Sâmbătă şi duminică, 21-22 iulie 2018, în organizarea Asociaţiei Cultural-Creştine „Justinian Teculescu” şi cu sprijinul autorităţilor locale, în Poiana Nedeii din Voineştii Covasnei a avut loc ediţia anuală a Sântiliei, manifestare câmpenească a mocanilor ce are loc, din timpuri străvechi, în preajma sărbătorii Sfântului Ilie.
Evenimentul s-a întins pe durata a două zile, ca de fiecare dată în ultimii ani, însă ziua principală a fost duminica, cu atât mai mult cu cât sâmbăta trecută Sfântul Ilie a ţinut să ne arate, şi aici la poalele Carpaţilor, că el este prorocul care aduce ploaia. Totuşi, în ciuda vremii nefavorabile, care nu semăna deloc cu o zi din luna lui Cuptor, s-au desfăşurat mai multe activităţi, precum Şezătoarea făcutului de flori, iar pe scenă au evoluat Ansamblul „Oltul” (Hăghig, judeţul Covasna), Ansamblul Comunităţii Elene din Braşov, Ansamblul „Florile Zagonului” (Zagon, judeţul Covasna), Grupul Folcloric „Răzeşii” (Tupilaţi, judeţul Neamţ) şi Corul Bărbătesc „Voievozii Munţilor” (Vâlcele, judeţul Covasna). Tot în prima seară, nu a lipsit din program nici tradiţionalul foc de tabără, la care se strâng cu interes şi bucurie atât localnicii cât şi invitaţii lor, din comunele aflate în împrejurimile oraşului celor o mie de izvoare - Covasna, dar şi turişti veniţi în staţiune din întreaga Ţară.
În cea de-a doua zi, conform tradiţiei locului, alaiului nunţii a pornit spre Poiana Nedeii din faţa Bisericii Ortodoxe cu hramul „Înălţarea Domnului”, acolo unde părintele paroh Ioan Ovidiu Măciucă i-a binecuvântat pe participanţi.
Odată ajunşi în Poiana Nedeii din Valea Zânelor, participanţii la obiceiul străvechi Nunta tradiţională la românii voineşteni, dimpreună cu numerosul public venit să vadă tradiţia în desfăşurare la mocanii covăsneni, au pus în scenă, la Casa Nedeii, festivul moment, la finalul căruia, ca în fiecare an, s-au jucat concursurile ciobăneşti - luptele şi ridicatului bolovanului.
A urmat salutul primarului oraşului Covasna, Gyero Jozsef, către participanţi şi apoi a debutat programul manifestării din această zi de duminică, oricum parcă ceva mai prietenoasă decât cea precedentă. Aşa încât, rând pe rând, scena a fost ocupată de: Sceneta „Mioriţa”, Grupul Instrumental „Muguraşii” (oraşul Covasna), Elena Istrate, Ansamblul „Românaşul” (oraşul Covasna), Grupul Vocal Bărbătesc din Voineşti, Ansamblul „Junii Covăsneni”, Ansamblul „Junii Braşovului” şi Ansamblul „Ştefan Vodă” (Căpriana, Republica Moldova).
Ziua de cântec popular şi voie bună a fost încheiată de recitalurile „capetelor de afiş” Nineta Popa, Nicoleta Voica şi Sava Negrean Brudaşcu.

Doru Decebal Feldiorean
(Sfântu-Gheorghe)
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

În fiecare vară, în preajma prăznuirii Sfântului Proroc Ilie, are loc la Voineşti - Covasna, Sântilia, numită şi Nedeia mocănească, aşa cum este cunoscută în zonă această sărbătoare pastorală străveche, care dovedeşte vechimea şi statornicia oierilor români în sud-estul Transilvaniei, în zona Arcului intracarpatic. În trecut, Sântilia se întindea pe mai multe zile (între trei şi cinci), concentrate în jurul datei de 2 august, atunci când se sărbătorea Sfântul Ilie pe stil vechi.
Între anii 1979-1983, în judeţul Covasna s-a desfăşurat o amplă acţiune de cercetare şi de identificare a repertoriului etnologic şi etnografic, realizată de către unii dintre specialiştii Institutului de Cercetări Etnologice şi Dialectologice din Bucureşti (veche denumire a actualului Institut de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române). Au fost aplicate chestionare şi s-au înregistrat câteva zeci de piese folclorice - oraţii de nuntă, cântece şi melodii de joc. Câteva dintre răspunsurile la chestionarele specialiştilor se regăsesc în cele cinci volume ale Atlasului Etnografic Român, dar şi în corpusurile de documente care au stat la baza documentării acestei lucrări enciclopedice de o imensă valoare culturală şi identitară. Despre Nedeia Mocănească din Voineştii Covasnei (ca şi despre alte nedei similare ale oierilor români din zona montană a sud-estului Transilvaniei) găsim puţine, dar interesante menţiuni, în volumul Sărbători şi obiceiuri. Răspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Român, vol. III, Transilvania (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p. 379): „La Întorsura-Buzăului şi Covasna era nedeie ciobănească, ca şi acum”; „Se organiza şi Hora Sântiliei, în prima duminică din august, când veneau ciobanii de la munte” etc..
Ca mai toate nedeile oierilor români din întregul lanţ carpatic, Sântilia marca jumătatea verii şi a sezonului pastoral, moment în care tinerii ciobani aveau dreptul să coboare prin satele aşezate la poalele munţilor, unde aveau să-şi întâlnească drăguţele, să le dăruiască „păpuşile” de caş, în schimbul cărora aveau să primească, în chip de acceptare, un bucheţel de busuioc, pe care-l purtau la piept, la brâu sau la pălărie, pe tot timpul desfăşurării nedeii, la fel cum şi fetele purtau acele „păpuşi” la loc vizibil, la piept sau la cingătoare. Despre semnificaţiile, simbolistica şi tipurile modelelor ornamentale ale acestor daruri simbolice, am mai povestit în paginile găzduite de „Condeiul ardelean”, în articolul „Poveştile păpuşilor de caş din Voineşti, Covasna” („Condeiul ardelean”, nr. 278, 23 august - 5 septembrie 2013). Despre locurile în care se desfăşurau nedeile mocăneşti, trebuie spus că, dacă în alte zone pastorale româneşti acestea se ţineau sus în munte, pe „plai”, aproape de golurile alpine, în schimb, la Voineştii Covasnei memoria colectivă a reţinut că Sântilia s-a desfăşurat dintotdeauna doar în vatra satului. Important este faptul că Nedeia Mocănească a voineştenilor a constituit una dintre etapele prenupţiale importante, poate cea mai importantă dintre acestea. Jocul satului, cândva una dintre „instituţiile” fundamentale din cadrul societăţii rurale tradiţionale (mai ales sub aspectul contextualizărilor şi ritualizărilor prenupţiale, prin care tinerii îşi uneau destinele), a dispărut astăzi lăsând loc unor noi paradigme sociale, total schematizate şi lipsite de acea încărcătură semantică şi simbolică pe care omul tradiţional o păstra nestrămutat.
„Spectacolul” Sântiliei de astăzi îmbină o serie de elemente diferite, de la cele ale unei serbări populare câmpeneşti până la cele de promovare a unui tip de festival folcloric şi (sub alt aspect) de la modul de exprimare a identităţii locale până la un anume tip de marketing turistic. Aceste valenţe festivaliere se înscriu, în contextul actual, într-un mod firesc de revitalizare a unor obiceiuri care nu se mai practică în mod spontan. Ele au început să fie descoperite încă din anul 1968, atunci când a fost iniţiată prima ediţie de acest tip a Sântiliei, la Voineşti, în Poiana Nedeii din Valea Zânelor. În acest context, de atunci şi până în prezent, aproape fără întrerupere, în fiecare an este prezentată o transpunere „scenică” a secvenţelor principale care constituiau, cândva, pilonii de bază ai ritualului nupţial voineştean.
Nunta tradiţională din Voineşti, integrată în spectacolul Sântiliei, reprezintă o suită de elemente de cultură tradiţională apte să demonstreze, în primul rând (în ciuda tendinţelor de modernizare, a celor interculturale, a împrumuturilor din cultura urbană şi a folosirii cadrului scenic pentru perpetuarea obiceiurilor), forţa şi perenitatea identităţii româneşti din zona Arcului intracarpatic. În subsidiar, Sântilia constituie, în prezent, un prilej de etalare a unor manifestări (artistice, gastronomice, de târg şi de serbare câmpenească), dar şi o bună ocazie de exprimare a identităţii naţionale şi culturale româneşti.

Nota redacţiei:
Mai multe articole despre „Sântilia” de la Voineşti, Covasna, semnate de distinsul colaborator al ziarului nostru, cercetătorul dr. Constantin Secară, din Bucureşti, au fost tipărite în ultimii ani, în paginile din „Condeiul ardelean” şi pot fi recitite consultând colecţia publicaţiei sau accesând pagina electronică (http://www.condeiulardelean.ro): Sântilia (Nedeia mocănească) de la Zăbala şi Voineşti, Covasna (iulie 2013); „Sântilia” - nedeia mocănească a voineştenilor, între tradiţie locală, identitate culturală şi permanenţă românească (nr. 327, 24 iulie - 6 august 2015, accesibil pe http://www.condeiulardelean.ro/articol/santilia-voinestenilor-intre-trad...); Nedeia mocănească de la Voineşti, Covasna - model de păstrare a tradiţiei şi definirii identităţii şi spiritualităţii româneşti (nr. 373, 28 iulie - 10 august 2017, accesibil pe http://www.condeiulardelean.ro/articol/nedeia-mocaneasca-de-la-voinesti-...).

dr. Constantin Secară
(Bucureşti)

Vineri, 20 iulie 2018, în ultima zi a manifestării de interes internaţional Zilele „Miron Cristea” şi în deschiderea evenimentului Zilele topliţene, în nordul judeţului Harghita, la Topliţa Română, ca în toată lumea ortodoxă, a fost zi de mare sărbătoare, fiind prăznuit unul dintre cei mai mari sfinţi ai vremurilor - Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. Binecuvântată a fost clipa, deoarece în frumosul târg harghitean s-au strâns cu mic, cu mare români creştin-ortodocşi din toate colţurile Ţării, dar şi din România de Est - adică vremelnica Republica Moldova.
Şi, hramul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie” de la Topliţa a fost în acest an cu atât mai deosebit cu cât 2018 este Anul Centenarului Marii Uniri, de la Alba-Iulia, a Poporului Român; anul în care aniversăm 150 de ani de la naşterea primului Patriarh al României, Dr. Elie Miron Cristea, ce a văzut lumina zilei pe aceste binecuvântate meleaguri, şi care a fost, pentru o scurtă perioadă (1 februarie 1938 - 6 martie 1939), şi prim-ministru al Ţării; dar şi anul în care se împlinesc 9 decenii de la ctitorirea şi sfinţirea acestui sfânt lăcaş, de către acelaşi mare şi ilustru înaintaş al nostru, în ziua de Duminică, 21 octombrie 1928.

Şapte ierarhi au slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea vrednicului de pomenire Patriarh Miron

Praznicul a debutat, încă din seara zilei de 19 iulie, printr-o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, urmată de slujba Privegherii şi de Vecernia unită cu Litia, la finalul cărora Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului - venit la noi de pe un tărâm binecuvântat, unde primul Patriarh păstorise înainte vreme ca Episcop -, a acordat Crucea Clericală „Elie Miron Cristea” Preacuviosului Părinte Arhimandrit Emilian Telcean, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ilie” de la Topliţa.
Sfânta Liturghie Arhierească a fost ţinută, în dimineaţa sărbătorii, de şapte ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare: Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; Înaltpreasfinţitul Părinte Naum, Mitropolitul de Ruse; Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei; Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului; Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii; Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei şi Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Alături de înalţii ierarhi, a slujit şi un mare număr de stareţi, călugări, protopopi şi preoţi de mir.
La sfânta slujbă au participat secretarul de stat de la Secretariatul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi; prefectul judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei; primarul municipiului Topliţa, Stelu Platon; primarul comunei Bilbor, Ilie Trif; precum şi alte numeroase oficialităţi judeţene şi locale.
În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit în treapta preoţiei diaconul Lucian Ciudin, pe seama Parohiei Tulgheş-Sângeroasa din Protopopiatul Călimani, judeţul Harghita.
Răspunsurile de la strană au fost oferite de corul studenţesc al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, coordonat de decanul Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.

Cuvântul IPS Părinte Arhiepiscop Teodosie, plin de învăţătură duhovnicească

Din cuvântul de învăţătură al IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, am reţinut pentru dumneavoastră, cititorii „Condeiului ardelean”: „Ne-am adunat astăzi în această oază spirituală de o deosebită frumuseţe, în această ctitorie a vrednicului de pomenire Miron, ca să ne rugăm împreună. Iată ce frumoasă ocrotire a aşezat Patriarhul Miron - pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, cel mai puternic în cuvânt şi în faptă, cel mai viu rugător pe care Dumnezeu îl asculta ca pe fiul său. Atâta credinţă ca la Sfântul Proroc Ilie numai la Avraam s-a mai putut întâlni, dar Ilie l-a depăşit şi pe Avraam, pentru că el a fost gata de jertfă oricând, şi de aceea Dumnezeu l-a făcut să fie un temei al prorocilor. … Ilie era din Ţinutul Galaadului, ţară sfântă, şi iată din copilărie el a iubit pe Dumnezeu. A simţit în sufletul său că Dumnezeu este cu adevărat puterea sa, sensul vieţii sale, că Dumnezeu este atotstăpânitor şi purtător de grijă. El a primit de la Dumnezeu un îndemn să grăiască poporului adevărul, să întoarcă poporul de la minciună şi de la închinarea idolilor, pentru că regele, care era atunci Ahab, şi-a luat soţie păgână, pe Izabella, şi a luat, deci, şi el obiceiuri păgâne. … Ilie, văzând atâta nelegiuire, i-a cerut lui Dumnezeu: „Doamne, dacă toţi oamenii şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi am rămas singur, ia-mă pe mine, nu mă mai lăsa în acest popor nelegiuit”. Dar glasul dumnezeiesc i-a spus: „Am încă 7000 de bărbaţi care nu şi-au plecat capetele înaintea lui Baal, pentru aceia, iată eu încă mai ţin poporul acesta”. Şi atunci văzând că mulţimea cea mai mare este rătăcită, s-a dus la Ahab şi i-a zis: „Eşti urmaşul regelui David, al lui Solomon şi a celorlalţi regi care au făcut dreptate şi s-au închinat Dumnezeului celui viu. Ascultă-mă rege, de nu vei întoarce rătăcirea aceasta, să-i îndemni pe oameni să vină spre adevăr, eu voi ruga pe Dumnezeul meu şi va aduce urgia asupra acestui popor. Şi pe tine însuţi te va urgisi Dumnezeu şi pe soţia ta, care ai adus-o din ţări străine”. Şi s-a dus Ilie şi a strigat către Dumnezeu: „Doamne Dumnezeule, ce esenţă dai acestui popor rătăcit, opreşte ploaia şi roua, căci acestea sunt binecuvântarea Ta, să nu mai fie nici ploaie, nici rouă pe pământ, pentru că, iată, din pricina nelegiuirii toţi oamenii se rătăcesc şi copiii lor ce vor învăţa de la aceştia care se închină unor zei străini?!”. … Şi iată, dacă în ţara aceea ploua doar jumătate de an şi jumătate de an era secetă, n-a mai plouat deloc trei ani şi şase luni. Apoi, din acea zi a venit peste oameni suferinţa, oamenii mureau de sete şi de foame, mugeau fiarele câmpului, păsările stăteau cu ciocurile deschise, nu mai era niciun fir de iarbă, nicio floare, niciun pom. Aşadar, după ce s-au împlinit trei ani şi şase luni, iată s-a dus înaintea lui Ahab şi i-a zis: „O, rege, ajunge cât necaz este peste poporul acesta, din pricina ta şi a soţiei tale, Izabela; dar să căutăm adevărul. Adună poporul să mergem în Muntele Carmel, să aducem jertfă, aduceţi şi voi jertfă cu zeii voştri, aduc şi eu jertfă Dumnezeului meu, şi care Dumnezeu va răspunde cu foc din cer la acea jertfă, acel Dumnezeu să fie cinstit”. Şi a adunat Ahab poporul, … şi pe profeţii şi preoţii mincinoşi, … care au început să strige: „Baale, auzi-ne pe noi!”. Dar cine să audă? Nicidecum nu s-a putut să se audă vreun semn. Ilie a râs de ei: „Strigaţi mai tare, poate dumnezeul vostru doarme, sau este în călătorie!”. Şi au început să se înţepe cu suliţe ca să strige şi mai tare, dar toate strigătele erau în zadar. Văzând că se apropie apusul soarelui, Ilie a zis: „Dacă voi n-aţi adus jertfă, dumnezeul vostru n-a răspuns, lăsaţi-mă pe mine să aduc jertfă!”. Şi i-a dat pe toţi la o parte. … Apoi a început Ilie să se roage: „Doamne Dumnezeule al lui Avraam, Isac şi Iacov, auzi-mă pe mine care strig către Tine, căci iată poporul acesta rătăcit; arată-Ţi puterea Ta şi numele Tău cel mare asupra acestui popor şi îl întoarce pentru că şchiopătează pe amândouă picioarele şi s-a rătăcit”. Şi strigând Ilie: „Doamne, trimite foc din cer”, îndată S-a arătat ca un fulger mare venit din cerul senin şi iată a mistuit focul acela şi jertfa şi lemnele şi pietrele s-au topit şi şanţurile cu apă s-au uscat şi tot poporul s-a minunat, şi a început să strige: „Domnul este Dumnezeu” de trei ori. …
Iubiţi credincioşi, Sfântul Proroc Ilie, care s-a ridicat la ceruri şi aşteaptă a doua venire a Domnului, este cel care vă îndeamnă pe toţi la adevăr, la lumină, să-L cinstim pe Dumnezeul cel adevărat şi viu. …”.

Mitropolitul de Ruse, IPS Naum, prezent de sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie la Topliţa

Despre pildele la care ne îndeamnă să medităm sărbătoarea aceasta a făcut, apoi, vorbire şi oaspetele din Biserica Ortodoxă Bulgară, Înaltpreasfinţitul Părinte Naum, Mitropolitul de Ruse, care, în final, a adus mulţumiri chiriarhului locului, Preasfinţitul Părinte Andrei, „pentru invitaţia plină de dragoste de a participa la acest mare praznic, când suntem sub acoperământul Sfântului Proroc Ilie, cel mai slăvit din Vechiul Testament, în a cărui sfântă mănăstire ne aflăm. … Încă o dată îmi exprim mulţumirea faţă de Preasfinţia Sa Andrei, pentru că astfel am putut veni să slujim împreună cu ierarhi din Biserica Ortodoxă Română, în această mănăstire ctitorită de primul Patriarh al românilor, Miron. … Sper şi mă rog ca sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie, pe care îl sărbătorim astăzi, să fie binecuvântată întru mulţi şi binecuvântaţi ani”.
La sfârşit, Preasfinţitul Părinte Episcop Andrei a adus mulţumiri ierarhilor care au fost prezenţi la această mare sărbătoare în Eparhia Covasnei şi Harghitei, clerului, autorităţilor centrale şi locale şi, nu în ultimul rând, poporului dreptcredincios care a venit în număr atât de mare la Sfânta Mănăstire a Slăvitului Proroc Ilie, de la Topliţa Română.
Sărbătoarea s-a încheiat cu parastasul ţinut pentru Patriarhul Miron Cristea, cu sfinţirea noilor clopote ale mănăstirii, achiziţionate de curând de la Baia-Mare, şi cu binecuvântata şi tradiţionala agapă creştinească.

Ampla manifestare culturală Zilele „Miron Cristea” de la Topliţa, desfăşurată în fiecare an la jumătatea lunii iulie, are mereu şi o latură artistică, întrucât găzduieşte în fiecare ediţie şi expoziţii de artă. În după-amiaza celei de-a doua zi a manifestării, s-au vernisat trei expoziţii în trei medii artistice diferite: grafică, gravură şi fotografie. Aşadar, participanţii la eveniment, oaspeţi de seamă ai municipiului nostru, s-au putut bucura de diversitatea acestei activităţi artistice, atât în ceea ce priveşte mediul, cât şi viziunea artistică.
Artista Maria Boloni din municipiul Baia-Mare a propus publicului o expoziţie de grafică intitulată „Simbolul credinţei poporului român de la începuturi”, alcătuită din 9 tablouri, peisaje realizate în tehnica laviului, a la prima, pe hârtie fotografică. Artista mărturisea că preferă să treacă peisajul prin propria subiectivitate şi să nu reprezinte mimetic natura, recurgând la o interpretare a imaginii după care lucrează. Maria Boloni mai spunea că lucrează în mai multe tehnici tradiţionale (ulei pe pânză, pastel, guaşă) şi că adesea le combină în mod experimental.
Conf. univ. dr. Dalila Ozbay, profesoară la o universitate de arte aflată în apropiere de Istambul, a prezentat expoziţia de gravură „Conexiuni istorice”, care prin tematica aleasă îşi propune să se apropie de tematica Centenarului, întrucât prezintă portete stilizate ale domnitorilor care au scris istoria Ţării noastre. Expoziţia cuprindea 9 gravuri, portrete ale unor personalităţi istorice precum Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Carol I sau Alexandru Ioan Cuza. Artista mărturisea că lucrările sunt, de fapt, realizate într-o tehnică mixtă, combinând gravura cu acuarela.
Cea de-a treia expoziţie, care îmi aparţine, este una de fotografie. Deşi iniţial am vrut să expun peisaje din toată România, ulterior m-am gândit să mă opresc de această dată la peisajul de pe teritoriul judeţului nostru, Harghita. „Peisaj harghitean în 25 de cadre” reuneşte fragmente de natură din locaţii precum Topliţa, Gălăuţas, Subcetate, Lăzarea, Gheorgheni şi Băile-Tuşnad, iar dintre subiectele fotografiilor expuse amintesc vechiul pod de cale ferată din Topliţa, cascada cu apă termală şi Castelul Lazar. Expoziţia, care prezintă în câteva cadre peisaje naturale şi urbane, îşi propune să atragă atenţia asupra potenţialului turistic şi peisagistic al judeţului Harghita, asupra frumuseţii naturale ce-l caracterizează.

Un eveniment de anvergură internaţională, cunoscut sub genericul Zilele „Miron Cristea”, a avut loc în perioada 17-20 iulie 2018, în municipiul Topliţa şi în comuna Bilbor, judeţul Harghita, sub egida Consiliului Local şi Primăriei Topliţa, Centrului Cultural Topliţa, a Fundaţiei Culturale „Miron Cristea”, a Bibliotecii Municipale „George Sbârcea” şi a Consiliului Local şi Primăriei Bilbor. Ediţia cu numărul XXI, prilej de mare sărbătoare ca în fiecare an, a fost dedicată Centenarului Marii Uniri şi a cuprins: Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice desfăşurată pe trei secţiuni, expoziţii de carte, de arte plastice şi de fotografie, prezentări de carte, vizitarea Muzeului de Etnografie din cadrul Centrului Cultural Topliţa, ceremoniale religioase, excursie de documentare în comuna învecinată Bilbor, vizitarea monumentului istoric Biserica din lemn de la Bilbor cu hramul „Sfântul Nicolae” (datând de la 1790) şi a rezervaţiilor naturale, participarea la Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea hramului Mănăstirii „Sfântul Ilie” Topliţa, ctitoria Patriarhului Miron Cristea.
Având susţinerea unei echipe ce a dovedit dăruire şi profesionalism, profesorul Ilie Şandru, amfitrionul evenimentului, a deschis seria manifestărilor cunoscute deja în toată Ţara, marţi, 17 iulie 2018, în Sala de şedinţe „Miron Cristea” a Consiliului Local Topliţa. După intonarea Imnului de Stat „Deşteaptă-te, române!”, au rostit cuvinte de salut, alocuţiuni şi comunicări, ing. Stelu Platon, primarul municipiului Topliţa, prof. Ilie Şandru (Topliţa), prof. dr. Valentin Marica (Târgu-Mureş), prof. dr. Florin Bengean (Târgu-Mureş), conf. univ. dr. Ana Bantoş (Chişinău), prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop (Târgu-Mureş), prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei (Iaşi), Pr. dr. Florin Ţuscanu (Roman) şi prof. dr. Costel Cristian Lazăr (Topliţa). Apoi, invitaţii au vizitat în premieră Muzeul de Etnografie (ce urmează a fi inaugurat oficial pe data de 14 august), unde prof. dr. Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural Topliţa, împreună cu muzeograful Zorel Suciu, dar şi cu fostul director al instituţiei, dr. Dorel Marc, actualmente cercetător la Târgu-Mureş, au prezentat exponatele, care la o primă şi sumară privire au demonstrat deja pasiunea şi efortul celor ce s-au străduit să cuprindă aici cât mai multe aspecte şi mărturii ale vieţii rurale din zona Topliţei Române.
Miercuri, 18 iulie, Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice, desfăşurată pe trei secţiuni - I. Biserica străbună şi Patriarhul Miron Cristea (Sala „Miron Cristea”, Primăria Topliţa), II. Istorie naţională (Casa de Cultură Municipală), III. Cultură şi civilizaţie românească (Biblioteca Municipală) - a constituit momentul care a adus în prim-plan multe teme de interes general, probleme actuale şi preocupări ce reflectă varietatea activităţilor şi domeniilor de cercetare în care au fost angajaţi cei ce au prezentat sau au semnat comunicările publicate în volumul sesiunii: SANGIDAVA 6 (12). Astfel, anul acesta au prezentat comunicări, articole şi studii prof. dr. Florin Bengean, prof. dr. Liviu Boar, prof. Mariana Boar, prof. dr. Traian Cepoiu, prof. dr. Traian Chindea, prof. drd. Ciprian Fărcaş, dr. Luminiţa Giurgiu, dr. Teodora Giurgiu, prof. dr. Valentin Marica, Ilarie Gh. Opriş, prof. Ilie Şandru, Pr. dr. Florin Ţuscanu (la prima secţiune); prof. Pamfil Bilţiu, prof. Maria Bilţiu, dr. Stelian Boţoghină, prof. univ. dr. Ioan Giurcă, Ilie Frandăş, drd. Silviu Daniel Nicolae, dr. Dorel Marc, dr. Virgil Pană, prof. Dimitrie Poptămaş, prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop, dr. Alin Spânu, prof. Ioan Torpan, conf. univ. dr. Ştefan Vodă (la secţiunea a II-a); prof. Alexandru Bantoş, conf. univ. dr. Ana Bantoş, prof. Maria Boloni, prof. Ligia Cătineanu, prof. Alexandru Ciubîcă, prof. Ligia Dalila Ghinea, dr. Viorica Macrina Lazăr, Ioan Eugen Man, Pr. Ioan Morar, conf. univ. dr. Dalila Ozbay, arh. dr. Andreea Pop, prof. drd. Violeta Ioana Rus, prof. univ. dr. Liliana Trofin, dr. Mihai Suciu (secţiunea a III-a).
În cea de-a doua parte a zilei, după slujba de pomenire a Patriarhului Miron Cristea, ce a avut loc în cadrul unui moment solemn încheiat cu depunere de coroane la bustul celui omagiat, la statuia lui Mihai Eminescu, a lui Grigore Vieru şi a lui Nicolae Bălcescu, din Parcul central al municipiului, manifestările au continuat la Casa de Cultură din localitate. De data aceasta, au fost vernisate expoziţia de gravură „Conexiuni istorice”, Dalila Ozbay; expoziţia de grafică „Simbolul credinţei poporului român de la începuturi”, semnată de Maria Boloni, şi expoziţia de fotografie „Peisaj harghitean în 25 de cadre”, realizată de Cosmina Marcela Oltean, care au reprezentat o surpriză pentru cei prezenţi, impresionaţi deopotrivă de frumoasele desene, dar şi de fotografiile ce surprindeau pitorescul acestui montan judeţ din inima Ţării.
Joi, 19 iulie, în Sala „Miron Cristea”, timp de mai bine de trei ore, au avut loc lansările şi prezentările volumelor donate de autori şi participanţi Bibliotecii Municipale „George Sbârcea”, semnate fiind: Ilarie Gh. Opriş, Eugen Părăianu, Pamfil Bilţiu, Maria Bilţiu, Ion Giurcă, Mihaela Tone, Cristian Păunescu, Alin Spânu, Ligia Dalila Ghinea, Valentin Marica, Dan Prisăcaru, Ilie Şandru, Dimitrie Poptămaş, Teodora Giurgiu, Florin Ţuscanu, Ioan Torpan. Dr. Nicolae Băciuţ a prezentat, în continuare, expoziţia „100 de cărţi la Centenarul Marii Uniri”, un proiect al Editurii „Vatra veche” din municipiul Târgu-Mureş.
Restul zilei a fost dedicat unei vizite de documentare, participanţii având prilejul să se bucure, în compania sufletistului edil Ilie Trif, de frumuseţea locurilor şi să imortalizeze peisajul - comuna Bilbor, din nordul judeţului Harghita, fiind „… un picior de plai / Pe-o gură de rai”. Şi de data aceasta, organizatorii au avut grijă ca oaspeţii să se simtă ca acasă, iar ziua s-a încheiat cu multe impresii de călătorie aşternute pe hârtie de cei veniţi din toate colţurile Ţării şi din Republica Moldova, care au recunoscut, cu admiraţie, că asemenea oameni precum organizatorii manifestării Zilele „Miron Cristea” de la Topliţa Română, fac cinste Poporului Român, renumit pentru ospitalitatea sa. Un moment impresionant, cu mare încărcătură afectivă, a fost reprezentat de vizita la Bisericuţa de lemn, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, din comuna Bilbor, satul natal al ilustrului Octavian Codru Tăslăuanu.
Vineri, 20 iulie, încheierea manifestărilor, cu discuţii, propuneri, concluzii, a avut loc după participarea la Sfânta Liturghie Arhierească, prilejuită de sărbătoarea hramului Mănăstirii „Sfântului Ilie” (vezi pagina 5).
În încheierea cronicii de faţă, se cuvine să adresăm felicitări organizatorilor şi gazdelor acestui deosebit eveniment, derulat timp de patru zile, exprimându-ne gratitudinea şi deferenţa faţă de toţi cei implicaţi, în deosebi faţă de Stelu Platon, Ilie Trif, Ilie Şandru, Costel Cristian Lazăr, Viorica Macrina Lazăr şi Vasile Gotea.

În ultima perioadă, cum este şi cazul recentei Universităţi de Vară de la Balvanyos (pe care nu ştim de ce oficialităţile române o mai tolerează), unde au participat înalţi demnitari maghiari în frunte cu premierul Orban Viktor (foto), şi ca o justificare a intensificării acţiunilor antiromâneşti desfăşurate pe toate planurile atât intern, cât şi de la Budapesta, se bate multă monedă pe aşa-zisa neîndeplinire de către Statul Român a subpunctului nr. 1 din punctul III al Rezoluţiei de la Alba-Iulia, din 1 Decembrie 1918, şi care sună astfel: „Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba proprie, prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în Corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”.
Dacă luăm acest text şi încercăm să-l comentăm, constatăm că în afară de nefericita sintagmă „popoarele conlocuitoare”, tot ceea ce a promis atunci o adunare populară, fără a avea dreptul să o facă, neavând legitimitate juridică, s-a şi realizat, atât în domeniul administraţiei, al justiţiei, unde se vorbeşte maghiara „pe toate cărările”, dar mai ales în privinţa gradului de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea Ţării, unde sunt mult peste normă, încât, adunate toate la un loc, rezultă un plus excesiv al drepturilor minorităţilor nemaiîntâlnit în Europa. Dacă n-ar fi fost astfel, Statul Român n-ar fi făcut altceva decât o face de o mie de ani statul maghiar, adică i-ar fi asimilat, şi atunci lucrurile s-ar fi rezolvat altfel.
De ani de zile, de când reprezentanţii minorităţii maghiare invocă acest text, ca o promisiune neonorată a Statului Român, poziţia de ambiguitate a acestuia, tăcerea complice a specialiştilor noştri în drept constituţional şi drept internaţional, în istorie, sau poate simpla ignorare a subiectului, adică toată această atitudine de nepăsare, a dus la impresia existenţei unei culpe, pentru că, după cum se spune în dreptul roman: „Qui tacit, non negat”, adică, cine tace, nu neagă.
De aceea apreciem în mod deosebit strădania clujeanului Corneliu D. Pop, care s-a aplecat cu toată competenţa şi truda asupra acestui subiect şi, după ani de studii şi căutări asidue în arhive, elaborează pe această temă un documentar complet, „Rezoluţia de la Alba-Iulia şi Statul Român”, de o valoare istorică şi ştiinţifică extraordinară, care răspunde la toate aceste ezitări, document pe care ziarul nostru a găsit de cuviinţă să-l publice integral în episoade, invitându-i pe cei interesaţi de subiect să le lectureze cu toată atenţia.
Noi, românii, ne-am obişnuit să acordăm o importanţă extraordinară Adunării de la Alba-Iulia din Decembrie 1918, ceea ce nu e deloc rău, absolutizând-o chiar. Mai ales ca valoare sentimentală, ea a constituit picătura care a umplut paharul marilor noastre năzuinţe, fără însă să avem în vedere faptul că în spatele ei se află un zid puternic, de netrecut. Este vorba de tratatele încheiate şi demersurile legitime ale Regatului României, ca stat suveran, liderii acestuia stabilind în cele mai mici detalii, cu aliaţii de război, de ceea ce vom beneficia dacă acesta va fi câştigat, asumându-şi în acelaşi timp riscuri enorme în cazul în care războiul va fi pierdut. Un act de curaj nebunesc, o luptă crâncenă, pe viaţă şi pe moarte. Prin această decizie, practic, Regatul României a jucat cartea propriei sale existenţe.
Aşadar, obiectivul guvernului liberal condus de Ion I.C. Brătianu, prim-ministru şi ministru de externe în acelaşi timp, a fost Reîntregirea Ţării. Aceasta a însemnat trecerea la Patria-Mamă, în urma tratatelor de pace încheiate, a tuturor teritoriilor locuite majoritar de români din fostul imperiu austro-ungar, nominalizate fiecare: Transilvania, Banatul, Crişana, Sătmarul şi Maramureşul, de la partea ungurească a imperiului austro-ungar (Transleithania), dar şi a Bucovinei de la partea austriacă a imperiului (Cisleithania), precum şi a Basarabiei de la ruşi.
Primind acceptul total prin tratatele politice şi militare încheiate cu ţările partenere: Anglia, Franţa, Italia, Statele Unite, România a intrat în război contra Austro-Ungariei, Germaniei şi Bulgariei după doi ani de neutralitate, în august 1916, aruncându-se într-o bătălie nimicitoare pentru cauza românismului, în care următorii aproape doi ani i-au fost extrem de nefavorabili. Se ştie că prin ofensiva puternică a germanilor, ungurilor şi bulgarilor, prin ocuparea Bucureştilor şi retragerea Guvernului la Iaşi, Regatul Român a pierdut 2/3 din teritoriu, fiind aproape de desfiinţare, cu costuri materiale enorme şi pierderi umane de 333.000 de militari morţi în luptă sau seceraţi de boli, la care se adaugă drama extraordinară a întregii populaţii. Abia prin crâncenele lupte de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, din 1917, s-a putut trece la ofensiva împotriva inamicului. Aşadar, preţul acestui act de curaj unic au fost jertfele şi sacrificiile enorme, recunoscute şi apreciate de cobeligeranţi la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, şi care au respectat întru totul revendicările Regatului Român, cuprinse în tratatele anterioare.
Conform dreptului internaţional care reglementează principiile dreptului de război, anexările de teritorii nu se discută, ele se execută. Evident, pe bază de tratate, între învinşi şi învingători, fără a se cere acceptul populaţiei. Cu alte cuvinte, Regatul României primea oricum teritoriile nominalizate şi România Mare oricum s-ar fi înfăptuit. Elementul nou care a apărut după Primul Război Mondial a fost faimosul principiu al autodeterminării promovat de preşedintele SUA, Woodrow Wilson, care stipula „alipirea voluntară” a teritoriilor respective, prin voinţa majoritară a populaţiei, la naţiunea de care aparţin, motivată etnic, geografic şi istoric, sens în care s-au cerut justificări foarte riguroase, despre care noi am mai scris. Diplomaţia românească a vremii a trecut cu bine peste aceste obstacole, iar provinciile solicitate au fost aduse la sânul Patriei-Mame. Ce trebuia să facă liderii şi organizatorii acestor acţiuni de adeziune prin vot popular? Să elaboreze un document în care să se stipuleze scurt şi concis: „unirea necondiţionată cu Regatul României” şi nimic mai mult.
Cum s-au comportat ai noştri? Liderii bucovineni au fost singurii care s-au conformat, elaborând, „din prima”, documentul prin care se exprimă „unirea necondiţionată cu Regatul României”, fără niciun adaos. Basarabia a fost şi ea pe lângă subiect, cerând, la 27 martie 1918, unirea condiţionată cu Regatul României, ca apoi să revină asupra acesteia, la 27 noiembrie 1918, prin anularea condiţiilor impuse Statului Român. Ardelenii şi bănăţenii au fost cei mai creativi. Ei au stipulat în Rezoluţie, la punctul I, unirea necondiţionată cu Regatul României, după care au început să dezvolte subiectul, înserând tot felul de condiţii, formulând la punctul III, subpunctul I, acel text pe care vi l-am prezentat la început. Întrebarea care se pune este: a avut Adunarea Naţională de la Alba-Iulia autoritatea de a lua hotărâri de genul celei amintite? Evident, nu, iar toate înscrisurile de la punctele II-IX din cadrul Rezoluţiei sunt nule de drept, atât în ce priveşte dreptul constituţional, cât şi cel internaţional. De ce? Pentru simplul motiv că, citez: „Aceste componente teritoriale nu puteau cere un tratament aparte, excepţional în cadrul Statului Român, deoarece unirea unui teritoriu cu un stat suveran nu se poate face decât prin încorporarea definitivă a acestuia în teritoriul respectiv şi nu sub forma unei uniuni sau a unei federaţii ce poate avea loc numai în cazul în care este vorba de uniuni de state federale”.
În consecinţă, conform principiilor de drept, Statului Român nu i-au revenit nici în trecut, nu-i revin nici în prezent, şi nu-i vor reveni nici în viitor niciun fel de obligaţii de asumat şi de îndeplinit, aşa cum continuă să îndoctrineze liderii minorităţii maghiare, oferind acesteia iluzii deşarte, doar dacă actualii noştri guvernanţi consimt la o inadmisibilă trădare a interesului naţional, şi în Anul Centenarului, aşa cum obişnuiesc să o facă de trei decenii încoace, ca umili supuşi ai Budapestei şi ai UDMR.
S-a întâmplat şi atunci cum se întâmplă şi acum. Pentru a obţine şi acceptul minorităţii maghiare, deşi nu era nevoie, liderii ardeleni, din dorinţa de a fi bine pentru toţi, au negociat cu cei maghiari, făcându-le tot felul de concesii, ca de genul celor înscrise la subpunctul 1 de la punctul III, pe care le-am prezentat la începutul materialului. Nu ştim dacă şi unii şi alţii erau conştienţi de nulitatea juridică a celor puse pe hârtie. Cert este că nici după ce aceste pretenţii absurde au fost inserate în Rezoluţie, liderii maghiari n-au aderat la niciunul din principiile înscrise aici. Ca atare, cu atât mai mult ei nu pot pretinde aplicarea unui document la care n-au consimţit atunci, respingându-l din start, prin acel „Nem, nem”. Aşadar, tevatura pe marginea neaplicării obligaţiilor cuprinse în Rezoluţia de la Alba-Iulia de la 1 Decembrie, care de fapt nu sunt obligaţii, constituie o fumigenă pe care liderii minorităţii maghiare, dar şi potentaţii statului maghiar, o folosesc, chiar aici, pe pământ românesc, pentru a întărâta conaţionalii împotriva „Bucureştilor”, care, pe lângă faptul că le „mănâncă banii”, nu-i lasă, chipurile, să se instruiască, să se administreze şi judece în limba proprie, prin indivizi din sânul lor, aşa cum s-a prevăzut cu 100 de ani în urmă, într-un document, care, iată, interpretat tendenţios şi mincinos, poate crea o stare de spirit, de nemulţumire indusă, pentru a tulbura apele, ca românii şi maghiarii să nu poată trăi în bună înţelegere, aşa cum ar fi normal şi firesc.

(Articol, de Ioan Cismaş, din cotidianul „Cuvântul liber” de la Târgu-Mureş, din data de 2 august 2018)

Trecere

S-au uscat trandafirii inocenţei,
S-au topit petalele iluziei,
S-au dezrădăcinat amintirile,
Au rămas doar insomniile.

Ne-a ars vântul rătăcirii,
Ne-au înzăpezit uitările,
Ne-a plâns roua dimineţii,
A rămas ecoul vieţii.

S-au şters urmele divinului,
S-au scurs apele melancoliei,
S-a strecurat răceala stelelor
A rămas misterul lor.

Averse

Cenuşa îşi revarsă mânia
Peste lacuri îngheţate de bronz,
Străzile se-acoperă cu fum,
Iar bezna devine galbenă;
Păpădiile au umplut aerul
Cu amarul dorului
Laptele lor curgând
Prin venele minţii mele.
Vidul completează
Dispariţia sălciilor plângătoare
Din lacurile îngheţate de bronz…

Paralelismul singurătăţii

Cerul e surd
Şi apa e mută,
Iar vânturile mă inundă cu real.
Soarele-i gri
Şi iarba e udă,
Şi plumbul e plumb ideal.

Floare de plastic,
Rătăcit printre idoli
Îmi caut sculptura divină
Din lemn necioplit,
Cu braţele arse
De plumb cimentat de ruină.

Zid nesurpat,
Buze de ceară,
Stropi de oglindă lichidă,
Armuri întărite
În aer de seară
Ce naşte inima-ţi vidă.

Scrumul sufletului tău

Te-am lipit din fărâme de ziar,
Dar în zadar,
Căci nu-mi poţi vorbi,
Nu ai focul de a iubi.

Îţi dau o scânteie din mine,
Dar arzi de ruşine,
De milă îmi plângi,
Cu lacrimi dragostea s-o stingi.

Te strâng din cenuşa purtată de vânt
Şi te alint,
Încercând să-ţi citesc,
Din fărâmele ce mai trăiesc.

Până şi umbra ţi-ai dezbrăcat
Şi abandonat
O cauţi mereu
În scrumul sufletului tău.

Zi de mare praznic a fost luni, 6 august 2018, în Biserica Ortodoxă - Schimbarea la Faţă a Domnului. Şi, ca în fiecare an, mulţime de credincioşi, din Covasna şi din judeţele limitrofe, au participat la Sfânta Liturghie Arhierească săvârşită la Mănăstirea Sita-Buzăului, situată pe Muntele Tabor al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, de Preasfinţitul Părinte Andrei, chiriarhul locului, dimpreună cu părintele Florin Tohănean, protopop de Întorsura-Buzăului, părintele Ioan Bercu, protopop de Sfântu-Gheorghe, părintele Ilie Bularca, stareţul Mănăstirii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” de la Valea-Mare, şi un numeros sobor de preoţi şi călugări.
La Sfânta Liturghie, din partea autorităţilor administrative ale statului din zona Buzaielor Ardelene au participat Nicolae Stoica, primarul comunei Sita-Buzăului, şi Gheorghe Marin, primarul comunei Barcani.
În ajunul praznicului Schimbării la Faţă, Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a săvârşit slujba Vecerniei şi Litiei, la sfârşitul căreia a avut loc tunderea în treapta rasoforiei a vieţuitoarelor Matroana şi Dionisia.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele Petru Emanuel Galanton a fost hirotesit duhovnic pe seama Parohiei Floroaia Mare II din cadrul Protopopiatului Întorsura-Buzăului, judeţul Covasna.
Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de cântăreţi din Vălenii de Munte, judeţul Prahova.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte a afirmat, printre altele: „Mântuitorul Iisus Hristos a săvârşit trei categorii de minuni: asupra naturii înconjurătoare, asupra omului şi asupra Lui Însuşi. Prin aceste minuni şi-a arătat marea Sa dragoste faţă de creatură şi dumnezeirea Sa. Această sărbătoare aminteşte minunea care a avut loc pe Muntele Tabor. În icoana praznicului, care este extrem de bogată prin ceea ce transmite, în centru este Hristos Domnul în veşmânt alb, iar la picioare ucenicii devotaţi Petru, Ioan şi Iacob şi prorocii Moise şi Ilie. Hainele albe ca lumina sunt transfigurate ca şi trupul după Înviere. Norul i-a umbrit pe apostoli şi glasul Tatălui s-a auzit: „Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care am binevoit, pe acesta să-L ascultaţi!” (Matei 17, 5). Glasul Tatălui pe Tabor a fost glasul care s-a auzit în Valea Iordanului la botez. Cei doi profeţi, Moise şi Ilie, s-au arătat pe Tabor ca rezultat al discuţiei cu apostolii din Cezareea lui Filip. Faţa Mântuitorului strălucea ca soarele, această lumină venea din propriul său interior, pentru că Dumnezeu este lumină”.

Una dintre cele mai strălucitoare stele călăuzitoare care i-a dat sufletului românesc măreţie şi demnitate, comuniune permanentă cu frumuseţea spirituală a trăirii strămoşilor noştri în vatra lor milenară a fost - în timpurile grele de mai demult, dar şi în cele grele de astăzi - muzica marelui nostru artist DUMITRU FĂRCAŞ.
Melodiile sale culese din popor i-au dat neamului nostru o marcă de identitate inconfundabilă şi sublimă pe care cohorte întregi de destrămători de naţiune nu o vor mai putea şterge niciodată.
Prin melodiile şi arta sa, sufletul nostru a atins cele mai îndepărtate şi mai adânci în Timp fascicule ale frumuseţii trăirii, cu necuprinsă iubire, a duratei noastre româneşti prin milenii în această „ţarină” din Carpaţi.
Membrii şi simpatizanţii Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România şi cei ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş au aflat cu durere sufletească de plecarea la cele eterne a vicepreşedintelui naţional al acestei societăţi culturale, personalitate emblematică a folclorului românesc, DUMITRU FĂRCAŞ.
Dragă maestre, ştim că ai iubit oamenii, ne-ai iubit şi pe noi, şi pentru tot ceea ce ai făcut pentru memoria marelui şi iubitului tău şi al întregului Popor Român Erou Naţional - Avram Iancu, pentru borna neclintită de hotar pe care ai pus-o, pentru eternitate, identităţii noastre naţionale, îţi mulţumim şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să te aibă în paza Sa.
Condoleanţe familiei îndoliate.

Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România,
Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VAMA-BUZĂULUI
DESPĂRŢĂMÂNTUL ASTRA BUZĂUL ARDELEAN

„DE LA PRIMA UNIRE 1600 - LA MAREA UNIRE 1918”

Consiliul Local şi Primăria Comunei Vama-Buzăului, în colaborare cu Despărţământul ASTRA „Buzăul Ardelean” - Cercul astrist „Constantin Sporea” din localitate, vă invită să participaţi la festivităţile din ciclul „Centenarul Marii Uniri”, organizate în zilele de 17-19 august 2018.
În comuna Vama-Buzăului, se vor desfăşura acţiuni de evocare a evenimentelor care au contribuit la înfăptuirea unităţii naţionale, sub genericul „DE LA PRIMA UNIRE 1600 - LA MAREA UNIRE 1918”.
Programul acţiunilor
Vineri, 17 august
Orele 13.00-17.00 Primirea oaspeţilor şi cazarea lor
Orele 17.00-19.30 Vizitarea localităţii şi a vestigiilor istorice
Orele 20.00 Cina

Sâmbătă, 18 august
Orele 8.00-9.00 Micul dejun
Orele 9.00-10.00 Dezvelirea bustului Voievodului Întregitor de neam MIHAI VITEAZUL / Depunere de coroane la monumentul eroilor din Războiul Reîntregirii Neamului
Orele 10.15-14.00 Desfăşurarea Simpozionului cu susţinerea comunicărilor stiinţifice
Orele 14.00-15.30 Lansarea volumelor:
- „Vama-Buzăului în documentele timpului”
- „Istoricul Corina Bărăgan Sporea - model de dăruire în slujba comunităţii”, vol. 24, Colecţia „Profesioniştii noştri”, Editura „Eurocarpatica”, Sfântu-Gheorghe, 2018
Prezentarea proiectului „Vama-Buzăului în prezent şi în viitor”
Orele 15.30-16.30 Masa de prânz
Orele 17.00-20.30 Vizionarea unui program artistic dedicat „Centenarului Marii Uniri”
Orele 20.30-22.00 Cina

Duminică, 19 august
Orele 8.00-9.00 Micul dejun
Orele 9.00-12.00 Participarea la slujba de la biserică
Orele 12.00-13.30 Patriciparea la festivităţile comunei: „Gospodarul Vămăşan”
Orele 13.30-14.30 Masa de prânz.

Primarul comunei Vama-Buzăului,
ing. Tiberiu Nicolae Chirilaş

Preşedintele Despărţământului ASTRA „Buzăul Ardelean”,
prof. Corina Bărăgan Sporea

De câteva luni, Instituţia Prefectului - Judeţului Mureş este condusă de către subprefectul Nagy Zsigmond, susţinut de UDMR, după ce, la finele lunii aprilie 2018, fără nicio explicaţie, Guvernul a dispus încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei publice de prefect al judeţului Mureş de către Lucian Goga. Am spus-o şi cu alte ocazii, consider că prefectul Goga şi-a exercitat funcţia într-un mod onorabil, făcându-şi datoria cu bună credinţă, ca garant al respectării legii şi al ordinii publice la nivel local.
În Buletinul său informativ săptămânal, de la finele lunii iulie a.c., al Serviciului de Asistenţă Juridică pentru Minorităţi „Miko Imre”, din cadrul UDMR (Covasna), sunt evocate cât se poate de explicit motivele care au condus la destituirea prefectului de Mureş. Acest buletin informativ săptămânal în limba engleză are rolul, conform justificării oferite chiar de către editori, de „a sensibiliza opinia publică internaţională cu privire la discriminaţiile suferite de etnicii maghiari din Ţinutul Secuiesc şi Transilvania şi asupra modului în care sunt călcate în picioare diferite drepturi ale acestora. Scopul buletinului informativ este să informeze în mod regulat personalul ambasadelor din România şi Ungaria, diferitele organizaţii pentru drepturile omului, precum şi reprezentanţii partidelor politice externe, asupra abuzurilor, încălcărilor şi violării drepturilor fundamentale care sunt comise împotriva etnicilor maghiari din Transilvania”.
Aşadar, după ce se arată că „montarea plăcuţelor bilingve în Târgu-Mureş este blocată din nou”, aflăm din acest buletin că „autorităţile române luptă în continuare împotriva montării plăcuţelor bilingve (română-maghiară) cu denumirile străzilor din Târgu-Mureş, unul dintre cele mai mari oraşe din Transilvania, şi cu o populaţie maghiară de 43%. Cea mai recentă hotărâre în acest sens a fost decizia instanţei de contencios administrativ al Tribunalului Mureş, care a anulat două hotărâri ale consiliului local din 2017, care vizau inscripţionarea denumirilor străzilor şi în limba maghiară. Cele două hotărâri au fost atacate în instanţă de către Lucian Goga, prefectul judeţului Mureş, care în ultimii ani nu doar că a luptat împotriva plăcuţelor bilingve, dar a adoptat o atitudine aspră şi în ceea ce priveşte folosirea simbolurilor comunităţii maghiare în judeţul Mureş. Este regretabil faptul că justiţia susţine autorităţile locale în încălcarea drepturilor fundamentale ale comunităţii maghiare. De asemenea, este dezamăgitor că, aşa cum am semnalat şi în buletinul nostru anterior, noul cod administrativ, care ar permite, printre altele, amplasarea plăcuţelor bilingve cu denumirile străzilor în acele unităţi administrative unde o minoritate atinge pragul de 20%, nu a fost încă promulgat de către Preşedintele Klaus Iohannis, şi este contestat de către unele organizaţii naţionaliste. Având în vedere animozitatea autorităţilor locale în ceea ce priveşte drepturile lingvistice ale comunităţii maghiare, considerăm că singura soluţie viabilă pe termen lung este o garanţie legislativă, cum este noul cod administrativ, care ar permite montarea plăcuţelor bilingve, precum şi alte drepturi fundamentale pentru comunitatea maghiară din România”. În continuare, respectivul buletin face trimitere la cererile de restituiri ale unor proprietăţi private care „par să se fi oprit, iar bisericile maghiare sunt cele mai afectate de această tendinţă negativă”.
Halucinant, năucitor, aceste situaţii compun realităţile României noastre actuale şi Centenare. Adică, un prefect care este, conform competenţelor, „garantul respectării legii”, ajunge să fie destituit de guvernarea PSD-ALDE, evident la presiunea UDMR, tocmai pentru că respectă legea, mai mult, notificările sale şi sesizarea instanţei de contencios administrativ ajung să fie validate chiar prin actul de justiţie. În ce ţară mai trăim, fraţilor?!
În al doilea rând, se confirmă oficial că UDMR s-a aflat, de fapt, în spatele promovării Legii Codului administrativ „care ar permite montarea plăcuţelor bilingve, precum şi alte drepturi fundamentale pentru comunitatea maghiară din România”, conform celor consemnate prin Buletinul informativ al UDMR.
Din păcate pentru aceşti subminatori ai Statului Român, care beneficiază, fatalmente, chiar de resurse ale bugetului de stat al României, după ce PMP şi USR au sesizat Curtea Constituţională a României în privinţa Codului administrativ, acelaşi demers a fost asumat şi de către Preşedinţia României.
Opriţi-vă, PSD şi ALDE, să mai consimţiţi la înţelegeri trădătoare cu UDMR împotriva intereselor naţionale ale României pe termen lung! Stopaţi surparea din interior a statului de drept, şubrezit în mod direct prin acţiunile concertate ale UDMR şi dictate din Budapesta! Vă solicit, de urgenţă, să numiţi un prefect al judeţului Mureş, întrucât Instituţia Prefectului este implicată în procese patrimoniale importante, care lezează tocmai interesele politicienilor din UDMR. Constituţia României şi legislaţia trebuie respectate şi se cuvin asigurate în administraţia publică instrumentele necesare în acest sens.

Covasna
Primarul Antal Arpad (UDMR): „Nu mă aşteptam la altceva de la domnul Iohannis decât să atace la Curtea Constituţională Codul Administrativ”

Primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, a declarat miercuri (1 august 2018 - n.n.), în cadrul unei conferinţe de presă, că se aştepta ca preşedintele Klaus Iohannis să atace Codul Administrativ la Curtea Constituţională şi şi-a exprimat speranţa că juraţii Curţii vor da undă verde acestei legi.
Antal Arpad a opinat că, din punctul de vedere ale legislaţiei care prevede folosirea limbii minorităţilor în administraţia publică, acest cod „încă nu atinge standardele sugerate de Carta Europeană a limbilor regionale şi minoritare”, ratificată de România, dar ar fi un pas înainte.
„Vă spun sincer că nu mă aşteptam la altceva de la domnul Iohannis decât să atace la Curtea Constituţională acest cod, pentru că, din nefericire, dânsul în fiecare zi trebuie să demonstreze că este cel mai bun român şi demonstrează că e un bun român atacând acele hotărâri care sunt importante pentru comunităţile minoritare. Cum rezolvă problema aceasta în faţa oglinzii asta e problema domniei sale. Eu sper că, până la urmă, Curtea Constituţională va ţine cont că există o Cartă Europeană ratificată de România”, a declarat Antal Arpad.
Primarul din Sfântu-Gheorghe consideră un pas spre normalitate ca în zonele locuite de populaţie majoritar maghiară, limba maternă a comunităţii să fie declarată oficială, alături de română.
„Adică noi am spus întotdeauna - normalitatea înseamnă ca în „secuime”, de exemplu, alături de limba română să fie oficială şi limba maghiară. Nu ne-am ascuns după deget niciodată, nu am spus că nu vrem asta. Da, asta este normal, nu văd care este problema dacă alături de limba română şi limba maghiară e limbă oficială. (…) Mi se pare absurd ca pe pământul meu natal să discutăm dacă e bine sau nu e bine ca şi limba mea maternă să fie limbă oficială. Eu cred că după aproape 30 de ani de la Revoluţie este stupid, absurd, să discutăm în 2018 dacă limba maghiară poate fi sau nu poate fi oficială alături de limba română în zonele în care maghiarii sunt majoritari”, a mai declarat Antal.
În context, acesta a catalogat drept „ciudat” protestul împotriva Codului administrativ, pe care mai multe asociaţii civile din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş l-au organizat, de curând, la Bucureşti.
„Mi se pare ciudat, pentru că până la urmă limba română este limbă oficială în „secuime” peste tot, nimeni nu a vrut să elimine limba română ca limbă oficială. (…) Deci, din acest punct de vedere eu nu înţeleg ce are de pierdut un român dacă un maghiar poate să vorbească limba maghiară. (…) Ce pierde Ioan dacă Janos poate să vorbească în limba maghiară? (…) Sincer nu înţeleg. Cred că unora le e teamă, teamă de normalitate”, a mai spus Antal Arpad, care este şi liderul UDMR Sfântu-Gheorghe. (…)
La scurt timp, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a adresat şefului statului o scrisoare deschisă prin care avertiza, printre altele, că prin acest act normativ, limba maghiară va dobândi statut de limbă oficială pe o arie ce depăşeşte cu mult cele trei judeţe, va facilita obţinerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic şi formarea unei „enclave etnice” în inima României. (…)
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 20 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra acestei legi.

Covasna
Primarul Antal Arpad (UDMR): „Niciodată nu am arborat ostentativ steagul de doliu pe Primărie”

Primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, a declarat miercuri (1 august 2018 - n.n.), într-o conferinţă de presă, că niciodată nu a arborat „ostentativ” steagul de doliu pe faţada clădirii Primăriei.
Acesta a ţinut să sublinieze faptul că steagul negru, arborat duminică, de Ziua Imnului Naţional, pe faţada instituţiei, a reprezentat un omagiu adus unui laureat al Premiului Pro Urbe, care a încetat din viaţă la sfârşitul săptămânii trecute.
„Niciodată nu am arborat steagul de doliu pe primărie ostentativ, împotriva cuiva. Niciodată! (…) Din 1997 şi până în prezent au fost 90 de persoane care au primit premiul Pro Urbe în municipiul Sfântu-Gheorghe, iar dintre aceste 90 de persoane 64 au decedat. De fiecare dată când cineva moare, un Pro Urbe, noi arborăm steagul negru pe Primărie, pentru ca să ştie şi oraşul că a murit cineva important din comunitate. Din nefericire, în toată această perioadă au fost trei ocazii când decesul unei persoane s-a suprapus cu o zi de importanţă naţională, cum a fost şi acum de Ziua Imnului Naţional. (...)”, a precizat Antal Arpad. (…)

Harghita
Orban Viktor la Tusvanyos: „Ungaria e interesată într-o Românie puternică şi stabilă”

Ungaria este interesată într-o Românie puternică şi stabilă, capabilă să stăvilească fenomenul migraţionist, a declarat, sâmbătă (28 iulie 2018 - n.n.), premierul Orban Viktor, la Universitatea de Vară „Tusvanyos” de la Băile-Tuşnad.
„Un lucru trebuie să spunem din capul locului - Ungaria e interesată într-o Românie puternică şi stabilă. Cât va rezista ortodoxia de aici şi în ce măsură România va fi în stare să stăvilească fenomenul migraţionist? Este o problemă de securitate, de siguranţă naţională atât pentru România, cât şi pentru Ungaria. Şi e o problemă cheie şi pentru austrieci şi pentru germani, dar Austria şi Germania încă nu şi-au dat seama de acest lucru, însă sperăm să nu întârzie prea mult această recunoaştere din partea lor”, a afirmat prim-ministrul Ungariei.
Orban Viktor a menţionat că doreşte „mult succes” românilor, recomandându-le, totodată, să prevină situaţia de a avea un „dublu deficit economic”.
„E foarte important să ne bucurăm că există dezvoltare economică în România, numai că dacă această dezvoltare se bazează doar pe credite este foarte greu să se evite această situaţie în care va exista deficit dublu. Să fie şi o datorie mare de stat şi foarte multe credite contractate în acelaşi timp (…) nu este bine. Noi am căzut în această capcană şi a fost greu să depăşim acest impas şi dorim ca România să nu aibă problemele pe care le-am avut noi”, a precizat Orban.
El a susţinut că doreşte să aibă „o relaţie bună şi specială” cu fiecare partid politic din România şi şi-a exprimat regretul că politicienii români şi reprezentanţii Guvernului de la Bucureşti nu au dat curs invitaţiei de a participa la Universitatea de Vară de la Băile-Tuşnad.
„Păcat că nu avem un invitat cu care am putea purta un dialog adevărat şi am putea demonstra, într-adevăr, că e un lucru absolut benefic şi valoros să avem un dialog. (…) Ar fi ideal să avem un interlocutor, un reprezentant, de ce nu, al Guvernului de la Bucureşti sau altcineva. (…) Am avut asemenea ocazii şi sperăm să avem interlocutori şi în viitor”, a mai spus oficialul de la Budapesta.

Harghita
Tokes Laszlo: „UE se concentrează pe drepturile musulmanilor şi nu se ocupă aproape deloc de minorităţile autohtone”

Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), europarlamentarul Tokes Laszlo, a declarat sâmbătă (28 iulie 2018 - n.n.), la Universitatea de Vară „Tusvanyos” de la Băile-Tuşnad, că este „regretabil” faptul că Uniunea Europeană se concentrează pe „drepturile umane ale musulmanilor” care intră în Europa şi nu se ocupă aproape deloc de minorităţile autohtone.
El a afirmat că situaţia maghiarilor din România nu este rezolvată nici acum, după „100 de ani de la alipirea Transilvaniei la România”.
„După Trianon, după dictatura comunistă-naţionalistă şi după redobândirea sau recâştigarea, mai degrabă, a puterii de către forţele postcomuniste, oare ne mai putem permite să fim relaxaţi, să fim oportunişti, să căutam tot felul de echilibre, de pseudoechilibre şi să spunem că avem nevoie de paşi mici pentru că doar aşa putem înainta? Oare ne putem mulţumi cu aşa ceva după toţi aceşti ani? După toate aceste decenii pe care le-am trăit în durere şi cu foarte, foarte multă patimă, oare în acest context ne mai putem permite acest lucru? (…) După discursul antimaghiar al societăţii româneşti nu ne mai îndoim că se doreşte asimilarea, distrugerea, anihilarea noastră conform tradiţiei post-Trianon. Cu sau fără Europa, (…) această ideologie ceauşistă a rămas valabilă. (…) După intrarea în Uniunea Europeană, (…) ne aşteptam la o îmbunătăţire radicală a destinului nostru, dar Uniunea Europeană se concentrează pe drepturile umane ale musulmanilor care pătrund în număr mare în Europa. (…) România este pe o linie antimaghiară, (…) de aceea, cum spunea Orban Viktor, trebuie să ne asumăm imposibilul, ca printr-o luptă intensă şi cu înţelepciune politică să obţinem o schimbare a politicii minorităţilor naţionale atât în Bazinul Carpatic, cât şi în Transilvania şi în Europa”, a spus Tokes Laszlo, conform traducerii oficiale asigurate de organizatori.
În opinia acestuia, Centenarul Marii Uniri reprezintă un bun prilej pentru rezolvarea problemei maghiarilor din România şi pentru reconcilierea româno-maghiară.
La închiderea celei de-a 29-a ediţii a Universităţii de Vară „Tusvanyos” de la Băile-Tuşnad, organizată de Fundaţia „Pro Minoritate” din Ungaria şi Consiliul Tineretului Maghiar din România, a fost prezent, ca şi în anii precedenţi, premierul Ungariei, Orban Viktor.

Harghita
Orban Viktor: „Pentru noi, Centenarul nu este un moment festiv”

Premierul Ungariei, Orban Viktor, a declarat sâmbătă (28 iulie 2018 - n.n.), la Universitatea de Vară „Tusvanyos” de la Băile-Tuşnad, că pentru maghiari Centenarul Marii Uniri nu reprezintă „un moment festiv”.
„Acum o sută de ani, România a intrat în epoca modernă. (…) Înţelegem că, din punctul lor de vedere, este un moment festiv, dar să înţeleagă şi ei că pentru noi nu e un moment festiv”, a afirmat, potrivit traducerii oficiale asigurate de organizatori, Orban Viktor, adăugând că „de o sută de ani România modernă nu ştie ce să facă cu cei peste un milion de maghiari care trăiesc aici”.
El a mai spus, printre altele, că Ungaria şi-a propus ca până în 2030 să devină una dintre cele „cinci cele mai bune ţări din Uniunea Europeană, unde merită să trăieşti şi să munceşti”, dar şi să contribuie la „ridicarea Europei Centrale”, alături de ţările învecinate.
„Avem resurse, avem curaj şi am arătat vecinilor noştri că aceia care colaborează cu ungurii fac bine. Avem o ofertă pentru vecinii noştri, care se concentrează în ideea să legăm între noi ţările noastre cu autostrăzi, cu căi ferate şi (…) reţele energetice, (…) să armonizăm dezvoltarea armatelor noastre şi să dezvoltăm împreună economia şi investiţiile în Bazinul Carpatic. Deci, avem o ofertă - să construim împreună Bazinul Carpatic, pe baza respectului reciproc”, a transmis Orban Viktor, la cea de-a 29-a ediţie a Universităţii de Vară „Tusvanyos”.

În realizarea rubricii sunt folosite ştiri ale agenţiei naţionale de presă - AGERPRES

În solidaritate cu românii ameninţaţi, cu cea mai neagră obrăznicie, să vorbească ungureşte în propria Ţară, exponenţi ai asociaţiilor patriotice din Alba-Iulia, precum şi participanţi din alte localităţi din Ardeal, dar şi bucureşteni s-au alăturat numeroasei grupări de români din cele trei judeţe - Harghita, Covasna şi Mureş -, porniţi în marş spre Capitală, unde au cerut autorităţii statale să elimine din legile Parlamentului pericolul ca maghiarii să înrobească lingvistic pe românii aflaţi în teritoriile din inima României.
Este suficient să ne autoacuzăm pentru prea multă toleranţă faţă de aceste vinituri sălbatice, evocând cuvintele lui Mihai Eminescu, emise în 1870: „E absurd să cerşim de la maghiari drepturile care ni se cuvin şi care trebuie să ni le luăm pe altă cale” (CERTITUDINEA, nr. 18, pag. 1). Eminescu avea atunci 20 de ani, vârstă fragedă la care strălucirea gândirii anunţa moştenirea de geniu de mai târziu pe care ne-a lăsat-o. Azi avem o Academie a minţilor cu largă cunoaştere despre viaţă, o Academie pe care nu o simţim că este de ajutor Ţării şi Poporului, prin intervenţii grele de autoritate, care să anihileze şi chiar să elimine agresiunea asupra vieţii noastre din conduita acestei minorităţi ajunsă, de mult, la nivel de decădere, confirmat tot de Eminescu: „Cât de degradaţi trebuie să fim noi, românii, dacă până şi maghiarii, poporul cel mai decăzut al Europei, au ajuns să fie stăpânii noştri şi să-şi bată joc de noi!” (idem). Academia celor mai luminate capete, Parlamentul României cu politicieni vârstnici să fi uitat, să le fie indiferent faptul că astăzi:

În pământ dacic străbun
Românu-i unic stăpân,
Iar Limba noastră Română
În Ardeal, doar ea-i stăpână!

Cine mai apără ce-i românesc în această Ţară? De la preşedinte, cât mai este preşedinte, nu mai putem aştepta nimic, pentru că, prin tot ce ne-a oferit în răstimpul preşedinţiei, s-a dezvăluit ca un rebut nemţesc, care nu moşteneşte tehnica meseriaşului ştiut că măsoară de trei ori până taie o dată. Etica şi ştiinţa iohanniste lipsesc cu desăvârşire în chiar organizarea vieţii familiare, în care s-a făcut de râs prin falsul penal al însuşirii averii, iar în relaţiile de colectivitate, suflă doar vorbe goale şi participă la manifestaţiile şoroşiste, de subminare a conducerii statale. Dacă de la un astfel de preşedinte nu mai putem aştepta nimic, ne adresăm atunci celor care au răspunderea de a apăra simbolurile româneşti în România, între care, de prim rang, este LIMBA ROMÂNĂ:

Român din român guvern,
Nu lăsa Limba-n infern!
Nu-ntina Limba Română
Cu o vorbire păgână!

Român din neam de milenii
Spală Limba de mizerii,
N-o amesteca-n gunoi,
Că ea-i sfântă pentru noi!

Nu de „proşti” am ajuns noi, românii, să fim batjocoriţi de hungari în Ţara noastră, zidită, vreme de veacuri, prin mari jertfe! Cine judecă drept, străbătând traseele istorice ale Poporului Român, descoperă toate componentele caracterului acestui neam, care n-a „dormit” nicicând, atâta vreme cât Ţara lui a fost bucăţită şi stoarsă de bunuri de către toate imperiile limitrofe. Cu multă generozitate, în anii libertăţii a crezut că poate să instaureze o viaţă paşnică şi a îngăduit prea multe de care stirpea maghiară a profitat.
Dacă acest popor viteaz s-a scuturat de acele mari imperii asupritoare, rămăşiţa aceasta ungurească otrăveşte viaţa noastră, a românilor, ca o răzbunare a criminalului în care fierbe sângele fiarei sălbatice. Ne doare că manevrează parlamentul Ţării spre a-şi impune cerinţele, ne doare că vedem drapel negru cu prilejul sărbătorii însemnelor noastre naţionale. Acolo, însă, în drapelul acela negru este spânzurat sufletul lor negru, ca naţie moartă între cei vii. La noi, la români, moartea unui membru al familiali este semnalată de o cârpă neagră afişată la poartă. Ei afişează public drapelul negru şi aşa anunţă că, spiritual, etnia maghiară este un cadavru.
De la ei nu mai putem aştepta bună înţelegere, deşi, în cei 100 de ani de la dispariţia puterii lor din Ardeal, în loc să-şi spele fărădelegile săvârşite asupra românilor, sunt pregătiţi să decadă şi mai tare, înecându-se în oceanul urii faţă de alte naţii. Aşa că, deocamdată, în spiritul omeniei noastre, le adresăm gânduri de potolire a instigărilor duşmănoase:

Ţi-a fost dat să treci pe-aici
Şi-ai rămas, neam de calici!
Cerem hotarul să treci
În limba ta să petreci!
Du-te, hunule! Te duuuuuu!

Considerăm că a venit vremea ca toată suflarea românească cu autoritate statală, susţinută de întreg poporul, să pună capăt toleranţei faţă de absurdităţile revanşarde ale maghiarilor şi să hotărască cu demnitate şi sentiment patriotic, scoaterea din toate nivelurile administrative a indivizilor maghiari şi acordarea acestor drepturi localnicilor români, indiferent de procentele maghiarimii în acele localităţi. Este vremea să avem curajul să construim o democraţie a noastră românească, nu să ne lăsăm concetăţenii români batjocoriţi şi ameninţaţi mereu că nu le vorbesc ăstora limba.

Oficiala maghiară
E doar în pusta ungară,
Nu vrem limba ta maghiară
Aici cu a mea egală!

În nicio ţară europeană şi din restul lumii, minoritatea nu îşi impune limba ca oficială, cerând naţiunii suverane să-i vorbească limba! De ce în România ar fi permis un asemenea fenomen?
Ieşi la iveală, român curajos, şi scoate din pământul Ţării buruiana otrăvitoare! De la portarul primăriei până la prefectul judeţului, să deţină funcţii doar români. Ei să impună ungurilor să vorbească româneşte! În spiritul democraţiei româneşti, pe care să ne-o construim singuri, fără a accepta intervenţii din afară, să procedăm precum cehii, să întoarcem la hotar spre ţara lui pe orice demnitar nedemn ungar care vine să participe la congresele revanşarde în Ţara noastră, fără a i se arăta că România are stăpâni puternici! Greşim de 100 de ani aplicând toleranţa noastră faţă de această etnie duşmănoasă, care pândeşte tot timpul derute ale politicienilor spre a-şi satisface poftele de acaparare. Să se îndepărteze definitiv cererea către udemerişti de sprijin pentru izbânda vreunui partid!
Ca minoritate, în Parlament să fie acceptat doar un reprezentant ungur, nu neapărat udemerist, alăturat grupului de parlamentari minoritari, deoarece, în legile europene şi cele româneşti, nu este specificat că aici ungurii au un regim aparte faţă de ceilalţi minoritari. Unul singur, ungur, în Parlament! Aşa să se scrie în Constituţie! E înjositor pentru noi să cerem drepturi de la maghiari, în loc să ni le luăm pe altă cale, aşa cum ne îndemna, în 1870, „românul absolut”, Eminescu. Soluţia: o altă „democraţie”, românească! În România, oficial este tot ce este românesc! Limba Română este certificatul nostru istoric, prezent şi de viitor. Este actul nostru de identitate!

În anii de grea robie, am ştiut s-o apărăm,
Moştenim poruncă sfântă: graiul Ţării să nu-l dăm!

Editia a X-a

Sâmbătă 25 august și Duminică 26 august

Grijuliu, primarul nostru, deloc stimabilul Mircea Hava, venit din alte părţi aici, nu ne lasă să uităm că toate zidurile acestei cetăţi au fost zidite, cărămidă pe cărămidă, de 20 de mii de robi români aflaţi sub bici austriac. Acum, după ce a renovat-o, puteam să credem că în aceşti 100 de ani ai libertăţii românilor transilvăneni, cetatea a devenit a noastră, citadelă construită de strămoşii noştri, motiv de mândrie că noi suntem stăpânii. Sentimentul acesta este confuz şi contradictoriu, pentru că nedorita de români gardă austriacă păstrează pe aleile cetăţii ecoul umilinţei noastre (vezi foto), reînvie momentele de groază menţionate în documentele muzeului, unde se relatează despre cumplitul procedeu de execuţie a celor trei martiri, Horia, Cloşca şi Crişan, ordonat de Maria Tereza.
Un fost militar, acum foarte bătrân, mărturiseşte că el ar lua foc dacă ar îmbrăca asemenea uniforme de honvezi. Se referea la militarii pensionari care îmbracă aceste uniforme pentru a-şi adăuga la pensie o recompensă de la primarul oraşului, care asigură cheltuielile necesare dotării formaţiunii militare cu uniforme napoleoniene, cu cai, steaguri austriece şi tunuri.
Trecerea acestei gărzi de honvezi înşiraţi pe lângă Muzeul Unirii, pe lângă Sala Unirii, în ritmul bătăii tobelor, aduce prin timp groaza sunetelor execuţiei sub ochii asistenţei românilor aduşi cu forţa la locul execuţiei celor trei conducători ai răscoalei, spre luare-aminte. Această „defilare” în apropierea obiectivelor care evocă alungarea austro-ungarilor din oraşul inimă de Românie trezeşte un sentiment de nelămurire în viziunea turiştilor, veniţi aici pentru a afla cum a fost înainte de Marea Unire, dar dacă au ocazia să asiste la marşul gărzii de honvezi, se întreabă cum se împacă prezentul sărbătorii Unirii cu existenţa acestei formaţiuni, simbol al asupririi noastre.
Devenită scenă de circ istoric, deplasarea gărzii spre Obeliscul Horia, Cloşca şi Crişan, unde, cu fidelitate, primarul aşteaptă raportul, este însoţită pe delături de grupuri de copii aflaţi în vecinătate, întrucât marşul în ritmul tobelor, urmat de călăreţi cu steaguri austriece, oferă un spectacol de amuzament. Pentru vârstnici, cunoscători ai istoriei umilinţei noastre, deplasarea gărzii, finalizată cu salve de tun, este un spectacol dureros, şi vizual şi sonor.
În prezenţa acestei gărzi, atmosfera oraşului nostru a devenit ridicolă, dar de un râs amar. În loc să anticipăm marea sărbătoare prin spectacole de tradiţie românească, aşa cum se întâmplă în multe localităţi ale Ţării, aici, în sediul central al Unirii, garda ne anunţă că încă există, ca rămăşiţă a trecutului dureros pentru noi.
Aşa vrea primarul nostru, deloc stimabilul domn Hava, care ne-a adus oraşul în pragul Centenarului fără un Monument al Marii Uniri, dar menţine ceremonialul durerii istorice a românilor din Transilvania! Suntem de râsul Ţării!

Doamna profesoară Ligia Dalila Ghinea (foto) este o personalitate exemplară ca Om al Cetăţii. Stabilită la Sfântu-Gheorghe (judeţul Covasna) după absolvirea studiilor în Cetatea Banilor, Craiova, în calitate de profesoară de Limba şi literatura română, în ultimele exact trei decenii şi-a găsit aici menirea, vocaţia, ceea ce a determinat-o să afirme: „Casa mea este aici. Aici am trăit cei mai frumoşi ani, am avut cele mai mari împliniri”. Este un semn de patriotism, nu clamat, ci firesc asumat şi împlinit, în a deveni un reper al culturii româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, „o luptătoare privind turnurile de apărare identitară, implicată activ în viaţa societăţii civile româneşti, colaborator de nădejde al dr. Ioan Lăcătuşu, cel care a creat şi întreţine acest focar cultural şi de spiritualitate românească în zonă”.
Sub aspect strict profesional, a fost metodist şi inspector şcolar general adjunct al ISJ Covasna, precum şi preşedinte al Asociaţiei Pedagogilor Români din acelaşi judeţ. Dar satisfacţia majoră i-o oferă munca de formare a conştiinţelor elevilor, atât la clasă, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe, cât şi în afara acesteia. A susţinut creativitatea elevilor prin cenaclu literar, publicarea de reviste şi antologii literare şcolare.
Cu tristeţe, profesoara Ligia Dalila Ghinea a trebuit să constate că „în Covasna şi Harghita limba română e pe cale de dispariţie. (…) Slăbirea autorităţii Statului Român s-a produs aici cu concursul politicienilor de la Bucureşti care (…) au cedat interese uriaşe în zonă, mai exact, interese ale comunităţii româneşti, punând însăşi existenţa ei în pericol”.
Reprezentanţilor acesteia nu le mai rămâne decât să încerce să-şi ia destinul în propriile mâini. În acest context se înscriu şi demersurile culturale şi civice al profesoarei Ligia Dalila Ghinea. Face parte ca membru sau se găseşte în fruntea multora dintre asociaţiile, fundaţiile şi ligile din zonă, este colaborator, lector-corector şi coordonator la edituri precum „Eurocarpatica” şi „Angvstia” (Sfântu-Gheorghe), „Grai Românesc” (Miercurea-Ciuc) etc., redactează prefeţe, colaborează la publicaţiile periodice din zonă, este mereu prezentă în volume colective.
Volumele personale includ mai cu seamă eseuri, în care comentariul se bazează pe analiza atentă a textului şi pe o fină observaţie critică („Solilocvii” - 2012; „Pseudojurnal” - 2014; „Poetică şi poietică” - 2015; „Aniversare” - 2016). Recent, scriitoarea şi-a surprins cititorii prin publicarea a trei cărţi de poezie, care aduc în prim-plan o sensibilitate profundă, pe care n-a reuşit să o estompeze impactul cu o realitate extrem de dură. Este vorba de volumele „Clipe” - 2017; „Tăceri de toamnă” - 2018; „Flori de rouă” - 2018.
Zonă cu un anume specific, spaţiu de contact dintre două comunităţi, ţinutul Covasnei şi Harghitei are nevoie de astfel de demersuri critice, iniţiative culturale, civice, ca acestea ale profesoarei Ligia Ghinea, pentru a pune în valoare creaţia literară, faptele de cultură ale minunaţilor condeieri, cărturari, scriitori, jurnalişti români din acest areal, neglijaţi sau nebăgaţi în seamă de criticii din Ţară, respectaţi şi promovaţi în comunitate pentru problematicile complexe, speranţele şi durerile cărora se dăruiesc, în condiţiile unui „dezechilibru simbolic, sub care se dezvoltă toate celelalte dezechilibre din plan administrativ, economic, şcolar, cultural, demografic” din regiune, în care „singurele formule instituţionale care mai protejează viaţa comunitară românească sunt Biserica şi Şcoala”.
***
Vă propunem, în rândurile următoare, o lectură şi o interpretare absolut personale ale poemelor Ligiei Dalila Ghinea, cuprinse în volumul, de o extremă eleganţă grafică, şi apărute sub titlul FLORI DE ROUĂ, Editura „Magic Print”, Oneşti, 2018, cu o prefaţă de Adrian Lesenciuc, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Braşov şi o serie de repere biobibliografice care ne-au permis structurarea prezentării anterioare a autoarei, realizate de prof. dr. Catinca Agache, Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Iaşi.
Titlul volumului este o splendidă metaforă şi el surprinde în profunzime starea atitudinală sub semnul căreia se circumscriu poemele de faţă. Un manual de fizică ne informează, sec, despre cele trei stări de agregare ale apei; biologii ne vorbesc despre rolul ei esenţial în existenţa vieţii pe Pământ. Aria valenţelor elementului acvatic este, însă, mult mai numeroasă, dacă ne gândim la rolul şi rostul ei în mitologie şi în evoluţia mentalităţilor umane. Revenind la aspectul strict fizic, apa poate fi şi un însemn cromatic al legăturii între teluric şi celest (curcubeul) sau al inefabilului efemer şi absolut pur al dimineţilor: roua. Strălucirea trecătoare a bobiţelor de rouă poate fi asociată momentelor noastre de graţie, când rezonăm cu Edenul coborât pe pământ. Şi, asemenea rozelor macedonskiene, florile urmează ritualul timpului necruţător, care - şi el - este o coordonată, un liant al versurilor de acum. Poezia însăşi primeşte o dimensiune cathartică, iar această perspectivă asupra liricului o regăsim şi în poezia care dă titlul volumului, dar - în aceeaşi măsură - şi în textul În poezie: „În poezie / mi-am prins / clipe de suflet, / de lumină, de vis, / să nu se piardă / odată cu zborul ucis, / să nu se uite ce-am râs şi / ce-am plâns, / să nu mă caut / pe drumul spre abis. / În poezie, / lacrimi de dor / mi-au surâs, / izvorâte în genuni, / la apus. / În poezie, floare de rouă, / dintr-un rai necuprins, / pe mine, / m-am închis”.
Poezia Ligiei Dalila Ghinea se înscrie, obsesiv, sub semnul timpului, resimţit într-o diversitate de faţete: există jocul dramatic între clipă şi eternitate, iar între ele se găseşte doar curgerea veşnică, acel panta rhei întrevăzută încă de filosofii presocratici. Acelaşi timp vremuieşte şi vămuieşte sufletele şi drumurile vieţilor noastre: „Clipa de magie, / Rodie să fie, // Cântec să se scrie / Pur, de iasomie. // Clipa de vecie, / Dăruită ţie, // Vis şi alchimie, / Dragoste să fie, // Pentru veşnicie, / Prinsă-n poezie. // Clipa ce-o să vie, / N-o să se mai ştie…” (Clipe). Sau: „Trecem prin timp / Cum nisipul într-o clepsidră… / Dar ne întoarcem în timp / Tot la fel? / Şi dacă răsucim / Clepsidra, / Timpul, / Nu e nisip…? / Timpul, / Mereu altfel, / Mereu acelaşi, / Irepetabil, / Inexorabil…” (Timp).
Timpul este şi acel «cântec al vârstelor» din lirica blagiană: el poartă cu sine mirarea edenică a copilului în faţa lumii care i se deschide ca un potir al miracolelor, căutarea înfrigurată a iubirii la tinereţe şi la maturitate, cu toate împlinirile, dar şi convulsiile acesteia, presentimentul unei „toamne” a vieţii, cu toate pustiirile şi regretele ei: „Suflet de copil, / Soare de april, / Clipă de azur, / Joc suav şi pur. // Înger şi lumină, / Candoare senină… / Chip de neuitat, / Vis imaculat. // Copil minunat, / Din vis întrupat, // Sublimă poveste, / Cum n-a fost şi este…” (Lumină); „Când sufletele noastre aveau aripi, / au înflorit din lumina trimisă din / Leagănul Domnului, / udate cu lacrimi de iubire / binecuvântată, / în ceasul sfânt al zămislirii / începurului. // Când sufletele noastre aveau aripi, / clipele se făceau mai rotunde / şi se rostogoleau în timpul, / ce părea numai al nostru. // Tu, pe o toartă a lui, / eu pe cealaltă, / oprisem clipa, / doar pentru noi, / şi înfloream din lumină. // Când sufletele noastre aveau aripi, / eram unul, nu mai eram doi.” (Clipa); „Când vine toamna, / Copacii foşnesc a iubire, mai frumos, / Păsările zboară spre zări mai albastre, / Iar cerul plânge mai mult, / Cu dor plânge el, mereu. // Când vine seara, / Mă plimb pe alei cu tine / Şi ne ţinem de mână ca doi adolescenţi, / fugiţi de acasă, / Ca să nu uităm iubirea dintâi, / Şoptită cu buze fierbinţi, pe umerii înserării. // Când vine noaptea, / Ni se face tăcere, / În trupul însetat de arşiţa verii, / Prea devreme sfârşite, / Rătăcim apatici prin vise pierdute, / În zariştea molcomă de-atâta zbatere de nori / Şi se face târziu, prea târziu, / În noi, în sărut, în iubire…” (Târziu).
Putem recunoaşte, în poemele Ligiei Dalila Ghinea, pe lângă o certă originalitate, şi influenţe extrem de bine asimilate, şi prin aceasta devenite extrem de discrete, din lirica lui Lucian Blaga sau din cea a lui Nichita Stanescu. Apelul la visare, plutirea, recursul la jocul exuberant al iubirii, dar şi meditaţia interiorizată într-un tragism intrinsec al destinului, ne determină să ne asumăm această afirmaţie. Suntem mult mai puţin convinşi că poezia domniei sale ar fi tributară simbolismului şi, mai cu seamă, lui George Bacovia. Conturul spaţio-temporal, cu implicaţii în mentalul creatorului, apare odată cu romantismul şi, în forme schimbătoare, îl regăsim până în zilele noastre. Dacă la Bacovia, ca şi la mulţi alţi simbolişti, orice anotimp sau moment al zilei se corelează monocord cu angoasa, este pretext de „cartografiere” a spleen-ului şi a presentimentului stingerii finale, în poeziile din acest volum legăturile sunt mai subtile, mai nuanţate şi concordă cu eşafodul lor liric. O muzicalitate aparte, un ton de litanie sau de cantilenă, care ar putea fi asociate cu tehnica liricii populare grave, a doinei sau a bocetului, ne pot conduce şi spre un alt palier, ancestral, al vieţuirii în şi întru mit ca matrice găzduită de subconştientul creator.
Dimineţile şi primăvara sunt clipe ale promisiunii, ale prospeţimii naturii şi a unui suflet omenesc primenit de graţia divină: „Azi caut senin şi culoare, / Te strig cu lumină şi soare. // Ascult tumult de izvoare, / Tresar… sunt paşi pe cărare. // Târziu, de la Soare Răsare, / Cocori se arată în zare.” (Cu lumină). Amiezile şi vara, asociate adesea în acelaşi poem, înclină lirismul spre deplinătatea trăirii umane: „În ochii tăi, vară, / Caut acum surâsul, / Scrierea fiorului / Răsfirat în trup, / Cu freamăt înăbuşit / În sărut, pe buze / Cu formă sângerie, / În numele iubirii pulsând. // Mi s-a făcut în cântec lumină / Şi soare e acum, / În visul ce aripi poartă, spre suflet. / Sunt pasăre în cuib şi / Cântec despre tine sunt…” (Cântec despre tine). Înserările, nopţile şi toamna prevestesc crepusculul acceptat al naturii, dar şi al tonusului vital omenesc: „Noiembrie. / Pe aleile toamnei, paşi grăbiţi şi nepăsători / strivesc / frunze de aramă care şoptesc, / vântului tandru, / aria frântă a suspinelor. / Reverberaţiile albastre ale verii cireşii / se aşază lin, în gândurile mele răzleţe, / care vin pe cai albi, fără nicio noimă, / asemeni păsărilor rătăcite, / ce abia şi-au găsit alte cuiburi. / Melancolic, în albastra inserare, / pe filele gutui ale timpului, / pe clapele pianului, încep să se scrie / simfonii de versuri albe şi de lumină, / stihuri de ploaie, de vânt şi de dor, / poeme cu umeri goi, flori de rouă… / Aripi de vise, / ridicate parcă din cenuşa clepsidrei, / încep să plutească, în zboruri de argint, / în închipuirea noastră, odinioară adolescenţi, / prea cuminţi, dar etern îndrăgostiţi. / Şi visăm, visăm, la nesfârşit…” (Amurg).
Acesta este şi cel din urmă poem al volumului şi el încearcă să sintetizeze temele şi motivele centrale care pot fi decelate pe parcursul întregii cărţi. În plus, el este edificator cât priveşte tehnica artistică: cuvintele simple, necăutate, se încarcă cu semnificaţii noi, iar din asocierea lor se înfiripă splendide metafore.
Am lăsat intenţionat la urmă supratema acestor texte poetice, cea care le oferă o şi mai strânsă unitate: comunicarea. Ea este cuminecare, împărtăşire prin gest, prin privire şi - mai cu seamă - prin cuvânt cu divinul, cu natura, cu iubirea, cu însuşi sufletul poetei. Ea poate fi, aşadar, atât deschidere spre infinit, cât şi solilocviu: „Rostogolesc cuvinte, / Dinspre mine înspre tine, / Cuvinte zvelte, cu filigran, / Cuvinte care nu se îndrugă, / Nu se curmă, / Nu se zvântă… // Rostogolesc cuvinte care / Se aşază în cerc, ca florile de rouă, / Şi zboară albe, / Graţioase lebede. / Dar ele cântă o singură dată, / Apoi tac o eternitate… // Rostogolesc cuvinte, / Cuvinte despre mine, / Înspre tine, cu tine, ţie, / Cuvinte, cuvinte, cuvinte…” (Cuvinte).
Rândurile de faţă au menirea de a incita la parcurgerea acestui volum de versuri şi, de ce nu, la o altă abordare critică, pe baza altei grile de lectură, a unei alte experienţe de percepţie, în funcţie de personalitatea respectivului lector. Într-adevăr, literatura trăieşte în măsura în care spune ceva, se spune pe sine înseşi şi e capabilă să provoace controverse.

Ediţia a X-a

Aşa după cum ne-a obişnuit în ultimii câţiva ani, primarul comunei covăsnene Barcani, Gheorghe Marin, unul dintre cei mai vechi primari din Ţară, decorat cu distincţia Primar de 7 stele, a decis organizarea Sărbătorii bărcănenilor, împreună cu Consiliul Local, în cel de-al treilea sfârşit de săptămână din luna august 2018. „Am hotărât aceasta pentru ca să fie vreme bună, întrucât noi nu putem organiza de hramul Bisericii din sat deoarece acesta este Sfântul Nicolae - 6 decembrie şi pentru ca să poată participa şi diaspora, adică bărcănenii şi toţi cei din zona Buzaielor Ardelene, şi nu numai, care au plecat în ţări străine pentru a-şi câştiga un trai mai bun, dar care sunt foarte bucuroşi să revină acasă de fiecare dată şi să participe împreună cu noi la acest important eveniment din viaţa comunităţii”, îmi mărturisea edilul Gheorghe Marin.
Aşadar, Sărbătoarea bărcănenilor a avut loc în acest an pe 25 şi 26 august, şi la ea au participat, în cele două zile, peste 10.000 de oameni din judeţele Covasna, Braşov şi chiar din alte judeţe limitrofe.
Prima zi, sâmbătă, 25 august, a debutat, în zona numită Lughet, cu deja consacratul Autorolf Enduro Adventure (Întâlnirea enduriştilor din România) şi cu Concursul de tracţiune animală, competiţii sportive urmate de Târgul de berbeci.
Duminică, primarul Gheorghe Marin a deschis manifestarea puţin după ora prânzului, nu înainte de rugăciunea de binecuvântare rostită de părintele Florin Tohănean, protopopul Buzaielor Ardelene. La cuvânt a urmat şi senatorul de Covasna, Gheorghe Baciu, şi el fost primar al comunei Barcani, cu mulţi ani în urmă, iar apoi, timp de mai multe mandate primar al oraşului Întorsura-Buzăului. Cercul personalităţilor prezente pe scenă s-a închis cu primarul comunei vecine Valea-Mare, Gheorghe Avram, o localitate mai mică desprinsă, în 1999, chiar din comuna Barcani.
Ce a urmat pe impresionanta scenă montată special pentru acest eveniment, a fost realmente fabulos, aşa încât comercianţii au fost încântaţi să vândă miilor de oameni prezenţi tradiţionalul mic cu berea aferentă, dar şi multe alte produse româneşti. De ce? Pentru că, în ton cu ce ne obişnuise din anii trecuţi, Gheorghe Marin a făcut deosebite surprize publicului, rând pe rând urcând pe scenă mari interpreţi ai muzicii populare româneşti, ca Veta Biriş, Maria Dragomiroiu şi Ioana Dârstar, dar şi Adrian Petrescu. Alături de aceştia, au mai evoluat şi încântat asistenţa Grupul Vocal Mixt „Pădurenii” al Căminului Cultural Barcani, Ansamblul „Florile Zagonului”, Ansamblul „Cununa Carpaţilor” din Întorsura-Buzăului, Ansamblul „La Obârşia Lotrului” din Voineasa, judeţul Vâlcea, Ansamblul „Brâuleţul” din Sita-Buzăului, Ansamblul „Cimbrişor” din Republica Moldova şi interpretul Florin Filip.
Peste ediţia jubiliară cu numărul X s-a tras cortina, dar cum vă spuneam, la ambiţia şi experienţa pe care le are primarul Gheorghe Marin, ştim sigur de pe acum că Sărbătoarea bărcănenilor, ediţia din anul 2019, se va ridica cel puţin la acelaşi nivel, fapt pentru care domnia sa merită felicitări, căci reuşeşte an de an să încânte cu acest program artistic deosebit mii de oameni.

Ediţia a XIX-a

Pentru al doilea an consecutiv am participat, pe 15 august 2018, în ziua sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, după Sfânta Liturghie Arhierească de la Mănăstirea Izvorul-Mureşului - Mănăstirea Românilor de Pretutindeni, la Zilele Comunei Gălăuţaş. Evenimentul, ajuns anul acesta la ediţia cu numărul XIX, a devenit deja tradiţional în viaţa comunităţii acestei frumoase comune montane din nordul judeţului Harghita.
Conform tradiţiei, manifestările au debutat încă de sâmbătă, 14 august, cu programul competiţiilor sportive: cros, trasul buşteanului cu unul şi respectiv doi cai, călărie viteză, table şi tenis de masă.
Apoi, în cea de-a doua zi, deschiderea oficială a avut loc imediat după orele prânzului, atunci când, după slujba de binecuvântare a evenimentului, săvârşită de părintele paroh Marcel Stanca, au urcat pe scena primarul comunei Gălăuţaş, Radu Ţăran, şi fostul deputat al harghitenilor, Mircea Duşa, actual secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale, acolo unde a şi deţinut portofoliul în mai multe mandate.
Adresându-se participanţilor la eveniment, localnici şi oaspeţi ai lor din toată zona Topliţei Române, edilul comunei Gălăutaş, Radu Ţăran, a spus: „Îi felicit pe toţi cei care ieri s-au implicat în competiţiile sportive şi vreau să ştiţi că pentru mine fiecare concurent e campion. Astăzi ne aflăm în cea de-a doua zi a sărbătorii noastre din acest an 2018, un an cu o însemnătate deosebită pentru noi toţi, Anul Centenarului Marii Uniri. Este anul celor care simt şi gândesc româneşte şi al celor care promovează cultura şi tradiţia naţională pentru noi. Important în Anul Centenarului este să transmitem spiritul României autentice, al României nealterate. Bogăţia României se regăseşte în special în oamenii care au trăit şi trăiesc în această Ţară, în trecutul care este exprimat în cămeşile noastre populare, în operele noastre de artă, în meşteşugurile noastre. Nu trebuie să uităm de toate fetele noastre, de soţiile noastre, mamele noastre care poartă numele de Maria, pe care în special azi, dar şi în toate zilele trebuie să le respectăm şi să le cinstim cum se cuvine. Să ne trăiţi cu fericire şi bucurie!”.
La cuvânt a urmat ministrul Mircea Duşa, care a avut un discurs aplicat, prin care pe alocuri „i-a înţepat” pe politicienii care nu fac ce ar trebui făcut pentru această Ţară, acum, în Anul Centenarului Marii Uniri: „Îmi face o deosebită plăcere să fiu acasă la marea sărbătoare a Gălăuţaşului, o sărbătoare care a devenit tradiţională şi care este legată de hramul bisericii dumneavoastră din comună. Spune domnul primar că suntem într-un an deosebit, Anul Centenarului, an în care românii venerează ceea ce înaintaşii noştri au făcut acum 100 de ani. În noiembrie 1918, românii de pe aceste meleaguri au plecat cu entuziasm spre Alba-Iulia pentru a înfăptui năzuinţa de veacuri a acestui popor, aceeea de a avea un stat puternic, o Românie Mare, o Românie în care cetăţenii ei să se simtă la ei acasă, în care cetăţenii acestei Ţări să poată trăi liniştiţi şi în pace. Am căutat în acest an prin arhivele Ministerului Apărării Naţionale şi am găsit cei cinci români care acum 100 de ani au fost mandataţi de către cetăţenii acestei zone să-i reprezinte la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia. Sigur că au participat mai mulţi români, dar cinci au avut drept de vot, cinci au pus semnătura pe documentul Marii Uniri. Cinci români din această zonă care au ştiut că numai uniţi putem fi o Ţară puternică, o naţiune mândră în lume. Şi poate că politicienii de astăzi nu realizează importanţa acestui mare act istoric şi în loc să fim uniţi, să fim puternici, să ne preocupăm de ceea ce ar trebui să facă politicienii români acum, suntem mai dezbinaţi, mai certăreţi ca niciodată. (...) Mai e până la 1 Decembrie şi poate că până atunci se vor trezi colegii mei. Revenind la această sărbătoare, trebuie să apreciem că an de an primarii care au condus Gălăuţaşul s-au preocupat să devină una din ce în ce mai bine organizată, ca fiii satului să se întoarcă mereu aici în comună de Sfânta Maria ca să petreacă împreună. Şi ce aş putea să vă doresc de aici, de pe această scenă, decât sănătate, numai bine şi petrecere frumoasă la programul pe care primarul Radu Ţăran şi Consiliul Local vi l-au pregătit în această după-amiază”.
Iar programul a cuprins în continuare toate ansamblurile şi formaţiile de muzică populară şi interpreţii pe care îi enumerăm în continuare: Ansamblul ,,Izvoraşul” Gălăuţaş, Grupul ,,Flori de munte” al Grădiniţei „Voinicelul” Topliţa, Ansamblul „Mugurii Sărmaşului”, Marius Ciprian Pop şi Grupul Instrumental „Ceteraşii” Cluj-Napoca, Ansamblul „Plaiuri Tulgheşene”, Grupul Vocal „Flori Topliţene”, Szintia Toth (Odorheiu-Secuiesc), Florina Saroşi, Vasile Paşc şi Ciprian Ilie, toţi din Topliţa, Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Rapsodia Călimanilor” Topliţa, Ansamblul „Doruleţul” Sărmaş, Ilinca Farcaş (Deda), Marcel Crăciunescu (Reghin), Ionuţ Langa (Arad) şi, în final, DJ Liviu Ganea (Reghin).
La eveniment, alături de primarul Radu Ţăran şi ministrul Mircea Duşa, au participat ca invitaţi alţi doi edili din zonă, Ilie Trif, primarul comunei Bilbor, şi Romeo Ţepeş-Focşa, primarul comunei Corbu.
Seara s-a încheiat, după mult joc şi voie bună, cu tradiţionalul Foc de artificii. La anul, urmează ediţia jubiliară XX a Zilelor Comunei Gălăuţaş, care, la cum îi cunoaştem pe organizatori, va fi una, cu siguranţă, extraordinară.

Tabăra culturală „COOLtura”, o tabără cu specific educativ şi cultural-artistic, ajunsă la cea de-a doua ediţie, s-a desfăşurat în intervalul 20-24 august 2018. Teatrul Ludicus, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică şi Casa de Cultură, toate din municipiul Topliţa, judeţul Harghita, au colaborat la organizarea taberei în care s-au înscris 37 de copii dornici de a participa la activităţi culturale, de a învăţa lucruri noi şi de a lega noi prietenii. Copiii, cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, originari din municipiile Topliţa şi Reghin, şi respectiv din comuna Corbu, au participat cu entuziasm la activităţi recreative şi ateliere interactive: terapie prin teatru, ateliere de arte plastice, muzică şi dans, jocuri de societate, drumeţii şi nu numai. Organizatorii şi-au propus ca tabăra culturală să asigure o varietate de activităţi şi programe de interes şi necesitate pentru copiii participanţi. Scopul principal al taberei a fost acela de a contribui la dezvoltarea culturală, cultivarea modului responsabil şi activ al copiilor din zona Topliţei în cadrul unui context socio-cultural şi cultural. Activităţile s-au desfăşurat zilnic în intervalul orar 9-15 în Topliţa, în locaţii precum Casa de Cultură, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, Parcul Eroilor, Castelul „Urmanczy” şi Biblioteca Municipală. Coordonatorul general al taberei a fost David Bordea, coordonator al Teatrului Ludicus din Topliţa, iar coordonator adjunct a fost Gabriela Hosszu, director al Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică din municipiu.
Activităţile din primele două zile de tabără s-au desfăşurat în întregine la Casa Municipală de Cultură. Aici copiii au făcut exerciţii de concentrare a atenţiei, de coordonare a corpului şi nu numai, în cadrul activităţii „Terapie prin teatru”, condusă de prof. Mirela Szocs, au primit sfaturi de orientare şcolară şi profesională de la prof. Liliana Matei, au lucrat creativ în cadrul atelierelor de arte plastice, sub îndrumarea Georgianei Teslovan şi s-au lăsat încântaţi de muzica elevului Paul Mureşan, în cadrul atelierului „Muzică şi dans”. Ziua a treia au petrecut-o pe rând la Biblioteca Municipală „George Sbârcea”, unde au aflat câte ceva despre tainele profesiei de bibliotecar de la Aurica Ujică, Aurora Paşcan şi Doina Ţifrea, la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, unde Gabriela Hosszu şi Anca Koppandi le-au vorbit despre organizarea centrului, despre obiectivele turistice şi rezervaţiile naturale ale zonei, iar în final au ajuns la Castelul „Urmanczy”, unde au luat parte la activităţi creative şi interactive alături de Georgiana Teslovan. La castel au fost întâmpinaţi cu căldură de Tekla Szabo, preşedinte al Asociaţiei „Positive Transylvania”, care administrează în prezent castelul. A patra zi au petrecut-o toată la castel, cu alte activităţi creative. După turul ghidat al castelului, prof. Daniela Buzilă i-a introdus în tainele tehnicii String art, realizând împreună tablouri care între timp au fost expuse la Casa de Cultură, iar în perioada 15-16 septembrie vor fi aduse iar la castel, cu ocazia evenimentului care se va desfăşura acolo cu ocazia Zilei Naţionale a Patrimoniului Cultural. În această zi au primit vizita primarului municipiului Topliţa, ing. Stelu Platon, şi le-a fost alături şi Alin Negrea, coordonatorul Casei de Cultură Topliţa. Apoi, alături de Georgiana au pictat zeci de tricouri şi au participat la jocuri de grup. În ultima zi, au avut parte de un tur ghidat oferit de Gabriela Hosszu la cascada de apă geotermală, unde li s-au prezentat informaţii despre cascadă şi despre rezervaţia naturală din care face parte. Următorul popas a fost Ştrandul „Urmanczy”, unde au participat la activităţi recreative, apoi s-au îndreptat cu toţii către Casa de Cultură pentru închiderea festivă a taberei.
„În calitate de organizator mă declar mulţumit de evoluţia ediţiei de anul acesta. La prima ediţie am avut înscrişi doar 12 copii, pe când anul acesta am ajuns deja la un număr de 37. Activităţile au fost diverse şi interactive, pregătite de nişte traineri cu un profesionalism de apreciat. Ţin să mulţumesc administraţiei Casei de Cultură Topliţa, Centrului de Informare Turistică şi, nu în ultimul rând, administraţiei locale. Totodată, le mulţumesc voluntarilor, colaboratorilor, administraţiei Castelului „Urmanczy” şi Bibliotecii Municipale. Sperăm că anul viitor ne vom reîntâlni într-un număr la fel de mare, cu activităţi şi mai diverse”, spunea David Bordea.
„Ne bucurăm că au fost atât de mulţi copii înscrişi şi că frecvenţa a fost de 100% la toate atelierele propuse, în toate zilele taberei. Asta înseamnă că programul propus de David Bordea, iniţiatorul şi sufletul acestui proiect, a fost unul potrivit dorinţelor lor şi apreciat pe măsură”, mărturisea Gabriela Hosszu. „La finalul acestei tabere putem spune ca totul a fost un succes. A fost o perioadă în care, vrând-nevrând, copiii au stat măcar pentru o perioadă departe de telefoanele mobile, spre bucuria părinţilor, şi graţie profesionalismului şi dăruirii doamnelor profesoare Liliana Matei, Mirela Szocs şi Daniela Buzilă, cu toţii au avut parte de un timp de calitate. Ţin să mulţumesc voluntarilor Vlad Rugină, Andrea Patka, Paul Mureşan, Alexandra Mîndru şi, în mod special, inimoasei Georgiana Teslovan, nelipsită de la activităţile de acest gen. Toţi aceştia şi-au rupt din timpul lor liber pentru a ni se alătura şi a face ca totul să se desfăşoare ca la carte”, a mai adăugat Gabriela Hosszu.

Cuvântul a fost rostit la Mitingul pentru apărarea Limbii Române ce a avut loc la Alba-Iulia, în ziua de 19 august 2018 în Piaţa Tricolorului.
Cu o sută de zile înaintea Centenarului Marii Uniri ce a avut loc pe Câmpul lui Horea, aici ne aflăm noi acum pentru a protesta împotriva nelegiuirilor şi fărădelegilor săvârşite de clasa politică ce se află la guvernare, pentru a se menţine la putere pentru o perioadă vremelnică.
Pentru aceasta guvernanţii au pregătit un act legislativ cu intenţia de a-l transforma într-un act legal, sfidând interesele Neamului Românesc.
În loc de a-şi canaliza energiile pentru ridicarea Monumentului Unităţii Naţionale pe acest loc, cei ce ne conduc luptă din toate puterile să-şi menţină scaunele de pe care guvernează, apelând la avocatul diavolului. Fără niciun pic de pricepere şi înţelepciune în actul guvernării, nu realizează deloc că deschid o portiţă, Cutia Pandorei pentru distrugerea României.
Guvernanţii de la Bucureşti nu gândesc că prin aceşti paşi mărunţi pe care îi scornesc cei ce nu ne doresc binele, nu fac altceva decât naşterea unui nou Kosovo în inima României. Pentru aceasta şi-au găsit cel mai potrivit moment acum, în pragul Centenarului Marii Uniri, să vină în faţa noastră, a Neamului Românesc, în faţa eroilor României care şi-au jertfit vieţile pentru înfăptuirea României Mari şi în faţa lui Dumnezeu, a cărui dreptate a fost înfăptuită la 1 Decembrie 1918, cu acest act samavolnic.
În ticăloşia lor, guvernanţii noştri nu se gândesc deloc că ceea ce ne pregătesc nouă acum este un act de trădare a Românilor, care poate fi considerat începutul vânzării Transilvaniei. În loc să devină modele, exemple pentru cei mai tineri, ei înşişi devin trădători.
Generaţia noastră, martoră la toate acestea va trebui să explice şi să dea socoteală în faţa generaţiilor viitoare pentru urmările şi samavolniciile guvernanţilor noştri, care pregătesc unele superdrepturi anumitor minorităţi în detrimentul unui mare număr de Români, care riscă să ajungă din nou în robie, aşa cum au fost 2000 de ani, până la 1 Decembrie 1918. Aşa va fi ridicată limba maghiară pe un soclu mai înalt decât Limba Română, care trebuie să fie singura limbă oficială din Ţară.
Un asemenea act necugetat şi nesăbuit au pregătit guvernanţii noştri în anul 2011, când şi atunci apelând la avocatul diavolului, având mare nevoie de voturile maghiarilor atunci, pentru a se menţine la guvernare Băsescu împreună cu Boc, au promis regionalizarea Ţării pe criterii etnice, încât regiunea solicitată de UDMR era la fel cu teritoriul anexat de Ungaria horthyistă conform cu hotărârea Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Cei de la putere ar fi trebuit să înveţe din acea lecţie, deoarece am fost la un singur pas de situaţia de a oferi pe tavă în mod gratuit, Transilvania şi a o pune în braţele Budapestei. Şi atunci revista „Dacoromania” şi Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României”, împreună cu alte ONG-uri, ca şi astăzi, au intervenit prompt, reuşind să se renunţe la un asemenea act nesăbuit.
Cu toate că suntem puţini adunaţi aici, totuşi avem de partea noastră opinia publică, mass-media, Biserica, Armata şi multe alte instituţii ale statului, care analizând cu atenţie şi responsabilitate problemele ridicate de noi vor avea un cuvânt greu de spus pentru apărarea Limbii Române, moştenirea noastă de veacuri.
Ultima noastră speranţă este la Curtea Constituţională a României, care cu siguranţă va analiza mult mai serios toate implicaţiile ce rezultă din acest act legislativ.
Va trebui să trimitem un nou Memoriu principalelor instituţii ale statului, care să fie mediatizat inclusiv cu cuvintele ce s-au spus, la mijloc de august, în Piaţa Tricolorului, deoarece armele noastre sunt cuvântul grăit liber şi cuvântul scris.
Încă odată, Limba Română trebuie să rămână singura limbă oficială din România. Punct.