Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Channel Catalog


older | 1 | .... | 57 | 58 | (Page 59) | 60 | 61 | .... | 129 | newer

    0 0

    Cu aceste cuvinte îşi începe articolul întitulat „Idei de 1 decembrie” Szylvester Lajos, publicat în cotidianul „Haromszek”, nr. 6.455 din 30 noiembrie 2011 (vezi pagina 12). El continuă apoi cu vechile sloganuri iredentiste şi extremiste ce apar în toată presa de limbă maghiară din România, dar mai ales în cea din Sfântu-Gheorghe, acolo unde acel „cuib de viespi”, despre care am scris de atâtea ori, îşi desfăşoară activitatea nestingherit, o activitate editorială îndreptată permanent împotriva „puterii române de ocupaţie”!
    Nu ştiu ce are în vedere gazetarul respectiv atunci când se referă la cei „peste 60 de ani”, fiindcă dacă scădem 60 din 2011, rămâne anul 1951. Ori, este evident că el are în vedere anul 1918, de la care au trecut peste 90 de ani de când Transilvania este parte componentă a statului „naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” (Art. 1 (1) din Constituţia României. De atunci au început „nenorocirile ce s-au abătut şi se abat peste poporul secuiesc”!
    De aceea, pentru acest „popor” ziua de 1 decembrie este una de doliu. Fiindcă „ruperea şi încorporarea Transilvaniei a fost un fapt extrem de nedrept”. Pentru că „poporul secuiesc nu a fost întrebat dacă doreşte sau nu să trăiască sub ocupaţie străină”, afirmă un confrate al celui amintit mai sus, Kadar Gyula, în acelaşi ziar. Iar dacă „poporul secuiesc nu a fost întrebat”, evident că „hotărârea de la Alba-Iulia a fost o decizie unilaterală, considerată inacceptabilă”. Cu atât mai mult, scrie autorul, cu cât „majoritatea populaţiei din Transilvania nu a fost reprezentată la acea şedinţă”!!!
    Ce a însemnat „majoritatea populaţiei”, ne-o spune tot respectivul ziarist: „75 la sută din cetăţeni - evident, din Transilvania - nu au fost întrebaţi dacă doresc să trăiască în România”! Şi respectivii autori o ţin înainte, tot aşa, cu o istorie mincinoasă, inventată, care nu are nimic comun cu realitatea, de parcă ştiinţa istorică ar fi un fel de „alba-neagra”, măsluită de fiecare după pofta inimii.
    Să revenim la cuvintele de început. Dumnealor declară că maghiarii din România „trăiesc în schizofrenie”. Nu e adevărat. Cunoscând bine realitatea din „secuime”, trebuie să afirm categoric că uriaşa majoritate a „secuilor-maghiari” îşi văd de treburile lor, sunt oameni paşnici, extraordinari de corecţi şi de harnici, care nu dau doi bani pe ideile născute din acele minţi cu adevărat schizofrenice ale câtorva indivizi, care ar trebui să simtă odată că în ţara asta sunt legi ce trebuiesc respectate de toţi cetăţenii ce trăiesc între graniţele ei.
    Iar aceşti indivizi trăiesc în schizofrenie nu „de peste 60 de ani”, fiindcă nici nu erau născuţi atunci. Ei sunt schizofrenici de când se ştiu! Schizofrenia face parte din fiinţa lor, din spiritul lor! Cum pot fi socotiţi a fi nişte oameni normali atâta vreme cât afirmă, în ceea ce ei numesc „presă liberă şi democrată”, nişte enormităţi de care nici ei nu sunt convinşi? Ei spun că „poporul secuiesc nu a fost întrebat dacă doreşte sau nu să trăiască sub ocupaţie străină”. În primul rând, trebuie să precizăm că acest „popor secuiesc” număra, conform recensământului din 1910, al autorităţilor austro-ungare, doar 445.561 de indivizi. În al doilea rând, trebuie să-i întrebăm pe autorii respectivi: înainte de 1918, „poporul secuiesc” a fost întrebat de cineva sub ce fel de ocupaţie vrea să trăiască?! Cine i-a deznaţionalizat pe secui: statul român, ori cel maghiar?
    În ce priveşte hotărârile Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia, din 1 Decembrie 1918, cum pot fi ele socotite de nişte indivizi nemernici şi mincinoşi ca fiind „unilaterale”; că „majoritatea populaţiei din Transilvania nu a fost reprezentată”; că „75 la sută din cetăţeni nu au fost întrebaţi dacă vor să trăiască în România”?!
    Pe ce se bazează indivizii respectivi când afirmă asemenea gogomănii? Ce documente pot aduce spre a-şi susţine afirmaţiile mincinoase? S-ar părea că, fiind cuprinşi de delirul lor schizofrenic, au inversat cifrele şi procentele! Au reprezentat vreodată ungurii, cu secui cu tot, „majoritatea populaţiei din Transilvania”? După toate datele şi documentele istorice, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în cursul istoriei. O recunosc documentele ungureşti, în primul rând recensămintele făcute de autorităţi. Cu toate falsurile, ele au fost nevoite să accepte că Transilvania a fost dintotdeauna românească, prin majoritatea zdrobitoare a locuitorilor săi români. Acelaşi recensământ unguresc din 1910 consemna că în cele 23 de judeţe ale Transilvaniei (E vorba aici de Marele Principat al Transilvaniei, împreună cu „părţile ungurene” - Partium) trăiau 2.909.260 de români (46,2 la sută), în timp ce unguri erau doar 1.617.231 (25,7 la sută). Aceasta după crunta prigoană şi durul proces de deznaţionalizare ce a constituit o politică permanentă a regatului maghiar, declarat „stat naţional”, cu toate că ungurii au fost întotdeauna minoritari în propria lor ţară!
    Iar dacă vajnicii schizofrenici - că astfel nu pot fi numiţi asemenea indivizi care suferă de acea boală mintală ce se manifestă prin pierderea contactului cu realitatea - afirmă că „poporul secuiesc nu a fost întrebat dacă doreşte sau nu să trăiască sub ocupaţie străină”, „popor secuiesc” ce nu a depăşit niciodată câteva sute de mii de indivizi, oare pe românii transilvăneni, ce au reprezentat întotdeauna aproape trei milioane de locuitori, i-a întrebat cineva vreodată dacă vor sau nu stă trăiască sub crunta prigoană ungurească? Nu, fiindcă nu erau socotiţi nici măcar cetăţeni, ci doar toleraţi, lipsiţi de orice drepturi. „Aceşti bieţi supuşi valachi, care incontestabil sunt cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei, sunt, totuşi, atât aşa de chinuiţi şi copleşiţi de nedreptăţi...” Aşa a spus împăratul Iosif al II-lea. L-a completat, ca purtător de cuvânt al guvernaţilor de la Budapesta, profesorul universitar Apathy Istvan: „Noi identificăm maghiarismul cu naţiunea maghiară şi nu vom avea niciun fel de consideraţie pentru cei care trăiesc în Ungaria şi nu vor să fie maghiari. Nu vom da dreptate nici unei doleanţe prezentate de naţionalităţi, nici chiar atunci când ele nu pun în pericol unitatea statului maghiar naţional” (în „Magyarorszag” din 1 august 1916).
    Aşa au procedat şi românii cu maghiarii care, după 1918, au fost şi sunt nevoiţi „să trăiască sub ocupaţie străină”, adică românească? Le-a cerut lor cineva să devină români? Nu! Singurul lucru ce li s-a cerut şi li se cere este acela de a fi cetăţeni loiali ţării în care trăiesc, şi să ne respecte aşa cum îi respectăm şi noi. Asta le spunea şi Mitropolitul-primat al României Mari, Dr. Miron Cristea, în şedinţa Senatului din 5 mai 1920:
    „Noi vom respecta dragostea lor către rasa maghiară, vom da respectul şi toleranţa cea mai mare faţă de credinţa lor, vom respecta datinile şi obiceiurile lor şi toate năzuinţele lor juste de înaintare, cu o singură condiţie: să se identifice cu interesele şi aspiraţiunile noastre”.
    E cineva capabil să vină cu dovezi clare şi concrete că toate cele de mai sus nu le au azi ungurii trăitori în România? Să vină atunci, să le prezinte!

    Categorie:

    Tags:


    0 0

    15 decembrie 2011

    Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) informează opinia publică cu privire la admiterea acţiunii de anulare a hotărârilor Consiliului Local Sfântu-Gheorghe nr. 133, 134 şi 135/2010 privind schimbarea denumirilor a peste 30 de străzi din municipiu, inclusiv 1 Decembrie 1918, de către Secţia de Contencios Administrativ a Tribunalului Covasna.
    Reamintim public că anularea celor trei hotărâri nelegale ale Consiliului Local a fost solicitată de către Forum în contextul refuzului actualului prefect de a îşi îndeplini prerogativele de verificare şi asigurare a legalităţii, pe baza autorităţii de lucru judecat, respectiv în baza a 10 hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate de Tribunalul Covasna, Curtea de Apel Braşov şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în perioada 2000-2009, la solicitarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Covasna.
    FCRCHM reaminteşte că acest demers nelegal al autorităţilor locale afectează peste 24.000 de cetăţeni din municipiul Sfântu-Gheorghe (1/3 din totalul populaţiei), un număr însemnat de agenţi economici şi instituţii publice şi presupune cheltuieli de cca. 400.000 lei.
    Ne exprimăm, încă o dată, profunda nemulţumire faţă de reprezentantul Guvernului în teritoriu, care, în pofida atribuţiilor, a evidenţelor juridice, a autorităţii de lucru judecat şi a raportului Corpului de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) prin care s-a constat nelegalitatea schimbării denumirilor de străzi din municipiul Sfântu- Gheorghe, a refuzat să acţioneze pentru asigurarea respectării legii şi să atace hotărârile nelegale în justiţie, răspunzând unor comandamente politice şi nu exigenţelor funcţiei de garant al respectării legii în judeţ, pentru care Statul Român îl remunerează.
    Solicităm Guvernului şi MAI ca acest aspect, alături de alte numeroase situaţii în care prefectul judeţului Covasna s-a comportat în dauna legii şi Constituţiei, partizan cu formaţiunea politică care l-a propus şi susţinut pentru ocuparea funcţiei de prefect, să fie avute în vedere cu ocazia evaluării anuale a activităţii profesionale.
    FCRCHM solicită MAI (Direcţia de Administrare a Bazelor de Date) şi Primăriei Sfântu- Gheorghe să respecte hotărârile judecătoreşti şi să procedeze de urgenţă la corecta menţionare a denumirii de străzi în documentele de identitate ale cetăţenilor şi la amplasarea legală a tăbliţelor cu denumirile de străzi.

    Birou de presă, 15 decembrie 2011


    0 0

    17 decembrie 2011

    Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) îşi exprimă profundul regret faţă de actul de agresiune şi umilinţa la care a fost supus singurul component de naţionalitate română al echipei naţionale de hochei U16, de Ziua Naţională a României, de către coechipierii şi colegii săi, cetăţeni români aparţinând minorităţii maghiare.
    FCRCHM consideră gestul ca fiind absolut reprobabil şi solicită Comitetului Olimpic Român şi Federaţiei Române de Hochei măsuri ferme în acord cu legislaţia şi regulamentele sportive în vigoare.
    De asemenea, FCRCHM solicită declanşarea unei anchete interne la echipele naţionale de hochei şi sancţionarea persoanelor vinovate de utilizarea simbolurilor Republicii Ungare la meciurile internaţionale ale acestora.
    Referitor la actul reprobabil de agresiune petrecut la Miercurea- Ciuc, FCRCHM atrage atenţia că atitudinea şi comportamentul deviant al minorilor implicaţi în agresiune este rezultatul direct al unor factori socio-culturali, socioafectivi şi educaţionali specifici zonei, cultivaţi în familie şi şcoală şi societate, care se reflectă negativ asupra personalităţii în formare a întregului tineret aparţinând minorităţii maghiare. De aici, apare pericolul ca astfel de fapte să se repete şi să se multiplice în timp ca număr şi intensitate.
    Subliniem că principalii factori de natura celor enumeraţi anterior care induc tulburări de comportament în rândul tinerilor maghiari au ca izvor mesajele publice şi conduita liderilor politici şi civici maghiari care includ în conţinutul „luptei pentru drepturi” - care sunt în realitate acordate - şi o componentă de educare ultranaţionalistă şi chiar şovină, anti-românească şi antistatală a persoanelor aparţinând minorităţii maghiare şi, în special, a tinerimii, văzută ca viitoarea generaţie care să ducă mai departe o iluzorie şi absurdă bătălie pentru hegemonie maghiară în bazinul carpatic.
    Vinovate de degradarea armoniei interetnice şi escaladarea ultranaţionalismului maghiar sunt şi personajele politice româneşti, care de-a lungul timpului au aprobat separatismul pe criterii etnice al şcolilor, întrerupând brutal contactul şi socializarea dintre tinerii români şi maghiari din zonă şi au trecut sub tăcere măsuri politico-administrative care au dus la o veritabilă co-suveranitate româno-ungară într-o zonă situată în plin centru al României.
    Conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia, FCRCHM solicită Ministerului Educaţiei Naţionale şi autorităţilor publice organizarea de activităţi culturale, educaţionale, sportive etc. în care să fie angrenaţi tinerii aparţinând majorităţii şi minorităţilor naţionale, astfel încât aceştia să ajungă să se cunoască, să se respecte reciproc şi să îşi dorească să îşi construiască împreună viitorul într-un climat european, de normală şi armonioasă convieţuire interetnică.

    Biroul de presă,
    17 decembrie 2011


    0 0

    Recensământul populaţiei din octombrie 2011 a produs o degringoladă în sufletul şi conştiinţa secuilor, în încercarea de a descifra direcţia pe care trebuie să o aleagă. Întrucât maghiarii i-au îndemnat să-şi declare identitatea maghiară, secuii, foştii argaţi ai ungurilor, umili păzitori de graniţă ungurească, se trezesc în faţa multor întrebări privind statutul lor existenţial şi perspectivele aşa-zisului ţinut secuiesc.
    Se pare că viaţa secuilor, aflaţi de 93 de ani în statut de gospodărire liberă prin legile Statului Român, a cultivat în rândurile lor puterea de a înfrunta „actuala camarilă a lobonţilor, camarila austriacă” („Condeiul ardelean”, 18 noiembrie - 1 decembrie 2011), refuzând să se supună ordinelor vechilor stăpâni. Pornind de la a afirma cu îndrăzneală că Pământul Secuiesc există ca „ţară-mamă interioară a maghiarilor din Transilvania” sau că „în mare parte, fiecare maghiar este un secui” (Sylvester Lajos, Traduceri din presa maghiară), secuii nu se sfiesc să dezvăluie şiretlicul cerinţei de a se declara maghiari, luminându-li-se perfidia UDMR. Astfel, Simo Edmund declară: „Conştient pe deplin de umilirea noastră timp de zeci de ani, am curajul să afirm că actuala curte fără coifuri, cheală şi fără turbane, pregăteşte un foarte mare şiretlic împotriva noastră”, dându-şi seama că la baza încercării de a-i atrage de partea lor stă înţelegerea realităţii că, prin declararea identităţii secuieşti, „ghiaurii maghiari vor fi mult mai puţini în acest stat naţional unitar”. Şi tot el se întreabă cu luciditate: „Cum putem vorbi despre Pământul Secuiesc din moment ce el nu este locuit de niciun secui?”. Iar Ferencz Csaba se întreabă, la rândul său: „Dacă nu ne declarăm secui, pe ce bază putem cere autonomia Pământului Secuiesc?”.
    Momentul recensământului a determinat atitudini contradictorii chiar în colectivitatea secuiască prin care se compromite ideea solidarităţii etnice. Paginile de traduceri din presa maghiară prezintă opinii prin care se dezvăluie situaţii-capcană menite a momi pe secui să se declare maghiari: „Dacă membrii comunităţii secuieşti sunt parte a naţiunii maghiare, această problemă reprezintă mai degrabă o speculaţie decât o abordare ce merită atenţie” (Ferencz Csaba). În săptămânalul „Videkunk” sunt somate partidele şi organizaţiile civile să renunţe la intervenţiile publice care „lezează dreptul persoanei la declararea liberă a identităţii”, afirmând cu acuzaţii curajoase că ,,niciun partid, nicio organizaţie civilă nu are dreptul ca, în spiritul concepţiei dictatoriale de odinioară, să facă declaraţii care, generând confuzii, pune sub semnul îndoielii dreptul secuilor de a se declara secui”.
    Reiese că unii secui cu demnitate, mai puţin bătuţi de vânt, vor să existe prin ei înşişi, cu o organizare proprie, respingând supunerea faţă de autoritatea maghiară, care se vrea iar superioară secuimii, aşa cum a fost în trecut, iar alţii, bătuţi de vânt, mai slabi de înger, precum este Izsak Balazs, otrăvit cu ideea că „Pământul Secuiesc nu va fi capabil să se autoîntreţină”, declară prin formule ridicole şi confuze că „secuii au fost garanţii celor mai vechi şi mai curate tradiţii maghiare, menirea (adică înrobirea - n.a.) lor istorică fiind aceea de a apăra naţiunea şi Ungaria” şi, cu aceeaşi convingere de supunere orbească, confirmă că „noi, secuii, ne vom declara maghiari dacă ne vor întreba, chiar şi cu ocazia recensământului, şi aşa vor face şi urmaşii noştri”. Ăsta da secui! Probabil că aici a funcţionat misiunea şpăgii UDMR, molipsită de la alianţa puterii guvernamentale, de la care a învăţat că „ăsta-i rostu’, să duci prostu’!”.
    Cu şi mai multă disperare, Antal Arpad, preşedintele filialei UDMR Sfântu-Gheorghe, „li s-a adresat celor din familiile mixte, cerându-le să se declare maghiari, deoarece limba şi cultura reprezintă valori şi posibilităţi”. Ce-ai să faci, domnule Antal, dacă femeia nu-şi ascultă bărbatul? Ba, mai mult, din dragoste pentru ea, bărbatul ungur se va fi declarat român sau secui? Pierzi şi de data aceasta. De aceea unii se folosesc, alţii se plâng de circulaţia unor foi volante falsificate, după cum scrie Vary O. Peter. Mare, mare îngrijorare de ambele părţi! Cine aprinde focul este primul care trebuie să se ferească de el! Poate mai învăţaţi de la istorie...
    Nu ştim ce vor afişa statisticile, dar înţelegem că secuii de astăzi, câţi or mai fi, nu mai sunt aceiaşi ca în trecut, ci îşi afişează o atitudine semeaţă în faţa foştilor stăpâni, că au curajul să-i înfrunte, neintimidându- se în faţa cererii obraznice a maghiarilor de a le susţine superioritatea numerică etnică. Deşi se exagerează prin consideraţia că sunt un „popor secuiesc” şi că cele trei scaune din secuime constituie „patria secuiască”, este clar că numărul de 600.000, pretins şi declarat de ei, va reduce substanţial numărul maghiarilor. În plus, se pune întrebarea dacă cererea de autonomie se face separat pentru cele două etnii între care există deja diferende serioase, pornind chiar de la nivelul liderilor. În acest caz, dacă secuii au cele „Trei Scaune”, care ar mai putea fi „patria” autonomă a ungurilor „majoritari”?
    În cartea lui Endre Bajcsy-Zsilinszky, „Transilvania. Trecut şi viitor”, se afirmă duşmănos şi tendenţios că e un argument ridicol să iei în seamă faptul că „în Ardeal, din cinci locuitori, patru sunt români” (C. Mustaţă, „Dacoromânia”, nr. 57, 2011), ridicolul însemnând că această realitate nu constituie un factor hotărâtor care dă drept românilor asupra pământului ardelenesc. Pe de altă parte, tot un ungur, Istvan Szechenyi, afirma, în 1837, că „Nu pământul face ţara, oamenii fac ţara!” (idem). Lesne de înţeles teama ungurilor de a rămâne în minoritate şi faţă de secui în aşa-zisa patrie secuiască şi, de aici, disperarea comică de a căuta „unguri” prin toate colţurile ţării, aşa cum se întâmplă şi cu ceangăii din Moldova.
    Dar nu numai numărul determină dreptul drept al românilor asupra teritoriului transilvănean, ci prezenţa lor aici din adâncul istoriei, hotarele făurindu-le prin statornicie, vrednicie şi dorinţă de pace. Ei n-au hălăduit să cucerească, ei şi-au apărat pământul de cei care trăiau doar din jafuri prin toată lumea.
    Mai scoateţi-vă pălăria, din când în când, în faţa românilor, că pământul lor vă hrăneşte pe toţi, şi secui şi maghiari, iar naţie tolerantă ca a noastră nu găsiţi în altă parte! De aceea, ar fi cazul să faceţi ce a făcut Laszlo Tokes, în 2005, când „s-a aşezat în genunchi, în faţa Templului şi a rabinului-şef al Cultului Mozaic din România, Moses Rosen, cerând iertare pentru faptele înaintaşilor săi” (idem, C. Mustaţă). A fost o dublă recunoaştere: 1. a crimei asupra evreilor, 2. care a fost săvârşită de unguri şi nu de români - era vorba de nordul Transilvaniei. Putea dumnealui să facă acelaşi gest şi la Ip şi Trăsnea. Iată în ce constă superioritatea noastră morală: în marea toleranţă.
    Aşa că, „Jos pălăria!”. Şi spuneţi cu plecăciune: Köszönöm szépen, români!

    Categorie:

    Tags:


    0 0

    Într-un recent articol, intitulat „Dilemă mare! Secui? Maghiari? Secui-maghiari? Ori maghiari-secui? Numai Dumnezeu ştie!”, am vorbit despre zăpăceala totală ce i-a cuprins pe cei ce urmau să fie recenzaţi în această zonă geografică a ţării, cunoscută, tradiţional, sub denumirea de „secuime”, mai nou „ţinutul autonom secuiesc”. Partidele politice, întemeiate pe criterii etnice, organizaţiile obşteşti, constituite tot pe aceleaşi criterii, ca şi presa de limbă maghiară, precum şi „bisericile istorice” au susţinut, în perioada premergătoare recensământului, o susţinută campanie de lămurire a celor ce urmau să fie recenzaţi. Numai că aceste indicaţii se băteau cap în cap! Unii le-au cerut să se declare „secui”, alţii, să se declare „maghiari”, „maghiari- secui”, ori „secui-maghiari”.
    Datorită acestei zăpăceli, s-a întâmplat ceea ce era de aşteptat: au dispărut secuii!!! Acum, jale mare! Trădare! Trădare! Trădare! De trei ori trădare! „Poporul secuiesc”, după datele recensământului, nu mai există!!! Ce va fi? Semnele de întrebare sunt mari. Unii abia acum încep să se dumirească şi încep să arate cu degetul spre cei vinovaţi. Cine sunt aceştia? „Preşedintele CNS (Consiliul Naţional Secuiesc) Izsak Blazs, bisericile, presa locală scrisă şi electronică.” Prin toţi aceştia „secuii au fost îndemnaţi să-şi nege identitatea lor maghiaro-secuiască”. Iar propaganda lor „a fost bazată pe minciuni şi a indus grav în eroare nu doar secuimea, ci şi opinia publică în general”.
    „Cea mai mare înşelătorie a recensământului din 2011, din România, este radierea din statistici a poporului secuiesc. Recensământul era singura ocazie prin care poporul secuiesc pornit pe calea autodeterminării se putea prezenta - în statistici - în faţa puterii române şi a Europei. Secuii vor fi incluşi în categoria etnicilor maghiari. Cel mai important şi mai palpabil rezultat al acestei propagande ruşinoase este radierea statistică a poporului secuiesc, a unei comunităţi istorice milenare!”
    Aşa se află scris în Declaraţia Consiliului Secuiesc din Scaunul Giurgeului (Gheorgheni).
    Dihonia este mare acum. Şi-a băgat dracul coada! Fiindcă nu se mai poate un „ţinut secuiesc” fără secui! Mai ales acum, când mulţi dintre propagandiştii autonomiei secuieşti îşi legau speranţele taman de recentul recensământ. Era „singura ocazie prin care poporul secuiesc se putea prezenta în faţa puterii române”. S-au abţinut să spună „de ocupaţie”, aşa cum se scrie în unele publicaţii de limbă maghiară.
    Să se prezinte, desigur, spre a-şi cere dreptul la autodeterminare! Cum să te autodetermini şi să devii autonom, când nu ai cu cine! Când lipseşte „poporul secuiesc, o comunitate istorică milenară”! Bieţii de ei! „Poporul secuiesc”, dacă a existat vreodată ca popor - ei nu au depăşit niciodată nici dimensiunile, nici caracteristicile unui grup etnic -, a dispărut demult, prin veacurile trecute, atunci când a fost în totalitate maghiarizat, pierzându-şi limba, portul, credinţa. Şi-au mai păstrat, vag, doar unele obiceiuri străvechi, de origine păgână, de care îşi aduc aminte doar când îi apucă melancolia, la un pahar de palincă. Fiind un grup etnic destul de redus numeric, a fost uşor de deznaţionalizat şi maghiarizat.
    Nu au fost secuii un caz izolat de maghiarizare. Toate popoarele cu care ungurii au intrat în contact, de-a lungul istoriei - românii, slovacii, slovenii, croaţii, sârbii, nemţii etc. -, au fost maghiarizate, într-o mai mare sau mai mică măsură. Fiindcă, vorba lui Eminescu, în goana lor după a maghiariza tot ce le-a ieşit în cale, au fost gata „să maghiarizeze până şi pietrele”!
    Adevărat este, însă, că secuii au păţit- o cel mai rău dintre toţi. Nu au mai rămas chiar cu nimic din ce a fost a lor. Acum au reînviat (a se citi: au scornit!) „vechea scriere secuiască” - runicele! Au aşezat pe tăbliţele indicatoare cu numele localităţilor „secuieşti” şi denumirile acestora cu „scrierea runică”, un fel de semne ce ne duc cu gândul înspre vechea scriere cuneiformă a vechilor popoare orientale.
    Nu demult, l-am întrebat pe un locuitor din comuna Ditrău, care se afla, întâmplător, lângă o astfel de tablă, dacă ştie ce scrie acolo? Răspunsul: „hat, ştie dracu”! „Se spune că e vechea scriere secuiască”, i-am spus. „La dracu, au bolunzit toţi domnii ăştia şi ne bolunzesc şi pe noi!”, mi-a răspuns, dând din mână a lehamite, întorcându-mi spatele.
    Recentele întâmplări petrecute pe la lotul naţional de hochei ne dovedesc că secui există, maghiarizaţi desigur. Totuşi, ei îşi revendică etnia secuiască. Juniorii lotului naţional, cei care l-au bătut pe singurul român din loc, şi-au revendicat cu toţii etnia lor secuiască! Evenimentul a fost dat repede uitării, mai marii hocheiului românesc declarând că „i s-a dat prea mare amploare unui fapt banal”!
    A urmat, repede însă, un alt „fapt banal”: meciul de hochei cu reprezentativa Ungariei, când toată lumea a cântat în gura mare imnul Ungariei, în timp ce la intonarea Imnului României, toţi au tăcut mâlc! Au cântat doar difuzoarele!
    Şi acestei „întâmplări”, adică tot unui „fapt banal”, i s-a acordat prea multă atenţie. Fiindcă, în fond, „spectatorii nu au huiduit - asta mai trebuia! - nu au scandat trivialităţi... Nu înţeleg de ce se face atâta caz”. Aşa a spus unul dintre membrii formaţiei de hochei din Miercurea-Ciuc, tânărul internaţional Becze Tihamer, într-un interviu acordat presei de limbă maghiară. După care a continuat: „Ţinutul Secuiesc, nu România, a învins Ungaria cu 4-1. Românii nu au nicio legătură cu naţionala de hochei”! Cu alte cuvinte, „naţionala de hochei” nu mai e a României, ci este „naţionala ţinutului secuiesc”!!!
    Nu s-a sfârşit însă discuţia aici, fiindcă a intervenit şi actualul preşedinte al Federaţiei Române de Hochei, Barna Tanczos: „O să plec cu toţi jucătorii din România, ca să fie toată lumea mulţumită şi voi să jucaţi în Liga H! Încet, încet o să plece toţi din ţara asta minunată” (ce idee minunată!). Ăsta da, preşedinte de federaţie!
    În concluzie, statistic, din datele recensământului, o fi dispărut „poporul secuiesc”. Însă, cu secui ori fără secui, „ţinutul secuiesc” există de facto! Structurile teritoriale, paralele celor prevăzute de Constituţia României; organismele create la nivelul acestora, care acţionează independent şi nu se mai supun autorităţilor de stat române; uriaşele suprafeţe de teren, adică o bună parte a Carpaţilor româneşti, nu mai sunt ai României, ci au devenit proprietăţi private ale unor societăţi constituite în afara legilor ţării, având în spate organizaţii străine - toate sunt realităţi pe care surzenia din urechi şi orbul găinilor din ochii guvernaţilor de ieri, dar mai ales de azi, îi fac pe aceştia să nu vadă nimic, să nu audă şi să nu ştie ce se întâmplă în ţara asta. Ca atare, iată unde s-a ajuns!

    Categorie:

    Tags:


    0 0

    30 decembrie

    • Pentru a intra cu bunăvoie în 2012 s-au gândit corifeii luptei pentru autonomia judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, Pantelimon şi Guruianu, să lanseze un concurs numit „Un român şi un maghiar, împreună, la Viena”. Adică, istoric vorbind „Un român şi un român ungurizat, împreună, la Viena”. Asta e multiculturalitate? Nu. E încă o acţiune de ungurizare! Atenţie, părinţi! Asociaţia asta, „Ecou”, a cam luat drumul antiromânismului, se pare doar de dragul arginţilor şi spre orgoliul personal al unor profesori. Mai e timp de atitudine sănătoasă!
    • Omul de afaceri etno-business, Arpad Antal, e deranjat că jurnaliştii din Bucureşti aduc la cunoştinţa ţării acţiunile sale iredentiste. De fapt, el e bucuros că e băgat în seamă şi astfel stăpânii Budapestei află cât de ataşat este cauzei. Faptul că el de când se ştie ciocneşte de două ori în noaptea de 31 decembrie, e o ipocrizie. Noi ciocnim paharele de mult mai multe ori, dar toate pentru neamul românesc. El numai de două ori, unul şi unul!? Pragmaticul ăsta e aşa de absorbit de sarcini că ciocneşte numai de două ori, în rest dă-i şi luptă, dă-i şi luptă.

    1 ianuarie

    • Tăierea Împrejur cea după Trup a Domnului; Sfântul Vasile cel Mare. Prilej de bucurie şi sărbătoare pentru credincioşii ortodocşi români. Noi nu sărbătorim un calendar, ci sensul duhovnicesc al zilei! Mulţi sunt în biserici la ora 0 pentru a participa la Te Deumul de mulţumire şi la ora 9 la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. Aşa începem un nou an calendaristic! Dacă n-am făcut-o până acum, este timp ca de acum încolo să ne îndreptăm pe calea cea dreaptă.

    2 ianuarie

    • Citim pe site-ul www. foaienationala.ro un articol al colonelului (r) profesor Claudiu Aiudeanu, cu titlul „Aşa nu se mai poate!!! - UDMR-ul şi PCM-ul, duşmani declaraţi ai statului naţional unitar român - 2011”. Celor ce au acces la internet, recomandăm citirea în integralitate a articolului. Noi semnalăm două adevăruri afirmate de profesorul Aiudeanu: „În aceste zone controlate de UDMR ofensa la adresa statului naţional unitar român este prezentă pretutindeni şi este ridicată la rang de mare cinste!!!” şi „parlamentarii udemerişti nu mai au ce să caute în Parlamentul României, întrucât au încălcat Jurământul faţă de ţară şi popor, cuprins în Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care este următorul: „Jur credinţă patriei mele România, jur să respect Constituţia şi legile ţării, jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României...”. Concluzia, la care subscriem, este „Aşa nu se mai poate!!!” (sublinierile autorului).

    3 ianuarie

    • Agerpres: „Zeci de mii de persoane - 100.000, potrivit organizatorilor (70.000, afirmă observatorii) - au manifestat luni seara la Budapesta împotriva premierului conservator Viktor Orban, mobilizare fără precedent la apelul partidelor de stânga şi ecologiste, precum şi a societăţii civile” şi „Manifestanţii au scandat sloganuri împotriva lui Viktor Orban, agitând pancarte cu inscripţii ca „Destul!” , „Dictatura Orban!” , „Orbanistan!”, „Victor Orban şi servitorii lui au făcut ca Ungaria să ajungă dintr-o ţară promiţătoare în locul cel mai sumbru al Europei”, a comentat înainte de începerea manifestaţiei deputatul socialist Tibor Szanyi”. Să nu ne amăgim şi să ne bucurăm. Oricâte probleme interne ar avea ungurii, gândul lor de a anexa Transilvania Română nu va dispărea indiferent cine va conduce Ungaria! Alexandru, Dumitru, Gheorghe, Arpad, Frumosu’ şi ceilalţi etno-business-mani ungurizaţi vor avea finanţare.
    • Poate aţi auzit cum vuia presa despre primul român făcut cavaler de regina Marii Britanii, domnul George Iacobescu. Prilej de bucurie şi nu de mândrie, mândria fiind un păcat mare. Şi noi ne-am bucurat, dar Aurel I Rogojan, un om posesor de cunoştinţe, ne-a adus cu picioarele pe pământ, ca să zic aşa, trăgându- ne de atenţie că este, de fapt, al doilea. În Cotidianul.ro, dumnealui scrie: „În cea mai pură şi specifică manieră a nechemaţilor în presa autohtonă: jumătate adevăr, jumătate minciună. George Iacobescu nu este primul cetăţean britanic de origine română înnobilat de Coroana Britanică. Dar antipresa din România nu ştie. Ea pluteşte în marea propriei ignoranţe, a lenei pentru studiu şi documentare, a iresponsabilităţii cu care se aruncă în spaţiul comunicării publice ştiri-sentinţă, fără a fi verificate”. Argumentează: „Primul român cetăţean britanic care a primit titlul de „Sir” a fost Mihai Cârciog, unchiul cunoscutului patron de presă, cu acelaşi nume, care la începutul anilor ‚90 a înfiinţat, împreună cu Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu ş.a., revistele „Expres”, „Expres Magazin”, „Infractorul”, „Telegraf” - Constanţa, „Academia Caţavencu”, „Cuvântul”, „VIP”, posturile Tele 7abc, SOTI Neptun, TV89 Timişoara şi cotidianul „Evenimentul zilei”. Frapantă este încheierea articolului: „... numărul românilor care au fost învestiţi cu înaltul titlu onorific britanic „Knight Bakelor”, aristocratic prin excelenţă, este incomparabil, insignifiant chiar, faţă de duzinile de cavaleri ai Légion d’Honneur, deschisă tuturor, şi nu numai nobililor, funcţionarilor, bogaţilor şi celor cu influenţă. Dacă francezii au conferit cel mai înalt titlu al Republicii cu preponderenţă unor români pentru merite culturale, britanicii i-au avut în vedere numai pe acei români cu cetăţenie britanică, ale căror merite s-au cuantificat pe scara prosperităţii economice a Regatului Unit” (sublinierea noastră). Mulţumim lui Dumnezeu că ne păzeşte să nu fim comerciali, ca autointitulatul „cel mai important ziar din judeţ”, cu referire la judeţul Covasna. Români, „lauda de sine nu miroase bine”, nu-i aşa?
    • Ceea ce avertizau, în anul 1990, românii trăitori în judeţele Covasna şi Harghita care s-au împotrivit separării şcolilor pe criteriul etnic, din nefericire se întâmplă! Citim pe Ziare.Com, în anul 2012, rezultatul politicii duse de Iliescu- Roman-Stolojan, Constantinescu-Ciorbea-Vasile, Iliescu-Năstase, Băsescu-Tăriceanu- Boc. Aşadar, Levente Petru (ungurizat - Levente Peter), jucător de hochei selecţionat în echipa naţională a României, acuză: „Nu cunosc imnul României. Îmi este greu să comunic, abia înţeleg câteva cuvinte. Am crescut într-o comunitate maghiară şi îmi este imposibil să vorbesc română. Am făcut câteva ore de română la şcoală, dar nu este suficient ca să învăţ limba”. Vedeţi stimabili politicieni români, sau ce o-ţi fi, că toţi liderii udemerişti mint? Au creat o enclavă de români ungurizaţi, pe care i-au educat în spirit antiromânesc, şi nu le-au dat posibilitatea să înveţe limba oficială a statului în care trăiesc, cu complicitatea lui Iliescu, Roman, Stolojan, Constantinescu, Hrebenciuc, Ciorbea, Vasile, Tăriceanu, Boc şi alţii din umbră. Nu săracul Levente Petru, ci cei care l-au adus aici, mult mai mulţi decât cei menţionaţi, trebuie traşi la răspundere, trebuie întrebaţi, trebuie anatemizaţi. Levente Petru este o victimă limpede a ungurizării practicate în România din 1990 încoace. Cei ce-l apostrofează dur pe hocheist nu văd pădurea de copaci! Nouă ne e milă de acest tânăr, căzut victimă udemerăilor şi ignoranţei responsabililor de soarta României aflaţi la conducere succesivă din 1990. Poate vă deşteptaţi români şi luaţi atitudinea firească faţă de politicienii iresponsabili. Rugaţi-vă pentru Petru! Rugaţi-vă şi pentru ceilalţi, să le vină mintea la cap. Domn Băsescu, dacă mai hăhăiţi şi la acest rezultat al reformei învăţământului, în care recomandaţi studierea limbii române ca pe o limbă străină pentru cetăţenii României, credem cu tărie că nu sunteţi român şi aveţi în vedere interese străine! Tare am dori să fim contrazişi de fapte şi nu prin Hă! Hă! Hă!.
    • În autointitulatul „cel mai important ziar românesc din judeţul Covasna” apar dorinţele (ce se vor a fi împlinite în anul 2012) unor oameni trăitori în judeţ. Nu judecăm, doar comentăm. Ne-a impresionat plăcut dorinţa doamnei Rodica Floroian, institutoare (nu institutor) la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” (nu CNMV), care dorea ca oamenii să fie mai buni, mai înţelepţi, să dăruiască mai mult decât primesc. Pentru domnia sa, nu-şi dorea mai mult decât ce dorea pentru toţi. Ne-a plăcut mult, pentru că este o dorinţă creştinească autentică! Să dea Dumnezeu cât mai mulţi oameni să devină aşa! În contrast, am citit că Arpad Antal, care după ce ameninţă în 2011 cu un nou Kosovo comunitatea al cărui primar este, doreşte să vadă oameni zâmbitori pe străzi, care să se salute şi să-şi spună din când în când mulţumesc (rar - n.n.). Întrebarea noastră este de ce nu de fiecare dată când se întâlnesc? Pragmaticul asta doreşte, să ne salutăm rar, ca din tranşee, când dorim un armistiţiu? Mai subtilul său coleg de uniune culturală, Lorinţ Zigmond, are dorinţe de bine pentru toţi covăsnenii şi vizitatorii oraşului staţiune. Mulţumim! Domnul care se află sub Ervin Gheorghe, Valentin Ionaşcu, doreşte ca în anul 2012 să aibă o întâlnire cu doamna Elena Udrea, pentru a simplifica nişte proceduri. Vrea, după ce se întâlneşte cu Elena, să se întâlnească şi cu Valeriu Tabără, pentru niscaiva subvenţii şi clarificări privind accesarea de fonduri europene. Cică tot pe plan profesional, vrea să înceapă un drum forestier între Întorsura-Buzăului şi Dobârlău (un drum forestier deja existent, pe care în 2010 am circulat chiar cu o Dacie - n.n.) Dumnealui, pentru a ajunge primar la Întorsura-Buzăului, doreşte să asfalteze drumuri forestiere!? Dar domnule de sub Ervin Gheorghe, vă informăm că există deja drumul judeţean dintre Întorsura-Buzăului şi Valea-Mare, care aşteaptă de ani buni asfaltarea şi care scurtează semnificativ distanţa până la Sfântu- Gheorghe. Aveţi cumva vreo vilă mult mai sus de Floroaia? Am înţeles că sunteţi un vizionar globalist când le-aţi urat românilor din toate colţurile lumii, deşi lumea se află pe o sferă lăsată de Dumnezeu, dar dintre românii din Depresiunea Buzaielor vă interesează doar familia şi prietenii? Ne bucurăm că aţi amintit şi de colegi (COLÉG, -Ă, colegi, - ge,Persoană care învaţă, activează, munceşte împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. Sursa: DEX ‘98”). Ei sunt în Prefectură şi la PDL, dar nouă, românilor de aci, aveţi ceva să ne uraţi, ori ne urâţi? Mai departe, citim şi ne întristăm că o elevă îşi doreşte cât mai multe petreceri pentru că la 18 ani şi distracţia e importantă. Ne întristăm că-şi doreşte să înveţe cât mai mult pentru a avea note bune. Noi o sfătuim să înveţe nu pentru note bune, ci pentru a-şi deschide orizonturile cunoaşterii, e mult mai folositor. Distracţiile cu măsură să fie, că nu sunt importante. Ah! Urmează intelectualul Guruianu, care a venit de la Brăila ca să le spună tinerilor covăsneni, plecaţi în lume sau în ţară, că îi aşteaptă la Sfântu- Gheorghe pentru a face „din acest oraş un loc în care să domine spiritul normalităţii, al comunităţii şi al multiculturalităţii”. Brăilene! Domnule Guruianu, băgăm de seamă că multiculturalitatea adevărată a municipiului Brăila v-a dat afară, că habar nu aveţi de ce înseamnă asta. V-au recuperat udemerăii de pe drumuri şi v-au făcut unealtă pentru a promova nişte termeni pe care nici la mama dumneavoastră, acasă, nu i-aţi înţeles. Ce-ar fi dacă aţi studia multiculturalitatea Dobrogei? Aţi mai promova oare iredentismul ungar îmbrăcat în haina multiculturalităţii? Dacă da, atunci v-aţi ridicat vălul singur şi e trist pentru comunitatea Brăilei ce v-a livrat pe lume. O comunitate demnă mai are şi…, că fără ei nu se poate, am fi în Rai fără niciun efort personal. Noi vă dorim ca în anul 2012 să veniţi la adevăratele valori creştine! La Adevăr! Ioi! Ioi! Am ajuns şi la Ervin Gheorghe, cel peste Ionaşcu, care doreşte „Normalitate în viaţa politică, cea socială, dar şi în convieţuirea dintre diferitele etnii”. Oameni buni, vă rog să ne iertaţi, dar suntem nevoiţi să-i arătăm lui Gheorghe sensul cuvintelor. NORMALITÁTE s. f. 1. caracterul a ceea ce este normal. NORMÁL2 ~ă (~i, ~e) 1) Care este în concordanţă cu norma; conform normei; firesc; natural; obişnuit. Ce spun dicţionarele e una şi ce înţelege Ervin e alta, cu siguranţă! Credeţi că Ervin Gheorghe va acţiona el pentru normalitate (lege, firesc)? Am dori să ne înşelăm, dar credem că la sfârşitul lui 2012 va spune că nu a înţeles normele şi de aia nu a dat normalitatea. Face ca în crâşmele cu patroni perfizi, care afişează mare: „Mâine dăm băutură gratis!”. Doamne, ce bine ar fi dacă s-ar ocupa de ce a învăţat la şcoală şi nu de ce a învăţat de la UDMR! Citim cu stoicism şi dorinţele unui tânăr acţionar, care după părerea noastră transmite patronilor săi un mesaj interesant. Iată: „În anul 2012 o bună parte din planurile mele profesionale depăşesc graniţele judeţului şi chiar ale ţării. Îmi doresc totuşi să am puterea şi motivaţia de a rămâne ancorat şi în realităţile covăsnene…” (sublinierea noastră). Românii nu stau în calea afirmării tale profesionale, acţionarule! Care ar fi motivaţia să rămâi ancorat? Nu ne-ai spus. Câtă pudoare ai! Dar parcă cerşeşti motivaţia! Apoi faci oferta ta stăpânilor care ar trebui să-ţi mărească motivaţia, spunând că doreşti „a contribui în continuare la ceea ce trebuie să reprezinte comunitatea covăsneană dominată de normalitate, bun simţ şi multiculturalitate. De asemenea îmi doresc să reuşim să facem în continuare presă românească de calitate în Covasna, în ciuda prostituţiei de doi bani practicate de unii pe această piaţă. Sper ca produsele noastre, Observatorul de Covasna şi www. covasnamedia.ro să reuşească să evolueze în continuare calitativ şi cantitativ, oferind mereu mai mult publicului nostru care în anul ce-a trecut ne-a răsplătit cu fidelitate, precum şi clienţilor şi partenerilor noştri cărora le mulţumesc în avans” (sublinierile noastre). Deci, vorbeşti de normalitate ca Gheorghe, de multiculturalitate ca Guruianu şi o fi bunul simţ contribuţia ta? E neadecvat. Patronii tăi, acţionarule, nu au nevoie de el. Îi încurcă! Şi de ce ţi-ar da motivaţii mai mari din moment ce tu afirmi că un produs mass-media are public fidel, clienţi şi parteneri, cărora le mulţumeşti în avans (ce inepţie!)? Lămureşte-ne, te rugăm, în produsele tale, cine e publicul, cine sunt clienţii şi cine sunt partenerii. Să fii sigur că nu vom crede dacă ne spui că publicul sunt românii pe care vreţi să-i atrageţi spre autonomie teritorială pe criterii etnice şi nu economice cum e în Tirolul de Sud, clienţii sunt de la Budapesta şi finanţează UDMR, PCM şi partidul lui Vasile Tocheş, iar partenerii firmele pe care le constrângeţi prin pârghii oculte cu ajutorul portavocii cu cip încorporat. Uau! De ce ţi-e frică de prostituţia de doi bani? Scade cumva preţul la prostituare şi prostituarea ta rămâne fără o motivaţie consistentă? Fii antenă! Noi nu te primim nici dacă ne plăteşti tu de pe urma veniturilor realizate din profesie. Cu aşa acţionar, mai bine lipsă! Dumnezeu să te binecuvânteze! Ne rugăm lui să te ierte că nici nu ştii ce faci! Of! Grea zi!

    4 ianuarie

    • Lecţia domnului Emeric Jenei dată în Evenimentul zilei: „Indiferent de originea pe care o ai, trebuie să aperi şi să respecţi culorile echipei pe care o reprezinţi. Eu sunt de origine maghiară şi mă mândresc cu asta, dar am respectat întotdeauna culorile României, ţară al cărei cetăţean sunt. Ca să vă dau un exemplu, când am fost cu Steaua la Budapesta pentru meciul cu Honved, ziariştii unguri au început să-mi pună întrebări în maghiară. Dar eu le-am vorbit în română ungurilor, explicându-le că fac asta deoarece sunt oficial al Stelei, reprezint acest club. De vină pentru scandalul de la naţionala de hochei e educaţia pe care au primit-o aceşti jucători. Nu îi obligă nimeni să cânte imnul României, dar din respect pentru tricoul pe care îl poartă, nu trebuia să-l intoneze nici pe cel al Ungariei. Au greşit din punct de vedere moral”. Mulţumim că ne confirmaţi ceea ce am spus şi noi din 1990 încoace, de vină e educaţia. Domnule Băsescu, ce spune comisia prezidenţială?

    5 ianuarie

    • George Damian e de părere, pe site-ul ZiaristiOnline.ro, că românul ucis de ruşi, Valentin Pisari, „poate fi eroul care i-a scos pe ruşi de pe malul Nistrului”. Subscriem în totalitate. România trebuie să joace cu abilitate această oportunitate jertfelnică. Doamne, luminează-ne, ajută-ne, miluieşte- ne!
    • dcnews.ro scrie: „Surse din interiorul Liceului „Marton Aron” au declarat faptul că stema Ungariei a fost amplasată pe faţada Liceului „Marton Aron” la presiunea primarului din Miercurea- Ciuc, UDMR-istul Raduly Robert”. Ne rugăm Domnului pentru Robert Radu (ungurizat - Raduly), să-l ierte pentru faptul că-şi trădează neamul din care provine. Din istorie am aflat că ungurizaţii sunt mai răi decât ungurii pentru simplul fapt că vor să-şi întărească noua opţiune în faţa stăpânilor, să-şi demonstreze loialitatea pentru a fi acceptaţi şi apoi răsplătiţi. Un pierdut avid de bani! Noi te iertăm, nu te uităm, te consemnăm şi nu ne răzbunăm, deoarece „răzbunarea e numai a lui Dumnezeu”. De acum plângem pentru tine, vai ş-amar când o să afli adevărul. Cum crezi că vei fi judecat? Pentru sufletul tău ar fi bine să meditezi.

    6 ianuarie

    • Agerpres informează că Vasile Tocheş (ungurizat - Laszlo Tokes) se roagă de Băsescu ca în noua lege electorală să asigure lor, ungurizaţilor (maghiarilor), reprezentare parlamentară. Să urmărim ce se întâmplă şi să votăm responsabil pentru neam. Cât mai mulţi la vot, e cheia succesului pentru români.
    • Cotidianul.ro ne aduce la cunoştinţă că Partidul Popular Maghiar din Transilvania, împreună cu colaboratorii, lucrează la un plan numit „Planul Miko Imre” pentru autodeterminarea economică a Transilvaniei”. Dorinţa lor de rupere a Transilvaniei din România este afirmată deschis. Ar trebui ca şi cei care conduc statul nostru românesc să acţioneze adecvat. Stimaţi conducători, nu ne lăsaţi pe noi să apărăm România. V-am ales pe voi, chipurile cei mai buni, să apăraţi interesele neamului românesc. Faceţi-o, aleşilor!

    7 ianuarie

    • Sărbătorim smeriţi!

    8 ianuarie

    • Veste bună adusă de pe Romanian Global News. Pentru prima dată după aproape 200 de ani, românii din comuna Bor, Timoc, au sărbătorit Naşterea Domnului şi Crăciunul rugându-se împreună cu preotul Anton Isac la Sfânta Liturghie, în limba română. Doamne ajută!

    9 ianuarie

    • Veste rea adusă de topliţeni prin intermediul Romanian Global News. Asociaţia „Glasul Călimanilor” - Preşedinte Mircea Puiu; Fundaţia Culturală „Dr. Miron Cristea” - Preşedinte Ilie Şandru; Asociaţia „Radio Ardealul” - Preşedinte Ioan Platon, au aflat că Csibi Barna corespondează cu Ambasadei Palestinei la Budapesta. Iată subiectul: Cibiche solicită Ambasadei Palestinei de la Budapesta să îi dea documentele de care s-au folosit palestinienii ca să intre în ONU pentru a le valorifica „în lupta poporului secui pentru autodeterminare, care trăieşte ca naţiune în Centrul Europei sub opresiunea statului român, fiind constrâns la dispariţia fizică a graniţelor sale din 1918, odată cu încetarea Primului Război Mondial” - citat din scrisoarea lui Csibi Barna către Ambasadă. În data de 25 noiembrie 2011, Ambasada Palestinei la Budapesta, prin secretarul ei, Selim Mira, îi răspunde extremistului maghiar şi-l asigură de întregul sprijin, precum şi de faptul că urmăreşte îndeaproape acţiunile sale, sens în care îi şi pune la dispoziţie documentele cerute. Deh! Mulţi prieteni avem. Fereşte-ne, Doamne!

    10 ianuarie

    • Primim de la un cititor din Târgu-Mureş Monitorul Oficial al României din 23 decembrie 2011. Citim că Autoritatea Electorală Permanentă a controlat UDMR la bani. Aflăm că UDMR, ca formaţiune politică, a primit de la bugetul de stat, în anul 2010, frumoasa sumă de 20.882.660 lei. Este de notorietate că UDMR nu este formaţiune politică, ci o organizaţie nonprofit. Cu siguranţă ei primesc bani de la buget şi pentru că sunt o organizaţie care reprezintă o minoritate. Din câte ştim, e ilegală această dublă finanţare. Ce ziceţi, doamnă Kovesi şi domnule Morar? Uite unde se duc, ilegal, banii românilor, pe finanţarea acţiunilor antiromâneşti. Halal conducători am avut şi avem. Oare până când? Trebuie ieşit masiv la vot! Nu de alta, dar să fie mai greu de furat.

    11 ianuarie

    • Domnul Băsescu ţine conferinţă de presă pe tema noii legi a Sănătăţii. Are aerul omului bucuros, care a câştigat la cacealma cu Raed Arafat. La final concluzionează că sistemul de sănătate „Aşa cum merge, nu mai merge!”. Avem şi noi o întrebare către domnul Băsescu: Cu UDMR cum merge, mai poate merge?

    12 ianuarie

    • Urăm multă sănătate domnului deputat Horia Grama! Cât mai multe realizări personale în 2012! Poate reuşeşte să obţină de la Scripcaru domiciliul în zona metropolitană Braşov, unde s-a mutat de 4 ani, construindu-şi o vilă pe credit. Te pomeneşti că Arpad Antal nu e de acord să plece din municipiu acasă şi vrea să-l chinuiască prin Sfântu-Gheorghe, unde stă pe la diverşi. Lăsaţi omul să meargă la casa lui, că doar are dreptul!

    Categorie:


    0 0

    Actualitatea ardeleană - Covasna

    Un pensionar din municipiul Sfântu-Gheorghe, care a participat joi seară (19 ianuarie 2012 - n.n.) la mitingul desfăşurat în faţa Prefecturii Covasna, şi-a incendiat legitimaţia de membru UDMR la finalul manifestaţiei.
    Bărbatul a declarat că prin acest gest doreşte să-şi exprime nemulţumirea faţă de politica UDMR care, deşi se află de 20 de ani la guvernare, nu a făcut nimic pentru ca membrii comunităţii maghiare să o ducă mai bine. Acesta a menţionat că s-a înscris în UDMR în anul 1990.
    La mitingul de la Sfântu-Gheorghe, organizat prin intermediul unei reţele de socializare sub genericul „Hai să-i fluierăm”, au participat aproape 300 de persoane, printre care s-au numărat pensionari, actori, funcţionari publici, dascăli, studenţi, sindicalişti, precum şi politicieni din cadrul partidelor de Opoziţie.
    Manifestanţii au scandat lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, solicitând „demisii comasate” şi organizarea de alegeri anticipate.
    Potrivit unor surse din cadrul forţelor de ordine, pentru această acţiune au fost mobilizaţi aproximativ 30 de jandarmi, iar pe parcursul manifestaţiei care a avut loc între orele 17-19 nu s-au semnalat incidente, protestul desfăşurându- se paşnic. (…)

    AGERPRES.

    Categorie:

    Tags:


    0 0

    Arhiepiscopia Alba Iuliei şi Episcopia Devei şi Hunedoarei au hotărât, în cadrul Adunărilor Eparhiale, că doresc să revină sub jurisdicţia Mitropoliei de la Sibiu
    După cum se pare, şi Episcopia Oradei va face aceleaşi demersuri
    La exact un an de zile de la decesul Înaltpreasfinţitului Bartolomeu Anania, vrednic de pomenire Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, artizanul înfiinţării în anul 2006 a acestei noi Mitropolii în Ardeal, au început mişcările de rearanjare a eparhiilor din această parte de Ţară. Astfel, Adunările Eparhiale, desfăşurate la începutul acestui an, ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei şi Episcopiei Devei şi Hunedoarei au decis că doresc să revină sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului, cu sediul la Sibiu, condusă în prezent de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu Streza. Decizia similară a celor două eparhii vine la o lună de zile după întâlnirea ierarhilor din Ardeal de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, din 16 decembrie 2011, când acolo s-a desfăşurat un Sinod reunit al Mitropoliei Ardealului şi Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
    Urmează acum ca hotărârile Arhiepiscopiei Alba Iuliei şi Episcopiei Devei şi Hunedoarei să fie supuse Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care se va întruni în şedinţă, sub preşedinţia Preafericitului Daniel Ciobotea, în perioada 16-17 februarie 2012. Din câte se pare, acelaşi pas urmează să îl facă şi Episcopia Oradei, astfel ca Sfântul Sinod să ia decizia revenirii sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului a tuturor celor trei eparhii, urmând, probabil, ca Mitropolia de la Sibiu să poarte şi un nou nume. Precizăm că dacă aceste mişcări vor fi şi aprobate de forul suprem de conducere al BOR, atunci practic Mitropolia Banatului va pierde o eparhie (Episcopia Devei şi Hunedoarei), iar Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului două (Arhiepiscopia Alba Iuliei şi Episcopia Oradei).
    Pentru a înţelege mai bine care sunt evenimentele ce se petrec, în această perioadă, în sânul Bisericii strămoşeşti a Neamului Românesc, cât de reale sunt ele şi ce urmează să se întâmple, l-am contactat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, care a acordat un interviu în exclusivitate „Condeiului ardelean”:

    IPS Laurenţiu Streza,
    Mitropolitul Ardealului: „Facem o redistribuire între noi”


    - Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, am auzit că trei eparhii urmează să revină la Mitropolia Ardealului. Este adevărat?
    - Acestea sunt dorinţele locale, a fost o hotărâre a Sinoadelor reunite ale celor două mitropolii, la Sâmbâta de Sus, în decembrie, şi acum eparhiile respective au convocat adunările eparhiale şi şi-au exprimat dorinţa de a reveni la Mitropolia Ardealului. Dar hotărârea definitivă o va lua Sfântul Sinod în luna februarie.
    - Puteţi să-mi confirmaţi dacă e vorba despre Arhiepiscopia Alba Iuliei, Episcopia Devei şi Hunedoarei şi Episcopia Oradei?
    - Da, dar despre Episcopia Oradei nu ştim încă sigur, astăzi (miercuri, 25 ianuarie a.c. - n.r.) au şedinţă. Arhiepiscopia Alba Iuliei a anunţat că este de acord, la fel ca şi Episcopia Devei şi Hunedoarei, care a obţinut, zilele acestea, acceptul Sinodului Mitropolitan de la Timişoara. Hotărârea finală o va lua, însă, Sfântul Sinod plenar al Bisericii Ortodoxe Române.
    - Puteţi să-mi spuneţi dacă aceste mişcări reprezintă primi paşi înspre reunificarea Mitropoliei Ardealului şi, deci, rămânerea unei singure Mitropolii în această parte de Ţară?
    - Astea sunt probleme organizatorice interne. Dacă atunci când s-a înfiinţat Mitropolia Clujului au aderat anumite eparhii la ea, acum noi, local, facem o redistribuire. Mai multe lucruri nu vă pot spune la această oră.
    - Dar dumneavoastră, Înaltpreasfinţite Părinte, îi primiţi cu braţele deschise pe cei de la Alba-Iulia, Deva şi Oradea?
    - Păi cum să nu-i primesc bucuros, dacă au fost ai noştri?!
    - Vă mulţumesc pentru amabilitate!
    - Şi eu vă mulţumesc!

    Categorie:


    0 0

    Interviu cu preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, col. (r) dr. Mircea Dogaru

    La două săptămâni de la demararea protestelor din Piaţa Universităţii şi din peste 60 de oraşe ale României, i-am solicitat un interviu exclusiv col. (r) Mircea Dogaru, colaborator al publicaţiei noastre. Asemenea miilor de protestatari, dar şi Opoziţiei politice, cadrele militare în rezervă şi retragere cer într-un singur glas trei lucruri extrem de clare: „Jos Băsescu!”, „Jos Guvernul!”, „Alegeri anticipate”. Nimic mai simplu, pentru că aşa nu se mai poate. Ne-am săturat de ticăloşia şi trădarea incompetenţilor, corupţilor şi traseiştilor din PDL, UDMR şi UNPR.
    - Domnule colonel Mircea Dogaru, pentru că este primul dumneavoastră interviu în „Condeiul ardelean”, vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre sindicatul pe care l-aţi înfiinţat şi îl conduceţi. Câte ceva despre scopul pe care îl urmăreşte şi, implicit, activitatea lui.
    - Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), în Rezervă şi Retragere, a făcut întotdeauna manifestaţii de stradă, chemând bucureştenii la luptă. Marea ticăloşie în România s-a produs în momentul în care s-a distrus controlul societăţii civile asupra armatei. Nişte analfabeţi politici nu au înţeles că societatea civilă nu e reprezentată de cei care nu au pistoale. Societatea civilă, prin lege, este denumită ca fiind acea parte a societăţii care nu are acces la actul politic decizional. Prin Constituţia României şi legi organice este stabilit că, în România, societatea civilă nu sunt reprezentanţii partidelor politice, ci militarii, poliţiştii, profesorii, clerul, funcţionarii publici cu statut special, sindicatele etc.. Noi, SCMD-ul, am reuşit să coagulăm şi reprezentanţii altor sindicate şi ONG-uri, am şi organizat deja mitinguri împreună, mitinguri în care civilii au fost de trei ori mai numeroşi decât militarii. Aceasta deoarece i-am întrebat simplu: Mai aveţi încredere în partide?, iar răspunsul a fost: Nu. Atunci am putut constata faptul că doar 20 la sută dintre români mai au încredere în partide. Ei bine, această stare inerţială trebuie rezolvată, pentru că altfel lumea nu se va duce la vot, exceptându-i fireşte pe cei care sunt membri de partid. Pe noi ne interesează să-i scoatem pe toţi cetăţenii la vot. Nu ne priveşte ce opţiuni au, dar să iasă la vot, pentru că altfel totul devine o păcăleală.

    Programul în 12 puncte al Consiliului Naţional al Societăţii Civile

    - Bun, dar cum veţi reuşi să schimbaţi mentalitatea oamenilor, cum îi veţi scăpa de sictirul care i-a cuprins pe majoritatea, în definitiv, cum îi veţi scoate la vot?
    - La noi, nicio organizare pe verticală nu are sorţi de izbândă, pentru că suntem o ţară ocupată, cu statut de subcolonie. Deci, trebuie să ne organizăm pe orizontală. Noi le punem la dispoziţie oamenilor un Program în 12 puncte, un program de acţiune, numit Platforma Civică. L-am iniţiat încă din toamnă, când am ieşit în stradă şi am adresat mulţimii o Proclamaţie, de Ziua Internaţională a Muncii Decente. Cele 12 puncte, am zis noi, sunt comune tuturor românilor, indiferent de opiniile politice, şi reprezintă punctul de vedere al societăţii civile româneşti.
    Aceste 12 puncte ale Programului Platformei Civice sunt următoarele:
    1. Dreptul inalienabil şi neîngrădit la munca decentă, fapt ce presupune: a) Locuri de muncă garantate, indiferent de vârstă, persoanelor majore, prin contracte colective şi individuale; b) Libertatea alegerii locului de muncă; c) Salarii decente; d) Protecţie socială; e) Dialog social; f) Pensii decente; g) Alocaţii pentru copii; h) Ajutoare sociale pentru persoane cu dizabilităţi.
    2. Dreptul inalienabil şi nerestricţionat al cetăţeanului la proprietate mobilă, imobilă şi de calitate (grad militar, titlu ştiinţific, pensie dobândită, drept de autor sau proprietate intelectuală etc.).
    3. Dreptul inalienabil de proprietate al naţiunii române asupra solului, subsolului, apelor, spaţiului maritim şi aerian românesc.
    4. Dreptul la sănătate, fapt ce presupune refacerea reţelei de spitale şi unităţi medicale de stat, a producţiei farmaceutice româneşti şi interzicerea desfiinţării Institutului Cantacuzino.
    5. Dreptul la educaţie, prin reforma învăţământului în interesul imediat şi de perspectivă al naţiunii române, cu interzicerea strictă a politizării acestuia.
    6. Dreptul la justiţie obiectivă, prin interzicerea amestecului Executivului şi politizarea actului de justiţie, desfiinţarea structurilor de poliţie politică de tip stalinist şi a instrumentelor politice gen Curtea Constituţională, ANI, DNA, CNSAS etc..
    7. Dreptul la cultura românească şi europeană, prin depolitizarea culturii şi desfiinţarea instrumentelor de tip stalinist gen CNA şi ICR.
    8. Dreptul la siguranţa naţională, prin refacerea şi depolitizarea completă a structurilor militare, de ordine publică, siguranţă naţională, penitenciare şi reinvestirea în producţia românească de apărare.
    9. Dreptul inalienabil al naţiunii române la un stat social, ca expresie a voinţei şi intereselor cetăţenilor.
    10. Dreptul la un guvern responsabil în faţa naţiunii.
    11. Dreptul la reprezentare parlamentară corectă, prin anularea restricţiilor de tip poliţie politică şi „lustraţiilor”, a actualului sistem electoral ticălos şi interzicerea migraţiei parlamentare.
    12. Dreptul cetăţenilor de a declanşa procedura de suspendare a Preşedintelui, prin depunerea unui milion de semnături.
    - Care sunt organizaţiile ce au semnat această Proclamaţie elaborată de dumneavoastră?
    - Această proclamaţie a fost semnată de numeroase ONG-uri. Nu pot să vi le spun pe fiecare în parte, deoarece, la ora actuală, noi grupăm peste 100 de asociaţii şi sindicate, toţi la un loc constituind Consiliul Naţional al Societăţii Civile. Nu este o structură, este o asociere în jurul celor 12 puncte de program.

    Iredentiştii unguri să stea liniştiţi: „Nu vom ceda nicio palmă de pământ!”

    - În 24 ianuarie, la Bucureşti, de Ziua Unirii Principatelor, aţi ieşit din nou în stradă pentru a protesta…
    - Am gândit ieşirea din 24 ianuarie ca pe un miting organizat sub emblema celor 12 puncte ale Consiliului Naţional al Societăţii Civile. Am elaborat un preambul scurt pe care l-am şi trimis, sub numele de Voinţa Societăţii Civile Româneşti, tuturor ambasadelor, tuturor guvernelor, tuturor centralelor sindicale, agenţiilor de presă, din Europa şi SUA, adică din UE şi NATO, ca o informare. Pe noi nu ne interesează ca aceste organisme să ne ajute, ci să ţină cont că asta este voinţa noastră, peste care nu se trece. În Piaţa Victoriei am fost 20.000 de persoane, strânse laolaltă din 136 de sindicate şi ONGuri. I-am avut alături inclusiv pe reprezentanţii românilor din SUA, Canada, Olanda, Italia şi Basarabia. Am scandat „Jos Băsescu!”, „Jos Guvernul!”, „Alegeri anticipate!”. Scandările noastre nu au vizat în mod direct numai PDL-ul, ci şi UDMR-ul, UNPR-ul şi parlamentarii minorităţilor. Am atras atenţia asupra faptului că trebuie să se termine odată cu prostia, ticăloşia şi trădarea celor care ne guvernează, dar şi că din această ţară nu se va lua nicio palmă de pământ de către Laszlo Tokes, UDMR, Budapesta ori altcineva ca ei ori aflat în subordinea lor. Am încheiat acţiunea noastră cu un marş din Piaţa Victoriei până la Televiziunea Publică. Am obligat TVR-ul, care pe banii noştri îşi bate joc de noi, să facă public Programul nostru în 12 puncte. I-am atenţionat pe cei din televiziune că trădează poporul român. Le-am spus că nu putem intra în sediu toţi cei 20.000, dar că ar face bine să ne asculte doleanţele şi să ne promoveze în direct. Când am intrat în direct, am spus că ne-am săturat de Băsescu şi de slugile lui, precum şi de analiştii cominternişti pe care Televiziunea Publică ni-i vâră pe gât de 63 de ani.
    - Vă mulţumesc, domnule colonel!
    - Şi eu vă mulţumesc şi voi răspunde de fiecare dată cu mare drag solicitărilor „Condeiului ardelean”!

    Categorie:


    0 0

    Problema Unirii tuturor românilor într-un stat unitar poate fi datată încă de la începutul naşterii primelor formaţiuni statale medievale româneşti (secolele IX-XIII), concretizate în apariţia cnezatelor, voievodatelor, ţărilor, ocoalelor, câmpurilor, codrilor, jupanatelor şi continuată cu unirea acestora, sub autoritatea unor voievozi, precum legendarul Radu Negru Vodă sau a domnilor Basarab I (1310-1352) şi Bogdan I (1359-1365), care au reuşit să formeze mari state independente româneşti - Ţara Românească, la 1330, în urma victorioasei lupte de la Posada, şi Moldova, la 1359, în urma alungării lui Balc, vasalul regelui Ungariei. Din păcate, acest proces de unificare treptată a spaţiului locuit de români într-un stat unitar a fost împiedicat de invaziile popoarelor migratoare din cel de-al treilea val, între care un rol dominant l-au avut ungurii şi tătarii, într-o primă fază (secolele X-XIV), şi expansiunea şi impunerea succesivă asupra unor mari spaţii locuite de români a suzeranităţii otomane, austriece sau ruseşti, într-o a doua fază (secolele XV-XIX). Echilibrul creat de-a lungul timpului între cele trei puteri europene, consfinţit prin Congresul de la Viena, din 1815, va fi pus în pericol de noile idei politice lansate de revoluţia franceză, atât a egalităţii sociale şi politice, cât mai cu seamă a principiului naţionalităţilor potrivit căruia fiecare popor avea dreptul la autonomie şi independenţă naţională. Mişcările revoluţionare prepaşoptiste, dar mai ales cele pe care istoricii le-au încadrat în ceea ce a însemnat „primăvara popoarelor”, în speţă a revoluţiilor din anii 1848- 1849, au trezit la viaţă naţională toate popoarele aflate în diferite stadii de asuprire. Incapacitatea liderilor politici ai marilor puteri (Rusia, Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman) de a sesiza puternica orientare politică a popoarelor asuprite, interesele economice, politice, religioase sau teritoriale mărunte, urmărite de unele puteri în defavoarea altora, au generat, la mijlocul secolului XIX, crize internaţionale care s-au transformat, foarte repede, în conflicte militare. Astfel au izbucnit, numai în Europa, războiul Crimeii (1853-1856), războiul franco-sardino-austriac (1859), războiul pruso-danez (1864), războiul pruso-italianoaustriac (1866), războiul francoprusac (1870), războiul ruso-otoman (1877-1878). Toate aceste conflicte au creat, în multe cazuri, condiţii favorabile luptei popoarelor pentru realizarea idealurilor lor naţionale. De astfel de oportunităţi vor beneficia şi românii, la 1856 şi 1877, când se vor profila la orizontul politicii naţionale Unitatea şi Independenţa statală.
    Dacă pe plan intern problema Unirii românilor într-un stat unitar s-a pus în dese rânduri, mai cu seamă după domnia lui Mihai Viteazul, pe plan internaţional, această problemă se va pune, pentru prima dată, la Congresul de Pace de la Paris (25 februarie - 30 martie 1856). La Congres, convocat de marile puteri în urma înfrângerii Rusiei în războiul Crimeii, problema românească s-a înscris pe primul plan al diplomaţiei europene, devenind o veritabilă piatră unghiulară a echilibrului european - scria, nu întâmplător, istoricul Ioan Scurtu.
    Încă din prima zi a Congresului, contele Walewski, ministrul de Externe al Franţei, a ridicat problema unirii celor două principate româneşti sub un principe străin. Prusia şi Regatul Sardiniei, din raţiuni care priveau realizarea propriilor obiective naţionale, au susţinut-o. Asemenea şi Rusia, dar cu dorinţa ascunsă a dezbinării puterilor europene. Anglia se pronunţa pentru menţinerea statuquo, văzând în unirea celor două principate începutul dezagregării Imperiului Otoman, după cum susţinea prinţul consort al reginei Victoria. Reprezentanţii Austriei şi Imperiului Otoman s-au opus însă cu vehemenţă, afirmând că: „Moldovenii şi muntenii nu vor să se unească”. Pentru a nu se provoca, încă de la începutul Congresului, o blocare a lucrărilor, la propunerea puterilor favorabile Unirii, statele participante (Franţa, Anglia, Prusia, Austria, Rusia, Regatul Sardiniei şi Piemontului, Imperiul Otoman) au hotărât ca viitorul statut al celor două principate să fie stabilit prin consultarea locuitorilor, hotărâre reflectată în Tratatul de Pace la art. 24: „Maiestatea Sa Sultanul promite să convoace imediat, în fiecare din cele două provincii, un divan adhoc (adunare specială destinată unui anumit scop - n.a.), constituit de aşa manieră încât să reprezinte cât mai exact interesele tuturor claselor societăţii. Aceste divanuri vor fi chemate să exprime dorinţele populaţiei privind organizarea definitivă a Principatelor”.
    Alte articole ale Tratatului, privitoare la Moldova şi Valahia, mai stabileau cedarea de către Rusia a sudului Basarabiei (judeţele Ismail, Cahul şi Bolgrad - n.a.) Moldovei, menţinerea suzeranităţii otomane asupra Principatelor şi trecerea, totodată, a acestora sub garanţia celor şapte mari puteri semnatare, constituirea unei comisii alcătuită din reprezentanţii celor şapte mari puteri pentru a cerceta starea internă a principatelor şi a face propuneri pentru reorganizarea acestora, regimul de navigaţie pe Dunăre şi Marea Neagră. Deci, deocamdată, Unirea se amâna, cel puţin, până la constituirea Divanurilor ad-hoc şi prezentarea hotărârilor privind destinul celor două Principate celor şapte mari puteri, potrivit cărora acestea vor stabili viitorul statelor româneşti.
    Alegerile pentru cele două Divane ad-hoc s-au desfăşurat în vara anului 1857. Cu ocazia acestor alegeri a izbucnit, printre foarte multe altele, şi primul scandal de fraudă electorală al cărui impact internaţional a marcat istoria Unirii, având drept scop împiedicarea acesteia de forţele conservatoare moldovene. Iată descrierea cazului în viziunea organizaţiei nonguvernamentale „Pro Democraţia”, care devoalează asemenea „procedee electorale” de-a lungul unui secol şi jumătate de istorie electorală românească:
    „Iar atunci nu vigilenţa sau organizarea unioniştilor a permis deconspirarea falsificării alegerilor din Moldova de caimacamul Nicolae Vogoride, ci curajul soţiei sale, Ecaterina (Cocuţa) Conachi, sora vitrega a lui Costache Negri şi fiică a celebrului logofăt-poet Costache Conachi. Aceasta descoperise corespondenţa secretă a guvernatorului (caimacamului - n.a.) cu rudele sale din Fanar prin care s-a făcut proba intervenţiei Porţii pentru falsificarea alegerilor. Predate fratelui său şi publicate în L’Etoile d’Orient, editat la Bruxelles, documentele au putut justifica presiunea unioniştilor de anulare a alegerilor.
    În paralel, în Moldova aceste dovezi au circulat ca Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice şi a contribuit la relansarea procesului electoral. Acesta a fost contextul care l-a lansat pe prima scenă a vieţii politice pe Alexandru Ioan Cuza (foto), pârcălab de Galaţi la acea dată, de altfel rudă cu Vogoride (care îl numise în funcţie şi îi facilitase ascensiune rapidă în armată), a cărui demisie a dus la maximizarea scandalului. În faţa refuzului Imperiului Otoman de a anula alegerile, Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia au rupt relaţiile diplomatice cu puterea de la Istanbul (la 4 august 1857 - n.a.).
    Tensiunile dintre Anglia, Austria, ce încurajau Poarta să nu accepte noi alegeri, şi celelalte state participante la Congresul de la Paris au ajuns în pragul declanşării unui război ce a fost împiedicat doar de înţelegerea de la Osborne (9 august 1857 - n.a.), dintre Napoleon al III-lea şi regina Victoria în urma căruia alegerile falsificate de Vogoride au fost anulate, dar, în schimb, Napoleon al III-lea renunţând la Unirea deplină a Principatelor sub un principe străin, mulţumindu-se doar cu o simplă unire legislativă, lăsase o uşă, cel puţin întredeschisă, spre unirea deplină a celor două state româneşti”.
    Noile alegeri, organizate în septembrie 1857, au dat câştig de cauză unioniştilor. Dezbaterile, din adunările ad-hoc, s-au încheiat pe 7 octombrie în Moldova şi pe 9 octombrie în Ţara Românească, soldându-se cu rezoluţii asemănătoare. Redăm mai jos hotărârile Rezoluţiei moldovene, din 7 octombrie 1857:
    „1. Respectarea drepturilor Principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulaţii încheiate cu Înalta Poartă (Imperiul Otoman, Turcia - n.a.) în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634.
    2. Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România.
    3. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare din ale Europei, şi a cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării.
    4. Neutralitatea pământului Principatelor.
    5. Puterea legiuitoare încredinţată unei Adunări, în care să fie reprezentate toate interesele naţiei”.
    Toate acestea sub garanţia colectivă a puterilor care au subscris Tratatul de la Paris...
    Cuprinse într-un raport al comisarilor puterilor europene, rezoluţiile au fost înaintate reprezentanţilor celor şapte mari puteri garante, întrunite în Conferinţa de la Paris, desfăşurată în perioada 22 mai - 19 august 1858, care a elaborat o convenţie reprezentând viitoarea lege fundamentală după care să se organizeze şi conducă Principatele Unite, cunoscută sub denumirea de Statutul Convenţiei de la Paris, din 19 august 1858. Statutul cuprindea 50 de articole privind statutul internaţional al noului stat şi principiile sale de organizare internă. El, departe de a ţine seamă de dorinţele poporului român, exprimate în Divanurile adhoc, era o fidelă copie a principiului prin care se încheiase compromisul franco-englez de la Osborn, o unire formală a celor două principate pe plan executiv şi legislativ.
    În rezumat, Statutul Convenţiei de la Paris prevedea ca fiecare Principat să aibă: Domn pământean (din rândul boierimii locale - n.a.), ales pe viaţă de Adunarea Electivă şi investit de Sultan, care deţinea puterea executivă; Adunare Electivă (parlament monocameral - n.a.), aleasă pe baza votului censitar, pe o perioadă de 7 ani, care deţinea alături de Domn şi Comisia Centrală de la Focşani, puterea legislativă; Guvern, format din miniştri, numiţi de Domn, care-l ajuta în exercitarea puterii executive; Miliţiile regulate (unităţile militare ale celor două principate - n.a.), care, potrivit art. 42 al Statutului, vor primi o organizare identică, spre a putea, la nevoie, să se unească şi să formeze o singură armată; numele „comun” al celor două principate era „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei.
    Cu adevărat comune erau Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, care reprezenta puterea judecătorească (art. 38 al Statutului) şi Comisia Centrală (art. 27, 28, 29, 35), formată din 16 membri (8 moldoveni şi 8 munteni), care avea atribuţii legislative şi de armonizare a legislaţiei celor două principate, ambele cu sediul la Focşani.
    Dând dovadă de ingeniozitate politică, sprijiniţi cu discreţie de consulii Franţei de la Iaşi şi Bucureşti, de ambasadorul aceleiaşi ţări de la Istanbul, românii au făcut un al doilea pas important pe calea unităţii naţionale, reuşind să-şi impună voinţa în faţa puterilor, devenite garante prin Congresul de la Paris. La 5 şi 24 ianuarie 1859, Adunările Elective ale celor două Principate au ales în unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, atât în Moldova cât şi-n Ţara Românească, punând marile puteri în faţa faptului împlinit. Contestat vehement de Turcia şi Austria, ca fiind o încălcare a Statutului Convenţiei de la Paris, actul de la 24 ianuarie a declanşat o nouă criză internaţională, rezolvată, cu măiestria diplomatică recunoscută, de Napoleon al III-lea, prin convocarea unei noi Conferinţe Internaţionale la Paris, în perioada 7 aprilie - 6 septembrie 1859. Încă din a doua şedinţă a Conferinţei, la 13 aprilie, cinci mari puteri, Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Regatul Sardiniei, au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. Sub presiunea lor, Turcia şi Austria, în ultima şedinţă a Conferinţei, la 6 septembrie, au recunoscut dubla alegere, dar numai pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
    Pasul cel mai important, şi ultimul, pe calea realizării unei Uniri reale a Principatelor, era acceptarea de către puterile garante a Unirii depline a tuturor instituţiilor Statului Român. Toate acţiunile Domnului, ale guvernanţilor din cele două Principate, de la recunoaşterea dublei domnii şi până la noua Conferinţă Internaţională de la Constantinopol, convocată în acest scop la sfârşitul lunii noiembrie 1861, au fost îndreptate spre realizarea acestui obiectiv: unificarea aparatului de stat.
    Încă din martie 1859, Cuza unificase Misiunile diplomatice ale Principatelor, de la Constantinopol, care au fost puse sub conducerea lui Costache Negri, recunoscut chiar de Turcia drept unic reprezentant al celor două ţări; unificase armata prin aşezarea sa sub o singură autoritate, a generalului Ion Emanoil Florescu, numit ministru de război în ambele ţări, a statelor majore, instrucţiei, administraţiei şi intendenţei armatei; a unificat serviciul telegrafic numind la conducerea acestuia pe Cezar Librecht şi serviciul de vamă, care trecea în administraţia statului; a ridicat prestigiul statului prin raporturile promovate în relaţiile cu celelalte state, mari puteri prietene sau inamice, bazate pe principiul respectării neştirbite a autonomiei ţării nou constituite; la sfârşitul lunii septembrie 1860, va face o vizită la Constantinopol, unde va fi primit de Sultan cu toate onorurile cuvenite unui şef de stat; în decembrie 1860, încheie cu Rusia Convenţia telegrafică, exercitând astfel atribuţia unui stat independent, iar la 2 decembrie 1861, obţine din partea puterii suzerane „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care Turcia admite unirea administrativă şi politică a Principatelor, pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
    În ziua de 22 ianuarie 1862, Alexandru Ioan Cuza a format un guvern unic al ţării, sub conducerea lui Barbu Catargiu, iar două zile mai târziu, în mod simbolic, la 24 ianuarie 1862, a deschis şedinţa comună a celor două Adunări Elective, constituite într-un parlament unic, la Bucureşti, în faţa căruia Domnul Unirii afirma în discursul său: „O viaţă nouă se începe astăzi pentru România. Ea intră, în fine, pe calea care o va conduce către îndeplinirea destinelor sale... Astăzi, statul nostru s-a aşezat pe o temelie mai întinsă. O eră nouă ni s-a deschis. Sosiţi în acest stadiu al viitorului nostru, trebuie să nu pierdem din vedere că, consolidarea Unirii cere din partea tuturor o abnegaţie completă, care va face a înceta fluctuaţiile prin care am trecut până acum. Să renunţăm dar la însuşi amintirea dezbinărilor din trecut, a căror reînnoire ar putea compromite Unirea dobândită cu preţul atâtor necurmate silinţe, şi să punem toată activitatea noastră într-o comună conlucrare morală şi materială a României”. În finalul şedinţei parlamentului unic, Domnul a proclamat unirea definitivă a Principatelor sub numele de România, având capitala la Bucureşti.
    Acum în faţa Ţării se puneau marile probleme ale modernizării, ale înscrierii noului stat pe orbita civilizaţiei europene. Cât a reuşit România să realizeze acest deziderat previzionat de Cuza, acum un secol şi jumătate, o putem spune noi astăzi. Astăzi, când lumea românească a uitat a sărbători un jubileu plin de profunde semnificaţii patriotice. A uitat însăşi momentul botezului pământului sfânt al patriei. Împlinirea a 150 de ani de la momentul istoric în care spaţiul locuit de români a luat numele oficial de România. Ce să mai vorbim de capitala Ţării, care ar trebui să-şi aniverseze toţi atâţia ani de când a devenit capitala noului stat, România. Sau, probabil, 150 de ani nu reprezintă un jubileu, pentru politrucii guvernamentali de azi! Ceea ce mă nedumireşte, şi chiar mă revoltă, este poziţia „istoricilor”, sau „scriitorilor de istorii” de la revistele de specialitate (vezi revista „Magazin Istoric” şi „Historia” din luna ianuarie 2012), care ocupă piaţa cărţii iubitorilor de istorie. Acestea de ce oare nu au catadicsit a scrie câteva rânduri despre „neînsemnatul eveniment” al înfăptuirii deplinei unităţi naţionale a Principatelor Române cu prilejul unui asemenea jubileu?

    Categorie:

    Tags:


    0 0

    Miercuri, 4 ianuarie 2012, navigând pe internet, ajung, fără să vreau, pe site-ul cunoscutei publicaţii germane „Der Spiegel”, numit SPIEGEL ONLINE. Îmi atrage atenţia titlul „Rumäniens aberwitziger Eishockey- Krieg“ şi fotografia unui jucător de hochei în acţiune îmbrăcat în echipamentul Naţionalei României de hochei pe gheaţă. Am fost curios ce se scrie în articol, mai ales că am citit cuvântul „krieg” în titlu. Ştiam de la ora de istorie că krieg = război. L-am rugat pe un prieten stabilit în Germania să-l traducă. Am primit e-mail-ul cu traducerea abia săptămâna asta. Îi mulţumesc frumos pe această cale că şi-a rupt din timpul său preţios pentru a-mi satisface o curiozitate. Mai sunt prieteni pe lumea asta şi distanţele nu-i despart. E bine!
    Citind articolul, mi-am dat seama că acesta este insinuant, lipsit de obiectivitate, părtinitor cu cei ce falsifică istoria Ungariei, informând greşit cetăţenii germani şi pe toţi cei ce citesc în limba germană „Der Spiegel”.
    Folosindu-se de incidentul petrecut în ziua de 16 decembrie 2011 la Miercurea-Ciuc, când jucătorii echipei României, proveniţi din minoritatea ungară, nu au cântat imnul României ci imnul Ungariei, se fac tot felul de afirmaţii lămuritoare pentru germani, chipurile pentru a cunoaşte mai bine situaţia. Sunt scuzaţi cetăţenii români de etnie ungară că au cântat imnul Ungariei, care de fapt nu este numai imnul Ungariei, ci al ungurilor din toată lumea. Rezultă, deci, că ei au cântat imnul ungurilor care, întâmplător, este al Ungariei şi că asta nu se înţelege în estul Europei. Oare autorul e convins că în vestul şi centrul Europei s-a înţeles? Cum să înţeleagă germanul afirmaţiile „De fapt imnul ungar nu este în primul rând imnul Ungariei, ci mai degrabă cel mai sacru cântec al tuturor ungurilor de pe tot mapamondul. S-a răspândit în anii de răscruce 1848/49, când Habsburgii şi ruşii au sugrumat lupta de libertate a maghiarilor. Fiind un cântec foarte lent şi trist, tempo grav, text melancolic-depresiv, se cântă ades în cadrul slujbelor religioase”. Cui i s-a sugrumat lupta pentru libertate, ungurilor sau maghiarilor? Cine sunt ungurii şi cine sunt maghiarii? Probabil autorul nu vrea să ştie! Toată Europa ştie că maghiarii sunt persoanele de altă etnie (români, sârbi, croaţi, nemţi, slovaci etc.) decât ungurii, care au fost ungurizate cu forţa, uneori prin teroare, pentru a fi lăsate în viaţă în teritoriile ce le-au fost date ungurilor în administrare. Niciodată cucerite de ei! Oare pentru că „Fiind un cântec foarte lent şi trist, tempo grav, text melancolic-depresiv, se cântă ades în cadrul slujbelor religioase” se explică rata mare a sinuciderilor de 21,5 la 100.000 de oameni, locul 2 după Lituania în Uniunea Europeană, conform Eurostat Statistics Database? Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au explicat că în cazul Ungariei, pe lângă condiţiile socio-economice, se adaugă factorii clinici, ca determinanţi ai suicidului. E o explicaţie plauzibilă. Noi, românii, încercăm să-i dăm leacul, dar se opune UDMR, care doreşte să-i enclavizeze pe tinerii din judeţele Harghita, Covasna, Mureş, chiar şi Braşov, în şcoli exclusiviste de limbă ungară, în care pe lângă imnul melancolic-depresiv îi învaţă şi istoria falsă, creată de minţi afectate de factori clinici, a ungurilor şi Ungariei.
    Faptul că România a fost atât de tolerantă şi a acceptat ca echipa naţională de hochei pe gheaţă, antrenată de un canadian, să fie formată din: un jucător român, un jucător ucrainean naturalizat şi restul ungurizaţi, nu îl impresionează pe autorul articolului. Reacţiile fireşti de indignare pentru gestul de a nu cânta imnul ţării sub culorile căreia joci ca cetăţean al ei sunt sugerate a fi extremiste. Faptul că românii nu se bucură de victorie, ci sunt trişti pentru gestul de ofensă făcut României de jucătorii minoritari unguri este explicat astfel: „Dar asta nu e deloc simplu şi acest lucru îl ştie Tanczos însuşi cel mai bine. Cauza este o lungă şi întortocheată istorie. Ea a început de aproape o mie de ani. Atuncea s-au stabilit aşa numiţii secui unguri aproximativ acolo unde astăzi se află susnumitul stadion”. Sus numitul stadion este patinoarul din Miercurea- Ciuc, judeţul Harghita. Autorul îi conferă şefului Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă o precizie de satelit care informează pământenii de 1.000 de ani, de când „aşa numiţii secui unguri” au venit în preajmă. Doamne ce fals! Te dor ochii când citeşti!
    Continui din curiozitate şi văd cum este explicată rădăcina sfidării României de către nişte tineri îndoctrinaţi de UDMR. Citiţi: „Secuii maghiari sunt consideraţi oameni aparte: încăpăţânaţi, tăcuţi, puternici, foarte catolici şi foarte rezistenţi la băutură. Secole în şir au apărat în serviciul regilor Ungariei graniţa ţării în sud-estul Transilvaniei de invadatori. Pentru acest serviciu au primit în zona lor de colonizare, ţara secuiască, privilegii la impozite şi autoadministrare. După primul război mondial, două treimi din teritoriul Ungariei a fost împărţit la statele vecine. România a smuls Transilvania şi aşa şi ţara secuilor. În proclamaţia unirii, românii au promis naţionalităţilor neromâne autonomie, ca şi secuilor maghiari. Dar România a devenit un stat naţionalist centralizat. Minorităţile au primit cândva atributul „conlocuitoare”. Şi au fost tratate ca atare. De aceea secuii îi consideră pe români mincinoşi, hoţi şi asupritori”. Da, se uită că Ungaria a fost aşezată în graniţele ei fireşti unde trăiau ungurii şi nu maghiarii, adică ungurizaţii. Se uită că Transilvania nu a fost smulsă de România de la Ungaria, ci Transilvania, locuită de români majoritari în proporţie zdrobitoare, a dorit să facă parte din România. Se uită că principiul atunci a fost ca fiecare naţiune să-şi aibă ţara proprie, chiar dacă în ea trăiesc minorităţi. Se uită că după Trianon aşa-zisa „Românie Mare” era tot mică, pentru că era înconjurată în afara graniţelor ei de români. Autorul ar trebui să explice germanilor cum a devenit România, după 1920, sub sceptrul germanului Ferdinand I, un stat naţionalist centralizat. Oare redactorul-şef al „Oglindei” germane îi va solicita explicaţiile de rigoare? Ori, trăind în economia de piaţă, sunt buni şi banii irdentiştilor unguri, că deh, e criză şi orice monedă, fie ea şi forint, dacă e destul de multă, e binevenită. De aia s-au înfiinţat casele de schimb valutar. Adevărul nu contează, banii să iasă!
    Articolul se încheie provocator, în cel mai pur stil udemerist, pecemist, tocheşist, cu: „Următorul episod în războiul de hochei româno-ungar nu se va lăsa probabil mult de aşteptat. Poate o să fie într-adevăr acuzat Tihamer Becze, steaua echipei naţionale de înaltă trădare, aşa cum criptofascistul Corneliu Vadim Tudor, un fost poet de curte al lui Ceauşescu, a cerut. Legile există. Obosit de această tevatură despre cântarea imnului Ungar, Tihamer Becze a declarat ironic şi cu toată încăpăţânarea sa de secui: „Ce vor de fapt românii? Ei nu au nimic de-a face cu naţionala de hochei a României. Nu România a câştigat meciul ci Ţinutul Secuiesc!““.
    Mulţumim domnului Keno Verseck pentru că ne-a dezvăluit cum lucrează udemeriştii pentru a promova judeţele Covasna şi Harghita în vestul Europei! Dându-le un nume, ce se vrea istoric, care în fapt nu a existat niciodată, iar în viitor nu cred că se va impune, aruncând prin oglinda germană reflexii mincinoase, adică iluzii optice. Tot aşa cum Ungaria Mare nu a existat, ca dovadă că nu este nici astăzi, tot aşa, ceva ce nu a existat nu poate şi nu va putea exista.
    Oricum, suntem amuzaţi de faptul că „Tukor” a reînviat pe teritoriul Germaniei unite de astăzi. Oare „Oglinda TV” o fi din aceeaşi familie de oglinzi sau or fi paralele? Rămân la părerea că toate sunt făcute să creeze iluzii optice. Niciuna nu e ca oglinda din Alba ca Zăpada.
    Despre alte aspecte „pertinente” din articolul „Rumäniens aberwitziger Eishockey- Krieg” din „Der Spiegel”, vom reveni.

    Categorie:


    0 0

    160 de ani de la naşterea scriitorului: 30 ianuarie 1852

    Chemarea lui Caragiale în realitatea noastră, cu ocazia celebrării zilei sale de naştere, se potriveşte bine cu atmosfera românească de astăzi. Îl aducem între noi pe Caragiale pentru a mai diminua necazul vieţii noastre, atât prin amintirea unei construcţii sociale şi politice nedrepte, când alte generaţii au trăit la fel, cât şi prin ironia usturătoare care a înscris în filele eternităţii toate tarele vremii pe care şi noi le trăim astăzi. Îl simţim privind, cercetând, consemnând toate secvenţele rele ale societăţii din care nu iartă nimic, aşa cum distingem dintr-o mărturisire către un prieten: „Simt enorm şi văd monstruos”. Cu aceste trăiri, Caragiale pune în pagini verosimilul caricaturii spus cu greutate, făcând din satiră şi ironie o ascuţită armă de luptă cu care a lovit în putregaiul societăţii fondate pe minciună, înşelătorie şi jaf. Această oglindă se perindă prin faţa românilor de astăzi, strecurând în sufletele lor amărăciune şi revoltă, mai ales când, în discursurile politicienilor se aud cuvintele „popor” şi ,,ţară”, tot aşa de demagogice ca în vremea necruţătorului critic: „Noi n-avem altă politică decât suveranitatea poporului, de aceea, în lupta noastră politică am mai spus-o şi o mai spunem şi o repetăm necontenit tuturor cetăţenilor: Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!”.
    Acţiunea comediei „O scrisoare pierdută” nu se petrece întâmplător în vremea alegerilor. Într-un asemenea cadru, Caragiale pune în faţa noastră întruchipări vii ale politicienilor, care sunt o călăuză fără greş, oferită celor neglijaţi, marginalizaţi, spre a nu se lăsa înşelaţi de ei, sub orice mască s-ar ascunde. Ştim că circul acţiunii din piesă se axează pe nişte scrisorele compromiţătoare, implicând-o pe „coana Joiţica” într-o comedie ridicolă în care joacă politicieni demagogi, venali, senili, cufundaţi în mocirla celei mai crase turpitudini, ei fiind cei care declară: „Unde nu e moral, acolo e corupţie şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are”. (Avem şi noi o cucoană care şi-a deschis cariera politică printr-un bileţel.) Desprindem dublul înţeles al acuzaţiilor la adresa lui Tipătescu: „Trădare, trădare, de trei ori trădare...!”, goliciunea şi perversitatea discursului lui Caţavencu: „Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. Soţietatea noastră, dar, noi ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră!”, prostia cuplului Farfuridi-Brânzovenescu surprinsă în replica: „O iscălim, dar o dăm anonimă!”. Pe toţi aceştia îi depăşeşte în „ilustrele” lor trăsături trimisul de la Centru, Agamiţă Dandanache, un ramolisment „mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”, după cum însuşi Caragiale mărturiseşte, plăsmuindu- l pentru a-l plasa în vârful ierarhiei colegiului provincial ca o „glorie” a putreziciunii generale.
    Problema progresului economic, realizat prin disponibilizări, îl atinge direct pe scriitor, care, în „Moftul român”, face o întâmpinare către directorul general, de o politeţe ucigătoare, dincolo de care se simte înţepătura usturătoare, neiertătoare, demascatoare: „Înţeleg şi, dacă voiţi, împărtăşesc chiar regretul dumneavoastră pentru ceea ce mi-aţi făcut cunoscut pe 1 aprilie. Trebuie însă să ne resemnăm: ţara are nevoie de economii! Când mă gândesc că numai prin suprimarea postului meu de registrator, regatul face o economie enormă!”… „Să nu regretăm dar, stimate domnule, când prin sacrificiul nostru, fie chiar silit, se poate aduce atâta folos statului, înecat aproape în ruină prin atâtea risipe, atâtea lefuri exagerate şi pensiuni (pensii - n.a.) exorbitante.” (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, pag. 492)
    Corupţia în viaţa şcolii atinge culmea în „Bacalaureat”, unde profesorul Popescu îndrăzneşte să dea nota 4 unui elev dintr-o „familie bună”, pretendent la studenţie în Facultatea de Drept, care „se înţepeneşte” tocmai la Morală. Acuzat că s-a apucat „să-i zdrobească băiatului cariera”, mama „ilustrului” pune la cale traficul de influenţă şi-l determină pe profesor să-i dea nota 6, supusul temându-se că rămâne fără slujbă. „Curat murdar!”, ar zice Pristanda, mai ales că, în spiritual dreptăţii, profesorul găseşte de cuviinţă să ridice şi notele altor elevi.
    În schiţa „Două loturi” ilustrează patima loteriei care declanşează disperare, desfigurând chipuri, coborând individul „într-o incoerenţă violentă şi demenţială” (Călinescu, pag. 498): ,,Viceversa! Nu se poate, domnule! Peste poate! ... Asta-i şarlatanie! ... Vă bateţi joc de oameni, fiindcă este o exploatare şi nu vă mai săturaţi, ca vampirii!...”. E o dezechilibrare a unui biet funcţionar, care, crezând că s-a îmbogăţit, îşi dă demisia, ca, în final, să constate că totul e viceversa.
    Prezentă frecvent în schiţele autorului, educaţia tinerei generaţii e alterată din vârful rădăcinilor. Crescută în familii cu „prinţipuri” putrede, otrava lipsei de respect ţine locul laptelui matern şi umple societatea de Ioneli Popeşti, scălâmbaţi, obraznici şi sfidători, de Domni Goe, deveniţi prea devreme dictatori în propria familie, care găseşte un colac de salvare de la repetenţie a progeniturii, prin ducerea lui la sărbătoarea de ziua regelui. Comic, trist, dizgraţios!
    ,,Opera lui Caragiale ne ţine mereu prezentă în faţa ochilor lumea odioasă a trahanachilor, a caţavencilor şi dandanachilor… pe care scriitorul a urât-o cu aceeaşi intensitate ca şi poporul”. (Caragiale, Teatru, ediţie festivă cu prilejul sărbătorii centenarului naşterii lui, Bucureşti, 1952)
    La braţ cu Nenea Iancu, colindăm pieţele din marile oraşe ale ţării din zilele noastre şi desprindem similitudini cu lumea ilustrată de el în pancartele purtate de contestatari, în strigătele lor de revoltă, în cererile lor de restabilire a dreptăţii sociale.
    Auzim, vedem, ne întristăm, dar sperăm!

    Categorie:


    0 0

    Duminică, de ziua Poetului Naţional, într-o atmosferă de simţire eminesciană, creată de însăşi părintele paroh, prin eruditul şi meşteşugitul său cuvânt, la Biserica Ortodoxă „Teodor Stratilat” din Vâlcele, judeţul Covasna, a fost lansat cel de-al patrulea volum al scrierilor preotului Ioan Tămaş Delavâlcele (foto), intitulat „Paznic la Vatră - poezii cu dedicaţii”. Volumul, publicat la Editura Eurocarpatica (director Ioan Lăcătuşu), editură care l-a publicat, cu două titluri, şi în anul 2010, a fost de această dată, spre deosebire de cele trei volume ale părintelui apărute în anii 2009-2010, de creaţii poetice. Poeziile din volum au văzut lumina tiparului în anii precedenţi în foaia regională „Condeiul ardelean”, publicate cu o receptivitate şi regularitate de ceasornic de conducerea acestuia.
    La eveniment au participat autorităţile locale, în frunte cu primarul comunei Vâlcele, Dumitru Marinescu, şi viceprimarul Nicolae Cucu, invitaţi ai autorului veniţi din localităţi braşovene şi covăsnene, intelectuali ai satului, localnici. În deschidere, autorul a reliefat modul în care a conceput volumul şi dificultatea de a dedica creaţiile sale unor personalităţi complexe, care i-au influenţat, la un moment dat, existenţa. Au vorbit, cu căldură şi simpatie, despre carte şi autor, editorul volumului, dr. Ioan Lăcătuşu, prof. Ligia Dalila Ghinea, secretar al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, eminentul om de cultură din Târgu-Mureş, Nicolae Băciuţ, subsemnatul şi primarul Dumitru Marinescu, care a şi mărturisit un „secret” - acordarea titlului de cetăţean de onoare al comunei Vâlcele, cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, la 5 aprilie 2012, părintelui Ioan Tămaş.
    Despre conţinutul istorico-literar al actualului volum şi profilul profesional al autorului, despre reflecţiile generate de lecturarea acestei cărţi, foaia noastră a mai scris, într-un spaţiu generos, în paginile sale dedicate culturii, sub titlul „O carte de Istoria Românilor scrisă în versuri” (nr. 200 (235), 16-29 decembrie 2011). Despre această lansare de carte, „Observatorul de Covasna”, cotidianul local la care părintele Ioan Tămaş Delavâlcele este un conştiincios colaborator, a informat publicul de vineri, 13 ianuarie 2012. Deci, „prietenii” autorului-colaborator erau avizaţi de acest eveniment literar. Era o premieră, lansarea unui volum de poezie, cu „dedicaţii”, pentru experienţa colegului lor de la „Ob... ”. Nu a participat niciunul. Probabil vor veni la „relansarea” volumului. Că doar „relansarea” a devenit o practică pentru unele „capodopere” ale autorilor locali verzui-portocalii.
    Părinte, nu ai ştiut să faci mai multe dedicaţii sau colegii domniei tale dovedesc o „sensibilitate complexă” în această „epocă a multiculturalismului” promovat de toţi oportuniştii? Probabil au o sensibilitate aparte chiar la titlul: „Paznici la Vatră - poezii cu dedicaţii”, dar şi la faptul că poeziile au apărut în brava publicaţie regională „Condeiul ardelean”. Vezi, părinte, că nu e bine!

    Categorie:

    Tags:


    0 0

    Într-una din zilele de la începutul lunii decembrie, a anului trecut, am fost oprit pe stradă de un cetăţean necunoscut, cam de vârsta mea, din câte îmi puteam da seama. Nu m-a oprit pentru a-mi povesti vreun „of”, ci pentru cu totul altceva.
    „Domnule profesor - mi-a spus - vreau să vă mulţumesc pentru articolele pe care le publicaţi în „Cuvântul liber” şi „Condeiul ardelean”. Sunt abonat la amândouă şi le citesc cu mare plăcere. Dar de ce scrieţi aşa de rar?”
    Cuvintele sale m-au surprins. Şi, înainte de a găsi un răspuns, dumnealui m-a „bombardat” cu alte câteva întrebări: „Îl cunoaşteţi pe domnul Constantin Mustaţă? Cine este domnul Constantin Mustaţă? Cum aş putea să-l contactez? Mă puteţi cumva ajuta?”.
    Întrebările, venite una după alta, mi-au dat posibilitatea să „eschivez” răspunsul la prima întrebare. Un timp, însă, l-am privit în tăcere. Mi se părea a fi un om simplu, fără o pregătire şcolară deosebită.
    L-am întrebat apoi de unde îl ştie pe domnul Constantin Mustaţă? „Da cum să nu-l ştiu, domnule profesor? I-am citit unele cărţi care au apărut, în serial, în „Cuvântul liber”. Mi-au plăcut! Asemenea cărţi nu poate scrie decât un om cu suflet adevărat de român. Aşa cum scrie şi domnul Lădariu, Dumnezeu să-l ţină mult şi să-i dea sănătate! Şi cum scrieţi şi dumneavoastră, dar prea rar, prea rar...”.
    Am aflat că-l cheamă Ioan Antal şi locuieşte în comuna Stânceni (situată în judeţul Mureş, dar în imediata vecinătatea a municipiului Topliţa, judeţul Harghita - n.r.). I-am dat numărul de telefon al lui Constantin Mustaţă. Câteva zile mai târziu, un telefon primit de la acesta mi-a confirmat că i-a şi expediat cărţile pe care Ioan Antal şi le dorea.
    Au trecut de atunci vreo câteva săptămâni. Am îngropat vechiul an şi l-am întâmpinat cu bucurie pe cel nou. Acesta a venit, însă, aducând cu sine vechile necazuri şi dureri, la care s-au adăugat deja altele noi şi se pare că vor mai veni şi altele.
    Între acestea a fost şi un telefon primit acum nu demult. La capătul „firului” i-am auzit vocea lui Ioan Antal. Era însă tristă, îndurerată. „Domnule profesor, ieri mi-a murit soţia. Mâine este înmormântarea. Vă rog să veniţi şi dumneavoastră, dacă timpul vă permite.”
    Un moment am rămas blocat. Revenindu-mi, i-am transmis condoleanţe şi regrete pentru această grea încercare prin care trece. Apoi, m-am hotărât repede. Nu puteam să nu mă duc. A fost lume multă, aproape tot satul. Au fost şi vreo şapte preoţi; din Topliţa vreo trei, din Reghin (trimisul părintelui protopop Teodor Beldeanu), din Lunca Bradului şi din Stânceni. La sfârşitul slujbei de prohod, cu chipul îndurerat şi ochii plini de lacrimi, a venit la mine şi mi-a întins, cu mâna tremurândă, nişte foi de hârtie, scrise. Era biografia soţiei sale, Ana, pe care preotul-paroh o citise lângă sicriu: „Vă rog, domnule profesor, să scrieţi ceva despre soţia mea, merită, că a fost o sfântă!”.
    Am luat foile cu destulă rezervă, gândindu-mă la ceea ce aş putea scrie despre o fiinţă pe care nu am văzut-o decât în sicriu, pregătită să plece pe calea veşniciei. Însă, privindu-i faţa îndurerată şi ochii plini de lacrimi, nu puteam să-l refuz. Iar după ce am mai stat puţin şi am cugetat, mi-am zis: toată presa scrisă şi audio-vizuală din România este plină de tot felul de ştiri scandaloase despre vipuri ieftine şi vedete dezbrăcate. În definitiv, de ce nu aş putea scrie şi despre o femeie simplă, o ţărancă, „o sfântă”, cum o socoteşte soţul ei, care a trăit o viaţă demnă, în spiritul moralei creştine şi a credinţei puternice în Dumnezeu; o soţie demnă şi o mamă iubitoare, pentru care familia a fost cel mai de preţ lucru din lume.
    Şi, iată, astfel am aflat că lelea Ană era născută în urmă cu 84 de ani, într-o familie de ţărani înstăriţi, din comuna Stânceni, satul Ciobotani, cu 14 copii. Niciunul din ei nu a avut parte de grădiniţă, ci de dealurile şi pădurile din jur, la păzit vitele, la făcut fânul, la arat, la semănat, la prăşit etc.. Căci pe vremea aceea se făcea agricultură şi la munte. Chiar în condiţiile aspre, montane, se făceau de toate: porumb, grâu, orz, ovăz, secară... Asta era mica gospodărie ţărănească.
    A venit, apoi, războiul. Cei zece copii în viaţă, au rămas orfani de tată. Fraţii mai mari au plecat pe front. Greul casei şi al gospodăriei a rămas pe umerii mamei şi a fetelor. Au trecut, însă, cu bine peste toate. În 1954, Ana s-a căsătorit cu tânărul Ioan Antal, pe care l-a aşteptat până şi-a satisfăcut stagiul militar. S-au mutat în Stânceni, şi-au întemeiat o gospodărie frumoasă, au crescut cu dragoste părintească şi cu grijă cei doi copii: Grigoraş şi Dorina.
    Din păcate, Ana Antal, de-a lungul vieţii, n-a avut parte de o sănătate perfectă, suferind de mai multe boli. Cât a fost tânără, le-a dus pe picioare, nu s-a plâns. De fapt, ea a fost cea care a dus greul casei şi al gospodăriei. Au venit, însă, anii grei ai vârstei, puterile i-au mai slăbit, bolile s-au înmulţit, odată cu ele şi internările în diferite spitale, din Topliţa, Târgu-Mureş şi Sibiu. Peste tot, alinare şi-a găsit, dar vindecare nu. Doctorii nu i-au dat prea mari speranţe. Şi, totuşi, bunul Dumnezeu, i-a mai dat zile şi a mai trăit câţiva ani, pe care şi i-a petrecut mai mult în pat.
    Au fost anii în care, cu toată suferinţa, a trăit marea bucurie de a vedea începerea lucrărilor la noua biserică din Stânceni. Nu departe de casa ei. De aceea a găsit mereu atâta putere să se ridice din patul suferinţei, să le facă meşterilor mâncare, pe care singură a dus-o acolo, la şantierul bisericii. Îi creştea sufletul de bucurie văzând cum se înalţă Casa Domnului. Avea speranţa că va trăi ziua în care se va putea ruga în ea.
    Nu a mai apucat-o. S-a stins într-o frumoasă şi însorită zi de început de ianuarie 2012. Şi tot într-o astfel de zi s-a dus să se odihnească aproape de zidul noii biserici, sub streaşina acesteia, spre a lua astfel parte şi ea, alături de ceilalţi credincioşi din sat, la frumoasele slujbe şi rugăciuni ce se vor înălţa după terminarea şi sfinţirea acesteia. Dumnezeu s-o odihnească!

    Categorie:


    0 0

    Fenomenul Piaţa Universităţii a fost şi rămâne cel mai puternic manifest democratic şi anticomunist al societăţii civile româneşti după Revoluţia din 1989. El a început în Piaţa Universităţii la 22 aprilie 1990 şi s-a sfârşit la 15 iunie 1990, această piaţă fiind declarată zonă liberă de neocomunism. Desigur că atunci, în anii ’90, era o atmosferă cu adevărat magică, o atmosferă în care toţi de acolo erau uniţi şi demni. În piaţă se perindau oameni de diferite categorii sociale: studenţi, pictori, actori, muzicieni, scriitori, revoluţionari şi cu toţii vorbeau de o Românie fără pată şi fără comunişti. Era şi foarte multă mizerie şi foarte multă golănie, descrisă foarte frumos în imnul golanilor de Cristi Paţurcă sau de alte cântece de ale lui Valeriu Sterian. Fenomenul Piaţa Universităţii a condus la mineriadele lui Miron Cozma, iar studenţii Marian Munteanu, Sorin Drăgoi şi mulţi alţii ca ei, au fost învinşi de forţă şi brutalitate, dar au salvat democraţia. Toţi preşedinţii României au trecut prin Piaţa Universităţii, începând cu primul şef de stat post-decembrist, Ion Iliescu. Piaţa Universităţii l-a primit cu entuziasm şi pe preşedintele Emil Constantinescu, dar şi acesta a fost învins de sistem. Piaţa Universităţii l-a primit şi pe preşedintele actual, Traian Băsescu, cu mare entuziasm în prima şi la începutul celei de-a doua legislaturi, dar zilele acelea s-au dus, iar acum scuarul este furios pe el.
    Scânteia a pornit de la demisia doctorului Raed Arafat şi de la noua lege a sănătăţii, care nemulţumeşte profund populaţia sărăcită a României. Când populaţia aude de privatizare în 2011 ia foc, fiindcă de la Revoluţie încoace ne-am tot privatizat, până ne-am vândut ţara: curentul, gazul, petrolul, aurul verde şi alte resurse vitale pentru noi şi generaţiile următoare de români. Odată intraţi în Uniunea Europeană, românii au crezut că de acolo vor veni nişte îngeri protectori, care ne vor salva. Dar au văzut, în scurt timp, altceva decât au crezut: nu îngeri, ci oameni de pradă care jefuiesc România cu ajutorul clasei politice autohtone.
    Declaraţia preşedintelui României potrivit căreia un medic, Raed Arafat - pe care l-a decorat în urmă cu un an şi care este şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii - este de stânga şi împotriva legii sanitare, este curioasă şi chiar stupefiantă. Sincer, nu mă aşteptam la o aşa enormă greşeală de la un politician atât de versat ca Traian Băsescu, greşeală care s-a transformat în scânteia ce a reînviat spiritul revoluţionar al Pieţei Universităţii. De două săptămâni încoace avem senzaţia că ţara arde, iar protestatarii e clar că nu vor să renunţe până când nu îl vor vedea plecat pe Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni. Protestatarii strigă, de la un capăt la celălalt al României, că trăiesc în sărăcie şi, mai ales, în umilinţă. Totuşi, acuzaţiile de dictatură nu cred că stau în picioare, fiindcă nu am văzut încă pe nimeni omorât prin închisori sau la comandă. Nu cred că suntem într-o dictatură, dar cred că este momentul să nu mai punem în pericol democraţia şi să conlucrăm cu toţii pentru binele României. Este momentul ca partidele să facă un pact de neagresiune atunci când vine vorba despre problemele vitale ale ţării, educaţia şi sănătatea, care trebuie respectate şi bine organizate de toate forţele politice. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

    Categorie:


    0 0

    12 ianuarie

    • Din Deva, Agerpres ne informează că Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Hunedoara nu mai poate încasa cotizaţia sindicală prin reţineri directe pe statele de salarii ale cadrelor didactice sau prin borderouri cumulative emise pe şcoli. Aşadar, responsabilul cu reforma învăţământului, ministrul Funeriu, a dat o mână de ajutor sindicatelor din învăţamânt, punându-le la o cheltuială suplimentară. Dumnealui crede că dacă îngreunează activitatea sindicatelor, acestea se vor lăsa păgubaşe? Eu cred că se vor solidariza mai mult. Doamne ajută!
    • Păreri diverse pe tema Legii Sănătăţii, lansată în dezbatere publică, ale reprezentanţilor puterilor locale din judeţul Harghita. Singura persoană care se arată cu adevărat îngrijorată de diminuarea rolului SMURD este primarul Topliţei Române, Stelu Platon (foto). Iată declaraţia: „Acest SMURD, pus la punct de dr. Arafat, a putut să salveze viaţa unui om simplu. Ne întrebăm ce se va întâmpla când va veni un elicopter privat, care va costa foarte mult? Va trebuie să vindem o parte din ce avem ca să ne salvăm viaţa? (...) Eu sunt absolut convins că acest sistem nu va mai fi la fel, şi vorbesc şi din experienţa mea de fost manager al Spitalului din Topliţa”. Udemeriştilor, în schimb, li se fâlfâie de sănătatea comunităţii. Exemplu: Attila Antal, viceprimar al municipiului Miercurea-Ciuc, care declară cu seninătate că „municipalitatea nu are o viziune despre cum se cheltuie banii în sănătate şi consideră că banii din impozitele şi taxele contribuabililor ar trebui folosiţi pentru altceva chiar şi pentru parcuri cu flori”. Se pare că municipalitatea are doar viziunea de cum se cheltuie pentru maghiarizare. Adică pentru ungurizarea zonei. În rest, Dumnezeu cu mila! Se vede de la Budapesta diferenţa dintre aleşi şi aleşi.
    • Târgu-Mureş. Eugen Sasu anunţă ţara, prin intermediul Agerpres, că solicită renunţarea la pragul electoral pentru un motiv foarte simplu: aşa fiecare participant la alegeri are şanse egale. El defineşte lipsa pragului electoral ca fiind soluţia „cea mai democratică”. Dumnealui vrea să ajungă în Parlamentul României neştiind la nivel de începător gramatica limbii române. Ce o să înţelegi dumneata, stimabile, din ce se vorbeşte acolo? O să soliciţi traducător? Nu ai învăţat că „democratic” este un adjectiv care nu are grade de comparaţie. Ori eşti democratic ori nu eşti. Numai cei care au părăsit neamul pentru privilegii se cred „mai superiori” decât cei ce au rămas în neamul lor şi în credinţa ortodoxă în care sunt „mai inferiori”. Cred că eşti de acord, Eugen baci. Apropo, nu cred că dacă vei ajunge în Parlament îi vei ridica nivelul dezbaterilor din prezent, aşa cum nici udemeriştii nu-l ridică, ci-l duc în zona extremismului antiromânesc.
    • Se pare că Arpad Antal ascultă poveţele Mitropolitului Andrei Andreicuţ. Anul trecut, IPS Andrei a afirmat, la Cluj-Napoca, că o familie creştină trebuie să aibă trei copii. În conferinţa de presă susţinută azi, Antal vrea să finanţeze, din bugetul local, programul UDMR de sprijinire a familiei şi creştere a natalităţii. Ne întrebăm dacă fondurile le va jumuli încurajând numai familiile minorităţii sau şi pe cele ale majorităţii din comunitate.
    • Simţindu-se cu musca pe căciulă, primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, comentează scrisoarea către preşedintele Băsescu a senatorului Dan Voiculescu, prin care acesta argumentează că românii sunt discriminaţi, dovada fiind şi faptul că niciunul dintre cei 119 funcţionari publici ai Primăriei nu este de naţionalitate română. Agerpres scrie: „Antal Arpad a ţinut să menţioneze că nu ştie de unde deţine Dan Voiculescu aceste informaţii în condiţiile în care pe niciun document nu este menţionată etnia funcţionarilor din instituţie. Citind lista angajaţilor, Antal a mai spus că nici el nu poate preciza cu exactitate care e român şi care maghiar, întrucât sunt şi nume mixte”. Altă invenţie a udemeristului, auzi, nume mixte!? Pentru toate inepţiile care le transmite publicului ori de câte ori nu ştie pe unde să scoată cămaşa când e prins cu ocaua mică, propun UBB să-i confere titlul de Doctor Honoris Pauza. Asta aşa, ca să fie şi mai fudul decât e acum acest etnobusiness- man. Noi suntem gata oricând să-i dăruim puţină ruşine, pentru că observăm că nu are deloc, şi oricum, puţină ruşine nu strică nimănui, ba din contră.
    • Aflăm că Ion Dumitru îşi marchează teritoriul precum felinele Africii. Am fi de acord, dar pute atât de tare încât e insuportabil. Vom căuta parfumul neutralizator.

    13 ianuarie

    • Citim pe site-ul de ştiri B1.ro: „Cotidianul francez Le Monde a scris, vineri, că Ungaria condusă de premierul Viktor Orban se aseamănă cu România din perioada dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Jurnaliştii din Hexagon consideră că Europa nu a mai văzut din decembrie 1989 o transformare socială atât de radicală, stupidă şi ridicolă ca în Ungaria lui Viktor Orban”. Jurnaliştii francezi sunt în eroare. Ceauşescu a introdus principiul republicii în constituţie, nu l-a eliminat, cum a făcut Orban, de la 1 ianuarie 2012. Franţuzii, boemi de felul lor, cred că vroiau să scrie Miklos Horthy, dar le-a fost mai uşor de scris Nicolae Ceauşescu. Pentru ei nu contează documentarea, ci doar ştirea. Mai au de învăţat!

    14 ianuarie

    • Aflăm de la Agerpres despre manifestări elegante şi pline de miez cultural petrecute la Budapesta. Cităm: „Liderul partidului radical naţionalist Jobbik, Gabor Vona a cerut ieşirea Ungariei din Uniunea Europeană, relatează MTI şi AP. (...) Liderul Jobbik a cerut ca Ungaria să organizeze un referendum, în care cetăţenii să decidă dacă mai vor să facă parte din Uniunea Europeană. Ca răspuns la apelul lui Vona, mulţimea a cântat „Să plecăm” şi „Jos cu Trianonul”. Manifestaţia, la care au participat circa 3.000 de susţinători ai Jobbik, s-a încheiat cu incendierea unui steag al UE”. Se vede treaba că o parte din unguri nu mai vor în Europa, deoarece au strigat să plecăm. Sunt chemaţi de stepele Asiei, de unde au şi venit. Eu nu înţeleg de ce nu se duc acolo, pe pământul lor strămoşesc, şi stau să tulbure liniştea noastră, a europenilor, cum o fac de 1.000 de ani, de când au venit. Dacă vor să plece, nu înţeleg ce au cu frumosul Trianon european?

    15 ianuarie

    • Sărbătorim naşterea românului Mihai Eminescu. La această aniversare vă oferim un scurt fagment din opera sa nemuritoare. Să fim cu luare aminte la cele ce scrie Eminescu: „Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit de înghiţirea prin poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cineo combate pe ea şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e” (M. Eminescu, Opere, vol. X, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1989, pag. 187)”. Mulţumim Agenţiei de Presă Basilica.
    • Cotidianul.ro scrie că Vasile Tocheş a cerut susţinere din America pentru autonomia ungurilor din România. El a cerut spijinul fostului guvernator al statului New York, George Pataki. Acesta a spus că judeţele Covasna, Harghita şi o parte din Mureş sunt populate în proporţie de 90 la sută de vorbitori de limbă ungară, că spaţiul aparţine culturii ungare şi că Statul Român va da drepturi speciale acestei minorităţi şi va respecta minorităţile de pe teritoriul său. Se observă şi de către orbi cu ce informaţii false a fost împănat fostul guvernator. Dacă românii, oameni deschişi şi cu carte, cunosc şi vorbesc limba ungară, ei sunt imediat contabilizaţi la unguri. Recunoaştem stilul recensămintelor făcute în Transilvania la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX, care au o trăsătură comună foarte puternică, aceea că sunt false cu privire la numărul mare de unguri. Tocheş se pare că nu a aflat că minciuna are totuşi picioare scurte, chiar dacă o practici sute de ani.

    16 ianuarie

    • Toţi discută despre evenimenele din Bucureşti. Unii îşi mai văd, totuşi, şi de treabă.

    17 ianuarie

    • Un articol interesant pe site-ul B1.ro. Iată un fragment: „Interdependenţa austro-ungară şi riscurile pe care aceasta le presupune este un pericol aproape la fel de mare pentru moneda europeană ca şi falimentul grec. Problema Ungariei s-a răspândit repede, pe poarta Austriei, în toată Europa, băncile austriece (cu precădere Erste, Raiffeisen Int. şi Volksbank) fiind principalii creditori ai Ungariei, cu 31 la sută din totalul creanţelor externe asupra ţării. Astfel, o criză în Ungaria ar zgudui puternic sistemul bancar din Austria, dar, şi mai grav, s-ar răspândi prin intermediul acestuia la nivelul principalelor motoare ale zonei euro”. Adresăm sincere felicitări premierului Victor Orban şi naţionaliştilor extremişti unguri, care conduc foarte bine ţara. Probabil UDMR stă la cutie de frică să nu piardă şi finanţările ilegale de la bugetul României.
    • Nimeni nu mai spune nimic. Toată lumea e preocupată de Piaţa Universităţii din Bucureşti.

    18 ianuarie

    • Aflăm că, la Cluj-Napoca, 4 tineri au scris pe ziduri şi pe soclul statuii românului Matei Corvin cuvinte obscene la adresa UDMR. Jandarmii şi poliţiştii şi-au făcut treaba, i-au identificat şi amendat, conform legii. Foarte bine au făcut! Nu cu astfel de mijloace se luptă contra UDMR. Le dezavuăm în totalitate. Ceea ce ne bucură este că şi UDMR a fost de acord cu noi. NewsIn transmite ce spun udemeriştii: „UDMR condamnă faptele vandale întâmplate marţi seara, care au avut drept ţintă simbolul maghiarilor din Transilvania, simbolul Clujului, statuia lui Matei Corvin”. E de remarcat că UDMR revendică ca simbol al ungurizaţilor (maghiarii) statuia unui român sadea, care din respect pentru unguri le vorbea limba. Tot e bine că este stimat un român care i-a condus pe unguri fără să-i românizeze. Domnilor udemerişti, pecemişti şi tocheşişti voi sunteţi în stare de aşa ceva?
    • În municipiul Sfântu- Gheorghe s-au trezit unii conducători de partide că nu au ce face şi atunci, ca să nu creadă comunitatea că ei dorm ori îşi văd de afacerile personale, au criticat asiduu timp de câteva minute UDMRul, cu mânie proletară. Citim pe Agerpres că Iosif Terza Culcear afirmă: „UDMR se află la guvernare de 16 ani şi nu a făcut nimic pentru noi, maghiarii. (...) E ca nebunul pe tabla de şah. E pe post de regină dar joacă ca nebunul la şah şi se mişcă cum vor alţii. Din punctul nostru de vedere, pentru noi UDMR are cea mai mare vină pentru ce se întâmplă”. Domnule, intelectual de-a dreptul! Dacă a făcut comparaţia cu şahul, sport al minţii prin excelenţă, şi a dat UDMR rolul de regină, atunci ar fi trebuit să ştie că piesele de şah nu joacă ele, de capul lor, ci sunt mutate de jucător, inclusiv regina. Ea se poate muta şi cum se mută nebunul. Domnul Culcear poate era supărat pe jucătorul care mută UDMR, că pe o piesă de şah nu te poţi supăra. Ea n-are suflet şi nici trup, e un obiect. Cred că domnul ar trebui să mai studieze şi istorii adevărate, nu numai istoria falsă care se predă în şcolile exclusive ale aşa-zisei minorităţi ungureşti şi să mai studieze limba oficială a statului în care trăieşte, că altfel se face de râs în faţa cetăţenilor. Tot pe Agerpres, şeful PSD Covasna, Horia Grama, cugetă: „UDMR este la fel de responsabilă ca şi PDL de ceea ce se întâmplă în ţară”, adăugând că liderii acesteia „s-au bucurat la ciolan şi o să deconteze scump privilegiile de care au beneficiat stând la guvernare alături de democrat-liberali”. Haida de! Ne spuneţi, domnule ex-prefect, cât de scump au decontat udemeriştii pentru privilegiile obţinute între 2000 şi 2004, când au susţinut în Parlament Guvernul Năstase? Poate începeţi cu Rethy Odon, un udemerist din umbră, ca să pricepem ce înseamnă pentru dumneavoastră decontare. Aceeaşi harnică agenţie ne oferă şi cugetările adânci ale omului udemeriştilor din PNL: „Eu cred că UDMR se află acum între ciocan şi nicovală. Pentru UDMR e un moment de mare cumpănă. Dacă mâine maghiarii vor ieşi în stradă atunci va trebui să-şi pună problema dacă mai merită să susţină acest guvern. (...) Eu personal mă îndoiesc sincer că majoritatea maghiarilor vrea ca UDMR să stea în acest guvern incompetent, care a făcut orice, dar numai politică pentru maghiari nu a făcut în ultimii ani”, a declarat Mădălin Guruianu”. Cât de prefăcuţi sunt toţi! Primul şi ultimul se fac că nu ştiu că UDMR a luptat şi luptă pentru a exista cât mai multe şcoli exclusiv ungureşti. Că udemeriştii au selecţionat ca funcţionari în administraţia publică locală, cu mici excepţii, numai minoritari, că udemeriştii au impus cunoaşterea limbii ungare pentru oamenii care lucrează în instituţiile patronate de consiliile judeţene ce le conduc, că fac tot posibilul să ungurizeze zona. Au asfaltat o mulţime de drumuri judeţene şi comunale, au asfaltat legătura municipiului Târgu- Secuiesc cu Miercurea-Ciuc via Cozmeni. Au ridicat monumente pentru cine vrei şi cine nu vrei numai să arate lumii că staţi aici. Au adus posibilitate vizionării de televiziuni exclusiv ungare, unele chiar iredentiste. Au încălcat legile României pentru a vă crea privilegii. Au obţinut pentru voi proprietatea asupra pădurilor a căror proprietari nu aţi fost niciodată şi câte şi mai câte. Nu au relizat legiferarea autonomiei teritoriale pe criteriul etnic, dar au adus-o ca stare de fapt. Legiferarea nu se va realiza cu toate eforturile domnului Culcear şi ale domnului Guruianu. Cel de la mijloc n-are nicio apăsare. Şi-a făcut casă în judeţul Braşov şi acest judeţ nu e vizat spre autonomizare.

    19 ianuarie

    • Citim pe site-ul www.dwworld. de titlul „Premierul ungar, pus la zid în Parlamentul European” şi subtitlurile „Somaţie din partea CE”, „Guvernul maghiar, acuzat de antisemitism şi şovinism”. Ce e mai grav este că cei ce acuză au şi dovezi. Europarlamentarul Daniel Cohn-Bendit a calificat politica actuală a Guvernului Orban drept antisemită şi a cerut UE să arate cartonaşul roşu „şovinismului guvernului de la Budapesta”, fără a se limita doar la critici blânde. „Spiritul acestei noi Constituţii a Ungariei aparţine unei Ungarii a trecutului, care îi sperie pe mulţi cetăţeni unguri. Chiar dacă aveţi majoritatea (în parlamentul de la Budapesta - n.a.), minorităţile din Ungaria au dreptul de a trăi fără teamă în ţara dumneavoastră, domnule Orban.”
    • Ştire. Aflăm că mitingul din ziua precedentă din municipiul Sfântu-Gheorghe a fost „organizat prin intermediul unei reţele de socializare sub genericul „Hai să-i fluierăm”, au participat aproape 300 de persoane, printre care s-au numărat pensionari, actori, funcţionari publici, dascăli, studenţi, sindicalişti, precum şi politicieni din cadrul partidelor de Opoziţie”. Bla, bla, bla şi urmează perla: „Aceasta a fost prima manifestaţie publică organizată la Sfântu-Gheorghe de la debutul protestelor în ţară şi, fiind o manifestare spontană, nimeni nu a putut spune dacă va continua şi în zilele următoare. AGERPRES (AS- Oana Mălina Negrea)”. Aşadar, mitingul a fost organizat cu ajutorul unei reţele de socializare. Cine a făcut mobilizarea a dat şi un nume mitingului, iar concluzia este că a fost o manifestare spontană. Măi ciudăţenie! Păi Spontan= 1) Care se face sau se produce de la sine. Mişcare ~ă. 2) Care apare brusc, pe neaşteptate. 3) rar (despre plante) Care creşte de la sine; necultivat; sălbatic (conform NODEX). Domnule, încep să pricep udemeriştii care nu vor să înveţe limba română. E grea domnule, e foarte grea. Dacă n-o înveţi, e şi mai grea!
    • 20 ianuarie
    • Biroul de Presă al Patriarhiei Române ne informează: „Întrucât situaţia actuală, de profundă nemulţumire, în care se află poporul român este deosebit de grea, ca urmare a crizei morale şi economice din societate, în cadrul viitoarelor şedinţe ale Adunării Naţionale Bisericeşti şi Sfântului Sinod ale Bisericii Ortodoxe Române, din 15-16 februarie 2012, va fi dezbătută cu prioritate problema cum poate contribui Biserica, prin cuvânt şi faptă, la schimbarea stării actuale de criză a societăţii româneşti. Deşi autonomă faţă de Stat (Constituţia României, art. 29, alin 5) şi neutră din punct de vedere politic, totuşi, Biserica nu poate fi indiferentă faţă de suferinţa poporului pe care îl păstoreşte pe calea mântuirii. Prin urmare, ea trebuie să-şi exercite, în acelaşi timp, vocaţia de factor al păcii sociale (Legea cultelor, art. 7, alin. 1) şi de apărătoare a demnităţii umane atunci când aceasta este umilită din cauza nedreptăţilor sociale, a sărăciei şi neajutorării.
      Ca atare, considerăm că, în aceste momente dificile, trebuie să sporim rugăciunea, dialogul şi cooperarea pentru a găsi împreună modalităţi practice de rezolvare a problemelor existente şi de restabilire a încrederii în instituţiile cu responsabilitate maximă pentru viaţa societăţii româneşti, îndeosebi în contextul internaţional prezent, care este confuz şi instabil. În pofida dificultăţilor existente, creştinii trebuie să cultive solidaritatea cu cei ce suferă şi speranţa că putem depăşi criza actuală”.
      Imediat ce a apărut informarea, multe ziare şi agenţii de presă au transmis ştirea următoare: „Patriarhia Română se solidarizează cu protestatarii”. Câtă lipsă de respect faţă de Biserica Neamului? Cui îi folosesc astfel de manipulări?
    • Romanian Global News. Titlu: Fost contabil-şef al CE: „90 la sută din banii bugetului Uniunii Europene nu sunt cheltuiţi cum trebuie”. Urmează: „Curtea de Conturi nu ne poate spune clar, mie ori dumneavoastră - sau oricărui contribuabil din UE - că banii au fost cheltuiţi cum trebuie. Iar acest lucru e valabil pentru 90 la sută din bugetul Uniunii Europene”, declară Marta Andreasen. Funcţia pe care a ocupat-o este una de o importanţă greu de imaginat, persoana care o ocupă trebuie să ştie unde merge fiecare eurocent din bugetul european! Contabilul Marta Andreasen a rezistat doar şase luni. A fost înlăturată atunci când a încercat să facă lumină în zonele de umbră din conturile Uniunii. Rezistenţa sistemului eurocratic s-a pus imediat în mişcare şi a scos-o din scenă, într-un scandal care a ţinut luni de zile prima pagină a ziarelor. Acum, Marta Andreasen e membră a parlamentului european, în partidul Independenţei din Marea Britanie”. Bravos! Am aflat de ce Marea Britanie nu intră în zona euro. Personal o cred pe doamna Andreasen. Oricum ei, aşa-zişii euorpeni, nu sunt mai buni ca noi. Asta nu scuză corupţia din România, ci ne aşază în rândul aşa-zişilor europeni, unde noi am fost dintotdeauna.

    21 ianuarie

    • Cetăţenii români membri ai PCM organizează manifestaţii de solidaritate cu Guvernul Ungariei, în Harghita, Mureş şi Covasna. Nişte rătăciţi pe o tablă de şah.

    22 ianuarie

    • Duminică, mergem la Sfânta Liturghie să-l cinstim pe Izbăvitorul nostru.

    23 ianuarie

    • Mutare în plic, dată de premier. Îl revocă pe Teodor Baconschi din funcţia de ministru de Externe al ţării. Nu ştim cu ce se va ocupa în continuare. Nu ştim cine îi va lua locul.

    24 ianuarie

    • Sărbătorim Unirea Mică, bază a Unirii Mari. În Catedrala Patriarhală, Preafericitul Patriarh Daniel spune: „Realizarea Unirii Principatelor Române a fost benefică şi pe plan spiritual, atrăgând după sine organizarea unitară a structurilor bisericeşti din toate provinciile româneşti, sub conducerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, confirmat de Alexandru Ioan Cuza prin Legea din 1864. În acelaşi timp, prin demersurile lui Alexandru Ioan Cuza către Patriarhia Ecumenică, în anul 1865, pentru obţinerea recunoaşterii autocefaliei s-au creat şi premisele ridicării Bisericii Ortodoxe Române, autocefale din anul 1885, la rangul de Patriarhie, în anul 1925. Deci, Alexandru Ioan Cuza s-a implicat direct pentru recunoaşterea autocefaliei Bisericii noastre. Nu s-a realizat în timpul său, ci abia în anul 1885, după ce în 1881, România, ca stat modern, a devenit Regat”. Fără comentarii. Odihneşte-l Doamne pe Alexandru cu cei drepţi!
    • E numit Cristian Diaconescu ministru la Externe. S-ar putea ca el să fie unul din candidaţii la Preşedinţie în 2014.
    • Mediafax: „Dorin Florea, primar în Târgu-Mureş, a spus că îi pare rău de Teodor Baconschi, „pentru că era un om cumsecade”, însă pe el „a picat măgăreaţa”. Florea a adăugat că în Guvern există miniştri care au greşit mai mult decât Baconschi, precum Laszlo Borbely şi Ritli Ladislau. „E supărător (faptul că a fost revocat Baconschi - n.r.), pentru că nu cred că aparţine categoriei miniştrilor care au greşit foarte mult. Mie mi se pare că domnul Borbely a greşit de zece ori mai mult când a băgat o taxă fără să consulte populaţia, spunând apoi că o retrage. De ce nu a dialogat cu populaţia un an sau jumătate de an, după care legea să fie ceva firesc? La fel, ministrul Sănătăţii. Mi se par greşeli mult mai grave. Ministrul Sănătăţii - în loc să iasă să explice legea sănătăţii, să discute poziţia antagonică cu doctorul Arafat şi să o armonizeze... Trebuia să o facă el, nu să o facă preşedintele, şi nici eu la Târgu- Mureş. Deci iată greşeli după părerea mea mult mai grave, dar din păcate asta este coaliţia, trebuie să reziste şi acolo, într-adevăr, iată că se fac alte interpretări”. Din punctul nostru de vedere, are dreptate domnul Florea. Din păcate, politicienii noştri la vârf sunt foarte complicaţi. Numai ei ştiu ce fac, iar noi suportăm consecinţele.

    25 ianuarie

    • Curtea Constituţională a decis. Nu alegeri comasate. Ne e dor de competenţă în guvernare. Oare când o să vină? Observăm că totuşi, pe ici pe colo, începe să funcţioneze separaţia puterilor în Statul Român.
    • Gest disperat al domnului Petre Neulander (Roman) de a reintra în politică. S-a dus în Piaţa Universităţii. Protestatarii nu l-au recunoscut şi l-au îmbrâncit până au venit jandarmii să-l scoată din mulţime. Vezi, măi dragă, dacă ai uitat să-ţi pui puloverul roşu, nu te mai recunoaşte lumea. Ar fi bine dacă nu ne-ai mai silui ochii şi la televizor. Ocupă-te de creşterea băiatului în spirit românesc, dacă vrei să ne amintim de tine pozitiv, că rău ne-ai făcut destul.
    • Preşedintele Băsescu ţine conferinţă de presă. Am reţinut din cele afirmate, următoarele: România nu mai poate miza pe investiţiile străine pentru crearea locurilor de muncă; în 2012 zona euro ar putea intra în recesiune; avem resursele să trecem prin criză, iar faptul că nu suntem în zona euro constituie un avantaj; zona europeană noneuro are cel mai mare potenţial de creştere; apel la societatea civilă de bună calitate să se implice; partidele nu pot fi credibile dacă nu se reformează ele însele toate; va trebui să împrumutăm pentru dezvoltare şi nu pentru consum; pentru a reuşi ieşirea din criză, poporul şi-a făcut datoria; politicienii trebuie să asigure stabilitatea şi să continue reforma statului; a recunoscut că nu a comunicat bine. Vă las pe dumneavoastră, stimaţi cititori, să gândiţi intervenţia preşedintului. Părerea noastră o să apară după ce rumegăm şi noi mai bine. Până data viitoare. Doamne ajută!

    Categorie:


    0 0

    Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş solicită partidelor parlamentare să revină asupra modificării legii privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale referitoare la alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor dintr-un singur tur de scrutin.
    FCRCHM atrage atenţia deopotrivă asupra aspectelor legate de lipsa de legitimitate a primarilor aleşi într-un singur tur de scrutin dar, mai ales, asupra consecinţelor care vor avea loc în Transilvania, unde, datorită divizării voturilor între candidaţii diferitelor partide politice, în urma „votului pe criterii etnice”, funcţiile de primar vor reveni UDMR în toate localităţile în care ponderea cetăţenilor români de naţionalitate maghiară este de peste 25% sau chiar mai puţin. Aceeaşi situaţie se va regăsi şi cu privire la structura etnică a tuturor consiliilor judeţene din Transilvania. Astfel, majoritatea administraţiei din Ardeal va intra sub controlul politic al UDMR cu consecinţe deosebit de grave având în vedere complexul de acţiuni antiromâneşti, de separatism pe criterii etnice, promovat de-a lungul timpului de această formaţiune.
    Menţinerea acestei soluţii legislative obţinute de UDMR prin şantaj, va răsturna mersul istoriei şi va readuce populaţia majoritar românească sub conducerea unei organizaţii cu statut ambiguu amintind de vremurile din secolele trecute în care deşi românii ardeleni erau majoritari, administraţia era controlată de grofii unguri.


    0 0

    Sâmbătă, 28 ianuarie a.c., în sala Instituţiei Prefectului - Judeţul Covasna, în organizarea Centrului European de Studii Covasna- Harghita, a avut loc simpozionul cu tema „Nicolae Vecerdea - primul prefect român al judeţului Treiscaune”. Simpozionul şi-a propus să marcheze împlinirea a 93 de ani de la numirea, în ianuarie 1919, a juristului Nicolae Vecerdea (1861-1938) în funcţia de prefect al judeţului Treiscaune şi să prezinte principalele aspecte ale integrării administraţiei publice locale în sistemul legislativ şi instituţional al României Mari.
    În deschiderea evenimentului, a rostit un cuvânt de salut Valentin Ionaşcu, subprefect al judeţului Covasna. Conform programului, în continuare, au fost prezentate comunicările: Demersurile Consiliului Dirigent pentru introducerea administraţiei româneşti în Transilvania (drd. Vasile Lechinţan, istoric, Cluj-Napoca); Activitatea prefectului Nicolae Vecerdea şi a colaboratorilor săi pentru introducerea administraţiei româneşti în judeţul Treiscaune (1919-1920) (dr. Ioan Lăcătuşu, Centrul European de Studii Covasna-Harghita); Nicolae Vecerdea şi Sibiul (cercet. Ana Grama şi Liliana Oprescu, Muzeul ASTRA Sibiu); Aspecte ale chestiunilor funciar-silvice întâmpinate de români la începutul anului 1919, reflectate în documentele Prefecturii Trei Scaune (prof. Vasile Stancu, Centrul European de Studii Covasna-Harghita); Activitatea Companiei de Jandarmi Odorhei în primul deceniu după Marea Unire (dr. Alin Spânu, Centrul de Studii Euro-Atlantice Bucureşti); Consideraţii privind relaţiile interetnice din judeţul Ciuc în primii ani după Marea Unire (drd. Costel Cristian Lazăr, Liceul „Octavian C. Tăslăuanu” Topliţa) şi Instituţia Prefectului în administraţia publică românească (dr. Codrin Munteanu, inspector guvernamental, lector Extensia Sfântu-Gheorghe a Universităţii „Babeş-Bolyai”).
    S-au scos în evidenţă: miracolul înfăptuirii unui crucial act politic naţional al Unirii celei Mari de către o generaţie de aur conştientă de menirea ei în momentul istoric dat; forţa morală şi identitatea unei elite formată din caractere puternice în sentimentul naţional, hotărâtă să includă cu fermitate şi această vatră, Transilvania, în circuitul civilizaţiei occidentale, al valorilor democraţiei şi libertăţii pentru toţi cetăţenii, indiferent de etnie şi confesiune şi să înlăture pentru vecie şovinismul ungar ridicat, încă din 1867, la rangul de politică de stat, şovinism preluat în 1919 şi de guvernul bolşevic al lui Bela Khun.
    A fost evidenţiat profilul moral şi intelectual al conducătorilor români, lipsiţi de veleităţi politicianiste, conştienţi că sunt urmaţi şi vegheaţi la fiecare pas de milioanele de ţărani care au dus greul perpetuării vieţii naţionale prin secole, oameni de mare bun simţ şi ataşament la idealul despre care Octavian Goga a scris că de dorul lui au murit „şi moşii şi părinţii”.
    De asemenea, a fost evocată jertfa celor 800.000 de ostaşi români din provinciile istorice surori Moldova şi Ţara Românească, la care se adaugă miile de voluntari români ardeleni căzuţi în luptele din războiul de reîntregire a neamului românesc, din anii 1916-1918.
    S-au relevat rolul şi personalitatea juristului Nicolae Vecerdea, numit în ianuarie 1919 primul prefect român al judeţului Treiscaune, născut în satul Topârcea, fostul scaun Sibiu, unde românii nu au fost atât de asupriţi de maghiari/secui şi au putut să-şi dezvolte personalitatea. Din acest sat s-au afirmat oameni vrednici în toate domeniile, de la meseriaşi buni până la mari medici, artişti, sportivi, profesori, ingineri, preoţi şi avocaţi; de menţionat doar marele duhovnic ortodox Teofil Părăian şi cunoscuta şi îndrăgita interpretă de muzică populară Maria Ciobanu. Nicolae Vecerdea a fost membru fondator al Băncii „Albina”, al Asociaţiunii ASTRA, al Senatului epitropesc al Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului, avocat la Braşov, senator şi consilier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Bucureşti şi a făcut donaţii cu sume uriaşe de bani din averea proprie pentru construcţia Palatului ASTRA - Muzeul Asociaţiunii şi a Catedralei Mitropolitane.
    În îndeplinirea dificilei sale misiuni, prefectul Nicolae Vecerdea a fost ajutat de o echipă de intelectuali originari din judeţul Treiscaune, în rândul căreia s-au aflat: Grigore Păltineanu, Vicenţiu şi Izidor Rauca Răuceanu, Eugen Sibianu, Pr. Aurel Nistor, dr. Miron Creţu, Victor Roman ş.a.. Distinsului jurist Nicolae Vecerdea ar merita ca Prefectura judeţului Covasna să-i ridice un bust, drept minimă reparaţie morală faţă de un reprezentant de seamă al Marii Uniri.
    Din comunicările prezentate şi din dezbaterile ce au urmat pe baza acestora s-au desprins o serie de concluzii, dar şi principalele frământări şi provocări cu care se confruntă comunitatea românească din judeţul Covasna, la aproape un secol de la reîntregirea României în hotarele sale fireşti. Aceasta în contextul în care în prezent românii din judeţele Covasna şi Harghita sunt abandonaţi de administraţia centrală, discriminaţi de administraţia locală, iar teritoriul intracarpatic ameninţat de ieşirea de sub autoritatea Statului Român şi intrarea lui sub autoritatea organizaţiilor naţionalist-separatiste susţinute de Budapesta.

    Biroul de presă CENTRUL EUROPEAN DE STUDII COVASNA-HARGHITA

    Categorie:


    0 0

    Creştin fiind, s-ar cuveni să nu-mi urăsc aproapele, chiar dacă acesta îmi trage o palmă, eu întorcândui- i celălalt obraz şi nu palma. Numai că acest lucru funcţionează când e vorba de o nedreptate personală, ori aici e vorba de o nedreptate făcută aproape tuturor românilor. Fiindcă, nu-i aşa?, unii au prosperat şi o duc bine în acest regim. Aşadar, am dreptul să urăsc un regim care nu se limitează la a-mi face mie un rău, ci familiei, prietenilor, cam aproape întregii societăţi româneşti. Nu poate fi vorba aici de iubire şi iertare creştinească, fiindcă o poruncă creştină bisericească interzice a se opri plata lucrătorilor, spre exemplu. Mai am dreptul să nu-i iert fiindcă nu îşi cere iertare. Ori eu nu sunt Iisus să le spun că îi iert fără să mi se ceară iertare. Dar să nu mă îndepărtez de la subiect. Deci, de ce urăsc regimul Băsescu:
    Fiindcă a umplut ţara de fătuci gen Udrea, Eba cea vag alfabetizară, puse în tot felul de funcţii. Două observaţii: nu numai calitatea celor mai sus pomenite mă deranjează, ci faptul că au devenit o matriţă care a multiplicat modelul la nivel de ţară, căci nu cred să mai fie o localitate în statul ăsta care să nu aibă o asemenea fiinţă într-o funcţie de răspundere, pentru merite numai de domnul (domnul băsescu&co, fireşte) ştiute. Şi doi: nici chiar cantitatea nu m-ar deranja, fiindcă e firesc să existe în societate şi oameni mai necăjiţi cu cartea, dar mă umple de obidă faptul că trebuie musai să iasă ca păduchele în frunte. Să nu-mi vorbească mie de demnitate, moralitate un om care şi-a pus fata acolo unde nu îi era locul, spre marea necinste a poporului pedelist care nu numai că a acceptat asta, dar s-a şi îngrămădit să strângă voturi şi bani pentru campania infantei. Unde sunt vremurile când un Lascăr Catargiu avea curajul să-i spună regelui Carol I, în dulcele grai moldovenesc: „Majestate, aiasta nu se poate!”. Şi Carol era Rege!
    Fiindcă am acceptat strângând din dinţi să mi se reducă salariul muncit pentru un scop teoretic bun, acela de a ajuta ţara să iasă din criză. Dar sunt aproape doi ani de zile de atunci şi nu se vede nimic din banii luaţi cu japca de la bieţii oameni. Când m-am împrumutat la bancă pentru o anumită nevoie, am ştiut că o să-mi fie mai greu o perioadă, dar măcar văd rezultatul acelui împrumut şi îmi dau seama că nu e degeaba. Ori aici nu se vede nimic din banii noştri. Parcă tot Băsescu inventase un slogan mai acum câţiva ani: „Aici sunt banii dumneavoastră!”. Acum de ce nu ne mai spune unde sunt?
    Fiindcă are o boală cronică pe intelectuali, pe oamenii de cultură, lucru care se vede din mai multe fapte. În primul rând, nu scapă niciun prilej să critice şcoala şi pe profesori. Apoi, discreditează pe oricine e mai cult decât el. Asta şi pentru că n-a terminat „Levantul”. Iar şirul poate continua.
    Fiindcă se ia de oricine şi poate să facă pipi pe orice personalitate, cu aerul unui Gâgă care se poate răţoi la tine, iar mai apoi: „Ei, şi?”. N-au scăpat nici Regele, nici Arafat, poate două din puţinele personalităţi publice din România ce nu pot fi contestate. Pur şi simplu, nu pot să cred că în lumea asta trăiesc oameni care se pot răsti la oricine şi să nu păţească nimic. Chiar dacă (sau poate, mai ales dacă) sunt preşedinţi!
    Fiindcă oamenii erau buni atunci când au ieşit în stradă pentru el să-l apere, atunci când cu suspendarea. Atunci nu s-a mai pus problema că împiedică circulaţia în Piaţă, că sunt masă amorfă şi ineptă, ciumpalaci şi altele. Acum, ei da, acum sunt idioţi, manifestaţiile sunt ilegale şi, fireşte, oamenii sunt manipulaţi şi cumpăraţi de Opoziţie. Şi neapărat - nu sunt reprezentativi!
    Fiindcă nu ştie istorie.
    Fiindcă a ajuns să fie ca toţi dictatorii paranoici, şi anume să creadă că poporul e vinovat că nu-l mai urmează şi, deci, poporul nu-l merită. Bine-ar fi atunci să-şi găsească alt popor.
    Fiindcă e lipsit de cavalerism. Să mă explic: când treburile mai mergeau, era preşedinte-jucător, ieşea mereu în faţă. Acum, în primele zile ale protestelor a tăcut mâlc, până s-a mai liniştit lumea. A tăcut ca porcu-n păpuşoi (niciun pardon de expresie). Asta se chiamă laşitate!
    Fiindcă sunt sătul de poveştile lui.
    Fiindcă românii din localităţile conduse de PDL sau membrii PDL sunt mai buni decât alţi români, în consecinţă merită mai multe fonduri, funcţii etc.. Poporului pedelist în general i se cuvine totul, restul să mai aştepte creşterea economică.
    Fiindcă nu-mi place să fiu luat de prost, ori de ceva vreme cam asta se întâmplă.

    Categorie:

    Tags:


    0 0
  • 02/14/12--15:50: Managementul violenței
  • Trăim în vremuri tulburi şi de mari tensiuni sociale în tot continentul european. În vestul Europei, o minoritate a tinerilor occidentali refuză instituţiile şi tradiţiile societăţii occidentale devenind foarte agresivi, vrând să distrugă totul, refuzând să se integreze societăţii actuale, considerate de ei coruptă şi retrogradă. Calea agresivităţii şi a crimelor tematice cuprinde Norvegia, Anglia, Germania, Ungaria şi se apropie cu repeziciune de România. Ce vor aceşti tineri gălăgioşi şi agresivi şi numeric din ce în ce mai mulţi? Ce vor să distrugă? Vor să distrugă societatea, instituţiile statului sau ce altceva? Eu cred că aceste izbucniri agresive ale tineretului occidental sunt un simptom al unei crize mai profunde, al unei crize de adâncime a societăţii occidentale. Faptele crude şi, totuşi, „raţionale şi inteligente” ale tânărului norvegian Anders Behring Breivik, care ucide cu sânge rece peste 80 de persoane în insula Utoya şi aruncă în aer clădirea Parlamentului norvegian, dovedesc din plin că teoria alienării societăţii occidentale este „stiloul” ce scrie evenimentele contemporane europene. Tot mai mulţi tineri occidentali trăiesc drama lipsei unui ideal, trăiesc drama lipsei unui liant care să-i lege de societatea în care trăiesc. În Occident, nu-ţi cunoşti şi nu-ţi saluţi vecinii, în Occident, când vezi un om căzut pe stradă, mergi mai departe crezând că este drogat. În Occident, viaţa e prea dură pentru a fi copleşit de mila pentru aproapele tău, iar bisericile sunt majestuoase, dar goale. Idealurile umane ale tineretului occidental au căzut pe rând, de la Elvis şi Beatles până la Michael Jackson, de la, prinţesa inimilor, Diana, şi până la Lady Sarah Ferguson. Idealul creştin este din ce în ce mai contestat chiar în inima celei mai mari ţări catolice, Spania, cu ocazia vizitei Papei aici, de Ziua Mondială a tineretului catolic. Sunt convins că tânăra generaţie revoluţionară va stopa agresiunea şi va găsi soluţia creatoare care sigur nu este arderea, distrugerea şi crima. Cred că tineretul occidental va depăşi perioada de spargere de vitrine, furturi din magazine şi veşnica luptă cu forţele de ordine, şi va face ceva constructiv. Va construi o nouă societate, mult mai bună decât societatea capitalismului sălbatic. În creuzetul istoriei, tinerii vor pregăti un nou tip de societate, mai dreaptă şi mai umană, deoarece toate ideologiile lumii, dar mai ales comunismul şi capitalismul, şi-au cam epuizat posibilităţile şi, sper, au apus definitiv. Aceşti tineri furioşi vor o altă lume, vor alte valori spirituale şi dovedesc capacitatea nemărginită a spiritului uman de a crea.

    Categorie:

    Tags:


older | 1 | .... | 57 | 58 | (Page 59) | 60 | 61 | .... | 129 | newer