Organizaţiile civice şi culturale mai jos subscrise, membrii şi simpatizanţii acestora, solicită Parlamentului României, Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunirea de urgenţă într-o şedinţă comună pentru a dezbate şi hotărî, în mod ferm, problema afişării aşa-zisului „steag naţional secuiesc” şi a altor simboluri maghiare pe instituţiile publice din România şi care insinuează o formă de pseudostatalitate etnică maghiară/secuiască paralelă şi, în unele cazuri, chiar exclusivă. Şi toate acestea în contextul ofensivei mediatice din ce în ce mai agresive a afişării de către unele personalităţi, forţe politice, autorităţi administrative, foruri şi organizaţii iredentiste maghiare din România, dar şi din Ungaria a dorinţei de realizare a autonomiei teritoriale în judeţele Harghita şi Covasna.
Se cunoaşte faptul că niciodată în istorie nu a fost autonomie teritorială în această zonă şi, mai ales, autonomie teritorială pe criterii etnice, în desconsiderarea - cu precedent doar în epocile de tristă amintire a dualismului austro-ungar şi a Dictatului de la Viena - a românilor din aceste judeţe, care şi aşa au fost mult diminuaţi din punct de vedere numeric, alungaţi în perioadele Dictatului sus-amintit şi după Revoluţia din Decembrie 1989. Purificarea etnică de elementul românesc continuă şi astăzi datorită autonomiei administrative din zonă, care, din înţelesul ei generos, maghiarii şovini au transformat-o în instrument de purificare etnică. De exemplu, la Primăria municipiului Sfântu-Gheorghe nu este angajat niciun cetăţean de naţionalitate română, iar în economie, unde domină majoritatea patronilor de etnie maghiară, etnicii români sunt oprimaţi şi excluşi, astăzi, în mijlocul unei Europe civilizate şi sensibile la drepturile, libertăţile, demnitatea şi şansele de egalitate ale omului.
Aşadar, provocarea continuă a românilor prin aceste afişări de pseudostatalitate, în contradicţie cu Constituţia României şi cu lezarea sensibilităţii românilor prin agresarea lor continuă cu aceste afişări sfidătoare, trebuie stopată cu fermitate şi cu aplicarea legislaţiei şi prevederilor Legii fundamentale şi prin sancţionarea celor care se folosesc de aceste simboluri pentru a lovi în Statul Român, în interesele generale ale Naţiunii Române şi în Constituţie.
Aşteptăm de la Parlamentul României elaborarea unor legi clare şi fără echivoc în acest sens, în acord cu Constituţia României şi cu prevederile europene în materie.
Cu deosebită consideraţie faţă de instituţia Parlamentului României,
Cluj-Napoca,
6 februarie 2013
Despărţământul Cluj al ASTREI
Societatea Culturală PRO MARAMUREŞ „Dragoş Vodă” Cluj-Napoca
Societatea Cultural Patriotică
„Avram Iancu” din România
Societatea Culturală Virtus
Romana Rediviva
Fundaţia Culturală Carpatica
din Cluj-Napoca

Stimate Domnule Prim-ministru,
Vă scriu din Germania în calitate atât de român originar din Voineştii Covasnei, cât şi de director al BSRPG (Biroul de Sprijin pentru Românii de Pretutindeni din Germania), în primul rând pentru a Vă reaminti că de 23 de ani România este singura ţară europeană în care membrii naţionalităţii covârşitor majoritare sunt discriminaţi şi umiliţi, în inima ţării, de către o etnie minoritară, cu complicitatea guvernanţilor. Se pare că şi guvernul actual are de gând să continue această tradiţie stupid-contraproductivă şi degradantă.
Mă refer la recentele scandaluri iscate de ameninţarea nord-irlandizării României şi prin solicitarea oficială de a încălca legile ţării, venite din partea unor reprezentanţi de frunte ai UDMR (Borboly Csaba şi Tamas Sandor). Probleme pe care Guvernul găseşte de cuviinţă să le rezolve extrăgându-l din funcţia de prefect al judeţului Covasna, pe Domnul Codrin Munteanu, cel care s-a distins prin atitudinea fermă şi ireproşabilă de apărător al legii şi interesului naţional. Cum altfel poate fi percepută această soluţie, decât cedare iresponsabilă în faţa arhicunoscutei sfidări antiromâneşti, expresie a mentalităţii hegemoniste şi segregaţioniste maghiare?
Am trimis personal, în urmă cu mai mult de atât ani, atât partidului Dumneavoastră cât şi celorlalte partide româneşti parlamentare, cărţi cu documente edificatoare în privinţa mentalităţii maghiare şi a planurilor budapestane de redobândire a hegemoniei în Bazinul Carpatic, care implică destrămarea Statului Român. Din păcate, constat că asemenea documente nu-i interesează pe politicienii români.
Mă văd nevoit să Vă reamintesc şi faptul, pe care-l ştiţi desigur foarte bine, că lipsa de demnitate se plăteşte întotdeauna prin pierderea credibilităţii şi prin dispreţ.
Fără o politică intransigentă de aplicare a legii, întreaga ţară, şi nu doar românii din Covasna şi Harghita, va suporta tot mai multe răbufniri ale urii secesionist-revanşarzilor maghiari.
În al doilea rând, Domnule Prim-ministru, Vă rog să răspundeţi neîntârziat şi cât se poate de clar celor care au întocmit raportul pe Justiţie referitor la România, subliniind neprofesionalismul, lipsa informaţiei corecte, absenţa oricărei menţiuni despre „revoluţia purificatoare” a judecătorilor români, aspectul vădit tendenţios şi uneori penibil prin recomandări referitoare la libertatea presei.
Aşteptăm de la Domnia Voastră o atitudine demnă de o Românie egală în drepturi cu ţările EU şi nicidecum vasală, aşa cum a fost percepută chiar de mulţi români, până acum. O Românie capabilă să spună celor care greşesc, indiferent de poziţia lor în organismele de la Bruxelles, adevărul.
Un adevăr întreg, fără menajamente onctuoase, impune respect şi conturează un profil care Vă va ajuta în cariera, sperăm fructuoasă, de politician.
Îndrăzniţi pentru că viitorul e destinat prioritar celor curajoşi. Românii de pretutindeni, şi nu în ultimul rând cei din ţară, Vă vor fi alături şi veţi fi puternic. Imuabil întru libertatea şi dreptatea tuturor românilor.
Sunteţi tânăr şi puteţi scrie o pagină de istorie care să dureze.
Redaţi-ne credinţa într-o Românie demnă, curată, frumoasă, prin tot ceea ce întreprindeţi, şi binecuvântat veţi fi şi neuitat în renaşterea noastră. Atunci, odată cu dispariţia sechelelor comunist-securiste, ne vom putea întoarce şi noi, nenumăraţii fii rătăcitori, acasă.
Cu speranţă,
Gheorghe Olteanu
31 ianuarie 2013

În legătură cu recentele intervenţii ale unor demnitari din Ungaria în problemele interne ale României şi cu declaraţiile preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, conform cărora maghiarii din România sunt „discriminaţi” şi „agresaţi simbolic” prin interzicerea amplasării steagului aşa-zisului „ţinut secuiesc” pe instituţiile publice din judeţele Covasna şi Harghita, Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) transmite următorul comunicat:
Conducerea FCRCHM reafirmă faptul că, în realitate, românii din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş sunt sistematic discriminaţi, marginalizaţi şi agresaţi simbolic, în mod efectiv, acţiuni care fac parte dintr-o strategie elaborată de liderii maghiari din zonă, cu sprijinul consistent al Ungariei, pentru a realiza o enclavă etnică în inima României, în care numărul românilor să fie drastic redus. Este continuată practica aceea a condiţionării ocupării locurilor de muncă de cunoaşterea limbii maghiare, inclusiv în instituţiile publice, dar şi în societăţile comerciale cu capital privat. În majoritatea localităţilor etnic mixte, românii nu sunt reprezentaţi în consiliile locale, iar acolo unde sunt, consilierii români sunt trataţi cu aroganţă şi dispreţ, fiind nevoiţi să asculte la cască dezbaterile care au loc în limba maghiară.
Aceeaşi lipsă de respect faţă de istoria, valorile şi simbolurile României este manifestată de către liderii maghiari din zonă prin neparticiparea lor la sărbătorile naţionale şi prin refuzul ostentativ al acestora de a purta eşarfa tricoloră, prin redactarea paginilor de internet ale consiliilor locale doar în limba maghiară, prin aplicarea consecventă a politicii de ocupare simbolică exclusiv maghiară a spaţiului public din aceste judeţe, prin reluarea de către primarul municipiului Sfântu-Gheorghe a demersurilor de redenumire a străzilor din localitate, pentru a le înlocui pe cele care poartă numele unor personalităţi reprezentative ale istoriei româneşti, precum Andrei Şaguna, Horia, Cloşca şi Crişan, sau pentru a fragmenta Bulevardul „1 Decembrie 1918”. O altă provocare jignitoare antiromânească o reprezintă manualul Istoria Secuilor, lucrare editată de consiliile judeţene Harghita şi Covasna pe bani publici, care cultivă lipsa de responsabilitate faţă de trecut, cu grave consecinţe pentru formarea viitoare a tinerilor maghiari.
În ultimii 23 de ani, reprezentanţii societăţii civile româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş au atras atenţia Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului României asupra paşilor făcuţi de către liderii maghiari din aceste judeţe, deopotrivă de către cei „radicali”, cât şi de cei „democraţi” pentru slăbirea autorităţii Statului Român. Ca urmare a concesiilor făcute, nu s-a trecut la aplicarea fermă a unor prevederi legale care să nu permită încurajarea separatismului şi constanta agresare simbolică a românilor din ţara noastră, exprimată de liderii UDMR, în dispreţul adevărului cunoscut şi recunoscut de toată lumea, conform căruia concetăţenii maghiari dispun de toate drepturile care le asigură prezervarea şi afirmarea identităţii lor etnice.
Pentru a face faţă extremismului maghiar din zonă, precum şi susţinerii de care acesta se bucură din partea Ungariei şi pentru a putea promova acţiunile de prezervare şi promovare a identităţii româneşti, în aceste judeţe în care românii sunt numeric minoritari, Consiliul Director al FCRCHM reînnoieşte solicitarea de a asigura finanţarea, de la bugetul central, a proiectelor culturale iniţiate de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş proporţional cu numărul românilor din cele trei judeţe, după modelul de finanţare al Fundaţiei „Comunitas”, patronată de UDMR.
Conducerea FCRCHM solicită Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului României ca, în perspectiva modificării Constituţiei României, să interzică funcţionarea partidelor şi formaţiunilor politice constituite pe criterii etnice, iar cu ocazia viitoarei reîmpărţiri administrativ-teritoriale a ţării să nu cedeze presiunilor interne şi externe din ţara vecină, de formare a unor regiuni constituite pe baze etnice, care să conducă la renaşterea experimentului stalinist de tristă amintire al Regiunii Autonome Maghiare. De asemenea, solicităm autorităţilor administraţiei centrale a României ca, în relaţia cu Ungaria, să aplice întocmai politica Slovaciei, stat membru al Uniunii Europene, care s-a comportat întotdeauna cu fermitate şi demnitate vizavi de ingerinţele Ungariei în treburile sale interne.
Biroul de presă 6 februarie 2013

De la bun început trebuie spus că Dan Tapalagă n-a înţeles absolut nimic din tensiunile generate de arborarea steagului aşa-zisului ţinutului secuiesc şi al Ungariei pe instituţii publice ale Statului Român. Aici este vorba de afişarea dublei statalităţi: române şi - insinuată - secuiască/maghiară în zonă. Ministerul de Externe ungar se referă la afişarea pe instituţii publice, nu la un simbol secuiesc, care altfel pare să nu mai aibă niciun haz dacă nu este pe instituţii publice şi doar e folosit la manifestări culturale, sportive etc.. Şi cum insinuarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice prin astfel de afişare contravine legilor şi Constituţiei României şi-i jigneşte profund pe români, demersurile maghiare din interior şi din exterior sunt total neavenite. Astfel, eu fac parte din acele „turme de cetăţeni indignaţi, frustraţi, manipulaţi cu o temă diversionistă”, cum ne numeşte Dan Tapalagă - care ne priveşte „de sus” cu dispreţ. Zice el: „integritatea statului este atacată în câteva minţi înfierbântate”, pe când realitatea este că această integritate este atacată tocmai prin aceste simboluri de statalitate pe instituţii publice româneşti.
Neintuind situaţia, Dan Tapalagă se plasează, astfel, într-un for „de sus”, extrem de şubred, dând vina pe români, care, zice ziaristul de acolo, de sus-sus, că „lucrează în acest moment de bună voie la radicalizarea maghiarilor din Harghita şi Covasna”, şi tot partea română contribuie la „demonizarea comunităţii maghiare”, la „demonizarea maghiarilor în ochii opiniei publice”, pe când totul este „o falsă temă”. Se miră, însă, „că nici maghiarii, nici românii nu s-au plictisit încă de această joacă tembelă”. Această afirmaţie face cinste ambelor etnii - după viziunea înţeleaptă a lui Dan Tapalagă -, el excluzându-se, fireşte, din cele două „naţii”, tocmai pentru că s-a autopropulsat undeva foarte sus.
Discutând apoi în „fondul problemei”, afirmă că „arborarea steagului secuiesc alături de cel românesc este perfect legală”, fapt ce ar fi „fost deja stabilit de mai multe instanţe din România”. Sunt, totuşi, curios ce fel de instanţe au fost acelea care au legiferat un simbol de statalitate unui steag care se vrea al autonomiei teritoriale pe criteriul etnic în România, contrar Constituţiei Statului Român. Dar Dan Tapalagă a şi găsit - de acolo, de sus - vinovatul, pe „fostul prefect de Covasna, schimbat de curând din funcţie”. Tot Dan Tapalagă se înfurie, mai jos, că unii prefecţi români din zonă „se comportă ca ambasadori în Harghita si Covasna”, dar se bucură când prefectul Codrin Munteanu este înlocuit tocmai pentru că nu s-a comportat „ca un ambasador”. Ce să mai crezi din acest raţionament? Şi apoi, domnule Tapalagă, trebuie să dovediţi faptul că Partidul Conservator este finanţatorul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, altfel puteţi fi chemat în instanţă, deoarece Forumul duce mare lipsă de fonduri, în contrast cu asociaţiile civice şi culturale maghiare care iau bani publici serioşi în fiecare an, de la bugetul central şi de la bugetele locale, ca să nu mai vorbim de fondurile primite din partea Ungariei.
Pur şi simplu n-a înţeles nimic Dan Tapalagă din tot acest aspect de ofensivă contra statalităţii româneşti, de vreme ce aseamănă afişarea steagului secuiesc pe instituţii publice ale Statului Român cu bravii câini roşii care „ridică steagul echipei Dinamo alături de cel naţional la fiecare meci”. Sigur că nimeni nu s-ar inflama dacă în Harghita şi Covasna câinii verzi - dacă ar fi nişte susţinători sportivi cu astfel de nume -, ar defila fericiţi pentru echipa lor cu steaguri secuieşti şi româneşti.
Ceva-ceva, totuşi, Dan Tapalagă pare să intuiască, numai că o zice extrem de stins: „Sigur că şi maghiarii au partea lor de vină atunci când investesc în acest simbol, un simplu steag al identităţii lor, o semnificaţie mai mare decât ar trebui să o aibă în realitate”. Ei, vedeţi, domnule Tapalagă, acest „mai mare” e cheia problemei şi faptul că - aşa cum spuneţi - „radicalii maghiari le agită în minte şi idei separatiste, le cultivă himera Ungariei Mari şi nu se limitează, aşa cum susţin vocile moderate, la utilizarea steagului ca simbol al unei comunităţi locale, la fel ca oricare altul”.
Dan Tapalagă trece, apoi, în tabăra maghiară în ceea ce priveşte eliminarea sintagmei „stat naţional” din viitoarea Constituţie, doar momentul discuţiei i se pare „prost ales”.
Ultimul aliniat este, iarăşi, o privire de suprafaţă a problemei. Dan Tapalagă zice: „Primarii lor [ai maghiarilor], şefii lor de Consilii Judeţene, administraţia lor ce au făcut pentru ei în afară de carnaval cu husari, spânzurat păpuşi cu chipul lui Avram Iancu, agitat steaguri, simboluri paşoptiste şi cai verzi pe pereţi?”. Întrebaţi-i pe românii din zonă ce au făcut, domnule Dan Tapalagă!
*Câteva observaţii despre tensiunile româno-maghiare, de Dan Tapalagă, HotNews.ro

S-a ajuns la situaţia ridicolă ca toţi neisprăviţii să-şi dea cu părerea despre ceea ce se întâmplă azi în aşa-zisul „ţinut secuiesc”, fără ca măcar să fi călcat vreodată pe aici, să afle adevărul pe care să-l prezinte apoi opiniei publice, aşa cum cer regulile elementare ale profesiei de gazetar. Dar de ce oare ne-am mai mira de asemenea „gazetari” câtă vreme presa actuală din România, cu puţine excepţii, a devenit o presă de dezinformare, nu de informare corectă a opiniei publice. Iar asta se întâmplă pentru că au pătruns în acest sector, ca de altfel în multe altele ale societăţii româneşti contemporane, o adunătură de oameni fără niciun căpătâi, cum se spune, lipsiţi de bunul simţ şi de cele mai elementare trăsături morale.
Între aceştia şi Dan Tăpălagă (foto), pretins gazetar, dar pentru care nu pot avea nici măcar un minim de respect, după cum nu am avut niciodată în viaţa mea pentru cei ce mint. Cu atât mai mult pentru cei care folosesc minciuna spre a dezinforma. Fiindcă minciuna este cu atât mai odioasă - după cum spune Kant - cu cât de pe urma ei are cineva de profitat. Iar de pe urma minciunilor vehiculate de Dan Tapalagă au mulţi de profitat şi chiar profită.
Motiv pentru care l-aş întreba pe Dan Tapalagă - cu toate că mi-e lehamite de a intra în dialog cu unul care îşi trage numele de la ceva ce înseamnă grosolan şi deci, ca atare, aşa îi este şi obrazul şi comportarea! - să-mi răspundă la o singură întrebare, anume: de unde are informaţia că „arborarea drapelului secuiesc alături de cel românesc este perfect legală”? Aşa afirmă dumnealui, „gazetarul”, aducând ca argument altă minciună: „Acest lucru a fost deja stabilit de mai multe instanţe din România”!!!
Aş vrea să-mi exemplifice măcar cu un singur exemplu, cu o singură instanţă din România care a dat o hotărâre prin care „arborarea drapelului secuiesc alături de cel românesc este perfect legală”. Nu are cum s-o facă, fiindcă aşa ceva nu s-a întâmplat. În schimb, în numele întregii colectivităţi româneşti din judeţul Harghita, aşa puţină, câtă a mai rămas, în urma politicii dure de „românizare a secuilor”!, eu îi voi spune lui Dan Tapalagă că există hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care acest drapel este declarat ilegal.
Astfel, în data de 26 noiembrie 2009, în şedinţa Consiliului Judeţean Harghita, dominat de şovinismul şi iredentismul maghiar, în frunte cu preşedintele acestuia, Borboly Csaba, s-a adoptat Hotărârea nr. 269, prin care drapelul „ţinutului secuiesc” - unitate teritorial-administrativă ilegală şi neconstituţională, inventată de extremismul maghiar - să devină şi drapel al judeţului Harghita. Obiecţiile făcute de cei doi consilieri români, referitoare la ignorarea totală şi cu rea credinţă a elementului românesc din judeţ, nici n-au fost băgate în seamă. Şi, astfel, drapelul aşa-zisului „ţinut secuiesc” a devenit şi drapelul oficial al judeţului Harghita.
Hotărârea respectivă a fost atacată în instanţă, la Tribunalul Judeţean Harghita. Nu ne-am făcut nicio iluzie că vom câştiga, fiindcă şi acolo „autonomia ţinutului secuiesc” se află la mare cinste. S-a ajuns, deci, în recurs, la Curtea de Apel din Târgu-Mureş, Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal. Aceasta, prin DECIZIA nr. 2690/R, dată în şedinţa publică din data de 26 septembrie 2012, „anulează Hotărârea Consiliului Judeţean Harghita nr. 269 din 26.11.2009. IREVOCABIL”.
Ai auzit individule, Tăpălagă? Ştii ce înseamnă o „DECIZIE IREVOCABILĂ” a unei Curţi de Apel? Probabil că da. Nu cred, însă, să fi auzit ca cineva să refuze a se conforma unei astfel de decizii în România, aşa cum face Borboly Csaba, împreună cu ceilalţi ciraci ai lui? Şi, mai ales, acel cineva să suporte consecinţele unui asemenea act! Înseamnă că ţara asta a devenit chiar un sat fără câini şi ticăloşii se plimbă fără băţ, convinşi că nu vor păţi nimic!
Însă stau şi mă întreb pentru ce adresez astfel de întrebări unui individ care are grave lacune în a discerne nişte chestiuni elementare, privitoare la unele însemne simbolice, între care şi drapelul. Numai un ins care ori nu pricepe nimic din toate acestea, ori aşa vrea să le priceapă, pentru a arunca praf în ochii proştilor, poate face o „paralelă” între drapelul unui club sportiv, fie el şi de fotbal, şi drapelul aşa-zisului „ţinut secuiesc”, cu însemne simbolice şi etnice, care militează pentru legalizarea unui ţinut etnic, scos de sub autoritatea Statului Român. A auzit cumva Dan Tapalagă de hotărârile luate de „Marea Adunare Naţională Secuiască” de la Ditrău (Harghita), din 18 iunie 2006? Nu, sunt convins, motiv pentru care i le voi arăta:
- Dreptul la autodeterminare a Poporului Secuiesc („popor secuiesc”, format din vreo 150 de indivizi, câţi s-au declarat secui la ultimul recensământ - n.n.);
- Dreptul la autoguvernare a Ţinutului Secuiesc;
- Instituţii proprii de învăţământ, cultură, administraţie publică. Corpuri legislative şi judecătoreşti;
- Preşedintele României, Parlamentul şi Guvernul să înceapă imediat tratative cu Consiliul Naţional Secuiesc (organizaţie ilegală! - n.n.), organizaţie investită cu puterea de a reprezenta aspiraţiile de autonomie ale Ţinutului Secuiesc (o somaţie, în toată regula! - n.n.);
- Marea Adunare Secuiască deleagă Consiliul Naţional Secuiesc cu reprezentarea voinţei poporului secuiesc pentru organizarea Ţinutului Secuiesc şi reprezentarea acestuia pe plan intern şi extern;
- Ţinutul Secuiesc va avea un preşedinte;
- Consiliul Secuiesc va avea un Consiliu (Permanent) cu capacitate decizională, va avea consilii locale şi scăunale;
- Se va înfăptui autonomia financiară a Ţinutului Secuiesc şi dezvoltarea sa rapidă şi durabilă.
Cu alte cuvinte, un fel de stat în stat, o structură etnică scoasă de sub autoritatea Statului Român, care urmează să se înfăptuiască în „inima” geografică a României. Iar acesta ar fi doar începutul, fiindcă, mai nou, se vorbeşte tot mai mult despre o Transilvanie autonomă, aflată „sub puterea română de ocupaţie”, un teritoriu pe care România îl stăpâneşte fără drept, iar românii nu sunt altceva decât nişte „invadatori, opincari, fără rădăcini aici”.
Aceasta este situaţia reală din „secuime”. Iar ea nu este de ieri, de azi, cum încearcă Dan Tăpălagă şi alţi câţiva „ştiutori” să o prezinte. Ea este veche de peste 90 de ani. Şi s-a perpetuat, ajungându-se acum la limite inadmisibile, pe care un stat suveran nu are dreptul să le permită. Ea nu este „o falsă temă”, nici „o joacă tembelă”. Tembel este cel ce nu pricepe nimic din istoria tragică a românilor transilvăneni, care au răbdat sute de ani crâncena exploatare a grofilor şi baronilor unguri. Şi la fel este cel ce se apucă să scrie despre nişte chestiuni grave, de care însă habar nu are şi le tratează ca fiind doar „o joacă tembelă”.
Iată de ce mă văd nevoit să atrag atenţia asupra faptului că rugămintea adresată de deputatul Emil Dandea „conducătorilor ţării noastre de astăzi”, rostită în şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 octombrie 1928, este la fel de actuală acum ca şi atunci: „Aş ruga pe conducătorii ţării noastre de astăzi, ca şi de mâine, ca să gândească la faptul că orice încercare de a-i câştiga sufleteşte pe unguri, pe secui, pe politicienii care s-au urcat azi în spatele lor, este condamnată dinainte la cel mai catastrofal eşec. Orice încercare de acest fel este ca şi când ai încerca să stingi focul, turnând peste el ulei sau benzină. (...) Ei au văzut că în Statul Român se pot multe şi au ajuns la convingerea că este un sat fără câini, atunci şi-au zis: să-i dăm drumul, că putem trece şi la obrăznicia aceasta”.

Entitatea statală visată de activiştii filo-maghiari ar avea nevoie de câteva zeci de milioane de euro pe an numai pentru a-şi finanţa aparatul birocratic. Doar unul din trei localnici ai judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş are ocupaţie, arată datele oficiale.
Dacă s-ar pune în practică revendicările activiştilor care cer autonomia „Ţinutului Secuiesc“, atunci noul organism statal ar fi format, pe criterii etnice, din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna.
Presupunând că, prin absurd, cineva ar constitui, totuşi, o astfel de entitate statală, „Adevărul“ vă propune un exerciţiu de imaginaţie, bazat, însă, pe date oficiale şi actuale: cum ar arăta această construcţie din punct de vedere macroeconomic.
Calculele arată că, oricât de optimiste ar fi viziunile etnico-politice ale activiştilor, „Ţinutul Secuiesc“ nu ar putea supravieţui, în presupusa lui autonomie economică, nici măcar câteva zile. Aparatul birocratic al statului ar secătui, prin necesarul său de finanţare, resursele şi aşa sărace ale economiei locale, astfel că ar fi nevoit să se împrumute mereu pentru a supravieţui. Iar populaţia locală ar trebui să muncească infinit mai mult decât acum pentru a-şi asigura un trai decent.
Bani din turism
şi ape minerale
Potrivit datelor centralizate de Comisia Naţională de Prog-noză în analizele sale pe plan teritorial, judeţele Mureş, Harghita şi Covasna ar fi cumulat, în 2012, un Produs Intern Brut de 25,6 miliarde de lei (aproximativ 6 miliarde de euro). Populaţia locală este de 1,12 milioane de locuitori, astfel că PIB-ul per capita ar fi undeva la 5.000 de euro - nivel întâlnit doar în cele mai sărace ţări din lume. Teritoriul este în proporţie de peste 75% muntos, astfel că în agricultură ar predomina zootehnia şi legumicultura - sectoare care dau cele mai mici randamente.
Punctul tare al regiunii constă în faptul că aici se regăsesc cele mai multe izvoare de ape minerale (brandurile cele mai cunoscute: Borsec, Harghita, Biborţeni) şi tot aici întâlnim câteva situri şi staţiuni turistice de notorietate europeană (Tuş-nad, Covasna, Praid, Cheile Bicazului). Industria fiind slab reprezentată, am putea spune că bugetul „Ţinutului Secuiesc“ s-ar putea baza doar pe veniturile din turism, exploatarea apelor minerale şi, eventual, prelucrarea lemnului.
Datele din Registrul Comerţului arată că în cele trei judeţe sunt active 67.629 de companii, iar din cifrele Comisiei de Prognoză reiese că ar exista 216.000 de salariaţi. Asta înseamnă între 3 şi 4 salariaţi, în medie, per companie sau, atenţie, 19,1% din populaţia totală a regiunii. Practic, din cinci localnici ai „Ţinutului Secuiesc“, doar unul este salariat.
Din aceleaşi statistici oficiale aflăm că populaţia ocupată este, aici, de 424.600 de persoane, adică 37% din total. Sau, cu alte cuvinte, din trei localnici doar unul are o ocupaţie. Ar fi nevoie de investiţii masive, astfel încât acest grad să crească măcar până la 50%, iar numărul de salariaţi să ajungă la 300-400.000.
Îndatorarea, inevitabilă
În asemenea condiţii, din ce resurse ar putea fi asigurate veniturile necesare pentru ca entitatea statală amintită să-şi susţină existenţa? Pentru un răspuns rezonabil, apelăm tot la cifrele oficiale: să presupunem că veniturile bugetare ar fi de 33% din PIB, aşa cum sunt şi în România. Asta ar însemna echivalentul a 8,5 miliarde de lei (aproximativ 2 miliarde de euro). Dar în regiune sunt 8 municipii, 8 oraşe şi peste 100 de comune, fiecare cu primăria şi cu instituţiile sale deconcentrate, care trebuie susţinute financiar.
Tot din aceşti bani ar trebui să se finanţeze şi cele 120 de unităţi medicale, 450 de unităţi de învăţământ, secţii de poliţie, unităţi militare, la care se adaugă peste 500 de kilometri de drumuri, 150-200 de kilometri de cale ferată... Deficitul bugetar local generat de cheltuielile cu toate aceste facilităţi statale ar fi extrem de mare, iar pentru a vedea mai exact cât de mare, este de ajuns să ne uităm în proiecţia bugetului României.
Potrivit Guvernului de la Bucureşti, cotele defalcate din TVA pentru a echilibra balanţa bugetară a judeţelor Mureş, Harghita şi Covasna, în anul 2013, se ridică la un total de 108,9 milioane de lei. Aproximativ 25 de milioane de euro. Atât cheltuieşte România, în acest an, pentru ca în aşa-zisul „Ţinut Secuiesc” balanţa dintre veniturile şi cheltuielile locale să nu se dezechilibreze.
Cum s-ar putea descurca autorităţile autonome ale presupusului organism statal din secuime fără aceşti bani? Desigur, ar trebui să se împrumute masiv ca să-şi finanţeze deficitele, dar asta nu pare să-i preocupe pe cei care flutură steagul autonomiei.
În fine, pentru a susţine colectarea unor venituri substanţiale la buget, artizanii regimului fiscal al presupusului stat secuiesc ar trebui să urmeze modelul maghiar, unde TVA este de 27% (cel mai mare din lume!), iar impozitul pe profituri şi venituri - de 20%. Toate acestea, într-o enclavă înconjurată de un stat - România - în care avem TVA de 24% şi o cotă unică de impozitare a veniturilor şi profiturilor de 16%.
Toţi aceşti indicatori arată că proiectul numit „Ţinutul Secuiesc“ (e bine zis „ţinut“, dar cine să-l ţină?) nu este decât o fabulaţie de tip „cai verzi pe pereţi“, iar românii, maghiarii şi ceilalţi europeni n-ar trebui să-şi
mai piardă niciodată timpul cu astfel de utopii.
SIC-ul secuiesc,
o minune de monedă
După cum probabil vă mai amintiţi, în vara anului 2011 a fost dezvăluită şi o bancnotă locală care ar urma să circule în „Ţinutul Secuiesc”. Moneda locală se numea SIC şi era emisă de un organism financiar numit „Banca Siculorum Bes Bank”. Proiectul monedei SIC a fost dezvăluit în august 2011, dar de atunci nu s-a mai vorbit nimic despre el. Dacă ar fi şi convertibil şi ar avea valoarea unui forint maghiar, atunci SIC-ul secuiesc ar fi cotat undeva la 0,003 euro/sic. Sau, cu 1.000 de SIC cumperi 3 euro...
(Articol preluat de pe
Adevarul.ro, din data de
10 februarie 2013)

iredentismul unguresc Arborarea drapelului secuiesc pe clădirile administraţiilor publice locale conduse de UDMR a aprins spiritele atât în ţară, cât şi în Ungaria. Critici şi comentatori s-au grăbit să îşi dea cu părerea despre aceste incidente, de cele mai multe ori părerile exprimate fiind în necunoştinţă de cauză despre semnificaţia reală a acestor demersuri. Situaţia de ansamblu pare a nu fi apreciată corect nici de autorităţile române, care reacţionează anemic sau steril la aceste provocări. În cele ce urmează vă prezentăm adevărul despre semnificaţia acţiunilor de arborare a drapelului secuiesc, contextul, substraturile, implicaţiile şi consecinţele acestor demersuri.

Nu, nu, niciodată!

Este ştiut faptul că revenirea la trupul ţării a Transilvaniei în urma Marii Uniri din 1918 nu a fost acceptată de către statul vecin, Ungaria. Politicienii unguri au afirmat că nu vor recunoaşte niciodată această realitate istorică, lansând chiar sloganul „Nu, nu, niciodată!” şi au susţinut, de-a lungul timpului, dezideratul creării aşa-zisei Ungarii Mari. În acest sens, mai ales după căderea regimului comunist din România, acţiunile iredentiste au izbucnit, primul semnal fiind dat chiar în martie 1990, când la Târgu-Mureş s-a încercat destabilizarea Statului Român prin provocarea unui conflict interetnic menit să ducă la destrămarea României. Acţiunea a fost dezamorsată de către organele Statului Român, care, în ciuda haosului post-revoluţionar, era moştenitorul unei structuri de securitate internă extrem de eficiente, pregătită pentru astfel de scenarii.

Iredentismul unguresc şi UE

Perioada imediat post-decembristă a fost urmată de parcursul spre integrarea euroatlantică a României, timp în care interesele de stabilitate ale UE şi NATO în sud-estul Europei nu au mai permis Ungariei să îşi dea frâu liber manifestărilor revizioniste. Din nefericire, Statul Român a intrat într-o epocă în care decizia politică asupra strategiei de siguranţă naţională s-a rezumat doar la sloganele privind securitatea oferită de NATO, ignorând cu desăvârşire ameninţările incongruente, cum ar fi cele privind destabilizarea şi fărâmiţarea României de către forţele iredentismului ungar. Cert este însă faptul că Ungaria nu a încetat să se manifeste în continuare activ pentru atingerea scopurilor sale revizioniste. Ungaria a înţeles rapid că nu îşi va putea atinge aceste obiective câtă vreme România este membră a Uniunii Europene şi NATO, fără o schimbare de strategie care să se traducă în acceptul celor două organisme pentru destrămarea României. Aşa s-a născut, cu mai bine de un deceniu în urmă, operaţiunea numită „Ţinutul Secuiesc”, ca pas preliminar pentru destrămarea României. În fapt, strategia revizionismului ungar cuprinde următorii paşi: crearea pe teritoriul României a unei forme de organizare cu atribute statale suprapusă judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş, care să demonstreze că de facto în această regiune Statul Român este inexistent, iar aici există o altă realitate politică, administrativă şi culturală faţă de restul ţării. Această entitate, numită „ţinutul secuiesc”, ar trebui impusă spre recunoaştere Uniunii Europene, care să accepte oficial existenţa aşa-zisului ţinut. Următorul pas constă în demonstrarea aşa-zisei realităţi că în Transilvania minoritatea ungurească este superioară numeric românilor, pentru ca ulterior aceleaşi pretenţii de sustragere de sub autoritatea statului să poată fi enunţate pentru întreaga Transilvanie. Ultima etapă a strategiei revizionismului ungar constă în demonstrarea faptului că România nu este capabilă să asigure stabilitatea, pacea şi protecţia minorităţilor în ţară, motiv pentru care ar urma ca Transilvania să se rupă de România şi să se alipească Ungariei, ţară care, chipurile, va garanta toate aceste lucruri. Aceste etape urmează a fi realizate la început paşnic, prin complicitatea şi coruperea politicienilor de la Bucureşti, urmând ca etapa finală să fie adusă în atenţia organismelor internaţionale prin declanşarea unui conflict interetnic, menit să convingă opinia publică internaţională de legitimitatea şi necesitatea fărâmiţării României.

Operaţiunea „Ţinutul Secuiesc”

Prin prezenţa aproape constantă a UDMR la guvernare în perioada post-revoluţionară, Ungaria şi-a asigurat un mijloc permanent de şantaj la adresa autorităţilor române, cărora le-au cerut, în schimbul menţinerii majorităţilor aflate la guvernare de-a lungul acestei perioade, tot felul de concesii, complicităţi, tăceri, acţiuni şi inacţiuni, care să ducă la diluarea autorităţii Statului Român în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Astfel, cu concursul direct al guvernelor României, s-a ajuns în situaţia în care în cele trei judeţe românii au fost eliminaţi din administraţia locală, firmele cu proprietari români au fost falimentate sau li s-au pus piedici în activitate, elementele culturii române au fost eliminate în timp ce cultura ungară a fost promovată agresiv, simbolurile autorităţii Statului Român au fost eliminate sau au fost trecute în plan secund, în paralel cu înlocuirea acestora cu simboluri secuieşti inventate. În concret, localităţile au fost împânzite cu statui, busturi, monumente, porţi şi alte însemne ale culturii ungureşti, străzile au fost redenumite, concomitent cu blocarea sau eliminarea acestor simboluri culturale româneşti. Inscripţiile pe sediile administraţiilor locale şi ale instituţiilor din subordine au început să fie scrise numai în limba ungară, indicatoarele rutiere au fost schimbate cu unele cu marcaje doar în limba ungară sau, în cel mai bun caz, cu trecerea limbii române în subsidiar, documentele oficiale sunt întocmite în limba ungară, cu eliminarea stemei României şi a simbolurilor autorităţii Statului Român, site-urile primăriilor sunt postate exclusiv în limba ungară în multe localităţi, steagul României este flancat de aşa-zisul steag secuiesc, care tronează alături de steagul Ungariei pe frontispiciul clădirilor publice şi în interiorul acestora, denumirile oficiale ale autorităţilor locale (primărie, consiliu local, consiliu judeţean) sunt înlocuite cu denumirile instituţiilor din Ungaria (kozseghaza, varoshaza, megyehaza), în locul traducerii oficiale, evenimentele culturale finanţate de către autorităţile locale sunt aproape exclusiv cu adresabilitate către populaţia cunoscătoare de limba ungară, educarea tinerilor în spiritul neînvăţării limbii române ş.a.m.d.. Obiectivul acestor demersuri este ca în momentul în care se va solicita UE şi organismelor internaţionale să medieze conflictele ce vor fi generate de către Ungaria, aceste autorităţi să vină pe teren şi să descopere o zonă în care limba română nu mai este vorbită, indicatoarele sunt în limba ungară, instituţiile au în exclusivitate angajaţi unguri, simbolurile instituţionale nu sunt ale României, ci ale secuilor, documentele sunt redactate în ungureşte, steagul este secuiesc şi nu al României, statuile, busturile şi însemnele culturale sunt doar de factură ungurească, iar populaţia vorbeşte doar această limbă. Concluzia „experţilor” care vor analiza situaţia nu va putea fi alta decât constatarea faptului că Statul Român de facto nu mai reprezintă mai nimic, iar în cele trei judeţe există fără drept de tăgadă un stat în stat.

Românii şi soarta sârbilor din Kosovo

După ce organismele internaţionale vor constata noile realităţi, urmează a fi declanşată operaţiunea de purificare etnică a zonei, aşa cum atenţiona cu ceva ani în urmă actualul primar din Sfântu-Gheorghe, care ameninţa românii din Covasna şi Harghita cu soarta sârbilor din Kosovo, în cazul în care nu se va acorda autonomia teritorială aşa-zisului ţinut secuiesc. Un astfel de scenariu nu este imposibil de imaginat, mai ales că iredentismul unguresc are la dispoziţie o numeroasă masă de manevră umană, dispusă să işte un conflict interetnic, la chemarea unor organizaţii revizioniste ca UDMR, PPMT, PCM, HVIM, CNS, CNMT etc.. Agresarea românilor din Covasna şi Harghita va avea un dublu scop: purificarea etnică a zonei şi crearea unui val de antipatie la adresa comunităţii ungare, sperându-se în producerea unor evenimente în Transilvania, care să dovedească că minoritatea ungurească este victima agresiunii românilor, ceea ce ar impune restabilirea respectării drepturilor lor într-un alt context de organizare statală, urmărindu-se nu numai autonomia aşa-zisului ţinut secuiesc, ci chiar a Transilvaniei, pentru care se va propune, în următoarea fază, chiar independenţa de România.

Transilvania independentă

Ungaria acţionează intens pentru planul său de a demonstra că Transilvania este locuită în majoritate de unguri şi nu de români. Astfel, a început în urmă cu doi ani acţiunea de acordare a cetăţeniei ungare celor din afara graniţelor Ungariei care pot dovedi că cel puţin un bunic a fost ungur cu numele sau a aparţinut unuia dintre cultele tradiţionale ungureşti. Ceea ce părea iniţial o acţiune adresată minoritarilor unguri din afara Ungariei, se dovedeşte a fi o acţiune menită să sporească în mod artificial numărul populaţiei ungureşti, prin asimilarea românilor la acest număr. În clipa de faţă, în Transilvania se duce o propagandă intensă în rândul comunităţii româneşti pentru a îndemna oamenii să îşi depună cereri pentru obţinerea cetăţeniei ungare, motivându-i prin faptul că această cetăţenie oferă acces liber, fără viză, în state precum Canada sau SUA, precum şi acces neîngrădit pe piaţa muncii din Europa, câtă vreme România nu este stat Schengen. Pentru a nu zădărnici acest proces, Budapesta a acţionat pe lângă oficialii olandezi din cadrul UE, pentru a bloca sau măcar a amâna cât mai mult posibil accesul României în spaţiul Schengen. S-a ajuns la situaţia în care, zilnic, sute de români, chiar dacă nu cunosc limba maghiară, se prezintă la birourile special amenajate de către statul ungar pe teritoriul României pentru a depune jurământul de loialitate faţă de statul ungar şi a primi cetăţenia ungară. Obiectivul Ungariei este ca în momentul aducerii în atenţia opiniei publice a chestiunii Transilvaniei, să poată demonstra cu acte că are pe acest teritoriu o populaţie ungurească numeroasă, care să fie suficientă numeric pentru a emite pretenţii teritoriale, mai ales în contextul unor conflicte interetnice care ar demonstra că ungurii sunt persecutaţi şi nu li se respectă drepturile.

Ungaria mare

Ultima etapă a planului revizionist unguresc presupune alipirea Transilvaniei la Ungaria, ca urmare a existenţei realităţilor fabricate în birourile serviciilor secrete ungare şi puse în practică nestingherit pe teritoriul României, cu concursul şi complicitatea directă sau tacită a autorităţilor române. Ar fi posibilă realizarea unui astfel de scenariu? Până în prezent Statul Român ori nu a reacţionat, ori a avut nişte reacţii improvizate, de moment, ori dimpotrivă, a acţionat pentru eliminarea din viaţa publică a acelor voci care se opuneau acestor strategii de fărâmiţare a României, în numele stabilităţii guvernamentale şi a menţinerii la putere. Chiar şi acum, când Ungaria atacă agresiv România şi se amestecă nepermis în probleme interne ale statului, Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul nu acţionează, ci doar reacţionează anemic, lipsit de viziune, strategie şi profesionalism. Se pune întrebarea dacă CSAT, SRI, SIE şi celelalte organe ce veghează la siguranţa ţării au elaborat vreodată vreun document strategic menit să contracareze acţiunile revizioniste ale Ungariei?! Dacă există o astfel de strategie elaborată de experţi în securitate şi ameninţări, oare de ce nu s-a întreprins nimic până acum? De ce toţi revizioniştii şi iredentiştii se manifestă nestingheriţi, iar Statul Român arată ca un sat fără câini? Este România pregătită să facă faţă acţiunilor de subminare făţişă a Statului Român de către Ungaria? Care sunt mijloacele şi cum va stopa planul de dezmembrare a României? Până aici, răspunsurile sunt clare. România este prinsă în off-side şi acum, când Parlamentul ungar arborează drapelul secuiesc pe propria clădire, iar premierul ungar Orban Viktor anunţă că Ungaria se va implica direct în procesul de regionalizare a României.

Primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, a reuşit performanţa de a-i revolta şi exaspera pe oamenii de afaceri din municipiu. Acesta a pornit maşina de vot a UDMR din Consiliul Local şi a adoptat o hotărâre prin care majora taxele şi impozitele locale percepute societăţilor comerciale cu 50 la sută. Măsura a făcut ca unul dintre cei mai importanţi investitori din municipiu, SC Arcon SA, să iasă în faţa presei şi să denunţe actul unilateral şi împovărător al municipalităţii. Astfel, directorul general al companiei, Ioan Ţiţeiu, a arătat într-o conferinţă de presă că decizia Consiliului Local Sfântu- Gheorghe este „arbitrară şi lipsită de temei economic” şi că a fost luată în „mod autoritar şi unidirecţional” fără consultarea prealabilă a mediului de afaceri, doar a câtorva firme dintr-un cerc restrâns. Acesta a menţionat că dacă autorităţile locale nu vor reveni asupra deciziei, atunci nu exclude varianta declanşării unei greve fiscale. „Majorarea s-a făcut cu lipsă de transparenţă, dictatorial. (…) ARCON este cel mai mare contribuabil la bugetul local, impozitul achitat Primăriei cifrându-se la peste 127.000 de euro pe an”, a declarat Ioan Ţiţeiu. Acesta s-a arătat indignat şi de faptul că noua conducere a Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna nu apără interesele oamenilor de afaceri, caracterizând modul în care a fost schimbat fostul preşedinte al CCI, Herman Rosner, cu Edler Andras, un parlamentar UDMR la acea vreme, drept o „lovitură de palat”.

Bugetul local - afacere de familie

Majorarea impozitelor şi taxelor locale pentru societăţile comerciale de pe raza municipiului Sfântu-Gheorghe are loc în contextul implicării primarului Antal Arpad în mai multe scandaluri privind cheltuirea banilor publici. Este de notorietate faptul că acesta a acordat sume astronomice din bugetul public către firma socrului său, care astfel a încasat mai multe milioane de lei pentru aşa-zise servicii de consultanţă sau lucrări asupra cărora nu există nicio urmă de transparenţă privind cheltuirea fondurilor publice. În acelaşi timp, nu există transparenţă nici în privinţa unor credite făcute de municipalitate şi a modului în care banii împrumutaţi au fost cheltuiţi. Sumele vehiculate a fi fost împrumutate de la bănci variază între 10 milioane şi 16 milioane de euro, dar primarul Antal Arpad nu a prezentat public nici până în clipa de faţă vreun raport privind finanţele instituţiei şi a modului în care a gestionat banii încasaţi din taxe şi impozite sau împrumutaţi de la bănci. Revoltaţi de această situaţie sunt nu numai oamenii de afaceri, ci şi cetăţenii, care îşi simt ameninţate locurile de muncă din cauza primarului. Soluţii pentru echilibrarea balanţei de venituri şi cheltuieli a municipiului Sfântu-Gheorghe există, cea mai la îndemână fiind reducerea comisioanelor şi tarifelor pentru care îşi oferă serviciile firma socrului primarului sau, de ce nu, renunţarea totală la acestea…

Pagina de internet a Primăriei comunei Ciceu, judeţul Harghita, csikcsicso.ro (denumire exclusiv în limba ungară) găzduieşte anunţul privind organizarea concursului ce a avut loc în decembrie 2012 pentru ocuparea postului unic vacant de administrator din cadrul Compartimentului de deservire, învăţământ, cultură, sport şi gospodărire comunală al instituţiei, condusă de UDMR-istul Becze Attila.
Prima condiţie de participare la acest concurs, a cărui condiţie specială erau studiile medii, sună cam aşa: „Să cunoască limba locuitorilor majoritari al comunei Ciceu” (SIC!). Fiind vorba de judeţul Harghita şi de un primar UDMR este cât se poate de clar că prima condiţie a participării la acest concurs era cunoaşterea limbii ungare. Din descrierea postată pe pagina Primăriei Ciceu nu reiese foarte clar dacă acest post are sau nu atribuţii de relaţii cu publicul. Părerea mea este că nu. Primarul va susţine că da (conducătorii de etnie ungară de instituţii publice locale din Covasna şi Harghita au susţinut în repetate rânduri în faţa CNCD că atât femeia de serviciu, cât şi directorul unei instituţii au relaţii cu publicul şi, ca atare, trebuie să cunoască limba ungară).
Evident, cazul nu este singular. Limba ungară este o condiţie obligatorie la angajare în instituţiile publice din judeţele Covasna şi Harghita, indiferent de poziţie. Iar impunerea cunoaşterii obligatorii a limbii ungare pentru angajarea pe absolut orice post din administraţia publică locală din Covasna şi Harghita este nu doar o condiţie discriminatorie, ci şi o modalitate de epurare etnică a celor care nu cunosc această limbă, adică a românilor.
De remarcat, însă, formularea utilizată de primarul UDMR, „… limba locuitorilor majoritari…”. Adică musai să cunoşti limba ungară doar pentru că ei, ungurii, sunt numeric mai mulţi în zonă. Evident, singura limbă oficială de stat în România este limba română, dar pentru a te angaja în Primăria Ciceu, limba română îţi este absolut inutilă, pentru că, nu-i aşa, în Primăria cu pricina se lucrează cu „… limba locuitorilor majoritari…”.

Dacă despre guvernele de la Bucureşti care s-au succedat la Putere, în ultimii 23 de ani, noi, românii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, am spus mereu, pe bună dreptate, că ne-au trădat, ne-au folosit de fiecare dată ca monedă de schimb, fără să le doară gura să ne promită, veşnic înainte de alegeri, că vor fi mai atente la problema naţională din inima României, cu privire la judeţul Braşov am avut încontinuu impresia că, deşi este aici, foarte aproape, nu îi pasă de soarta românilor discriminaţi la doar o aruncătură de băţ. Desigur, nu putem generaliza, nu putem spune că nu mai sunt patrioţi, buni români, şi în Bucureşti, sau în Braşov, pentru că ei există, ba pe unii îi şi cunoaştem, doar că noi aici vorbim de majoritate. Ori realitatea este că majoritatea politicienilor din Capitală, care fac marea politică, majoritatea bucureştenilor de rând, a sudiştilor, cum li se spune, în general, dar şi a braşovenilor, iată, nu cunosc realităţile de pe aceste meleaguri din Arcul Intracarpatic. Rândurile de faţă mi-au venit în minte deunăzi, când am avut oarecum bucuria să citesc într-un ziar local braşovean, „Transilvania Expres” din 8 februarie 2013, că doi dintre politicienii din municipiul de sub Tâmpa, fără să îi laud că sigur îşi iau lumea în cap, au spus ceea ce trebuia spus în contextul scandalului pricinuit de arborarea pe clădirile publice ale Statului Român a aşazisului steag secuiesc, în fapt o textilă nerecunoscută de nimeni. Şi au făcut asta surprinzându-ne, cel puţin pe mine cu siguranţă, dată fiind arhicunoscuta amorţeală braşoveană cu privire la problemele românilor din cele trei judeţe vecine. Dar, iată declaraţiile din TEX ale lui Ion Diniţă şi Daniel Chivu, căci despre ei este vorba: «Deputatul Ion Diniţă, vicepreşedintele PC şi preşedintele PC Braşov, „a apreciat ieri, într-un comunicat de presă, că Guvernul Republicii Ungare trebuie să îşi ceară scuze publice „în regim de urgenţă” faţă de declaraţiile extremiste ale secretarului de stat în Ministerul ungar de Externe, Nemeth Zsolt, legate de arborarea drapelului secuiesc. „Din păcate, statul maghiar şi-a asumat poziţia acestui personaj cu trecut binedefinit antiromânesc, inclusiv prin luările de cuvânt ale ambasadorului Ungariei la Bucureşti, fapt care mi se pare de netolerat. România este un exemplu recunoscut în UE în materie de respectare a drepturilor minorităţilor naţionale, iar exprimările nefericite şi nefondate nu fac altceva decât să incite la vrajbă şi ură. Reamintesc faptul că potrivit prevederilor Constituţiei, „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Sunt aspecte care nu se negociază!”» «Vicepreşedintele organizaţiei municipale a PPDD Braşov, Daniel Chivu, este de părere însă, că noua organizare teritorială nu trebuie făcută în mod pripit şi, în niciun caz, să se pună în practică proiectul propus de UDMR, cu 16 regiuni. „Nu vrem o enclavă, un Kosovo, în inima României. Autonomia Ţinutului Secuiesc este doar o temă populistă susţinută de elita UDMR. Atât românii, cât şi maghiarii trebuie să respecte obiceiurile şi tradiţiile acestei ţări, dar mai ales Constituţia României, în special primul articol, care precizează că: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil””, a subliniat Chivu. Acesta a precizat că va face demersuri pe lângă parlamentarii PPDD pentru a susţine ca Braşovul să devină capitala regiunii Centru. „USL susţine ca Alba să devină capitala regiunii, dar Braşovul are mult mai multe atuuri în acest sens. Este cel mai dezvoltat din regiune în plan economic, este pol de creştere”, a explicat Daniel Chivu.» Poate că aţi fi tentaţi să spuneţi că e mult prea puţin, că e mult prea palidă şi insuficientă numeric reacţia, dar eu înclin să cred că sunt şanse ca Braşovul să se trezească. Ca oraş mare, situat aici lângă noi, care, culmea, ne mai şi absoarbe forţa de muncă (maghiarii şi românii merg deopotrivă la Braşov la serviciu, fără nicio diferenţă), Braşovul nu poate rămâne indiferent la infinit vizavi de problemele românilor din judeţele acestea din inima Ţării.

Participanţii din partea organizaţiei din Trei Scaune a PPMT vor pleca la protestul pentru autonomie de la Târgu-Mureş cu opt autobuze - a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Nemes Elod, preşedintele organizaţiei judeţene a PPMT. După protestele pentru autonomie organizate la Odorheiu- Secuiesc şi Ditrău, acţiunea organizată la sfârşitul anului trecut la Sfântu-Gheorghe, de către partidul popular, a reînviat mişcarea autonomistă - a semnalat Nemes.
Toro T. Tibor, preşedintele organizaţiei naţionale a partidului, l-a numit personal pe Santha Imre, preot din Bicfalău, în comisia de negociere a protestului de la Târgu-Mureş, iniţiat de CNS, la acest fapt contribuind şi activitatea depusă până acum în cadrul consiliului naţional - a declarat în cadrul conferinţei de presă de ieri Sorban Attila, director cu probleme organizatorice în cadrul partidului popular, responsabil cu Pământul Secuiesc.
Nemes şi Sorban au accentuat: anul 2013 a fost declarat de Tokes Laszlo anul autonomiei, astfel că partidul popular va face tot posibilul pentru a sprijini evenimentele care aduc în prim-plan strădaniile autonomiste. După modelul Barcelonei, dintr-un singur oraş nu pot fi scoşi în stradă un milion de oameni. Ar echivala cu 20.000 de protestatari la Sfântu-Gheorghe. Este important ca proteste autonomiste să fie organizate în cât mai multe localităţi, iar cetăţenii să-şi poată exprima în mod liber opiniile - au mai declarat ei.

Ce sorcovă şi târguri ai în steag
Şi ce poşircă îţi bălteşte-n sânge,
Guvern al inaniţiei, beteag,
De n-auzi Ardealul care plânge?
Tu nu-nţelegi coşmarul vieţii lor,
Că sunt abuzuri cu nemiluita
Şi că n-au cui să-i ceară ajutor
Românii din Covasna şi Harghita?
De propria ta ţară te fereşti
Şi imposibil s-o conduci îţi este,
Că ai ajuns să fii, la Bucureşti,
Guvernul unei alte Budapeste.
La noi acasă, alţii sunt stăpâni,
Baţi temenele la Înalta Poartă,
... Persecutaţi, doar fiindcă sunt români,
Românii din Ardeal nu te mai iartă,
Guvern de indigo şi din mancurţi,
Te blestemă, descoperindu-ţi vina,
Ceilalţi români, vânduţi la alte Curţi,
În Basarabia şi Bucovina.
Guvern al României, surdomut,
Eşti plin de păcăleli şi plin de fumuri,
Dar clopote de moarte au bătut,
Pentru acest popor ajuns pe drumuri.
Ca-ntr-un coşmar, te caut şi te strig,
Să nu mai tot suceşti cuţitu-n rană,
Prin lanţuri şi prin foame şi prin frig,
Însângerând condiţia umană.
Tu eşti în stare să ne-ntorci pe toţi
La cea dintâi Comună Primitivă,
Să fim un neam de criminali şi hoţi,
Ce-şi jefuieşte propria colivă.
Guvern fără de ţară, pune punct
Acestei fraze care te cuprinde
Şi-ngroapă idealul tău defunct
În groapa României suferinde.
Şi lasă-ne! Dispari în mod brutal,
Eliberează, cu grăbire mare,
De boala ta, românii din Ardeal,
Guvern murdar de propria trădare!

într-o zi chiuveta căzu în dragoste
iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie
se confesă muşamalei şi borcanului de muştar
se plânse tacâmurilor ude.
în altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea:
- stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa
dă-te jos, căci ele au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri
te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri
şi paratrăznete.
stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el
vasele cu resturi de conservă de peşte
te-au şi îndrăgit.
vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.
dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări
căci ea iubea o strecurătoare de supă
din casa unui contabil din pomerania
şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
aşa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări
cu privire la sensul existenţei şi
obiectivitatea ei
şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.
... cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată...
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
şi tot ce a fost mi se pare un vis.

Postmodernismul este un curent în curs de cristalizare şi teoretizare, putând fi definit drept mişcare culturală din a doua jumătate a secolului al XX-lea, până în prezent, ce aparţine de modernism, deosebindu-se prin aceea că înglobează experienţa estetică anterioară, o recuperează original, ironic şi ludic, parodic şi absurd.
Termenul postmodernism a fost utilizat începând cu deceniul al patrulea al secolului al XX-lea şi reprezentanţii acestui curent se raportează la Cenaclul de luni, înfiinţat la Bucureşti, acolo unde se reunesc scriitorii generaţiei ’80, care au complexul că „totul a fost deja scris”.
Ca şi specific al acestui curent, remarcăm că se propune o nouă relaţie a artistului cu lumea, ancorată în cotidian, în existenţa banală, deschisă spre real, dar şi spre imaginar. Eclectismul, obiectivitatea, intertextualitatea, amestecul de genuri şi specii literare, de coduri, biografismul (autorul apare în opera literară), sunt tot atâtea trăsături ale postmodernismului. În plus, limbajul poeziei este curent, cotidian, prozaic, registrul este neologic (s.m.s., mass-media, P.C.), eludându-se semnele de punctuaţie şi de ortografie, de fapt, normele gramaticale. Citadinismul, proza scurtă, tendinţa către S.F., către groază, către povestirea în versuri sunt alte caracteristici ale literaturii postmoderne.
Reprezentanţi de seamă în literatura română sunt: Alexandru Muşina (primul scriitor care a utilizat termenul de postmodernism), Simona Popescu, Matei Vişniec, Ioan Groşan şi Mircea Cărtărescu (foto), iar în literatura universală mai cunoscuţi sunt: Gabriel Garcia Marquez, John Fowles, Mario Vargas Llosa.
Volumul Totul, scris de Mircea Cărtărescu, volum din care face parte poezia Poema chiuvetei, îşi propune recuperarea prin parodie a liricii de dragoste ce aparţine literaturii romantice, cu deosebirea că iubirea se manifestă nu între fiinţe, ci între obiecte cărora li se atribuie însuşiri şi idealuri omeneşti.
Poema, care are ca temă iubirea dintre două entităţi, dacă le putem spune aşa unei stele şi unei chiuvete, se caracterizează prin stilul parodic şi trimite la ideea din textul eminescian sau barbian: incompatibilitatea celor două personaje care aparţin unor lumi diferite.
Aşadar, intertextualitatea, ironia şi tonul ludic sunt alte trăsături ale postmodernismului pe care le regăsim în text.
Din punctul de vedere al formei sale, se observă că textul seamănă cu o poveste în versuri care se derulează prea repede şi devine absurdă, greu de crezut. Nu există majuscule, se eludează ortografia şi semnele de punctuaţie sunt utilizate ocazional. În concluzie, nonconformismul e uşor de observat în ceea ce priveşte respectarea normelor gramaticale
Din punctul de vedere al conţinutului, evenimentele sunt plasate în cotidian, în mediul citadin şi par banale, dar sunt mai degrabă absurde, ireale.
Personajele sunt obiecte personificate: chiuveta, steaua galbenă, muşamaua, borcanul de muştar, tacâmurile, strecurătoarea de supă, gaura din perdea, dacia crem.
În privinţa structurii, putem observa că textul e compus din două secvenţe. În prima ni se relatează la persoana I cum chiuveta s-a îndrăgostit de o stea galbenă şi apoi s-a confesat muşamalei, borcanului de muştar, tacâmurilor ude şi, în cele din urmă, chiar steluţei.
Confesiunea către stea este prezentată tot la persoana I, printr-un monolog lipsit de lirism şi extrem de realist, cu o recuzită tipic postmodernistă: moara dâmboviţa, fabrica de pâine, centrale electrice, paratrăznete. Spre deosebire de luceafărul din poezia eminesciană, steaua, aici, este mică şi galbenă, şi nu răspunde invocaţiei: „dar vai steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări”. Incompatibilitatea este evidentă prin imposibilitatea comunicării între cele două personaje. Motivul tăcerii stelei este că ea iubea o strecurătoare, adică fiecare e liber să aleagă, şi singurul lucru care îi rămâne de făcut chiuvetei este să accepte această alegere, această libertate.
Chiuveta se consolează, cu o muşama, după ce meditează asupra sensului existenţei, asemeni Cătălinei din Luceafărul, muşama care se afla mult mai aproape de chiuvetă decât steaua galbenă.
Prozaicul este evident în limbaj: „căzu în dragoste”, „sifonul meu a bolborosit tot felul de cântece”, „regatul de linoleum”, iar ironia „dar vai!” „nichelul meu te doreşte” devine constantă, ca şi absurdul, „fiindcă iubea o strecurătoare de supă”. Lipsesc magia, expresivitatea, textul pare chiar brutal, apoetic.
Nu se ştie, însă, cum s-a finalizat cea de-a doua propunere a chiuvetei, ambiguitatea persistând în finalul poeziei, ca şi îndoiala, ezitarea cititorului în faţa unei asemenea istorii.
Secvenţa a doua, formată din ultimele cinci versuri, scrise la persoana I, reprezintă un fel de concluzie, de morală a unui personaj-narator care, ca într-o povestire în ramă intervine, aici însă pentru a puncta asemănarea dintre deziluzia pe care a trăit-o chiuveta şi propria sa dezamăgire. Personajul-narator, care este o gaură în perdea, mărturiseşte că şi pasiunea sa pentru o dacie crem a rămas în stadiul de fantezie, datorită incompatibilităţii: „şi eu, care v-am spus povestea, am iubit o superbă dacie crem”. Tonul sec, scurt completează nota absurdă şi tenta ironică a textului, trimiţând cititorul la menestrelul din balada lui Ion Barbu, care aduce istoria pe alte coordonate temporale şi spaţiale. De data aceasta, însă, naratorul apare în finalul textului, nu în incipit, şi face trecerea dintre planul naraţiunii şi cel real, dintre trecut şi prezent, şi nu invers, cum se întâmplă la Ion Barbu: „cândva”, „tot ce-a fost mi se pare un vis”.
Mai remarcăm în textul lui Mircea Cărtărescu, incipitul „ex abrupto”: „într-o zi chiuveta căzu în dragoste” şi impresia de univers fals: „se confesează muşamalei din bucătărie”.
Sfârşitul poveştii de iubire este la fel de artificial şi de brusc, de neaşteptat: „dar vai!” şi nu ne emoţionează, ci contrariază prin straniu şi impresia de ver falsche.
Putem concluziona că „Poema chiuvetei” este un text postmodernist, ce surprinde prin insolit şi prin originalitate, prin idei şi intertextualitate, căci asemeni cercetătorului unui palimpsest, cititorul avizat poate observa elemente comune cu opera lui Mihai Eminescu şi a lui Ion Barbu.

Moto: Lipsa culturii istorice ne poate juca adesea feste, făcându-ne victimele unei propagande absurde, dar tenace, menită, aşa cum lesne se poate observa în conflictele majore din ultimele două decenii, să transforme albul în negru şi negrul în alb, vinovaţii în victime, trădătorii şi asasinii în eroi, adevărul în contrariul lui. (Istoricul Mircea Dogaru)
Spaţiile largi de manevră rămase pentru propaganda revizionismului hungarist pun în evidenţă faptul că şi istoricii fac mult prea puţin pentru înţelegerea corectă a problemei secuilor, iar insuficienţele lor determină în mod direct insuficienţele politicienilor noştri. Ca atare, trebuie să manifestăm mult mai mult interes pentru cunoaşterea adevărului despre secui, astfel încât replica noastră să fie pe măsura necesităţilor impuse de avalanşa falsurilor vehiculate de revizionism, atât în ţară, cât şi în afara ei.
În comparaţie cu aplombul şi omniprezenţa revizionismului, replicile noastre sunt sporadice, mai mult consternări şi leşinuri „post factum”, tip Manoilescu, provocate de minciunile care ni se administrează ca un bombardament fără de sfârşit. Ripostăm pe bucăţele, văicărindu-ne de parcă n-am şti că cine-i la necaz e şi de râs. Copios falsificată de partea maghiară, problema secuilor a ajuns în Parlamentul European, iar noi încă ezităm să spunem lucrurilor pe nume, deşi faptul esenţial a fost rostit chiar de Academia Ungară, în anul 1903: „Secuii nu sunt câtuşi de puţin unguri”, aşa după cum arată şi profesorul Ilie Şandru în articolul „Minciuna pusă în slujba neadevărului istoric” (http://www.wikileaks-forum.com/index.php?topic=6124.0).
Dar atunci ce sunt?
Din multele controverse referitoare la originea secuilor, istoricii noştri, mai tineri sau mai puţin tineri, au preluat basmul cu avarii, despre care nişte anale amintesc că au fost alungaţi peste Tisa la românii din Munţii de zăpadă.
De ce basm? Mai întâi fiindcă avarii nu sunt siculi. Aaa, nişte avari ipotetici, care s-ar fi autoproclamat siculi. Prea multă incertitudine pentru a lua în considerare asemenea improvizaţii mult prea şubrede. Şi ce ar conta nişte avari alungaţi, care s-ar fi strecurat, poate, şi spre Ţara Secuilor, locuită la vremea aceea numai de români? Cu moşiile lor străvechi, aceşti români trăiesc şi azi în Ţara Secuilor. Legitimaţi prin moşia lor de baştină din Ţara Secuilor, aceşti români tot secui sunt fiindcă etnonimul zacul-cicul-sicul-secui nu ne-a fost adus de bănuiţii avari şi nici nu este monopolul celor maghiarizaţi prin amăgire sau teroare, chiar dacă aceştia ating 80 la sută în zona Harghita-Covasna. O bună parte a acestor secui maghiarizaţi mai poartă şi azi nume româneşti, ca dovadă că prin arborele genealogic, ca şi prin pământul de baştină moştenit în secuime sunt români. Sunt parte integrantă a neamului şi a naţiunii române, chiar dacă poartă sechelele genocidului etnic practicat de fostul imperiu prin instrumente criminale de tip Buccow.
Contrar acestor profunde realităţi istorice, se mai pretinde, iar noi acceptăm cu o toleranţă improprie slujirii adevărului, că etnonimul zacul-cicul-sicul-secui ni l-ar fi impus nişte avari hăituiţi şi că ar fi de origine turcică, ca şi când nu s-ar cunoaşte faptul că în Peninsula Balcanică acest etnonim este pe deplin atestat începând cu secolul XIII î.Hr., iar tribul lui Sikelos a trăit alături de volsgi începuturile Romei, aşa după cum arată cel mai valoros tratat de istorie a Romei antice, după ce un alt foarte mare istoric a scris: Siculii de pe Tibrul inferior până la Falere sunt aborigeni veritabili. Alte surse mai indică prezenţa siculilor în Galia Cisalpină, aşa încât etnonimul acesta prea este străvechi în Europa pentru a-i mai accepta o origine exotică.
Ideea că nişte prezumtive resturi avare pribege s-ar mai fi putut autointitula „neam ales” pentru a motiva găselniţa turcică “szkil-sikil” este un fals grosolan şi de neacceptat. Prădătorii, chiar şi cei de elită, aşa cum au fost avarii, nu s-au considerat niciodată de neam ales, aşa încât resping, fiindcă se cere a fi respinsă, ideea că nişte resturi de avari ipotetici şi fără adăpost, obligaţi să ceară sau să prade cele necesare traiului de zi cu zi, ar mai fi trăit sentimentul unei superiorităţi în relaţia lor cu băştinaşii mândri de ţinutul şi de tradiţiile lor.
Oricât de modeşti am fi, trebuie să avem încrede în propriile noastre cercetări fără a mai aştepta mereu încuviinţările a tot felul de impostori străini cu aere de savanţi. Nu ne este permis să mai preluăm elucubraţiile altora, aşa cum, de curând am adoptat, mai ales în turism, blestematul personaj a lui Bram Stoker, care ne-a transformat din Grădina Maicii Domnului, în ţara vampirilor. Am ajuns într-o situaţie, pe cât de neadevărată, pe atât de tragică, iar culturnicii şi teologii noştri se prefac că revenirea la adevăr nu-i treaba lor, deşi sunt primii chemaţi să pună capăt mutilării noastre identitare.
În mod similar, prin falsificări succesive, care au pornit de la un minim iniţial neluat în seamă la aceea vreme, a fost schimbată adevărata identitate a secuilor. Multe din aceste falsificări au fost lansate în circuitul public în perioada actuală, dar organele noastre de presă scrisă şi vorbită au făcut mult prea puţin pentru a le demasca şi a le respinge. Din contră, în presa centrală li s-a făcut loc unora ca universitarul Marius D., care vrea să ne convingă, pe un ton conciliant, că ar fi firească asimilarea prin maghiarizare a românilor din România anului 2013. În toată defensiva noastră, am ajuns să mizăm doar pe o prevedere constituţională, ceea ce este mult prea puţin în comparaţie cu amploarea curentului de opinie alimentat de falsurile enorme ale revizioniştilor, care vor să impună în chiar centrul României un mic stat maghiar contrafăcut. Contrafăcut, deoarece secuii nu sunt unguri, după cum a recunoscut şi Academia Ungară încă din anul 1903.
Dată fiind internaţionalizarea pretenţiilor de autonomie prin imixtiunea vehementă şi frecventă a unor politicieni de la Budapesta, avem datoria să facem cunoscute lumii întregi dovezile care probează calitatea de băştinaşi ancestrali a secuilor în spaţiul numit Ţara Secuilor. În acest sens, am publicat şi am republicat eseul Pe urmele cauconilor, care a apărut şi în revista VATRA VECHE, din ianuarie 2011. Eseul invocă opt tipuri de probe, care pledează, fără drept de apel, pentru autohtonia ancestrală a secuilor, dar fiindcă revizioniştii se tem de adevăr, iar istoricii noştri îşi mai hrănesc amorul propriu cu scornelile de tip Roesler învăţate cândva, articolul publicat a fost repede trecut sub tăcere. Chiar presupunându-se că aş fi greşit în interpretarea datelor şi încă trebuia să apară fireştile întâmpinări deontologice, care să demonteze eroarea, punct de punct, pentru a menţine viu cursul dezbaterilor menite să conducă la adevăr. Inerţia manifestată prin ascunderea capului în nisipul plăsmuirilor acumulate de istorie ne poate fi fatală, fiindcă este vorba de chiar inima ţării noastre.
Cu convingerea că în faţa absurdelor pretenţii de autonomie trebuie să ne spunem şi noi cuvântul, revin pentru a revela că toate simbolurile identitare ale secuilor sunt prin excelenţă simboluri româneşti, de unde şi concluzia evidentă că, chiar maghiarizaţi fiind, secuii sunt de neam românesc şi, ca urmare, îi revendicăm ca parte integrantă a neamului românesc şi a României, fără drept de imixtiune străină, fiindcă genocidul etnic este imprescriptibil, de unde şi dreptul nostru de a pune capăt prin lege provocărilor autonomiste, sub orice formă s-ar manifesta ele.
Chiar dacă propagandiştii intereselor străine şi ceilalţi condeieri perseverează în a le spune secuilor că sunt maghiari, simbolurile prin care, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, şi-au ilustrat şi îşi ilustrează identitatea, se dovedesc a fi de profundă sorginte românească.
Unul din aceste simboluri este şi poarta secuiască realizată uneori cu dimensiuni grandioase la intrarea în mai multe localităţi. De curând, macheta acestor porţi a devenit obiect de adoraţie, purtat solemn în ample şi fastuoase procesiuni religioase (http://www.dailymotion.com/video/xfr0s4_szekelyek-az-orszaghazban_news), ca dovadă a importanţei ce se acordă acestui simbol. Chiar dacă organizatorii procesiunii i-au ataşat, în mod forţat, panglica roş-alb-verde, acest frumos simbol al porţii este prin excelenţă simbol românesc de vreme ce poarta secuiască este identică cu poarta maramureşeană, dar şi cu poarta gorjeană, recunoscute ca atare de ambasada americană din Bucureşti, de municipalitatea vieneză, dar şi de Muzeul de Etnografie Comparată din Paris, unde au fost montate asemenea porţi numite maramureşeană, respectiv gorjeană.
Poartă tradiţională din zona Olteniei
http://www.romanianmonasteries.org/ro/romania/oltenia-traditii
Poartă secuiască
http://www.harghitatourism.ro/Latvanyossagok/index.php?nyelv=1&id=8
Alte porţi la: http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=6434
http://www.okazii.ro/romania-dupa-1920/6210-odorheiu-secuiesc-poarta-sec...
http://www.panoramio.com/photo/53118956
Poartă maramureşeană
http://dorinstef.blog.com/2010/05/28/poarta-maramureseana/
http://www.prinromania.eu/poarta-maramureseana/
Stâlpii funerari reprezintă un alt simbol al identităţii secuilor. Despre amplasarea unor asemenea stâlpi, cu valoare de simbol, în spatele Bibliotecii Judeţene „Bod Peter” din Sfântu-Gheorghe, s-a relatat în 2011 (http://condeiulardelean.ro/articol/cotidianul-haromszek-covasna-nr-6409-...), dar fără să se fi menţionat, deşi era cazul, că aceşti stâlpi funerari sunt stâlpi funerari dacici, care se mai întâlnesc şi acum în Gorj, pe Jiul Tradiţiei Primordiale, dar şi în alte ţinuturi. Anterior se arătase în presă că: „De-a lungul secolelor, obiceiurile dacice de înmormântare s-au pierdut treptat. Totuşi, în câteva zone din România, aceste adevărate monumente de artă populară, au rezistat, traversând nealterate barierele veacurilor. La începutul secolului trecut, încă se mai recurgea la tradiţia funerară de sorginte dacică, în Subcarpaţii şi Carpaţii Olteniei (mai ales Parâng) şi în zona Munţilor Şureanu din Transilvania. Astăzi, doar în unele sate sau cătune transilvane, situate între Valea Sebeşului şi Valea Cugir (Râul Mare) vechiul obicei funerar mai supravieţuieşte. În cimitirele unor aşezări (Loman, Purcăreţi, Răchita, Laz, Ciungu-Mare, Şugag), se mai pot admira şi în prezent aceste vestigii de artă funerară milenară. De asemenea, o bogată colecţie de stâlpi funerari, poate fi admirată la Muzeul de Etnografie din Orăştie”.
(http://rointeractiv.bioterapi.ro/index_articole_traditii_dacice.html)
(http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/ritualuri-dacice-pe-val...
http://www.formula-as.ro/2011/985/spiritualitate-39/stalpii-mortilor-si-...)
Bineînţeles şi în mod evident, din această enumerare nu pot lipsi stâlpii funerari dacici, folosiţi curent de secuii noştri în continuitatea propriilor tradiţii de înmormântare, ca altă dovadă vie a originii lor dacice.
Conştiinţa dacică a secuilor s-a manifestat şi în momentele lor politice, aşa cum a fost constituirea alianţei numită Unio Trium Nationum, în cadrul căreia s-au ilustrat prin scutul heraldic mobilat cu tandemul antic Soare-Lună, tandem specific dacic, regăsit pe artefacte dacice certe cum sunt gemele cu Cabiri sau plăcuţele de plumb de la Sinaia.
Aşadar, trebuie să fim perseverenţi în a reda vizibil, sus, pe prima pagină a fiecărui număr de ziar tripticul porţilor româneşti, gorjană-maramureşană-siculă, pentru a nărui în văzul lumii întregi eşafodajul de minciuni grosolane ale revizioniştilor, care ne vor pieirea. Dar nu vor reuşi, fiindcă este cu dreptate să arătăm tuturor că nu-i pot revendica pe secui, întrucât secuii nu sunt maghiari, ci urmaşii direcţi ai unui trib cu o profundă conştiinţă dacică, aşa cum indică astăzi simbolurile lor identitare, care sunt riguros aceleaşi cu simbolurile regăsite şi în alte ţinuturi româneşti, unde se mai conservă cele mai vechi tradiţii dacice şi predacice.
În principal, aceste ţinuturi româneşti fac parte din aria Vinça-Valea Jiului-Turdaş-Mureş-Olt, arie care reprezintă chiar leagănul Tradiţiei Primordiale. Nu s-a ştiut până acum, fiindcă nu s-a vrut să se ştie, dar iată că a venit vremea să se afle, aşa încât România trebuie respectată în integritatea ei, delimitată de graniţele fostului regat interbelic, ca Vatra Sacră a civilizaţiei umane. Tradiţiile arhaice pe care le conservăm, inclusiv prin tradiţiile păstrate de secuii şi de ceangăii noştri, nu sunt primitive, ci primordiale.
În spaţiul numit AXIS MUNDI sau POLUS GETICUS nu-i loc pentru hâdele scandaluri autonomiste provocate cu cinism pe seama sechelelor genocidului etnic practicat de Dualism sau de Dictatul hitlerist.
Ca păstrători ai tradiţiilor româneşti, chiar şi secuii maghiarizaţi mai folosesc şi azi aceleaşi cuvinte străvechi pe care le au toţi românii. Printre ele şi cuvântul românesc „răboj”, care a devenit „rovas iras” prin maghiarizare, unde litera B a fost schimbată cu litera V, alternanţă frecventă şi în limba română.
Ca altă mostră lingvistică, alături de multe altele, prin care dovedim că secui
sunt urmaşii direcţi ai unui prestigios trib autohton preroman, ei mai posedă şi azi străvechile cuvinte româneşti „cobela” şi „ler”, regăsite şi în limba latină sub forma „cabalus” şi „levir”, cu înţelesul lor de „mârţoagă”, respectiv, de „cumnat de la sora mai mare”.
Pentru apartenenţa la trăirea profund românească a tuturor secuilor, mult prea puţin maghiarizaţi în secolele trecute (sub 3 la sută), consemnăm şi faptul că în momentele de grea cumpănă istorică, marile lor adunări aveau loc la Lueta, la Odorhei şi în alte localităţi aflate la doar 10-20 km de Vlăhiţa, în zonă eminamente valahă, adică românească.
Să nu pregetăm a spune tot adevărul, căci orice tăcere, orice adevăr spus doar în parte, se va întoarce împotriva celor ce n-au avut inteligenţa şi decenţa să-l spună în întregul lui. Toate ziarele, dar mai ales cele din zona secuilor, trebuie să poarte zi de zi, în partea de sus a primei pagini, suita vizibilă a celor trei porţi. Interesul pentru acest mesaj plastic privind caracterul autohton al secuilor se menţine alternând imaginile comparative ale porţilor cu imaginile comparative ale stâlpilor funerari dacici şi apoi cu imaginile tandemului dacic Soare-Lună de pe scutul heraldic al secuilor, alături de acelaşi tandem prezent pe artefacte dacice certe. Acestea sunt marile lor simboluri istorice, de care şi-au legat întreaga lor identitate, fapt ce dovedeşte, fără putinţă de tăgadă, că secuii reprezintă un grup autohton cu evidente rădăcini dacice, bine confirmate atât de heraldică şi arheologie, cât şi de lingvistică.
Pentru aceste rădăcini profund dacice pledează şi graiul siflant, studiat de Dumitru Mărtinaş, pe care-l manifestă ceangăii, atât în rostirea limbii române, cât şi atunci când vorbesc maghiara. Acest grai siflant al ceangăilor din secuime, denumiţi CAUCONI pe harta lui Ptolemeu din secolul II d.Hr., se aseamănă cu graiul siflant al unui grup românesc arhaic din Banat, numit GUGANI, a căror origine este atestată începând din neolitic de elementele specifice ale costumului lor popular incizate pe figurine de la Vinça şi Klisevac (http://hcjv.8k.ro/gugulanii/gugulanii.htm). În mod evident, această asemănare de grai siflant nu este câtuşi de puţin întâmplătoare, de vreme ce şi arhaicele lor etnonime, CAUCONI-GUGANI, practic se suprapun.
Toate aceste dovezi trebuie să ajungă şi la postul londonez de televiziune ITN, dar şi la celelalte posturi de televiziune, care ne falsifică istoria în mod sistematic.
Şi nu trebuie să ne mai temem de faptul că soarta noastră ar fi ca şi pecetluită în ochii altora. În plan cultural, vom repeta mereu aceste evidenţe, iar în plan legislativ, Parlamentul României are puterea, dar şi dovezile necesare pentru a proteja prin lege viaţa paşnică a secuilor şi ceangăilor noştri, plasând în afara legii aţâţările autonomiste, de orice natură şi de oriunde ar veni ele.
Dovezile dacismului secuilor sunt de necontestat, iar genocidul etnic este imprescriptibil. În viaţa lor, în viaţa noastră, pretenţiile străine nu au ce căuta. Cooperarea şi colaborarea se înfăptuiesc pe baza adevărului ştiinţific şi a respectului reciproc.
 

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat recent, la Sfântu- Gheorghe, că Uniunea va face propuneri de modificare a Legii 215/2001 în sensul clarificării folosirii în administraţia publică locală a limbii ungare şi a limbilor celorlaltor minorităţi naţionale. Reprezentantul UDMR a afirmat, referindu-se la cazul primarului din Miercurea-Ciuc, Robert Raduly (foto), amendat de CNCD pentru că a condiţionat angajarea pe un post de cunoaşterea limbii ungare, că „este logic” ca în zonele cu o minoritate naţională numeroasă, cum este cea din Harghita, persoanele care intră în legătură cu publicul să cunoască şi limba ungară. În context, el a menţionat că e firesc ca şi prefecţii din aceste zone să cunoască limba acestei comunităţi, iar site-urile instituţiilor publice să prezinte informaţii şi în limba maternă a membrilor acesteia, aşa cum prevede Legea 215. „În principiu ce a vrut să zică Raduly Robert e corect, că acolo unde e o zonă locuită de maghiari, cum e Miercurea- Ciuc, e normal ca peste tot să fie oameni care ştiu şi limba maghiară. (…) Legea 215 zice că în administraţia publică locală, acolo unde sunt compartimente şi birouri de relaţii publice, e obligatoriu să fie angajaţi oameni care ştiu şi limba maghiară. (…) De fapt, spiritul acestei legi nu funcţionează şi vom veni cu o propunere legislativă ca să fie mai clară. (…) Dacă nu clarificăm aceste probleme, ori conform bunului simţ, ori în spirit european (…), atunci unii pot interpreta în fel şi chip şi pot amenda primarii. Trebuie clarificate aceste lucruri”, a spus Borbely Laszlo. Vicepreşedintele UDMR a menţionat că poate da ca exemplu cel puţin zece instituţii publice din judeţul Mureş unde la ghişee nu se vorbeşte limba ungară, deşi 44 la sută din populaţie aparţine acestei etnii. Primarul Raduly Robert a fost amendat, de curând, cu 600 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru impunerea cunoaşterii limbii ungare de către viitorul arhitect-şef. Ulterior, acesta a declarat: „cunoaşterea limbii maghiare este obligatorie la Miercurea-Ciuc” şi că trebuie vorbită de toţi cei care „trăiesc din impozitele secuilor”, inclusiv de prefect. Nu mai surprinde pe nimeni faptul că UDMR duce o politică şovină şi de discriminare la adresa românilor, însă nu putem să nu ne punem întrebarea: cum se face că personajele udemeriste consideră normal ca un minoritar să nu cunoască limba statului în care trăieşte, însă consideră obligatoriu ca majoritarii să cunoască limba minorităţii? Ar fi interesant de văzut ce reacţie ar avea autorităţile germane, de exemplu, dacă s-ar trezi un minoritar turc (şi sunt vreo opt milioane de turci în Germania!) să afirme că neamţul, în Germania, musai va trebui să vorbească limba lui Baiazid, în timp ce turcul, tot din Germania, nu trebuie să cunoască limba lui Goethe…

Deşi constată existenţa discriminării românilor, CNCD nu a aplicat nicio sancţiune
La începutul lunii noiembrie a anului trecut, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a fost sesizat de către avertizorul public Dan Tanasă cu privire la faptul că Primăria Cristuru-Secuiesc, condusă de UDMR-istul Rafai Emil, publică şi promovează, pe bani publici, din bugetul local, publicaţia lunară „Kereszturi kisvaros”, care este redactată exclusiv în limba maghiară. Deloc surprinzător, primarul Rafai Emil susţine că publicarea unei reviste lunare exclusiv în limba maghiară pe banii Primăriei este cât se poate de legală şi că nu există absolut nicio faptă de discriminare în acest caz. Evident, este invocat din nou faptul că populaţia majoritară este reprezentată de unguri, numărul fiind criteriul după care se mişcă lucrurile în Cristuru-Secuiesc, nu legea. CNCD a constatat, însă, că prin editarea acestui ziar exclusiv în limba maghiară sunt discriminaţi cetăţenii români care nu cunosc această limbă. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, condus de UDMR-istul Asztalos Csaba Ferenc, nu l-a sancţionat nici măcar cu un simplu avertisment pe primarul UDMR din Cristuru-Secuiesc, deşi fapta edilului este foarte gravă întrucât Rafai Emil a discriminat un grup de cetăţeni, nu un singur cetăţean.

Episcopul desfrânat Tokes Laszlo (foto) a remis un comunicat de presă în care arată că îl va da în judecată pe premierul Victor Ponta pentru afirmaţii pe care acesta le consideră jignitoare. Tokes face apel la Articolul 1 al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în care se precizează: „Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată şi protejată”. „Sunt jignit în demnitatea mea fundamentală, de cetăţean român şi european, de afirmaţiile stigmatizante ale premierului Victor Ponta, conform cărora atât eu, cât şi fostul ministru al Justiţiei, doamna Monica Macovei, am fi «reprezentanţii intereselor străine îndreptate împotriva României », finanţaţi de cei care vor ca România să fie o ţară instabilă, atacată din toate părţile”. Mă simt ofensat în loialitatea mea faţă de România şi în identitatea mea de etnic maghiar de afirmaţia că aş folosi un «limbaj horthyst». Acuzaţiile nefondate ale prim-ministrului socialist român sunt atât de grave, încât mă simt nevoit să-mi apăr onoarea în justiţie”, susţine Tokes. Potrivit acestuia, afirmaţiile făcute de premier sunt „cu atât mai grave cu cât ele constituie fundalul cursului politic antimaghiar general declanşat odată cu instalarea actualei guvernări”. „În ceea ce priveşte atacurile deşănţate îndreptate împotriva mea, amintesc doar de afirmaţiile politicianului liberal Puiu Haşotti, şi de campania de ură a televiziunii Antena 3, prin care s-a propus retragerea Ordinului Steaua României ce mi s-a acordat, ba chiar a cetăţeniei române. Protestez în mod special împotriva mânjirii numelui doamnei Monica Macovei, precum şi împotriva încercării de a ne discredita prin compromitere reciprocă de sorginte naţional-comunistă. Premierul Victor Ponta i-a răspuns, pe 25 februarie, lui Laszlo Tokes, el acuzându- l pe acesta de limbaj horthyst şi de faptul că, împreună cu Monica Macovei, reprezintă de 20 de ani interese antiromâneşti. „Eu văd atacurile domnului Tokes Laszlo şi mă bucur pentru că domnul Tokes, ca şi doamna Monica Macovei, au reprezentat în ultimii 20 de ani interesele străine îndreptate împotriva României. Atacurile lui Tokes împotriva stabilităţii României şi a reprezentanţilor legitimi ai minorităţii maghiare, anume UDMR, au legătură cu faptul că de ani de zile Tokes şi Macovei sunt reprezentanţii intereselor antiromâneşti”, a spus Ponta.

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo (foto), ameninţă că în cazul în care viitoarea regionalizare nu va include Ţinutul Secuiesc şi Partium-ul ca regiuni de dezvoltare distincte, ungurii vor ieşi în stradă pentru a-şi susţine cererile. „Noi avem de doi ani şi jumătate depus în Parlament proiectul de lege cu 16 regiuni de dezvoltare şi nu este niciun fel de problemă dacă în cazul unor regiuni mai mici apare, de exemplu, şi o regiune formată din Harghita, Covasna şi Mureş. Deocamdată, încercăm pe calea dialogului, apoi vom vedea, depinde de discuţiile pe care le vom avea cu colegii din Bucureşti, pentru că este o treabă foarte sensibilă. Noi în momentul de faţă suntem deschişi pentru dialog, pentru a discuta mai multe alternative, dar dacă este contra intereselor comunităţii noastre, evident că sunt şi căi care ţin de eventuale manifestaţii, care e problema? Dacă vom epuiza aceste pârghii, atunci, în consens cu celelalte organizaţii ale minorităţii, organizaţii civile şi partide politice, vom discuta şi alte posibilităţi, de exemplu unele demonstraţii, vom vedea”, a spus Borbely Laszlo. Liderul UDMR a mai precizat apoi că Uniunea va da publicităţii „un material solid, bazat pe statistici”, despre „priorităţile Transilvaniei pe următorii şase ani”. Întrebat de ce UDMR vizează doar Transilvania, Borbely a replicat: „Pentru că aici avem noi baza electorală, pentru restul ţării să mai lucreze şi alţii, haideţi să nu facem noi şi treaba lor! Noi am făcut pe Transilvania, pentru restul să mai lucreze şi alţii”. Liderul UDMR a mai afirmat că „disputa despre steagul secuiesc este benefică, dintr-un punct de vedere, pentru că în acest moment, în România mai sunt foarte puţini cei care nu ştiu cum arată acest steag”. „Legislaţia în vigoare nu interzice arborarea acestor însemne, care nu sunt statale, ci sunt însemne locale, regionale ale unei comunităţi. Noi dorim totuşi să se termine acum cu această dispută, care a creat tensiuni artificiale, să depăşim acest moment”, a spus el. Borbely a comentat şi declaraţia primarului din Miercurea- Ciuc, Raduly Robert, referitoare la obligaţia tuturor românilor din „secuime” să cunoască limba maghiară. „Când e supărat, omul are o anumită atitudine şi spune multe… De fapt, spiritul legii şi chiar al Constituţiei ar fi următorul: dom’le, într-o zonă locuită peste un anumit procent de o populaţie minoritară, e logic ca cei care sunt în legătură cu publicul - rămâne să stabilim în ce proporţie - să înţeleagă cât de cât şi limba maghiară. La fel şi cu steagul secuiesc, e aceeaşi speţă, dacă nu clarificăm aceste probleme conform bunuluisimţ şi unui spirit european, atunci unii pot interpreta în fel şi chip. De aceea noi vom veni cu o propunere legislativă, să fie mai clar formulate toate aceste lucruri în lege, pentru că altfel se interpretează în fel şi chip şi nu e bine”, a concluzionat Borbely.

Referitor la simbolistica steagului secuiesc mediatizat excesiv în ultima perioadă se cuvin făcute precizări. Trebuie ştiut faptul că secuii nu au utilizat, până de curând, simboluri naţionale diferite de cele ale restului maghiarilor. Steagul secuiesc actual este o creaţie personală a lui Konya Adam, fostul director al Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu- Gheorghe, izvorât din activitatea ideologică a Consiliului Naţional Secuiesc, acesta prezentând ca soluţie propunerea amintitului personaj. Procesul prin care s-a ajuns la crearea propagandisticcomercială a steagului a demarat încă din anul 2008, când liderii maghiari ai UDMR şi CNS au ajuns la concluzia că în lupta lor pentru fărâmiţarea României şi crearea unui stat în stat este nevoie şi de un steag care să demonstreze că în mijlocul ţării există o entitate statală distinctă, înarmată cu toate atributele statale, inclusiv steag. UDMR aflându-se la guvernare, a lăsat în grija CNS problema inventării steagului secuiesc. În acest sens, CNS (apropo, organizaţie neînfiinţată legal în România) a adoptat două hotărâri, ultima în 2009, susţinând de fiecare dată proiectul de stemă şi drapel propus de Konya Adam. Trebuie menţionat că propunerea înaintată nu a fost nici măcar susţinută teoretic într-un mod adecvat, întrucât nimeni dintre cei cu drept de vot din CNS nu a dispus de nivelul de cunoştinţe în heraldică şi vexilologie pentru a crea ceva în spiritul autentic tradiţional secuiesc. Loialitatea fanatică faţă de conducere i-a determinat pe delegaţi să adopte propunerea fără a aduce argumente, critici sau propuneri serioase. Aşadar, steagul secuiesc nu este un simbol tradiţional autentic, ci tentativa exaltată, făcută „pe genunchi” de a crea musai, musai un steag secuiesc. Stema adoptată este, în linii generale, aproape identică cu cea donată de regele Sigismund, însă caracterul reprezentării ei diferite pune destul de mult sub semnul întrebării legitimitatea acestei modificări. Modificarea constă în înlocuirea soarelui cu o stea. Explicaţia a fost următoarea: colţurile stelei simbolizează cele opt (!) scaune secuieşti. Eliminarea din stemă a motivului istoric al soarelui constituie, de fapt, o lezare gravă a tradiţiilor secuieşti.

Steagul secuiesc - cromatica unei cutii de cereale

Drapelul aşa-zis secuiesc se prezintă, aşadar, în dungi albastru- auriu-albastru, pe dunga albastră superioară fiind steaua ca un soare şi luna plină, preluate din stemă. Autorii acestui steag susţin că albastrul şi auriul sunt culori secuieşti tradiţionale, ca atare exclusiv acestea ar putea fi reprezentate pe drapel. În argumentaţiile lor invocă de fiecare dată drapelul de luptă din 1601 al lui Szekely Mozes - unicul principe transilvan de origine secuiască - şi drapelul auriu-albastru din mâna Sfântului Ladislau, de pe stema comitatului Mureş- Turda, ca o dovadă a faptului că aceste culori se regăseau din cele mai vechi timpuri în simbolurile naţionale secuieşti. În ceea ce priveşte drapelul de tip Szekely Mozes, acesta nu poate fi atribuit cu o deplină certitudine celui pe atunci doar conducător al armatei, ulterior devenit principe. Cert este, însă, faptul că acesta nu a avut un drapel propriu şi cu atât mai puţin secuiesc… Cei care încearcă să ne convingă de altceva nu sunt deranjaţi nici de faptul că într-o imagine de epocă, culorile drapelului cu monograma Z.M. nu sunt albastrul şi auriul, ci albastrul şi albul (argintiu), şi că albastrul şi auriul au fost culorile principatului transilvan, nu ale secuilor. În ceea ce priveşte drapelul în culorile auriu şi albastru, ţinut în mână de Sfântul Ladislau, acesta nu avea nimic în comun cu Szekely Mozes. Utilizarea culorii albastre în steag, în afară de faptul că folosirea ei în trecutul naţional are rădăcini foarte slabe, nesemnificative, nu le provoacă secuilor sentimente de apartenenţă şi de identificare. De altfel, nu înseamnă şi nu reprezintă nimic, cel puţin nu în privinţa legăturii dintre vechii şi actualii secui. Iar legătura ei cu caracterul maghiar este şi mai slabă. După cum am arătat, în istoria secuimii nu există semne ale utilizării mai îndelungate a unui drapel sau altul, care să demonstreze clar care sunt culorile naţionale secuieşti. Secuii au avut însă, ca simbol cromatic, pe costumele tradiţionale, combinaţia dintre roşu şi negru, niciuna dintre cele două culori nefiind preluate pe steagul secuiesc. Criticii secui ai steagului au afirmat în numeroase rânduri că steagul secuiesc are o cromatică ce ţine de regulile strategiilor de marketing contemporane, decât de tradiţiile secuieşti, comentând că acesta se aseamănă mai degrabă cu un ambalaj pentru o cutie de cereale, decât cu un autentic simbol secuiesc.

Stema României, mai secuiască decât steagul secuiesc

Simbolurile secuieşti se regăsesc în stema actuală a României, stemă realizată, de altfel, de un specialist maghiar, Keopeczi Sebestyen Jozsef - a declarat, pentru ziarul online Uj Magyar Szo, heraldistul din Sfântu-Gheorghe Szekeres Attila Istvan. Membru al Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române şi al Societăţii Maghiare de Heraldică şi Genealogie, Szekeres Attila Istvan susţine că stema României, care există sub forma actuală din 1992, este, de fapt, stema regală a României Mari din 1921, din care s-au înlăturat însemnele regalităţii. Aceasta este o stemă împărţită în patru câmpuri, la care se adaugă o inserţie, având, aşadar, în total cinci câmpuri. În al patrulea câmp se află stema Transilvaniei sub forma în care a fost folosită timp de secole. „Stema aceea i-a fost acordată Transilvaniei, în anul 1765, de către Maria Terezia, în 1921 fiind inserată, fără modificări, în stema României Mari, simbolizând Ardealul împreună cu Maramureşul şi Crişana” - a explicat heraldistul, pentru site-ul maghiar. Simbolurile secuieşti - semiluna şi soarele, cu inscripţia „Sigillum nationis Siculicae”, datează din perioada Dietei transilvane care a avut loc la Sebeş, între 24 mai - 15 iunie 1659, celelalte „naţiuni unite” din Unio Trium Nationum (secui-maghiari- saşi) din Transilvania fiind simbolizate de vulturul negru al nobilimii maghiare, respectiv cele şapte bastioane reprezentând cetăţile săseşti („sieben burgen”: Bistriţa, Sibiu, Cluj, Braşov, Mediaş, Sebeş, Sighişoara). Toate aceste simboluri au fost preluate din stema medievală a Transilvaniei în stema României Mari din 1921, iar mai apoi în cea actuală, în 1992. Szekeres Attila Istvan a mai declarat pentru Uj Magyar Szo că, personal, în niciun caz nu ar arbora steagul secuiesc sub forma în care acesta este utilizat acum, fiind pus în circulaţie de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS). „Acest aşa-zis steag secuiesc este luat dintr-un model de broderie de pernă. Varianta corectă din punct de vedere istoric este diferită de acest fals steag prin amănunte esenţiale pentru un heraldist: soarele trebuie să se sprijine pe o singură rază, nu pe două, iar semiluna ar trebui să fie crescătoare, nu descrescătoare. Această făcătura, în jurul căreia se face acum atâta tevatură, a ajuns să fie împărţită peste tot, ca la talcioc, fără să fie întrebaţi specialiştii” - a opinat heraldistul din Sfântu-Gheorghe.