Un cetăţean român din judeţul Harghita s-a adresat, printr-o petiţie, Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), cu rugămintea de a obţine „un punct de vedere privitor la folosirea manualului de Istoria secuilor (foto) în şcolile din judeţul Harghita”. El a precizat că s-a adresat ministerului respectiv „în numele meu şi al locuitorilor români din judeţul Harghita”.
Prin adresa cu nr. 15.047, din 07.02.2013, Direcţia Minorităţi din MEN i-a răspuns: „Cartea de Istorie a Secuilor care conţine pe copertă înscrisul îndrumător metodic şi manual recomandat elevilor din clasele a VI-a şi a VII-a corespunde din punct de vedere ştiinţific şi realităţii istorice şi nu este considerat manual”. Adresa respectivă este semnată de domnii: Szocs Domokos - director general şi Szepsi Alexandru - director.
Faţă de cele mai sus menţionate se ridică câteva semne de întrebare peste care nu se poate trece atât de uşor după cum au semnat respectivii domni adresa la care facem referire. Primul semn de întrebare: de ce petiţia cetăţeanului din judeţul Harghita a ajuns la Direcţia Minorităţi? Al doilea: este îndreptăţită, din punct de vedere ştiinţific, direcţia respectivă să se pronunţe asupra solicitării făcute de petiţionar? Al treilea: urmăreşte manualul respectiv, aşa cum se precizează în adresă, „atingerea idealului educaţional al şcolii româneşti, aşa cum prevede Legea Educaţiei Naţionale”? Să le luăm pe rând:
1. Petiţia cetăţeanului român din judeţul Harghita trebuia să ajungă pe masa Ministrului, sau, în cel mai rău caz, pe masa unuia dintre secretarii de stat din MEN şi nicidecum la Direcţia Minorităţi, în ale cărei responsabilităţi intră buna organizare a învăţământului în limba minorităţilor naţionale din România. Cei de mai sus aveau obligaţia de a crea o comisie formată din specialişti, respectiv din istorici, cunoscători ai fenomenelor istorice şi sociale legate de originea secuilor şi aşezarea lor pe aceste meleaguri, convieţuirea lor, paşnică, de-a lungul istoriei, cu poporul român. De altfel, MEN avea obligaţia să facă acest lucru chiar din momentul în care această „carte”, numită când „îndrumător metodic”, când „manual” - nefiind niciuna, nicialta! - a apărut de sub tipar, destinată unor şcoli din România, indiferent de judeţ.
Este un lucru foarte grav că „acest manual a fost realizat la cererea şi prin grija liderilor politici din judeţele Harghita şi Covasna”! Cu alte cuvinte, „manualul” s-a realizat la comandă politică! Ce garanţie mai există, deci, că acesta îndeplineşte condiţiile ştiinţifice pe care trebuie să le aibă orice manual ce se utilizează în şcolile din România? Niciuna!
De altfel, tăcerea MEN se datorează probabil şi faptului că istorici reputaţi se abţin în a se exprima asupra originii acestui „popor” - mai precis, un grup etnic - care pluteşte într-o nebuloasă aproape totală. Chiar şi cei 11 autori ai „manualului” recunosc faptul că, neavând la îndemână nicio dovadă cât de cât legată de originea secuilor, au recurs la „tradiţiile, legendele şi miturile ce se găsesc în memoria secuimii”. Sigur, este adevărat că în existenţa unui popor tradiţiile, legendele şi miturile îşi au importanţa lor, dar ele nu pot înlocui ştiinţa istorică, bazată de dovezi şi documente.
2. Ţinând seama de cele de mai sus, este de la sine înţeles că Direcţia Minorităţi din MEN nu are nicio competenţă pentru a se pronunţa asupra conţinutului „manualului” de „Istorie a secuilor”, atribuţiile acesteia fiind cu totul de altă natură. Petiţia cetăţeanului român din Harghita nu avea, deci, ce căuta la respectiva direcţie. Că a fost dată acesteia „spre rezolvare”, dovedeşte câtă superficialitate există în birocraţia respectivului minister, în care se consideră, eronat, că atunci când e vorba despre minoritatea maghiară - fiindcă ea este cea care dictează totul în această direcţie, prin reprezentanţii săi, şi pentru ea a şi fost creată! - se repartizează la Direcţia Minorităţi. Şi-atunci am fi putut citi un alt răspuns? În niciun caz, atâta vreme cât sub acesta găsim semnăturile a doi cetăţeni români de etnie maghiară, aflaţi la conducerea acestei direcţii: un director general - Szocs Domokos, şi un director - Szepsi Alexandru. Vreau să cred că ambii sunt cadre didactice. Nu ştiu ce specialităţi or fi având, însă în niciun caz nu erau ei cei îndreptăţiţi să se pronunţe asupra caracterului „ştiinţific şi al realităţii istorice” a „manualului” de Istorie a secuilor. Aceasta pentru că acest „manual”, bazându-se doar pe „tradiţii, legende şi mituri ce se găsesc în memoria secuilor” este departe de orice realitate istorică privitoare la secui. Este, de fapt, un pseudomanual care conţine o pseudoistorie! Sunt suficiente două fraze spre a demonstra acest lucru: „Istoria secuiască este o parte din istoria maghiară” şi „de când lumea, secuimea vorbitoare a limbii maghiare este o parte organică a poporului maghiar”. Nu e chiar aşa. Nu „de când lumea secuimea este parte organică a poporului maghiar”, ci ceva mai încoace, mai precis doar de vreo două decenii, de când propagandiştii extremişti unguri s-au gândit să creeze o nouă etnie, cea de „secui-maghiar”, pe care se trudesc s-o impună în „peisajul” etnic al ţării, spre a avea o susţinere în realizarea marelui vis, acela de a vedea creat „ţinutul secuiesc autonom”. Pentru ca, odată văzută creată această „mică patrie din interior”, să-şi îndrepte eforturile către autonomia Transilvaniei. Aceasta fiind cea de-a doua etapă, nu şi ultima.
3. La această întrebare am dori să aflăm un răspuns chiar din partea celor care au semnat răspunsul trimis cetăţeanului român din judeţul Harghita. Anume prin ce contribuie acest pseudomanual, bazat pe falsuri istorice grosolane, privitoare mai ales la geneza şi apoi întreaga istorie a poporului român, la ceea ce domnii Szocs Domokos şi Szepsi Alexandru numesc „atingerea idealului educaţional al şcolii româneşti”? Oare „idealul educaţional al şcolii româneşti” se bazează pe astfel de „adevăruri” neadevărate, pe fals, pe minciuna transferată din aria interesului politic în cel ce se doreşte „adevăr ştiinţific”? Este o situaţie absolut descalificantă, atât pentru cei 11 autori ce şi-au pus semnăturile pe un astfel de „manual”, cât şi pentru cei doi etnici maghiari din conducerea Direcţiei Minorităţi din cadrul MEN. În acelaşi timp, acest minister are obligaţia de a face lumină în ce priveşte folosirea acestei „cărţi” de „istorie” în şcolile din România, indiferent de judeţ. Fiindcă, cel puţin deocamdată, autoritatea Statului Român trebuie să fie impusă pe întreg teritoriul României.

Moto:
Limbile erau motivate la origine, dar cu timpul această motivaţie s-a pierdut. Limbile au totuşi o origine naturală, iar această origine, sunt înclinat să cred că s-ar lăsa văzută nu numai în limba originară, ci şi în limbile născute după aceea, în parte din cea originară, în parte din noile uzuri obţinute de omenirea răspândită pe suprafaţa globului.
(Gottfried Wilhelm Leibniz)

Începând cu Platon şi poate cu mult înaintea lui, toţi marii filosofi ai lumii au făcut risipă de imaginaţie, dar şi de energie în încercarea de a afla originea graiului uman articulat. S-au înregistrat unele progrese, dar multele tentative lipsite de finalitate i-au determinat pe cei mai mulţi să creadă că omenirea nu va mai putea reconstitui niciodată drumul prin care s-a trecut de la icnetul biologic la graiul uman inteligent.
Şi totuşi, Ernst Cassirer, stăpân pe Filosofia formelor simbolice, a intuit că originea graiului uman articulat trebuie să coincidă cu originea mitului, ceea ce a restrâns şirul fără de sfârşit al tatonărilor de pe direcţia strict lingvistică la căutarea unui anume punct aflat la intersecţia a două direcţii: direcţia cercetărilor lingvistice şi direcţia cercetărilor din mitologie. În acest fel, căutările făcute pe vastul domeniu al lingvisticii, lipsit de orice limită în spaţiu şi în timp, s-au restrâns la aflarea unui singur punct, despre care iată ce spune Ernst Cassirer în eseul Mit şi limbaj (pentru varianta în limba română vezi revista „Secolul XX”, Nr. 1-2-3/1988, p. 235):
„Elaborarea lumii mitice şi a lumii lingvistice e determinată şi comandată pe termen lung de aceleaşi mobiluri spirituale. Dar un mobil fundamental a fost ignorat până acum, mobil în care s-ar putea nu numai descoperi de fapt această relaţie, ci pornind de la care s-ar putea totodată înţelege raţiunea sa dintâi şi originea sa. Până la urmă nu se poate concepe că mitul şi limbajul sunt supuse unor legi spirituale de dezvoltare identice sau analoge, decât dacă se izbuteşte a se pune în lumină o rădăcină comună din care purced amândouă. ... Şi acest punct poate fi descoperit, [dacă] pornim de la esenţa şi sensul metaforei. ... Adeseori s-a arătat că metafora este aceea care leagă spiritual limbajul şi mitul. ... Iată de ce sensul metaforei lingvistice şi al metaforei mitice nu se va dezvălui, după cum forţa spirituală care se află în amândouă nu va putea să fie pe deplin înţeleasă, decât dacă ne reîntoarcem la această formă originară comună, decât dacă îl vom căuta în această condensare aparte...”
Şi nu întâmplător am subliniat sintagma „acest punct”, care poate fi descoperit, deoarece am reuşit să găsesc acea „formă originară comună”, respectiv acea „o rădăcină comună” anticipată de Ernst Cassirer. Ca cercetător deprins să sistematizez informaţia, poate că nici nu mi-a fost prea greu să descopăr caracterul special al cuvântului VALAC, aflat la originea unor toponime româneşti de vecinătate, care manifestă şi evidente forme de înrudire lingvistică, aşa după cum rezultă din următoarele exemple:
Uşor de recunoscut în orice cuvânt alcătuit pe structura de consoane VLC sau VRG, cuvântul VALAC este termen de început pentru toate seriile de mai sus şi, ca atare, este origine şi pentru hidronimul Crăciun din ultima serie.
Dar în conformitate cu postulatul lui Leo Spitzer, care atribuie cuvintelor omofone aceeaşi sursă, cuvântul VALAC devine origine şi pentru teonimul Crăciun, ceea ce plasează cuvântul VALAC la joncţiunea mit-limbaj prevăzută de Ernst Cassirer.
Aşadar, ca origine atât pentru hidronimul Crăciun, cât şi pentru teonimul Crăciun, cuvântul VALAC dobândeşte, în viziunea lui Cassirer, statutul de punct originar al graiului uman articulat, de la care pornind se poate justifica apoi şi formarea altor teonime cum ar fi:
•Walhala
•Walkirii
•Vulcanus (zeul Vulcan)
•Valac-Hilyah, teonim atestat de Rig-Veda cu 4.000 de ani în urmă, care se află în corelaţie directă cu tetragrama sacră YHWH, iar pe de altă parte, cu al-Ilah, astăzi Allah
•Volko-dlak, teonim exprimat la început prin hieroglifa-fonogramă numită Stindardul dacic cu cap de lup, recunoscut ca semn heraldic pentru Dacia.
Tot aici se mai cer înscrise şi celelalte sinonime confirmate de mitologie pentru teonimul Volko-Dlak. Între ele:
•Volko-lak
•Wilko-lak
•Vârco-lac
•Vur-Volak
•Wer-wulf
•Beer-wolf
•Gar-walf
•Versi-pelis etc..
În temeiul universalei şi binecunoscutei treceri V→M mai includem aici:
•Zeus Meilichios, mai târziu Zeus Lykaios
•Melq-art, identificat cu Hercu-le,
•Mars etc..
Remarcat pe cale empirică mai întâi ca termen de început pentru seriile de toponime şi, ulterior, ca matrice pentru seriile de teonime, cuvântul VALAH se şi motivează ca origine simultană atât pentru mit, cât şi pentru limbaj, prin legătura sa directă cu apelativul avlake, apelativ prin care armânii definesc de mai multe milenii până astăzi apa curgătoare. Aşadar, ca rădăcină comună, atât pentru mit, cât şi pentru limbaj, conceptul de râu denumit avlake, împreună cu metaforele sale, reprezintă în conformitate cu viziunea lui Ernst Cassirrer originea graiului uman articulat, dar şi raţiunile care l-au generat.
Constatăm, însă, că nu numai în viziunea lui Ernst Cassire, ci şi din punct de vedere al realităţii obiective cuvântul avlake se dovedeşte a fi originea adevărată a graiului uman articulat. Metaforizat după cele minimum zece înţelesuri ale conceptului de râu, cuvântul arhetipal avlake a generat pentru întregul grai uman articulat noi şi noi cuvinte. Dar fiecare nou înţeles care rezulta prin metaforizare avea nevoie de un nou cuvânt cu o formă nouă care să individualizeze noul înţeles, iar aceste noi forme au fost realizate prin modificarea succesivă a formei cuvântului iniţial avlake, urmând gramatica universală a limbilor, ale cărei reguli de principiu sunt ilustrate sub forma toponimelor de vecinătate înrudite lingvistic de pe teritoriul României, ca cele prezentate în seriile de mai sus.
Aflat atât la originea cuvintelor de uz comun, cât şi la originea teonimelor, dar şi la originea toponimelor, ca şi la originea etnonimelor lumii, cuvântul AVLAKE dobândeşte caracter de Ur-Wort, motiv pentru care etnonimul VALAH, ca varianta sa mai bine cunoscută, poate şi trebuie să fie numit cifru al logosului universal. Atot-cuprinzătoarea referire la logosul universal se justifică şi prin aceea că etnonimul Valah, care este unul şi acelaşi cu variantele sale Volsc sau Pelsg, adică Pelasg, se află înscris la mare cinste în toate Cărţile Sacre ale omenirii, de unde şi titlul pe deplin justificat de Axis Mundi atribuit de toate civilizaţiile lumii spaţiului carpato-danubiano-pontic şi, mai ales, Ardealului.
Pentru lingvişti, ca şi pentru nelingvişti, cuvântul este metaforă, ca atare s-a născut ca metaforă şi nici nu se putea naşte altfel decât ca metaforă. Chiar şi primordiala onomatopee - adică a face ca… - este din punct de vedere stilistic tot o metaforă.
Referitor la vechimea şi importanţa metaforei ca instrument al gândirii umane, Lucian Blaga a arătat că: „Metafora s-a ivit în clipa când s-a declarat în lume, ca un miraculos incendiu, acea structură şi acel mod de existenţă numite împreună om, şi se va ivi necurmat atâta timp cât omul va continua să ardă, … omul este animalul metaforizant” (Trilogia culturii, pag. 366-367). Ulterior, prof. univ. dr. Ştefan Avădanei, pe baza unei bibliografii exhaustive, a publicat cartea de mare importanţă intitulată „La început a fost metafora”, prin care consolidează ideea că metafora a apărut odată cu omul, chiar înaintea cuvântului. Recent, inginerul Nicolae Florean Pinte, autorul cărţii „Teoria sistemelor informaţionale”, a arătat că întreaga gândire umană, fie artistică, fie tehnică, este de tip metaforic.
Ca germene primordial de la care derivă în mod vizibil structura fundamentală a limbii matriciale, singura care poate justifica vizibila înrudire lingvistică, cuvântul AVLAKE, pus în evidenţă de multimilenara vatră Ha-Vilah, astăzi România, mai confirmă pe lângă anticiparea lui Cassirer şi pe cea a misticului Abulafia, dar şi anticiparea formulată de contemporanul nostru Noam Chomsky. Prin utilizarea maşinilor electronice de calcul, Chomski a mai pus în evidenţă faptul că, pe lângă problemele de lexic şi de gramatică urmărite în explicarea originii graiului uman articulat, mai trebuie avut în vedere şi un sistem de cunoştinţe organizat într-un model al lumii. Or, primul model care se cerea testat era modelul râului propus cu 2.500 de ani în urmă de Heraclit, dar n-a reuşi valorificarea lui întrucât n-a cunoscut nici omnipotentul cuvânt AVLAKE şi nici gramatica universală a limbilor pe care le-a creat şi le-a păstrat vii până astăzi vatra valahică a lumii.
Aşadar, fiindcă păstrăm arhetipul graiului uman articulat, dar şi gramatica universală a limbilor sub forma toponimelor noastre de vecinătate deţinem, conform viziunii lui Umberto Eco, pârghiile ontologice pentru adoptarea limbii unice în Europa, iar prin faptul că marile teonime ale lumii au aceeaşi origine cu toponimele noastre mai avem de îndeplinit un rol important şi în Mişcarea Ecumenică.
Cu sau fără avizul celor rămaşi doar la dogma sterilizantă a lui Saussure, gestionăm vatra sacră a Tradiţiei Primordiale, ceea ce ne obligă să facem cunoscute descoperirile faptelor de limbă prezentate mai sus. Ele sunt edificatoare chiar şi pentru cei care din varii motive ne acuză, pe nedrept, de orgolii protocroniste. În cele de mai sus, au fost prezentate probe reale care nu pot fi etichetate ca orgolii. Aici mai trebuie să reamintim că noutatea perspectivei la care ne conduce o descoperire nu se abordează votând în mod subiectiv pro sau contra, numai că până acum s-a ştiut altceva, ci obiectiv, punând în discuţie justeţea premizelor şi dezvoltarea logică prin care s-a ajuns la ineditul concluziilor. Dacă nimic nu poate fi contestat nici cu privire la premize şi nici la raţionamente, concluziile se acceptă fără rezerve ori cât de surprinzătoare ar părea la prima vedere.
În cazul dezvoltării de faţă, considerăm incontestabilă marea vechime a toponimelor de pe valea Dunării (de vârstă neolitică şi preneolitică - vezi Vladimir Georgiev), precum şi faptul că seriile toponimelor de vecinătate pun în evidenţă arhetipul AVLAKE. Incontestabil este şi faptul că prin metaforizare şi numai prin metaforizare se pot defini noi şi noi cuvinte. De asemenea, incontestabil este faptul că prin metaforizarea conceptului de râu, denumit până astăzi de armâni AVLAKE, au apărut cuvintele fundamentale ale lumii urmând gramatici generative eternizate prin toponimele româneşti de vecinătate. De aici, incontestabilă este şi concluzia că originea graiului uman articulat s-a păstrat vie şi nealterată în vatra multimilenară a vlahilor, acolo unde în spiritul vital al Tradiţiei Primordiale continuă să se dezvolte neîntrerupt cea mai matură, cea mai bogată şi mai precisă limbă a Europei, limba română.
Neaşteptată doar pentru cei cărora le lipsesc noţiunile elementare de arheologie, de antropologie sau de geografia resurselor naturale, originea valahică a limbilor se cere însuşită şi valorificată fără rezerve, cu atât mai mult cu cât această origine valahică satisface integral şi simultan toate anticipările privind originea graiului uman articulat.
Fiindcă Umberto Eco, pornit Pe urmele limbii perfecte în cultura europeană (vezi conferinţa domniei sale apărută cu acelaşi titlu la Editura Pontica, Constanţa, 1996), caută gramatica universală a graiului uman articulat pentru a desemna pe baze ontologice limba care să asigure unitatea spirituală a Europei, iar noi deţinem această gramatică universală mai ales sub forma toponimelor de vecinătate vizibil înrudite lingvistic cu densitatea maximă în Ardeal, trebuie să înţelegem că a sosit timpul să ne punem în slujba Europei Unite.
Odată cu misiunea pe care trebuie să ne-o asumăm pentru schimbarea la faţă a Europei, poate că a sosit acel timp pentru Schimbarea la faţă a României

Garant al respectării legii şi reprezentant al Guvernului în teritoriu, prefectul de Harghita, Andrei Jean Adrian, veghează la respectarea legii de mama focului! Conform unui răspuns dat avertizorului public Dan Tanasă, pe care prefectul de Harghita îl semnează nevinovat cu propria mânuţă, acesta arată clar, negru pe alb, că drapelul secuiesc este arborat pe 116 clădiri ale administraţiei publice locale din judeţ. Deşi s-a ajuns la această cifră halucinantă, prefectul Andrei Jean Adrian îşi încheie scrisoarea cu promisiunea că va „întreprinde toate acţiunile conferite în calitate de garant al respectării legalităţii, în baza prevederilor legislaţiei în materie”. Oare îl putem crede pe cuvânt de onoare pe Jenel? Până acum de ce nu a făcut nimic?

Un drapel secuiesc de mari dimensiuni a fost înălţat recent şi în centrul oraşului Baraolt. Iniţiativa a aparţinut Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), care a obţinut autorizaţie de la Primărie pentru a amplasa catargul cu steagul secuiesc în scuarul din faţa Bisericii reformate din localitate. Primarul oraşului Baraolt, Lazar Kiss Barna, a declarat că PPMT a solicitat autorizaţie pentru o perioadă de şase luni, dar există posibilitatea de a fi prelungită. La ceremonia de arborare a steagului, care are aproximativ 3 metri lungime şi 2 lăţime, au participat circa 300 de persoane, printre care şi membri ai celorlalte partide maghiare, UDMR şi PCM. Lângă catarg, organizatorii au amplasat două pancarte de culoare neagră, una în limba maghiară şi una în limba română, pe care era scris un fragment din Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba-Iulia din decembrie 1918, referitor la „deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare”. Toţi cei care au vorbit mulţimii au făcut apel la respectarea drepturilor şi simbolurilor comunităţii maghiare şi au reafirmat susţinerea pentru obţinerea autonomiei „ţinutului secuiesc”.

Consiliul Judeţean Harghita organizează cu regularitate târguri de produse tradiţionale secuieşti, chipurile, pentru a-i sprijini pe întreprinzătorii locali şi a promova cultura secuiască. În fapt, aceste târguri sunt locuri de comercializare „la negru” a unor produse, sub umbrela politică a UDMR. Recent, la un control al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului desfăşurat la Miercurea-Ciuc, inspectorii au găsit suficient de multe nereguli pentru a descuraja orice potenţial cumpărător de a mai cumpăra vreun produs alimentar „tradiţional” fără riscul serios al unei îmbolnăviri, câtă vreme produsele scoase la vânzare nu aveau niciun fel de act care să dovedească compoziţia sau calitatea acestora. Trecând peste pericolul unei intoxicări alimentare, un alt aspect este cel care aruncă în ridicol manifestările comerciale „secuieşti” ale primarului din Miercurea-Ciuc, Robert Raduly. La tarabă sunt expuse, cică sub numele de vase tradiţionale secuieşti, vase care nu sunt altceva decât vase romane şi sub nicio formă secuieşti. Se pare însă, potrivit organizatorilor, că acest tip de vas, celebru în întreaga lume, a fost inventat de către secui şi nu de romani. În curând, ne aşteptăm ca şi apa caldă, roata sau, de ce nu, piramidele egiptene şi zidul chinezesc să fie tot… secuieşti!

Ca de obicei, în ziua de 15 martie, ungurii au comemorat începutul Revoluţiei ungare la 1848. Peste tot, cei care au luat cuvântul au vorbit despre necesitatea de a-şi impune simbolurile proprii, cum ar fi steagul secuiesc, obţinerea autonomiei teritoriale şi nevoia de libertate. Dacă povestea steagului secuiesc şi autonomia teritorială sunt de dată mai recentă şi este clar ce înseamnă aceste lucruri, poate nu este lipsit de importanţă să traducem în limba română ce înseamnă acest mesaj cifrat de „libertate” pe care îl propovăduiesc liderii secuilor. Pentru cei neavizaţi pare a fi un mesaj ciudat, câtă vreme ei se gândesc la libertatea de conştiinţă, libertatea de exprimare sau libertatea de a călători, drepturi de care conaţionalii noştri se bucură pe deplin. Atunci, ce înseamnă această libertate? Libertatea, din punctul de vedere al ungurilor, înseamnă nici mai mult, nici mai puţin, decât libertatea de a-i discrimina, umili, batjocori şi înjosi pe români. Acesta este un „drept” despre care ei cred că li se cuvine, altminteri, ei pozând în victime, o comunitatea oprimată, care nu are dreptul să îşi exprime liber „valorile şi tradiţiile”. Vom exemplifica câteva din manifestările de „libertate” ale liderilor politici şi administrativi maghiari, ca mostre de exercitare a pretinselor lor drepturi. Astfel, au îndepărtat indicatoarele bilingve de la intrarea în localităţi şi au pus unele inscripţionate doar în limba maghiară. Site-urile primăriilor conduse de unguri sunt redactate doar în limba maghiară. Pe instituţiile publice (primării de oraşe şi comune, consilii judeţene) apar denumirile în limba maghiară „Varoshaza”, „Kozseghaza” şi „Megyehaza”. Documentele din unele instituţii publice sunt redactate numai în limba maghiară. Evenimente publice sunt organizate doar pentru maghiari. Instituţii de drept ale statului sunt atacate de liderii unguri, care îndeamnă la influenţarea hotărârilor instanţelor de judecată şi instigă la ultraj. Ocuparea posturilor din administraţia publică se face doar pe baza cunoaşterii limbii ungare. Lideri unguri ameninţă românii cu exterminarea fizică dacă nu primesc autonomie. Exemplele manifestărilor ungureşti de „libertate” pot continua. Ne punem, însă, întrebarea dacă această „libertate” este tocmai normală sau de dorit? Poate cel mai bine ar fi să nu li se mai îngăduie să-şi ia libertatea de a face astfel de gesturi de „libertate”!

Ciprioţii şi rezidenţii străini din Cipru au aflat cu stupoare, sâmbătă, de existenţa unui acord între insula mediteraneană şi Uniunea Europeană asupra unui plan de salvare în valoare de zece miliarde de euro ce include o taxă excepţională şi fără precedent asupra depozitelor bancare. După ce Nicosia a solicitat împrumuturi de 17 miliarde de euro, creditorii i-au cerut să instituie o taxă excepţională, în cuantum de 6,75% asupra tuturor depozitelor bancare în valoare de până în 100.000 de euro şi de 9,9% pentru cele ce depăşesc acest prag. În cadrul negocierilor sale cu UE şi FMI, Guvernul a fost nevoit să cedeze şi să accepte inclusiv creşterea impozitelor asupra întreprinderilor. Imediat după anunţarea acordului, mii de ciprioţi şi străini au încercat să îşi retragă banii de la bancomate, însă sumele depuse fuseseră deja taxate. Ciprul a solicitat un ajutor european în iunie 2012, după ce primele două cele mai importante bănci din ţară au cerut Guvernului să le salveze, în urma unor pierderi evaluate la 4,5 miliarde de dolari. Ciprul a devenit a cincia ţară din zona euro care beneficiază de un program de ajutor internaţional. Situaţia din Cipru constituie un precedent periculos, însemnând, de fapt, naţionalizarea unei părţi din averile persoanelor fizice, în scopul sprijinirii unor instituţii bancare private neperformante. România a trecut în perioada comunistă printr-o astfel de situaţie, când statul a confiscat averile cetăţenilor săi, consecinţele fiind dezastruoase. Fără îndoială, situaţia din Cipru este un experiment al FMI şi UE, care testează diverse măsuri şoc în zonele marginale ale Uniunii Europene. Cipru va ajunge în curând la o datorie publică de 100% din PIB. România este tot cam pe acolo. Oare noi cum vom plăti protecţia socială şi subvenţionarea din buzunarul propriu a miliardarilor noştri, care ne-au falimentat? Pentru că ar fi naiv să credem că nu vom plăti!

UDMR a înaintat o serie de propuneri privind revizuirea Constituţiei României. Udemeriştii au propus eliminarea instituţiei prefectului, restrângerea atribuţiilor preşedintelui, trecerea ministerului public în subordinea Ministerului Justiţiei, eliminarea posibilităţii Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă. De asemenea, liderii UDMR îşi doresc ca în cadrul Parlamentului, doar Camera Deputaţilor să fie for decizional, Senatul urmând să aibă doar rol de reprezentare şi organizare a regiunilor. Preşedintele Comisiei de Revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a declarat cu privire la propunerile UDMR de revizuire a Constituţiei, că orice grup parlamentar are dreptul să înainteze orice teză, punctând că poziţia USL privind statul naţional unitar rămâne aceeaşi. Antonescu a fost întrebat ce părere are despre propunerile UDMR pentru revizuirea Constituţiei care vizează eliminarea sintagmei de stat naţional, limbă regională pentru zonele cu o minoritate mai ridicată şi proporţionalitate etnică pe funcţii. „Vor fi primite toate tezele care au fost înaintate din partea tuturor grupurilor parlamentare, ceea ce nu înseamnă că nu se mai primesc până în 15 mai propuneri individuale sau ale grupurilor parlamentare. Orice grup parlamentar are dreptul de a înainta orice teză. În momentul în care vor avea loc discuţiile şi în forumul constituţional şi în comisie toate aceste lucruri vor fi luate în discuţie. În legătură cu anumite chestiuni, cum ar fi statul naţional unitar, cunoaşteţi poziţia USL, ea nu s-a schimbat, nu se va schimba, dar asta nu înseamnă că nu tratăm cu respect şi cu toată consideraţia necesară absolut toate propunerile care se fac”, a spus preşedintele Comisiei de Revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, după şedinţa USL, care s-a desfăşurat la Parlament.

Recent numit de către premierul ungar Orban Viktor în funcţia de preşedinte al Consiliului pentru Strategia Naţională, fostul preşedinte al Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, a organizat la Budapesta o întâlnire a ungurilor din bazinul carpatic. În urma acestei întâlniri, a ieşit iepurele din joben, sub forma unei cretinităţi demne doar de perioada nazistă. Aşadar, cei prezenţi au înaintat „europeana” propunere de a-i reloca pe ungurii din România în judeţele Harghita şi Covasna. Ideea este susţinută şi de numeroşi lideri extremişti din România, care doresc să-i convingă sau chiar să-i oblige pe cei risipiţi în „diaspora” românească să se mute în cele două judeţe, pentru a avea o densitate şi un număr de populaţie ungurească mai mare, pentru a-şi putea promova mai bine pretenţiile de autonomie teritorială. A devenit evident faptul că, în loc să-i sprijine pe etnicii maghiari să se integreze şi să trăiască normal, păstrându- le desigur cultura proprie, liderii extremiştilor doresc să-i comaseze în câteva judeţe, în spirit curat „european”. Se ridică nişte întrebări fireşti. Cât de primitivă trebuie să fie mentalitatea acestor oameni ca să le treacă măcar prin cap o asemenea relocare, cu tot ce implică ea? Ce vor face cu cei care nu vor dori să-şi părăsească locul în care trăiesc? O să-i excludă din comunitatea maghiară şi o să-i înfiereze ca trădători? Unde o să-i mute pe ungurii dornici de trai în Har-Cov? Oare în casele românilor? Unde o să lucreze aceştia? În locurile de muncă ale românilor? Să ne aşteptăm şi la relocarea românilor din cele două judeţe în restul ţării? Cum se va face relocarea? Cu vagoanele de marfă, ca pe vremea lui Hitler? Cum rămâne cu mult trâmbiţata dorinţă a ungurilor de a nu se schimba compoziţia etnică a zonei? Sau aceasta se poate schimba fără probleme când e vorba de creşterea numărului de unguri? Răspunsurile la toate aceste întrebări pot fi date doar ţinând cont de faptul că extremismul şi şovinismul maghiar, fanatismul şi revizionismul hungarist au atins cote inacceptabile pentru o societate pretins democratică cum este cea a Uniunii Europene.

Guvernul ungar condus de premierul Orban Viktor (foto) a decernat, pe 15 martie 2013, o serie de distincţii unor personalităţi ce îşi afirmă în mod deschis apartenenţa la extrema dreaptă.
Ferenc Szaniszlo, un jurnalist de la postul Echo TV al partidului conservator Fidesz, condus de Orban Viktor, a primit Premiul Tancsics, una dintre cele mai înalte distincţii pentru jurnalism. El a devenit cunoscut pentru dezvoltarea şi promovarea unor teze antisemite şi împotriva romilor. Jurnalistul a fost, de altfel, sancţionat de către Autoritatea pentru supravegherea presei, în anul 2011, pentru afirmaţiile sale jignitoare prin care îi compara pe romi cu nişte „maimuţe”. Ministrul ungar pentru Resurse Umane, Zoltan Balog, a apreciat că acordarea acestei distincţii este „regretabilă”, afirmând însă cu nonşalanţă că nu ar fi la curent cu declaraţiile antisemite ale lui Ferenc Szaniszlo. Ministrul a precizat şi faptul că nu există nicio posibilitate juridică de anulare a premiului acordat. În semn de protest faţă de gestul lui Orban Viktor, mai mulţi jurnalişti care au primit acest premiu în trecut l-au înapoiat autorităţilor. Premierul ungar l-a decorat cu Ordinul Meritului pe arheologul Kornel Bakay, de asemenea cunoscut pentru susţinerea unor teze antisemite. Acesta îi acuză pe evrei că ar fi organizat comerţul cu sclavi în Evul Mediu. De asemenea, Janos Petras, cântăreţul grupului de muzică rock „Karpatia” a primit Steaua de Aur a Meritului. Versurile cântecelor acestui grup, apropiat de partidul de extremă dreapta Jobbik, au ca temă principală revizionismul, îndemnând la o modificare a frontierelor Ungariei. Acest grup a participat inclusiv la marşul Gărzii Ungare, o organizaţie paramilitară scoasă în afara legii, fiind de altfel un invitat permanent şi la manifestările revizioniste organizate în România.
În opinia opozanţilor lui Orban, acordarea acestor premii reprezintă semnale clare adresate Jobbik şi extremei drepte ungare. Jobbik a obţinut aproape 17% din voturile exprimate la ultimele alegeri legislative, în aprilie 2010, şi are aproximativ 40 de deputaţi în Parlamentul ungar. Potrivit ultimei anchete a Institutului de Sondare a Opiniei Median, realizată în februarie, Jobbik este creditat cu 19% în intenţiile de vot, clasându-se pe a doua poziţie, după Fidesz (41%). Opoziţia democratică, divizată, însumează 32% din intenţii, şi anume socialiştii 17%, iar Alianţa Electorală Împreună 2014, a fostului premier de centru-stânga Gordon Bajnai, 15%. Dacă spaţiul public ungar şi politicienii decenţi ai Ungariei se arată revoltaţi de acordarea acestor distincţii, se arată îngrijoraţi şi critică apropierea de Jobbik a lui Orban Viktor, acest lucru ar trebui să însemne şi pentru noi un mesaj clar al direcţiei în care va continua politica Ungariei în ceea ce priveşte România.

Gestul sincer al „fetiţei cu tricolor”, din oraşul-staţiune Covasna, a generat, în ultimele două săptămâni şi jumătate, reacţii în lanţ ale românilor, care s-au solidarizat, exceptând inepţii şi trădătorii, pe toate reţelele de internet şi audio-vizuale cu Sabina Elena.  De aceea, pentru ca opinia unei părţi semnificative a societăţii civile româneşti, din zonă şi din Ţară, să rămână tipărită peste veacuri, „Condeiul ardelean” a solicitat părerile multora dintre românii noştri de vază, pe care le puteţi citi în paginile ce urmează.  Mulţumindu-i profesorului Vasile Stancu pentru efortul depus în vederea centralizării opini-ilor de mai jos, alături de redacţia la care cu atâta perseverenţă colaborează, îi rugăm pe dragii noştri români care de această dată nu au fost contactaţi din lipsă de timp, să ştie că au oricând deschise paginile publicaţiei noastre. (Redacția)
„Model de demnitate, curaj şi patriotism. Acest înger purtător de demnitate, eleva SABINA ELENA din clasa a IX-a, prin gestul ei a înfruntat cu curaj minţile în care fierb idei revanşarde şi a dat un exemplu de patriotism tuturor guvernanţilor români de la Revoluţie încoace. Mă solidarizez cu gestul acestei micuţe prinţese pe căpşorul căreia stau simbolurile Naţiunii Române şi o felicit pentru educaţia aleasă pe care a primit-o în familie.”
prof. univ. dr. Traian Chindea,
Universitatea „George Bariţiu”, Braşov
„Este minunat faptul că tinerei generaţii îi pasă de simbolurile naţionale, îi pasă de soarta României, îi pasă când Neamul Românesc - un neam nobil, ca şi celelalte neamuri - este jignit, îi pasă şi se înfurie când constant cineva ne priveşte şi ne înconjoară cu ură, când noi îl/îi privim cu blândeţe şi acceptare.
Este minunat că tânăra generaţie - în chiar condiţiile vitrege ale predării istoriei naţionale de astăzi, considerată o cenuşăreasă a învăţământului românesc - este atât de conştientă că fără iubirea simbolurilor noastre naţionale, fără iubirea Unităţii noastre Naţionale, fără iubirea rotundului românesc, noi nu putem exista cu demnitate şi cu deplină justificare a calităţii noastre de român.
Da, eleva Sabina Elena şi colegii ei se înscriu cu fruntea sus în această generaţie, la fel şi toţi colegii ei din ţară care şi-au exprimat solidaritatea cu ea, cu cei din Covasna. Personal sunt mândru de voi.”
arhivist, cercetător,
drd. Vasile Lechinţan,
Arhivele Naţionale Cluj-Napoca
„Gestul elevei Sabina Elena este admirabil, demn de urmat. Maghiarofonii din judeţele Harghita şi Covasna sunt educaţi şi stimulaţi să se comporte precum predecesorii lor în relaţia cu românii. Aşa ceva nu trebuie admis. Cred că toţi românii din cele două judeţe trebuie să urmeze exemplul Elenei. În linişte, fără nicio jignire la adresa conaţionalilor de acolo şi de oriunde, să arătăm că românii sunt civilizaţi, să transmitem lumii mesajul de bună convieţuire, dar şi de hotărârea de a răspunde ferm oricărei jigniri care ni se aduce. Ceea ce nu fac autorităţile, să facă populaţia. Felicitări şi admiraţie pentru cei care sunt solidari cu Elena!”
prof. univ. dr. Ion Giurcă,
Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti
„O lecţie, astfel putem numi gestul tinerei Sabina Elena. O lecţie pentru noi toţi, dar mai ales pentru cei care ne conduc din 1990 încoace. E trist că în ţara ta poţi fi blamat şi chiar ameninţat pentru că porţi simbolul naţional, Tricolorul. Dar acest gest constituie şi o rază de speranţă, că din tânăra generaţie se vor găsi luptători pentru cauza naţională, supravieţuirea şi propăşirea încercatului Neam Românesc. Discursul lui Putin despre minorităţi ar trebui să fie un exemplu pentru cei care ar trebui să menţină unitatea acestei ţări şi să dea de gândit tuturor care caută să dezbine acest popor. Cinste tinerei luptătoare, părinţilor şi dascălilor ei!”
col. (r) dr. Dumitru Stavarache,
Comisia Română de Istorie Militară, Bucureşti
„«În Rusia trăieşte poporul rus, iar poporul rus nu admite niciun afront al unei minorităţi; acestea trebuie să respecte Rusia, limba rusă, pe ruşi şi legile, fără să ceară favoruri speciale sub pretextul că sunt discriminaţi; cine face astfel, este invitat să părăsească imediat Rusia!!! Nu Rusia are nevoie de minorităţi, ci ele au nevoie ca Rusia să-i primească, ofere adăpost, locuri de muncă şi hrană. În Rusia trăiesc doar ruşi!» Este şi punctul meu de vedere.”
chimist dr. Iulian Ionescu,
Spitalul Întorsura-Buzăului,
judeţul Covasna
„Rezultatele mecanismelor ce promovează multiculturalismul sunt foarte uşor de reliefat prin şovinismul manifestat faţă de însemnele naţionale. Atitudinea faţă de Sabina Elena ar trebui să fie luată în seamă ca fiind un semnal de alarmă ce ar trebui să genereze soluţii pentru rezolvarea situaţiei (nu numai cea educaţională, ci şi cea generală). Însă, capacitatea unei elite de a gestiona spaţiile delicate se reflectă prin proiecţia vectorului educaţional asupra spaţiilor respective. Situaţia discutată evidenţiază efectele legii educaţiei şi a implicării cârmuitorilor educaţiei. Reacţiile în ceea ce priveşte problema analizată nu ar trebui să fie pe termen scurt, ci să fie şi repere în asigurarea stabilităţii din acea zonă.
Cât mai curând este necesară reabilitarea educaţiei pentru a putea asigura un echilibru între elevii români şi cei maghiari. Problema în ceea ce priveşte educaţia se reflectă şi prin manualele utilizate în învăţământ. Manualele aflate în acord cu conţinutul manualelor româneşti pot constitui o sursă de înţelegere a adevărului istoric. O altă soluţie ar putea fi reprezentată de încurajarea de activităţi comune prin care să se unească cele două etnii.”
stud. Cătălin Stancu, anul III,
Facultatea de Sociologie
şi Asistenţă Socială,
Universitatea Bucureşti
„Suntem un popor creştin de aproape două milenii, creştini, cu aproape un mileniu, mai devreme decât toţi vecinii noştri. Poate, vechimea credinţei noastre ortodoxe, ne-a muiat şi prea de multe ori am întors şi „obrazul celălalt” şi am zis: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!”. Şi, neprietenii noştri de azi se vede că nu prea ştiu ce fac. Dezbină şi stăpâneşte, provoacă şi incită, sunt comandamentele promovate pe toate căile şi prin toate metodele, de peste 23 de ani, de liderii extremişti. Cum, Doamne, nu se gândesc la viitorul copiilor lor când incită la gâlceavă generatoare de violenţe? Sădirea şi manifestarea urii naţionale naşte reacţii spontane, iar riposta poate fi imprevizibilă şi necontrolabilă. Profanarea memoriei eroului Avram Iancu, a personalităţilor românilor, a lăcaşurilor de cult, cimitirelor şi troiţelor ortodoxe, a simbolurilor statale româneşti, pe teritoriul României, au fost considerate sau, mai mult, interpretate ca mici „accidente” ale unor degeneraţi, mai cu seamă la Bucureşti, unde problemele românilor ardeleni sunt, formal, băgate în seamă odată la 4 ani, la alegeri. La toate manifestările antiromâneşti, timp de peste două decenii, românii şi autorităţile de stat „au întors şi celălalt obraz”, vezi Doamne, în numele toleranţei şi convieţuirii paşnice cu „fraţii noştri maghiari”. Este de mirare atunci faptul că, la liceul în care trebuie să faci cerere pentru ca directorul udmr-ist al şcolii să-ţi dea aprobare pentru a-ţi cânta Imnul Naţional, dorinţa unei eleve de a-şi afirma identitatea, prin purtarea unei bentiţe tricolore, probabil fără cerere la „direcţiune”, naşte dure reacţii din partea „nevinovaţilor” elevi şi profesori, care, până atunci, „nici usturoi nu au mâncat şi nici gura nu le pute”?! Acelui director secui care conduce instituţia Statului Român, unde aplică propriile legi, îi amintesc faptul că, până acum câţiva ani, când m-am pensionat, se prevedea în regulamentul şcolar, de la clasele a întâia până la cele de-a XII-a, să înceapă orele cu intonarea Imnului Naţional al României! Nu numai că nu respectă norma Statului Român, ci chiar o interzice, după cum se vede. Ori, această mână de om nu a mai putut tolera făţărnicia conducerii şcolii, duplicitatea dirigintei, antiromânismul colegilor maghiari şi a continuat protestatul său profund patriotic, zguduind o ţară întreagă prin voinţa sa de fier de a fi şi rămâne fiica părinţilor, moşilor şi strămoşilor săi români.”
prof. Corina Bărăgan Sporea,
Vama-Buzăului,
judeţul Braşov
„Purtarea, în ţara ta, a Tricolorului reprezintă exercitarea voinţei de afirmare a propriei identităţi naţionale. Cântarea Imnului, în ţara ta, nu se face cu aprobarea vătafului de şcoală, ci se face în momente semnificative sau de afirmare a sentimentelor de iubire faţă de Ţara ta, atunci când mintea şi inima îţi dă ghes.
Purtarea Tricolorului şi intonarea Imnului Naţional de către Sabina mai înseamnă ceva. La acest liceu există o comunitate românească ce trebuie respectată. Refuzul repetat al colectivului didactic, în majoritate maghiari, de a aproba în denumirea şcolii, alături de numele savantului Korosi Csoma Şandor, şi a numelui primului Episcop Militar al Armatei Române, Justinian Teculescu, fiu al acestor meleaguri, spune foarte multe despre modelul de convieţuire paşnică dintre elevii români şi maghiari, conceput şi promovat la această şcoală.
Aceste lucruri a vrut să le spună Sabina! Şi, le-a spus. Cu voinţă şi perseverenţă, aşa cum a crezut ea că este mai bine. Aşa cum a gândit ea că ar trebui să facă toţi românii, nu numai cei din Covasna şi Harghita, ci din toată Ţara. Şi acesta este exemplul pe care a vrut să-l dea românilor. Senină şi cu hotărâre. Aşa cum s-a priceput ea.
Dacă în „cancelaria” şcolii nu s-a simţit acest lucru, şi s-a reacţionat pe dos, înseamnă că există grave carenţe în pregătirea psiho-pedagogică, didactică şi de specialitate. De fapt, a preda doar trei rânduri la oră, spune foarte multe despre unele cadre didactice de la acest liceu. Să dai educaţie şi cunoştinţe, să formezi deprinderi şi caractere este mai greu decât să dai pâine. Acestea sunt sarcinile grele ale şcolii şi ale dascălilor săi, unde şovinismul şi iredentismul nu-şi au locul. Pentru clarificarea situaţiei privind desfăşurarea procesului de învăţământ de la această şcoală, cât şi a celorlalte şcoli din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, care-şi desfăşoară procesul de învăţământ în condiţii similare celor din oraşul Covasna, pentru cunoaşterea reală a discriminărilor care se produc din partea unora sau altora, pentru eliminarea stărilor negative din unităţile de învăţământ, se impune din partea Ministerului Educaţiei trimiterea unei echipe complexe de îndrumare şi control care să analizeze în profunzime situaţia creată şi să propună măsurile necesare eradicării aspectelor neconforme normelor şi regulamentelor şcolare ale acestei Ţări. Aşa cum s-a mai spus în mass-media acestor zile, cazul Sabina Elena este doar vârful aisbergului.”
prof. Vasile Stancu,
Sfântu-Gheorghe,
judeţul Covasna
„Sabina Elena, ai făcut un gest pe cât de simplu, pe atât de curajos. Un gest cât o mie de cuvinte. Un gest care pentru mine a rămas cu semnificaţia unui apel la demnitate, respect, solidaritate. Valorile României sunt în fiecare dintre noi şi în noi toţi împreună. Mulţumesc că ne-ai amintit aceasta.”
arhivist-muzeograf Diana Joiţa,
fost secretar general
al Federaţiei Arhiviştilor din România, Râşnov, judeţul Braşov
„Cazul bentiţei tricolore purtate de eleva Sabina Elena de la Liceul „Korosi Csaba Sandor” din Covasna ilustrează faptul că agitaţia revizioniştilor maghiari din ultimii 20 de ani a otrăvit, deja, minţile şi inimile comunităţilor ungureşti şi româneşti din Covasna şi Harghita, începând cu cei mai nevinovaţi exponenţi ai acestora, copiii. Nu trebuie să se omită faptul că întregul comportament al Sabinei Elena reprezintă o reacţie la fenomenele de mult manifeste, dar intenţionat ignorate de către oficialităţile cu putere de decizie, începând de la cele şcolare şi până la cele din domeniul politic. Pe un teren atât de minat, este dificil să se împământenească educaţia în spiritul toleranţei. Nu trebuie omis nici faptul că Sabina Elena a afişat, în fond, simbolurile Statului Român, în care trăiesc şi maghiari. Gestul ei nu este unul naţionalist, după cum în mod eronat a fost interpretat de mulţi ziarişti, bloggeri şi analişti, ci unul absolut normal, în orice ţară normală de pe Terra. Faptul că maghiarii au ajuns să se simtă ofensaţi la vederea acestor simboluri dovedeşte că ei nu se percep pe ei înşişi ca fiind cetăţeni români. La nivelul percepţiei de sine, ungurii din Covasna şi Harghita se consideră membri ai acelei Ungarii din diaspora pe care ei o numesc „ţinutul secuilor”, o relicvă a Evului Mediu pe care, la nivelul imaginarului lor colectiv, alimentat şi susţinut politic, o situează în afara României. Această percepţie de sine dovedeşte realitatea naţionalismului radical maghiar, care-i determină să refuze o altă realitate, aceea a simbolurilor şi valorilor ţării în care trăiesc: România. Modul în care reacţionează la vederea Tricolorului României nu e decât o consecinţă a acestui mod de a înţelege istoria prezentă, adâncind divergenţele dintre cetăţenii români de limbă română şi cei de limbă maghiară. Realităţii imediate ungurii din România îi preferă un ţinut încă neautonom, dar pentru care pretind autonomie, arborând un steag pe care nu-l recunosc decât ei înşişi, subminând, astfel, nu doar în teorie, dar şi în practică, legile şi integritatea Statului Român. Faptul că această constantă subminare a simbolurilor şi a integrităţii teritoriale a Statului Român nu a fost sancţionată, a condus, şi va conduce şi în viitor, la incidente similare. Poate chiar la unele mult mai grave şi de amploare.
Noi, românii din Dorohoi, judeţul Botoşani, suntem conştienţi că în absenţa implicării responsabile a tuturor autorităţilor statului, din zonă şi de la Bucureşti, situaţia se va înrăutăţi. În speranţa că tensiunile existente nu vor conduce până la pierderi de vieţi omeneşti, lansăm, pe această cale, un apel la înţelegere şi convieţuire paşnică în spiritul valorilor europene atât de des invocate, la nivel oficial, de către toate părţile implicate.”
Un grup de intelectuali
dorohoieni: prof. dr. Ciprian Voloc,
prof. dr. artist plastic Gică Manole,
prof. Aurelian Antal,
prof. Corneliu Drescanu,
prof. Bara Haqi Abdulbaki,
prof. Sorin Chireac,
prof. Alexandru Apostol,
artist fotograf Marius Petrescu,
Dorohoi, judeţul Botoşani
„A venit cu Tricolorul de ziua Ungariei la un liceu din Covasna, unde populaţia este totuşi în bună măsură de naţionalitate română (30 la sută). Este „un incident copilăresc şi un gest de teribilism” susţine inspectorul-şef Keresztely Irma, din judeţul Covasna. Cei care au ameninţat-o cu moartea pe eleva care a îndrăznit respectivul gest... lipsesc din comunicatul doamnei inspectoare. Nu există. „Trebuie să vedem care sunt motivele” (Comunicatul Inspectoratului Şcolar Covasna din 21 martie 2013, Mediafax, din 20 martie şi 22 martie 2013).
Ca să vii cu Tricolorul într-un liceu din Covasna îţi trebuie un mobil, în scop vecin cu făptuirea împotriva legii. În consecinţă trebuie cercetat. Este sfidarea la adresa unei ordini care nu suportă alteritatea, darămite să-i recunoască demnitatea însemnelor. Înţelegem acum mai bine de ce Tricolorul este „teribilism”. Pentru că responsabilii maghiari nu se aşteptau ca un simbol atât de teribil pentru ei, însemnele României, să aibă valoare comunitară, să mai iasă în public altfel decât îmbălsămat în vreun gest de formă. Doar au tot ce vor acolo. E adevărat, le mai trebuie un stat. Probabil se cercetează cum de tinerii români mai gândesc româneşte. Într-adevăr, un fapt curios. După politicile duse de peste 20 de ani în zonă, după atâtea reforme ale învăţământului în care una dintre principalele elemente compactate a fost chiar sentimentul naţional... românesc. Pentru că românescul este sinonim cu stigma. Sabina, româncuţa care a sfidat cu o bentiţă ignoranţa agresivă numită naţionalism şovin - colegii ei veniră de 1 Decembrie îmbrăcaţi în Ungaria Mare, au huiduit-o şi au făcut gesturi obscene - a reuşit să rupă cercul stigmei de a te manifesta ca român, mai cu seamă în Harghita-Covasna.” („Cotidianul”, 20 martie 2013)
prof. univ. dr. Radu Baltasiu,
sociolog, Universitatea Bucureşti,
Director al Centrului pentru
Studii în Problemele Etnice
al Academiei Române
„Nu mă surprind cele întâmplate la Covasna. Din cele observate, în trecerile mele prin zonă, m-am aşteptat să apară aceste gesturi în rândul tinerilor unguri. Reacţia tinerei generaţii de unguri nu poate fi alta decât a părinţilor lor faţă de români şi România. Ei sunt produsul unui proces educaţional, promovat prin multiple forme, de respingere şi ostilitate faţă de România şi tot ceea ce este românesc, iar lucrurile vor continua în acelaşi registru din partea lor. Ce argument mai evident poate fi oferit decât faptul că un om obişnuit (un copil în cazul de faţă) este agresat pentru că poartă simbolul Ţării sale pe teritoriul naţional? Ceea ce s-a întâmplat este doar vârful aisbergului ce arată sentimentele minorităţii ungare faţă de Statul Român.”
conf. univ. dr. Gavriil Preda,
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti
„Vă mulţumesc că v-aţi gândit la mine, deşi mă aflu la 3.500 de km de Ţară. Am aflat şi eu din presă despre evenimentele petrecute la Liceul „Korosi Csama Sandor”, fiind impresionat de exemplul admirabil de curaj şi demnitate naţională pe care l-a dat unei naţiuni întregi o fetiţă din Covasna, Sabina Elena, care printr-un gest simbolic atât de simplu şi firesc într-un mediu normal - de a pune o bentiţă tricoloră -, a fost supusă în şcoală unor umilinţe, ameninţări şi anchete, agresiuni inadmisibile, de tip securisto-horthyst, de către colegii ei maghiari şi, mai ales, de diriginta şi direcţiunea şcolii, agresiuni care au încetat datorită scandalului uriaş declanşat la nivel naţional, curajoasa fetiţă având inspiraţia de a face publică situaţia pe internet. Deşi inadmisibil şi periculos, un astfel de eveniment era previzibil, după 23 de ani de politică separatistă şi segregaţionistă dusă de UDMR în şcoli, de îndoctrinare a elevilor maghiari cu ideile politice şi falsurile istorice iredentiste şi revizioniste promovate de formaţiunile politice şi nu numai, maghiare, menite a cultiva resentimentele faţă de valorile şi simbolurile naţionale româneşti şi nicidecum respectul şi convieţuirea cu românii în patria comună, România (vezi, printre altele, proaspătul manual „Istoria Secuilor”). Drept dovadă, atitudinea colegilor maghiari ai Sabinei, care de Ziua Naţională a României au venit la şcoală cu panglici de doliu şi tricouri imprimate cu harta „Ungariei Mari”, fiind cauza care a determinat, firesc, reacţia corectă şi demnă a Sabinei şi a colegilor ei de 15 martie. Atunci, la 1 Decembrie, nu s-au mai sesizat şi indignat doamnele şi domnii profesori, diriginţi şi directori, nici chiar doamna inspector şcolar general, n-au făcut anchete, nu au luat nicio măsură. Înseamnă că acele manifestări făţiş antinaţionale ale elevilor maghiari erau acceptate şi încurajate! Situaţia aceasta periculoasă - care nu e specifică numai liceului din Covasna - este cauzată în întregime de politizarea şcolilor, a învăţământului covăsnean, în care funcţiile de conducere sunt ocupate de oameni politici şi politruci ai UDMR, începând cu inspectorul şcolar general - politician de frunte al UDMR, care aplică de peste 15 ani politica educaţională a acestei formaţiuni în învăţământul covăsnean, cu rezultatele care se văd. Şi mi-e teamă că incidentul de la Covasna este doar vârful aisbergului.”
av. Ioan Solomon,
fost preşedinte al Forumului Civic
al Românilor din Covasna,
Harghita şi Mureş, Dubai,
Emiratele Arabe Unite
„Cazul elevei Sabina Elena din Covasna va face istorie deoarece o asemenea manifestare va produce puternice reverberaţii pe mai multe planuri. Sper, alături de mai mulţi români, ca statul nostru să adopte, în sfârşit, o atitudine la înălţimea gestului de excepţie făcut de această minunată fetiţă. Un asemenea gest îmbracă valoarea de patrimoniu naţional şi este necesar, poate, să fie consemnat în manualele şcolare drept exemplu de patriotism mobilizator manifestat de o reprezentantă a tinerei generaţii, în condiţiile crizei morale generale prin care trece societatea românească contemporană.”
cercetător, arhivist Lavinia Micu,
Arhivele Naţionale Caransebeş
„Dragă Sabina Elena,
Am citit, cu interes şi deosebită preţuire, că ai decis să porţi, în continuare, Tricolorul. Eşti extraordinară şi meriţi toată lauda şi cele mai frumoase sentimente din partea mea, a sorei mele, Elena, şi a tuturor românilor patrioţi pentru curajul şi tăria de caracter de a nu te înclina şi a nu ceda în faţa ameninţărilor acestor hoarde bestiale, obişnuite să li se închine mai degrabă guvernanţii români, laşi şi fără simţ naţional şi patriotic, decât un copil. Gestul tău le-a izbit mai tare decât de la un adult, pentru că vine de la o fetiţă, care gândeşte şi trăieşte atât de sincer, profund şi înălţător sentimentul de dragoste de Neam, de Ţară şi de simbolul naţional, Drapelul, purtat cu mândrie de ostaşii noştri, pe câmpurile de bătălie, de-a lungul veacurilor.
Pentru gestul tău ferm şi de o măreţie fără seamăn, noi îţi urăm curaj şi tărie în lupta nobilă pentru cauza naţională şi fii sigură că alături de tine suntem toţi românii, a căror inimă bate pentru împlinirea visului de veacuri de a fi liberi, suverani şi independenţi, pe glia noastră strămoşească. Dumnezeu să ne ajute!”
cercetător ştiinţific
dr. Maria Cobianu-Băcanu,
pensionar, Institutul de Sociologie
al Academiei Române, Bucureşti
„M-a bucurat atitudinea curajoasă a Sabinei Elena demnă şi mândră că este româncă deşteptând şi hrănind speranţa noastră că nu totul este pierdut şi că avem tineri cu o astfel de ţinută morală şi patriotică. În acelaşi timp, m-a întristat că azi fapta acestei eleve ţine loc de răspunsul de peste două decenii al guvernanţilor români, care din dorinţa de a rămâne cu orice preţ la putere, au trădat cauza românităţii, slăbind autoritatea statului, lăsând spaţiul atitudinilor şi acţiunilor agresive, revizioniste şi şovine, ale maghiarilor şi ale statului ungar.
Ca româncă, mărturisesc că mă doare ceea ce se întâmplă, ca cetăţean căruia îi pasă de Ţara sa, cer guvernanţilor atitudini şi fapte ferme împotriva avansurilor tot mai periculoase ale maghiarilor şi ale Ungariei, la adresa Statului Român, a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ţării, le cer să iasă în faţa României şi să condamne asemenea acţiuni. Menţionez că maghiarii au supradrepturi în România de astăzi. Mă alătur tuturor celor care şi-au manifestat revolta faţă de măsurile preconizate împotriva curajoasei tinere, mai ales atitudinea internauţilor, şi îi felicit. Consider că o manifestare tot mai puternică şi constantă a opiniei publice naţionale, ar mai stopa „elanul” acţiunilor făţiş antiromâneşti ale maghiarilor. Felicit iniţiativa «Condeiului ardelean» de a publica în paginile sale opinia publică din zonă şi din Ţară!”
cercetător ştiinţific,
dr. Elena Cobianu,
Institutul de Filosofie
al Academiei Române, Bucureşti
„În calitate de cetăţean loial al României, sunt în acord deplin cu atitudinea civică adoptată de tânăra elevă de liceu, Sabina Elena, din oraşul Covasna, judeţul Covasna, şi, desigur, în dezacord total cu orice conduită care aduce atingere Statului Român, cu orice manifestare prin care se încalcă prevederile Constituţiei României.
Purtarea însemnelor Statului Român - în acest caz TRICOLORUL - nu poate decât să onoreze pe toţi cei care fac acest gest, iar orice manifestare de lipsă de respect faţă de însemnele Statului Român descalifică - pe acela (sau aceea) care adoptă o astfel de poziţie - din calitatea de cetăţean loial Statului Român.
Consider că autorităţile competente ale Statului Român, din respect pentru Constituţia României şi pentru legile şi Istoria Ţării, au obligaţia să ia cu fermitate şi celeritate măsurile legale care se impun în acest caz, ca şi în oricare alt caz de încălcare a actelor normative care asigură funcţionarea statului de drept, cu şi în toate componentele sale, indiferent de persoanele implicate.
Deşi incidentul a fost comentat în fel şi chip în presa scrisă şi audio-vizuală, nu cred că mai este timp de discuţii sterile, neproductive şi de ascundere „sub preş” a unor manifestări din ce în ce mai făţişe, sofisticate, perverse, inamicale, de lipsă de respect şi loialitate - total inacceptabile, inadmisibile, intolerabile - faţă de Ţara al cărei cetăţean eşti, de Legea fundamentală a Statului Român - Constituţia României, ca şi de tot ceea ce înseamnă asigurarea funcţionării normale a statului de drept. Ca urmare, trebuie luate cu fermitate măsurile corespunzătoare pentru asigurarea respectării legii şi a Statului Român, de către toţi cetăţenii lui.
Ca poet, voi încheia cu două strofe din poezia Dragi români:
Popor român, în suflet te am, şi te respect!
Cum în trăire dreaptă nu există trepte,
Tu întotdeauna şi în toate ai fost drept,
Respectând pe alţii, şi ei să te respecte!
Vrem să trăim în pace cu orice
neam ... de-aiurea,
Afirmăm unitatea în diversitate,
Nu lăsăm pe nimeni să ne mutileze firea,
Noi ne apărăm dreptul la identitate!”
av. George Echim, Braşov
„Ardelean fiind, încă din copilărie am considerat mozaicul de naţionalităţi trăitoare pe meleagurile transilvane de bun augur. Niciodată n-am crezut că maghiarii (secuii), vecinii noştri, pe care îi respectam şi încă îi mai respect pentru multe dintre calităţile lor native, pot să se întoarcă în Evul Mediu printr-o gândire total învechită. Acum, când suntem cetăţeni europeni şi vrem să rupem graniţele interioare ale bătrânei Europe, ei vor să se închidă în noi graniţe (ţinutul secuiesc), să defileze cu stindarde vechi, purtând uniforme scoase din lăzile de gunoi ale Istoriei. Avem cu toţii loc sub soare! Îmi pare rău de tine, vecine Janos, da rău ai ajuns!”
Ioan Părean, Sibiu
Domnul prof. univ. dr. în istorie Petre Ţurlea, fost deputat de Covasna, a dorit să ofere eroinei noastre, prin intermediul redacţiei, cartea domniei sale „Românii şi ungurii, 1940-2011”, cu următoarea dedicaţie:
„Domnişoarei Sabina Elena, care a dovedit unei ţări întregi că are sentimente puternice patriotice. Dacă generaţia tânără are asemenea sentimente, poporul român va avea viitor. Te rog, stimată domnişoară, ca împreună cu această carte, despre relaţiile româno-maghiare, să primeşti expresia deplinei mele consideraţii.”
prof. univ. dr. Petre Ţurlea,
Ploieşti
Nota redacţiei: În funcţie de programul „fetiţei cu tricolor”, vom dori a înmâna darul ilustrului istoric într-un cadru adecvat.
„Depăşind faza emoţională, spre a se mai decanta lucrurile, am propune spre o dezbatere reală unele chestiuni precum:
1.Existenţa şi funcţionarea unor ore de reală educaţie civică pentru clasele mai mici şi de cultură civică pentru clasele terminale; cooperarea tuturor factorilor de resort în spiritul acestor preocupări.
2.Considerarea potenţialului învăţământului din ţara noastră ca principală sursă de regenerare a clasei politice, începând chiar cu viitorul apropiat.
3.Remedierea urgentă a efectelor educării sistematice a noilor generaţii ale unor categorii etnice în spiritul împotrivirii faţă de ţara în care trăiesc, faţă de valorile ei.
4.Promovarea mai sensibilă a principiilor morale ale respectului reciproc, îndeosebi faţă de „celălalt”. Regăsirea virtuţilor dialogului cât mai curând în viaţa noastră socială, în relaţiile interetnice, ca metodă de potenţare a calităţilor pe care le reprezentăm.
Va fi bine dacă vom şti să învăţăm cu toţii câte ceva din întâmplările recente. Aşa încât, dorind tot binele posibil, cu urări de reuşite notabile în toate privinţele tinerei eleve Sabina Elena, care cu însufleţirea ei a impresionat în mod pozitiv cercuri largi ale opiniei publice, adresăm aceleaşi gânduri mamei ei, familiei, tuturor profesorilor şi colegilor ei.”
prof. Rodica Porţeanu,
dr. Alexandru Porţeanu, Bucureşti
„Ţin să o felicit din tot sufletul pe tânăra elevă din Covasna pentru gestul pe care l-a făcut. Acest gest este unul foarte normal, este o expresie a patriotismului pe care îl nutreşte în sufletul său. Este un lucru foarte normal ca în Ţara ta să apari cu o bentinţă tricoloră. Această elevă trebuie să fie un model pentru toţi elevii şi pentru toţi tinerii din această Ţară, cu siguranţă este o lecţie pe care această elevă a dat-o multora din România. O felicit încă o dată şi îi doresc mult succes la învăţătură.”
Pr. prof. dr. Florin Bengean,
Târgu-Mureş
„Sunt mândră de tine Sabina. Consider că, vrând, nevrând, faci parte din personajele serialului «Memorialul Durerii».”
Lucia Hossu Longin,
om de televiziune,
autoarea reportajelor din serialul
«Memorialul Durerii», Bucureşti
„Întreaga admiraţie pentru gestul curajos al unui copil.
Cum a fost tratat acest eveniment, mă surprinde obtuzitatea şi trădarea guvernanţilor în care am investit speranţe dovedite zadarnice. Cât de frumos a adiat mireasma cununii tricolore pe fruntea luminată a copilei Sabina Elena, care ne dă o lecţie de curaj nouă, tuturor, dar mai ales dregătorilor care colcăie prin mocirla dâmboviţeană şi minimalizează un fapt normal, însă care este foarte impresionant.
S-a văzut, prin acest moment, că totul se poate rezuma prin răspunsul la o singură şi legitimă întrebare: Dacă în realitate există şi unde sunt autorităţile Statului Român?
Apasă pe grumazii noştri tot felul de apucături şi vorbe de clacă şi fără nicio răspundere şi implicare spuse de oameni mari de („vărul lui Mihai Viteazu?!”) alesul şi glumeţul naţional Zgonea - mai marele deputaţilor.”
av. prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop,
Târgu-Mureş
„Ei bine, gestul fetiţei din Covasna este pentru noi, cei maturi, un semnal al redeşteptării demnităţii noastre naţionale. Este un gest pe care noi, trebuie să recunoaştem, nu l-am putea face întrucât supărăm „ritmul”...
Gestul „fetiţei cu tricolor” devenit simbolic este efectul (şi nu cauza) unei situaţii ce-şi are punctul de plecare prin anii ’90, când una dintre primele preocupări ale unor minţi încă de pe atunci bolnave a fost separarea şcolilor, adică împărţirea elevilor în „Noi” şi „Ei”. Şi în timp ce „Ei” nu au încetat niciun moment să-şi afişeze cu ostentaţie simbolurile de tot felul, „Noi” ne-am manifestat în permanenţă „înţelegerea”, „spiritul de toleranţă”, atitudinea mâinii întinse pe care n-am înţeles-o niciodată. Iar când o fetiţă a cutezat să-şi pună pe frunte Tricolorul, gestul ei a fost interpretat ca o obrăznicie fără margini, care trebuia neapărat sancţionată exemplar. Solidaritatea celor din jur ne-a demonstrat că încă mai existăm şi că „nu mor caii când vor câinii”.
Personal, salut gestul fetiţei aşa cum am salutat şi gesturile de solidaritate cu ea venit din partea elevilor din şcoala noastră, care tăcuţi, fără să comenteze, au purtat la mână sau în piept câte o bucăţică din Tricolorul nostru. Cinste lor!”
prof. Rodica Pârvan,
director Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi”, Sfântu-Gheorghe,
judeţul Covasna
„Ceea ce s-a întâmplat cu „bentiţa tricoloră” la liceul din oraşul Covasna nu mă miră, este rodul educaţiei şovine de-a lungul celor 23 de ani. Se pot întâmpla lucruri şi mai grave atunci când statul nu are o politica fermă, ci doar una slugarnică, de compromis. Revoltătoare este atitudinea domnului consilier Mădălin Guruianu, care m-a convins de câţiva ani că nu serveşte în mod obiectiv interesele românilor din zonă. După atitudinea şi declaraţiile domniei sale, poate va face şi un calendar în care să menţioneze când, cum şi în ce condiţii avem voie să ne afişăm însemnele naţionale în Ţara noastră. Cinste Sabinei, pentru că prin inocenţa ei, a arătat tuturor românilor că Tricolorul are valoare sacră.”
Pr. Iustin Gârleanu,
Parohia Aita-Mare, judeţul Covasna
„Apreciez gestul de adâncă simţire românească, patriotică, al tinerei Sabina, care a redeşteptat conştiinţa naţională uşor adormită, sau poate mai puţin vizibilă în ultimii ani, care ne-a arătat, prin gestul său, că înainte de toate, suntem români. Este condamnabilă atitudinea colegilor maghiari, a direcţiunii şi dirigintei de a socoti gestul ei o provocare. De ce?! La adresa cui?!
De 23 de ani, liderii UDMR nu au respect pentru Ţara în care s-au născut, crescut, educat, pentru istoria şi simbolurile sale, pentru cei din jur. Nu au făcut altceva decât au otrăvit mintea şi sufletul generaţiilor de după 1990 cu idei revanşarde, revizioniste, având totuşi grija primordială să se afle abonaţi la Puterea din România, la privilegii comune, poate şi personale.
De condamnat sunt instituţiile Statului Român, care nu şi-au făcut datoria de-a lungul timpului (nici acum), nu au aplicat în mod constant şi ferm legile României.”
prof. ing. Maria Peligrad,
Sfântu-Gheorghe,
judeţul Covasna
„Pentru acest pui de român am toată stima. O felicit. Îmi pare rău că unii ziarişti „băsescieni”, sau „cozi de topor”, sunt împotriva gestului Sabinei. Mă uit la americani cum poartă drapelul lor pe orice veşminte şi cu orice ocazie. Aşa ar trebui să facă şi românii!”
manager, pensionar,
Ioan Bercan, Braşov
„O emoţionantă „lecţie” de patriotism. Ceea ce nu suntem în stare noi, cei maturi, care ne pretindem a fi patrioţi, a fost în stare un copil, o elevă de 15 ani, din clasa a IX-a a unui liceu din Covasna. Ne-a oferit o „lecţie” despre ceea ce înseamnă să porţi cu mândrie Tricolorul românesc, fără a avea nicio prejudecată şi nicio teamă. Numai aici, în condiţiile socio-politice existente în Covasna şi Harghita, unde autoritatea Statului Român se pare că este inexistentă, indivizi de teapa lui Csibi Barna pot să-şi facă de cap fără teamă că li s-ar putea întâmpla ceva. Gestul elevei Sabina Elena este unul simbolic şi aşa a şi fost înţeles de aproape întreaga românime, cu excepţia câtorva descreieraţi, incapabili să priceapă că noi, românii, mai avem o Ţară, România, care mai este încă un ,,stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Şi avem un Tricolor care ne reprezintă şi cu care trebuie să ne mândrim în faţa celorlalte popoare. Din păcate, se pare că acest lucru nu l-au înţeles nici măcar guvernanţii de astăzi ai Ţării, care rămân surzi la tot ceea ce se întâmplă în aşa-zisa ,,secuime”. Oare până când?”
prof. Ilie Şandru,
Topliţa,
judeţul Harghita
„În legătură cu cazul de la Covasna, caz care are rădăcini mai vechi, la 1 Decembrie 2012, când directorul a interzis elevilor români să intoneze Imnul într-un cadru festiv, dar şi legat de scandalul steagurilor secuieşti, am de spus faptul că am atras atenţia, în nenumărate rânduri, autorităţilor locale să dea dovadă de moderaţie, pentru că trăiesc în România şi românii au şi ei valorile lor. Dar dânşii continuă să-şi facă de cap, probabil până când coarda va fi atât de întinsă încât se va rupe. Noi sperăm să nu ajungem în această situaţie. Vinovaţi cu privire la ce s-a întâmplat la Covasna sunt inspectorul şcolar general, Kerestely Irma, şi directorul şcolii de acolo. Inspectorul şcolar general este în această funcţie de mai bine de 15 ani şi nu se poate scuza că nu cunoştea situaţia. Iată că tot mai mulţi români din Ţară se solidarizează cu fetiţa care a fost traumatizată, ceea ce e inacceptabil într-o instituţie de învăţământ unde se presupune că lucrează cadre didactice care au făcut pedagogie, psihologia elevului ş.a.. Este imperios necesar ca, în timpul cel mai scurt posibil, să se ia măsuri urgente de sancţionare a celor vinovaţi, amintiţi mai sus. Eu transmit, totuşi, românilor şi maghiarilor moderaţie, ca nu cumva să iniţiem ceva ce nu mai poate fi controlat. Încă o dată ţin să atrag atenţia asupra faptului că în România există poate cea mai permisivă legislaţie din UE privind minorităţile, care le permite acestora conservarea identităţii din toate punctele de vedere: cultural, lingvistic etc.. Maghiarii să nu uite că întreagă această legislaţie a fost adoptată, de-a lungul anilor, de Parlamentul României, unde reprezentanţii lor, udemeriştii, au fost şi sunt minoritari, deci cu susţinerea senatorilor şi deputaţilor români. Ar fi bine ca maghiarii să realizeze, odată pentru totdeauna, că acţiunile iredentiste şi separatiste nu fac decât să îi izoleze de celelalte zone ale Ţării.”
deputat Horia Grama,
preşedinte PSD Covasna

Of, Doamne, şi cât de mult l-am mai criticat noi, majoritatea românilor, pe Boc, pentru că e sluga lui Băsescu, care controla în totalitate PDL. Bine, în paranteză fie spus, nu că n-ar fi meritat, nu că n-ar fi nenorocit el Ţara asta mai rău decât era şi dinaintea lui. Şi, Doamne, cu câtă speranţă l-am mai aşteptat, ăştia, majoritatea, cei mai naivi, pe Ponta, unul din capii USL. Şi ce ţepe ne mai dă de un an de zile încontinuu!
Au fost multe momente în care am rămas cu gura căscată, neînţelegând nici noi, dar uneori nici măcar colegii lui de alianţă, cu care, vorba aia, stă zilnic la masă, ce anume a vrut să spună sau să facă Victor Ponta. Peste 60 la sută dintre românii care s-au prezentat la urne au votat USL, acest rezultat fiind cel mai covârşitor din ultimele două decenii, în urma căruia, după redistribuire, PSD, PNL şi PC, unite într-o alianţă pre şi post-electorală, au primit 70 la sută din mandatele din Parlamentul României. Şi ce face domnul Ponta? Îşi bate joc de votul românilor, care nu toţi l-au votat pentru că e el „micul Titulescu” şi reprezintă socialiştii şi liberalii la guvernarea României, ci unii au pus ştampila pe Ponta şi USL împotriva lui Băsescu. Se ştie asta.
A început cu gafele la sfârşitul iernii trecute, atunci când, înainte de a ajunge premier, a avut un discurs halucinant în Parlament, la învestirea Guvernului marionetă Ungureanu, după vreo 5 (cinci) executive Boc. N-a înţeles nimeni nimic. Toţi s-au întrebat: cum vrea, domnule, ăsta să câştige viitoarele alegeri împotriva marinarului, dacă el îl perie aşa frumos pe unul care îi e slugă acestuia?
Românii au uitat repede, ca de obicei, şi s-au bucurat când a fost numit el însuşi prim-ministru. După care, s-au bucurat şi mai abitir când nu mai era provizoriu, ci pus cu majoritate impresionantă în urma unui scrutin. Normal că s-au bucurat, că doar ei l-au pus, ca să scape de Băsescu, de gaşca lui portocaliu-verzuie şi de ciuma udemeristă, aflată de un deceniu jumătate la guvernarea României. Vorba unui abonat al publicaţiei noastre, inginerul pensionar Mircea Florea, de la Rupea, judeţul Braşov: „I-am votat, domnule director, pentru demnitatea mea de român, ca să nu mai aibă nevoie de nimeni. Sunt prea bătrân ca să cred că dacă vine USL la guvernare îmi va pune un colac pe masă. I-am votat doar ca să nu ia UDMR la guvernare”! Şi Ponta ce a făcut? Ne explica pe 9 decembrie 2012, la 21.05, ceea ce nu se poate explica, şi anume că o majoritate care ia 70 la sută se căciuleşte la o minoritate (în cazul acesta şi politică, şi etnică) ce are 5 la sută - ca să ce? În ce ţară civilizată se mai întâmplă, fraţi europeni, aşa ceva? Spuneţi-ne voi, că şi-aşa ne-aţi omorât de dimineaţa până seara cu Europa civilizată şi democratică în care noi, românii, greu ne adaptăm, motiv pentru care nu uitaţi să ne scoateţi mereu ochii. Ne-aţi omorât, dar ne-aţi băgat în ea. La descărcat marfă şi din punct de vedere geostrategic, al mărimii şi aşezării, suntem buni - nu? Mă rog, asta ca să nu discutăm acum despre faptul că ne-aţi băgat voi în Europa în care noi eram dinaintea voastră, adică primii, pentru că aşa a lăsat Bunul Dumnezeu, ca România să fie, cum spunea şi Papa Ioan Paul al II-lea, la Bucureşti, în 1999, Grădina Maicii Domnului.
Dar, să revenim la Ponta. Ultima trăsnaie, zilele acestea. Să te voteze pe tine lumea ca să scape ţara de Băsescu şi tu, imediat după, să alegi să numeşti în Justiţie, atât de politizata şi de sensibila Justiţie, oamenii lui Băsescu? Aşa ceva, e inadmisibil. E de noaptea minţii, vorba anteniştilor, care dacă şi ăia au început să te critice, înseamnă că ceva nu e în regulă. Înseamnă că te-ai dat cu Băsescu, care e cu Merkel. Înseamnă că ai dublă comandă, băiatule! Înseamnă că românii au votat, fără să ştie, pentru că i-ai minţit ordinar, tot pe-un Boc, adică pe tine. Păcat de Antonescu, că de la ăla mai aveam o mică, foarte mică speranţă. Dar e clar, vă duceţi la pachet.

COMUNICAT-MANIFEST al comunităţii româneşti din Covasna
Comunitatea românească din Covasna a asistat cu emoţie, empatie şi totală solidaritate la gestul elevei minore M. Sabina Elena de a purta în şcoala pe care o frecventează, simbolul identitar al României, o bentiţă tricoloră, cu onoarea, mândria şi demnitatea unui copil pur, încrezător în simţirea şi bucuria de a fi român şi pe data de 15 martie 2013.
Gestul Sabinei a fost catalogat de către profesorii şi elevii maghiari, dar şi de presa scrisă maghiară, drept unul provocator, neadecvat, nefiresc şi instigator la adresa etnicilor maghiari, un gest făptuitor care e vecin cu legea şi, prin urmare, trebuie mai întâi stigmatizat şi apoi pedepsit, prin agresarea şi culpabilizarea elevei curajoase „vinovată” de purtarea simbolului statal românesc înscris în Constituţia României, a libertăţii de exprimare a conştiinţei şi gândirii, sau pentru curajul de a simţi româneşte, întrucât gestul s-a dovedit unul în afara unei ordini a suprematismului etnic maghiar instituit în ultimii 20 de ani, cu preponderenţă în judeţele Covasna şi Harghita.
Este încercarea de a crea presiune, coerciţie şi sfidare la adresa unei ordini care nu suportă alteritatea, ca să nu vorbim despre recunoaşterea demnităţii însemnelor naţionale. Înţelegem acum mai bine de ce tricolorul este un act de „teribilism” şi ,,copilăresc”, pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna şi mulţi profesori maghiari, deveniţi politicieni abili şi propagandistici în politizarea procesului de învăţământ, conform doctrinei de partid, a spiritului de autonomie, separare etnică şi construire a unei noi realităţi într-un spaţiu dat, prin cultivarea urii interetnice, intoleranţei, maghiarizării, umilirii şi subjugării românilor.
Nimeni nu se aştepta ca un simbol atât de teribil pentru maghiari, însemnele României, să aibă valoare comunitară, să reafirme identitatea unei comunităţi româneşti numeric inferioară în Covasna şi Harghita şi abandonată de autorităţile statului. Nimeni nu se mai aştepta să se mai „producă” în spaţiul locuit, decât cel mult vreun gest de formă şi nicidecum vreunul de fond. Pentru că român şi românism au devenit sinonime cu stigma. Stigma este etichetarea prin care se încearcă paralizarea acţiunilor individuale sau colective româneşti. Este expresia unui atribut indezirabil. Problema este cine hotărăşte ce e dezirabil şi ce nu, într-o comunitate românească numeric inferioară?
Eleva minoră Sabina Elena a îndrăznit să sfideze ignoranţa agresivă numită naţionalism şovin, iredentist şi xenofob, prin purtarea unei bentiţe tricolore, fără nicio formă zgomotoasă, ostentativă sau provocatoare, în linişte şi în demnitatea de a fi român, dar jignită şi lezată în sentimentul ei naţional, în dorinţa inconştientă de a reuşi să rupă coerciţia stigmei atunci când te manifeşti ca român, mai ales în judeţele Covasna şi Harghita. Este deja de notorietate manifestarea colegilor ei maghiari, care pe data de 29 noiembrie 2012, cu ocazia sărbătoririi zilei de 1 Decembrie, premeditat îmbrăcaţi în negru, purtând panglici de doliu sau tricouri inscripţionate cu harta Ungariei Mari, au huiduit, fluierat, au făcut gesturi obscene şi arborat steagul Ungariei şi pe cel negru, deoarece pentru politicienii maghiari şi propaganda lor, inoculată doctrinar educaţional şi elevilor maghiari, ziua Naţională a României este declarată zi de doliu. Este posibil ca într-o şcoală din România să faci cerere pentru a ţi se permite să intonezi Imnul Naţional de 1 Decembrie? Este posibilă o asemenea manifestare şi discriminarea românilor numeric inferiori, deoarece puterea politică, administrativă şi educaţională în zonă este deţinută aproape exclusiv pe criterii etnice, iar votul etnic este invocat decisiv şi hotărâtor. Iar unde politica dă greş, biserica istorică maghiară intervine, oferă logistica şi continuă propaganda şovină antiromânească. Când nu reuşeşte votul etnic, sau biserica istorică maghiară, se aplică stigma ce automat determină etichetarea gestului şi a individului, ce duce la ostracizare din propria comunitate prin discreditare. Această discreditare am conştientizat-o cu toţii în spaţiul virtual la adresa elevei minore Sabina Elena şi, fiind insuficientă, s-a ajuns şi la ameninţarea ei cu moartea.
Controlul şi impunerea în spaţiul real, la fel ca în cel virtual, se fac cu persuasiune, machiavelism, învrăjbire a românilor, aroganţă şi superioritate, prin stigmatizarea conceptului naţional şi anularea unei voinţe naţionale.
George Orwell are o frază celebră: „Cine controlează prezentul, controlează trecutul şi cine controlează trecutul controlează viitorul”. Realitatea zonei este construită atent şi meticulos în trepte, de la numele străzilor altădată româneşti, la steag secuiesc, imn şi autocolante (cu inscripţia ,,SIC” în harta aşa-zisului ţinut secuiesc) lipite pe autoturisme, la statuile şi monumentele unor iluştri necunoscuţi puse obsesiv prin toate oraşele cu majoritate maghiară, pentru construirea unei realităţi maghiare aparent logice şi la înălţimea pretenţiilor autonomiste clamate, până la excesul de comemorări, festivaluri şi defilări maghiare în costume de husari călare, cu drapele în toate simbolisticile maghiare, sub numele oricărui pretext, totul este foarte programatic şi se desfăşoară cu un singur scop: pentru a şterge o istorie şi a o înlocui cu alta, prin cultivarea subliminală a construcţiei unei realităţi administrative sub forma unui aşa-zis ţinut secuiesc, pe care până şi echipa de hochei din municipiul Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita, a ajuns să-l promoveze pe tricouri, ca parte a acţiunilor provocatoare la adresa României şi internaţionalizare a autonomiei.
În acest sens, a fost inventat şi panoul cu inscripţia „SIC - Terra Siculorum”, prin care s-a dorit să li se amintească permanent şi provocator românilor că judeţul Covasna este un ţinut etnic secuiesc, dar şi permanenta promovare a conceptului şi imaginii unui ţinut în care românii nu se regăsesc, sau au fost excluşi total, ca şi când nu ar fi existat, nu există şi, prin urmare, nu au niciun viitor, fără a-i interesa pe UDMRişti că prin astfel de gesturi, iredentiste, antiromâneşti şi şovine aduc atingere sentimentului naţional românesc şi legilor ţării.
Totul este indus a se întâmpla firesc; pentru a avea o identitate trebuie să ai o istorie, să ai o istorie trebuie să o creezi şi să o promovezi (vezi manualul de Istoria Secuimii) cu mesaje grave în mentalul colectiv al comunităţii maghiare şi formarea educaţională a viitorilor tineri maghiari, istorie care apoi aplicată regiunii de identificare creează posibilitatea invocării autonomiei şi autodeterminării pe motivul „contaminării” spaţiului zonal cu o naţiune identitară şi drepturi colective!
Liderii maghiarii au ridicat la rang de mândrie, curajul de a sfida prin orice gest Statul Român şi a umili sentimentul naţional al românilor, pauperizarea zonei pe motiv de neschimbare a demografiei etnice, distorsionarea realităţii şi a respectului faţă de români şi ţara în care trăiesc. Aşa se explică faptul că în oraşul-staţiune Covasna, deşi populaţia românească reprezintă 34 la sută, stema heraldică a oraşului nu cuprinde niciun simbol românesc, iar stema judeţului este cea din perioada scaunelor Imperiului Austro- Ungar.
Românii au ajuns să nu mai existe simbolistic, nu au voie la un viceprimar român, nu au voie să-şi amplaseze măcar o troiţă ortodoxă românească identitară în curtea şcolii, deoarece există un monument funerar compus din 9 (nouă) stâlpi de căpătai memoriali ungureşti, dar elevii români din clasele terminale trebuie să accepte exclusiv simbolistica maghiară pe tabloul şcolar de sfârşit de an, pentru că aşa doreşte direcţiunea şi pentru că aşa se impune propaganda şovină maghiară.
La Zăbala este editată o monografie a comunei, exclusiv cu date istorice ale minorităţii etnice locale maghiare şi toponomime maghiare, exclusiv doar în limba maghiară (excepţie fac pliantele de prezentare). Deşi românii sunt un sfert din locuitori, aceştia lipsesc cu desăvârşire, ceea ce denotă un grosolan fals istoric, iar la lansare nu a fost invitat niciun român, niciun reprezentant al comunităţii româneşti, comunitate care „nu are trecut”, deci nu trebuie să aibă nici viitor, atitudine de mare sfidare, aroganţă şi lipsă de respect faţă de românii din judeţul Covasna.
Care este rolul şi rostul unui manual de istorie secuiască, istorie scrisă fără o bază ştiinţifică şi neargumentată istoric, plină de neadevăruri şi interpretări personale? Ce rol are batjocorirea românilor şi românismului, bazată pe mituri şi legende? Nu oare de inflamare a spiritului românesc şi de intoleranţă la o convieţuire paşnică şi de respect reciproc? La toate acestea se adaugă predarea deformată a Istoriei Românilor la clasele maghiare sau predarea doar a teoriei Roesleriene, care nu face parte din trunchiul curricular obligatoriu, ci este doar o părere alternativă la interpretarea istorică.
Înregimentarea profesorilor în politică, îndoctrinarea acestora cu teze ideologice de partid duce la politizarea actului educaţional în sensul doctrinei partidelor maghiare de autonomie, separatism, propagandă iredentistă, şovină şi xenofobă la ore de către profesori şovini care fac parte din UDMR, PCM, PPMT.
Angrenarea elevilor în activităţi politice, ce transmit un puternic mesaj antiromânesc, cum ar fi 10 martie, cel mai recent act de îndoctrinare şovină şi îndemn la separatism, fără nicio legătură cu actul educaţional, dar şi existenţa unei expuneri gratuite a elevilor maghiari şi de mare ignoranţă, se fac în numele delirului autonomist şi intoleranţei faţă de români. Dacă managementul şcolar, actul educaţional şi cel bisericesc vor continua să menţină acelaşi spirit de îndoctrinare, în mod cert, în mai puţin de zece ani vom avea o nouă generaţie mânată de ură interetnică.
Paradoxal, toate aceste manifestări şcolare şi extraşcolare au fost acceptate, tolerate, trecute cu vederea sau escamotate de către inspectorul şcolar general Keresztely Irma, membru UDMR, consilier judeţean la Consiliul Judeţean Covasna, politician activ cu multe implicări personale în actele politice judeţene, în coordonarea, redactarea şi tipărirea manualului de Istoria Secuimii şi în funcţie pe acest post din anul 1996.
Incapacitatea de a înţelege evenimentele în profunzimea lor şi aplicarea unei sancţiuni-caricatură sunt inadmisibile, dovedind că inspectorul şcolar general Keresztely Irma ori ne sfidează, ori nu înţelege ce se întâmplă în şcolile din judeţul Covasna, sau le cunoaşte, dar le tolerează, făcându-se astfel vinovată pentru toată situaţia creată la Covasna, unde avea datoria şi obligaţia să prevină din timp imixtiunea politicului sau a profesorilor politicieni în actul educaţional sau manifestările acestora în unităţile de învăţământ. Cu siguranţă, este greu să interzici exact ceea ce tu aplici! Toate aceste manifestări provocatoare şi propagandistice ale politicienilor maghiari sunt într-un contrast flagrant cu toleranţa, respectul şi spiritul de convieţuire al românilor şi maghiarilor din societatea covăsneană, care în marea lor majoritate, unde nu au fost afectaţi de îndoctrinarea politică autonomistă, convieţuiesc împreună în bună înţelegere şi ajutor reciproc, pentru că au înţeles că numai împreună pot trăi, convieţui în armonie şi bunăstare (sau aceasta să fie doar o aparenţă indusă, o utopie şi iluzie românească?).
În spiritul de convieţuire al românilor şi maghiarilor, în toleranţă şi respect reciproc, considerăm necesare: existenţa activităţilor comune, şcolare şi extraşcolare a elevilor români şi maghiari; organizarea competiţiilor sportive mixte pentru promovarea prieteniei şi înţelegerii, nu a urii interetnice prin separatism; cultivarea valorilor statului de drept şi însemnelor naţionale; un parteneriat transparent, constant şi intens: şcoală - elevi - părinţi - cadre didactice; depolitizarea şcolilor şi crearea unui mediu educaţional performant pentru dezvoltarea unei personalităţi sănătoase şi echilibrate a elevilor.
Prin urmare, cerem instituţiilor abilitate ale Statului Român să aibă toleranţă zero faţă de asemenea manifestări şi abuzuri, să reacţioneze ferm şi exigent, prin tragerea la răspundere legală a tuturor celor care se fac vinovaţi de propagarea urii, intoleranţei şi şovinismului antiromânesc în procesul educaţional din şcolile româneşti, şi în general pe teritoriul României.
Pe cale de consecinţă, solicităm imperios Ministerului Educaţiei Naţionale, Domnului Ministru Remus Pricopie, destituirea imediată a inspectorului şcolar general Keresztely Irma, aplicarea altor sancţiuni conexe în conformitate cu legea şi gravitatea faptelor comise, destituirea directorului principal şi directorilor adjuncţi de la Grupul Şcolar „Korosi Csoma Sandor” din Covasna, sancţionarea drastică a dirigintei incompetente şi impunerea unui climat sănătos educativ, de comunicare şi respect reciproc.
Comunitatea românească din Covasna mulţumeşte tuturor celor care în aceste momente grele de încercare şi-au dovedit solidaritatea cu eleva minoră Sabina Elena şi cu românii din regiune, în încercarea de a supravieţui provocărilor şi ştergerii lor identitare. Ne bucură să ştim că putem fi uniţi, solidari, patrioţi şi mândri că suntem români, dar considerăm că a sosit momentul să ne gândim fiecare dintre noi ce putem face pentru ţară şi nu ţara pentru noi, să ne cinstim demni trecutul măreţ, dar şi oropsit al înaintaşilor noştri, să privim mândri viitorul nostru prin trecutul şi idealurile celor ce au înfăptuit România. Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români! Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Tabelul anexă cu semnăturile de adeziune al Comunităţii româneşti din Covasna, fac parte integrantă din prezentul Comunicat- Manifest şi este deschis tuturor cetăţenilor români ce doresc să adere şi susţină acest document istoric.
Covasna, 28 martie 2013

Comunitatea românească din Covasna
P.S. Lista cu semnături este deschisă tuturor cetăţenilor români care împărtăşesc aceleaşi principii cu ale noastre, la următoarea adresă de e-mail: romaniidinharcov@ gmail.com sau cont facebook: romaniidinharcov covasna.

În urmă cu aproape trei ani, am primit o carte de la istoricul militar Constantin C. Gomboş, cu următoarea dedicaţie: „Domnului prof. Vasile Stancu, cu deosebit respect şi să nu mă uite”. Semnează: col. (rtr.) Constantin C. Gomboş, Topliţa, 18 iulie 2010.
O carte care m-a impresionat, „o carte zguduitoare” cum o numeşte profesorul universitar, doctor în istorie, Aurel Pentelescu, în postfaţa volumului. Intitulată „Istorie, suferinţă şi speranţă”, cartea vine să ne reamintească pojarul prin care au trecut românii din Ardealul de Nord în cruntele perioade ale ocupaţiei horthyste, frontului antisovietic, prizonieratului în lagărele din fosta URSS şi în primii ani de după război, când se consolida noua putere. Autorul, prin însemnările şi amintirile părintelui său, Constantin C. Goboş senior, a amintirilor mamei, rudelor şi oamenilor locului, suprapuse evenimentelor istorice reale, petrecute între anii de la Dictatul de la Viena şi primăvara anului 1949, reconstituie tabloul şi atmosfera calvarului prin care a trecut propria-i familie şi-n care a făcut primii săi paşi în viaţă.
De curând, prin luna februarie a acestui an, am primit, de această dată, un CD, având înregistrată cea mai recentă carte a istoricului militar timişorean: „Noi, cei din Calea Lipova”, apărută la Editura Eurostampa, din Timişoara, în anul 2012. Şi de această dată, volumul reprezintă istoria unor trăiri şi simţiri personale, suprapusă evenimentelor reale, din decembrie 1989, de la Timişoara, bazate, de această dată, pe însemnările şi amintirile istoricului Constantin C. Gomboş junior, ofiţer în Brigada 41 Rd. Th., unitate care-şi avea Comandamentul pe Calea Lipovei, din oraşul de pe Bega. Autorul este acel ofiţer care primind misiunea, alături de alţi 10 ofiţeri şi 100 de militari în termen, de a păzi Piaţa Unirii din Timişoara, în zilele de 17-20 decembrie 1989, spre cinstea şi onoarea lor, au intrat pe poarta unităţii cu tot atâta armament şi muniţie cu cât au ieşit la primirea ordinului de luptă. Acelaşi care a absolvit cursurile Şcolii de Ofiţeri Tehnici de Radiolocaţie în 1960, iar în decembrie 1989, avea gradul de locotenent-colonel. Acelaşi care şi-a luat licenţa în istorie, în 1973, şi a finalizat cursul post academic la Academia Militară Generală, în 1980, care în toată cariera sa a obţinut numai calificative de foarte bine. A trecut în rezervă cu gradul de colonel, în aprilie 1995, de pe funcţia de ofiţer 1 la biroul pregătirii de luptă a Brigăzii 41 Rd. Th. din Timişoara.
După ieşirea la pensie, talentul său scriitoricesc şi înclinaţia spre cercetarea istorică au explodat, fapt materializat în numeroase cărţi de autor sau scrise în colaborare cu alte personalităţi ale vieţii cultural-ştiinţifice timişorene: Aurelian D. Stoica, Dan Traian Demeter, Aurel Turcu, Vasile Dudaş, Ioan Haţegan, Sorin Berghian, Mariana Cernicova şi Ioan Rado.
Alături de cele două volume amintite, col. (rtr.) Constantin C. Gomboş a scris încă cinci cărţi de autor: „50 de ani de istorie, 1939-1989 din istoria judeţului Timiş” (2007); „Căpitanul Nicolae Munthiu - ofiţer de naţionalitate română din armata austro-ungară. Scrisori de pe frontul din Galiţia, 1914-1917” (2007); „Am trăit cu demnitate şi respect pentru neamul românesc” (2009); „Dumitru I. Grigorescu - nu aprob, nu dezaprob, povestesc” (2010); „Din poveştile Ariannei...” (2012); şi alte cinci volume în colaborare: „Jertfă pentru ţară, din cronica luptelor pentru apărarea Banatului - august-septembrie 1944” (1997); „Filaret Barbu, jurnal de adolescent” (2003); „Marea Unire reflectată în presa culturală din Banat” (2003); „Din cronologia judeţului Timiş” (2010); „Dincolo de sârma ghimpată... lagărul. Din istoria lagărului de prizonieri din Timişoara, 1941-1945”, două ediţii (2009, 2010), carte pe care am prezentat-o, în martie 2011, în publicaţia noastră „Condeiul ardelean”, subliniind faptul că „volumul constituie o premieră în literatura istorică românească”, având drept temă lagărul militar de la Timişoara.
Despre cărţile sale s-au exprimat, evidenţiind meritele în planul cercetării istorice, academicienii: Florin Constantiniu, Gheorghe Buzatu, Ioan Scurtu, Ioan Aurel Pop; prof. univ. dr.: Aurel Pentelescu, Vasile Dudaş, Ioan Haţegan, Gheorghe Anghel, Ioan Munteanu, Horia Ciocârlie, Tiberiu Ciobanu; scriitorii şi publiciştii: Aurel Turcuş, Constantin Mustaţă, Iosif Băcilă, Adrian Dinu Racheru, Vasile Stancu ş.a..
Alături de activitatea editorială, făcând referire la apariţia cărţilor mai sus menţionate, istoricul Constantin C. Gomboş s-a dovedit a fi un harnic colaborator, prin publicarea a numeroase eseuri, articole, reportaje ori memorialistici, al unor cotidiene, săptămânale sau reviste de prestigiu din ţară şi de peste hotare. Colaborările sale se regăsesc în revistele „Coloana Infinitului”, „Columna 2000”, „Dacoromania”, unde îndeplineşte şi funcţia de redactor, sau în „Observatorul Militar”, „Revista de Istorie Militară”, „Magazin Istoric”, „Historia”, „România Eroică”, „Renaşterea Bănăţeană”, „Rezerva Oştirii Române”, „Clio”, „Tricolorul”, „Patrimonium Banaticum”, „Lumina Divină”, „Floare de Latinitate” (Uzdin - Serbia), „Tibiscus” (Uzdin - Serbia), „Almăjana”, „Analele” Muzeului Banatului, Universităţii de Vest - Timişoara, Universităţii Petrol-Gaze - Ploieşti, „Sangidava”, „Familia Română”, „Revista Ilustrată”. De asemenea, este un participant activ la o multitudine de manifestări ştiinţifice, naţionale şi internaţionale privind cercetările în domeniul istoriei naţionale şi, mai cu seamă în domeniul militar, desfăşurate la: Braşov, Făget, Alba-Iulia, Topliţa, Brad, Jimbolia, Iaşi, Ploieşti, Focşani, Bozovici, Lugoj, Păuliş şi Ţebea (România), Uzdin, Torac, Satu-Nou, Novi Sad şi Zrenianin (Serbia), Zvolen şi Banska Bistrika (Slovacia), Viena (Austria), Budapesta (Ungaria).
A îndeplinit şi îndeplineşte şi în prezent diferite funcţii în cadrul unor organizaţii nonguvernamentale, cum ar fi: vicepreşedinte al filialei Timiş „Col. Ion Enescu” a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere şi preşedinte al filialei Timişoara a Comisiei de Istorie Militară. Este membru fondator al Asociaţiei Judeţene „Cultul Eroilor”, membru al Societăţii Scriitorilor Militari din Bucureşti, membru în conducerea filialei Timişoara şi al celei din Lugoj a Societăţii de Ştiinţe Istorice, membru de onoare al filialei Timişoara a Senatului Ligii Culturale „Fiii Gorjului de pretutindeni”.
În anul 2009, a fost distins cu premiul PRO CULTURA TIMISIENSI pentru întreaga activitate desfăşurată şi merite deosebite în promovarea artei şi a culturii timişene, acordat de Consiliul Judeţean Timiş şi cu PREMIUL DE EXCELENŢĂ pentru eseu şi documentar istoric la Festivalul Internaţional de Creaţie şi Literatură Religioasă „Lumină Lină” de la Timişoara. Ca urmare a bogatei activităţi obşteşti şi a acţiunilor sale permanente pentru sporirea prestigiului ANCMRR, a apărării onoarei şi demnităţii gradului, a calităţii de istoric militar, colonelului Constantin C. Gomboş i s-au decernat peste 40 de diplome şi medalii aniversare din partea unor asociaţii, ligi culturale, fundaţii şi conduceri ale instituţiilor universitare şi militare din judeţul Timiş, din Ţară şi din Republica Serbia.
Acum, la împlinirea frumoasei vârste de 73 de ani, redacţia publicaţiei „Condeiul ardelean” vă urează mulţi ani fericiţi, sănătate şi putere de muncă pentru a scrie cât mai multe cărţi despre momentele glorioase şi fundamentale ale Istoriei Naţionale!
Personal, domnule colonel, nu v-am uitat. Vă doresc condei viguros încă mulţi ani de acum înainte, împliniri editoriale numeroase şi depline, bucurii şi fericire alături de frumoasa dumneavoastră familie!
La Mulţi Ani!

Interviu cu prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop
- Domnule profesor, aţi fost unul dintre martorii direcţi ai evenimentelor din martie 1990, din Târgu-Mureş. Vă rog să vă reamintiţi care au fost incidentele care au precedat acel „Martie negru”?
- Cred că sintagma de „Martie negru” nu este potrivită. Eventual „Martie verde şi roşu”, având în vedere semnele evidente de bolşevism neo-belakunist, dublat de acţiunile duşmănoase iredentiste ale spionajului unguresc, care s-au agăţat violent de acest moment pe care l-au produs cu scopul de a dezmembra România, prin ruperea Transilvaniei sau, cel puţin, prin aducerea trupelor din „Căştile albastre”, aşezate pe Arcul Carpatic şi al Mureşului Superior. Evenimentele din anii 1988-1989, abreviate de întâlnirea de la Malta, unde s-a pus la cale geopolitica Răsăritului european, au fost considerate de Ungaria şi organizaţiile ungurilor de pretutindeni un moment important pentru revendicările teritoriale, pentru politica de realizare a Ungariei, pentru zădărnicirea şi revizuirea unor tratate de după cele două războaie mondiale, în ce ne priveşte Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920.
Preludiul unor acţiuni duşmănoase era elocvent. Statul Român şi românii erau în mare primejdie, prin uneltiri şi metode readuse în contemporaneitate din Evul Mediu. Era cât se poate de clar că evenimentele din Decembrie 1989 nu erau în folosul comun al comunităţilor naţionale trăitoare pe teritoriul Transilvaniei. Crimele săvârşite în judeţele Harghita şi Covasna (Târgu-Secuiesc, Odorhei, Sovata etc.) împotriva unor români, trecerea la pretinse „acţiuni civice” de amploare foarte bine orchestrate, făceau să fie clar pentru oricine că lucrurile vor scăpa de sub control. Autorităţile, aşa provizorii cum erau ele, trebuiau să acţioneze. Nu s-a întâmplat aşa. Puterea provizorie, în frunte cu Ion Iliescu, dădea semnale de indiferenţă, dar mai ales de trădare. În aceste condiţii, noi, românii, trebuia să ne organizăm. Aşa a apărut Uniunea Vatra Românească (UVR), luările de poziţie publică ale unor fruntaşi români, periplul delegaţiei pe la autorităţile centrale de atunci, fără rezultate în planul unor măsuri. Din scenariile „revoluţiei” române, două lucruri nu au fost anticipate: faptul că apare UVR şi apoi PUNRT - Partidul Unităţii Naţionale al Românilor din Transilvania. Forţa şi hotărârea lor de acţiune i-au descumpănit pe duşmanii românilor, aici fiind vorba de UDMR şi de cei care erau în spatele acţiunilor antiromâneşti. S-au făcut delegaţii, s-au redactat memorii şi, mai important, am început să ne organizam şi să vadă oamenii că existăm. Aşteptarea a fost imensă şi, totodată, plierea populaţiei româneşti, care a simţit pericolul, în jurul câtorva oameni curajoşi, a fost cât se poate de participativă. În ordine rezumativă, a fost întâlnirea de la Bibliotecă şi Teatru (cunoscutul „grup de la Bibliotecă”), urmată de o grupare între mai multe iniţiative, la Trustul de Construcţii, apoi la Sala Festivă a Liceului „Alexandru Papiu Ilarian” şi prin marea adunare de la Sala Polivalentă - din 18 februarie 1990, în continuare, lucrurile se cunosc, cu participare peste aşteptări.
Spaimele şi speranţa erau foarte mari, facem parte din generaţia care ştie, unii chiar pe viu, de genocidul săvârşit împotriva românilor din partea ungurilor, în timpul pretinselor ocupaţii horthyste, în mare parte reeditate în decembrie 1989 - ianuarie 1990. Pericolul era vizibil şi relaţiile dintre oameni - bune şi echilibrate până atunci - s-au degradat brusc, din cauza atitudinilor, pretenţiilor şi comportărilor revanşarde ale fraţilor noştri unguri. Mai mult, deja cumpănea o mare responsabilitate pe umerii celor care au renăscut spiritul redeşteptării naţionale. Imediat după evenimentele din Decembrie 1989, maghiarii s-au organizat în Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), având ca obiectiv, mai mult sau mai puţin declarat public, crearea unei enclave etnice în inima Transilvaniei şi, în final, ruperea Transilvaniei de România. De aici, au început provocările pentru comunitatea românească din judeţul Mureş şi acţiunile duşmănoase îndreptate împotriva acesteia, şi nu numai, în ceea ce priveşte separarea şcolilor, liceelor şi Universităţii de Medicină şi Farmacie, pe criterii etnice (de exemplu, Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” să fie cu predare în limba română, iar Liceul „Bolyai Farkas”, exclusiv cu predare în limba maghiară), motiv pentru care elevii şi studenţii maghiari au intrat în grevă şi au început să manifesteze prin oraş. Elevii şi profesorii români din liceu au fost pur şi simplu alungaţi, fără nicio lege sau regulă. În ripostă, au început să manifesteze şi elevii şi studenţii români şi s-a înfiinţat Uniunea Vatra Românească, având ca scop declarat apărarea integrităţii teritoriale a României, prin recunoaşterea, fără rezerve, a existenţei Transilvaniei la pământul străbun românesc, consfinţită prin actul istoric de la 1 Decembrie 1918, recunoaşterea şi folosirea limbii române, ca singura limbă oficială de stat în toate domeniile de activitate, fără a impieta sau îngrădi folosirea limbii materne de către minorităţile naţionale conlocuitoare, faţă de care să se manifeste toată grija, înţelegerea şi respectul. Tensiunile au continuat să se amplifice, statuia lui Avram Iancu a fost profanată, iar înainte de Ziua Naţională a Ungurilor de Pretutindeni (15 Martie) s-au înregistrat câteva incidente grave, dintre care aş aminti refuzul farmaciştilor din cartierul Tudor de a mai servi pacienţii români şi accidentul în care un Trabant a intrat în oamenii care stăteau la rând. Apoi, maghiarii din Albeşti, Fântânele, Sovata, Târgu-Mureş şi din alte localităţi au arborat însemnele de stat ungare. Pe scurt, provocările iniţiate de partea maghiară nu au lipsit deloc şi, din păcate, au pregătit violenţele din 20 martie 1990. Provocările erau grave şi pericolul iminent, toate acţiunile sunt cunoscute.
- Ca judecător în funcţie, cu ce v-aţi confruntat în zilele de 19 şi 20 martie 1990?
- Eu m-am manifestat ca un simplu cetăţean. Deosebirea faţă de alţii era, poate, că am anticipat pericolul şi ştiam că nu putem sta în aşteptare. Îmi amintesc că, în dimineaţa de 19 martie, manifestanţii români au solicitat demisia lui Kincses Elod, a lui Tokes Andras şi a lui Kiraly Karoly din fruntea CPUN (Consiliul Provizoriu al Unităţii Naţionale). În acea zi, a demisionat Kincses Elod, care ocupa şi funcţia de primar. Nemulţumită, populaţia maghiară a protestat în faţa sediului partidelor din strada Bolyai. Despre acest protest, au aflat şi românii de pe Valea Gurghiului (Reghin, Hodac, Ibaneşti, Toaca), aceştia venind în Târgu-Mureş. În acele momente, am văzut cum sunt aruncate, provocator, din clădire diferite obiecte şi lucruri pe capetele oamenilor din faţă şi am ajutat militarii să-i oprească pe protestatari să intre în clădire, lucru aproape imposibil, pentru că au fost provocaţi. Suto Andras, care suferise cu puţin timp înainte o operaţie la ochi, a fost transportat la un spital din Bucureşti. S-a exagerat în privinţa acestuia, chiar şi domnul Iliescu, deşi era de notorietate că a fost un vehement fruntaş comunist şi duşman declarat al românilor. Pe 20 martie, eu aveam zi de procese la Judecătorie şi m-am prezentat, în mod firesc, la muncă. În plină şedinţă de judecată, am fost anunţat că sunt căutat de protestatarii maghiari pentru a fi... lichidat! Am fost scos din clădire şi transportat la Garnizoana din oraş, oferindu-mi-se protecţie. Însă, îngrijorarea mea se îndrepta şi spre membrii de familie, despre care nu mai ştiam nimic. Din fericire, reuşiseră şi ei să iasă din oraş, altfel nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi putut întâmpla. Episoade similare s-au întâmplat şi cu alţi români aflaţi în vizorul celor care au organizat acţiunile antiromâneşti din 20 martie.
- Cum vi se pare, acum, după 23 de ani, intervenţia autorităţilor statului în acel conflict?
- Îmi amintesc că preşedintele Ion Iliescu a considerat conflictul ca fiind unul între două comunităţi locale, fără să-i dea o tentă naţională. Prin urmare, românii şi ungurii din Târgu-Mureş, adică reprezentanţii UDMR şi cei ai Uniunii Vatra Românească, am fost puşi faţă în faţă să ne aşezăm la masa negocierilor şi să rezolvăm singuri problemele care au dus la conflict. După zeci de ore de „negocieri”, s-a emis un comunicat, prin care ne angajam să rezolvăm orice diferend prin dialog. Are o lungă istorie disputa de la masa negocierilor din acele zile, care a avut loc la Prefectură. Brutăriile oraşului erau blocate şi românii nu aveau pâine. S-au deschis, în timpul discuţiilor destul de tensionate, sub coordonarea prof. Ioan Mânzatu, trimis de la centru.
- Consideraţi că ar fi putut fi evitate luptele de stradă?
- Da, luptele de stradă puteau fi evitate, dacă partea maghiară nu şi le-ar fi dorit cu orice preţ. În noaptea de 19 spre 20 martie 1990, secţia maghiară a Radioului târgumureşean şi alte posturi, de exemplu Kossuth din Ungaria, au făcut în permanenţă apel către cetăţenii de etnie maghiară din judeţ să se deplaseze la Târgu-Mureş. În acelaşi timp, Uniunea Vatra Românească a transmis primarilor de pe Valea Gurghiului să nu le permită românilor să vină în oraş. Cu toate acestea, câteva autobuze au ajuns, pârjolite deja de maghiarii foarte bine organizaţi şi înarmaţi, cu cockteiluri Molotov, cu lanţuri cu bile, cu bâte... În plus, fotoreporteri din întreaga lume fuseseră anunţaţi din timp că în Târgu-Mureş va fi... o nouă Revoluţie. Credinţa mea intimă este că, în martie 1990, în Târgu-Mureş, s-a încercat declanşarea unui război civil. Din fericire, nu s-a reuşit, dar, mai târziu, am văzut ce s-a întâmplat în Serbia, cu provincia Kosovo... Sunt multe asemănări. Este clar acum că România trebuia dezmembrată, pentru că nu a fost cuminte. Conaţionalii noştri maghiari ar trebui să realizeze că au fost, cu voia sau fără voia lor, uneltele care au fost trimise în „tranşee” din Ungaria şi din diaspora maghiară, foarte activă şi mincinoasă, ca întotdeauna, incitaţi fiind pe toate căile, în special la radio.
- Între timp, aţi salvat schimbarea denumirii străzii Călăraşilor, din Târgu-Mureş, în Kossuth Lajos. Cum apreciaţi insistenţa UDMR de a-şi impune aşa-zişi eroi, care pentru români s-au dovedit a fi adevăraţi călăi?
- Într-adevăr, în acel proces, care a durat aproape 5 ani, i-am reprezentat absolut gratuit pe cei care au contestat hotărârea Consiliului Municipal, prin care se acceptase schimbarea denumirii străzii Călăraşilor în Kossuth Lajos. Până la urmă, după strămutarea procesului la Craiova, am avut câştig de cauză, folosindu-mă de date istorice clare, dar şi de inoportunitatea ca mii de târgumureşeni să îşi schimbe adresa şi actele de identitate, pe cheltuiala lor. Sunt sigur că maghiarii vor continua, pas cu pas, să îşi impună „eroii” şi, din păcate, nu prea li se opune nimeni. După atâta timp, ar fi cazul să simţim şi noi că cineva are grijă să fie ordine şi ţara să nu fie trădată. Toate guvernele postdecembriste au făcut sluj în faţa UDMR şi, mai nou, a altor organizaţii neo-fasciste ale unei părţi a maghiarilor din afară. Este o adevărată concurenţă între guvernanţii României, cu privire la cine este mai obedient, unii chiar făcându-şi un titlu de glorie din aceasta.
- Consideraţi că manifestările, tot mai agresive, ale maghiarilor pentru autonomia aşa-zisului ţinut secuiesc ar putea avea urmări similare celor din martie 1990?
- Nu sunt împotriva manifestărilor secuilor, dar sunt de părere că românii nu ar trebui să stea deoparte. Înainte de toate, secuii ar trebui să stabilească şi să ştie cine sunt ei cu adevărat, locul lor în istorie şi în lumea contemporană. Ar afla cu surprindere că nu au nimic în comun cu ungurii, decât că au fost persecutaţi şi maghiarizaţi după pactul dualist de la 1867. Atât istoric, cât şi din interese actuale de orice fel, inclusiv ca origine, sunt mai aproape de români. Vedem că sunt o masă de manevră amorfa şi disciplinată, un vârf de lance al „autonomiştilor” şi al viselor viscerale ale Ungariei de a ne scoate din istorie. Mitingul din 10 martie a.c., de la Târgu-Mureş, pentru autonomia pe criterii etnice a aşa-zisului ţinut secuiesc, a fost programat seara, după ora 17. Probabil, s-a mizat pe aceleaşi provocări ca şi în martie 1990, organizatorii sperând să se provoace conflicte interetnice după lăsarea întunericului. Erau pregătiţi pentru propagandă. După cum se ştie, aceştia nu şi-au atins scopul, tocmai pentru că românii nu au reacţionat în niciun fel. Totuşi, eu cred că ar fi putut organiza şi românii un miting, la statuia lui Avram Iancu, în care să îşi exprime opiniile în legătură cu pretenţiile secuilor. Un miting, la ieşirea din biserică, cu câteva ore înainte, care să se încheie până la ora 17, astfel încât să fie evitată orice confruntare. Consider că fiecare cetăţean trebuie să se implice în problemele urbei şi ale comunităţii căreia îi aparţine prin naştere, la dimensiuni mai mari, toată Transilvania. Pe de altă parte, politicienii actuali ar trebui să dea dovadă de mai multă implicare, să fie animaţi de un minim spirit naţional şi să nu accepte cu atâta uşurinţă compromisuri şi complicităţi care ne duc la pierzanie.
În fine, a trecut 18 februarie, când este considerată ziua de naştere a Uniunii Vatra Românească. A fost, la 18 februarie 1990, la Sala Polivalentă, o prezenţă de peste 20.000 de români, şi eu am organizat acel moment. Erau veniţi din mai multe judeţe ale Transilvaniei, inclusiv din Harghita şi Covasna. Am fost foarte emoţionat când i-am întâlnit pe oşeni şi harghiteni. A fost şi 20 martie şi a trecut… Dureros este că cele două momente nu au fost evocate, tăcerea şi uitarea mi s-au părut a fi totale. Suntem cu toţii de vină, aşteptăm de la alţii. Cred că am avut atunci un rol semnificativ şi dezinteresat, alături de Ciontea şi alţi câţiva români de nădejde. Unii au trecut în lumea umbrelor. Au trecut doar câţiva ani, nimeni nu-i mai pomeneşte. Mercantilismul celor pe care i-am promovat şi care au profitat, făcând averi pe spinarea ideilor create şi generoase de atunci, alături de indiferenţa noastră, în general, ne fac să asistăm neputincioşi la epuizarea tuturor reacţiilor sănătoase ale poporului român şi la desfiinţarea noastră ca stat. Nicio speranţă în cei care ne guvernează şi ne fură, inclusiv speranţa şi conştiinţa, efectele perverse fiind tot mai prezente. În schimb, cei care s-au declarat ei înşişi adversarii fără cale de întoarcere au recurs la festivisme, au comemorat şi au afişat însemnele purtătoare ale jignirii naţiei noastre, cu opulenţă făţişă. Se poartă uniforme ca ale husarilor, care îi schingiuiau pe români şi le ardeau satele. Cred că nu este vorba despre nicio comemorare din partea lor. Pur şi simplu, au sărbătorit. Cu alte cuvinte, au sărbătorit în 15 martie distrugerea a peste 300 sate şi biserici româneşti, uciderea şi crimele oribile împotriva a 40.000 de români, mulţi copii, femei şi bătrâni. Au sărbătorit Revoluţia de la 1848, au sărbătorit crimele din aşezările Transilvaniei în timpul ocupaţiei horthyste, când au scos cu baionetele copiii din pântecele mamelor, nou-născuţii din leagăn. Este impresionant şi dureros cazul de la Ip, când copilul de 7-8 luni din leagăn râdea şi gesticula radios la vederea ucigaşului, care îndrepta spre el baioneta strălucitoare. Au sărbătorit pe 20 martie ciomăgirea românilor la Târgu-Mureş. Este adevărat, noi nu putem avea asemenea sărbători, nici ce să comemorăm. Însă, adevărul, măcar atât, trebuie să fie ştiut.
(Articol, de Lucreţia Pop, preluat din cotidianul
„Cuvântul liber”,
Târgu-Mureş,
26 martie 2013)

La fel ca în sute de locuri din cele două Românii, de la stânga şi dreapta Prutului, şi în inima Ţării, la Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna, împlinirea a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România a fost sărbătorită, aşa cum se cuvine, într-un cadru aniversar românesc, pe 27 martie 2013. Evenimentul a fost marcat, aşadar, începând cu ora 16, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, acolo unde instituţia gazdă, împreună cu Filiala Covasna a Fundaţiei Naţionale „Neamul Românesc”, a organizat masa rotundă cu tema „Parteneriatul româno - român pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, prin reunirea cu România”.
Cu acest prilej, au fost prezentate comunicările: „Acţiunile organizate pe ambele maluri ale Prutului cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România” (dr. Ioan Lăcătuşu); „Prezenţe basarabene în viaţa culturală a judeţului Covasna” (prof. ing. Maria Peligrad); „Un parteneriat de suflet: Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi din Sfântu-Gheorghe şi Liceul Profesional Nr.1 din Chişinău” (prof. Rodica Pârvan); „Idei şi curente pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, via Bucureşti” (Constantin Bărbuceanu).
Menţionăm la sfârşit, dar nu în ultimul rând, faptul că, după 1990, în fiecare an, acest eveniment major din Istoria Românilor a fost marcat în multe dintre localităţile din judeţele Covasna şi Harghita, între românii din Arcul Intracarpatic şi cei din Basarabia stabilindu-se numeroase legături.

„De mii de ani, poporul român, aşezat cu voia lui Dumnezeu în spaţiul carpato-danubiano-pontic, participă la zidirea unei Europe a naţiunilor paşnice şi prospere, fără ca vreodată, în istoria sa milenară să iniţieze sau să dorească teritorii străine aparţinând altor ţări, ci, dimpotrivă, constituind o barieră geografică, fizică şi politică împotriva invaziilor străine, care ameninţau nu numai ţările învecinate apropiate, dar şi drumul care s-ar fi deschis către cele îndepărtate din Apus”, se arată într-o scrisoare deschisă adresată, simbolic, naţiunilor europene de către mai multe personalităţi din Basarabia.
„De la Dacia lui Burebista până la Unirea Principatelor Române ale Munteniei şi Moldovei din anul 1859, poporul român a fost supus loviturilor unor enorme valuri de invazii distrugătoare, dar a reuşit să reziste pe vatra lui nestrămutat, continuând să ţeasă cu talent şi dăruire pânza unei culturi ancestrale, păstrând valorile tradiţionale specifice şi rezistente în timp, fără de seamăn în lume.
În veacurile din plin Ev Mediu, marii şi vitejii noştri voievozi români, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, au apărat pământul Daciei strămoşeşti, dar şi pe cel al Europei creştine de imperiile în expansiune ale Orientului Apropiat şi Extremului Orient. În spatele acestui zid, Europa Occidentală a avut parte de epoca de aur a Renaşterii în care omul european şi-a recăpătat demnitatea şi conştiinţa de sine ca individ, după o lungă perioadă de menţinere în ignoranţă prin anihilarea constructivă, fizică şi psihologică a personalităţii.
Românii însă, aflaţi la încrucişarea căilor de interese geostrategice şi geopolitice ale imperiilor avide de noi pieţe de desfacere a propriilor mărfuri şi de exploatare a resurselor naturale atât de generoase, oferite mai ales de ţara noastră, au fost răsplătiţi cu amputări de teritorii.
Aşa s-a întâmplat în 1775 cu nordul Principatului Moldovei, numit de ocupanţi Bucovina, anexat de Imperiul Habsburgic, şi cu partea de est a Moldovei, numită de ocupanţi Basarabia, anexată de Imperiul ţarist Rus în 1812. Pentru românii din aceste teritorii, secolul al XIX-lea a fost o perioadă de împilare naţională, dezrădăcinare, deznaţionalizare, de înlocuire obligatorie a limbii materne, româna, în şcoală, biserică, administraţie, cu limba rusă, de impunere cu forţa a altor culturi şi tradiţii.
Ei au fost rupţi de la procesele de formare a conştiinţei naţionale şi de constituire a Statului Naţional Român în 1859, prin Unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei.
Secolul al XX-lea a început pentru români cu dezastrul Primului Război Mondial. Dar tocmai atunci când mai bine de 80 la sută din teritoriul României era ocupat de trupe străine, o forţă divină a dezlănţuit puterea latentă, dar mereu prezentă, a poporului român.
Procesul de unificare şi eliberare a început în partea de est a Moldovei, numită Basarabia, care la 2 decembrie 1917 şi-a proclamat independenţa faţă de Imperiul Rus, iar la 27 martie 1918 s-a unit cu Patria-Mamă, România. La 27 noiembrie 1918, a revenit la sânul naţiunii partea de nord a Moldovei, numită Bucovina, iar la 1 decembrie 1918, Transilvania, prin Declaraţia de Unire de la Alba-Iulia, sub conducerea Regelui Ferdinand, se întregeşte procesul de unificare. Timp de 22 de ani, poporul român reunit a construit o societate democratică de nivel european, atingând un nivel social-politic şi economic cu nimic mai prejos de Ţările potente ale Europei Occidentale.
Agresiunea sovietică asupra României din 28 iunie 1940 a întrerupt mişeleşte viaţa paşnică a românilor. A fost ziua când ei au fost atraşi în cel de-al Doilea Război Mondial. Planul de ocupare a Moldovei de Est, numită Basarabia, a fost parte a Pactului semnat la Moscova, pe 23 august 1939, între Germania hitleristă şi Uniunea Sovietică stalinistă, cunoscut în istoriografie ca Pactul Ribbentrop-Molotov.
După 1944, Uniunea Sovietică, care şi-a adjudecat teritoriul României dintre râurile Prut şi Nistru, a promovat o politică de genocid, manifestată în diferite forme şi promovată în cadrul unor campanii masive de exterminare fizică a populaţiei româneşti prin execuţii sumare ale reprezentanţilor administraţiei româneşti, omorârea prin înfometare, deportările masive în Siberia. Timp de 12 ani, din 1940 şi până în 1952, regimul sovietic se face vinovat de exterminarea a peste un milion de români basarabeni.
O perioadă de 47 de ani, între 1944 şi 1991, Uniunea Sovietică a promovat în Republica Moldova (Basarabia) aceeaşi politică de deznaţionalizare susţinută de ţarism în secolul al XIX-lea, numai că la o scară mult mai largă şi mult mai agresiv.
Doar că spiritul de unitate naţională al românilor din Republica Moldova a renăscut şi de data aceasta. Mişcarea de eliberare naţională din anii 1988-1991 a creat noi condiţii pentru unificarea românilor din cele două state româneşti. Ca să împiedice acest proces firesc, Rusia nouă, dar la fel de agresivă ca şi cea a ţarului sau a sovietelor, a declanşat în 1992 un război de agresiune împotriva Republicii Moldova, ocupând partea ei de est, act recunoscut ca atare de înalta Curte Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg. Rusia promovează în continuare faţă de Republica Moldova o politică imperialistă, manifestată prin şantaj economic, energetic, militar, manipulare informaţională, cu scopul făţiş de a o menţine cu forţa în sfera ei de interese, politică vetustă, medievală, incompatibilă cu valorile secolului al XXI-lea.
În numele poporului Republicii Moldova, vă rugam să susţineţi lupta noastră de eliberare şi de reîntregire naţională prin puterea care v-a fost dată la învestirea dumneavoastră în calitate de parlamentari europeni. Noi, românii din Republica Moldova, ne dorim să fim alături de fraţii noştri români din România şi, împreună cu ei, în Uniunea Europeană democratică şi prosperă, acolo unde toate popoarele sunt egale şi demnitatea umană este respectată, ca una dată egal de la Dumnezeu.
Vă mulţumim.
Bunul Dumnezeu să binecuvânteze ţările şi popoarele pe care le reprezentaţi! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”
Semnatari:
- Acad. dr. Alexandru Moşanu, Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, 1990-1993;
- General Ion Costaş, Ministru al Afacerilor Interne şi Ministru al Apărării al Republicii Moldova, 1990-1993;
- Ion Ungureanu, Ministru al Culturii şi Cultelor al Republicii Moldova, 1990-1994, regizor, actor;
- Dr. Nicolae Mătcaş, Ministru al Educaţiei al Republicii Moldova, 1990-1994;
- Acad. Gheorghe Ghidirim, Ministru al Sănătăţii al Republicii Moldova, 1990-1994, preşedinte al Ligii Medicilor din Republica Moldova;
- Acad. Mihai Cimpoi, scriitor, Preşedintele Asociaţiei Uniunilor de Creaţie din Republica Moldova;
- Acad. Nicolae Dabija, scriitor, preşedintele Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova;
- Acad., poet, Ion Hadârcă, prim-vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, anii 1990-1993, preşedintele fracţiunii Partidului Liberal din Parlamentul Republicii Moldova;
- Profesor Ana Guţu, Universitatea Liberă Internaţională din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Fracţiunea Partidului Liberal;
- Valeriu Saharneanu, jurnalist, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Fracţiunea Partidului Liberal;
Chişinău, 20 martie 2013
(Material preluat de pe Agenţia
de presă a românilor
de pretutindeni - Romanian Global News)

Sfidând adevărul istoric şi dispreţuind populaţia de naţionalitate română din judeţele Covasna şi Harghita, conducerile administraţiilor celor două judeţe şi a majorităţii localităţilor etnic mixte din cuprinsul lor, continuă promovarea conceptului şi imaginii unui „ţinut secuiesc” în istoria căruia românii nu se regăsesc şi a căror strategii de dezvoltare pentru viitor sunt elaborate cu excluderea totală a românilor din zonă şi a celor din conducerea Ţării.
La numeroasele exemple punctuale publicate, în decursul anilor, revenim cu alte câteva aspecte la fel de semnificative pentru înfăptuirea, pas cu pas, a separatismului pe criterii etnice a aşa-zisului „ţinut secuiesc”, în inima României.
1. Editarea, în anul 2012, a mai multor volume dedicate marcării împlinirii a 550 de ani de la declararea ca oraş a localităţii Sfântu-Gheorghe, fără consultarea şi implicarea specialiştilor, a instituţiilor şi asociaţiilor culturale româneşti din zonă şi, în consecinţă, fără consemnarea corespunzătoare, în spiritul adevărului istoric, a contribuţiilor românilor, atâtea câte au fost acestea, la istoria locală.
2. Editarea manualului de Istoria Secuimii, de către consiliile judeţene Harghita şi Covasna, volum care, pe lângă numeroasele informaţii referitoare la principalele evenimente, instituţii, personalităţi, mituri şi legende referitoare la istoria secuilor şi maghiarilor din fostele scaune secuieşti, are ca principală caracteristică o regretabilă şi nepermisă omisiune, respectiv nepunerea în evidenţă, în spiritul adevărului istoric, a numeroaselor şi durabilelor relaţii şi interferenţe ale secuilor cu românii. Aceste omisiuni sunt menite să creeze imaginea unui grup etnic compact, pur secuiesc. Prin gravele lipsuri şi eludarea adevărului istoric, manualul Istoria Secuilor, recent apărut, finanţat de instituţii ale administraţiei publice locale din judeţele Covasna şi Harghita, cultivă lipsa de responsabilitate faţă de trecut şi tendinţa de izolare etnică a maghiarimii din aceste zone a fostelor scaune secuieşti, cu grave consecinţe pentru formarea viitoare a tinerilor maghiari.
3. Editarea monografiei comunei Zăbala, lucrare redactată numai în limba maghiară, la lansarea căreia nu a fost invitat niciun reprezentant al comunităţii româneşti, comunitate care reprezintă aproape un sfert din totalul populaţiei comunei.
4. Inaugurarea noului panou panoramic, în centrul municipiului Sfântu-Gheorghe, în preajma zilei de 15 martie a.c., ansamblu care prin imaginile selectate de pe site-ul virtualisszekeleyfold.ro continuă aceeaşi strategie de promovare publică a unui „ţinut secuiesc” din care românii lipsesc cu desăvârşire. Cu ocazia inaugurării panoului, domnul Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, a ţinut să afirme: „ (...) Am dori ca Ţinutul Secuiesc să devină o mândrie a tuturor, a secuilor, a maghiarilor şi a românilor deopotrivă....”. Cum ar putea să devină o mândrie pentru români - îl întrebăm noi - un ţinut în care istoria şi cultura românească nu se regăsesc în imaginile-simbol promovate de conducerea etnocentrică a acestui „ţinut”?
Îi reamintim domnului Tamas Sandor faptul că nu era diminuată cu nimic frumuseţea panoului panoramic respectiv, şi nici istoria secuilor, dacă, alături de frumoasele imagini ale Castelului Daniel de la Vârghiş, de frescele bisericii reformate de la Mugeni, precum şi celelalte „scene celebre ale istoriei Ţinutului Secuiesc”, erau prezentate şi: ansamblul Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu-Secuiesc (1754), cu clopotniţă de lemn şi şcoală confesională (1838); Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Belin (1776); Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Zăbala (1777); fragmente din fresca Bisericii Ortodoxe „Sfântul Nicolae” din Breţcu (1783); Şcoala Confesională Ortodoxă din Sfântu-Gheorghe (1799) sau o privelişte a plaiurilor în care s-a născut Mioriţa, din zona Covasnei, Buzăului Ardelean ori Topliţei Române.
5. O nouă mostră de aroganţă şi lipsă de respect faţă de românii din judeţul Covasna, cetăţeni care reprezintă un sfert din populaţia totală a judeţului, o reprezintă forumul organizat, în cursul zilei de 25 martie a.c., de către Centrul de Informare Europeană din cadrul Consiliului Judeţean Covasna, cu tema „Judeţul Covasna 2020 - program pentru dezvoltarea judeţului şi pentru construirea comunităţii”. A discuta despre dezvoltarea judeţului Covasna, în următorii şapte ani, în cadrul proiectelor „Transilvania - 2020” şi „Potsa Josef”, în absenţa reprezentanţilor populaţiei româneşti din judeţ (parlamentari, consilieri, primari, lideri ai societăţii civile, publicişti etc.) este o nouă probă elocventă a unui comportament anacronic şi antieuropean.
În aceste condiţii, punem din nou întrebarea: Dacă şi fără instituţionalizarea „ţinutului secuiesc” se pot întâmpla asemenea fapte vădit antiromâneşti, la ce se pot aştepta românii dacă, „Doamne fereşte!”, dezideratul separatist al formării unei enclave etnice în Arcul Intracarpatic devine realitate?
Aşteptăm punctul de vedere al Instituţiei Prefectului - Judeţul Covasna, al aleşilor românilor din judeţ şi al tuturor celor care nu sunt indiferenţi faţă de producerea unor asemenea regretabile derapaje, demersuri care nu sunt „invenţii ale naţionaliştilor români”, ci fapte concrete, cu consecinţe deosebit de grave pentru convieţuirea interetnică din zonă, pe termen mediu şi în perspectivă.

Moto: Căci a voastre vieţi cu toate sunt ca undele ce curg, Vecinic este numai râul: râul este Demiurg.
În anul 1983, a apărut la Paris, teza de doctorat a lui Jean Tourniac, intitulată „Melkitsedeq ou la tradition primordiale”. Dorindu-se o contribuţie la soluţionarea contradicţiilor şi neînţelegerilor actuale, lucrarea pune în evidenţă importanţa „unei Tradiţii unice, nepieritoare, cea pe care René Guénon o va numi TRADIŢIA PRIMORDIALĂ”. În anul 2009, cartea a fost tradusă în limba română şi cu toate acestea mai sunt destui care hulesc preocupările pentru trecutul chemat să limpezească înţelesurile viitorului.
Chiar Edgar Papu, profesorul universitar care a denumit prin protocronism un fenomen descoperit dinainte de alţii, a precizat că „protocronia implică o dublă sincronie, cu un ochi spre alfa şi cu altul spre omega (trecut/viitor), cu o întoarcere spre origini pentru ca potenţarea spre viitor să fie cât mai deplină”. Aşadar, bunul înţeles al conceptelor statorniceşte că „paradigma transmodernă, din care creşte noul antropocentrism al mileniului trei, implică o recuperare a sacrului, a originilor etc.. Şi o nouă logică, a ceea ce Basarab Nicolescu numeşte terţiul ascuns”.
În ceea ce ne priveşte, ne aflăm faţă-n faţă cu prefacerile rapide din gândirea contemporană, aşa încât avem datoria să punem capăt fanariotismelor, lipsei de curaj şi lenevirii care au proliferat la umbra comodă a minoratului inoculat de sincronismul opresiv promovat în alte epoci de puterea vizirilor sau a staliniştilor. Spre deosebire de comportamentul acelor perioade, când ne consolam cu principiul laşităţii: „Capul obedient poate-i cruţat de sabie”, astăzi ni se impune asumarea responsabilităţii pentru a participa activ la toate transformările care au loc în lume. Fără a ne asuma partitura ce ne revine în marea simfonie a naţiunilor, cădem sub incidenţa pedepselor anunţate de profetul Ieremia pentru Moab cu floarea tinerimii jungheată pentru că „odihnea fără teamă pe drojdiile lui” (Ieremia 48, 11-20) sau pentru Amon cu preoţii şi conducătorii duşi în robie pentru că s-a încrezut în visteriile sale zicând: „Cine va veni împotriva mea?” (Ieremia 49, 1-5).
Pe seama acestui „tablou biblic de importanţă perenă”, un îndemn de principiu vine, astăzi, şi din partea lui Anthony D. Smith, profesor emerit de naţionalism şi etnicitate la London School of Economics, care consideră că optimizarea globalizării se poate înfăptui numai prin contribuţia valorilor naţionale. Cartea sa „Nations and Nationalism in a Global Era”, scrisă în anul 1995 şi republicată în anul 2000, a beneficiat de ampla recenzie prezentată de prof. univ. dr. Ilie Bădescu la simpozionul „Globalizare şi Identitate Naţională”, organizat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în ziua de 18 mai 2006. Din ideile argumentate cu această ocazie, vom reţine aici ca legitimă „re-impropierea culturii proprii”, ţinând cont şi de constatarea autorului că statul şi naţiunea sunt o necesitate trans-istorică şi că dimensiunea spirituală urmează dialogul pe care-l are naţiunea ca persoană colectivă cu Dumnezeu. La capitolul concluzii, A.D. Smith arată că în procesul globalizării culturii conceptul de naţiune joacă un rol crucial, fapt ce va conduce la noi învingători şi noi învinşi.
Lucrările unor autori ca Anthony D. Smith, pun în evidenţă faptul că mai presus de factorii economici şi de cei politici se află factorii spirituali, care modelează în chip decisiv spaţiile de viaţă colectivă, ceea ce ridică geopolitica la rangul de geopolitică noologică, înţelegând prin noopolitică ştiinţa modelării spirituale a spaţiului de viaţă individuală şi colectivă, la scara popoarelor şi a marilor civilizaţii istorice, deopotrivă. Alături de Hamilton, de Carrey sau de germanul List, Mircea Eliade a formulat între primii această idee, sesizând că lumea nouă, îndatorată enorm poporului american, Americii, s-a născut înlăuntrul unui atare proces de remodelare spirituală a unui spaţiu de viaţă de cuprindere continentală şi mai apoi transcontinentală. La sfârşitul Mileniului Doi, din perspectivă noopolitică s-au dezvoltat sociologia noologică şi antropologia noologică, a căror principală metodă de lucru are la bază coborârea în substrat.
Este fără îndoială faptul că cel mai sigur instrument, care permite sondarea de profunzime a substratului, este cuvântul, aşa după cum a indicat celebrul istoric Theodor Mommsen. Cu ajutorul cuvântului se poate ajunge la arhetipuri, care intervin şi salvează conţinutul sufletesc de pericolul regresiunilor senzualiste. Procesele au loc în inconştientul colectiv, căci arhetipurile ţin de experienţa speciei umane, iar un asemenea arhetip este reprezentat de substantivul ji şi, respectiv, de hidronimul Jiu. De ce ji? De ce Jiu?
Se recunoaşte că la originea graiului uman articulat s-a aflat onomatopeea, iar dacă despre vânt se poate spune că vâjâie, despre apa curgătoare se poate spune că jiue, respectiv, că apa curgătoare se identifică cu onomatopeea ji. Prin substantivizarea acesteia a apărut la originea graiului uman articulat cuvântul arhetipal ji cu înţelesul de apă curgătoare, aşa cum mi l-a explicat cu multă claritate un localnic din Filiaşi, atunci când mi-a spus că e „un podeţ şi treceţi un ji”. Cuvântul ji, micuţ ca orice nou născut, putea fi borna zero absolut a graiului uman, dar n-am crezut până când nu l-am regăsit cu o configuraţie asemănătoare în limba chineză, unde cuvântul „şui” înseamnă apă, iar ideograma sa )I(, care sugerează firul apei între cele două maluri, se suprapune peste semnul Ж, care desemna în vechile noastre alfabete fonemul J. Pentru a susţine pe deplin analogia ji-şui, mai există în limba chineză cuvintele „hsi”, cu înţelesul de pârâu, şi, mai ales, cuvintele „şi”, cu înţelesul de umed, sau „şii”, cu înţelesul de spălat.
Printre sutele de cuvinte cu formă şi înţeles asemănător în română şi sanscrită, consemnăm prezenţa cuvintelor JI, JYA sau JYU, care sunt metafore al conceptului de apă curgătoare. Astfel:
JYU - înseamnă a merge, a se duce, care sunt verbe ale apei în mişcare. În limba română se foloseşte curent metafora „l-a dus apa”.
JYA - înseamnă a învinge, dar şi a îmbătrâni, ca un corolar al expresiei din limba română „curgerea timpului”.
JI - înseamnă a învinge, a cucerii, ca mod de a spune că apa este atotbiruitoare. Alături de verbul a învinge, există în sanscrită ovaţia JI! pentru victorie, glorie, trăiască regele!
Pentru marea vechime a înţelepciunii umane de pe valea Jiului, care să fi creat cuvântul ji-Jiu, primul substantiv adevărat al graiului uman articulat, stau mărturie, de peste 1.700.000 de ani, la graniţa judeţelor Gorj şi Dolj, din lungul Jiului, relicvele lui Australo-anthropus Olteniensis, de la Bugiuleşti-Tetoiu, judeţul Vâlcea, pentru ca pe partea opusă, în Peştera cu Oase de lângă Anina, judeţul Caraş-Severin, să se fi descoperit, de curând, relicvele lui homo sapiens reprezentate de oase ale capului, cu vechimi cuprinse între 40.000 şi 26.000 de ani, denumite convenţional ale lui Ion, Maria şi Vasile.
În deplină armonie cu măreţia Creaţiei, aceşti urmaşi ai lui Adam şi semenii lor progresară în arta metaforizării, primită de la Dumnezeu, pentru ca alături de El să participe la izvodirea logosferei şi, implicit, a Tradiţiei Primordiale. După cum se vede, suntem cei care păstrăm Tradiţia Primordială, dar ea aparţine speciei umane şi avem datoria să o restituim în formele ei depline, iar recenta-ne desfigurare identitară este pedeapsă pentru apatia cu care slujim cultura universală, apatie sancţionată drastic şi de Biblie (Ieremia 48, 10), înţelegând că sabia de azi este cuvântul.

UDMR a afirmat, în repetate rânduri, că întregul demers de obţinere a autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „ţinut secuiesc” este sortit eşecului câtă vreme românii din judeţele locuite în majoritate de unguri nu sunt de acord cu acest lucru. Pentru a-şi atinge obiectivele, au acţionat constant pentru limitarea sau eliminarea oricărui element românesc din zonă, mai ales în spaţiul public. De mai bine de 20 de ani, UDMR încearcă să împiedice românii din aceste zone să se exprime şi să se manifeste împotriva acţiunilor segregaţioniste, secesioniste, ambalate în formula autonomiei teritoriale. Aşadar, orice persoană publică ce s-a opus politicii anticonstituţionale a UDMR, a fost declarată imediat inamic public al comunităţii maghiare, al secuilor, persoană non-europeană, care nu înţelege multiculturalismul, într-un cuvânt indezirabilă în spaţiul public. Fie prin ameninţări, corupere sau şantaj, UDMR a acţionat pentru epurarea spaţiului public de românii „indezirabili”. În acelaşi timp, i-a promovat şi susţinut pe acei români care au înţeles că „e mai bine pentru ei” să se alăture UDMR, pentru că vor obţine avantaje personale.
În cele ce urmează, facem portretul unuia dintre cei mai înfocaţi susţinători ai politicii antiromâneşti a UDMR, în persoana lui Mădălin Guruianu (foto), preşedintele PNL Sfântu- Gheorghe. Născut la Brăila, individul s-a mutat la Sfântu- Gheorghe, în judeţul Covasna, unde se prezintă a fi un intelectual de factură academică, chipurile om şcolit şi care are un cuvânt greu de spus. Factura academică este de fapt o făcătură, acesta având ca ultime studii finalizate cu diplomă doar un liceu, deşi se prezintă cu emfază a fi chiar „filosof”! Aşa-zisul filosof pretindea la un moment dat chiar că ar avea studii la facultatea de filosofie, dar nu a fost în stare niciodată să producă dovada că ar fi mândrul posesor al unei diplome de licenţă. În urma insistenţelor jurnaliştilor, acesta a recunoscut că, de fapt, nu are niciun fel de diplomă de licenţă la nicio facultate de filosofie. În stil pur „filosofic”, Mădălin Guruianu afirma că, de fapt, ar fi participat la cursurile de filosofie ale unor intelectuali de prestigiu care predau la facultatea de filosofie, dar că de-alde Pleşu sau Liiceanu nu dădeau examene studenţilor, aşa că... dumnealui a decis să meargă pe la facultatea de filosofie doar de dragul profesorilor şi „nu pentru o bucată de hârtie pe care să scrie că sunt absolvent de filosofie”. Înarmat doar cu diploma de bacalaureat, Guruianu a găsit cale liberă în PNL, unde s-a manifestat ca „trompetă” a UDMR, urzicându-se de fiecare dată când românii se opuneau politicii de discriminare a UDMR şi tăcând ca mutul în păpuşoi, când ar fi fost cazul.

Mădălin Guruianu denigrează Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului

„Nu cred că e întâmplător că tabăra extremiştilor de la EMI s-a desfăşurat în acelaşi timp cu tabăra extremiştilor din PSD. Unii s-au adunat la Izvoru-Mureşului, alţii la Gheorgheni, ca să se amplifice unii pe alţii şi să-şi transmită practic mesajele unora împotriva celorlalţi, pentru că, evident, unii fără alţii nu ar avea nicio valoare.” Aceasta este declaraţia preşedintelui PNL Sfântu-Gheorghe, consilierul local Mădălin Guruianu, în legătură cu Universitatea de Vară Izvoru Mureşului, organizată de către Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei. Această manifestare, la care românii din Covasna şi Harghita, precum şi cei din jurul graniţelor României, şi-au spus păsurile şi şi-au împărtăşit fiecare situaţia în care se găsesc a avut binecuvântarea IPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei. Mădălin Guruianu denigrează Universitatea, catalogându- i ca extremişti pe toţi cei prezenţi acolo, printre ei zeci de personalităţi, jurnalişti, cercetători şi chiar şi pe patronul spiritual al manifestării, IPS Ioan Selejan. Adică cine e cu românii din Covasna şi Harghita, e extremist. Cine vorbeşte despre epurarea etnică a românilor din cele două judeţe din România, este automat extremist. Iar pentru că cei din PSD au răspuns invitaţiei, atunci automat Universitatea este „tabăra extremiştilor din PSD”. Guruianu uită să menţioneze că şi liderii partidului său au fost invitaţi la eveniment. Aceasta este o dovadă de „multiculturalism” şi „europenism”, după standardele lui Guruianu.

Guruianu: „1 decembrie este nefericit aleasă”

Preşedintele PNL Sfântu- Gheorghe, filomaghiarul şi filosoful fără diplomă de licenţă Mădălin Guruianu, consideră că Ziua Naţională a României este greşit aleasă pe 1 Decembrie, pentru că lezează sentimentele maghiarilor din România. Guruianu este de părere că „1 decembrie este o valoare a românilor, extrem de importantă, ea trebuie să rămână o zi a naţiunii române, dar nu este, nici pe departe, o zi naţională a României în actuala ei configuraţie. Din perspectiva maghiarilor, a minorităţilor din interiorul României, 1 decembrie este nefericit aleasă, pentru maghiari nefiind un motiv de sărbătoare, neavând totodată nicio valoare comună în numele căreia să se adune toţi cetăţenii ţării, indiferent de etnie”. Prin urmare, Guruianu se alătură declaraţiilor liderilor UDMR, care au afirmat în repetate rânduri că pentru ei Ziua Naţională a României este zi de doliu şi chiar şi-au pus însemne de doliu pe haine de 1 Decembrie. De remarcat faptul că acest „urmaş” al Brătienilor nu a avut niciodată nimic de spus referitor la gesturile ofensatoare ale udemeriştilor, printre care „stăpânul” său, primarul din Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, care refuză ostentativ să poarte eşarfa tricoloră la ceremoniile oficiale şi să participe la ceremoniile organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României. Pentru a fi pe placul udemeriştilor, Guruianu declară sus şi tare că ziua de 1 Decembrie este „nefericit aleasă”, legitimând astfel gesturile udemeriştilor, care îşi bat joc în mod constant de Ziua Naţională a României.
Pe de altă parte, din punctul său de vedere, nu are nimic împotriva zilei de 15 martie, aleasă ca zi de sărbătoare a maghiarilor, deşi aceasta marchează începutul revoluţiei ungare, care a însemnat moartea a peste 40.000 de români transilvăneni, ucişi cu cruzime de către unguri. Ei, această zi nu mai este pentru Guruianu o zi în care românii nu au niciun motiv de sărbătoare, ci dimpotrivă! Pentru Guruianu şi colegul său de partid, Emil Pantelimon, comemorarea zilei în care a început masacrul a peste 40.000 de români este o zi căreia românii ar trebui să-i acorde tot respectul şi să participe la manifestările organizate cu acest prilej. Pentru a arăta că sunt „europeni” şi „multiculturali”, cei doi au hotărât să se dea pe ei înşişi exemplu românilor „neeuropeni” şi „nemulticulturali” şi s-au prezentat împreună, în data de 15 martie, la statuia revoluţionarilor maghiari, depunând o coroană, în cinstea lor. Curat european şi multicultural, nu-i aşa?!

Jos bentiţa tricoloră!

Pseudo-europenismul consilierului local PNL Mădălin Guruianu şi slugărnicia faţă de UDMR a fost dovedită şi cu prilejul scandalului iscat de purtarea bentiţei tricolore de către eleva Sabina Elena din oraşul Covasna. În spirit profund „european”, acesta a declarat că purtarea bentiţei tricolore este un „lucru necuvenit” şi că e de părere că toţi cei care se fac „vinovaţi” de incitare la ură interetnică trebuie „pedepsiţi exemplar”. Liberalul Guruianu nu s-a sfiit să pună pe acelaşi plan purtarea bentiţei tricolore de către o elevă cu... gestul „spânzurării” unei păpuşi cu chipul lui Avram Iancu la Miercurea-Ciuc. Cine are ochi de văzut, să vadă!

Epurarea etnică a românilor: gest de respect?

După ce preşedintele de onoare al PC, Dan Vociulescu, a reclamat public faptul că în Primăria Sfântu-Gheorghe nu este angajat niciun român, preşedintele PNL Sfântu- Gheorghe, Mădălin Guruianu, a ieşit din nou la rampă cu binecunoscutul său discurs pro-UDMR. Deşi este evident că nu mai există niciun singur angajat român în Primăria Sfântu-Gheorghe, intervenţia liderului PC a fost comentată de către Guruianu astfel: „Mi se pare cel puţin o dovadă de lipsă de respect, ca să nu o cataloghez chiar altfel”. Altfel cum, domnule Guruianu? Antieuropean, antimulticultural? Să fie epurarea etnică a românilor din Harghita şi Covasna un gest de europenism şi multiculturalism? Important de reţinut faptul că marele „european” Guruianu nu este nemulţumit de faptul că nu mai există niciun român angajat la Primăria din Sfântu-Gheorghe, ci că o personalitate publică, indiferent cine ar fi ea, ia atitudine, semnalează acest lucru şi îl condamnă public.

Guruianu: Autonomie culturală pentru români...

Mădălin Guruianu nu ratează nicio ocazie de a arăta cât de bine se pricepe domnia sa la autonomia teritorială solicitată de UDMR şi PCM. Acesta nu se poate abţine şi vorbeşte de o „autonomie culturală” a românilor din Covasna, concept lansat chiar de primarul UDMR din Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, dovedind încă o dată afinităţile sale cu separatiştii maghiari din Covasna şi Harghita. Obiectivul este clar, acela de a crea o percepţie pozitivă asupra aşazisei autonomii culturale, care a fost propusă de UDMR ca iniţiativă legislativă în Parlament, cu scop final de a contribui la acceptarea de către opinia publică locală a ideii de autonomie culturală, care, în fapt, ar însemna instituirea prin lege a unor organisme administrative ungureşti supraordonate consiliilor locale şi judeţene, aflate la cheremul UDMR şi în afara sistemului administrativ constituţional. Guruianu încearcă să manipuleze românii naivi, pe principiul că „ceea ce e bun pentru români, e bun şi pentru unguri, deci daţi-le autonomia culturală”. Învăţat de către primarul din Sfântu- Gheorghe, Guruianu se dă chiar protector al românilor pentru care ar vrea, aparent, o „discriminare pozitivă”, cu speranţa că românii vor fi într-atât de naivi încât să înghită găluştele udemeriste, servite prin vocea unui „român”.

Steagul secuiesc pe placul inimii lui Guruianu

În calitate de consilier local, Mădălin Guruianu nu a avut nimic de obiectat atunci când un steag asemănător celui secuiesc a fost propus spre adoptare ca steag al municipiului Sfântu-Gheorghe. Dimpotrivă, acesta a votat adoptarea respectivului steag, în culorile celui secuiesc, drept steag al oraşului, alături de consilierii locali ai UDMR şi PCM. Evident, tot din postura de mare promotor al înţelegerii interetnice şi multiculturalismului. Deşi a făcut această „bravură”, spre deosebire de alte dăţi, când se lăuda şi cu faptul că s-a dus şi a jucat popice împreună cu români şi unguri, ca să arate cât de bine se înţelege el cu toţi, de această dată nu a scos niciun cuvânt, nu a dat nicio declaraţie de presă.

UDMR-Guruianu sau cum o mână spală pe alta

Neavând studii finalizate decât cele liceale, Mădălin Guruianu nu a avut parte de o „carieră” profesională la nivelul pretenţiilor sale, acesta fiind notoriu mai ales pentru „ciupelile” pe care le face. O astfel de „ciupeală” a avut loc şi cu ocazia alegerilor locale din 2008, când a fost ales consilier local la Sfântu-Gheorghe. Deşi exista o hotărâre a Consiliului Local care prevedea amendarea celor care fac afişaj în locurile nepermise şi toţi candidaţii au respectat locurile legale de afişaj, singurul care a împânzit oraşul cu afişele sale a fost nimeni altul decât... Mădălin Guruianu. Culmea este că la finalul campaniei electorale, primarul municipiului Sfântu-Gheorghe a ajuns la concluzia că urbea a fost murdărită de afişe şi a alocat 120 milioane lei vechi pentru curăţirea oraşului. Curăţirea oraşului de afişele cu Guruianu s-a făcut de către „echipa de tineri” a lui... Mădălin Guruianu, pe filiera Asociaţiei pentru Comunitate. Evident, nu se poate ocoli întrebarea, pentru ce anume mai este plătită firma de salubrizare a oraşului, dacă curăţenia o face Guruianu? De altfel, există numeroase zvonuri despre faptul că acesta ar trăi din banii daţi de către udemerişti pentru „serviciile” sale în favoarea obţinerii autonomiei teritoriale şi propaganda pro-UDMR. De exemplu, din declaraţia sa de avere postată pe site-ul Primăriei Sfântu-Gheorghe pentru anul 2010, reiese că acesta are împrumuturi de peste un 100.000 lei, la un venit anual de 15.200 lei. Un calcul simplu arată că datoriile anuale îi sunt de peste 21.000 lei, cu mult peste nivelul veniturilor sale. În anul următor, singura sursă de venituri a lui Mădălin Guruianu a fost indemnizaţia de consilier local, despre care pretinde că ar dona-o parţial, în urma acestui gest nobil rămânând cu venituri lunare de circa 200 de lei, din care afirmă că se poate trăi. Evident, traiul din 200 de lei lunar nu înseamnă austeritate severă şi abţineri chiar şi de la hrană sau neplata facturilor la gaz, electricitate etc., ci o viaţă boemă, petrecută în localuri, acesta fiind o prezenţă constantă a barurilor şi cafenelelor din municipiu. Din acest motiv, chiar şi-a dobândit renumele de „stâlp al cafenelelor”, fiind cunoscut astfel şi de către politicienii din judeţ, chiar deputatul Horia Grama numindu- l public cu acest apelativ, în momentul în care Guruianu îl invitase la restaurant pentru o dezbatere „serioasă”. La un moment dat, acesta se prezenta drept „PR Manager” (Oauuu!!!) al echipei de baschet locale. Întrebat de ce nu şi-a declarat veniturile obţinute din această funcţie, Guruianu a dat-o întoarsă ca la Brăila, declarând că munceşte pe gratis...

Guruianu şi Prefectura...

Fără doar şi poate, adversarii UDMRului sunt şi ai lui Mădălin Guruianu, motiv pentru care acesta nu a pierdut nicio ocazie de a-l ataca pe fostul prefect de Covasna, Codrin Munteanu, în momentele în care acesta se opunea ilegalităţilor udemeriştilor. Deşi are doar studii liceale, Guruianu nu s-a sfiit să se pronunţe asupra prestaţiei profesionale a prefectului, recitând practic sloganurile UDMR-iste. Este demn de reţinut şi acest aspect al „intelectualului de factură academică” Guruianu, care de la înălţimea celor 12 clase judecă activitatea administrativă a unui prefect care a lucrat toată viaţa în administraţie şi mai are şi un doctorat în drept administrativ. Evident, acelaşi prefect care nu e bun pentru Guruianu în Covasna a fost bun ca subprefect al Bucureştilor sau ca secretar general al Ministerului Apărării Naţionale. Fără comentarii!

Ocazii ratate!

Dacă toate aceste ieşiri în public ale lui Mădălin Guruianu au fost nişte ocazii ratate de a tăcea, iată şi câteva exemple de ocazii ratate în care acesta ar fi putut vorbi sau chiar ar fi trebuit să o facă, din postura sa de „european” şi „multicultural”.
Din postura de preşedinte al PNL Sfântu- Gheorghe, Mădălin Guruianu nu a deschis niciodată gura când a fost vorba de „lecţiile de autonomie” aplicate românilor de către UDMR şi celelalte formaţiuni ungureşti extremiste. Aceste organizaţii au îndepărtat indicatoarele bilingve de la intrarea în localităţi şi au pus unele inscripţionate doar în limba maghiară. Mădălin Guruianu se face că nu ştie! Site-urile a mai multe primării sunt redactate doar în limba maghiară. Guruianu: tăcere totală! Pe instituţiile publice (primării de oraşe şi comune, consilii judeţene), UDMR şi PCM postează doar denumirile în limba maghiară „Varoshaza”, „Kozseghaza” şi „Megyehaza”, specifice administraţiei publice din Ungaria. Reacţia lui Guruianu: zero! Documentele din unele instituţii publice sunt redactate numai în limba maghiară... Evenimente publice sunt organizate doar pentru maghiari... Instituţii de drept ale statului sunt atacate de liderii unguri, care îndeamnă la influenţarea hotărârilor instanţelor de judecată şi instigă la ultraj împotriva Instituţiei Prefectului... Ocuparea posturilor din administraţia publică din Covasna şi Harghita se face doar pe baza cunoaşterii limbii ungare... Mădălin Guruianu: linişte totală!!! Extremiştii unguri care ameninţă românii cu exterminarea fizică vor să ne convingă de „beneficiile” autonomiei. Mădălin Guruianu reacţionează imediat şi anunţă că va participa la „o masă rotundă”!

În loc de concluzie

Faptele prezentate mai sus sunt atât de grăitoare, încât cu greu mai poate fi adăugat ceva, în afară poate de alte zeci de exemple de aceeaşi factură ale „intelectualului” Mădălin Guruianu. Din păcate, presa proungurească de limba română din judeţul Covasna îl promovează intens pe acest individ, motiv pentru care manipularea românilor încă funcţionează. Singurul lucru care mai rămâne de făcut este ca toţi acei români de bună credinţă care au citit aceste rânduri să vorbească cu toţi cunoscuţii lor, care mai sunt încă victime ale manipulării şi să le arate adevărata faţă a acestui om. Infiltrat chiar şi în cadrul instituţiilor de învăţământ liceal din municipiu, sub masca Asociaţiei pentru Comunitate şi alte asociaţii pseudoculturale, acesta răspândeşte retorica udemeristă în minţile fragede ale elevilor români. Referitor la această situaţie nu putem face decât să redăm cuvintele unui cititor al publicaţiei noastre, care, referindu-se la Mădălin Guruianu, a afirmat: „Mădălin Guruianu este mărul stricat aruncat de UDMR în coşul românilor din Covasna. Rămâne de văzut dacă îl scoatem din coş sau îl lăsăm să strice toate merele”.