Autor:
Într-una dintre zilele situate în perioada 21-25 septembrie 2012, prietenii lui Ioan Lăcătuşu se întâlnesc, la cea de-a doua ediţie a zilelor sale, pentru a aniversa 65 de ani de la naştere. Cu acest prilej, am solicitat unuia dintre aceştia, prefectul judeţului Covasna, dr. Codrin Munteanu, un interviu exclusiv pentru „Condeiul ardelean”, acordat cu multă receptivitate şi amabilitate, pe care-l reproducem mai jos.
- Cunoscând colaborarea dumneavoastră îndelungată cu sărbătoritul, am rugămintea de a ne răspunde la câteva întrebări. Un prim răspuns, care ar satisface o curiozitate a cititorilor publicaţiei noastre, ar fi cel referitor la împrejurările în care l-aţi cunoscut pe Ionică Lăcătuşu.
- La începutul anului 2000, debutant fiind ca şi consilier juridic la Prefectura judeţului Covasna, ştiam de activitatea civică şi de existenţa unor ONG-uri civice care activau în domeniul păstrării identităţii culturale şi naţionale româneşti. Alături de tatăl meu, participasem la unele întâlniri, pe când eram elev la liceu, prin anii ’90. La venirea mea, Prefectura era foarte bine reprezentată în aceste organizaţii neguvernamentale. Din păcate, acum situaţia este cu totul alta. La rugămintea mea, colegul Vanea Cucu, membru al Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, m-a dus la întâlnirile liderilor organizaţiilor civice care se desfăşurau marţea, „la Ligă”. A fost primul meu contact cu mediul civic românesc şi cu domnul Ioan Lăcătuşu. Apoi, încet, încet m-am integrat în activitate pornind de la ceea ce simţeam eu că trebuie să fac, ca tânăr, în această problemă care ne frământa pe toţi. „Mergem la Ligă” se spunea atunci, unde era lume multă şi bună şi cu ocazia aceasta vreau să nominalizez cu plăcere şi pe cei care nu mai sunt printre noi şi pe cei care datorită vârstei sau altor probleme nu mai reuşesc să activeze acum: Valentin Mocanu, Ioan Dan Telea, Paul Cornea, Gheorghe Tatu, Doina Melinte, mulţi alţii. După 12 ani, având memoria acestora, lumea s-a mai împuţinat, marţea „la Centru” sunt tot mai puţini şi mai în vârstă. Dar nu trebuie să ne descurajeze neapărat aceasta. Căile de comunicare între lideri au devenit altele în era informaticii. Acţiunile s-au multiplicat şi diversificat. Important este faptul că „la Centru”, domnul Lăcătuşu a ţinut lumina aprinsă seară de seară în cei 12 ani de când îl cunosc. De câte ori trec spre sau dinspre centrul oraşului, văd acolo lumina aprinsă. Ştiu astfel că domnul Lăcătuşu lucrează: fie studiază documente de arhivă, fie lucrează la o nouă carte, fie încearcă să organizeze o manifestare ştiinţifică ori culturală românească. Şi mă simt cumva în siguranţă ca român văzând lumina aprinsă acolo. Eu nu-i doresc altceva, aşa cum, de altfel, îmi doresc pentru mine şi pentru noi românii, să aibă multă, multă putere de muncă în continuare pentru a putea rămâne acea lumină în fiecare seară, aprinsă acolo mult timp de acum înainte.
- În ce domeniu de activitate aţi lucrat direct cu Ionică Lăcătuşu?
- Am avut satisfacţia de a lucra împreună în „plan civic”, fiind o perioadă preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna şi Harghita (FCRCH), primul preşedinte al acestor ONG-uri, chiar la propunerea domnului Ioan Lăcătuşu şi a preşedintelui „Ligii”, domnul Ioan Solomon. Am colaborat însă şi înainte de a fi preşedinte al FCRCH şi după aceea. Colaborarea în plan civic a rămas un reper important al contactului dintre noi. Mi-ar fi plăcut, dar problemele de serviciu şi timpul pe care trebuie să-l dedic şi familiei m-au împiedicat să-l însoţesc la sesiuni de comunicări ştiinţifice, să lucrez în cercetarea arhivistică şi istoriografică alături de dânsul. Specializarea mea diferită şi preocupările de cercetare în domeniul dreptului şi al administraţiei publice au împiedicat o colaborare foarte strânsă în acest plan. Cu toate acestea, în cadrul câtorva sesiuni de comunicări ştiinţifice şi a unor publicaţii am reuşit să colaborăm foarte bine. Astfel, am participat la sesiuni ştiinţifice organizate în Sfântu-Gheorghe ori am publicat în lucrări îngrijite de dânsul studii din sfera administrativă şi juridică, cu realităţi şi probleme de administraţie din judeţele Covasna şi Harghita. Este cert că şi la acest „plan ştiinţific” mă refer cu precădere când vorbesc de lumina care trebuie să fie aprinsă acolo, la Centru, mereu. Domnul Ioan Lăcătuşu face asta cu mare cinste de 22 de ani. Şi ar trebui sprijinit să facă asta în continuare şi de IPS Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, de preoţii tineri care ar trebui să continue tradiţia preoţilor mai în vârstă, în fapt, tradiţia preoţilor ardeleni, luptători aprigi ai menţinerii şi afirmării identităţii româneşti, de clasa politică locală şi, până la urmă, de noi toţi.
Activitatea de slujire necondiţionată a românilor de către domnul Ioan Lăcătuşu ar trebui să fie un reper important pentru politicienii locali care cer votul şi încrederea românilor, se erijează în reprezentanţi ai românilor în autorităţile locale, dar care uită din nefericire, prea mulţi şi de prea multe ori, să mai slujească Ţara, interesele şi drepturile românilor. Câţi politicieni locali aţi auzit în ultimii 5 ani vorbind despre nevoile identitare şi culturale ale românilor din Arcul Intracarpatic? Câţi astfel de politicieni aţi văzut şi auzit reacţionând demn şi ferm la tot mai desele acţiuni de segregare pe criterii etnice şi de încălcare a Constituţiei României? Degetele de la o mână sunt prea multe pentru a-i număra. În tot acest timp, fără a cere voturi, funcţii ori recunoaşteri publice, cu modestie şi trudă, domnul Ioan Lăcătuşu, doamna Rodica Pârvan, doamna Stela Buda, doamna Maria Peligrad, domnul Ioan Solomon, dumneavoastră domnule profesor Vasile Stancu, dar şi alte persoane, de la care îmi cer scuze că nu le mai amintesc, s-au îngrijit să reacţioneze la derapajele neconstituţionale, s-au îngrijit de organizarea unor manifestări publice culturale ori identitare româneşti. Dânşii, şi nu politicienii, mai în vârstă sau mai tineri, care aşteaptă voturile românilor şi consideră pe nedrept că le şi merită.
Nenumăratele sesiuni ştiinţifice, organizate cu participarea oamenilor de ştiinţă şi cercetătorilor din întreaga ţară, la Sfântu-Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Covasna, Izvorul-Mureşului, au fost transformate în cărţi, nenumărate cărţi care vin să umple un gol foarte mare în timp. Şi, când noi nu vom mai fi, vor rămâne aceste cărţi. Dacă noi acum ne uităm în urmă şi spunem că avem unele perioade „de vid istoric” în secolele trecute, pentru că românii nu au avut voie şi posibilitatea să construiască, să ridice biserici de piatră, posibilitatea să aibă oameni în conducerea administraţiei acestor locuri, posibilitatea să aibă manifestări culturale datorită stăpânirii la care au fost supuşi, trebuie să ne dea de gândit. Este total inacceptabil ca acest lucru să se întâmple şi acum. Şi acum avem îngrădiri, pe plan material, cultural şi spiritual. Peste decenii, inactivitatea ar putea fi apreciată ca fiind inexistenţă. S-ar putea ca peste ani să se spună că nu au fost români pe aici, pentru că n-am marcat trecerea şi existenţa noastră pe aceste meleaguri. Cel puţin, de data aceasta, acele lucruri pe care le face domnul Lăcătuşu, vor rămâne. Cărţile sale, editate în aceşti 22 de ani, sunt în Biblioteca Naţională a României, sunt în bibliotecile multor oameni. Manifestările care l-au avut ca izvor şi la care dânsul a contribuit, vor rămâne. Se vor perpetua Nedeile Sânpetrului, sesiunile de comunicări ştiinţifice, care, desigur, vor fi preluate de profesorii şi discipolii săi din tânăra generaţie.
- Ce înseamnă domnul Lăcătuşu în această luptă pentru păstrarea identităţii?
- Lupta aceasta presupune un puzzle format cel puţin din patru părţi: parte de activitate culturală, parte de activitate ştiinţifică, parte de activitate civică, parte de activitate politică. Dacă părţile civică, ştiinţifică şi culturală sunt acoperite prin munca titanică şi eforturile deosebite ale domnului Lăcătuşu şi ale colaboratorilor săi, ceea ce lipseşte astăzi este componenta politică. Se observă o mare discrepanţă între ceea ce se face în zona civică, de oameni puţini şi fără bani, fără să câştige un leu, absolut dezinteresat şi numai din dragoste faţă de români, ba mai mult aducând din veniturile mici, din pensiile mici, bani pentru a edita o carte, pentru a se deplasa la o sesiune ştiinţifică sau la o activitate civică pentru a striga durerea românilor de-a lungul şi de-a latul ţării, şi partea politică, unde există bani, unde există tineri mulţi. Această piesă a puzzle- lui a dispărut aproape complet. Ea a existat pe vremuri, când în partidele româneşti erau oameni apropiaţi ideii naţionale, apropiaţi mişcării civice care s-a născut în jurul Ligii „Andrei Şaguna”, dar, din păcate, în acest moment, când acest puz-zle presupune şi activitate politică, oamenii politici lipsesc. Oameni politici, care, spre deosebire de domnul Lăcătuşu şi colaboratorii săi din mişcarea civică, cer votul şi îşi asumă reprezentarea societăţii româneşti în administraţia locală, judeţeană şi parlament. Deci se duc şi cer încrederea şi spun: eu vă reprezint. Şi iată că, din păcate, nu fac mai nimic, sau foarte puţin... unul, doi, mai iau poziţii publice faţă de unele manifestări antiromâneşti. Ei, domnul Lăcătuşu, face de ani de zile activităţi, fără să ceară votul nimănui, fără să ceară ceva în schimb. Acesta este Omul pe carel ştiu eu!
- Cunoscând foarte bine activitatea Forumului, a fundaţiilor, a organizaţiilor de la nivelul judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, ştiu că dumneavoastră v-aţi implicat în activitatea acestora şi aţi avut alături de Forumul Civic al Românilor mai multe succese. Puteţi să ne spuneţi câteva dintre ele?
- Da, au existat câteva succese, câteva realizări şi nu numai, inclusiv în activitatea profesională. Poate cândva, poate cineva se va interesa de ceea ce am făcut eu sau nu. Eu zic că este mai puţin important acum. La acest moment este necesar să-l celebrăm pe domnul Lăcătuşu.
- Am ţinut să subliniez acest moment cunoscând eforturile constante ale lui Ionică Lăcătuşu de a atrage la activităţile Forumului tânăra generaţie. În comunitatea românească se vorbeşte de un semieşec în acest sens. În cazul dumneavoastră a fost, însă, o reuşită.
- Eu nici măcar nu aş atinge acest subiect. Eu cred că este o intoxicare făcută tocmai pentru a parazita activitatea performantă românească pe care a desfăşurat-o. În privinţa relaţiilor personale a existat din partea domniei sale o permanentă deschidere pentru tineri în general. Eu am avut foarte multe discuţii sincere, faţă în faţă, în diferite momente, deşi diferenţa de vârstă nu este foarte apropiată. Şi permanent îmi spunea că-şi doreşte şi ar vrea să aibă tineri în jur. Ca să tranşez. Problema nu este că cineva a înlăturat tinerii. Pentru că nu avea de ce să-i înlăture. Nu se înlăturau de la un scaun care aduce funcţii. Şi dânsul şi alţii ar fi dorit să fie tineri acolo. Problema este la tânăra generaţie. Şi nu numai la tânăra generaţie din judeţul Covasna, ci în general, la tânăra generaţie din România, crescută şi educată prin alte repere, repere care presupun un câştig imediat, nu presupun muncă în favoarea comunităţii, lipsită de venituri, lipsită de avantaje. Problema nu este la dumneavoastră, la seniorii acestor ONG-uri. Este la tineret. Sigur că poate ar trebui gândite alte strategii care să se plieze pe realitatea educaţiei tineretului de astăzi, poate că aici s-ar putea lucra. Dar, a culpabiliza exclusiv pe cineva sau, în general, pe seniorii societăţii civile, este o greşeală şi trebuie negată cu vehemenţă.
Paradoxal este faptul că în partidele politice sunt foarte mulţi tineri. Sunt convins că nu dintr-un considerent ideologic au ales un partid sau altul, în timp ce la „Ligă”, în societatea civilă românească, ar fi avut un reper care nu necesita neapărat o discuţie complexă despre ideologie - fiind vorba de păstrarea identităţii naţionale. Nu este foarte complicat de înţeles ce înseamnă să te simţi acasă indiferent de naţionalitate, să nu te simţi străin în propria ţară. Cred, mai degrabă, că sunt chestiuni de educaţie şi responsabilitate din partea lor ca să înţeleagă că pentru a servi copiilor şi viitorului lor ar trebui să aibă preocupări civice, să ia ca model ceea ce s-a întâmplat, în cei 22 de ani, în ONG-urile româneşti şi să colaboreze activ cu acestea. Şi-n acelaşi timp, nimic nu-i împiedică să servească aceiaşi cauză în diferite partide politice. Cu cât există mai mulţi tineri care ţin aproape de ideea naţională, răspândiţi în diferite partide politice, cu atât mai bine pentru comunitatea românească. Ideea este ca, odată ajunşi acolo, să nu abandoneze ideea naţională, să facă din servirea unui partid o chestiune de viaţă şi de moarte, viscerală, aşa cum vedem în plan local, când tinerii unui partid nu se mai înţeleg cu ceilalţi şi se ocolesc pe stradă. Ei trebuie să facă un front comun, nu împotriva cuiva, ci pentru a păstra dreptul de a locui şi de a se angaja în acest loc, de a nu ajunge la terminarea facultăţii în situaţia de a căuta loc de muncă în alte judeţe sau ţări pentru că aici nu se pot angaja necunoscând limba maghiară. Ar trebui să fie solidari cu Omul Ioan Lăcătuşu.
- Locul lui Ionică Lăcătuşu în societatea românească actuală şi viitoare cum îl vedeţi?
- La cei 65 de ani, eu socotesc că este încă tânăr. Prea tânăr să mă gândesc la el ca la un bătrân înţelept la care te duci să-ţi dea sfaturi. Şi, de aceea n-am să mă gândesc la dânsul în această ipostază. El trebuie să rămână, şi să-i dea Dumnezeu sănătate să rămână, un om activ în continuare, chiar dacă are la ora actuală toate atuurile date de înţelepciune şi vârstă. Deci, nu trebuie să se limiteze doar la a furniza din experienţa şi cunoştinţele sale sfaturi pentru cei care eventual vin din urmă, ci trebuie să rămână în continuare activ... Pe de altă parte, nu cred că... l-ar mai primi acasă soţia înainte de orele 21-22, după ani şi ani de zile în care a lucrat, vegheat şi reflectat asupra stării poporului său, până-n noapte târziu, „la Centru” Ecleziastic.
- Ionică Lăcătuşu s-a implicat activ şi în viaţa comunităţii din oraşul Covasna. Puteţi să ne spuneţi câteva cuvinte despre activitatea sa în oraşul dumneavoastră natal?
- Ca voineştean trebuie să subliniez faptul că domnul Lăcătuşu este un apropiat al Asociaţiei „Justinian Teculescu”; multe din acţiunile derulate de această asociaţie l-au avut ca sprijin şi îndrumător. Domnul Ioan Luca, secretarul asociaţiei, este în permanent contact cu domnul Lăcătuşu şi multe aspecte ale acesteia, îndeosebi cele legate de cultură şi editarea unor cărţi, s-au realizat cu sprijinul său. Practic, o parte importantă a scrierii şi rescrierii istoriei comunităţii româneşti din Voineştii Covasnei se datorează muncii sale de arhivist, istoric şi sociolog generos, care a pus la dispoziţia localnicilor cercetările necesare. A reuşit să devină pentru voineşteni un factor de coagulare, un izvor şi un vector de activare al comunităţii româneşti, multe din activităţile cultural civice avându-l în prim plan.
- Ce vreţi să-i transmiteţi domnului Ioan Lăcătuşu cu prilejul împlinirii celor 65 de ani?
- Vreau să-i spun că mă bucur de bucuria dânsului, ştiind că de curând a devenit bunic de fecior, şi să-i mai spun că la această mare bucurie îi sunt alături. Vreau să-i felicit familia pentru că i-a fost aproape atâţia ani de zile şi i-a înţeles trăirile şi zbaterile. Datorită contribuţiei importante a acesteia la toate realizările sale, în această perioadă deosebit de grea, am putut să avem, noi, societatea civilă a comunităţii româneşti, realizările cu care ne mândrim. Vreau să-i mai spun că-l iubesc mult şi-i doresc multă sănătate şi putere de muncă. EL rămâne pentru noi în continuare un lider şi un model care a ridicat standardele activităţii civice româneşti din judeţul Covasna încât ne este foarte greu, celor care mai încercăm să ne aducem contribuţia în acest domeniu, să ne ridicăm la statura sa şi la ceea ce au impus acţiunile sale. Şi să-i mai spun, în acest moment aniversar, La Mulţi Ani, domnule Ioan Lăcătuşu!
- Ce aţi spune dacă aş intitula acest interviu „O lumină mereu aprinsă”?
- Cred că este titlul cel mai izbutit pe care-l puteţi da. Totdeauna am avut senzaţia asta. Când seara vedeam lumina aprinsă „la Ligă”, şi aceasta era seară de seară, ştiam că domnul Lăcătuşu se îngrijeşte de trebuinţele noastre.