În numărul trecut al publicației „Condeiul ardelean” se scria despre iniţiativa prof. univ. dr. Petre Ţurlea, de la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, de a-i înmâna Sabinei, drept dar, cartea sa „Români şi unguri, 1940-2011”. Receptivă la dorinţa „Condeiului ardelean”, Asociaţia „Justinian Teculescu”, prin părintele Ioan Ovidiu Măciucă şi inimosul Ioan Luca, respectiv preşedintele şi secretarul ONG-ului, a organizat întâlnirea redacţiei noastre cu Sabina Elena, mama şi reprezentantul legal al „Fetiţei cu tricolor”, în prezenţa unui numeros şi călduros public voineştean, care a ocupat până la ultimul scaun Sala „Unirea” din oraşul-staţiune Covasna. Alături de reprezentanţii „Condeiului ardelean” a mai participat la întâlnire şi scriitorul braşovean prof. Nicolae Sebeşan.
Mediatorul Gheorghe Tabalai a deschis reuniunea prin trecerea în revistă a unor aspecte privind modul de receptare şi raportare a opiniei publice covăsnene, instituţiilor locale şi centrale ale Statului Român, politicienilor şi partidelor politice, a ziariştilor germani, la ceea ce a devenit „fenomenul Sabina”.
Dacă la nivel local pulsul opiniei publice a fost luat de Asociaţia „Justinian Teculescu”, materializat prin Comunicatul-Manifest al comunităţii româneşti din Covasna, despre poziţia luată privind „fenomenul fetiţei cu tricolor” de o bună parte a intelectualilor români din Ţară (Cluj-Napoca, Bucureşti, Braşov, Ploieşti, Botoşani, Caransebeş, Alba-Iulia, Blaj, Sibiu, Târgu-Mureş, Topliţa, Sfântu-Gheorghe, Miercurea-Ciuc ş.a.) a vorbit profesorul Vasile Stancu. S-au arătat semnificaţiile şi puterea de model şi exemplu de comportament civic pentru tineret, pentru politicieni şi partidele politice, pentru Naţiunea Română în ansamblu, precum şi solidarizarea unanimă a intelectualităţii repondente cu gestul Sabinei, aspecte reflectate pregnant în textele publicate în ediţia precedentă a „Condeiului ardelean”, sub titlul „Fetiţa cu tricolor”. În continuare, vorbitorul a scos în evidenţă personalitatea pe tărâm profesional, prin cele 22 de volume de autor şi alte 3 îngrijite, publicate până în prezent de valorosul istoric, cât şi activitatea politică, ca deputat de Covasna, a profesorului universitar, doctor în istorie, Petre Ţurlea, care a avut în Parlamentul României, ca reprezentant al românilor covăsneni, nu mai puţin de 315 luări de cuvânt, 83 de declaraţii politice, 47 de întrebări şi interpelări şi 16 propuneri legislative. Desigur, s-au făcut referiri şi la cartea „Români şi unguri, 1940-2011”, carte care i-a fost înmânată de orator eroinei întâlnirii din Sala „Unirea”, din partea reputatului istoric. Au mai luat cuvântul, din partea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi a „Condeiului ardelean”, prof. Ligia Dalila Ghinea (secretar FCRCHM) şi jurnalistul Doru Decebal Feldiorean (vicepreşedinte al FCRCHM şi director fondator al publicaţiei) , care au subliniat, în numele românilor din cele trei judeţe, pe care-i reprezintă, şi a preşedintelui Forumului, prof. Ilie Şandru, solidaritatea şi sprijinul lor vizavi „de emoţionanta «lecţie» de patriotism şi de ceea ce înseamnă să porţi cu mândrie Tricolorul românesc, fără a avea nicio prejudecată şi nicio teamă”. Aceştia i-au dăruit Sabinei, alături de un încântător buchet de flori cu Tricolor şi volumul scriitorului maghiar Ferenczy Gyorgy „Maghiarimea din Transilvania şi revizionismul”, recenta apariţie editorială a scriitorului Ilie Şandru, „Peste hotarele timpului”, lansată la Topliţa, pe 15 martie, moment în care la Grupul Şcolar „Korosi Csoma Sandor” din Covasna, Sabina era supusă vexaţiunilor de unele cadre didactice şi conducerea unităţii de învăţământ. De asemenea, Doru Decebal Feldiorean a făcut referire la discursul deputatului mureşean Emil Aurel Dandea, intitulat „Nemulţumirile Ardealului şi chestiunea minoritară”, din 28 octombrie - 1 noiembrie 1928, din Camera Deputaţilor, prin care acesta arăta românilor şi lumii întregi, citându-i pe unguri, că acestora nu le trebuie drepturi şi privilegii de la români, decât ca să le îndrepte din interiorul Statului Român în contra lor.
La cei peste 83 de ani ai săi, scriitorul braşovean Nicolae Sebeşan, originar dintr-un sat bihorean, locuit de ambele etnii, a citit din proza şi poezia sa care amintea de perioada copilăriei, a cântat pe versurile unui veritabil imn care ar trebui să fie al tuturor românilor, a pledat şi a predat, senin şi calm, cu mult bun simţ, aceiaşi „lecţie” paşnică şi civică de patriotism pe care Sabina a simţit-o, nativ, că trebuie transmisă concetăţenilor săi. Două generaţii de români, aflate, prima, Sabina, la începutul şi, cea de-a doua, scriitorul, la sfârşitul carierei, au simţit şi transmis, la fel, dreptul lor la iubire faţă de neamul din care-şi trag rădăcinile. Şi aceasta în simbolica sală, prin denumirea ei - „Unirea”, din Covasna. Fără zăngănit de arme prin codrii Covasnei şi Harghitei, fără instrucţie, uniforme şi parade militare, fără ameninţări, jigniri şi panouri „publicitare”, fără pâră mincinoasă la „Înalta Poartă”, ci firesc, cu calm, cu demnitate şi cu fermitate. Şi aceasta au făcut-o acolo unde Ziua Naţională a Românilor este un prilej de manifestare a sentimentelor antiromâneşti. A fost modul lor de a-şi manifesta adeziunea la Comunicatul-Manifest al comunităţii românilor din Covasna. A fost modul civilizat, contemporan, european, prin care un popor majoritar în Ţara sa, fără a folosi forţa statului, a simţit nevoia de a protesta faţă de încălcarea drepturilor sale legitime, faţă de jignirile aduse însemnelor sale naţionale şi poporului său, de o minoritate etnică ale căror privilegii depăşesc tot ce statele europene contemporane au acordat minorităţilor din spaţiul lor naţional.
Apelul părintelui Iustin Gârleanu, de la Parohia Aita-Mare, adresat comunităţii româneşti de a fi permanent alături de „Fetiţa cu tricolor”, ca de altfel toate intervenţiile vorbitorilor, au întrunit, prin intervenţiile spontane, aprobatoare şi de conţinut ale participanţilor, adeziunea deplină a acestora privind modul de acţiune a Asociaţiei „Justinian Teculescu”, a mediatorului Gheorghe Tabalai, a mamei Sabinei, Mariana Muruianu, cât mai ales a „Fetiţei cu tricolor” privind monitorizarea „gestului” său care a impresionat o Ţară şi a trezit un popor în a-şi afirma drepturile naţionale, într-o Europă globalizatoare doar pentru unii!
În încheierea întâlnirii, a luat cuvântul Sabina, care a ţinut să sublinieze:
„Ideea de a purta bentiţa a fost ceva spontan. A fost o reacţie la tot ceea ce s-a întâmplat cu ocazia zilei de 1 Decembrie. A fost, pur şi simplu, ceva ceea ce am vrut eu să fac. Nu mi s-a impus de nimeni, aşa cum s-a scris în presa maghiară sau au spus cei de etnie maghiară.
Vreau să vă mulţumesc pentru că sunteţi cu toţii aici, pentru că demonstraţi, încă odată, dacă mai era cazul, că sunteţi solidari cu mine. Pentru mine şi dreptatea cauzei mele, a contat şi contează enorm. Sper ca aceste întâlniri să ne unească şi mai mult în viitor. Şi, eu voi mai avea ocazia să vă întâlnesc. Aşa, pe toţii, la un loc. Vă mulţumesc mult!”.
Simplu şi emoţionant apelul „Fetiţei cu tricolor” la solidaritate şi unitate naţională.

Maniera intransigentă, corectă şi europeană în care Slovacia a rezolvat problema neorevizionismului maghiar intern - care ameninţă siguranţa sa naţională - mi-a generat un sentiment de admiraţie totală şi de respect sincer faţă de această ţară. Slovacia dovedeşte Europei şi lumii întregi că, deşi este un stat mic ca teritoriu şi populaţie, posedă o splendidă calitate, specifică numai statelor puternic consolidate ca democraţii, anume aceea a unei impresionante demnităţi naţionale şi prin aceasta arată că este un stat mare.
Principiul care a generat o asemenea atitudine politică şi naţională a Slovaciei nu este o invenţie a acestei ţări, nici nu a fost descoperit acum după îndelungi căutări, necunoscut zilelor noastre, ci este unul vechi de când lumea şi la îndemâna oricărei ţări care doreşte cu adevărat să-şi apere interesele naţionale fundamentale. A fost şi este un principiu axat pe patriotism, demnitate naţională şi apărarea cu fermitate a intereselor supreme de stat.
Rememorarea câtorva acţiuni întreprinse de statul slovac împotriva neorevizionismului revanşard, şovin şi exclusivist etnic, practicat tenace de Ungaria, se impune pentru noi românii. România este, la fel, o ţintă permanentă a politicii extremist-revanşarde a Budapestei, iar atitudinea Slovaciei ne oferă modul în care această ţară a ştiut să contracareze acţiunile respective şi să se protejeze.
Un exemplu elocvent în acest sens l-a reprezentat refuzul autorităţilor slovace de a permite, în august 2009, intrarea în ţară a preşedintelui Ungariei, Laszlo Solyom, cu intenţia de a inaugura o statuie a „Sfântului Ştefan”, în localitatea Komarno, cu concentraţie de etnici maghiari. Refuzul Slovaciei a avut o motivare , anume că vizita preconizată coincidea cu împlinirea a 41 de ani de la invazia trupelor Tratatului de la Varşovia, între care şi cele ale Ungariei, în Cehoslovacia. Întrucât nu s-a ţinut seama de anunţul făcut pe canale diplomatice că „vizita nu este binevenită”, Laszlo Solyom a fost oprit la graniţa statului slovac fiind nevoit să se întoarcă; a fost declarat „persona non grata”! Prin această decizie, autorităţile slovace au preîntâmpinat organizarea pe teritoriu slovac a unor manifestări cu caracter revizionist, revanşard şi şovin ungare ce erau preconizate a se desfăşura cu prilejul vizitei lui Solyom.
De asemenea, Slovacia a făcut faţă cu succes intenţiei Ungariei de a acorda cetăţenia ungară etnicilor minoritari unguri de pe teritoriul naţional slovac prin adoptarea de către parlamentul ungar a unei legi în acest sens (mai 2010). Reacţia a fost una la fel de fermă, neezitantă şi perfect legală prin adoptarea legii care prevede că se interzice dubla cetăţenie, iar etnicii maghiari care deţin cetăţenia ungară nu pot ocupa funcţii publice în Slovacia. Atitudinea statului slovac, în acest caz, a fost una logică fiind arhicunoscut faptul, probat nu de puţine ori de-a lungul istoriei, că loialitatea nu poate fi împărţită, ea poate fi doar una şi faţă de o singură ţară. Cu atât mai mult cu cât politica Ungariei faţă de Slovacia este una revanşardă, de revizuire a tratatelor de pace, de după Primul Război Mondial, care au consfinţit crearea statului cehoslovac şi de realizare a iluzoriei Ungarii Mari! Semnificativă în această situaţie a fost solidarizarea cu Slovacia a lui Vaclav Klaus, preşedintele Cehiei. La fel, în baza aceluiaşi principiu al primordialităţii interesului naţional, autorităţile slovace au implementat regionalizarea respingând organizarea administrativ-teritorială pe criterii etnice, evitând astfel apariţia acelei „mici Ungarii” pe teritoriul său, atât de mult dorite de Ungaria şi subordonate total intereselor acesteia, nu numai în cazul de faţă, dar şi în cel al României, Ucrainei, Serbiei etc., peste tot unde există o minoritate ungară.
Deosebit de consecvent în planul contracarării acţiunilor neorevizioniste, extremiste, revanşarde şi de amestec în problemele sale interne, iniţiate în prezent de Ungaria, statul slovac a interzis desfăşurarea pe teritoriul său, la Komarno, în ziua de 27 iunie 2012, a şedinţei unei comisii a Parlamentului Ungariei. Şi în acest caz, ca şi în altele, Ungaria fidelă „principiului” care guvernează politica sa externă în raport cu ţările pe teritoriul cărora există etnici minoritari unguri, respectiv amestecul în treburile interne ale acestor state, a intenţionat organizarea şedinţei menţionate fără a consulta, în prealabil, autorităţile slovace. În acest context, mai amintim de faptul că trupa rock Karpatia, din Ungaria, este interzisă pe teritoriul Slovaciei datorită mesajelor extremiste, şovine, xenofobe, rasiste şi de susţinere a refacerii aşa-zisei Ungarii Mari, cuprinse în repertoriul ei.
O menţiune se impune, anume că măsurile aplicate de Slovacia, la care am făcut referire, nu au fost criticate de ţările membre ale Uniunii Europene, ele nefiind considerate nici nelegale, nici antidemocrate, nici antieuropene, nici antimaghiare!
Fie şi la o simplă privire, este evidentă asemănarea izbitoare a modului de acţiune practicat de Ungaria, în virtutea doctrinei hungariste a neorevizionismului, extremismului, exclusivismului etnic, separatismului teritorial şi şovinismului, în cazul Slovaciei şi României! Toate situaţiile din Slovacia, enumerate mai sus, s-au petrecut copie la indigo în România. Trebuie spus, însă, că în timp ce Slovacia a rezolvat, ferm, logic, fără ezitare, în favoarea sa această situaţie, România, datorită atitudinii de espectativă şi ezitante a autorităţilor statului, a fost umilită şi sfidată de Ungaria! Din această perspectivă, comparativ, vorbim de un stat slovac puternic apărat printr-o demnitate naţională impresionantă şi de un stat român vulnerabil în care această calitate esenţială pare să nu mai existe. Autorităţile ţării mele, România, nu au considerat până în prezent necesar să găsească şi să aplice soluţii la aceiaşi problemă. Cu siguranţă că nici nu au fost interesate, în acest sens, dacă este să ţinem seama numai şi de faptul că modelul slovac era aproape şi la îndemână!

Suntem recunoscători că Transilvania aparţine României
Îmi pare rău, dar oricine care crede că maghiarii din Transilvania au de gând să voteze în masă la alegerile din Ungaria greşeşte profund. Respingem MASIV modul de gândire din Ungaria şi ne bucurăm că ardelenii revin MASIV în România.
Ne-am săturat de certurile permanente, de defăimarea românilor, de lipsa de suflet, de aderarea maladivă la anumite reguli, de deşertificarea relaţiilor umane, de lipsa totală a creştinismului. De toate acestea NU avem nevoie în Ardeal. Şi nu vrem să fim în conflict nici cu românii.
Până acum, necunoscând situaţia de la voi, din Ungaria, ne gândeam „uite, ce am pierdut, Ungaria este raiul pe pământ etc.”. Dar acum, după ce am aflat ce se întâmplă la voi, am început să fim fericiţi că Ardealul aparţine României, fiindcă altfel aţi fi făcut şi aici ce aţi făcut în ţara voastră, unde este considerat ungur numai cel care îi urăşte pe ceilalţi, care îi detestă pe ţigani şi pe evrei.
Păi, cu aşa ceva noi NU avem nimic în comun. Unei asemenea mentalităţi noi îi punem stavilă la graniţa de vest a României. Dacă aţi fi trăit şi în România, ţară pe care sunteţi în stare să o dispreţuiţi atât de mult, după mine ar trebui să vă fie ruşine. Desigur, onoare puţinelor excepţii…
Eu sunt unguroaică, chiar dacă vă surprinde. Cunoscuţii tăi din Partium merg în Ungaria doar ca vizitatori, dar nu trăiesc acolo. Eu am trăit patru ani acolo şi 37 de ani în România. Sunt unguroaică, dar pentru mine ungurimea din ţara-mamă este complet străină.
Vă spun vouă ce este ungurimea, sau cel puţin cea văzută din Borsod. Urlete la concertele Karpatia şi răgete de beţivi, moarte jidanilor împuţiţi. Încrederea în teoriile conspiraţioniste şi convingerea că tot ce există mai important în lume a fost inventat de unguri. Ponegrirea altor popoare, de la francezi la români şi de la ruşi la negri. Ridiculizarea ţiganilor, în glumă dar şi în serios. Afirmaţia că limba maghiară este divină. Credinţa în tot felul de tâmpenii, ca aceea că evreii vor o patrie nouă în Ungaria pentru proviziile ei de apă (notez că judeţele Bekes şi Hajdu importă apă din România pentru că apa de acolo este nepotabilă).
Adică, vorbim aceeaşi limbă dar nu suntem aceeaşi naţiune. Între noi sunt deosebiri atât de mari încât, după euforia începutului, ungurul din Ardeal priveşte cu groază în jurul său, încă tremurând din cauza şocului cultural, înjosirilor şi gândurilor neabordabile. Dumnezeule, unde am ajuns…
Atunci când stăm de vorbă cu voi, la început totul pare în ordine, dar după aceea începeţi să spuneţi nişte lucruri incredibile. În clipa aceea, ne dăm seama că ne-am înşelat amarnic şi că noi nu putem gândi la fel ca voi.
Societatea maghiară este în declin. În degradare accentuată. Oamenii nu se mai căsătoresc, nu fac copii. Deşi ei nu recunosc asta, dar totuşi aşa trăiesc. Mişcarea „Jobbik” (partid politic radical naţionalist, al 3-lea din Ungaria, considerat de unii ca fascist, rasist, antisemit - n.n.) devine tot mai popular tocmai fiindcă declară nişte „adevăruri” pe care oamenii nu le spun, dar le gândesc. Lumea este plină acolo de organizaţii paramilitare, portaluri fasciste, care îi intoxică în masă pe oameni. Este exact ceea ce nouă nu ne trebuie. Asta nu e adevărata lume maghiară, ci înfumurarea arogantă a unei populaţii în scădere. Dacă acest proces nu încetează, Ungaria se va auto- falimenta. Un popor care nu este în stare să-şi recunoască greşelile şi în permanenţă îi arată cu degetul pe ceilalţi, îşi pierde posibilitatea de vindecare.
Vindecarea începe cu pocăinţă, nu cu aroganţă. Ardealul nu va urma această cale.

Primarul municipiului Sfântu- Gheorghe, UDMR-istul Antal Arpad Andras, îşi bate joc fără scrupule de judecătorii Tribunalului Covasna şi cei ai Curţii de Apel Braşov, pe care îi obligă să judece procese fără obiect. La capătul unor procese care s-au întins pe mai multe luni de zile, UDMRistul Antal Arpad, primar în Sfântu- Gheorghe încă din 2008, a fost obligat de Tribunalul Covasna şi, ulterior, de către Curtea de Apel Braşov, să-i comunice avertizorului public Dan Tanasă informaţii de interes public în baza Legii nr. 544/2001. La momentul executării sentinţelor, surpriză: Antal nu îi comunică lui Dan Tanasă absolut nimic pentru că nu este cazul (sau cel puţin aşa susţine!). Aşa stau lucrurile în cazul dosarului nr. 1988/119/2012 în care Tribunalul Covasna l-a obligat pe primarul Antal Arpad Andras să comunice informaţii de interes public cu privire la fondurile publice plătite către Societatea Civilă de Avocaţi „Ţărmure şi asociaţii” şi să plătească daune morale. Antal face recurs şi pierde şi în faţa Curţii de Apel Braşov. După ce îi este solicitat să pună în executare sentinţa Tribunalului Covasna, în mod stupefiant, Antal comunică că nu a plătit din fonduri publice niciun leu firmei de avocaţi „Ţărmure şi asociaţii”. Pe durata procesului, Antal Arpad nu a susţinut nicio clipă faptul că nu ar fi plătit fonduri publice acestei firme de avocaţi, ci a invocat tot timpul vicii de procedură. Abia la momentul punerii în executare a sentinţei, Antal a comunicat faptul că nu a plătit fonduri publice acestei firme de avocatură. Tot la fel este şi cazul dosarului nr. 1580/119/2012, în care primarul Antal Arpad este, din nou, obligat de Tribunalul Covasna să comunice informaţii de interes public şi să plătească daune morale. La recurs, Curtea de Apel Braşov anulează plata daunelor morale, dar îl obligă pe Antal Arpad să comunice informaţii de interes public cu privire la sumele plătite din bugetul public către firma SC Producţie Prod AX SRL (firma aparţine socrului primarului). La momentul executării sentinţei, stupoare: din nou primarul Antal Arpad comunică faptul că nu a plătit nicio sumă către firma respectivă. În ambele cazuri, primarul Antal Arpad nu a susţinut nicio clipă pe durata proceselor că nu a făcut plăţi din fonduri publice, ci a invocat vicii de procedură, obligându-l pe Dan Tanasă să deschidă două acţiuni în instanţă absolut inutile. Modul în care Antal a ales să procedeze în cele două dosare reprezintă clar o bătaie de joc la adresa magistraţilor Tribunalului Covasna şi ai Curţii de Apel Braşov. Dacă Antal ar fi comunicat de la început că nu a făcut plăţi din fonduri publice în cele două cazuri, nu s-ar fi apelat la instanţă. Din dorinţa de a-şi bate joc de cetăţenii care îi solicită informaţii cu caracter public, Antal l-a obligat pe Tanasă să se adreseze instanţei, bătându-şi astfel joc de petent şi de magistraţii care au fost obligaţi să judece nişte dosare inutile. Acesta este încă un mod stupid prin care Antal vrea, probabil, să arate că legile din România sunt facultative pentru el, iar respectul faţă de cetăţeni este zero.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ÎCCJ) a anulat definitiv şi irevocabil un concurs organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în care s-a impus cunoaşterea limbii ungare pentru un post de secretar de primărie într-o comună din judeţul Covasna. În luna decembrie 2011, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), condusă la acea vreme de PDL-istul Szakal Andras (fost membru UDMR), emite Ordinul nr. 4669/7.12.2011 pentru organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de secretar al comunei Valea-Crişului. La solicitarea primarului comunei Valea- Crişului de la acea dată, PDListul Ioachim Silviu (a pierdut alegerile din mai 2012 în favoarea unui UDMR-ist), una din condiţiile de participare la concurs, acceptată de ANFP, a fost cunoaşterea limbii ungare - nivel avansat. Un primar român, edil al comunei Valea- Crişului timp de cinci mandate consecutive, impunea cunoaşterea limbii ungare pentru un post de secretar de comună! Fostul secretar al Primăriei comunei Valea-Crişului, care ocupase această funcţie timp de patru ani de zile, chiar în mandatul PDL-istului Ioachim Silviu, se prezintă la concurs însă nu este admis pentru că nu cunoaşte limba ungară. O cunoştinţă a primarului PDL, cunoscătoare a limbii ungare, fostă membră a Partidului Civic Maghiar, este declarată admisă din a doua încercare… Fostul secretar acţionează în judecată ANFP şi primarul comunei Valea-Crişului. Prima instanţă, Curtea de Apel Braşov, dă câştig de cauză ANFP şi primarului comunei Valea-Crişului, dictând o sentinţă stupefiantă: limba ungară este obligatorie pentru secretarul unităţii administrativ-teritoriale (UAT) în zonele în care ponderea cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale trece de 20 la sută, argument susţinut atât de ANFP, cât şi de primarul PDL. Recursul s-a judecat în data de 7 martie a.c. la ÎCCJ. De această dată, lucrurile au fost tranşate definitiv şi irevocabil în favoarea fostului secretar al comunei Valea-Crişului. Sentinţa Curţii de Apel Braşov a fost casată, iar Ordinul nr. 4669/7.12.2011 emis de ANFP, în baza căruia a fost organizat concursul în care s-a impus cunoaşterea limbii ungare pentru ocuparea postului de secretar al UAT este anulat. Decizia nr. 2968/07.03.2013 a ÎCCJ precizează foarte clar: „Condiţia de participare la concurs privind cunoştinţe de limba maghiară - nivel avansat, impusă în art. 1, pct. 3 din Ordinul nr. 4669/2011 al ANFP nu este în concordanţă cu dispoziţiile legale, astfel că autoritatea pârâtă, emitentă a ordinului, a acţionat cu exces de putere…”. La fel de stupefiant este şi faptul că argumentele fostei conduceri a ANFP, care s-a preocupat în permanenţă să maghiarizeze administraţia publică din Covasna şi Harghita, au fost asumate în faţa ÎCCJ şi de către noua conducere a ANFP, reprezentată prin secretarul de stat Eugen Ciofan (USL). Decizia ÎCCJ certifică odată pentru totdeauna faptul că impunerea cunoaşterii limbii ungare pentru postul de secretar UAT este ilegală!

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, invitat de jurnaliştii Ioana Lupea şi Dan Marinescu la Adevărul Live, i-a atacat pe Codrin Munteanu, fostul prefect de Covasna şi actualul secretar general al Ministerului Apărării Naţionale, şi pe avertizorul public Dan Tanasă, acuzându-i că ar sta în spatele scandalului aşa-zisului steag secuiesc şi al bentiţei tricolore purtată de eleva Sabina Elena la şcoală în data de 15 martie a.c.. Kelemen Hunor a declarat că „întregul scandal a fost generat şi întreţinut de două persoane: Codrin Munteanu şi Dan Tănasă. Am spus că trebuie să ne calmăm cu toţii şi să revenim cu picioarele pe pământ. Toate aceste subiecte erau false, dar atingeau sensibilităţi naţionale. Steagul secuiesc este folosit din 2004, 2005 în secuime şi nu numai. Au fost procese, în Târgu-Mureş, Covasna şi Harghita, legate de acest steag. Nu era subiectul anului 2013”. Liderul UDMR a mai spus că scandalul a avut la bază varii motive: „Un rol important în declanşarea acestui scandal l-a avut Codrin Munteanu, fostul prefect de Covasna. El a aprins această flacără în 2012, după ce a fost numit prefect şi făcea intervenţii peste tot. Era şi înainte de campania electorală”, a mai spus Kelemen, subliniind că nu a văzut niciun român care să fie nefericit din cauza aşa-zisului steag secuiesc, ba, mai mult, niciun român nu şi-a pierdut locul de muncă din cauza acestui simbol. De asemenea, mai zice Kelemen, scandalul aşa-zisului steag secuiesc este întreţinut şi de o a doua persoană care trăieşte în Spania: „Este vorba de Dan Tanasă. Şi bentiţa tot de la el a plecat. Deci sunt anumite persoane care ştiu că există anumite sensibilităţi de ambele părţi şi aprind fitilul din când în când”, a mai afirmat liderul udemerist. Evident, Kelemen Hunor minte precum respiră, motiv pentru care enumerăm câteva aspecte lămuritoare. Scandalul bentiţei a pornit de la cotidianul de limbă ungară „Haromszek”, din Covasna, care în data de 16 martie a.c. cataloga gestul elevei Sabina Elena de a veni cu o bentiţă tricoloră la şcoală de ziua maghiarilor de pretutindeni ca fiind un gest „provocator” la adresa lor. Chiar titlul articolului de fond al ziarului era „Provocare”. Textila „secuiască” a fost arborată pe clădirile Statului Român încă din timpul guvernării PDL-UDMR. Aşa este! Dar asta nu înseamnă că aşa-zisul steag secuiesc era arborat legal acolo. Asta înseamnă doar că Guvernul Emil Boc şi Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu au refuzat pur şi simplu să aplice legea, cedând şantajului UDMR. Dr. Codrin Munteanu a fost schimbat din funcţia de prefect al judeţului Covasna de către Guvernul Victor Ponta la şantajul ordinar al UDMR şi la cedarea deputaţilor PSD de Covasna şi Harghita, Horia Grama şi respectiv Mircea Duşa, tocmai pentru că a aplicat legea. La Harghita e linişte, iar UDMR nu are absolut nimic de comentat la adresa prefectului Jean Adrian Andrei, tocmai pentru că acesta nu face absolut nimic pentru ca legea să fie respectată în judeţ.

Guvernul Ponta a numit, la începutul lunii aprilie, un nou director la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Covasna în persoana PDL-istului UDMR-ist Szakal Andras. Având în vedere activitatea susţinută de maghiarizare a administraţiei publice locale desfăşurată de către Szakal Andras din poziţia de şef al ANFP, USL a găsit de cuviinţă să-l răsplătească şi, în loc să repare greşelile şi încălcările de lege ale acestuia, l-a promovat într-o funcţie de conducere importantă de la nivelul judeţului Covasna. Pe lângă ilegalităţile comise de Szakal Andras, precum cea amintită mai sus, trebuie amintit şi faptul că acesta s-a „remarcat” şi printr-o extraordinară contraperformanţă ca şi conducător al ANFP, instituţia devenind notorie pentru întârzierile enorme în soluţionarea problemelor funcţionarilor publici, termenele legale fiind depăşite pe timpul mandatului lui Szakal chiar şi cu luni de zile!

După ce au primit semnale dure din partea presei de limbă ungară, mai mulţi lideri ai UDMR au ieşit zilele acestea la declaraţii pentru a îndemna primarii unguri din Covasna şi Harghita să nu dea jos steagul secuiesc de pe primării şi instituţii publice. Cotidianul de limbă ungară „Szekely Hirmondo” a publicat un interviu cu deputatul UDMR Marko Attila, în care acesta îi incită, pur şi simplu, pe primarii unguri din Covasna şi Harghita să nu dea jos steagul secuiesc de pe primării şi instituţii publice şi să ignore somaţiile prefecţilor. „Eu ca primar nu aş lua în considerare scrisorile şi atenţionările până ce nu s-ar nominaliza acel paragraf din lege care spune în mod neechivoc că este interzisă arborarea steagului secuiesc”, a declarat Marko Attila. În acelaşi timp, Gyorgy Frunda, consilierul premierului Victor Ponta, a declarat pentru cotidianul de limbă ungară „Haromszek” că „un primar pune pe casa lui ce vrea, dar pe primărie nu poate pune steagul fără hotărârea consiliului”. Întrebat dacă după adoptarea unei hotărâri de consiliu local aşa-zisul steag secuiesc va putea fi arborat legal, Frunda a declarat: „Din acel moment steagul (secuiesc) va fi arborat legal”. Frunda a mai declarat şi faptul că punctul său de vedere pe acest subiect coincide cu punctul de vedere al premierului Victor Ponta. Afirmaţiile celor doi reprezentanţi UDMR reprezintă instigări la nerespectarea unor sentinţe judecătoreşti, dar şi minciuni sfruntate. Aşa-zisul steag secuiesc nu va putea fi arborat legal pe clădirile publice nici măcar dacă vor fi adoptate hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene în acest sens, întrucât legislaţia românească nu permite existenţa unui steag al unităţii administrativ teritoriale. De reţinut faptul că steagul municipiului Târgu-Secuiesc şi cel al judeţului Harghita au fost anulate definitiv şi irevocabil de instanţele din România. Nu pentru că erau secuieşti, ci pentru că pur şi simplu nu permite legea!

Portalul în limba ungară erdely.ma a publicat vineri un articol pe tema aşa-zisului steag secuiesc, în care apare şi un interviu pe care preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, UDMR-istul Borboly Csaba, l-a acordat pe această temă televiziunii ungare Duna TV. Asta după ce, săptămâna trecută, deputatul UDMR Marko Attila a incitat primarii unguri din judeţele Covasna şi Harghita, prin intermediul publicaţiei de limbă ungară „Szekely Hirmondo”, la nesupunere civică în cazul aşa-zisului steag secuiesc, iar consilierul personal al premierului Victor Ponta, UDMR-istul Gyorgy Frunda, a declarat altui cotidian de limbă ungară, „Haromszek”, faptul că premierul este de acord cu arborarea acestuia pe instituţiile publice, dacă se adoptă o hotărâre de consiliu local sau judeţean în acest sens. În interviul acordat Duna TV, Borboly Csaba afirmă faptul că maghiarii şi steagul lor sunt un fel de ţapi ispăşitori deoarece ţara este în criză. Cât priveşte textila neaprobată şi nerecunoscută de nicio entitate publică oficială intitulată de unii steag secuiesc, Borboly îndeamnă la luptă făţişă şi afirmă că trebuie mers până la Curtea Europeană de la Luxemburg. Totodată, Borboly a afirmat faptul că UDMR, printr-o asociaţie, asigură asistenţă juridică oricui doreşte să se lupte pentru aşa-zisul steag secuiesc. Borboly face însă o afirmaţie stupefiantă, care vine să confirme cele declarate deja de către consilierul personal al premierului Victor Ponta, UDMR-istul Gyorgy Frunda: „Avem încrederea că primul ministru al nostru o să-şi ţină cuvântul deoarece după ce am descoperit că şi în judeţul lui este un steag al judeţului şi că obişnuia să se afişeze cu acesta într-o poză, i-am pus întrebarea: „Că ce? Noi suntem cetăţeni de rangul doi sau nu? Şi atunci Ponta a făcut o promisiune că va rezolva ca aceste atrocităţi să ia sfârşit şi până atunci trebuie să suportăm, trebuie să mergem înainte, asta e soarta noastră”, a declarat Borboly Csaba la postul de televiziune Duna TV. UDMRistul Boboly Csaba confirmă aşadar, printr-o declaraţie publică, faptul că premierul Victor Ponta a promis UDMR să reglementeze arborarea legală a aşa-zisului steag secuiesc pe clădirile publice ale Statului Român.

Revoluţia din Octombrie din Uniunea Sovietică a adus după sine catastrofa comunistă şi a instituit ideea unei culturi pur proletare, care respingea întreaga moştenire culturală a trecutului şi propaga „omul nou” al idealurilor comuniste. Într-un mod simplist vulgarizator, au fost atacate şi înlocuite toate valorile culturale cu pseudovalorile comuniste, inspirate numai din procesul de producţie. Evident, această „cultură” nu a fost promovată de valorile intelectuale ale vremii, ci doar de trepăduşi, lichele şi oportunişti fără niciun fel de pregătire, dar care erau extrem de convinşi de „valorile egalitariste” ale proletcultismului. Astfel, s-a ajuns ca analfabeţi sau oameni cu o pregătire extrem de sumară să fie promovaţi şi să ocupe funcţii importante doar pentru că îmbrăţişau doctrina proletariatului comunist. Sunt de notorietate întâmplările din perioada comunistă, de genul celei în care profesorii universitari erau umiliţi şi obligaţi să arate un respect exagerat şi să fie extrem de reverenţioşi cu portarul instituţiei care avea doar câteva clase, pentru că acesta era comunist, reprezentant al clasei muncitoare şi, nu în ultimul rând, avea o funcţie importantă în cadrul Partidului Comunist, de unde putea lua decizii care afectau viaţa şi activitatea somităţilor din instituţia pe care o „păzea”. Lucrurile s-au schimbat de atunci, dar doar ca formă, nu şi ca fond. Oameni cu pregătire puţină decid şi acum destinul personal şi profesional al unor intelectuali, asupra activităţii cărora nu au nicio competenţă să se pronunţe.
Un caz asemănător este cel al consilierului local din Sfântu- Gheorghe, Mădălin Guruianu, preşedinte PNL pe municipiu, absolvent de liceu, care a fost desemnat şef al unei comisii care să analizeze activitatea profesională a regizorului Horaţiu Mihaiu, în calitate de director al Teatrului „Andrei Mureşanu” (TAM) din localitate. În urma evaluării raportului anual depus de Horaţiu Mihaiu şi a interviului, comisia a notat activitatea din ultimul an a directorului TAM cu o notă sub 7, recomandând demiterea acestuia. Imediat după interviu, Horaţiu Mihaiu şi-a depus demisia la Primărie, arătând că nu mai doreşte să conducă TAM. „Mi-am depus demisia, având în vedere că nu mai doresc să rămân la conducerea TAM. Consider că respectiva comisie nu a fost una potrivită, deoarece legea prevede că ar fi trebuit să fie compusă din 65 la sută specialişti în teatru, ori eu nu văd specialiştii aici, ci consider o jignire că mi s-a pus o asemenea comisie. (…) Dacă domnul Mădălin Guruianu a ajuns să dirijeze circulaţia în acest oraş, atunci e de rău”, a declarat Horaţiu Mihaiu, care a arătat că lasă TAM cu un repertoriu de 14 spectacole, în condiţiile în care la momentul noiembrie 2009, când a venit pe funcţie, nu exista un repertoriu, cu deplasări în judeţ şi în afara judeţului, cu proiecte noi şi chiar cu posibile participări la festivaluri de teatru. Cam aceasta este situaţia cu „noii proletcultişti” ca Mădălin Guruianu, care de la înălţimea a 12 clase, decid „competent” despre activitatea directorială a unui regizor de talia lui Horaţiu Mihaiu. Singurul atribut, pentru că nu putem să-i spunem merit, al lui Mădălin Guruianu este acela că a ştiut „să se fofileze” şi să ajungă trâmbiţaş al noii doctrine „oficiale” (multiculturalismul udemerist), de unde „răcneşte, taie şi spânzură”, întocmai ca şi portarul proletcultist din perioada comunistă. Diferenţe de fond nu sunt, ci doar de formă! Este de prisos să mai menţionăm faptul că Guruianu nu a făcut nimic pentru a susţine activitatea TAM din postura de consilier local, dimpotrivă, a tăcut aşa cum ştie el mai bine când banii destinaţi teatrului românesc intraţi de la nivel central în conturile Primăriei Sfântu-Gheorghe au fost folosiţi în alte scopuri. Nu trebuie să mire pe nimeni, pentru că proletcultistului udemerist de modă nouă, astfel de atitudini „europene” şi „multiculturale” îi intră în „fişa postului”.

Ocrotitorul familiei mele, Părintele Arsenie Boca, m-a ajutat să ajung mai repede decât speram la Schitul Şinca Nouă din judeţul Braşov şi asta într-o zi cu totul specială, datorită faptului că prin metodele lui duhovniceşti încă o dată m-a surprins când m-a informat, prin gura unui blând ieromonah, că acolo se află epitrahilul dânsului. Am dorit imediat să aducem cinstire şi să ne rugăm lui Dumnezeu, atingând acest odor de mare preţ pentru noi, creştinii dreptslăvitori, odor sfânt ce simbolizează jugul slujirii lui Hristos şi darul Sfântului Duh, purtat de marele nostru duhovnic, al românilor, Părintele Protosinghel Arsenie Boca, care a fost un neîntrecut propovăduitor al cuvântului evanghelic. Vă mărturisesc că am avut aceleaşi emoţii ca şi atunci când am descoperit icoana pictată de Părintele Arsenie Boca de la Chichiş, din judeţul Covasna.
Am luat soţia şi pe doi prieteni, soţ şi soţie, din Braşov şi am călătorit pe drumuri şerpuitoare de munte cu Logănelul nostru cel viteaz, acum cu ţintă precisă: Schitul Şinca Nouă din Ţara Făgăraşului. Aici am găsit un alt protosinghel... pe ucenicul vrednicului de pomenire Părinte Teofil Părăian, adică pe Protosinghelul Matei Bilauca (foto jos, centru stânga).
Vino după Mine!
„Şi trecând Iisus pe acolo a văzut un om şezând la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis: Vino după Mine. Şi sculându-se a mers după Dânsul” (Matei 9, 9).
Dragi cititori, vă întreb pe dumneavoastră: câţi călugări cunoaşteţi cu numele de Matei? Eu personal cunosc doar unul. Matei este foarte rar numit un monah, de aceea am rămas surprins când am auzit prima dată într-o mănăstire îndemnul: du-te şi vorbeşte cu Părintele Matei. Mi s-a părut un pic curios la început, dar în acelaşi timp eram bucuros că aveam şi eu un tiz printre slujitorii lui Dumnezeu.
Pe Părintele Protosinghel Matei Bilauca, Stareţul Schitului „Duminica Tuturor Sfinţilor Români” din Şinca Nouă, l-am cunoscut în urmă cu mulţi ani de zile, pe când vieţuia la Sfânta Mânăstire Sâmbăta de Sus, în apropierea marelui duhovnic Teofil Părăian nevăzătorul, dar văzător cu duhul. Era pe vremea când nici eu şi nici dânsul nu aveam fire de păr alb în barbă. Mi l-a recomandat părintele Stareţ Ilarion Urs. După ce am trecut de mirarea cu numele, am ajuns la mirarea de felul cum arată. L-am îndrăgit instantaneu. Apoi am trecut la mirarea cum vorbeşte, după care a venit şi mirarea cum gândeşte. Peste câţiva ani m-am gândit să-l rog să-mi fie duhovnic, dar nu a fost să fie. Distanţa între noi era prea mare... Pe parcursul anilor ne-am mai revăzut de câteva ori prin Ţară şi tot de atâtea ori îi promiteam părintelui că o să-l vizitez într-o bună zi, când o să trec pe la el la mănăstire. Bunul Dumnezeu a rânduit prin Părintele Arsenie Boca ca să ajung doar în a treia Duminică din Post, în sfânta zi de 7 aprilie 2013, atunci când ortodoxia sărbătorea Ziua Crucii.
Schitul e nou,
dar Mănăstirea e veche...
Schitul cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor Români” a fost înfiinţat în anul 2009 la iniţiativa primarului din Şinca Nouă, Dumitru Flucuş, a preotului paroh Sorin Suciu, dar şi a credincioşilor din parohie, pe locul unei foste mănăstiri dărâmate de Bucow în urmă cu două secole şi jumătate. Locul acesta a rămas în conştiinţa credincioşilor ca fiind „Lunca Mănăstirii”.
Prima Liturghie după 250 de ani a fost săvârşită de Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
Slujba de sfinţire a Bisericii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în data de 25 iunie 2011.
Schitul are trei vieţuitori şi este cu viaţă de obşte.
Aici se ştie că se află sfinte moaşte ale Sfintei Anastasia Romana şi ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, de aceea este foarte căutat acest loc, mai ales acum, când bolile, în special nemilosul cancer, macină poporul.
Epitrahilul...
După ce am parcurs un drum pitoresc şi după ce am constatat cu bucurie că acest traseu a fost foarte bine semnalizat cu indicatoare rutiere noi, care nu te lăsau să greşeşti drumul spre mănăstire, am parcat maşina şi ne-am grăbit să intrăm în Biserică. Biserica am găsit-o arhiplină. Intră dacă poţi... Nu am putut, până când o creştină cu o cutie mare în mână musai trebuia să intre, căci erau prinoase duse spre binecuvântare. Pe traseul ei am reuşit şi eu să mă strecor înăuntru. Bisericuţa este mică, de fapt este paraclisul schitului, dar frumos împodobită. Mi-a atras atenţia imediat baldachinul unde se află racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie şi ale Sfintei Anastasia Romana şi frumoasele icoane de pe catapeteasmă. Părintele Matei a săvârşit Sfânta Liturghie, după care ne-a anunţat programul pelerinajului cu Sfânta Cruce de la Schit până la Biserica din comuna Şinca Nouă, pe o distanţă de aproximativ 5 kilometri. După ce lumea a ieşit din locaş, părintele ne-a binecuvântat şi, după o scurtă discuţie, l-am rugat să ne scoată epitrahilul pentru a-l avea la rugăciune atunci când ne închinăm la racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Nectarie (foto sus). Mare bucurie am avut când am văzut că părintele aşează cu evlavie epitrahilul Părintelui Arsenie Boca la baldachinul cu moaşte pentru ca noi, pelerinii, să putem să ne rugăm lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui în genunchi. Şi ne-am rugat şi am mulţumit Domnului şi Părintelui Arsenie Boca că ne-a dat posibilitatea să atingem acest obiect sacru purtat de dânsul pe când slujea sfintele şi dumnezeieştile liturghii, acum, după atâţia ani de la mutarea la cele veşnice, căci noi cât a trăit părintele nu am avut posibilitatea să-l cunoaştem. Multe minuni a săvârşit Părintele Arsenie, o parte din ele fiind deja scrise în ziare şi reviste şi în câteva cărţi apărute de-a lungul anilor. Cu noi, personal, sau întâmplat multe lucruri minunate şi chiar vindecări care s-au făcut cu ajutorul Părintelui Arsenie Boca. Foarte repede ne-a ajutat ori de câte ori am avut nevoie şi acum când ne-am închinat în faţa epitrahilului am simţit prezenţa Părintelui ca şi cum ar fi fost în faţa noastră. Chiar am ridicat ochii să-l văd pe părinte acolo, atât de mare a fost senzaţia aceasta.
Bucuria aceasta am purtat-o în sufletul nostru pe tot parcursul zilei, căci imediat a trebuit să ne pregătim de pelerinajul cu Sfânta Cruce. Părintele a ieşit în pridvor şi a citit prima Evanghelie, iar poporul a format un rând care mergea în spatele Sfintei Cruci frumos împodobită.
Sub semnul Sfintei Cruci
şi a prezenţei Părintelui
Arsenie Boca
Părticica din lemnul Sfintei Cruci a fost primită pentru o scurtă vreme tocmai de la Preasfinţitul Episcop-vicar Sofian Braşoveanul, din Munchen. Creştinii şincani, îmbrăcaţi în haine populare româneşti, au tămâiat pe tot traseul şi au cântat imnuri religioase, ceea ce a făcut ca atmosfera să fie foarte încărcată duhovniceşte. Pe parcursul întregului traseu, toţi pelerinii pe rând au purtat crucea. Părintele Matei, la anumite intervale se oprea şi citea din Sfânta Evanghelie. Deşi la început credeam că drumul o să fie lung şi obositor, am simţit că am ajuns repede în sat şi parcă am plutit până acolo. Am avut bucuria să merg alături de Părintele Matei, care a purtat scurte discuţii duhovniceşti cu cei care se apropiau de dânsul spre edificare sau binecuvântare.
S-a vorbit mult despre Părintele Arsenie Boca, despre ajutorul şi ocrotirea primite de la el de omul care are evlavie la dânsul. Prezenţa Părintelui Arsenie alături de noi a fost foarte puternică, căci am aflat mărturii noi povestite de părintele stareţ, care ne-a povestit despre puterile Părintelui Arsenie Boca date de Dumnezeu. Astfel, nici nu ne-am dat seama că am ajuns în sat până când nu am auzit din depărtare fanfara cântând. Odată ajunşi, ne-au întâmpinat oficialităţile, un sobor de preoţi, fanfara şi mulţime de oameni tineri şi bătrâni, îmbrăcaţi româneşte, veniţi să conducă alaiul sosit de la mănăstire spre Biserica satului.
Părintele Arsenie Boca
este ocrotitorul comunei
Şinca Nouă. Oficial!
De la intersecţie, alaiul mult mai numeros pleacă spre Biserică, spre bucuria sătenilor bătrâni care au ieşit în faţa porţilor privind cu lacrimi în ochi mişcarea râului de oameni ce curgea valuri, valuri spre sfântul locaş de cult al comunei. La eveniment au participat şi ziarişti, fotografi, cameramani de la anumite televiziuni. Un tânăr fotograf de la Codlea, pe nume Iulian, s-a suit sus pe un stâlp de telegraf pentru a surprinde cât mai bine coloana de şincani care parcă nu se mai termina. Primarul merge în fruntea alaiului îmbrăcat româneşte, cu eşarfa tricoloră peste costumul naţional, dându-i sărbătorii şi dimensiunea patriotică, căci nu puteai să nu rămâi mişcat şi să nu treacă un fior prin tine când vedeai atâţia români mărşăluind spre casa lui Dumnezeu. La Biserica din sat a avut loc apoi Maslul de obşte, după care oamenii s-au putut închina la Sfânta Cruce.
În locaşul de cult mă apropii de primarul Dumitru Flucuş şi îl felicit pentru tot ce a făcut pentru sărbătoarea din această zi şi pentru că a reuşit să strângă atâta lume. Se smereşte şi îmi zice că ce văd aici este datorită Părintelui Matei de la Schit, care în fiecare Duminică din lună săvârşeşte slujba Sfântului Maslu împreună cu Părintele locului Sorin Suciu şi cu alţi colegi preoţi din împrejurimi. Îl întreb pe primar dacă este adevărat că au ales ca ocrotitor pe Părintele Arsenie Boca.
Da, vine răspunsul imediat, la iniţiativa mea, Consiliul Local Şinca Nouă a proclamat ca ocrotitor al comunei pe marele nostru duhovnic Părintele Arsenie Boca, prin HCL Nr. 24 din 7 noiembrie 2012.
Frumoşi mai sunt şincanii aceştia, şincanii noi cum li se mai spune. Frumoşi la trup, frumoşi la suflet. Alături de ei simţi că e bine să fii român şi că e firesc să fii creştin.
Am plecat spre Şinca Veche, alt loc sfânt al Patriei noastre, dar gândul ne-a rămas la epitrahilul Părintelui Arsenie Boca, epitrahil care, fără să exagerez, este un element concret, vizibil şi palpabil de aducere aminte şi de nădejde că vom primi în continuare ajutor de sus de la marele nostru duhovnic, schimbător de vieţi, făcător de minuni şi luminător al minţilor, născut pentru noi şi mântuirea noastră.

Text: iconar Matei Schinteie
Foto: Matei Schinteie,
Alexandru Bucşa,
Iulian Săftulescu

Criza economică şi financiară care a început în anul 2007 nu s-a terminat, ci a pornit din Vest, mai corect din SUA, şi a cuprins ca un „tzunami” uriaş bătrâna Europă, inclusiv statele estice, foste comuniste. Această criză nu se compară cu Marea Criză ce a cuprins lumea în anii ’30, dar nici nu a fost departe de ea. Se cunoaşte deja că adâncirea şi perpetuarea crizei economice mondiale îngustează pieţele şi ascute la maximum confruntările dintre marile puteri. Asistăm, pe de o parte, de la marii lideri ai lumii, la declaraţii care exprimă pace şi cooperare, dar şi ameninţări nuanţate, pe de alta.
Cine ne-a salvat de la Marea Criză în care puteam intra din anul 2007 încoace? În primul rând, Dragonul chinezesc sau Republica Populară Chineză. Prin expansiunea marilor credite bancare chinezeşti, care au micşorat efectul exporturilor către vest şi, mai ales, către România. Strategia chineză se defineşte aşa: consumă mai mult, importă mai mult, investeşte în străinătate mai mult, inovează sau „fură” inovaţii. Exemplele care susţin acest lucru sunt următoarele: China a depăşit SUA, devenind cea mai mare piaţă de desfacere de automobile din lume, cumpărând 14 milioane de unităţi pe an. China este cea mai mare piaţă de desfacere pentru Australia - 22%, Brazilia - 12%, Africa de Sud - 10%. De asemenea, China cumpără produse de mare valoare din Germania şi Japonia. Nu mai spun că investiţiile în America sunt o prioritate pentru China, iar politicienii americani spun despre chinezi că „au nevoie de noi şi noi avem nevoie de ei”.
Al doilea motiv pentru care nu am ajuns la Marea Criză este expansiunea masivă a bazei monetare a SUA, măsură implementată de preşedintele Barack Obama prin Federal Reserve. China a salutat acest lucru, dar a continua emisia de dolari necontrolată de către SUA duce la posibilitatea unei noi crize inevitabile. Războiul valutei început în 2010 între China şi SUA ar trebui să ia sfârşit spre binele ambelor ţări, spre binele mondial.
În viitor va vrea America să limiteze ascensiunea Chinei? Va depăşi China SUA ca putere mondială? Sunt două tabere de politicieni şi analişti politici care spun unii da, unii nu. Va fi Marea Chinei de sud-est un lac chinezesc? Se vor alia ţările din jurul Chinei împotriva acesteia cu ajutor american? Viitorul va răspunde la aceste lucruri.
Ce se va întâmpla cu Bătrâna Europă? Din diferite motive trei ţări europene: Grecia, Irlanda şi Portugalia şi-au cam pierdut credibilitatea şi sunt „bolnavii Europei”, internaţi la Terapie Intensivă cu perfuzii limitate de câteva milioane de euro injectate de Uniunea Europeană (Germania şi Franţa), care, însă, nu scapă aceste ţări de spirala morţii economice ce înseamnă plăţi de dobânzi tot mai mari la noile dobânzi. România şi Bulgaria sunt bolnavii cronici ai Europei, care au primit mult mai puţin capital european decât ar merita şi niciodată nu vor fi „perfuzaţi” pentru a scăpa de datorii.
Suntem martorii unei lumi complexe, unde Noua Ordine Mondială produce o dezordine cumplită prin scumpirea şi degradarea vieţii cetăţeanului european de rând. Aş dori din suflet ca „anotimpul social” prin care trece omenirea şi România să fie anotimpul primăverii eterne şi renaşterii naţionale.

În această epocă a globalizării, opresiunea se modernizează întinzându-şi pretutindeni diferite forme de mistificare, ca o pânză de păianjen uriaşă ce permite mascarea condiţiei de „sclav al sistemului”. A arăta lucrurile aşa cum sunt în realitate, nu cum sunt prezentate de cei ce conduc lumea, este un lucru dificil datorită faptului că oamenii sunt orbi, nu pot vedea adevărul chiar când acesta îi loveşte în faţă. La ora actuală, cei peste 6 miliarde de oameni, cât are Terra, trăiesc şi mor, fără a cunoaşte realitatea din această lume, într-o adevărată sclavie economică, politică şi spirituală.
Cei mai mulţi dintre oameni, miliarde, privesc şi participă la spectacolul vieţii de zi cu zi. Pentru ei problemele vieţii sunt frica de sărăcie, frica de moarte şi de boală, frica de dictatură şi de terorism. Ei trăiesc într-o supunere totală producând şi consumând. Cei mai mulţi dintre aceşti oameni mor în această treaptă a cunoaşterii.
Alţi oamenii, şi aceştia de ordinul miliardelor, trec la a doua treaptă a cunoaşterii, care este lumea politică. Ei au încredere în liderii politici, acceptă că democraţia constă în a vota şi a fi votat, pentru ei părerile guvernului, oficialilor şi mass-mediei sunt lege.
A treia grupă de oameni, care este mult mai mică faţă de spectacolul vieţii şi lumea politicii, încearcă să înţeleagă şi lumea istoriei umane, să înţeleagă relaţia dintre om şi cei ce guvernează, să înţeleagă relaţiile de producţie, să înţeleagă că ei depind de acest mod de viaţă.
A patra grupă de oameni, care sunt din ce în ce mai puţini, îşi dau seama că resursele pământului şi oamenii sunt în mâna unor familii extrem de bogate de pe pământ: Rockefeller, Rothschild şi multe alte nume cunoscute, dar şi mai recente, ca de exemplu Soros sau Gates. De cele mai multe ori îşi pun la un loc bogăţia, inventând instituţii transnaţionale ca: Banca Mondială, FMI-ul şi multe altele.
A cincia grupă de oameni sunt foarte deştepţi şi îşi dau seama că există foarte multe organizaţii secrete care conduc lumea, ca Francmasoneria, Illuminati - creaţie a iezuiţilor cu sediul central în New York, Organizaţia Bilderberg şi multe altele. Aceştia posedă o tehnică ştiinţifică extraordinară, pot controla chiar şi moartea şi condiţiile meteorologice, putând provoca furtuni sau cutremure. Se vorbeşte foarte mult de controlul absolut al omului cu ajutorul paşaportului biometric, a implantului intradermic. Se vorbeşte foarte mult de micşorarea numărului de oameni pe Terra, care se face cu ajutorul companiilor farmaceutice ce produc diferite tipuri de vaccinuri periculoase sau testează medicamente pe populaţia săracă a globului, prin otrăvirea atmosferei terestre cu dârele morţii - chemtrail ce conţin substanţe toxice de tipul bariului pudră ce blochează sistemul imunitar. Se vorbeşte de codex alimentarius, despre care se crede că prin substanţele numite E-uri de conservare, de emulsionare, devine foarte periculos şi cancerigen.
A şasea categorie de oameni sunt cei care ajung să cunoască şi să perceapă că noi nu suntem singuri în univers şi că legăturile cu extratereştri sunt descrise chiar şi în Biblie, unde se crede că aceştia sunt acei îngeri căzuţi odată cu Lucifer. Fenomenul OZN începând de la Roosevelt şi până în prezent este o realitate care este confirmată de oamenii de ştiinţă ai Vaticanului.
Ultima categorie de oameni sunt sfinţii şi cei care tind să aibă un contact cu Dumnezeu, gândind că a trăi, a respira, a mânca, a te distra nu este totul. Cunoaşterea înseamnă putere, de aceea, stimaţi cititori, aş dori să vă deschideţi bine ochii spre adevăr.

Sâmbătă, 11 mai 2013, la Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna, a avut loc cea de-a II-a ediţie a Festivalului Coral „George Sbârcea”, în organizarea Fundaţiei „Mihai Viteazul” din municipiul reşedinţă. Programul a fost amplu şi a bucurat sufletele unui public larg. Dimineaţa, în Sala Albastră a Bibliotecii Judeţene „Bod Peter”, s-a desfăşurat masa rotundă cu tema „Cultura muzicală în sud-estul Transilvaniei”. Au fost prezentate următoarele comunicări: „George Sbârcea - memoriile sale literar-muzicale” - lect. univ. dr. Nicolae Bucur, Universitatea Sapientia, Miercurea-Ciuc; „Muzica bisericească în sud-estul Transilvaniei” - prof. univ. dr. Vasile Grăjdian - Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”, Sibiu; „Cercetări şi studii etnografice asupra folclorului românesc din judeţul Covasna - o privire diacronică” - dr. Constantin Secară, etnomuzicolog Bucureşti; „Viaţa muzicală din judeţul Trei Scaune în perioada interbelică” - dr. Ioan Lăcătuşu, Centrul European de Studii Covasna-Harghita. Comunicările, interesante prin conţinut şi noutăţile oferite, au fost completate de o prezentare modernă şi captivantă. A urmat, apoi, lansarea a două volume, apărute la Editura Eurocarpatica în cursul anului 2012: „Ademenirea timpului”, de dr. Nicolae Bucur, şi „Tezaur de etnografie şi folclor în judeţele Covasna şi Harghita”.
Întâlnirea de la Sala Albastră s-a încheiat cu un spectacol emoţionant, plin de sensibilitate artistică, susţinut de Alina Costache la vioară, acompaniată la pian de Ambrus Sandor, precum şi de Andreea Annabella şi Manuela Soare, voce şi pian.
Spectacolul-concurs (Secţiunea I), la care au participat nouă coruri, s-a desfăşurat, după-amiază, în Sala Festivă a Şcolii Gimnaziale „Varadi Joszef”. Au fost formaţii corale cu o bogată experienţă, cu premii internaţionale, dar şi coruri din judeţul Covasna care s-au înfiinţat cu un an în urmă, a căror evoluţie a uimit, încântând sala. La sfârşitul concursului, putem aprecia că obiectivele Fundaţiei au fost atinse. Pe lângă o continuitate în promovarea muzicii corale, am căutat să punem în evidenţă folclorul local, dar şi să dezvoltăm dorinţa de a înfiinţa coruri, de a participa în acest mod la viaţa comunităţii din care fac parte membrii acestora.
La Secţiunea a II-a, premiul I a fost câştigat de două coruri: Corul de Copii al Şcolii Gimnaziale din comuna Dobârlău, judeţul Covasna - Pr. Gheorghe Iuga şi Grupul Vocal-Instrumental „Sfântul Ierarh Nicolae” al Catedralei Ortodoxe - diac. prof. drd. Anthonio Pintrinjel; premiul II a fost acordat Corului Ding-Dong de la Şcoala Gimnazială „George Tutoveanu” din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui - prof. Ana Maria Rusu. Premiul de popularitate a revenit Grupului Coral „Zurgălăii” de la Şcoala Gimnazială „Turoczi Mozes” din municipiul Târgu-Secuiesc, judeţul Covasna - înv. Mihaela Raicea şi înv. Szigyarto Cornelia, Corului de Copii de la Şcoala Primară din satul Lunca Mărcuş, judeţul Covasna - înv. Maiana Călitu şi Corului „Crescendo” de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din municipiul Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna - prof. Liliana Grosar.
La Secţiunea a III-a s-au acordat două premii I, acestea revenind Grupului Coral Bărbătesc „Pădurenii” - comuna Barcani, judeţul Covasna - ed. Cristina Deteşan şi Corului „Vânătorii lui Ştefan cel Mare” din comuna Vânători, judeţul Neamţ.
Trofeul „George Sbârcea” a fost câştigat de Grupul „Arhanghelii” din municipiul Topliţa, judeţul Harghita - student Alin Gheorghe Negrea.
În încheierea spectacolului, au susţinut un recital de excepţie copiii de la clasa pregătitoare a Şcolii „Varadi Joszef” din Sfântu-Gheorghe, înv. Gabriela Leonte, şi Corul „Plai Întorsurean” din Întorsura-Buzăului, judeţul Covasna, câştigătorul trofeului George Sbârcea, prima ediţie, anul 2012.
Apreciem că această manifestare a fost o reuşită în totalitate, persoanele invitate şi spectatorii bucurându-se de „lucrul bine făcut”, în folosul nostru al tuturor, iar cei veniţi din altă parte au avut ocazia de a vizita oraşul nostru, Sfântu-Gheorghe, manifestându-şi dorinţa de a reveni şi cu alte prilejuri.
Juriul, al cărui preşedinte a fost dr. Constantin Secară, alcătuit din persoane competente şi membri ai Fundaţiei, a avut o sarcină grea în a delibera câştigătorii.
Pe parcursul întregii desfăşurări a momentelor festivalului a fost prezent omul de afaceri danez Kjeld Fleming, care s-a interesat de folclorul românesc, de cultura română, de existenţa şi funcţionarea Fundaţiei „Mihai Viteazul”. Cunoştinţele dobândite vor fi integrate într-un proiect mai larg de prezentare a României în Danemarca, cu frumuseţile ei, tradiţiile, obiceiurile, cultura şi generozitatea poporului român.
În realizarea acestei manifestări, organizatorii au beneficiat de cofinanţări din partea Consiliului Judeţean Covasna şi a Consiliului Local Sfântu-Gheorghe şi de colaborarea Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, a Şcolii Gimnaziale „Varadi Joszef”, a Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” şi a Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, toate din Sfântu-Gheorghe. Le mulţumim tuturor invitaţilor, spectatorilor, celor care sub orice formă au contribuit la realizarea festivalului-concurs.
Preşedintele Fundaţiei
„Mihai Viteazul”,
prof. ing. Maria Peligrad

Recent a ieşit de sub tipar, la Editura Nico din Târgu-Mureş, cartea-document Răni nevindecate ale neamului românesc din mijloc de ţară, a părintelui protopop Dumitru Gherman (foto, centru stânga) şi a fiului său, preot iconom stavrofor Dimitrie Gherman (foto, stânga), din Reghin, judeţul Mureş. Cartea a fost lansată, în Dumineca Floriilor (28 aprilie a.c.), în Biserica „Sfânta Treime” din Reghin, în faţa credincioşilor, prezenţi în număr foarte mare la oficierea Sfintei Liturghii. Am avut onoarea de a fi invitaţi să vorbim despre ea subsemnatul şi dr. Nicolae Băciuţ (foto, centru dreapta), directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu a judeţului Mureş.
Părintele Dumitru Gherman s-a aflat vreme de şapte ani (1983-1990) în calitate de protopop ortodox al judeţului Harghita, perioadă în care a străbătut judeţul, în lung şi în lat, a cercetat toate bisericile ortodoxe, pe cele existente, dar şi pe cele despre care au mai rămas doar semne şi documente privitoare la existenţa lor. Pe baza acestora, completate cu informaţii directe primite de la credincioşii ortodocşi şi greco-catolici - dintre care unii abia mai leagă doar câteva cuvinte în limba română, cu toate că sunt români! -, s-a putut naşte cartea-document la care facem referire.
Cartea vorbeşte despre „răni nevindecate ale neamului românesc din mijloc de ţară”, adică din acea „insulă a şerpilor din inima României” în care Înaltpreasfinţitul Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, a venit, în urmă cu aproape două decenii, să păstorească, aici, „unde izvorăsc Tigrul şi Eufratul românilor, adică Mureşul şi Oltul, râuri care, în trecute vremuri, au purtat în undele lor lacrimile şi nu o dată, sângele românilor...”! În acest interval de timp, IPS Ioan a reuşit să reaprindă candela credinţei strămoşeşti a românilor din Carpaţi, ce abia mai pâlpâia, gata, gata să se stingă.
Cartea celor doi preoţi din Reghin cuprinde pagini care vorbesc despre trecutul dureros al românilor harghiteni, se referă la o istorie tristă a bisericilor româneşti din acest judeţ, unele martirizate, care, de-a lungul vremii, au fost supuse la profanări din partea celor care, cu toate că se declarau creştini, au fost în stare de asemenea nelegiuiri, demne de indivizi care nu au nimic cu creştinismul. Nu întâmplător, Eminescu scria că acestora li s-a creştinat doar pielea, nu şi sufletul!
Aceasta a fost soarta bisericilor româneşti din Harghita, devenite adevărate „paratrăsnete în care s-au oprit toate nelegiuirile”, cum afirmă autorii. Faptul că istoria acestor biserici este scrisă de doi preoţi este, cred, un fapt cât se poate de normal, fiindcă întotdeauna Biserica Neamului şi slujitorii ei s-au aflat în fruntea credincioşilor. Ca un popor născut creştin, românii au avut mereu „preoţi, cu crucea-n frunte...!”, care au fost „suflet în sufletul neamului lor”, trăind, alături de el, bucuriile şi amarul.
Aşa au procedat şi cei doi autori ai cărţii, tată şi fiu, care ne îndeamnă să iertăm toate necazurile şi durerile trecute, dar să nu le uităm niciodată. Este una dintre lecţiile istoriei, pe care avem datoria să ne-o însuşim, pentru că „istoria este folositoare nu numai pentru că citim în ea trecutul, ci şi fiindcă putem citi într-însa viitorul” (J.B. Say). De altfel, acesta a fost şi scopul urmărit de cei doi preoţi, autori ai cărţii, ca să ne convingă pe noi, cititorii, că asemenea drame şi asemenea fărădelegi nu mai trebuie să se întâmple, nu mai trebuie să vedem, nici noi cei de acum, nici cei ce vor veni după noi, ca bisericile româneşti din Ardeal să fie spulberate de tunuri, precum cele ale generalului Bukow; să nu mai vedem biserici româneşti martirizate, precum cele din Borsec, Ditrău, Tulgheş - Poiana Veche etc.; să nu mai fie niciodată preoţi ortodocşi alungaţi din parohiile lor, precum preoţii Eugen Micu, Nicolae Călugăru, Dumitru Mierluşcă, Traian Pânzaru, Dumitru Apostol ş.a., numai pentru că erau români.
Cu alte cuvinte, istoria pe care o găsim în această carte este, pe cât de adevărată, pe atât de dureroasă, fiindcă aparţine unei epoci pe care o putem numi ca fiind „vremea răutăţilor”, vorba lui Marin Preda. A fost acea vreme în care, alături de biserica lor străbună, au trebuit să îndure suferinţe de neimaginat şi credincioşii, supuşi fiind unui crunt şi permanent proces de deznaţionalizare. Numai aşa se poate explica de ce în „Nagy olah falu” (marele sat românesc), adică Vlăhiţa de astăzi, nu mai sunt români, sau de ce Sândominicul de acum era numit cândva „leagănul românismului” din Giurgeu, având biserică românească încă de pe la 1788. Dezastrul spiritual al românilor harghiteni s-a prelungit, din păcate, până în zilele noastre, ba a chiar răbufnit cu putere odată cu evenimentele anului 1989, „când împotriva românilor din această zonă s-au retrezit sentimentele şovine ale conlocuitorilor noştri, care s-au transformat în tensiuni interetnice, ce au avut un ecou tragic pentru tot pământul transilvănean şi nu numai”.
Autorii cărţii au ţinut să precizeze că ei nu sunt nici istorici, nici scriitori, motiv pentru care „lucrarea de faţă este doar o monografie în care am adunat, după puterea şi priceperea noastră, aceste date şi fapte spre neuitare”. Motiv pentru care „gândurile noastre se îndreaptă nu cu ură împotriva cuiva, ci cu durere, dorind să nu se mai repete niciodată între oameni asemenea tragedii, încheind cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel, adresate romanilor: „Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi (Romani 12, 14)”.

Se discută tot mai mult despre cei cu lefuri uriaşe primite de la stat. De la care stat? Ce să înţelegem noi, cetăţenii de rând, din această sintagmă ce defineşte noţiunea de stat? Că există o anumită structură statală abstractă, ce se situează deasupra cetăţenilor, ceva ce nu ţine de respectarea normelor juridice, sau cele referitoare la drepturile şi îndatoririle pe care le au cetăţenii unui stat? Dacă există aşa ceva, atunci de unde provin banii din care sunt asigurate aceste salarii imorale ale nababilor zilelor noastre? Nu cumva aceşti bani provin tocmai din taxele şi impozitele plătite de noi, muritorii de rând din această ţară, ce se cheamă a fi „stat de drept”?
Din câte ştiu, statul de drept, aşa cum este definit, ar trebui să fie garantul libertăţilor şi drepturilor individuale, consfinţite prin Constituţie, ca normă superioară a respectării puterii poporului. Dacă avem în vedere viziunea liberală a statului de drept, aceasta include şi ideea că fiecare cetăţean este liber să-şi urmărească propriile interese şi să acţioneze în funcţie de sursele de care dispune spre a-şi împlini dorinţele. Cu o singură condiţie: acestea să fie cinstite, morale.
Mecanismul principal pentru transpunerea în viaţa de toate zilele a acestei viziuni este economia de piaţă, singurul capabil să ofere libertatea individului, necesară urmăririi interesului personal. Numai că tot în cadrul acestui mecanism există şi nişte „reguli ale jocului” ce trebuie respectate, şi care impun intervenţia statului de drept pentru ca acestea să fie identice pentru toţi membrii societăţii. Cu alte cuvinte, statul de drept are calitatea de arbitru, prin care poate apela la constrângeri pentru a impune respectarea regulilor.
Are Statul Român actual, ce se pretinde a fi stat de drept, în viziune liberală, stabilite asemenea „reguli ale jocului” pentru respectarea mecanismelor impuse de economia de piaţă? Nu cred. Sau, în cel mai bun caz, ele nu sunt aplicate pentru a nu-şi crea complicaţii.
Cunoscând toate acestea, m-am întors în timp, în perioada interbelică. Nimeni nu-mi va putea spune că în perioada respectivă în România nu a existat o economie de piaţă, aplicată tocmai în viziunea liberală. Economia de piaţă era şi atunci, ca şi acum, singurul mecanism capabil să asigure libertatea de acţiune a individului. Însă, statul de drept din acea perioadă avea grijă să fie respectată „regula jocului”, pentru a se crea condiţii egale pentru toţi membrii societăţii. Nu e vorba de acel „egalitarism” specific regimurilor dictatoriale, de care am avut parte, din păcate, şi noi, ci de şansele egale la care fiecare membru al societăţii are dreptul într-o organizare socială ce defineşte statul de drept.
Atunci s-a apelat la acel mecanism al constrângerii pentru a impune respectarea drepturilor. Scriind monografii ale localităţilor din zona geografică a Mureşului Superior şi a bazinului hidrografic al Bistricioarei (Bilbor, Corbu, Tulgheş, Topliţa etc.), am aflat în dosarele păstrate la Arhivele Naţionale, Filiala Harghita, că organele locale, respectiv consiliile locale din aceste localităţi, pentru a se combate specula cu produse agro-alimentare, au stabilit, în conformitate cu legile ţării, preţuri maximale la astfel de produse, precum: pâinea, carnea de vită, carnea de porc, laptele, cartofii etc.. Mă întreb pentru ce aceste reguli, specifice economiei de piaţă, valabile atunci, nu pot fi valabile şi în zilele noastre, astfel încât marea mulţime a oamenilor de rând, cu salarii modeste şi cu pensii şi mai modeste, să nu mai fie lăsaţi la cheremul speculanţilor?
Şi, gândind la acest lucru, mă întreb din nou dacă nu chiar Statul Român, „de drept”, din zilele noastre, nu este interesat să nu aibă în vedere aplicarea acestor „reguli ale jocului” - adică, ce mai, constrângerea? Fiindcă în „statul de drept”, în care trăim astăzi, cei care impun această aşa-zisă „economie de piaţă” sunt mafioţii, hoţii şi afaceriştii veroşi, adică cei care dictează ce şi cum să se facă.
Iar dacă şirul întrebărilor de acest gen continuă, nu pot să nu mă întorc la aceeaşi viziune liberală a statului de drept despre care vorbeam mai sus şi să întreb: pe cine apără domnul Crin Antonescu, ca lider al Partidului Naţional Liberal, atunci când se opune categoric impozitării sau supraimpozitării acelor salarii definite a fi nesimţite? Nu este vorba aici de a se asigura, prin asemenea metode, nu ştiu ce pensii pentru o anumită categorie de pensionari. Este vorba tocmai de intervenţia statului, în calitate de arbitru, pentru a se asigura acele codiţii identice pentru toţi membrii societăţii.
Ce fel de „condiţii identice” pot existat între acei nababi ai zilelor noastre, cu salarii de zeci de mii de euro - nu de lei! - acordate de stat şi între uriaşa masă a bugetarilor de rând, al căror venit lunar, provenit din salariu, nu depăşeşte câteva sute de lei? Care este justificare prin care asemenea nababi, precum cei de la regiile autonome, sau societăţile economice, cu capital integral de stat, care înregistrează, lună de lună, pierderi, să fie retribuiţi cu astfel de salarii, ce depăşesc de câteva zeci de ori veniturile medii ale salariaţilor de rând? Acelaşi lucru este valabil şi pentru salariile nesimţite ce le câştigă cei din sistemul juridic românesc, adică cei care, vorba lui Ion Budai Deleanu, „iau mită pentru ca să facă strâmbătate”! Se vede că meteahna este veche de când există justiţie!
Cum este posibil, de exemplu, ca un profesor, care a slujit zeci de ani învăţământul românesc şi care a dat ţării zeci, dacă nu sute, de specialişti în diferite domenii ale vieţii ştiinţifice şi culturale, să beneficieze de o pensie ce abia dacă depăşeşte 1.500 de lei, câtă vreme un judecător de la o judecătorie locală - nu pun la îndoială cinstea cu care şi-a făcut datoria, ci importanţa muncii sociale a fiecăruia! - să beneficieze de o pensie de 4-5 ori mai mare?
Să ne explice, deci, domnul Crin Antonescu, nouă, muritorilor de rând, de ce dumnealui se împotriveşte cu atâta înverşunare supraimpozitării unor astfel de salarii, care, logic judecând, dar şi din punct de vedere al viziunii liberale asupra statului de drept, nu au nicio justificare?! Cu atât mai mult cu cât acele salarii şi pensii nesimţite pe care le oferă, cu atâta mărinimie, „statul de drept”, în bună parte, provin tot din taxele şi impozitele provenind din „sudoarea prostitului popor”. Iar dacă l-am citat pe marele Eminescu, nu pot să nu închei tot cu o strofă din acelaşi poem, cu precizarea că referirea este tot la aşa-zişii „bugetari de lux”: „Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă, / Trec zilele voioase şi orele surâd, / În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeaţă, / Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă - / Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”.
Închei, ca să nu ajung şi la Scrisoarea III, care este scoasă în zilele noastre şi din programa de învăţământ preuniversitar. Apropo: Eminescu cenzurat de „statul de drept”?! Mai e nevoie de vreun comentariu?

La ultima reuniune a Consiliului Reprezentanţilor Unionali de dinaintea apropiatului congres al UDMR de la Miercurea-Ciuc, desfăşurată săptămâna aceasta la Sibiu, s-au definitivat modificările ce vor fi aduse statutului şi programului uniunii, fiind stabilite şi documentele ce vor fi supuse aprobării congresului. „Sunt cinci sau şase documente care vor fi dezbătute şi aprobate la congres, despre modificarea Constituţiei, despre regionalizare, despre europarlamentare, despre iniţiativa cetăţenească, despre problemele economice, despre Secuime şi despre maghiarii care trăiesc în minoritate în diasporă, adică în restul ţării”, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. Acesta a precizat care au fost „restructurările organizatorice pentru flexibilizarea şi eficientizarea activităţii UDMR” aflate pe ordinea de zi a reuniunii CRU: reducerea de la nouă la cinci a numărului platformelor politice din cadrul uniunii, care vor funcţiona ca platforme strict ideologice - creştin-democrată, social-democrată, liberală, agrariană şi verde; creşterea de la 27 la 34 a numărului membrilor Consiliului Permanent şi reducerea de la 17 la 9 a numărului membrilor Prezidiului Permanent al uniunii; înfiinţarea, „în sfârşit, după 23 de ani”, a organizaţiei de femei a UDMR. Liderul uniunii a anunţat principalele propuneri ale UDMR referitoare la modificarea Constituţiei: „radierea articolului 1”, care defineşte România ca stat naţional unitar, şi introducerea unor „garanţii pentru minorităţi, care să le permită să se simtă cu adevărat acasă în această ţară”. O altă propunere vizează regionalizarea, pe care UDMR nu o vrea introdusă în Constituţie, ca regionalizare administrativă, ci doar o regionalizare economică, aprobată prin referendum şi nu impusă prin asumarea răspunderii Guvernului, aşa cum intenţionează liderii USL. „România nu are nevoie de încă un nivel administrativ, de încă un nivel birocratic între judeţ şi centru, fiindcă problemele dezvoltării României nu stau în lipsa acestui nou nivel de administraţie publică”, a susţinut Kelemen Hunor. Acesta a apreciat că, dacă se va înfiinţa încă un nivel administrativ, „la un moment dat, judeţele vor fi golite de rost”. „Motivul - consideră acesta - este că nu centrul cedează din putere, cum se spune, ci judeţele. Şi nu faci pentru un premier, nu faci pentru un ministru, nu faci pentru o singură coaliţie o astfel de reformă, faci pentru 30-40-50 de ani. Şi nu trebuie să mai scoatem bani din buzunarul oamenilor, fiindcă un nivel administrativ în plus înseamnă costuri în plus, înseamnă birocraţie în plus, înseamnă că centrele decizionale vor fi mai departe de cetăţeni şi nu avem nevoie de aşa ceva.” Deşi a respins ideea de regionalizare a Guvernului, ca nefiind dezirabilă, totuşi, în cazul în care aceasta s-ar face pe placul UDMR, adică având ţinut secuiesc, atunci, regionalizarea ar fi foarte bună şi n-ar mai fi rea. Singurul dintre cei 91 de membri ai CRU prezenţi la şedinţă (din totalul de 163) care s-a opus pe faţă cererii lui Kelemen Hunor de „radiere” a articolului 1 din Constituţie a fost Frunda Gyorgy, consilierul onorific al premierului Ponta. „Nu se poate elimina articolul 1 din Constituţie pentru că, dacă aţi uitat cumva, mai există şi articolul 152, care interzice clar acest lucru”, le-a reamintit el colegilor săi. După care nu s-a putut abţine şi a completat: „Dar asta nu înseamnă că noi nu vom rămâne consecvenţi cu poziţia noastră că România nu este un stat naţional. Mai ales că acum, ca stat membru UE, multe dintre hotărârile cele mai importante nu se mai iau la Bucureşti, ci la Bruxelles sau la Strasbourg!”. Se pune întrebarea dacă liderii UDMR s-au gândit vreo clipă şi la varianta în care Bruxellesul sau Strasbourgul ar impune României „radierea” articolului 1 din Constituţie, ce poziţie ar avea UDMR referitor la acelaşi articol, dacă, de exemplu, românii ar vota în proporţie de 90 la sută modificarea acestui articol şi preluarea copy-paste a modelului constituţional din Grecia, care este tot un stat european, în care s-a şi inventat de altfel democraţia, prin care România să devină un stat care nu mai recunoaşte minorităţile naţionale. Atunci adio plăcuţe bilingve, şcoli ungureşti, limba ungurească în administraţia locală etc.. Ar fi un scenariu interesant - nu-i aşa?!

Senatorul UDMR de Covasna Olosz Gergely (foto) a anunţat luni, 13 mai 2013, în plen, că renunţă la mandatul de parlamentar, invocând campania de compromitere purtată împotriva sa în ultima perioadă. Demisia sa este legată de o afacere controversată privind concernul austriac Holzindustrie Schweighofer, care a anunţat că intenţionează să investească 150 de milioane de euro în fabrica de cherestea din comuna Reci, judeţul Covasna, şi să creeze 650 de noi locuri de muncă. Olosz Gergely a declarat că: „În ultimele săptămâni şi luni, a început o campanie la nivel naţional împotriva UDMR şi a persoanei mele, în legătură cu o investiţie din judeţul Covasna. Sunt atacat pentru că fac ceea ce m-au însărcinat să fac locuitorii din acea zonă, să creăm industrie şi locuri de muncă. În realitate, cei care mă atacă nu vor să lovească în mine, ci urmăresc să facă rău UDMR. Din acest motiv, după o profundă cumpănire, am hotărât să demisionez astăzi, renunţând la mandatul de senator. Sunt convins că procedând astfel, limpezesc situaţia. Uniunea nu va mai putea fi atacată pentru că unui senator al ei i se aduce acuzaţia că şi-a dorit să creeze locuri de muncă”. El a adăugat că i-a informat de decizia sa pe preşedintele uniunii, pe preşedintele organizaţiei judeţene şi pe liderul grupului parlamentar, şi că s-a întâlnit cu primarii localităţilor din circumscripţia sa electorală, cărora le-a adus la cunoştinţă situaţia creată şi motivele deciziei luate. La rândul său, preşedintele uniunii, Kelemen Hunor, a declarat: „Olosz Gergely, senator UDMR de Covasna, mi-a adus la cunoştinţă că doreşte să renunţe la mandatul său. I-am ascultat argumentele şi le-am acceptat. Sunt de acord cu afirmaţia că atacurile împotriva sa ţintesc şi UDMR, aducând prejudicii uniunii. De aceea, aprob decizia pe care a luat-o. În ultimii ani, Olosz Gergely a făcut mult pentru prosperitatea economică a zonei Covasna, pentru a De ce nu mai vrea UDMR sintagma „stat naţional” în Constituţie Săptămâna trecută, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a declarat într-o conferinţă oficială a UDMR că articolul 1 din Constituţie ar trebui revizuit în totalitate. Preşedintele UDMR s-a corectat apoi, precizând că UDMR doreşte eliminarea din Constituţie doar a sintagmei de „stat naţional”. Cu alte cuvinte, UDMR doreşte desfiinţarea oficială a noţiunii de stat naţional, care are în centru ideea de naţiune română, de popor român. Naţiunea română, în înţelesul Constituţiei, nu are legătură cu etnia română, ci reprezintă pe toţi locuitorii de pe teritoriul naţional al României. Aici intră şi etnicii maghiari, romii, saşii, ruşii, ucrainenii, bulgarii etc.. Naţiunea română are legătură directă cu teritoriile dintre graniţele României. De ce doreşte UDMR eliminarea sintagmei de stat naţional din Constituţie? Dacă România nu ar mai fi un stat naţional, înseamnă că poate fi orice altceva, de exemplu un stat federal. Adică teritoriul naţional al României nu mai poate fi principiul la care se raportează existenţa poporului român. Odată eliminat acest inconvenient constituţional, se poate discuta legal despre autonomia teritorială în interiorul graniţelor României. Evident, UDMR şi Guvernul de la Budapesta îşi doresc autonomia teritorială a regiunii din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. Comparând situaţia constituţională a României cu Ungaria, se poate observa că ungurii nu se referă la ţara lor ca fiind Ungaria, ci îi spun „Magyarorszag”, adică în traducere „Ţara maghiară”. Aceasta este denumirea constituţională, în limba maghiară, a teritoriului ţării vecine, precum şi în toate actele oficiale ale statului. Toţi cei care au legătură cu teritoriul naţiunii maghiare fac parte, aşadar, din naţiunea maghiară. Pentru unguri, teritoriul şi naţiunea se suprapun. De aici şi pretenţia lor ca toţi maghiarii de peste graniţe să facă parte din poporul ungar şi pretenţiile teritoriale ce vizează vecinii săi sârbi, slovaci, români, ucraineni. Iar dacă poporul şi teritoriul sunt unul şi acelaşi lucru, atunci şi cele trei judeţe din România sunt parte a naţiunii maghiare, a teritoriului Ungariei Mari. Aceasta este întreaga filozofie a statului ungar şi a gesturilor politice pe care partidele ungureşti din România le fac încă din anii ’90. Partide care sunt finanţate de la Budapesta de către naţiunea maghiară… Kelemen Hunor consideră că România se află în… diaspora atrage acolo noi investitori, pentru crearea de locuri de muncă. Intenţia sa este de a continua această activitate de acum înainte în calitate de om de afaceri, iar eu îi doresc mult succes în aceste eforturi”. Deşi în aparenţă demisia are la bază dorinţa lui Olosz Gergely de a nu prejudicia imaginea UDMR, totuşi, zvonurile arată că demisia ar fi fost forţată de către grupurile de interese din cadrul UDMR, nemulţumite de faptul că senatorul udemerist a intrat pe teritoriul mafiei lemnului din judeţele Harghita şi Covasna. Este de notorietate jaful lemnului din cele două judeţe patronate de către UDMR prin intermediul primarilor săi, care conduc din umbră defrişările. Astfel, pe principiul că primarii udemerişti acordă dreptul de exploatare forestieră firmelor apropiate UDMR, care apoi taie la negru o sută de copaci pentru fiecare copac pentru care au primit legal acest drept, funcţionează în cele două judeţe, de mai bine de 20 de ani, un adevărat jaf al pădurilor, având beneficiari cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi. Zvonurile care circulă arată că demisia lui Olosz Gergely ar fi fost determinată tocmai de primarii udemerişti covăsneni, nemulţumiţi de faptul că interesele lor ascunse ar fi prejudiciate. În teorie, primarii în cauză ar fi trebuit să fie încântaţi de sosirea investitorului, câtă vreme, acesta având mari lichidităţi financiare şi interese economice pentru a recupera investiţia de 150 de milioane de euro şi a face şi profit, ar fi oferit, în mod automat, sume mult mai mari pentru lemnul scos spre exploatare de către primării decât firmele locale, decât ceea ce oferă firmele de casă ale UDMR. În consecinţă, autorităţile locale ar urma să încaseze mai mulţi bani, spre teoretica satisfacţie a edililor, însă realitatea demonstrează că lucrurile nu stau chiar aşa. Un concern de talia Holzindustrie Schweighofer ştie cum să îşi protejeze interesele şi nu ar accepta niciodată ca în pădurile exploatate de către ei să se audă şi alte drujbe, în afara celor proprii. Presupunând că Holzindustrie Schweighofer achiziţionează dreptul de exploatare forestieră în jumătate din pădurile covăsnene, se pune întrebarea cum vor mai ieşi din păduri sutele de camioane cu cherestea tăiată ilegal. Ar fi suficient ca austriecii să instituie un sistem de alertare a organelor de control ale statului privind furtul de material lemnos, iar consecinţa ar fi deschiderea a numeroase dosare de urmărire penală în care ar putea fi implicaţi direct sau indirect chiar şi importanţi lideri ai UDMR şi edili ai acestei formaţiuni. Aşadar, se pare, până acum, că „prinţii cherestelei” din Covasna (pentru că aşa sunt numiţi primarii udemerişti, din respect pentru regele Verestoy) au intervenit în mod eficient şi l-au trecut pe linie moartă pe senatorul Olosz Gergely. Acesta nu are, totuşi, de ce să sufere pentru pierderea lefei de senator, pentru că gheşeftul său din această afacere este asigurat. După cum au afirmat chiar opozanţii locali ai investiţiei, Holzindustrie Schweighofer îşi va face fabrica, unde altundeva, decât

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a fost reţinut marţi, 14 mai 2013, de către DNA sub acuzaţia de trafic de influenţă şi luare de mită. Adus la Curtea de Apel Târgu-Mureş, acesta a fost audiat şi cercetat pentru acuzaţii privind mai multe fapte de corupţie, între care abuz în serviciu contra intereselor publice şi luare de mită. Potrivit DNA, Borboly este cercetat după ce ar fi decontat ilegal, în favoarea unor firme de construcţii, aproximativ trei milioane de lei, cerând de la una dintre acestea să primească înapoi 10 la sută, sub formă de sponsorizare. El a fost prezentat Curţii de Apel Târgu-Mureş cu propunere de arestare preventivă. Potrivit unui comunicat transmis luni de DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu-Mureş efectuează cercetări faţă de Borboly Csaba, preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, ambele în formă continuată, luare de mită în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, două infracţiuni de instigare la uz de fals, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă. Alături de Borboly au fost duşi în instanţă şi consilierul judeţean Palffy Domokos, directorul executiv al Direcţiei Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Harghita, Csiszer Botond-Benedek, precum şi Sofalvi Laszlo, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Harghita, ultimii trei fiind reţinuţi şi ei în acelaşi dosar. Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, le-a declarat jurnaliştilor, la intrarea în Curtea de Apel Târgu-Mureş, că reţinerea sa reprezintă „o înscenare”. „Cred că este o înscenare. Eu am vrut doar să asfaltez drumurile din judeţ...”, a spus Borboly Csaba. Propunerea de arestare a celor patru a fost judecată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în Camera de Consiliu, fără ca presa să aibă acces. Imediat după arestare, UDMR a intervenit şi a pus-o pe soţia acestuia să ţină o conferinţă de presă în care condamna modul „inuman” în care a fost tratat iubitul ei soţ, căruia nu i-a putut da nici măcar o perie de dinţi cu care să se spele în timp ce este anchetat… Ca şi în cazul deputatului Marko Atilla, cercetat penal la rându-i, UDMR a sărit în apărarea preacinstitului său membru, sloganul fiind tot cel arhicunoscut al atacului autorităţilor împotriva maghiarimii… Evident, pentru presa de limbă ungară de la noi, presupusele fapte de corupţie cercetate de DNA nu sunt posibile fapte, ci dovada clară că Borboly Csaba este un „erou şi martir al maghiarimii”! Eliberat după reţinerea de 24 de ore, Borboly Csaba va fi probabil trufandaua de la Congresul UDMR ce se va desfăşura peste două săptămâni, urmând a fi prezentat drept factor motivaţional pentru lupta pentru autonomie şi necesitatea de a scăpa de jugul antimaghiar românesc, adică de răspunderea penală…

Fix în urmă cu un an, Ungaria a creat unul dintre cele mai mari scandaluri diplomatice internaţionale, când, împreună cu complicii ei udemerişti, a încercat să îl înhumeze în România pe scriitorul fascist Nyiro Jozsef. Până la urmă, rămăşiţele pământeşti ale celui care a colaborat cu guvernul fascist de la Budapesta pentru suprimarea evreilor au fost „plimbate” în România de către oficiali ai Ungariei, îndesate într-o geantă voluminoasă, dar nu au mai ajuns să spurce pământul românesc.
Referitor la modul în care ar trebui tratată o astfel de problemă, avem de învăţat de la americani, care, în cazuri similare, au creat deja un tipic pentru personaje care astăzi sunt catalogate, mai simplu, sub denumirea de terorişti. Astfel, ucigaşul de americani, teroristul Osama ben Laden, după executarea sa de către serviciile speciale ale US Navy, a fost aruncat în Marea Mediterană, pentru a i se şterge pentru totdeauna urmele existenţei sale fizice. În mod similar, după ce populaţia americană s-a revoltat, nedorind ca pământul american să-l primească pe teroristul de la Boston, Tamerlan Ţarnaev, autorităţile americane au decis să-i şteargă definitiv urmele sale fizice, îngropându-l într-un loc secret, neştiut de nimeni.
Poate ar trebui să învăţăm de la americani să-i „preţuim” şi noi la fel pe „teroriştii” bătrânului continent. Ce s-ar fi întâmplat dacă şi serviciile noastre secrete ar fi fost mai pe fază, ar fi confiscat rămăşiţele pământeşti ale lui Nyiro Jozsef şi le-ar fi făcut bâldâbâc undeva în Marea Neagră sau deasupra Atlanticului? Ar fi fost creată vreo criză internaţională? Având în vedere „modus operandi” al americanilor şi reacţia dură a israelienilor faţă de oficialii unguri, pe care nici măcar nu i-au mai primit la ceremoniile de comemorare a victimelor holocaustului desfăşurate anul trecut, poate că un asemenea gest ar fi fost chiar aplaudat atât de către Congresul SUA, cât şi de Knessetul israelian. Ne trebuie o ţâră de curaj, că parcă prea ne complacem aşa molateci şi ultragrijulii cu alţii, care nu merită, purtând mereu mănuşi, ca vai de mine să nu cumva să se întâmple ceva, să zică cineva ceva despre noi. Că dacă zice, ce. Un pic de stăpânire de sine şi de verticalitate, măi băieţi care ne conduceţi, nu v-ar strica. Mai lăsaţi interesele veşnic personale deoparte, că se duce Ţara de râpă.