De vorbă prin Voineştii Covasnei
În toamna anului trecut, în organizarea Asociaţiei GRIT, la Covasna s-a desfăşurat un concurs adresat copiilor şi tinerilor covăsneni, aceştia trebuind să meargă la bunicii lor, la bătrânii satului, să stea de vorbă cu ei. Am pornit de la premisa că aproape fiecare familie din Voineşti a avut un strămoş care a luptat în război. Multe familii şi-au dat tributul lor de jertfă, numele celor care nu s-au mai întors acasă fiind scrise pe placa omagială de pe Monumentul Ostaşului Român din Voineşti, întru veşnică cinstire şi pomenire. În familiile voineştenilor există povestirile celor care au luptat, amintiri de pe front, care s-au transmis, prin viu grai, din generaţie în generaţie. Aceste amintiri, aceste poveşti dureroase, uneori tragice, am vrut să le scoatem la lumină, să le facem cunoscute - aspecte din timpul războiului, curajul de care au dat dovada pe câmpul de luptă soldaţii români, dar şi lipsurile materiale din perioada războiului şi de după, suferinţele celor care şi-au pierdut rudele, cunoştinţele. Şi am vrut să-i implicăm pe tineri în această misiune - ei trebuie să ştie cum s-a făurit această Ţară, să afle despre eroii, uneori neştiuţi, ai comunităţii lor.
Organizatorii concursului au avut surpriza ca unul din participanţi, elevul Tudor Olteanu, să le aducă mărturiile străbunicului său, supravieţuitor al celui de Al Doilea Război Mondial, scrise chiar de acesta în anul 1946. Şi nu oricum, ci în versuri!
Cu permisiunea familiei, astăzi îl aduc în faţa dumneavoastră pe Gheorghe Smădu, fiul lui Neculai şi al Mariei Smădu. Voineştean care şi-a făcut datoria faţă de Ţară. Care a traversat, pe jos, jumătate de Europă şi a contribuit la facerea istoriei. Şi care, peste timp, ne vorbeşte. Ne arată cum a fost văzut războiul de către oamenii simpli. Nu, războiul nu este un lucru frumos.
***
Din armată - realitate
Am plecat în armată în ziua de 20.05.1944, la Regimentul 38 Infanterie, Divizia 10 Brăila. Am fost instruiţi trei luni în comuna Potcoava, judeţul Ialomiţa. Am plecat pe front înspre răsărit, am mers pe jos din judeţul Ialomiţa până în judeţul Constanţa. Am trecut Dunărea pe la Brăila, am stat două zile în comuna Niculiţel, de unde am făcut stânga-mprejur, marş forţat înapoi la Dunăre, că ruşii au intrat în România.
Am trecut Dunărea pe la Vadu-Oii şi în marş pe jos, am traversat judeţele Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, ne-am oprit în Prahova. Aici am stat în gardă două luni, pe urmă am plecat pe front spre Ungaria la 23.12.1944 şi am intrat în acţiune la 23.01.1945. Am fost rănit în Munţii Tatra în martie 1945, în oraşul Senograd, Slovacia, în piciorul drept, la genunchi. Am ieşit din spital în luna mai şi am plecat iar pe front, la datorie, făcând Sfintele Sărbători de Paşti în oraşul Crumplina, Slovacia. Dar am fost mulţumiţi că am primit la masă două ouă roşii, două feluri de mâncare, pâine şi cozonac.
În ziua de 07.05.1945, am plecat pe jos spre oraşul Peştiana, trecând prin oraşele Srebniţa, Nitra, Leopoldov. La Peştiana ne-am îmbarcat în tren, am trecut prin Trnovo, Bratislava, mergând zile şi nopţi, chiar săptămâni, şi, după o călătorie lungă, frumoasă, dar cam ameţitoare la stomac, am ajuns la Brno, în Cehoslovacia.
Acolo am stat într-o comună, la 20 de km de Brno, la un regiment 2 de gardă, unde am dus-o destul de bine, la o fabrică de zahăr care era bombardată. Într-o zi, am plecat cu plutonul la monumentul lui Napoleon, am văzut acolo arme vechi şi un frumos izvor, din care am băut şi eu apă. După două săptămâni, am plecat la unităţi, regimentul l-am găsit la Petrovice într-un bivuac, într-o pădure de brazi.
După o lună am plecat spre Ţară cu autopicioarele, trecând prin oraşele Cescovice, Ugrovice şi altele, am trecut Tisa pe la Tiso, după aceea am trecut Cehoslovacia de-a lungul şi Ungaria de-a curmezişul. Am trecut graniţa în România la 18 iulie 1945, la ora 10, când ne-a întâmpinat primul om român care ne-a zis: „Bine aţi venit!”. Îl chema Gheorghe Buciuman. Era în Satu-Mare, judeţul Bihor.
Am trecut prin Oradea defilând şi am petrecut la Guberdin 14 zile în carantină. Apoi am plecat spre Cluj, unde am defilat cântând - cineva a tras în coloană dintr-un coş de casă, a rănit destul de grav doi soldaţi şi un subofiţer.
De acolo am plecat spre Târgu-Mureş; ne ducea cu zăhărelul din gară în gară, că îmbarcăm aici, că îmbarcăm acolo, cu minciuni ne-au dus pe jos de lângă Viena până la Sfânta Ana de Mureş, o lună şi 22 de zile. Aici am făcut grevă, nu a mai vrut niciun soldat să se scoale de pe marginea şanţului. Aşa ne-au cantonat în şcoala din Sfânta Ana de Mureş, unde am făcut şi un frumos bal.
De acolo am plecat în gară la Târgu-Mureş, într-un vagon, ne-au adus la Brăila şi ne-au cantonat în şcoala din Chercea. După două săptămâni, ne-au desfiinţat Divizia 10 şi ne-au vărsat în Divizia Tudor Vladimirescu, în Bucureşti, pe Cotroceni, de unde, în toamna lui 1946 m-am eliberat.
Pentru eliberarea Ungariei au murit 42 de mii de soldaţi români, numai în oraşul Budapesta au murit 11 mii de soldaţi români, iar pentru eliberarea Cehoslovaciei au murit 32 mii de soldaţi români.
De pe front - ianuarie 1945
Foaie verde măr domnesc
Ascultaţi, vă povestesc
Întâmplări adevărate
De pe front, măi frate.
Foaie verde şi-un harac
În gardă cât am stat
Am stat zile cu plăcere
Dar, iată, altele de durere.
Am stat o lună, două,
Ne-am îmbrăcat în haină nouă
La companie ne-au adunat
Şi la gară am plecat.
Prin zăpadă, îngheţaţi
Am ajuns la Dinţeşti fraţi
Vreo zece zile am stat
Şi ce bine ne-am distrat.
Pe decembrie douăzeci şi trei
Am plecat în gara Băicoi
La tren ne-am îmbarcat
Şi spre Ungaria am plecat.
După o săptămână de plimbat
În Szeged am debarcat
Am să vă povestesc, frate,
Necazuri mari, adevărate.
Foaie verde ca aluna
Am plecat pe linia întâia
Era ianuarie douăzeci şi trei
Urcai muntele, vrei, nu vrei.
Foaie verde, măr domnesc,
Stau în tranşee şi mă gândesc,
La căsuţa părintească
Şi la vatra strămoşească.
Dar odată ne-am trezit
De un tun ce-a bubuit
Ofiţerii: „Măi, băieţi,
De atac vă pregătiţi!”.
Am plecat la atac, măi, frate,
Din tufă în tufă, ca un şarpe
Dar nemţii afurisiţi,
Cu brandurile ne-au risipit.
După o oră de bombardat
Brandurile au încetat
Şi-am mers şi-am înaintat
Până am ajuns într-un sat.
Am atacat o cazemată
Ca să ocupăm o cotă
Dar nemţii afurisiţi,
Cu tancurile ne-au risipit.
Foaie verde, cinci bancnote
Am ocupat vreo zece cote
Când să ocupăm un orăşel
Senograd cel frumuşel.
La marginea lui am ajuns,
Nemţii cu tunurile pe noi s-au pus
Băteau la metru pătrat,
Că puţini au mai ajuns.
Dar un glonţ afurisit
În piciorul drept m-a lovit.
Pe loc am leşinat,
Pe un şanţ am scăpat.
Foaie verde, mărgărit,
Când am văzut că sunt rănit,
Am plecat eu, binişor,
La primul post de ajutor.
Sanitarii m-au pansat
Şi în sat eu am plecat.
Foaie verde şi-o alună,
Am găsit o gazdă bună.
Doar ce am intrat în casă
Şi m-a invitat la masă.
Apoi pe un pat m-am culcat,
Dimineaţă m-am sculat.
N-am putut dormi deloc,
Mă mişcam din loc în loc
Şi mă gândeam la noroc,
Că m-a scăpat Dumnezeu din foc.
Dintre gloanţe perforante
Şi din arme automate
Dintre branduri şi ghiulele
Şi pistoale mitraliere.
A doua zi ne-au îmbarcat
La ambulanţă ne-au evacuat
Aici m-au pus pe o masă
Şi m-au operat la rană.
O noapte aici am stat
Tot pe paie răsturnat
A doua zi, pe la amiază
De aici ne evacuează.
Sosiră trei camioane
Să ne ducă la companie
Camioanele ne săltau
Rănile rău mă dureau.
Vântul ne sufla cam greu
Şi de sus ploua mereu.
Am sosit pe înnoptat
Şi să vezi unde ne-au băgat.
Într-o casă potrivită
Dar era chiar părăsită
Ne băgară într-o odaie
Dar pe jos erau tot paie.
Aici am stat vreo zece zile
Şi credeam să fie mai bine.
Stam în paie, ca la porci
Şi ne blestemam soarta toţi.
Apoi, frate, să vezi frig
Ne făceam în pat cârlig
De rău ce ne trata,
Toată lumea blestema.
Hrana noastră erau cartofii
Dintr-un cartof făceau 6 porţii.
O felie de cartof,
Restul, apă fără rost.
Şi zece boabe de păsat
Dar, vă spun, cam nesărat.
Într-o seară vine sironul
De răsună tot salonul.
Pe noi să ne evacueze,
Spitalul să-l îndepărteze.
Repede ne-am echipat
Şi la gară am plecat.
Printre răniţi eram şi eu.
Dar pe urmă îmi păruse
Că pe mine mă ştersese
Şi pe altul îl pusese,
Care a avut capturi
Ca să dea la sanitari.
N-a mai trecut două zile,
Iată altă maşină că vine.
Sosiră cinci camioane
Să ne ducă la 8 companie.
Aici am debarcat
La salonul patru am intrat.
Aici credeam să fie mai bine,
Dar era vai de lume.
Dimineaţa două linguri de ceai,
Parcă-s leacuri de guturai.
La douăsprezece, fasolică,
Dar nefiartă, măi, frăţică…
Seara, zeamă de păsat
Şi-un cartof amestecat.
După patru zile grele,
Vine lăsatul de sec, vere.
În martie, optsprezece,
Când toată lumea bea şi petrece.
Ne-au servit cu fasolică
Zeamă lungă, măi, frăţică.
Fiartă mai era,
Dar niciun gust nu avea.
A doua zi ne-au îmbarcat
În căruţe şi-am plecat.
Căruţele zdruncinau,
Rănile rău mă dureau.
După o zi de zdruncineli
Am ajuns în Izbereni.
Aici am debarcat,
La recuperare am intrat.
…
Marţea şi duminica
Nemai da şi ciulama.
Ciulama de cocă fiartă
Să-i fie pomana întreagă.
Acelui care a comandat
Centrul de recuperat.
Noi concediu i-am cerut,
Dar nu ne-a aprobat.
Că era în supărare,
C-a avut moşie mare
Şi partidul comunist
A-mpărţit-o la răniţi.
La răniţi, la înrobiţi
Şi la copilaşi lipsiţi.
N-a mai trecut două zile,
Mă scrie colonelul şi pe mine.
În mai, ziua doi, 1945
Să plec pe front înapoi.
În patru mai am debarcat
Într-un orăşel cehoslovac.
Am stat câteva zile
Am făcut Paştele cu bine.
După Paşti, la şapte zile
Ne dau fişele în primire.
Şi o pâine şi jumătate
Şi un ou stricat, măi, frate.
Asta-i hrana ce ne-a dat
Pe trei zile şi-am plecat.
180 km pe jos ne-am dus
La Peştiana am ajuns
La tren ne-au îmbarcat
Şi spre Brno am plecat.
Cu trenul pufăind,
Înainte mereu mergând.
Foaie verde, iarbă deasă,
Cehoslovacia e ţară frumoasă.
Cu dealuri şi sate
Şi oraşe aranjate.
După o săptămână de umblat
În Brno am debarcat.
Şi de acolo am plecat
Într-un sat am cantonat
Lângă o fabrică bombardată
De zahăr era încărcată.
Două săptămâni am stat,
De zahăr ne-am săturat.
Într-o zi, am plecat, un pluton
La monumentul lui Napoleon.
Unde era el îngropat,
Un mormânt frumos săpat
Şi-un izvor cu apă rece
Ce curgea pe îndelete.
Arme vechi să fi văzut,
Din timpuri ce au trecut.
Apoi în marş, toţi, grăbiţi
Ne-am întors în sat.
La maşini ne-au îmbarcat,
La unităţi am plecat.
Regimentul meu dorit
În Petrovice l-am găsit.
Într-un bivuac era aşezat,
În corturi frumos aranjat.
A trecut o lună amară,
Veni ordin să plecăm în ţară.
Foaie verde, alomnie
Jucam toţi de bucurie.
Într-o zi ne-am încolonat
Pe şosea şi am plecat.
Cu muzica înainte cântând
Voioşi spre ţară mergând,
Am trecut prin orăşele,
Am fost întâmpinaţi cu floricele.
Eram obosiţi, măi, frate,
Că mergeam zi şi noapte.
Am trecut Cehoslovacia de-a lungu’
Şi Ungaria de-a curmezişu’.
Într-o lună şi jumate
Am ajuns în Ardeal, măi, frate.
Prin Oradea am defilat,
Multă lume a aplaudat.
Ne-au ieşit înainte cu mâncări,
Strigând „trăiţi, luptători!”
Apoi, prin Cluj defilând
Am tot mers mereu cântând.
Când era defilarea-n floare
Juma’ convoiul la tribuna mare,
Cântatul odată a încetat
De-o mitralieră ce a curăţat.
Din convoiul mare, victorios,
Trei soldaţi au căzut jos
Şi urlau a disperare
„Mamă, mamă…”, strigau tare.
Au murit nevinovaţi
În ţara lor, măi, fraţi!
O patrulă au găsit sus
Într-un coş de casă ascuns.
Apoi lângă Mureş am cantonat
Şi un bal frumos am dat.
După două zile, frate,
Trenul şuiera de plecare.
Că din Cehoslovacia în ţară,
Ne-au adus cu zăhărelul, din gară în gară…
Că îmbarcăm ici, că colea
Până am ajuns la Sfânta Ana.
La Târgu-Mureş am plecat,
Şi la tren ne-am îmbarcat.
Spre sânul ţării am plecat,
Multe oraşe am străbătut.
Până la locul destinat
În Brăila am debarcat.
În Chercea am cantonat,
La o şcoală am intrat.
Dar eu, fiind de pe aproape,
Fug în baltă, măi, frate.
După o zi m-am înapoiat
Şi două palme mi-am luat.
Că unul cam slab de minte
Mă pârâse mai-nainte,
Că era supărat avan
Că n-am dus apă la cazan.
Dar ofiţerul m-a iertat,
Fiindcă brânză a mâncat.
Să-ţi spun ceva, măi, frate:
Brânza din multe te scoate!
După zece zile ne-au vărsat,
Că Divizia s-a desfiinţat,
La un regiment de panduri,
În Bucureşti, pe Cotroceni.
Şi-am făcut armată, frate,
Trei ani şi jumătate.
Şi acum muncesc din greu
Să-mi fac viitorul meu.
Măi, fraţi, ce aţi ascultat
Asta-i tot adevărat!
Este tot ce-am petrecut.
Şi dacă Dumneavoastră v-a plăcut,
Vă mulţumesc c-aţi ascultat!
Iată şi eu am terminat.
(scrisă dintr-un caiet vechi din 1946)