Studii imagologice, de caracterologie a popoarelor, adică de imagine a unei etnii în reprezentarea altei etnii, arată că identitatea noastră etnică s-a conturat lent şi că Poporul Român este perceput ca ospitalier, hâtru, guraliv, ironic, neserios pe alocuri, înţelept, resemnat, rezistenţa lui prin istorie fiind, totuşi, un miracol.
Cert este că „situaţi pe un pământ de cumpănă” (Lucian Blaga), românii au demonstrat o extraordinară forţă de rezistenţă la mereu „aceste cumplite vremi de acum”, cum spunea cronicarul Miron Costin.
Deja constituit etnic şi lingvistic în timpul convieţuirii daco-romane, Poporul Român şi-a păstrat identitatea în timpul trecerii valurilor de popoare migratoare (conform zicerii străvechi „apa trece, pietrele rămân”), trăind temporar retragerea din istorie, numită de Blaga „mişcare catabasică”. „Şi popoarele dorm”, spunea Mihai Eminescu. În timp ce Mihai Ralea, din perspectiva psihologiei colective, insista analitic asupra adaptabilităţii noastre, a instinctului de conservare şi avansa o asociaţie expresivă pe ideea „simulării morţii”: „În momentele cele mai grele ale istoriei noastre ne-am redus individualitatea şi combativitatea la minimum ca să nu irităm inamicii prea puternici, ne-am reţinut de la orice afirmare de sine, ca să ne putem salva viaţa. De aceea progresul a întârziat atâta”. Dar am supravieţuit, şi acesta este miracolul. De aici mobilitatea fenomenului psihologic românesc, necontenita lui prefacere pe fondul unor constante bine conservate. Aceasta ne readuce în memorie sfatul dat de Decheneu lui Kesarion Breb: „Să fii mlădios ca izvorul şi tot aşa de stăruitor”.
Atunci întreb ce înseamnă România azi: - România este acasă, sunt părinţii, fraţii sau surorile, sunt prietenii, sunt tradiţiile în care îţi înfigi rădăcinile, sunt toate informaţiile morale care se aşează strat pe strat în conturarea personalităţii tale. Astfel că România este fiecare dintre noi. De aceea, a spune „urăsc ţara asta, vreau să plec, vreau să mă fi născut american” este ca şi cum ţi-ai urî mama pentru că e săracă, e umilită şi nu poate să-ţi dea tot ce vrei; e ca şi cum ai urî faptul că te cheamă Ileana, Ion, Vasile sau Dumitru…Ţi-ai renega propria făptură proiectându-te singur într-o pasivitate prevestitoare de moarte.
Că eşti român este un dat, mai departe e o chestiune de alegere. TU ALEGI! Poţi fi frustratul, sclavul, umilitul, ruşinatul, needucatul de care se vor feri toţi, pe care nu-l va aprecia nimeni. Sau poţi fi mândru că eşti român! Tu eşti cartea ta de vizită - când eşti acasă; şi devii cartea de vizită a ţării tale - când eşti departe. Dacă nu eşti mulţumit de ţara ta şi vrei să schimbi ceva, începe cu tine - învaţă să te iubeşti, să fii bun, frumos şi harnic! Şi nu uita: „CAPUL PLECAT, SABIA NU-L TAIE… DAR NICI SOARELE NU-L VEDE!”.
Celebrăm 95 de ani de la cel mai important eveniment pe care l-a trăit Naţiunea Română, naşterea României Mari. Toate personalităţile politice şi intelectuale din România au luptat pentru acest ideal, urmărit de români timp de secole. În acest moment de sărbătoare, trăim bucuria şi ne amintim de jertfele acelora care s-au sacrificat pentru a-i uni pe toţi românii într-o ţară pe care cu mândrie o numim România.
Este momentul în care generaţia noastră trebuie să ducă mai departe idealurile celor care au înfăptuit Marea Unire, să facem din România noastră şi a urmaşilor noştri o ţară prosperă, demnă, al cărei nume să fie rostit cu respect oriunde în lume. Este momentul în care trebuie să fim conştienţi mai mult decât oricând că pe umerii noştri apasă o responsabilitate de care nu ne putem dezice, aceea de a ne ridica la valoarea înaintaşilor noştri.
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită în avans la Covasna. Elevii de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, împreună cu profesorii lor, au organizat un spectacol de zile mari. Aceştia au vrut să arate lumii că sunt mândri că sunt români! Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul Cultural din oraş, vineri, 29 noiembrie.
De remarcat exemplara participare a prietenilor de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe, cărora le mulţumim!
Mulţumim, de asemenea, tuturor cadrelor didactice implicate în organizarea şi desfăşurarea acestui nemaipomenit spectacol, care s-a bucurat de un public minunat, mult peste capacitatea sălii!
Covăsneni de toate vârstele, de la copii de câţiva anişori, însoţiţi de părinţi sau bunici, la veterani de război şi oficialităţi, s-au adunat în dimineaţa de 30 noiembrie la ceremonia din Piaţa Eroilor, la Monumentul Ostaşului Român din Voineşti.
Evenimentul a început cu salutarea Gărzii de Onoare de către prefectul judeţului Covasna, Dumitru Marinescu, după care Pr. Ioan Ovidiu Măciucă şi Pr. Cristian Vlad Irimia au oficiat o slujbă de pomenire şi cinstire a memoriei eroilor. A urmat apoi, după alocuţiunile prefectului Dumitru Marinescu şi secretarului general al Ministerului Apărării Naţionale, dr. Codrin Munteanu, depunerea de coroane, în semn de omagiu faţă de făuritorii Marii Uniri. Un moment emoţionant l-a constituit prezenţa, în mijlocul copiilor îmbrăcaţi în costume naţionale, a ultimului veteran de război din Covasna aflat în viaţă, Gheorghe Cojocaru, care în vara aceasta a împlinit 90 de ani.
În aceeaşi zi, spre seară, covăsnenii s-au adunat la Centrul Cultural Covasna, unde Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu” a organizat spectacolul folcloric „Uniţi în cuget şi-n simţiri”, având-o ca invitată pe îndrăgita interpretă a muzicii populare româneşti Veta Biriş, care a oferit minunatului public momente memorabile. Ziua s-a încheiat cu o adevărată seară românească, cu cântec, joc şi voie bună, la Balul Unirii, organizat de Sala de evenimente Zalmoxis.
Tot aici, la Sala Zalmoxis, în ziua de 1 Decembrie, a fost locul de adunare al alaiului format din tineri îmbrăcaţi în costume populare, călare pe cai împodobiţi cu tricolor, care au traversat oraşul cântând cântece patriotice şi fluturând cu mândrie Drapelul României. Aceştia s-au îndreptat către Voineşti, unde a fost sfinţită, în parcul din faţa complexului, o frumoasă troiţă ortodoxă, cea de-a treia amplasată de Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu” în cadrul proiectului „Troiţe în Covasna”.
La toate aceste evenimente, covăsnenii au participat în număr mare, ceea ce este de lăudat. Înseamnă ca, poate, au înţeles că „unde-s mulţi, puterea creşte...”. Doamne-ajută!

Categorie:
Aparut in :