Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all 3150 articles
Browse latest View live

CUZA ŞI HOHENZOLLERNII

$
0
0

Iulia, pentru a-şi lansa o carte, „principele” Radu, român de-al nostru, descins de prin Iaşi, de acolo unde a fost ales prima dată domnul român care a întemeiat ROMÂNIA.
Deşi era o mână de oameni în sală, a mulţumit că au venit aşa de mulţi (probabil că în alte părţi au fost mult mai puţini). A venit singur. Nu tu un Liiceanu, un Pleşu, un Patapievici, un Stelian Tănase, ca însoţitori şi lăudători. Ăştia nu vin decât cu trenul regal. În schimb, a fost condus de la Hotel Parc până la sala Humanitas de patronul Nicolae Puşcaş! (...) Unde eşti Caragiale?

citiţi mai departe


Românii din Transilvania nu sunt reprezentaţi în Stema Ţării!!

$
0
0

Privită cu mare atenţie şi responsabilitate, constatăm că în Stema României sunt reprezentate fostele provincii româneşti: Ţara Românească, Moldova, Banatul, Dobrogea şi, în ultimul „cartier” (compartiment), Transilvania, conform lucrării specialistului de la Cluj, prof. univ. dr. Ioan Silviu Nistor, „Stema României”, cu subtitlul „Istoria unui simbol”, apărută la Editura „Studia” din Cluj-Napoca, în anul 2003.
Se constată că în „cartierul” 5 Transilvania lipseşte (?!) cel mai important element naţional reprezentativ - ROMÂNITATEA. De fapt, fosta provincie românească Transilvania, este redată şi reprezentată, şi după anul 1989, doar de către:

citiţi mai departe

Duminica a 34-a după rusalii - A Fiului Risipitor (Luca 15, 11-32)

$
0
0

Şi a zis: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii.

citiţi mai departe

ÎNTOARCEREA ACASĂ

$
0
0

Din ţara zbuciumată de patimi şi păcat,
Mă-ntorc din nou la Tatăl, slăvitul Împărat.
Greşit-am scump Părinte, adesea Te-am uitat,
Nerespectând mesajul şi sfatul minunat.

Când glasul Tău mă cheamă din depărtate zări,
Aud freamăt în sufl et şi murmur de cântări.
Sosesc încet dar sigur la casa părintească,
Înveşmântat în lacrimi şi mantie de ceaţă.

citiţi mai departe

Imaginea săptămânii nr 204

$
0
0

Februarie 2011
În judeţele Covasna, Harghita și Mureș tot mai multe instituţii publice, controlate de UDMR și PCM, continuă să arboreze, pe faţă, fără nicio opreliște, textila albastru-aurie numită „steag secuiesc“. Somn ușor, autorităţi, complice la trădare, ale Statului Român!

AEROFLOT 2011

$
0
0

Tradiţionalul turneu al companiei aviatice ruse, dotat cu un fond de premiere total de peste 120.000 de euro, a adunat în grupa principală A un număr de 84 de participanţi, din care 72 mari maeştri.
Numărul total de participanţi din cele trei grupe - A, B şi C - este de 372 (!), deci un turneu-mamut.

citiţi mai departe

Problemă propusă pasionaţilor de şah - TRUMP Raymond Minneapolis Star-Journal, 1950

$
0
0


Albul mută şi dă mat în două mutări (#2)


O problemă în care, în poziţia iniţială, una din figurile albe strică simetria de pe tablă. „Cheia” problemei este chiar refacerea simetriei poziţiei! Multitudinea de variante secundare, bazate de asemenea pe soluţii simetrice, dau o plenitudine aparte problemei.

Soluţia problemei:

citiţi mai departe

Războiul contra bolnavilor continuă - Medicii de familie, ţinte vii în colimatorul ministrului Sănătăţii

$
0
0

Mă întreb, fără să fiu retoric, oare ce tânăr din România ar vrea să devină medic după ce vede acest război crunt pe care ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, îl poartă împotriva bolnavilor şi a halatelor albe. Cine ar mai deveni medic dacă ar putea prevedea toate dificultăţile care îl aşteaptă: veşnic un om ocupat, veşnic un om obosit, veşnic cu mâinile şi ochii pe mizeria umană, veşnic cu halatele transpirate şi murdare de sângele din sălile de operaţie, dar cu zâmbetul pe buze.

citiţi mai departe


„Prietenii noștri”, care au cucerit România fără război

$
0
0

Europarlamentarul Tokes Laszlo a salutat beatifi carea fostului episcop Bogdanffy Szilard, la Oradea. Actualul beatifi cat a făcut parte din grupul terorist maghiar antiromânesc „Organizaţia de autoapărare din Mihalyfalva” (Valea lui Mihai). Tokes a salutat şi demersurile demarate pentru beatifi carea clericului romano-catolic Marton Aron, cel care a luptat în primul război mondial în aşa-numita Divizie 82 Secuiască. Potrivit rapoartelor SSI, această unitate militară „era vestită pentru atrocităţile comise contra românilor”.

citiţi mai departe

Vicepreşedintele PC Mureş susţine că Traian Băsescu va încerca să îl împiedice pe Vasile Blaga să acceadă la preşedinţia PD-L

$
0
0
Actualitatea ardeleană - Mures

Vicepreşedintele Filialei Mureş a Partidului Conservator, Dinu Socotar (foto), a declarat, miercuri, într- o conferinţă de presă, că „Traian Băsescu face tot posibilul să-l împiedice pe Vasile Blaga să acceadă la preşedinţia partidului”, deşi acesta din urmă l-a susţinut întotdeauna.
„Din motive pe care nu le înţeleg întru totul ştim că domnul Traian Băsescu nu l-ar agrea la conducerea PD-L pe domnul Vasile Blaga, care totuşi a fost principalul susţinător al lui Traian Băsescu, în momentul în care a câştigat preşedinţia PD, contra candidatului Petre Roman, şi a fost o mare surpriză pentru toată lumea că Vasile Blaga a făcut acest gest, pentru că de 16 ani Vasile Blaga a fost secretar general sau pe o funcţie echivalentă.

citiţi mai departe

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 6.191, 20.01.2011; Titlu: Kover Laszlo: Cetăţenia presupune dreptul de vot

$
0
0

Kover Laszlo a solicitat ca şi reprezentanţii Forumului Reprezentanţilor Maghiari din Bazinul Carpatic (KMKF) să participe activ la procesul constituţional. În urma şedinţei de ieri a comisiilor permanente ale structurii, Kover Laszlo le-a declarat jurnaliştilor: le-a solicitat organizaţiilor membre să urmărească cu atenţie derularea dezbaterilor pe marginea constituţiei şi, dacă au propuneri, să le transmită deputaţilor ungari prin intermediul forumurilor KMKF.

citiţi mai departe

Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 12, 19.01.2011; Titlu: Cupolă sub formă de ceapă, extrem de scumpă, Semnează: Roman Gyozo

$
0
0

Lângă Parlament lucrează din nou buldozerele. A început construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Şi aceasta va fi tot o construcţie gigantică şi extrem de scumpă. Cheltuielile totale sunt estimate la 400 milioane euro, însă această sumă nu include şi cheltuielile pentru statui şi picturi. Pentru acestea se vor cheltui alte 200 milioane euro.

citiţi mai departe

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 6.187, 15.01.2011; Titlu: Centrul Democraţia la Covasna / Cei care se ocupă de problema naturalizării se vor deplasa şi pe teren, Semnează: Bokor Gabor

$
0
0

La Centrul Democraţia din Covasna s-au prezentat aproximativ 20 de persoane din scaunul Orbai pentru a cere consultanţă în legătură cu întocmirea dosarelor pentru obţinerea cetăţeniei. Importanţa existenţei biroului este dovedită de faptul că la festivitatea ofi cială de joi au participat edili din scaunul Orbai, membri UDMR, PCM, edili independenţi, dar şi alte personalităţi importante. La manifestare au mai participat dr. Csige Sandor, consulul ungar dr. Partl Alexandra Petra şi Papp Elod, vicepreşedintele CNMT.

citiţi mai departe

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 6.187, 15.01.2011; Titlu: Societatea secuiască / De ce este importantă cunoaşterea numărului secuilor, Semnează: Kadar Gyula

$
0
0

Consider că în baza cercetărilor anterioare nu s-a realizat o analiză comparativă privind reconstrucţia etnografică şi tocmai din această cauză, acest studiu are un caracter de pionierat. Bineînţeles că nu considerăm finalizat procesul cercetării.

citiţi mai departe

Doar România este în criză. UDMR nu!

$
0
0
Pe ce aruncă „fără număr” Consiliul Judeţean Harghita banii publici? Pe promovarea separatismului teritorial pe criterii etnice. De unde are Consiliul Judeţean Harghita bani? De la bugetul de stat al României. Bineînţeles!

Criză! Criză! Criză! Inflaţie! Bani puţini! FMI! DNA! Corupţie! Pensionarii, gaura neagră a economiei româneşti! Profesorii, gaura neagră a economiei româneşti! Medicii, gaura neagră a economiei româneşti! Cam asta auzim de vreo doi ani de zile. Există, însă, locuri şi oameni fericiţi, unde criza este un cuvânt străin, şi pe româneşte şi pe ungureşte. Este în Harghita. O oază de bogăţie şi un trai bun. Nu.

citiţi mai departe


USL Covasna, ultimatum pentru UDMR

$
0
0

Prin intermediul unei conferinţe de presă comune, susţinută la Sfântu-Gheorghe, la sfârşitul săptămânii trecute, liderii PSD şi PNL Covasna, deputatul Horia Grama (foto, dreapta), respectiv Marius Obreja (foto, stânga), au transmis, printre altele, un apel către liderii UDMR, pe care îi somează ca, în maximum două luni, să se hotărască asupra poziţionării lor: rămân în actuala guvernare sau trec de partea opoziţiei. După acest termen, uniunea nu va mai fi primită în coaliţia formată de curând, Uniunea Social Liberală (USL).

citiţi mai departe

In memoriam Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania - acum, la naşterea sa cea veşnică, în ceruri (II)

$
0
0

În anul 1982, va ieşi la pensie şi se va retrage la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului, când şi unde a început să lucreze la revizuirea traducerii în limba română a Sfintei Scripturi. În primăvara anului 1990, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Bartolomeu Anania (foto) a făcut parte din Grupul de Refl ecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături de clericii: Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin Marchiş, Toader Crâşmariu şi de mirenii: Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu.

citiţi mai departe

Ascultaţi glasul frăţiei!

$
0
0

„De la Nistru pân’la Tisa…
Din Hotin şi pân’la Mare”,
Domnul Eminescu-ntins-a
Etern ROMÂNIA MARE.

Prin sfântul grai românesc,
Ne-am ţinut de-acelaşi neam.
Şi în cei ce rătăcesc
A fost liant de alean!

citiţi mai departe

Patria Română

$
0
0
Economistului Dorel Lungu din oraşul-staţiune Covasna

Chiar dac-aş fi
zburător printre stele
te-aş purta cu mine
în formă de fulg.
Să-mi atingi fruntea,
să-mi astâmperi buza,
să-mi răcoreşti sufletul,
Steaua mea.

ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC ( - CXXXI - )

$
0
0

Dacă Austro-Ungaria avea să iasă victorioasă din război, soarta românilor transilvăneni, ca naţie, era să fie pecetluită pentru eternitate. Mai mult încă: ungurii victorioşi ar fi putut constitui o primejdie dintre cele mai grave pentru independenţa României însăşi.

citiţi mai departe

Viewing all 3150 articles
Browse latest View live