Emoţia pură şi întreagă a poeziei s-a aşezat iarăşi pe „Claviaturile” sufletului, precum zăpada acestor zile de februarie, odată cu lansarea numărului 4/2019 al revistei trimestriale braşovene. Gazdă primitoare a evenimentului, cu o ambianţă cum nu se poate mai plăcută şi mai adecvată pentru carte şi cuvânt, a fost, şi de această dată, Librăria „Şt.O. Iosif” din centrul municipiului de la poalele Tâmpei.
Sărbătorind şi acum prin poezia de dragoste, a fost încă o ocazie a acestui început de an de a-l avea pe Mihai Eminescu printre noi, la celebrarea celor 170 de ani de la naştere, prin cuvântul său din paginile revistei „Claviaturi”: „Dumnezeul geniului meu m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar. Chipul lui Dumnezeu este chipul poporului. Vocea lui Dumnezeu este vocea poporului şi fiindcă dau înţeles glasului poporului, sînt eu vocea lui Dumnezeu, căci în cumpăna lumii sîntem una… eu mă leg de trecuturi, fiindcă totdeauna am existat. Adesea iau de la istorie, de la păzitorul cel posomorât al trecutului, cheile lui de aur şi deschid porţile inimii mele”.
Ne-am deschis şi noi inimile într-un recital la care au participat autorii ce au semnat şi de această dată în paginile revistei cu o istorie neîntreruptă de 7 ani, prin truda şi bunăvoinţa Colegiului de redacţie, călăuzit de poetul George G. Echim, redactor-şef şi editor. I-am urmărit şi am rezonat cu versurile pline de sensibilitate ale creatorilor de frumos prezenţi la această întrunire. Recitalul a fost deschis de Ana Maria Barbu, care ne-a transmis un „Gând de iarnă”: „Iarna îngheţată şi pură / Te ţine ferecat în casă, / Împreună cu gândurile altui timp / Ce se întoarce odată cu fulguitele zăpezi. / Cu icoana părinţilor, fiinţe dragi / Învăluite în ninsori şi ani”, urmată de Adrian Bogdan Blaj, Lidia Bora, Petru Catană, Nicoleta Drăgan-Bucşă, Ligia-Dalila Ghinea, Ica Grasu, Nadia-Cella Pop, Viorica Popescu, Tatiana Scurtu Munteanu, Stelian Răducanu, Toth Arpad, Gheorghe Oprea-Holbavianu, Cristina Crecu, Elena Vieru, George G. Echim ş.a..
Din lirica internaţională regăsim în paginile revistei creaţiile lui Gianni Donaudi, Gerard Millotte, Maria Eugenia Gulfo Berrocal, Enrique Antonio Sanchez Liranzo şi Sheylla Rodriguez. „O scurtă intervenţie” a lui Enrique Antonio Sanchez Liranzo (avocat, poet, eseist, publicist) vorbeşte despre faptul că: „Intelectualitatea românească ar trebui să se simtă mândră că are un om de litere precum George Echim; un proaspăt talent cu un viitor mare pentru clasa intelectuală a ţării sale”. Ne bucurăm că ecourile Claviaturilor şi ale clapelor cuvântului poetic din aceste pagini ajung până peste graniţele Ţării, spre a duce şi a traduce mai departe din metafora de sub Tâmpa. Şi fiindcă s-a vorbit despre o reorganizare a revistei, o reînnoire sau o redare într-o altă formă, îndrăznesc să spun că şi o traducere din limba română a poeziei publicate, în limbi de circulaţie internaţională, ar aduce o nouă deschidere pentru sunetele cuvântului care vor putea vibra până spre alte ţărmuri.
Rubrica „Lumină din lumină” este semnată de Gheorghe Oprea-Holbavianu, artist plastic şi scriitor, care ne pune la dispoziţie un material cu adevărat luminos despre tradiţia creştinească: „Tradiţia constituie întregul tezaur de credinţă şi de viaţă al bisericii, al unei naţiuni, ca zestre proclamată şi încredinţată de-a lungul timpului de peste două mii de ani, propovăduită şi difuzată de către Apostoli, păstrată, dezvoltată şi fructificată de Biserică. Tradiţia este memoria vie a bisericii creştine, conţinând adevărata doctrină aşa cum se manifestă în istorie, împletită în secole din urmă cu tradiţiile sociale, culturale, existenţiale ale popoarelor ce şi-au însuşit-o ca pe o avere proprie demnă de păstrat, atât ca bază materială cât şi sufletească”.
„Opinia” îi aparţine poetului George G. Echim, unde citim „Despre fire şi frică”: „Firea se şi înfiră, dar se şi desfiră. Atunci când se desfiră în afara firii, adică evident nefiresc, aceasta apare sau se manifestă în felul în care îl denumim ca fiind răzbunarea firii. Suportăm, deci, consecinţele propriei noastre firi. Dar până să ajungem aici trebuie să parcurgem drumul, Calea, să ne urmăm destinul aşa cum ne-a fost dat. Pentru că, nu-i aşa?, totul este un dat! Şi oricât ne-am zbate, oricât am crede, iar în naivitatea noastră ne mai şi convingem de capacitatea schimbării destinului, schimbarea nu se produce în realitate decât într-un singur sens: în sensul capacităţii noastre de a ne adapta celor date, sau cel puţin a le accepta”.
Şi fiindcă poezia este cea care însoreşte şi întregeşte revista „Claviaturi”, aş da citire aici câtorva versuri, spre bucuria noastră, a tuturor: „Bea ceai / din căpiţa de flori / Vorbind în podul casei / De parcă ar avea oaspeţi / din neamul heruvimilor.” (Menuţ Maximinian); „Era o vreme când visam că zbor / Cu gravele iluzii, din nopţile senine; / Am pus la uşă lacăt şi la ferestre dor / Să nu ştiu cine intră, să nu ştiu cine vine…” (Constantin Mănuţă); „Pe axa timpului - simfonii de nomazi / Versuri ce urcă, ce mă îmbată / Nu-mi stăpânesc pornirea idolată / Mătănii închin la rădăcini de brazi.” (Valeria Paştiu Guşeilă); „În frigul sterp din fiecare clipă / Lăcrimează tei sub promoroacă, / Cu gânduri despre tine fac risipă / Şi toată înserarea mă provoacă.” (Iulian Patca); „Vestală cuibului de cuci / din zări vrajmaşe apărut, / găsesc pierduta nepăsare / a figurinelor de lut.” (Nadia-Cella Pop); „Caii tăi albi / nărăvaşi totuşi / ne-au dus / pe piscuri de cer / şi s-au retras apoi / discret şi stingher / fără aviz, fără motiv / şi iar ne-au lăsat / să rătăcim în destin…” (Viorica Popescu); „Pe ceru-albastru, românesc / Se-adună vineţi norii; / Mor, rând pe rând, colindele, / Dispar colindătorii…!” (Stelian Răducanu); „Sevă sunt şi via mă fierbe vin / Pe dealuri în boabe de aur / Prietenul mă bea, am gust de pelin, / Ascultând înserarea colorată de-un graur ” (Alexandru Florin Ţene).
Simfonia acestei seri de înaltă trăire s-a încheiat cu îndemnul redactorului-şef George G. Echim de a crede în cuvânt, în rezonanţa sa, în poezia pe care o produce, în emoţia pe care o transmite şi în legăturile pe care le creează.