil Gojdu, care, la 4 noiembrie 1869, dona testamentar „acelei părţi a Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania care ţin de legea răsăritean-ortodoxă” (deci nu Statului Român) o avere impresionantă, echivalentă astăzi cu peste 7 miliarde de euro;
9.5. Restituirea datoriei Germaniei către România în valoare azi de peste 18 miliarde de euro, rămasă neachitată dinainte de anul 1944.
10. Înlăturarea unor prevederi care sunt ambigui, nelegale, neconstituţionale şi care sunt discriminatorii în multe cazuri pentru grupul etnic al românilor ardeleni, încălcând atât reguli elementare de bună-convieţuire, cât şi art. 6 (2) din Constituţia României („Măsurile luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români”).
Enumerăm dintre acestea:
10.1. Definiţia de minoritate naţională adoptată prin legile electorale trebuie schimbată („prin minoritate naţională se înţelege acea etnie care este reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale”) în sensul că însuşi rezultatul Recensământului populaţiei defineşte numele şi numărul de cetăţeni români aparţinând unor minorităţi. Dacă la cetăţenii români de etnie chineză (peste 2.000 ca număr după recensământ) s-ar aplica definiţia de mai sus, ar rezulta că nu ar face parte din populaţia Ţării ca minoritate pentru că nu sunt cuprinşi în Consiliul Minorităţilor, ceea ce este contrazis de realitate;
10.2. Redefinirea şi reorganizarea Consiliului Minorităţilor Naţionale, definit prin H.G. 589/2001, ca fiind „organ consultativ al Guvernului, fără personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Informaţiilor Publice”. Se impune, în actualele condiţii, trecerea sa în subordinea Parlamentului României, cu o nouă denumire, şi anume „Consiliul Minorităţior Naţionale şi Grupurilor etnice reprezentate în Parlamentul României”, unde, pe bază de principii prestabilite şi documentaţie elaborată şi aprobată aprioric, ar urma să fie stabilită componenţa acestui Consiliu din care ar urma să facă parte, pe lângă minorităţile naţionale actuale, şi grupurile etnice distincte ale românilor ardeleni care au fost minoritare în drepturi un mileniu întreg, nu 100 de ani. În decizia Parlamenului ar trebui să se ţină seama atât de experienţa altor ţări (vezi definiţia minorităţii în Polonia şi Slovacia), cât şi de aplicarea reciprocităţii între state, în virtutea căruia să se asigure şi românilor din alte state drepturi similare cu ale minorităţilor din România;
10.3. „Discriminarea” pozitivă existentă azi în legile electorale pentru 18 minorităţi, după peste 25 de ani de alegeri libere, considerăm că nu mai este necesară, este anticonstituţională şi chiar nocivă pentru climatul de armonie şi egalitate necesar în Ţară, şi ar trebui să dispară. În caz contrar, ar trebui acordate aceleaşi drepturi şi grupurilor etnice ale românilor ardeleni care au avut parte 1.000 de ani de un tratament inuman de etnie „tolerată”, de „sclavi în vechiul nost-pământ”, din partea celor pe care Imnul Ţării îi denumeşte „barbarii de tirani”;
10.4. Indiferent de modul de soluţionare a problematicii propuse, având în vedere ponderea de 70,6% români şi 17,9% maghiari în Transilvania, precum şi hotărârea de la Alba-Iulia menţionată la pct. 1 de mai sus, „ în corpurile legiuitoare şi la guvernarea Ţării” şi în instituţiile Statului Român, raportul român-ardelean / român-maghiar ar trebui să fie de 4 la 1;
10.5. Elaborarea de către instituţiile statului abilitate şi introducerea lor în spaţiul public, educational, instituţional, naţional şi european a unor definiţii actualizate, corecte, pentru noţiuni legislative şi evenimente istorice ţinând seama de realităţi, legi şi dreptate.
Exemple:
a) Revenirea la denumirile româneşti din cele ungurizate forţat, înainte de 1918, pentru nume de persoane, denumiri de râuri, localităţi etc.. Denumirea localităţilor în limba minorităţilor să nu fie confundată cu denumirea dată acestor localităţi de alte state (imperiul austriac sau austro-ungar). Exemplu: Cluj-Napoca, denumire pe teritoriul Statului Român, va fi în limba maghiară Kluzs-Napoka, nu Kolozsvar, care era denumirea dată de statul austro-ungar pe teritoriul său. Pentru eliminarea confuziilor se impune publicarea în Monitorul Oficial a denumirilor de localităţi, râuri, forme de relief etc. în limbile română şi, de la caz la caz, în limbi de circulaţie international, cât şi a minorităţilor spre a nu se confunda cu denumirile date în vremuri apuse de alte state, inclusiv de imperiul austro-ungar.
b) Revoluţia maghiară de la 1848 a izbucnit şi s-a desfăşurat, ca orice revoluţie, pe teritoriul ţării ei, Ungaria, începând cu 15 martie. Ungaria s-a desprins atunci de imperiul habsurgic, s-a constituit ca stat independent cu armată şi guvern propriu. Când trupele sale au trecut graniţa în Principatul autonom al Transilvaniei, neţinând seama de dorinţa plebiscitară a românilor şi saşilor exprimată în cele trei adunări de la Blaj, denumirea de „revolutionari” şi „armată revoluţionară ungară” ia sfârşit. Noul stat Ungaria a declanşat în 1848 un război de cucerire şi cotropire al Ardealului, iar revoluţionarii săi, denumiţi aşa cât timp erau pe teritoriul ungar, au devenit cotropitori şi criminali ai ardelenilor.
11. Reorganizări, adaptări, modificări
11.1. Reorganizarea administrativă a Zonei Apusenilor, după modelul Covasna-Harghita, în două judeţe, unul pe Crişuri (Zarand), cu capitala la Brad, şi altul pe Arieş, având capitala la Câmpeni. Aceasta ar avea un rol benefic pentru aceste zone neglijate de veacuri, deşi de aici au plecat spre Viena şi Budapesta, înainte de unire, aur şi bunuri în valoare de 857.000 kg echivalent aur (G. Smeu, pag. 35);
11.2. Aşa cum Horea, Cloşca, Crişan şi tribunii lui Avram Iancu au acţionat împreună, niciodată judeţele Alba şi Hunedoara nu au fost despărţite în cursul istoriei. Şi acum au instituţii comune: Curtea de Apel Alba şi Mitropolia Ardealului din Sibiu. Pe de altă parte, judeţul Hunedoara niciodată nu a făcut parte din Banat. Ar fi, deci, firesc ca judeţele Hunedoara şi Alba să facă parte din aceeaşi macroregiune administrativă, nu unul (Hunedoara) în Regiunea Vest şi altul (Alba) în Centru;
11.3. Acum, când s-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire a provinciilor româneşti formând mult visata Românie Mare, este timpul să ne gândim la marii unificatori ai Neamului daco-românesc, Burebista şi Decebal, care îşi aveau capitala Regatului lor imens la Sarmizegetusa Regia, apoi la Viteazul Mihai cu tronul său regesc unificator în apropierea Sarmizegetusei, la Alba-Iulia; apoi, să ne gândim la vorbele rostite acum aproape 140 de ani de genialul Eminescu: „În România totul trebuie dacizat”, şi să ne permitem a emite două umile ipoteze: „România să o redenumim DacoRomania”, iar „Capitala DacoRomâniei (măcar parlamentară) să fie la Alba-Iulia”. Ar fi benefic pentru Ţară şi Naţiune? Istoria va decide!;
11.4. Privind recensământul populaţiei sunt necesare adaptări. Niciodată un oltean nu va spune că e moldovean şi viceversa, dar amândoi vor spune că sunt români. Credem că la viitorul recensământ trebuie introduse la capitolul etnie diviziunile român-muntean, român-moldovean, român-ardelean etc., precum şi subdiviziunile român-ardelean-moţ, român-ardelean-pădurean, român-dobrogean-lipovean, român-oltean-vâlcean etc.. Aceste grupuri etnice există în fapt de mii de ani. Trebuie să existe şi în documente oficiale, recensăminte;
11.5. Biserica şi Armata Română trebuie să lupte şi cu „arma legii” pentru binele Naţiunii Române, în sensul de a-şi revendica şi obţine dreptul constituţional uzurpat de a avea reprezentanţi numiţi după criterii anume în Parlamentul României şi Instituţia prezidenţială, aşa cum a fost în perioada interbelică (vezi Constituţia din 1923), ca factor de decizie preventiv de evitare a unor derapaje strategice, deoarece armata şi biserica, instituţii iubite de Popor, poartă şi răspunderea pentru asigurarea suveranităţii, prosperităţii, demnităţii şi credinţei străbune, pentru fericirea Ţării, Poporului şi Neamului Românesc;
11.6. Pentru o mai mare stabilitate politică şi armonie în Ţară, se naşte întrebarea dacă pragul electoral nu ar fi benefic să fie ridicat de la 5%, la 7 % sau chiar 8 %?
12. Iubirea faţă de România, respectul faţă de Neamul daco-românesc multimilenar, de simbolurile sale şi eroii acestora, sunt sentimente care nu se pot impune nimănui, nu constituie obligaţii pentru nimeni din lumea asta mare, dar pentru toţi cetăţenii României de astăzi trebuie să fie condiţii sfinte, nenegociabile. Orice cetăţean român care nu-şi iubeşte Ţara şi Poporul din care face parte, trebuie să le părăsească, liber sau obligat, având notele de plată achitate în prealabil;
12.1. Statul Român trebuie să i-a măsuri ferme de modificare rapidă a unor prevederi legale (inclusiv jurământ de credinţă a cetăţenilor, introducerea de pedepse penale unde este cazul etc.) pentru armonizarea cu dorinţele, crezul şi jertfele Naţiunii daco-române, prin care să fie date regulamente clare şi exacte, care să nu mai permită acţiuni şi interpretări provocatoare antiromâneşti, batjocorirea Drapelului, a Stemei, a Ţării, a Poporului şi Neamului daco-românesc, a Eroilor şi Martirilor acestora;
12.2. În ceea ce privesc mult mediatizatele probleme ale autonomiei ţinutului românesc cu o mie de secui = ţinutul „secuiesc”, cât şi unirea Republicii Moldova cu România, probleme deosebit de gingaşe, credem că dincolo de puţinele păreri sincere pro şi contra, mulţi dintre cei vocali le-au abordat propagandistic, fără profesionalism, unele dorind inflamarea societăţii şi destabilizarea zonei. Statului Român, vecinilor şi aliaţilor săi, cu instituţiile, partidele politice, societatea civilă, bisericile şi conducătorii lor, le revine un rol hotărâtor, până nu e prea târziu, de a fi catalizatori şi organizatori ai unui cadru instituţional, multiprofesional, multiconfesional, multietnic, multistatal şi european de abordare fără patimă, a acestor probleme, în interesul cetăţenilor şi al unei Europe armonioase, stabile şi prospere.
ing. Ioan Paul Mărginean,
preşedinte fondator al Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea”, Deva

În urmă cu 143 de ani, la 1 februarie 1876, se năştea la Bilbor, astăzi în judeţul Harghita, Octavian Codru Tăslăuanu. „Este cel care a devenit secretarul Consulatului General al României din Budapesta, cel care a condus revista „Luceafărul”, mai întâi la Budapesta, iar apoi la Sibiu, timp de 14 ani, până la începutul Primului Război Mondial, când a fost mobilizat şi trimis pe frontul din Galiţia, ca ofiţer al armatei austro-ungare; cel care a dezertat, a trecut Carpaţii, şi s-a angajat, ca voluntar, în Armata Română, ajungând şeful biroului de informaţii al Corpului 4 Armată din Oneşti, de sub comanda generalului erou Eremia Grigorescu; cel care a contribuit la formarea Corpului voluntarilor ardeleni şi bucovineni şi apoi a devenit secretarul Comitetului emigranţilor din Austro-Ungaria; cel care, în România Mare, a deţinut importante funcţii politice, mai întâi ca membru al Marelui Sfat al Transilvaniei, ca deputat şi senator în Parlamentul României, şi apoi ca ministru, ca vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români; o personalitate multilaterală: gazetar, scriitor, om politic şi mare patriot, făcând parte din generaţia marilor bărbaţi care, prin activitatea lor, au pus umărul la înfăptuirea marelui vis al Poporului Român: unitatea naţională şi statală.”
Aşa au început lucrările celei de-a XII-a ediţii a Colocviilor Naţionale „Octavian C. Tăslăuanu”, desfăşurate în zilele de 1-3 februarie 2019, prin cuvântul de deschidere al edilului Ilie Trif, primar al comunei Bilbor, o localitate de o frumuseţe uluitoare, situată ca într-un căuş, înconjurată de pădure, bogată în izvoare cu apă minerală, fiind apreciată pentru aerul cel mai curat din România, cu locuinţe răsfirate, ce ne creionează o imagine a unui Muzeu al Satului locuit, iar sania cu zurgălăi, auzită din depărtare, certifică afirmaţia lui Tăslăuanu, devenită celebră: „satul frumos ca-n poveşti, aninat pe crestele Carpaţilor”.
„Văzând lumina zilei în acest leagăn mai aproape de cer - ne spune, în continuare, primarul Ilie Trif - Octavian C. Tăslăuanu şi-a dorit mereu să se îndrepte spre înălţimile pure şi albastre ale cerului, prin fapte pe care dorea să le realizeze în viaţă. Poienile înflorite, pădurile nesfârşite ale munţilor din jur i-au fost cei dintâi dascăli care l-au învăţat să iubească frumosul. Bilborul a fost, deci, universul copilăriei lui Octavian C. Tăslăuanu, pe care l-a purtat cu nostalgie în suflet. A fost locul în care a descifrat tainele naturii sau a cunoscut frumoasele tradiţii ale satului patriarhal, făcându-şi aici pregătirea pentru viaţă, prin lecturile serioase din timpul vacanţelor de vară.”
„Din punct de vedere geografic, comuna Bilbor este situată în partea de nord a judeţului Harghita, la limita administrativă cu judeţul Suceava. Fiind o depresiune montană, nivelul de altitudine este cuprins între 900 şi 1200 m, reprezentată ca un platou înalt, brăzdat de câteva cursuri de pâraie, între care cel mai important este Bistricioara, ce îşi varsă apele în lacul de acumulare de la Bicaz”, a mai adăugat edilul.
În prima parte a manifestărilor, moderate de dr. Alin Spânu şi dr. Traian Chindea, au avut loc prezentările de carte şi de reviste: Nicolae Băciuţ - „Pleoapa lui Homer” (versuri) şi „Nicolae Băciuţ în dialog cu Veronica Pavel Lerner - Oameni. Repere. Amintiri”; Ioan Morar - „Colocviile de la Nicula”, nr. 3/2018; Daniel Nicolae - „1918. Reintrarea Armatei Române în război”; Dan Prisăcaru, Florin Iftimie - „Misiuni diplomatice în România (1916-1918)”; Alin Spânu - „Armata Română în Războiul de Întregire 1916-1918” (album, Ion Giurcă); Costel-Crisrian Lazăr - „Topliţa şi Marea Unire”; Ilie Şandru - „Eroica îndârjire”; Vasile Netea - „O zi din istoria Transilvaniei - 1 Dcembrie 1918”; Gheorghe Şincan - „Îmblânzirea cascadelor”; Vasile Stan - „Octavian C. Tăslăuanu pe coordonatele timpului”, nr. 11, şi Tatiana Scurtu Munteanu - „Mănăstirile din gânduri” (versuri) şi „Ca în cer” (versuri), dedicând acestei reuniuni de suflet următoarele rânduri:
„Pământul joacă şah cu iarna
Sub cele mai inimi ale dorului
Şi cele mai păsări călătoare,
Pământul joacă şah fără regină,
Doar caii se aruncă în ninsoare”.
În dimineaţa zilei de 1 februarie, cei prezenţi s-au deplasat în centrul comunei, la bustul lui Octavian Codru Tăslăuanu din curtea Bisericii Ortodoxe cu hramul „Sfinţii Petru şi Pavel”, pentru a depune o coroană de flori, unde părintele Gheorghe Şincan, protopop de Târgu-Mureş, şi părintele Ioan Morar, protopop de Gherla, au săvârşit o slujbă de pomenire, continuând apoi lucrările ştiinţifice cu Sesiunea de comunicări, desfăşurată în sala de conferinţe a Pensiunii „Teo” din Răchitişul Bilborului, gazdă a evenimentului. Prezentările au debutat cu tema „Din activitatea lui Petrache Tăslăuanu, fratele publicistului Octavian C. Tăslăuanu”, realizată de prof. Vasile D. Stan, din Bilbor, urmat de dr. Traian Chindea, din Miercurea-Ciuc, cu lucrarea „Patriotul care în toamna anului 1918 a organizat sfaturile şi gărzile naţionale pe Valea Superioară a Mureşului”, prof. drd. Ciprian Fărcaş, din Târgu-Mureş, cu „Aspecte privind Armata austro-ungară în viziunea lui Octavian C. Tăslăuanu”, prof. dr. Luminiţa Cornea, din Sfântu-Gheorghe, care a vorbit despre „Octavian C. Tăslăuanu şi scriitorii de la Luceafărul întru înfăptuirea Unirii”, Pr. Ioan Morar, din Gherla, cu lucrarea „Uniri de după Marea Unire”, dr. Luminiţa Giurgiu, din Bucureşti - „Octavian C. Tăslăuanu şi reînfiinţarea Corpului voluntarilor ardeleni şi bucovineni”, dr. Teodora Giurgiu şi drd. Silviu Daniel Nicolae, din Bucureşti - „Informaţii despre O.C. Tăslăuanu în Jurnalul de operaţiuni al Diviziei 7 Infanterie”, dr. Ioan Lăcătuşu, din Sfântu-Gheorghe - „Din activitatea lui Octavian C. Tăslăuanu ca secretar al Astrei (1907)”, col. (r) dr. Dan Prisecaru, din Iaşi - „Rolul Armatei Române în restabilirea ordinei interne în Transilvania şi apărarea Marii Uniri (noiembrie 1918 - septembrie 1919)”, Pr. Gheorghe Şincan, din Târgu-Mureş - „Printre sfinţii închisorilor: Filaret Gămălău”, dr. Alin Spânu, din Bucureşti, care ne-a prezentat lucrarea „Octavian C. Tăslăuanu în vâltoarea anului 1918”, al cărui material evocă zbuciumul sufletesc al lui Tăslăuanu, ofiţer în Armata Română şi promotor al luptei pentru eliberarea Transilvaniei, care vede cum evoluţiile externe impun României să solicite armistiţiu inamicului pe care l-a învins în 1917. … Ca ofiţer de informaţii acţionează în Basarabia, dar întocmeşte analize pertinente despre finalul previzibil al războiului şi implozia Imperiului austro-ungar. „Întrebarea este dacă la Centenarul Marii Uniri, noi, cei trăitori în România de azi, suntem în stare să înţelegem ce trebuie făcut pentru a ne fi mai bine. Tăslăuanu a înţeles, dar a fost o voce singulară (dar vizionară), aşa că tocmai de aceea trebuie apreciat, omagiat, iar visul lui despre binele României trebuie să continuie. Prin noi, prietenii noştri de idei şi urmaşii noştri.”
Profesorul Ilie Şandru, din Topliţa, căruia îi mulţumim pentru deosebita organizare a întregului eveniment, alături de primarul Ilie Trif, Primăria şi Consiliul Local Bilbor, Centrul Cultural Topliţa, Cercul „Luceafărul” ASTRA Bilbor şi Şcoala Gimnazială „O.C. Tăslăuanu” Bilbor, a închis lucrările ştiinţifice cu tema „Octavian C. Tăslăuanu, prietenia şi colaborarea cu Octavian Goga”, moment în care a şi realizat cu subsemnata un dialog liric din versurile poetului „pătimirii noastre”. Din această ultimă prezentare reţinem, ca o concluzie a tot ce s-a spus mai sus, că „apariţia revistei ,,Luceafărul”şi trecerea ei efectivă sub conducerea lui Tăslăuanu, începând din 1903, care a dat acesteia o orientare îndreptată spre înaltele idealuri ale Poporului Român, au fost hotărâtoare pentru destinul poetic al lui Goga. Îndemnurile permanente şi sfaturile înţelepte ale lui Tăslăuanu au însemnat un important suport moral pentru sufletul răvăşit al poetului, constituind un adevărat balon de oxigen în ce priveşte câştigarea încrederii în forţele sale şi în talentul său”.
Plimbarea cu sania trasă de cai a venit în final ca o urcare spre Înalt, ca o aducere-aminte a vremurilor de început de secol XX, atunci când lucruri măreţe se săvârşeau pe aceste meleaguri de către oameni cu sufletul cât o Biserică:

„Vântul sună din zăbrele
Peste coama de gutui,
Colorând mireasma iernii
Cu un dulce-amărui.

Raiu-şi scutură podoaba
Pe bătrânul şevalet,
Ca o nimfă adormită,
Zace pânza de omăt.

Bate soarele-n ferestre
Şi în turlă clopote,
Se-aud zurgălăi la sănii,
Caii zboară-n ropote…”
(În ajun de stea răsare)

Noi, reprezentanţii românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş - conducerile celor 44 de organizaţii culturale, ştiinţifice şi civice membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi locali, parlamentari, lideri judeţeni ai principalelor partide politice, directori ai unor instituţii de cultură, clerici şi mireni, întruniţi azi, 26 ianuarie 2019, la Sfântu-Gheorghe, îngrijoraţi de lipsa de reacţie a Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului României faţă de ştirea potrivit căreia, în decembrie 2018, a fost lansat la Budapesta „Programul pentru dezvoltarea economică a Ţinutului Secuiesc”, pentru finanţarea căruia Guvernul Ungariei a alocat un buget de 25 de miliarde de forinţi, în urma dezbaterii principalelor aspecte privind starea actuală a comunităţii româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, acum, la începutul secolului al II-lea de la Marea Unire, Vă adresăm următoarea Scrisoare Deschisă, prin care Vă solicităm să adoptaţi măsuri urgente şi ferme, care să asigure dăinuirea românească în Arcul Intracarpatic, stoparea instaurării definitive a stării de co-suveranitate cu Ungaria a „ţinutului secuiesc” şi normalizarea convieţuirii interetnice în judeţele menţionate, ajunsă într-un stadiu îngrijorător datorită forţelor extremiste care militează pentru autonomie teritorială etnică maghiară în zonă, neţinând cont de interesele şi sensibilitatea românilor, de legislaţia şi Constituţia Ţării noastre.

I. Propuneri pentru stoparea instaurării definitive a stării de co-suveranitate cu Ungaria a „ţinutului secuiesc”

1. Solicităm Guvernului României să înfiinţeze, în regim de urgenţă, un Departament pentru comunităţile româneşti numeric minoritare şi să adopte o strategie de dezvoltare economică şi socială pentru judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, care să asigure o convieţuire interetnică normală, într-un areal multietnic şi pluriconfesional, şi nu într-o enclavă etnică, cu statut de co-suveranitate statală cu formaţiuni etnice maghiare create anume pentru aceasta.
2. Cerem Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei României să formuleze reacţii ferme de respingere şi dezaprobare a ingerinţelor anormale ale Guvernului de la Budapesta în problemele interne ale României şi să solicite respectarea prevederilor Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Ungaria.
3. Solicităm instituţiilor abilitate ale Statului Român să monitorizeze şi să analizeze temeinic consecinţele, pe termen mediu şi lung, ale obţinerii dublei cetăţenii de către concetăţenii noştri maghiari şi ale circulaţiei libere a proprietăţilor funciare şi nu numai, a investiţiilor strategice realizate de statul maghiar în zonă şi a lipsei unor asemenea investiţii din partea României.
4. Propunem să se adopte o iniţiativă legislativă, după modelul existent în Slovacia, prin care să nu se mai permită cetăţenilor cu dublă cetăţenie să candideze şi să ocupe funcţii în administraţia publică centrală şi locală din România.
5. De asemenea, propunem tuturor partidelor politice parlamentare să adopte un pact (asemănător pactului de la Snagov, prin care s-a hotărât aderarea României la Uniunea Europeană), prin care să se declare solemn faptul că autonomia teritorială pe criteriul etnic să nu fie niciodată adoptată în România.
6. Ministerul de Externe să solicite ca, în toate campaniile electorale din Ungaria, adresate şi maghiarilor din România, să nu se promoveze atitudini neloiale Statului Român, contrare spiritului civic şi unei convieţuiri normale, să nu propage informaţii deformate referitoare la cultura şi istoria Poporului Român, şi care, prin mesajul lor, distorsionează rezultatele alegerilor din România.
7. Propunem modificarea Codului Penal în sensul sancţionării cu pierderea calităţii de parlamentar sau a celei de demnitar al Statului Român a celor care nu respectă jurământul faţă de Ţară, depus cu ocazia investirii lor în aceste demnităţi.
8. Considerăm că este necesară legiferarea înăspririi sancţiunilor, inclusiv prin demitere şi privare de libertate, aplicate celor care aduc atingere însemnelor naţionale: imn, drapel şi stemă, atitudini astăzi curente, devenite specifice liderilor comunităţii maghiare, sancţionate în prezent doar prin amenzi administrative aplicate reprezentanţilor autorităţilor locale, care recidivează, achitându-le nonşalant cu susţinere financiară străină.
9. Se impune legiferarea obligativităţii unui sistem de verificare a loialităţii celor care ajung să ocupe funcţiile de conducere în structurile politice, administrative, de ordine şi de apărare.
10. Instituţiile abilitate ale statului să asigure gestionarea şi contracararea ofensivei de tip nou, făcută strategic de promotorii separatismului teritorial pe criteriul etnic, prin lansarea de ziare şi platforme on-line în limba română, prin intermediul cărora îşi promovează obiectivele.
11. Cerem instituţiilor publice, centrale şi locale, să nu poarte corespondenţă cu „organizaţia politică”, nerecunoscută legal în România, aşa-numită Consiliul Naţional Secuiesc şi acţionarea acesteia în instanţă pentru activitate neconformă cu legislaţia României.
12. Editarea unui volum de istorie a Transilvaniei de circa 250-300 de file, scrisă anume pentru cititorul neromân, tradusă (şi adaptată specificului fiecărui mediu) în engleză, franceză, germană, spaniolă, rusă, portugheză, chineză, maghiară etc. şi distribuită la toate bibliotecile naţionale, universitare şi de colegiu din lume şi tuturor bibliotecilor de la municipiu în sus din Europa, pentru a informa opinia publică cu onestitate ştiinţifică despre trecutul şi prezentul românilor din această zonă, cei care au dat atâţia martiri pentru idealurile nobile ale Umanităţii, de Demnitate, Dreptate şi Libertate, şi pentru a se cunoaşte, tot cu onestitate ştiinţifică, şi trecutul comunităţilor etnice conlocuitoare.
13. Editarea mai multor publicaţii care să se adreseze cu ţintă cititorilor din afara României, desigur în limbile ţărilor respective, dar şi organizarea de evenimente pentru promovarea potenţialului şi valorilor româneşti: turism, etnografie, tradiţii, colaborarea cu ONG-uri din Ţară cu cele din străinătate, pentru realizarea acestor scopuri şi pentru înlăturarea prejudecăţilor legate de români şi de România.
14. Finanţarea presei scrise de expresie română din Harghita şi Covasna, a cărei existenţă este grevată de mari lipsuri materiale, presă ce apare într-o zonă defavorizată informaţional, în care sunt vehiculate prioritar idei şi opinii adverse românilor ca etnie şi României ca stat.
15. Solicităm Preşedintelui României, Klaus Iohannis, să dezbată, în regim de urgenţă, problemele din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş ce vizează siguranţa naţională, într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, unde să se adopte măsurile ce se impun.

II. Propuneri pentru asigurarea dăinuirii româneşti în Arcul Intracarpatic

1. Solicităm specialiştilor din Guvernul şi Parlamentul României să asigure definirea şi recunoaşterea politico-juridică a conceptului de minoritate numerică şi punerea acestuia în egalitate formală cu conceptul de minoritate naţională.
2. Reluăm propunerea asigurării prin lege a reprezentării permanente a electoratului românesc din judeţele Covasna şi Harghita în Camera Deputaţilor: în cazul în care aceasta nu se realizează prin redistribuirea mandatelor la nivelul Ţării, numărul deputaţilor să fie suplimentat cu câte un mandat acordat candidatului care obţine cele mai multe voturi la nivelul celor două circumscripţii electorale, şi în conducerea autorităţilor publice locale, a instituţiilor deconcentrate şi a celor de învăţământ şi cultură.
3. Revenim cu solicitarea, rămasă nesoluţionată de ani de zile, referitoare la asigurarea finanţării de la bugetul central a instituţiilor, publicaţiilor şi asociaţiilor şi fundaţiilor culturale, religioase şi civice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, după modelul de finanţare a comunităţii maghiare.
4. Sprijinirea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş pentru obţinerea statutului de Organizaţie de utilitate publică, în vederea subvenţionării de la bugetul central a proiectelor şi programelor identitare iniţiate de acesta.
5. Adoptarea Proiectului „Solidaritate cu românii din Covasna şi Harghita”, în cadrul căruia - pe baza unor programe de parteneriat stabilite între Centrele de Cultură ale unor judeţe din Ţară şi Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi alte instituţii şi asociaţii culturale româneşti, din cele trei judeţe, se va asigura susţinerea realizării unor programe în domeniul cultural, educativ, ştiinţific, în comunităţile româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
6. Înfiinţarea unui grup de lobby, format din parlamentari şi europarlamentari reprezentând toate forţele politice, care să desfăşoare o acţiune coordonată şi consecventă menită să asigure sprijinul românilor din cele trei judeţe, în scopul stopării fenomenului părăsirii locurilor natale.
7. Acordarea de burse anuale de studiu (echivalentul unui procent de 50% din salariul brut minim pe economie) tuturor elevilor care se înscriu şi celor care sunt deja înscrişi în şcolile şi în secţiile cu predare în limba română din cadrul unităţilor de învăţământ din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş.
8. Includerea în grila de programe a televiziunii naţionale şi a radioului public a unor emisiuni consacrate românilor şi convieţuirii interetnice din Arcul Intracarpatic.
9. Urgentarea adoptării Legii cadastrului naţional, sau emiterea unor acte normative privitoare la înscrierea în Cartea funciară a proprietăţilor înregistrate în prezent în registrele agricole deţinute de primării, ca măsură provizorie menită să asigure acordarea subvenţiilor europene deţinătorilor de terenuri agricole ca urmare a condiţionării acestora - începând cu acest an - de actele de proprietate.
10. Asigurarea finanţării pentru construirea autostrăzilor Târgu-Mureş – Iaşi şi Braşov - Bacău şi darea în folosinţă a Aeroportului Braşov; investiţii în infrastructura turismului ca prioritate economică a zonelor Covasna - Întorsura-Buzăului, din judeţul Covasna, şi Valea Mureşului Superior (zona Topliţei), din judeţul Harghita.

III. Propuneri pentru normalizarea convieţuirii interetnice
în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş

1. Crearea unui climat de armonie interetnică şi lupta împotriva oricărei discriminări pe motiv de rasă, etnie sau credinţă religioasă a stat întotdeauna la baza activităţii noastre şi ne propunem ca şi în viitor să milităm în acest sens, solicitând Guvernului României să coopteze cât mai mulţi specialişti în comunicare şi bună înţelegere în acest sens, să sprijine promovarea unor proiecte culturale comune cetăţenilor de etnie română cu cetăţenii de etnie maghiară.
2. Încheierea unor parteneriate şi înfrăţiri, având ca modele acţiunile similare din perioada interbelică, între şcoli şi instituţii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cu instituţii şi asociaţii similare din alte judeţe ale României, chiar din jurul graniţelor României şi din diaspora, evenimente care vor contribui la o benefică şi mai bună cunoaştere reciprocă.
3. Susţinerea financiară a unor turnee în zonă ale instituţiilor de spectacole din principalele centre culturale ale Ţării; programarea unor manifestări sportive de anvergură internaţională care să atragă interesul susţinătorilor din întreaga Ţară; finanţarea cu prioritate a unor producţii cinematografice şi de televiziune care să promoveze zona şi exemplele bune de convieţuire interetnică etc..
4. Continuarea proiectelor „Carte frumoasă - cinste cui te-a scris” şi „Primăvara harghiteană a prieteniei”, iniţiate şi realizate de Asociaţia Comunitară Românească din Miercurea-Ciuc, proiecte care îşi propun să realizeze stimularea învăţării Limbii Române de către copii de etnie maghiară şi o mai bună cunoaştere reciprocă între copiii români şi maghiari din zonă.
5. Crearea şi editarea unui manual de Istorie a românilor din Covasna, Harghita şi Mureş - în contrapondere cu Manualul de istorie a secuilor -, pentru ca elevii români din aceste judeţe să-şi poată dezvolta şi mai mult conştiinţa că sunt autohtoni şi Acasă pe meleagurile lor, locuite şi de strămoşii lor din cele mai vechi timpuri.
6. Finanţarea unor tabere interetnice, pentru copii şi tineri, cu programe distractiv-instructive şi culturale bine alese şi care să dezvolte un câştig de încredere reciprocă şi de eliberare de tensiuni interetnice.
7. Asigurarea resurselor financiare necesare organizării de mese rotunde, anual, cu autori de cărţi de istorie şi de literatură care promovează lucrări valoroase în sprijinul relaţiilor de armonie interetnică şi constituirea unui juriu care să premieze aceste lucrări.
8. Finanţarea de către Guvernul României a unor cercetări permanente la Arhivele Naţionale din Budapesta pentru editarea unor corpusuri de documente care conţin informaţii despre românii transilvăneni, inclusiv despre cei din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, pentru că detensionarea relaţiilor româno-maghiare constă mai ales în apelul la istoria reală şi nu la cea inventată, propagandistică, aşa cum procedează unii istorici maghiari, la comandă politică.

Sfântu-Gheorghe,
26 ianuarie 2019

Preşedinte, Marian Ştiopu
Secretar executiv, Florentina Teacă

Problemele cu care se confruntă locuitorii judeţului Covasna, cu predilecţie comunitatea românească minoritară din punct de vedere numeric în această zonă, au constituit subiectul numeroaselor interpelări şi luări de poziţie pe care le-am avut de la tribuna Senatului în prima jumătate a mandatului meu de parlamentar, demersuri intensificate în sesiunea septembrie - decembrie 2018.
Relevantă, în acest sens, este statistica ce poate fi consultată pe site-ul Senatului României: 158 de luări de cuvânt în şedinţele plenului, iniţierea sau asumarea a 84 de iniţiative legislative, 50 de declaraţii politice, 47 de interpelări şi 17 întrebări adresate reprezentanţilor actualei guvernări, toate legate strict de realităţile social-economice în care trăiesc locuitorii judeţului Covasna, majoritatea cu referire directă la situaţia identitară a românilor minoritari numeric în această zonă Ţării sau la excesele naţionaliste ale liderilor UDMR, care se erijează în reprezentanţi ai tuturor locuitorilor acestui judeţ.
În intervenţiile avute în şedinţele din sesiunea recent încheiată, am semnalat în plenul Senatului şi am cerut celor în drept să ia măsuri pentru curmarea unei stări de fapt care se perpetuează, în lipsa intervenţiei legislative sau a suportului economic asigurate de Guvernul României: lipsa investiţiilor de la bugetul statului şi a preocupării pentru punerea în valoare, la nivel naţional şi internaţional, a potenţialului economic, îndeosebi turistic, al judeţului (interpelarea Ministrului Fondurilor Europene în data de 24.10); aspectele deficitare ale infrastructurii rutiere şi neajunsurile din transportul feroviar local (interpelarea Ministrului Transporturilor în datele de 03.09, 15.10 şi 29.10); pericolul calamităţilor şi al unor cataclisme naturale în zonele cu specific montan (interpelări adresate Ministrului Mediului în datele de 03.10 şi 28.11, şi declaraţia politică din data de 19.09); necesitatea extinderii reţelei de gaz metan în zona Depresiunii Buzăului (interpelare adresată Ministrului Energiei în data de 17.09); importanţa întocmirii şi definitivării Cadastrului naţional (repetate intervenţii în plen pe această temă) etc..
Am luat, totodată, poziţie faţă de atitudinile naţionalist-extremiste şi faţă de excesele autonomiste şi antiromâneşti ale celor care, în plan local sau parlamentar, atentează la ordinea constituţională a Ţării şi care recidivează ostentativ în a nu respecta însemnele naţionale, profitând de faptul că această ofensă a fost dezincriminată penal. De asemenea, am combătut, prin luările de cuvânt şi prin declaraţiile politice prezentate în plenul Senatului pe cei ce reiterează fantasma enclavizării pe criterii etnice a zonei şi care proferează neadevăruri, deseori injurii, la adresa istoriei noastre naţionale. În acest sens, am prezentat declaraţiile: „Provocări şi ameninţări naţionaliste”, „Profitorii Centenarului”, precum şi „Contribuţiile covăsnene la Marea Unire”, referitoare la modul în care înţelegem să ne raportăm la consecinţele istoriei şi la sărbătorile naţionale; „Dacă voi nu ne vreţi, noi vă vrem”, prin care acuzam neimplicarea liderilor administraţiei locale în viaţa economico-socială a Ţării; „Negocieri, pe spinarea cui?!” şi „Jocul dragostei şi al… dezincriminării”, prin care am devoalat înţelegerile subterane şi trocul politic practicat de reprezentanţii actualei puteri politice în relaţia cu UDMR.
De altfel, interesul politic practicat de majoritatea parlamentară a dus la respingerea amendamentului depus pentru modificarea Codului Penal, în sensul sancţionării ca infracţiune a actelor şi faptelor defăimătoare la adresa simbolurilor naţionale. Printre aceste simboluri, consider la loc de frunte Constituţia României, ale cărei prevederi nu sunt respectate nici de doamna prim-ministru al Guvernului României, căreia i-am prezentat, într-o interpelare din data de 10 septembrie 2018, câteva dintre doleanţele românilor din judeţele Covasna şi Harghita, interpelare rămasă fără răspuns, în pofida prevederilor constituţionale.
În aceeaşi ordine de idei, menţionez că în sesiunea februarie - iunie 2018 am depus o iniţiativă legislativă pentru realizarea unei mai vechi doleanţe a românilor din cele două judeţe, şi anume reprezentarea lor din oficiu în Parlamentul României, iniţiativă respinsă de actuala majoritate parlamentară, dar pe care intenţionez să o reiau în noua sesiune, cu şanse sporite de susţinere din partea parlamentarilor puterii.

Senator PMP de Covasna, Gheorghe Baciu

Autorităţile de la Budapesta i-au pregătit pe ungurii din Ungaria şi pe etnicii maghiari din România pentru marele eveniment, pelerinajul iredentist programat la Miercurea-Ciuc pentru ziua de 1 iunie 2019, când, în prezenţa Papei Francisc, să fie declarată autonomia teritorială a Ardealului şi, apoi, alipirea la Ungaria.
În fiecare an, pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu-Ciuc a avut loc în sâmbăta dinaintea Rusaliilor. În anul 2019, pelerinajul catolic va avea loc în ziua de 8 iunie a.c.. Pelerinajul iredentist, împotriva Poporului Român şi a integrităţii teritoriale a României, este programat cu o săptămână mai devreme, sperând organizatorii şi participanţii că nu-i vede Dumnezeu şi nici Sfânta Fecioară Maria.
Se ştie că după Marea Adunare de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, la care au participat peste 100.000 de români din toate provinciile istorice ale Geţiei, Poporul Român a înfăptuit Marea Unire şi a realizat România Mare.
Ungaria şi organizaţiile etnicilor maghiari din România nu au recunoscut niciodată Unirea de la Alba-Iulia şi au luptat continuu împotriva Poporului Român şi a Statului Naţional Unitar Român. La începutul anului 1919, Republica Sovietică Socialistă Ungaria, condusă de Bella Kun, şi Rusia Sovietică, în frunte cu Vladimir Ilici Lenin, au declanşat un război împotriva României pentru cucerirea Ardealului şi instaurarea Comunismului, ale cărui baze teoretice au fost puse de tovarăşul Karl Marx şi „soţia” sa cu barbă, tovarăşul Engels. Atunci, Armata Română i-a învins pe cotropitori şi, la 4 august 1919, a ocupat Budapesta. După Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1990, Ungaria a obţinut o parte din Sfântul Pământ Românesc până la Tisa, unde locuiau 1.200.000 de români care aveau 192 de biserici ortodoxe şi greco-catolice.
În ultimii 100 de ani, Ungaria şi iredentismul maghiar au acţionat continuu împotriva României şi a Poporului Român, aplicând, de regulă, politica paşilor mărunţi, cu scopul de a anexa Ardealul. După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, Ungaria condusă de amiralul fără flotă Horthy Miklos a săvârşit numeroase atrocităţi împotriva românilor şi evreilor din Ardealul cedat de regele Carol al II-lea. Pentru miile de români ucişi în chinuri groaznice de către unguri şi cei peste 156.000 de evrei trimişi în lagărele din Germania de către Ungaria, nici până astăzi autorităţile acestei ţări nu au cerut scuze Poporului Român şi nu au plătit despăgubiri pentru victimele Holocaustului.
Adevărul istoric, cunoscut şi de către conducătorii Ungariei şi de către unguri, este că Poporul Român este urmaşul real al Poporului Get, Primul Popor de pe planeta Pământ, pe care Bunul Dumnezeu l-a aşezat, cu cel puţin 7.000 de ani î.Hr., în Geţia Edenică, în Grădina Maicii Domnului. Acesta este Dreptul Istoric Primordial al Poporului Get şi al Poporului Român asupra teritoriului din multimilenara Vatră Sfântă şi Strămoşească.
Din Istoria Europei se ştie că hoardele barbare ale hunilor au ajuns pe bătrânul continent şi s-au aşezat în Câmpia Panonică, în jurul anului 900 d.Hr.. Atunci, strămoşii noştri Geţi au fost ospitalieri cu noii veniţi. După 300-400 de ani, unele hoarde barbare ale hunilor au migrat, din nou, în număr mic şi s-au aşezat în unele localităţi Getice din Ardeal, cu o vechime de câteva mii de ani. Capitala Ungariei, oraşul Budapesta, îşi trage numele de la cetatea Getică Buda, ale cărei ruine sunt bine conservate şi constituie un punct de atracţie turistică.
Până la Tratatul de la Trianon, din anul 1920, Ungaria nu a existat ca stat în Europa. Mincinoşii ştiinţifici oficiali de la Budapesta, care au falsificat grosolan Istoria acestei ţări, i-au învăţat pe politicienii maghiari despre aşa-zisul mileniu de ocupaţie a Ungariei asupra Ardealului, care a durat 51 de ani, de la 1867 până în anul 1918.
Sfidând Adevărul şi Dreptul Istoric al Poporului Român asupra Ardealului, conducătorii Ungariei, ai bisericilor catolice maghiare şi ai numeroaselor organizaţii ale etnicilor maghiari din România, au programat, în complicitate cu Papa Francisc, ca pe Sfântul Pământ Strămoşesc Românesc, în mijlocul Ţării noastre, la Miercurea-Ciuc, în ziua de 1 iunie 2019, să declare autonomia teritorială a Ardealului şi să acţioneze în plan extern pentru recunoaşterea acesteia, după modelul Kosovo.
Pentru a putea pretinde aplicarea principiului autodeterminării popoarelor, Ungaria a acordat dublă cetăţenie pentru circa 4,2 milioane cetăţeni români (din care 1,2 milioane etnici maghiari) şi a cumpărat multe sute de mii de hectare de teren agricol şi păduri în Ardeal. Acestea se adaugă la zecile de mii de imobile dobândite ilegal de multe persoane juridice şi persoane fizice maghiare, la care Statul Român le plăteşte anual peste 500 de milioane de euro (hoţilor de imobile şi celor care au fost împroprietăriţi ilegal).
Cu ştiinţa şi acordul Papei Francisc, la Miercurea-Ciuc este pregătită participarea preşedintelui Ungariei, a primului-ministru, a întregului Guvern şi Parlament de la Budapesta, a europarlamentarilor din Ungaria (inclusiv a pastorului Tokes Ladislau), a liderilor organizaţiilor maghiare din Bazinul Carpatic, din alte ţări europene, din SUA, Canada şi Australia, precum şi a peste 100.000 de unguri din Ungaria, Serbia, Slovacia, Cehia, Croaţia, Ucraina şi foarte mulţi din România, organizaţi de UDMR şi bisericile catolice maghiare.
Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Serviciul de Informaţii Externe (SIE) au aflat şi i-au înştiinţat în scris pe preşedintele României, primul-ministru, preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor despre ce a pregătit Ungaria împreună cu Papa Francisc împotriva Poporului Român şi a integrităţii teritoriale a României! Cu toţii ascund Adevărul şi nu acţionează pentru a interzice vizita Papei Francisc în România şi pelerinajul iredentist inventat la Miercurea-Ciuc pentru ziua de 1 iunie a.c., unde urmează să fie declarată autonomia teritorială a Ardealului, limba maghiară ca limba oficială în Ardeal şi să fie arborate mii de drapele ale Ungariei.
Partidul România Noastră, al cărui preşedinte sunt, solicită autorităţilor Statului Român să acţioneze, de urgenţă, pentru:
1. Informarea corectă a Parlamentului şi Poporului Român despre pregătirile făcute de Ungaria, împreună cu UDMR şi Papa Francisc, pentru dezmembrarea teritorială a României şi declararea autonomiei Ardealului.
2. Interzicerea vizitei Papei Francisc în România.
3. Declararea ca persoană non-grata a conducătorilor din Ungaria, inclusiv ai partidelor politice, care s-au pronunţat ori au acţionat pentru autonomia teritorială a Ardealului.
4. Scoaterea în afara legii a UDMR, a Partidului Civic Maghiar (PCM) şi a Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT).
5. Eliminarea UDMR de la guvernarea României şi a reprezentanţilor acestei organizaţii şovine, extremiste şi antiromâneşti din toate instituţiile Statului Român, atât cele centrale, cât şi cele locale.
6. Interzicerea Universităţii de Vară antiromâneşti de la Tuşnad, organizată de Ungaria şi UDMR.
7. Interzicerea separatismului şcolar şi universitar pe criterii etnice, a limbii maghiare în instituţiile publice şi a denumirilor de localităţi în limba maghiară, identice cu cele din timpul ocupaţiei horthyiste.
8. Dezarmarea formaţiunilor paramilitare maghiare din Ardeal.
9. Informarea tuturor organismelor de conducere ale Uniunii Europene, a Parlamentului European şi a guvernelor din toate ţările membre ale Uniunii Europene despre acţiunile Ungariei vizând dezmembrarea teritorială a României.

dr. Gheorghe Funar preşedintele Partidului România Noastră, candidat la funcţia de Preşedinte al României, la alegerile din noiembrie 2019
Cluj-Napoca, 5 februarie 2019